Anatol COVALI: Versuri

Cum să fiu trist ?

 

Cum să fiu trist ?…
O dulce lumină
de mine se-anină.
Exist !

Menirea mea,
de-o vreme încoace
încet se preface
în stea.

Nu mă mai frâng
strivit de durere
şi nici în tăcere
nu plâng.

Căci simt că mai pot
ca din inerţie
trăirea-mi pustie
s-o scot.

Merg prin destin
convins că-i posibil
să fi şi-n oribil
senin.

Într-un alt cer
şi-o altă rodire
încep cu-ndârjire
să sper.

6 septembrie 2019

 

 

Cum să se plângă ?

 

Ţi-aminteşti cu drag de copilărie
când fiinţa ta clocotea de lavă,
iar sufletul tău părea ciocârlie
cântând în slavă.

Colinzi uneori dulcea tinereţe
plină de iubiri şi-abundând de visuri
când viaţa-ţi dădea vesele bineţe
din paradisuri.

Mergi adeseori prin maturitate
care pare-un lan mândru şi-n rodire
şi surâzi când vezi câtă vastitate
e-n împlinire.

Ca-n amurg apoi să strângi rodul care
ţi-a fost ideal o viaţă întreagă
pe care să-l pui în saci sau hambare,
nu-ntr-o desagă.

Şi oricât ar fi iarna de haină
nu ai să te temi că o să te-nfrângă !
Când de rod bogat îţi e viaţa plină
cum să se plângă ?

5 septembrie 2019

 

 

Întoarcerea fiului risipitor

 

Fiu risipitor te întorci din bezne
cu veşmântul rupt şi pãtat de sânge.
Urmele de lanţ se mai vãd pe glezne,
trupul se frânge.

Ochii-s obosiţi, barba e cãruntã,
pe spinare porţi urme de torturã.
Lumea a fost rea, sadicã şi cruntã
plinã de urã.

Nu ştii cum va fi, nu ştii ce te-aşteaptã.
Poţi fi alungat cu aspre cuvinte.
E greu de iertat asemenea faptã
chiar de-un pãrinte.

Aproape-ai ajuns. Vezi casa bãtrână,
dar îţi iese-n drum propriul tău frate.
Cu ochi injectaţi te-apucă de mână,
cuţitu-îl scoate.

Sângele-a ţâşnit… Ai vãzut viţelul
ce te aştepta rumenit pe masã.
Zâmbeai fericit. Ţi-atinsesei ţelul.
Erai acasã.

4 septembrie 2019

————————————–

Anatol COVALI

București

Septembrie 2019

Lasă un răspuns