Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Andante, andante

Andante, andante

 

Cocorii se-nşiră pe cerul tomnatic
Pornind înspre vara din alte poeme,
Eu omul cu pana, un ultim romantic
Mă prind de rafale cu aripi boeme.

Un diavol din ceruri stârneşte furtuna,
Copacii se îndoaie ca nişte trândavi,
Corabia nopţii tuşeşte întruna
Eu prind voci de ploaie dinspre norii jilavi.

Artişti, pescăruşii, ca nişte planoare
Plutesc peste digul ce-abia mai respiră,
Se prind în vârtejuri pe pale uşoare
Şi curg înspre valuri pe bucle de spiră.

Furtuna devoră secunde fragile
Îşi vântură frigul pe plaja pustie,
Eu merg printre doruri cu nopţi şi cu zile
Iar cântecul mării la mal mă îmbie.

Şi cerul aleargă pe zarea confuză
Şi toamna se plimbă prin gânduri pedante,
Aştept pe faleză privirea-i de muză
Să-mi cânte din unde andante, andante

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

Septembrie 2019

Imagine: facebook

3 thoughts on “Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Andante, andante

  1. Este o elegie de o frumusețe incontestabilă, în care sufletul se frământă asemenea frunzelor de toamna, iar nostalgia se resfiră pe aripile vântului autumnal. Felicitări, pentru măiestria artistică și substratul poetic .

Lasă un răspuns