Mircea Dorin ISTRATE: Poeme

AVEREA  MEA

 

Mă-ntreabă unii, alții, cât e a mea avere?

Cât case, bani și aur și câtă am putere?

Eu le răspund la-aceștia, s-audă și să știe

Că am, cum n-are nimeni, de-acuma în vecie,

Pământul tot cu toate, hotar, până la stele

Și încă de acolo ce-i dincolo de ele,

Luceferii în roiuri și universuri toate,

Lactee căi solare, genuni întunecate

Cuprinse-n necuprinsul cel fără de hotare,

Așa, ca mine altul, avere nimeni  are.

 

Vă dau la toți din dânsa că sunt mărinimos,

Ce parte vreți?  din față, din mijloc ori din dos?

Așa mai către soare? sau poate-un loc umbrit?

Mai sus, pe Coasta lumii acolo-n Continit?

Sau paoate mai la vale, prin Căile Lactee

Că am pogoane multe, prin locurile cele.

Primiți-le ca daruri, cu vise le arați,

Cu boabe de iubire la rând le semănați,

Să crească holde mândre pe-ntinsele câmpii,

Să-mi înflorească locuri ce fostu-mi-au pustii.

Vă dau, dacă mi-ți cere și cea din urmă stea,

De-aveți voi drag de dânsa și mult vă va plăcea,

Împart a mea avere la prieteni,  la dușmani

S-o aibă pe vecie și nu le cer nici bani,

Sărac de voi rămâne, bogat voi fi să știu,

Să faci mereu un bine, nu-i nici-odat  târziu.

 

Așa c-a mea avere, cu voi o împărțesc,

Vă dau egală parte, așa cum e-n frățesc,

Voi grijă doar de dânsa s-aveți pe veșnicie,

S-o țineți ne-nierbată, în bună vrednicie,

S-o înmulțiți în toate în cinste și-n iubire,

S-aveți voi după dânsa, aleasă fericire.

 

 

ÎNCEPUT  DE  TOAMNĂ

 

Dintr-un început de toamnă

Am să fac sfântă icoană,

Să o pun de închinat,

Zi de zi de sărutat.

Și în ruga mea smerită

Face-oi Doamne pomenită

Raza caldă  de la  soare,

Vântul ce ne-a dat răcoare,

Ploaia ce-a udat hotarul

Greu să mi se facă lanul,

Stolului de păsări, gâze,

Câmpului cu cucuruze,

Viei c-adunat-a miere,

Nucilor cu gust de fiere,

Verii ce de-acum se duce

Știe ea pe un-s-apuce,

Că ne-a fost sfântă minune

Și făcut-a lucruri bune

Pentru tot și pentru toate ,

Pentru coșul cu bucate

Și la anul, iar să vină

Tot așa cu poala plină,

Să îi de-a de-mbucătură

La flămânda noastră gură.

*

A trecut de-acum cea vară

Ca o lebădă ușoară

Peste valuri tremurânde,

Peste ochi de ape blânde,

Și s-a dus lăsând în urmă

Doar a trestiilor umbră

Și-a mea pleoapă lăcrimată,

Că de-acum, vara se gată.

 

Ce-o să fie? vânt și ploaie,

Frig și ceață prin hodaie,

Lamentări și nostalgie

Și-apoi iarna ce-o să vie.

 

Că aproape e trecut,

Anul ce l-am început.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

31 iulie 2019

Lasă un răspuns