Se lasă toamna încet peste coline,
Și tremură de vânt frunzele-n crengi,
Cu-amarnic dor flămând prin mine,
În gânduri ne-ncetat iubite îmi alergi.
Se lasă toamna și iată în curând,
Vor plânge- a jale toate în zăvoi,
Și păsările-n stoluri vor pleca curând,
Luându-și supărate, rămas bun de la noi.
Se lasă toamna cerul înveșmântând
Cu nori negri – plumb nespus de grei,
Copacii își vor pierde frunzele lor oftând,
Și – or tângui – n suspin durerea lor și ei.
Se lasă toamna și peste tâmpla mea,
Cu frig în oase împrăștiind dureri,
Tristă ne pleacă vara și despărțirea-i grea,
Pe umeri ni se-aștern eternele tăceri.
Se lasă toamna și vălu-i argintiu(brumariu),
Peste pământ lucind, necruțător va așterne,
Îl va lăsa în urmă – i dezbrăcat și pustiu,
Nostalgie amară va semăna-n catrene.
Se lasă tăcută toamna încet iubite iar,
Mă frige-n suflet cu-aducerile-aminte,
Te simt ca o tăcere zidită în hotar,
La marginea străină a nerostitelor cuvinte.
Se lasă înc-o toamnă cu ploi și vânturi reci,
Mă arzi în suflet când, prin gânduri îmi alergi!
——————————-
Elena TUDOSA
6 septembrie 2019