AVEREA  MEA

Mă-ntreabă unii, alții, cât e a mea avere?

Cât case, bani și aur și câtă am putere?

Eu le răspund la-aceștia, s-audă și să știe

Că am, cum n-are nimeni, de-acuma în vecie,

Pământul tot cu toate, hotar, până la stele

Și încă de acolo ce-i dincolo de ele,

Luceferii în roiuri și universuri toate,

Lactee căi solare, genuni întunecate

Cuprinse-n necuprinsul cel fără de hotare,

Așa, ca mine altul, avere nimeni  are.

Vă dau la toți din dânsa că sunt mărinimos,

Ce parte vreți?  din față, din mijloc ori din dos?

Așa mai către soare? sau poate-un loc umbrit?

Mai sus, pe Coasta lumii acolo-n Continit?

Sau paoate mai la vale, prin Căile Lactee

Că am pogoane multe, prin locurile cele.

Primiți-le ca daruri, cu vise le arați,

Cu boabe de iubire la rând le semănați,

Să crească holde mândre pe-ntinsele câmpii,

Să-mi înflorească locuri ce fostu-mi-au pustii.

Vă dau, dacă mi-ți cere și cea din urmă stea,

De-aveți voi drag de dânsa și mult vă va plăcea,

Împart a mea avere la prieteni,  la dușmani

S-o aibă pe vecie și nu le cer nici bani,

Sărac de voi rămâne, bogat voi fi să știu,

Să faci mereu un bine, nu-i nici-odat  târziu.

Așa c-a mea avere, cu voi o împărțesc,

Vă dau egală parte, așa cum e-n frățesc,

Voi grijă doar de dânsa s-aveți pe veșnicie,

S-o țineți ne-nierbată, în bună vrednicie,

S-o înmulțiți în toate în cinste și-n iubire,

S-aveți voi după dânsa, aleasă fericire.

ÎNCEPUT  DE  TOAMNĂ

Dintr-un început de toamnă

Am să fac sfântă icoană,

Să o pun de închinat,

Zi de zi de sărutat.

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Poeme” →