Aripa apei, vânătoare în cântecul Privighetorilor,
vânt vuiește în florile crengilor fragede,
unde să mă adăpostesc, să nu te mai vreau în dorul meu tulbure,
unde uitarea să îmi vindece iubirea temându -se ?
apa nu știe să asculte când din cer chemarea aude,
de aur timpul se învârte orbindu-mă
și nu te mai găsesc tandru în sufletul meu
cu aripile de cleștar ,pasăre ce îmi rămâne în prag și nu pot ca pe o frunză s-o scutur ?
rugina să nu o atingă, greierii s-au ascuns sub aripa frunzei,,
și greierii tac,
Aureolate Aurore în fluturi zdrențuiți s-au ascuns sub aripă zdrențuită, pe florile frânte,

Ce fel de speranță pot să mai am, când iarna se întoarce cu înflorire ,ce se anină de aer, de pietre, blândă și rece lumină, în crengi muguri și perle! nori de rugină cu aripi lungi deschid țărm de Aramă altor uși ,ferestre nu sunt!
Ce fel de plecări se vor întâmpla?
Nu o să te mai văd, cum nici marea nu -și vede cerul ,crezându-se aceeași alcătuire,
plutind țesătură cu pescăruși ,
spre ce libertate?
Fi-va pentru noi un destin frânt ,dezlănțuit, rupt printre flori de salcâm ?
Nu știu să îl găsesc printre atâtea seceri tăind lanul în fire mărunte ,
desțelenit singură abrupte cărări,
ce altădată erau muguri semănați de zei,
în valsul rotind fastuoasele flori !
deschise sunt Livezile cerului,
o, inimă ! clipă de o fi pentru tine,
Ce fel de scoică iți va aduce între atâtea vâltori mugure de jar învelit în Perla divină, corăbierii,
corăbierii plecați în căutarea Sfântului Graal,
în dar o aduc!
pentru tine, iubitul meu, strâng sunetul atâtor duminici, fără tine le- am trecut, firimitură, firimituri de apusuri înfiorate ,singurătăți,
floarea pădurii o țin la icoană,
rugăciune prin care mă înalț!
o,ce mândrie dragostea ce mă sfințește!
Îți sunt bobul de rouă și nu e destul ?
însetarea nesecatei fântâni nu se rătăcește de atâtea vechi veacuri,
destinul cerului scris în rubine,
de atâtea veacuri între mări ai fost corăbieri în pustiu albastru, strângând în barca rubine căzute peste ape?
mereu ai simțit Aburul Stelelor !
lacrima îngerului se întoarce asupra-mi dinaintea sorților dintâi ,
ce iubeam? apa îmi șoptea descântec pietrei
să îl știu Chip și întrupare,
eu eram umbra apei ,
destinul închis în întrecerea pietrei,apei cese întoarce ?,
Ce fel de izvor se întoarce în chip și trup înălțat crin?
zidire de ape am învățat atunci!
să îl strig pe Dumnezeu ,
dă-i,doamne ,Trup și pietre,trup și suflet Izvorului,
rouă Doamne, iată, visul curat,
cum se cerne ca auritul nisip dintre pietre-rubin,
rouă, Doamne, rouă!
pridvor în primăveri,
copacul crește altar necioplit, icoane, crengi cu flori, chipuri de sfinți,
flori de trifoi împotriva valurilor vezi s-au ridicat, stropi de lumini,
scara de o urc pe cântări,
Ce zgomote asurzitoare, fulgere, săgeți din arc prea întins ,zbor frânt printre cioburi !
singură mă întorc ,numai eu si îngerul
si flăcări trec prin lanul vânturat , vânturând macii,
macii ,
ca o gură de rai încă ard,unde sunt palidele flăcări,
unde e raiul de argint?
ciocârliile se înalță și cad în apă arzătoare, iluzie, luna,sunt palide flăcări ,răzvrătite ,
în raiul pierdut stelele-s umbrele nopții, nopțile ,despovate de taine ,sunt ca sticlele opace, nu mai veghează stingerea nopții ,
fără odihnă vor fi râuri de sunete ,
sticle sparte sub prăbușirea stîncilor,

aripă a apei Vâltoare!
dă-i, doamne, vad în cascade!
poarta mărilor s-a deschis!
unda cerului e umbra prelinsă-m nisip,

Doar tu, clipă mea de lumină,
cheamă -mă si te voi urma,
se cutremură pereții de sticlă,
te simt în zbaterea fluturelui,
îmi seacă inima în dor, încolțesc spinii,
doar spinii încolțesc trandafirii!