Recunoştinţă
Mult prea târziu, mult prea târziu am înţeles
că tu de fapt ai fost esenţa vieţii mele,
că fără tine rătăceam în plin eres
necunoscând cerul iubirii plin de stele.
Ai fost din plin ce mi-am dorit, ce am visat
să mi se dea de către viaţa mea ciudată,
care adesea pe coclauri m-a purtat
şi a mai pus pe împlinire câte-o pată.
Acum trăiesc şi împăcat şi fericit
uitând c-a fost, din când în când, câte-o durere.
Port în privire numai zâmbetu-ţi iubit
trăind intens miraculoasa-ţi mângâiere.
Şi înţeleg că n-ai venit deloc târziu,
c-ai apărut la timp în chip de armonie,
că tot ce-am fost şi ce pe lume-am să mai fiu
se datorează mie însumi, dar şi ţie !
————————————–
Anatol COVALI
București
7 mai 2019