Emilia-Paula ZAGAVEI: Picuț, un cățel drăguț (poezii pentru copii)

GRĂDINIȚA

Vara iată s-a sfârșit

La grădiniță am venit

Cu Ionel și Marinel

Și cu-al nostru Azorel.

Fericiți nevoie mare

Lângă doamna învățătoare

Ascultăm povești cu zmei

Suntem cei mai cuminței.

Împreună ne jucăm

Apoi veseli colorăm,

Toată gustarea mâncăm

La amiază ne culcăm.

PUFIȘOR

Astăzi merge la oraș

Și e tare drăgălaș,

Cu ghetuțe și palton,

Îmbrăcat e ca un domn.

Dă binețe tuturor

Și oferă ajutor

Celor care au nevoie,

O face de bunăvoie.

A primit și-o ciocolată

Pentru-a faptelor răsplată!

NEASTÂMPĂRAȚII

Doi căței la colț de stradă

Joacă prinselea voioși

Cad, se-mpiedică și țipă

Și sunt prea gălăgioși.

Continue reading „Emilia-Paula ZAGAVEI: Picuț, un cățel drăguț (poezii pentru copii)” →

Mircea Dorin ISTRATE: De mă ții în al tău gând

DE MĂ ȚII ÎN AL TĂU GÂND

Prin cotloanele din minte tot ascuns-ai de uitare

Clipele din vremi trecute, calde, dulci, mângâietoare,

Ce ți-au bucurat în vreme clipa vieții și simțirea

Și de-aceea-s bine puse să-ți trezească amintirea,

Când a anilor șiraguri se lungesc în adunat,

Și-n oftat tu spui nostalgii: Ce-a trecut nu e păcat !

Vremi trecute-ți stau sub frunte, bineascunse, adormite,

Sunt bănuții cei de aur din comori neprețuite,

Ce le ții fără vreo pază în căușul minții tale

Să plătești vreo bucurie vieții când o ia la vale

Și s-apropie sfârșitul, că destul a fost să fie

Pe aici, fără oprire, prin această lume vie.

Ce-ai acolo-n cele taine, numai minte ta îți știe

Câte încă adunat-ai să le ai pentru vecie,

Sunt și bune, sunt și rele, mai de toate-amestecate

Și iubiri trăite-n taină și nespusele păcate

Ce făcutu-le-ai pe calea vieții tale trecătoare

Și le duci mereu cu tine, până fi-vei pe sub soare.

***

De mă ai în bobul minții și pe mine-n al tău gând

Și de-n seri neadormite tot mă scoți de-acol pe rând,

Îndulci-ți-oi visul nopții cu nespusele păcate,

Să trăiești mai înc-odată, clipe lungi, înfiorate,

Să te vezi, în locul tainic iar sorbind de-acum divinul,

Desfătând a tale simțuri, cu ce-a fost atunci, sublimul.

Ține dar în gând iubirea, cea din anii tinereții,

Mierea vremii de atuncea, când dădeam binețe vieții,

Doar atunci a fost simțirea cea curat-adevărată

Ce de-atunci nu întâlnit-ai pe cărarea vieții toată.

Pune-o taină-tăinuită, într-o boabă lăcrimată

Și cu ea să-mi treci cea lume, în vecia neumblată.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

Septembrie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Dorinţe ascunse-n plexul solar…

Dorinţe ascunse-n plexul solar…

Te-am furat dintr-o legendă, să-ţi scutesc talpa de mers,

… ignorând o tragedie … aprobată de Infern.

– Şi cerşind eternitatea, zilelor din Univers!,

… încercăm noi frumuseţea, unui amănunt solemn!.

– Eu te-am făurit din spasme! – Chipul chiar din sare gemă!,

… în timp ce iubirea noastră … spune-n gândurile sale.

(că o mustră conştiinţa … cu eterna ei dilemă),

”- Dacă-i lasă rest de viaţă şi singurăţăţi fatale!”,

Amăgirea-mi rupe laţul … evadării în decor,

(că tot mă târăsc prin viaţă, spre deliciul nimănui).

– Ca să îi cerşesc. eu dânsei, doar urmă de amor!,

… refuzată-n permanenţă … de misterul dorului.

… viaţa are ochii tăi, însă dragostea-mi căprui,

– Nu le caut nemurirea … osândită la suspin!.

(fiindcă dânsa poa’ să-mi ceară, strălucirea cerului),

… ca apoi să pună-n lanţuri … pohta unui alt destin.

”- Vin la tine ca iubit … să-ţi aduc zenit de stele!”,

(înhămând un inorog, pentru zările albastre).

… ca să plimbe-n Carul Mare, dragostea, etern, prin ele,

zămislind un răsărit … chiar din duhurile noastre.

– Să nu crezi că-i vreo mârţoagâ şi-am hrănit-o eu cu jar!,

… sau chiar umbră de fantasme, într-o lume fără Eve.

”- Este spiritul iubirii, împlinirilor … un dar!”,

… ori duhovnicesc cuvânt, pentru clipele-ţi tenebre.

Te-am furat din Univers, să şterg talpa umbrei tale,

… de o tragedie cruntă … aporbată în Infern.

… ca apoi să te uimesc … cu eternităţi virale,

(izvorâte din dorinţa, plexului solar sau stern).

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Elena TUDOSA: Nostalgie de toamnă

Se lasă toamna încet peste coline,
Și tremură de vânt frunzele-n crengi,
Cu-amarnic dor flămând prin mine,
În gânduri ne-ncetat iubite îmi alergi.

Se lasă toamna și iată în curând,
Vor plânge- a jale toate în zăvoi,
Și păsările-n stoluri vor pleca curând,
Luându-și supărate, rămas bun de la noi.

Se lasă toamna cerul înveșmântând
Cu nori negri – plumb nespus de grei,
Copacii își vor pierde frunzele lor oftând,
Și – or tângui – n suspin durerea lor și ei.

Se lasă toamna și peste tâmpla mea,
Cu frig în oase împrăștiind dureri,
Tristă ne pleacă vara și despărțirea-i grea,
Pe umeri ni se-aștern eternele tăceri.

Se lasă toamna și vălu-i argintiu(brumariu),
Peste pământ lucind, necruțător va așterne,
Îl va lăsa în urmă – i dezbrăcat și pustiu,
Nostalgie amară va semăna-n catrene.

Se lasă tăcută toamna încet iubite iar,
Mă frige-n suflet cu-aducerile-aminte,
Te simt ca o tăcere zidită în hotar,
La marginea străină a nerostitelor cuvinte.

Se lasă înc-o toamnă cu ploi și vânturi reci,
Mă arzi în suflet când, prin gânduri îmi alergi!

——————————-

Elena TUDOSA

6 septembrie 2019

Anatol COVALI: Versuri

Cum să fiu trist ?

Cum să fiu trist ?…
O dulce lumină
de mine se-anină.
Exist !

Menirea mea,
de-o vreme încoace
încet se preface
în stea.

Nu mă mai frâng
strivit de durere
şi nici în tăcere
nu plâng.

Căci simt că mai pot
ca din inerţie
trăirea-mi pustie
s-o scot.

Merg prin destin
convins că-i posibil
să fi şi-n oribil
senin.

Într-un alt cer
şi-o altă rodire
încep cu-ndârjire
să sper.

6 septembrie 2019

Cum să se plângă ?

Ţi-aminteşti cu drag de copilărie
când fiinţa ta clocotea de lavă,
iar sufletul tău părea ciocârlie
cântând în slavă.

Colinzi uneori dulcea tinereţe
plină de iubiri şi-abundând de visuri
când viaţa-ţi dădea vesele bineţe
din paradisuri.

Mergi adeseori prin maturitate
care pare-un lan mândru şi-n rodire
şi surâzi când vezi câtă vastitate
e-n împlinire.

Ca-n amurg apoi să strângi rodul care
ţi-a fost ideal o viaţă întreagă
pe care să-l pui în saci sau hambare,
nu-ntr-o desagă.

Şi oricât ar fi iarna de haină
nu ai să te temi că o să te-nfrângă !
Când de rod bogat îţi e viaţa plină
cum să se plângă ?

5 septembrie 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Versuri” →

Carmen STUS: Povara veșniciei

De când ieșit-am din abis
Alunec pe-al timpului cadran
Ca să revin peste un an,
Mă duc și vin,
Aterizez pe-o floare de cais,
Nectarul cu nesaț i-l sorb,
Mă colorez în cer senin,
Apoi devin pană de corb,
O literă dintr-un poem,
O notă de madrigal
Știut, banal,
Compus de-un menestrel boem
Demult.
În râul de munte mă arunc,
Rapid ajung în vale,
Prind scâncetul nevinovat de prunc,
Sunt în polenul din care
Va răsări
Copac, ori floare
Într-o zi.
Curg, mă evapor, sau dispar discret
Într-un sonet.
Ard în combustie spontană,
Vindec, alin sau dor o rană,
Provoc tristeți, plăceri, iubiri,
Sunt și în moarte,
În filele cu amintiri,
În cele mai suave șoapte.
În mult visata lume-a nemuririi
Scântei aprind în fiecare soartă.
…………………………
Alung iluzia statorniciei,
Sau lacrima zădărniciei.
…………………………………..
Sunt clipa fugară care poartă
Povara grea a veșniciei…

————————-

Carmen STUS

Ana PODARU: O clipă cât un veac

Eu trag de lacrima ce vine, ea curge-ncet spre infinit.
Din ce fântâni nemuritoare izvorul rece s-a pornit?
Mă uit la frunza-ngâlbenită cum s-a desprins uşor din ram,
Fotografia înrămată în care tânăr domn eram.

Dar duse-au fost acele timpuri precum s-a dus spre țârmuri valul,
Spre raze dulci ce au apus privesc acum şi eu şi calul:
De unde vin? De nicăieri… Unde mă-ndrept? Aş vrea să ştiu.
Nici crengile nu se îndoaie pe rugul drumului pustiu.

Cobor din şa pe la răscruci şi-i dau câmpiei roib să pască,
Un dor de ducă-n gândul lui poate o clipă să nutrească,
Dar nu s-apleacă şi-i flămând, fără de mine nu s-ar duce
Şi-i fac un semn că mai rămân să-mi pun desaga-n vârf de cruce

Că tare-i grea… plină de rugi şi îndesată de durere.
El, calul, simte-al meu suspin, nu face-un pas şi milă cere.
De ce nu pleci?… întreb grăbit. Eşti liber, drumul se-ngustează!
Scutură coama-n semn de nu şi parcă plânge când nechează.

Aşa că-n drumul către vămi am mai rămas doar eu şi calul,
Prietenii s-au dus pe rând, dar port la brâul meu cavalul
Şi-am să le cânt… şi-am să le cânt până se schimbă ziua-n noapte,
Că scurt e timpul dintre noi şi doar o clipă ne desparte.

——————————–

Ana PODARU

Elena NEAGU: Eu încă mai visez la caldul mâinii tale

Eu încă mai visez la caldul mâinii tale

,,Când iubești, iubirea trebuie împlinită orice’ar fi, fiindcă nu se știe dacă te vei mai întâlni vreodată cu clipele acelea.” Marin Preda

Cerne toamna frunze peste noi ,
peste suflet ,pe poteci și pe alei .
Cerne toamna cu îngândurate ploi ,
pe castani și-nsingurate mănăstiri ;
eu sunt aici ,de rapsodie mă mai vrei ,
tot urc spre tine ,zâmbind la amintiri…
Calcă toamna ruginiu pe poteci agale ,
eu mă-ncălzesc la vara ce s-a dus
și încă mai visez la caldul mâinii tale ,
la tot ce-am fi tânjit,dar nu ne-am spus…
Toamna asta , parcă-i șuie ,
urcă-n noi să ne aline depărtări ,
urcă surâzând în galben de gutuie
și de obosește ,cade arămiu pe băncile
din gări…
Dar când iarna s-o așterne
peste ce-i va sta în cale ,
și cerul va fi crivăț și prăpăd ,
eu voi urca iubind ,spre caldul mâinii tale,
căci doar in ochii tăi găsesc seninul ,
pe care mi-e atât de dor să-l văd …

——————————–

Elena NEAGU

septembrie 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Poesis

În liniștea deplină

În liniștea din mine se lasă înserarea
Dă Cerul tot în flăcări și Soarele-i aprins
Sub trupul gol șegalnic tot negrul e cuprins
De-mi pare mai aproape și lacrima și zarea.

La margine de mine vin turmele pe cale
Stindard păstori pe margini din fluiere cântând
In frunte-i Miorița, dar o aud plângând
Că nu-și găsește locul, nici pajiștea, nici valea.

În ochii ei de pace, pădurea s-a-noptat
Luceafărul din gânduri din ce în ce tresare
Doar stelele sărace mai cad pe vre-o cărare
În liniștea-i deplină îmi pare că-a-nserat.

Doi greieri cu vioara, mai cântă, doi hoinari
Că frunzele uscate cotrobăie-n petale
De nu găsesc prin floare , stamine și sepale
Și-și iau ușor speranța ca simpli temerari.

Departe-și au culcușul dar poate cu noroc
Găsesc o partitură ce-i scrisă din iubire
Cunosc ei începutul și-apoi dintr-o privire
Se-astern peste-nserare să cânte peste foc.

Rămâi vară

Rămâi vară, nu pleca, toamna peste noi pășește
Peste pomi, peste caiși, peste fiecare floare
Peste codri, peste ape, peste fiece mișcare
Și ne strânge, și ne-adună până când ne cucerește.

Rămâi vară, nu pleca, mai alintă-te prin iarbă,
Randunele stoluri, stoluri, văd că-s tare supărate
Și se strâng, și dau năvală, să nu uite toate, toate
Nici căsuțe, nici ograda, din plecarea lor degrabă.

Rămâi vară, leagă cerul, și pe el cârpește nuferi
Toamna-i sus, în deal la vie, dar îmi pare mai aproape
Strânge frunzele-n grămadă, zici c-ar vrea sa le îngroape
Numai muntelui nu-i pasă, nici că poți pe el să-l superi.

Rămâi vară, nu pleca, aș mai vrea un rând de vară
Și mai vreau un smoc de verde prin maronul zăpăcit
Prin portocaliul spumă, de la mărgini, gălbejit
Vreau sa ningă-n mine verde poate și a treia oară.

Rămâi vară, nu pleca, mai dezmiardă-te prin flori
Toamna asta ce-mi aduce, o cămașă… ruginie ?
Sângele din anotimpuri , peste-o inimă pustie
Și-i săracă ..și firavă…ce să-mi scrie din culori ?

Continue reading „Emilia POENARIU SERAFIN: Poesis” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: Implant

IMPLANT

Am cerut un implant de cornee
cu speranța că în baza de date a vederilor tale
memoria mea va fi grinda de care îți vei prinde
temele zilei.

Mă găsești în codul binar al iubirii
prins în în bit ul inițial al sărutului
ce urma să l primesc

Logica bivalentă a inimii
a răstignit dantelăriea de gînduri
și implantul de azi îmi arată o cale
a ce
nu a urmat

Implant de cornee ad judecat
de logica bivalentă a unei inimii
prinsă în codul binar al iubirii
visul meu
te-a răsfățat

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN