Anatol COVALI: Vesel cânt

Vesel cânt

Destinul îmi arată un deget şi-nţeleg
că am ajuns la ultima răscruce.
Întrezăresc golgota cu-aceeaşi veche cruce
şi simt că n-am ce drum să mai aleg.

Dar florile speranţei le culeg
şi le sărut ca să nu se usuce.
Resping orice durere pe braţe îmi aduce
târzia resemnare pe care o reneg.

Am răguşit? Nu-mi pasă. Vesel cânt
şi chiar dacă n-am aripi, un tineresc avânt
către frumosul ţel dorit mă poartă.

Las amintirea-n pace şi chiui în acum
cu sufletul în flăcări, spărgând orişice poartă
o aflu încuiată pe-al meu drum.

————————————–

Anatol COVALI

București

18 martie 2019

Mariana GRIGORE: Poesis

Antiteză…

Albul se deosebește de negru doar prin surâs
când cazi în abisul unui descântec fără nor
zămislești cetăți de refugiu pentru aripi
te înalți coborând pasul spre reflexii colorate în steble de iarbă
și sfidezi cotloanele cu miros de mucegai

cerul este doar mimul de la colțul surâsului
acoperind fața grimelor cu linii estetice de argint
ce debordează de nimicuri fericite

muza pleoapelor amurgită în tăcerea privirii
se ridică pe obeliscul irișilor
străfulgerați de transcendență
luminii
lăsată mărturie în pulsul sinonim cu viața

o fierbere egală cu definiția zorilor
desenează pe nimbul frunții
dansuri frenetice în umbre cu răsărit
ce tulbură fecund
plutirea mulată în acolade de zbor

mă ridic din căderea pământului
și îi tulbur imundul crăpăturilor
cu singura culoare pe care o mai suport
la ieșirea din beznă.

Revelație…

M-am retras într-o firidă de timp
așezată necuminte pe pleoapa
tăcerilor mute
simt inchiziția plângerii în surdina
simfonică a lunii și
Visez

în gândul meu nelumesc
tristețea incertitudinilor
caută
atingeri neînchipuite de stele
ce țin în palmă zorii unei aripi de ceară

amețesc de plăcere
când simt noaptea cum prinde de glezna absolutului
flori albe de clipe siderale

brațele unui nou început mă strâng în corsetul primăverii instinctuale
Tresar …
mă cutremur din toate fibrele
neorînduirii de sfere
în care pulsez imaterialitatea destinului

vortexul umbrelor mă aruncă în abisul unei invazii de vânt
doar ca să-mi dezgolească liniștea lăuntrică
în plinătatea formei de puritate
de dincolo de mine

am ațipit la un capăt de lume
sperând că inexorabila veghe
mă va trezi într-o ravenă
de lumină
cu gustul perfecțiunii pe buzele
imperfecțiunii în care m-am născut sens.

Ora trei…

Ești demonul care mi-a pus îngerii pe umăr
și numără penele căzute de pe cele o sută de ouă necuibite de lumină
te zbați încă între iaduri uscate ce sădesc trădarea
la ieșirea din tine în fractale adevăruri

Iuda a vândut raiul pe 30 de găuri bătute în metal corodat
și suspină la zidul plângerii cu grime biblice
iar tu te străduiești în zadaruri fără număr
să culegi ofrandele fecioarelor care mai cred în sacrificiu

Eu m-am strâns ghemotoc sub cochilia melcului pe care a călcat luna

iar adun în pumnul cu semn de cruci
închinarea minciunii la iubirea fără de lege
crescută din renașteri ce-ntorc geneza
cu spatele la cerc

Te văd cum te desfaci într-o nouă pânză de cuvinte
găurite la colțurile adevărului
și arunci năvodul cu păianjeni
peste victima butaforică o scenei
care îți confecționează aclamări la rol închis

Vei crede poate că regarde le ciel
este un îndemn la nemurirea negrului ce se visează zbor
dar, nu uita străine că golul
este doar prăpastia pe care îți dansează spatele ușii
hora întorsului în pașii orologiului de cenușă

Închide-ți aripile în vocea care te proclamă nălucă

—————————–

Mariana GRIGORE

18 martie 2019

Mariana POPAN: Raza dintre două lumi…

Raza dintre două lumi…

Când cerul și-a închis fereastra,
Cu soarele-năuntrul său,
Pământul s-a făcut năpasta,
Doar un moment. Căci Dumnezeu
L-a reoprit din soarta-i seacă,
Ce l-a-mvrăjbit pe om cu om-
Căci omul cu credința-I stearpă
N-a disperat, când i-a fost greu.

Din valurile sorții sterpe
O clipă-ar fi de-ajuns să știe
Că fariseii sunt ca șerpii,
Otrăvitori pentru vecie.
Nimicul din nimic se naște,
Cum totul din nimic apare;
Orgia din senin îl paște
Pe miel, când Paștele-i dă soare.

Dacă din van vorbit-a-n van,
Cu ură, o himeră seacă,
Ce s-așteptăm clipa din an?
Să ne aducă-o clipă stearpă?
Cum să-nțelege infinitul,
Din țarini arse de ocară,
Când iadu-n taina sa-i sortitul
Orgiei putrede de-afară?

Voi reuși cu-a mea credință,
Purtată-n sufletu-mi tăcut,
Să trec mai demn cu biruință
Peste-acești munți, apuși demult?…
Voi încerca, cum fac mereu,
Să stau lumină-n fața nopții,
Știind c-acolo-i Dumnezeu,
Păzindu-mi pașii-n calea sorții.

Acum îmi las cerul deschis,
Să lumineze clipa serii,
Pe cerul lunii, reaprins,
De ea, ca floarea primăverii.
Și când, din abis trec uitat,
Același suflet, rătăcit,
Când Dumnezeu m-a luminat,
Eu lumina-voi negreșit.
…
Când ceru-și va deschide poarta,
Îmi voi pleca smerită chipul;
Voi ști că el mi-a dat și soarta,
Cum e-n clepsidră, lin, nisipul.
Când, rătăcind pe drumuri goale,
Voi observa o umbra-naltă,
Gândind, voi saluta agale,
A umbrei față, neuitată.
…
Lăsând-o să-și urmeze drumul,
Cândva-mi va înțelege gestul:
De pasul meu nu-mi pare lutul
Mai moale; Lutu-i pentru restrul;
Va înțelege dacă vrea
Ca Dumnezeu să îi arate:
Că totu-i viu și-n calea mea
E mort doar cel ce este șarpe.

Natura dintre lumi rămână
O ușă plină de mistere
Pe care, noi ca o țărână,
Putrunde-vom, ca vechi himere!
Himere ieri, himere mâine,
Himere azi, precum mereu,
Un șarpe șarpe va rămâne;
Eu, cu credința-n Dumnezeu.
…
Din ceruri se coboară luna,
Un vechi și vechi loial soldat,
Ce va păzi în taină struna
Știută de un înger drag.
De voi mai fi în voia serii,
Himera-ntre himere vii,
Știu că altarul primăverii,
Din muguri iar va înflori.

Cu drag eu plec, să caut pașii
De pe cărările pierdute,
Așa cum tainic, îngerașii
Șoptesc povești, cândva știute.
…Nimicul din nimic aducă,
A liniștii clipită vie!
Dulceața miezului de nucă
Rămână taina din vecie…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

18 martie 2019

Foto: internet

Silviu Marius MUNTEAN: Crin

Crin

Vei fi mereu un crin imperial,
Eu, lacrimă de rouă pe-o petală,
Iubire sau doar vis autumnal,
Sau dor ce curge-n suflet cu sfială.

Vei fi de-a pururi zâmbet de copil,
Ce-ai colorat o clipă al meu drum.
Eu, doar poetul simplu și umil.
Pe-un colț de gând ne vom găsi de-acum.

–––––––––

Silviu Marius MUNTEAN

Foto: internet

Victor COBZAC: Cu iubire de neam

CU IUBIRE DE NEAM

(versuri dedicate Manuelei Cerasela Jerlăianu)

Ea…

Ne-a primit

Dumnezeiește.

Ne-a dat… necondiționat

Ceia, … ce n-am avut nici odată.

Atâta de multă iubire de neam,

De Soră, de Om cu literă mare,

Bunătate și cumsecădenie,

De raza de Soare care frământă,

Nu te lasă să dormi, nici să mori,

Nu te lasă de unul singur,

Pentru că, ea, e alături de tine,

Cu inima ei, cât un fulg de păpădie:

Modestă, divină și nevinovată,

Un înger cu aripile legate,

Legate cu funii de dor să ajungă la toți,

Dar lipsită de zbor, anume de zbor.

Să-i dăm câte o pană, numai câte una,

Să-i creștem aripi din nou,

Din ale noastre, cât de obosite n-ar fi

Știu că putem, dacă vrem.

Frânte, arse, ude bleașcă de ploaie,

Doar aripi să fie, aripi din care…

Niciodată să nu se îndoaie,

Nici atunci când se va atinge

Cu ele, … cu amândouă…

De huma neagră, de țărâna

Din care ne naștem, de Pământ,

Să nu-l zgârie, dacă ar face-o,

I-aș căuta și săruta rând pe rând

Toate urmele, toate,

Cât de adânci, nu ar fi,

Cât de multe și cât de uscate,

I le-aș adăpa cu lacrimi,

Dulci și sărate, dulci și sărate

Și-o să fie de dor, ca și al ei,

De data asta, … de frate.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

18 martie 2019

Irina-Cristina ŢENU: Punct de lumină

Captiv printre cuvinte
Timpul răzvrătit ține
De mână clipe enigmatice
Sunt doi acrobați pe o sârmă
Uniți de aceeași pasiune
Fac echilibristică prin viață
Aruncându-mă în vâltoarea
Neprevăzutului ce-mi zâmbește
Ironic de printre neînțelesuri
Zâmbesc dezlegând pași
Încurcați pe poteci
Virgine
Sunt reci, dar pline de nevoi
Vor în lumină să le scald
Să le fie și lor cald
Să nu moară-ntuneric,
Cu timpul survolând deasupra lor
Iau un gând îl prefac în cuvânt
Fac mănunchi de cuvinte
Din gânduri sfinte
Răpesc timpul
îl întemnițez în el
Și atunci observ
Niște lacrimi
Mângâindu-mi pașii
Ce aleargă liberi pe poteci
Scăldate în soare
Zâmbesc și înțeleg
A trecut norul și i-au rămas lacrimile în suflet
Gingaș le ating cu condeiul meu
Și văd cum ele-nfloresc
Într-un vers, devenind
Un punct de lumină în Univers.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

18 martie 2019

Mia UNGUREANU: Versuri

Dorință

N-am să dau nimic uitării,
Clipele le consemnez.
Cu privirea – n largul zării,
Eu te -aștept și meditez.

Mă gândesc până la Soare
Dându -i inimii un semn.
Și -ntr-o binecuvântare,
Chiar tăcând, vreau să te chem.

Sub cupola caldă a Lunii,
Din dorința mea cea veche.
M-am oprit în fața lumii,
Lângă sufletul pereche.

Vreau să -mbrățișez iubirea,
Vreau să zbor oricând, oriunde .
Să cunosc ce-i fericirea ,
Nerăbdarea mă pătrunde.

Gând bun

Și dacă -n lumea asta mare,
Cu mii de doruri și nevoi.
Cu o nespusă nepăsare,
Din partea celor mari și răi,

Dacă iubirea pentru țară
Ar fi adusă înapoi,
Fiind „esență milenară ”
Și „rădăcină ” , pentru noi.

Dacă -am pașii cu măreție
Și sufletul neprihănit,
Dacă -am scăpa de lăcomie
Și de cuvântul „parvenit ”

Și -n gândul nostru ar fi „iubire”
Pentru „frumos ” și „omenesc ”
Cu demnitate și simțire
Pentru pământul românesc,

Eu cred că -atunci cu siguranță
Pe harta lumii ar răsări,
O Românie , cu prestanță
Și un popor ce s-ar iubi.

——————————-

Mia UNGUREANU

17 martie 2019

Zamfira CIOBANU: Iubire de primăvară

Alungând departe norul
Din iubire și din drag
A-ncolțit în suflet dorul
Să te-aștept iubire-n prag.

Adorată-i primăvara
Prin a inimii putere
Așteptând să vină seara
Cu iubirea în tăcere.

În apusul cel de soare
Să răsară lună nouă
Inima voind să zboare
Până dimineață-n rouă.

Când zâmbesc florile toate
Lăcrimând sub picături
Cu petalele udate
Aplecând vreju-n frânturi.

Cântul cel de păsărele
Să-l asculți cu drag in zori
Culegând la floricele
In nuanțe de culori.

Meargă dorul pân’ departe
De mână cu primăvara
Să-i facă iubirii parte
Prin trifoi când vine vara.

Ș-apoi tu să vii iubite
Să imi bați seara in geam
Și pe firele-nverzite
Mai aproape să te am.

—————————–

Zamfira CIOBANU

18 martie 2019

Maria HOTEA: Magic dorul

MAGIC DORUL

În albul luminii se înveșmântă încet zorii
Din întunericul nopții se destramă lin norii,
Bucurii privirii senine mi se deschid ușor
Iar în suflet simt frenetic un neînțeles dor.

Din somn se trezesc gingașe florile înrourate
Mângâiate de razele de soare mult așteptate,
Natura vibrează la frumusețea unei zilei senine
Fluturii albi valsează bătând din aripioarele fine.

Las libertate gândului să se piardă în visare
O lacrimă dulce pe nesimțite sub pleoapă apare,
Deschid fereastră inimii însetată de dorințe aprinse
Cu mâinile împreunate o ruga înalt pentru a fi atinse.

Între vise și șoapte dulce este mângâierea iubirii
O simte trupul ce vibrează după magică lege a firii,
În culori de curcubeu se înveșmântă grațios cerul
Iar lacrima minții plăsmuiește din senin magic dorul.

——————————-

Maria HOTEA

17 martie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Diminețile mele…

Sunt femeia dimineților tale,
când zorile mă îmbrățișează
sub faldul iubirii!
Aceeași clipă o trăiesc în fiecare zi,
până ce respirația se ridică spre cer,
și trupul meu se transformă în frunză…
Esența dragostei o absorb ca o licoare ce îmbată!
Un elixir numit chintesența trăirii…
Mă vrei ca lacrimă și umbră ,
să rătăcesc pe chipul tău,
sub vâltoarea dorinței!
Mai lasă-mă să fiu eu,
cea care alergă
în diminețile tale, dezgolită
și râde la soare cu fruntea lipită de umărul tău!
Îmbrățișează-mă pădure și acoperă-mă,
cu frunzele căzute…
Diminețile sunt ale iubitului meu!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

17 martie 2019