Alina CRISTIAN: Iubirea ta mi-e libertate

Iubirea ta mi-e vin și hrană
Iubirea ta mi-e un balsam
Mi-e râs ștrengar, ce îl știam
Din vremuri vechi de-odinioară.

Iubirea ta mi-e curcubeu
Ce-apare după zi de ploaie
Iubirea ta curge-n șuvoaie
Ca un nectar, în trupul meu.

Iubirea ta-i miros de viață
Cu ochi de noapte-antracit
Iar eu te caut rătăcind
Mergând prin nopțile-ceață.

Iubirea ta i-un dor nescris
Sărut ce mă îngenunchează
E lacrima ce-nlăcrimează
O dragoste de nedescris.

Iubirea ta e verde crud
Pădurea ce renaște iară
E cântul dulce ce-l aud
Cântat în tril de primăvară.

Iubirea ta mi-e împlinire
Zbor de inimi îmbrățișate
Un dans pe ritm de fericire
Iubirea ta mi-e libertate.

——————————–

Alina CRISTIAN

 

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Te rog, Doamne

Te rog, DOAMNE!

 

Merg cu sufletul în mână
Pe-o potecă rar-umblată,
Setea de Tine mă mână
Să Te caut disperată…

De mă simt străină-n lume,
Spinii vieții de mă-nțeapă,
Știu, m-ai înTreit prin nume
La Botez, în Sfânta apă,

Să-ți fiu fiică credincioasă,
Să-mi port Crucea-grea, supusă,
Să nu-mi jelesc talpa roasă
Și nici inima răpusă…

Să plâng doar durerea lumii,
Sărăcia, suferința,
Nedreptăți ce le fac unii
Care-și cântă pocăința…

Plâng atunci când omul uită
De dreptatea Ta Divină.
Prin vorbă nechibzuită
Crede c-a ieșit din tină…

Din păcatul greu, cu ură,
Când nu știe să se-ntoarcă,
Împarte din gură-n gură
Otravă, lacrimi să stoarcă…

Doamne, dă-mi astăzi putere,
Dă-mi iubire și răbdare
Să le-arăt lumii, să spere!
Moartea Ta i-a dat Iertare.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

21 martie 2019

Foto: Internet

Mariana GRIGORE: ,,In nuce”!

,,In nuce”!

 

Tu mi-ai dat din nemurire doar bastardul nenăscut
Joacă umbrele prin mine în roituri fără stup
Iar spășirilor de semne, morți căzuți în închinare
Le-ai facut un loc de cruce pe altare fără soare

Te petreci cu mine-n drumuri, mă înalți într-o osândă
Îmi torni frigul între lacrimi și-apoi pleci când mă inundă
Golul plin de mult prea cuget și trăire amorțită
Cu amnarele jilave vrei să îl aprinzi ispită

Umbra ta reverberează rană în canatul porții
Din a cuielor rugină ce-a căzut din fierul sorții
Și-ți dorești să calc în ele ca să simt cum e păcatul
Că te-am vrut în alb de ceruri când tu ești pământ de veacuri

Aș țipa în zări absurde și-aș cânta cu glas de cuci
Să mă-nalț în zbor de pradă și ucideri de năluci
Dar în primăvara asta ce-nflorește la răscruce
Vreau blestemul de iubire ca osândă scris ,,in nuce”.

—————————–

Mariana GRIGORE

21 Martie 2019

Irina ALEXANDRESCU: Eu și poezia față în față

M-am născut în luna septembrie a anului 1978, în orașul Craiova. Studiile liceale le-am urmat și finalizat la Colegiul Național „Frații Buzești”, urmând apoi facultatea de Științe Economice cu specializarea „Relații Economice Internaționale” și un Master în „Integrare Economică Europeană”.

Am început să scriu versuri în timpul studenției, ca o modalitate de dialog sincer cu mine insămi, cu tot ce trăiam. Nu am mințit vreodată coala de hârtie și am prezentat trăirea mea, cruntă adeseori, în toată goliciunea ei. După mulți ani, acum un an, am simțit nevoia să deschid caietele mele în fața cititorului. Poeziile mele au fost publicate în antologia „Vara Cuvântului”, antologie realizată sub conducerea scriitorului Ioan Romeo Roșiianu, colaborări cu reviste de specialitate –  cu revista „Sintagme literare” – redactor – poetul Geo Găletaru, în care lunar, îmi sunt publicate poezii, dar și proză, Revista „Oltart”, sub conducerea Profesorului Constantin Voinescu, revista „Poezia” sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

În anul 2018 am publicat volumul de debut „Cuțite la țintă vie”, editura „Scrisul Românesc”, o autobiografie în versuri. Criticii consideră poezia mea un elogiu adus suferinței. Eu spun altfel: Nu elogiez suferința. Poezia mea este pătrundere în sine, introspecție, dar eu merg în colțurile în fața cărora mulți oameni (pe bună dreptate și pentru autoapărare) pun ziduri. Acolo eu dărâm tot, intru și le trăiesc. Sau mi le amintesc și le evoc. Așa este atmosfera în toate poeziile mele. Nu mi-am propus fericirea ca tematică, nici durerea, nu a fost „la alegere”! Am scris ce am trăit. Da, am avut nevoie de „amorsa cu morfină”, adjuvant în stările mele de rău, în întâlnirile cu mizeria umană, da, „Urletul zace în mine” odată cu plângerea pierderii copilului meu…și apoi „Mi-au tras clopotele” a moarte peste viață…Cine nu are dureri? Dar câți spun? Mai mult, câți scriu?  Eu am propus varianta „live” a poeziei, am jucat la masa campionilor inducției stărilor de bine, cu așa cărți mici, fără flacoane cu parfum.

***

POEZII

 

NUFERI LA BUTONIERA FRACULUI MEU DE MIREASĂ

 

la marginea drumului
au crescut nuferi,
peste noapte…
o cămila înfometată îi culege
rădăcină cu rădăcină
şi mi-i dă pentru cinci lei…
îi îndes în capătul mâinii,
în podul nepodit al palmei
şi-i plantez dincolo de dune
unde-i nisipul mai fin şi se încălzesc
cobrele negre
de păcate …
ieri am înălţat un zmeu cu aţă peste ei
şi la umbra lui
au încolţit şi alţii !
nu mai am vise colorate,
nu mai am sahare de cules,
lacuri de secat,
nu mai am voce să te strig!
fermoarul ăsta mi-a scrijelit buzele cu care te sărutam
pe interiorul
cordului, cînd fugeai pe drumul
mireselor de-o noapte !
din cer cad pietre lucioase…
le ţin într-un echilibru precar
în gură…
voi fi un mare orator,
un nebâlbâit orator
la banchetul nunţii mele!
trebuie să ţin un discurs în lipsa
tatălui
mort …
mâne voi culege nuferi
şi-i voi pune la butoniera
fracului meu de mireasă !

 

 

ACEASTA NU ESTE VIAȚA MEA

 

Aceasta nu este viaţa mea şi
nici nu a fost!
Eu trăiesc mereu înapoia sau după
minele retuşat cu cărbune de turbă
în toate zilele impare .
În zilele pare am alte treburi..
îmi reconstruiesc venele smulse,
spăl geamurile ochilor cu irişi
infipţi haotic în barul de azi noapte,
când am jucat darts ,
aorta o leg bine de inimă.
mi-a scăpat de câteva ori
şi a făcut ravagii…
Îmi ascut durerea şi scrijelesc
pielea degetelor până la os…
cu falangele las mai uşor
urme pe sufletul oricui,
plus că …sunt albe!
Toată bucătăria asta de
autoaranjare sintetică o impachetez
linistită!
si liniştită o arunc in abisurile mele…
doar balenele ucigaşe o mai ciopârţesc uneori
lovind un ocean de vise
cu coada îndoită…
Eu doar mă uit!
Este un spectacol uluitor !
am gene bune…din păcate…

 

 

NEINCESTUOS

 

În fiecare zi adun cioburi
şi le pun concave şi convexe
în fasciculul de lumină al sufletului !
Mi le drămuiesc să ţină apa
sau s-o îngheţe în stalactita
irisului tău ,
Continue reading „Irina ALEXANDRESCU: Eu și poezia față în față”

Corina JUNGHIATU: Răsfăț în tihna improvizației

Răsfăț în tihna improvizației

 

Ce sunt poeții?
Modelatori de conștiințe,
de gusturi și sensibilități
direcționând istoria omenirii
prin semnalul primit din alte lumi
își mizează viața pe o literă moartă
generând emoție rafinată
ca o rază răsfrântă într-o prismă
în tentativă de asasinare a clișeului.

———————————

Corina JUNGHIATU

Ziua Internațională a Poeziei

21 Martie 2019

***

Corina JUNGHIATU, poetă de o sensibilitate aparte având un bogat palmares cultural.

Este Director al PLATFORMEI de LITERATURĂ și ARTĂ, Word Literary Union; Redactor al revistei GRAI ROMÂNESC; Vice campioană  a CAMPIONATULU EUROPEAN de POEZIE; Membră al WORLD POETS ASSOCIATION; Redactor de carte Editura Liric Graph Romania

 

 

 

 

Germain Droogenbroodt: Poem de Ziua Internațională a Poeziei

                                          Pictură de Luis Pla

 

Acvila


Corbii zboară în stoluri
acvila zboară solitar.
Luchino Visconti

 

Atât de aproape de cer
zboară acvila

singură
ca un poet

răbdător așteptând
sosirea cuvântului

până când pana, în sfârșit,
zgârie câteva linii

îndoindu-se încă
de rostul

de zădărnicia
spunerii prin cuvinte.

Germain Droogenbroodt

Traducere: Gabriela Căluțiu-Sonnenberg

din “În curgerea timpului, Meditații în Himalaya”
Editura Europa, Craiova

Irina-Cristina ŢENU: Când iubirea ta a devenit marea mea

Când iubirea ta a devenit marea mea

 

Când iubirea ta a devenit marea mea
M-am aruncat în valurile sale înspumate
Și-am mângâiat cu ele fiecare stea
Din nopțile de primăvară parfumate.

Cu fiecare lacrimă a mării mi-am spălat durerea,
Cu fiecare șoaptă a valului am învins tăcerea,
Mi-am îndemnat inima să-ți declare iubirea,
Iar buzele să-ți sărute privirea.

Timpul însetat de dragoste ne-a unit pe-amândoi,
Am zâmbit fericirii ce pe chip ni se citea,
Mi-ai vindecat sufletul bolnav, plin de nevoi,
Când iubirea ta a devenit marea mea.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

20 martie 2019

Alice PUIU: Grădina ta

Grădina ta

 

Oră strecurată-n oglinda altui tărâm
te strig cu inima, lumină destrămată
printre primăveri rostogolite pe ramuri
și-atâta noapte sângerează-n pietrișul de stele
și-atâtea văzduhuri de poala singurătății agățate
Plecare sfâșiată-n sticlă și-n uitarea din floare
te-adun din mâhnirea icoanei,
psalm trecător prin pădurea de semne
Te-ascund în melcul gândurilor mele,
în nebuloasa speranței sfâșiate
de păsări, de veacuri și de pietre.
Înserată-n ochiul despărțirii mi-e taina,
cu tăcerea cerului înnodată.
Umbră împrimăvărată-n mine,
rămân grădina ta.

—————————–

Alice PUIU

20 martie 2019

Foto: Pictură Mark Preston

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poetul

sunt străinul aprig rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun

 

se scurgea privirea vremurilor tulburi
și bătând la poartă, nu se deschidea
unor bieti poeți , se purtau tot singuri,,
literelor goale, moartea le gasea

 

aruncau o pâine și-o speranță chioară
dar cine ești tu.. Păcatele-ți spală
călcând pe cuvinte, plânset de vioară,
au plecat prin țară cu o geantă goală

doar poetul trist à rămas de veghe
zidind amintiri sub pașii tociți
sub copacul ars, pe o cruce veche
sus pe dealul morții, de-un cui agățat

a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în ei, miroseam vecia
cerul era liber, ei…niște derbedei
mai scriam un vers se citea urgia

un străin la nunta unor crunți atei
mi-era dor de acasă, dor de țara arsă
la final o cruce și niște călăi
dospind taina din adâncuri scoasă

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

20 martie 2019

Anna-Nora ROTARU: Rapsodii de primăvară (poeme)

FRĂMÂNTĂRI DE PRIMĂVARĂ

 

Și…viața se trezi încet din agonie…
Pământul negru miroase a ploaie, ud…
Ecoul aduce de departe-o simfonie,
Prin firele de iarbă, de un verde crud.

Din adâncurile obscure-ale uitării,
Un zumzet crește vrând s-apuce
Să spargă zidurile mute-ale tăcerii…
Explozie de culori în ochi străluce

Și-acolo, unde umblam pe nicăieri,
Cu mintea-mi pierdută și plăpândă,
Azi, sorb cu nesaț miros de primăveri,
Cu sufletul cu tot, cu inima flămândă,

Ce-mi vrea să-mi uite de melancolia
Iernilor lăsate-n urma mea, trecute…
Zefirul dulce s-alunge-ncolo vijelia,
Jalnice-uscăciuni în muguri prefăcute !

Copacii triști, până mai ieri despuiați,
Precum gândurile mele goale, rătăcite,
Azi par ca-n sărbători, de frunze-nfoiați,
Depănând povești de iarnă, tălmăcite…

Ingenunchiez evlavios cu o metanie,
Rugă sfântă murmurând, c-arhiereu,
Sărut Pământul ăsta sfânt făcând litanie,
Cu credința și extazul ajuns la apogeu

Și-apoi… infing adânc degetele-n Pământ,
Să-l simt în sânge, dându-mi viață și fiori…
Cuvinte plăsmuiesc cu rugă-n legământ,
Speranța mi-o-mpodobesc cu-albastre flori !

 

RAPSODIE DE PRIMĂVARĂ

 

Auzi cumva, ușor cum sufl-afară vântul,
Aducându-ne miros de primăvară-n vale ?
Cum, presărând cu note-n aer, zboară cântul
Spre noi cei amorțiți, ieșindu-ne în cale ?

Dar, mai auzi și țipătul păsărilor voioase,
Ce vin la cuiburile părăsite, de departe ?
Cu nisipu-n pene din deșerturi secetoase
Și miros de sare din valurile-n țărmuri sparte ?

Cumva nu simți, când mâna ta ușor atinge
Roua-n dimineți, ce pică pe vlăstarele de flori,
Că, de ferice, întreaga natură parc-ar plânge,
Dezmorțită, din adâncu-i somn, plină de fiori ?

Spune-mi însă, vezi mugurii timizi cum crapă,
Pe copacii tânjitori, până mai ieri zgribuliți ?
Simți și tu cum verdele-ți țâșnește-n pleoapă,
De pe mormanii de pământ, de iarnă dezgoliți?

Cum albinele la viață se trezesc stângaci ?
Cum miros migdalii înfloriți și florile de liliac ?
Cum lacul plin e de nuferi, libelule și brotaci
Și câmpurile-s roșii de sângerânde flori de mac ?

Poți gusta cu ființa toată, divin-asta schimbare?
Simți cum fiorul speranței adormit, in tine se-nfiripă?
Întrebându-te, prin ce miracol se întâmplă oare,
Că ce-a fost subjugat de iarnă, reînvie-n pripă ?

Cum și ție, din hibernare, sufletul înmugurește ?
Cum verdele din jur, pătrunde-n venele-ți albastre ?
Cum roșul macilor te invadează, inima zvâcnește,
Iar soarele mai mult pătrunde-n zilele-ți sihastre?

Așa-i…ne picură pe dinăuntru magia nesfârșită…
Cenușiul vechilor tristeți treptat s-evaporează…
O dulce senzație cuprinde sufletul, desăvârșită,
E înseși Viața, ce-n amorțite trupuri ne pulsează !

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

20 martie 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Rapsodii de primăvară (poeme)”