În valuri ce se zbat ,puternic către mal,
Voi arunca potirul din care am băut,
Durerile din mine sa se înece-val,
Și drumul vieții mele sa-l iau de la-nceput.

Din zarea-ndepartată a apelor ce curg,
Potirul sa se umple cu mângâieri și șoapte,
Și-n râuri de iubire al vieții mele-amurg,
Spre veșnicia sfânta in dragoste sa-l poarte.

Acolo-n veșnicie, în lumea celor sfinte,
La țărmul unui vis,la granița de timp,
Să te adun în vers din lacrima fierbinte,
Să te învii iubire în suflet și în gând,

Din potirul destinului sa sorb si eu alint!

Din nou la drum printre străini,
Însoțită doar de-amarul dor,
Cu ochii triști, de lacrimi plini,
Ce-or șiroi asemeni apei de izvor.

Atât îmi e de greu după o vreme,
Să mă despart de locul strămoșesc,
Dar iată viaț- asta a mea pesemne,
Departe mi-e sortită s-o trăiesc.

Doar gândul și speranța ma vor însoți,
Ca bunul Dumnezeu s-aibe grija de mine,
Sa-mi dăruiască și mie ca într-o zi,
Sa nu mai bat la porțile străine.

În Dumnezeu nădejdea mi-am pus mereu,
Și astăzi tot cu El pornesc la drum,
Te las cu bine drag sătucul meu,
Mi-e greu,dar asta imi e viata acum.

Pentru un colț de pâine suspinând,
Sa sufăr singura precum puiul cucului,
Cu sufletul răpus de dorul cel flamand,
Abătut și-nsotit doar de mila străinului!