Tristețe
flamingi din vânt uitați târziu
pe margini verzi de coase își scutură
penajul incolor în zboruri freămâtând
de zări rotite-n
miazănoapte,
miros de fân cosit se lăfăie prin ploi
ștergare de sudoare se lepădă sub ape
când frunți deja se sting minunilor
din sâmburi între noi cu rodul tot
inchis în șoapte,
cărări pustii ademenesc atemporale
ore, în luciul stelelor ce ne privesc
văd nori în dune fine,
pribeag un cor de îngeri filozofi cântă
la colț de lume, adamice psaltiri cu glas
întortocheat în rugi pe corzi de lire,
copaci se-adună-n ramul gol
plutesc pe indigouri de lumină
e-o artă a căderii înrâurind pudori în jind
multiplicând etern din moartea altui
semn, fanare verzi în infinituri implozate
cu surdină,
păstrez cu mâna exilată în ieriul unei palme
rame de amintiri și graaluri de franchețe,
mă strig de unul singur
în vetre de visări și mori de arămiu la gâtul
spânzurat pe-o clipă de-ametist,
învolburând ca un strigoi fără cuvânt
oceane de tristețe.
6 octombrie 2019
Copil fiind…
Copil fiind mai rătăceam prin duzi
omizi mi-erau lăcuste,
șotroane coloram pe brazi și joaca
era frunză,
acum pictez gânduri pe ape între străji
cu aripi mari cât cerul din ogrăzi
indoliate de-un câine mort întins pe străzi
de umbre cocoșate,
Copil fiind îmi număram toți zmeii
dintr-o noapte,
aveam și basme inventate și jucării
necolorate, ierni cu nămeți cât toamna
mult ploioasă ce mă ținea cu tot
cu frați pe lângă rochia mamii,
acum mai nou colecționar de calendare
scriu și cuvânt din călimare
tot mai goale,
ba sunt un pom cu chip de amânare
ba un bătrân cu stele multe-n
buzunare,
totuși copil fiind din când în gând
și-acum uituc cum sunt…din plumb
mă mai asemăn uneori, vernil
cu o câmpie murmurând a primăvară!…
7 octombrie 2019
Je suis malade!
Un univers finit albastru