Alegorie de seară

Servantul bubuielii din timpanul
pământului hamal de sine a luat foc
odată cu podoabele claielor strânse
in buricul târgului de iepe,
iobagi de tânguieli amare
cos pânze albe cu căpăstru de borangic
pentru iele ce se scald prin arbori
ce duc ecouri rămurite
de seara nechezatului albastru,
in oale din lutul viu al gropilor cu vin
se fierb podgorii strivite-n călcâiele
fecioarelor neauzite,
vechi cruci de piatră își strigă socluri
din ochi cuminți adormiți
in grumazul vulturilor cu frunți
de piatră,
gropari călări pe cercei de Cleopatre
inveninate ascut drumul lopeților cu iz
de mur,
pădurea noastră fumegă în sistole
de păgâni blasfemizând lumini de grote
goale, fără lupi, fără străbuni,
basm de seară, luciu de cuvânt rostit
mărunt la ceas de gară
metamorfoză liliachie în clepsidră cubică
de anorexie bicefală,
se văd și viermii unui ieri cazon aliniat
tăcut, sever la alte multe plăgi mustind
de-o crâncenă-ndoială.

***

țineti-vă mieii-n brațe
aceia care i-ați lăsat în gura lupilor urlând
pe carne moale,
nu mai e multă inocență-n jurul vostru
nici pământ nu mai e mult,
din cer curând cădea-vor lampioane
de foc și ură din mâna inaripaților
cu nimburi goale cam uituci,
răriți neghina-n lanuri
treceți la câmp din bastioane oarbe
de cuvânt, lăsați din ura foamei
inveșmântate cu mii de guri in pofta
celui nestrivit de gând,
cu mult mai bine o aripă purtată-n spate
decât în burți un șarpe de genuni
amare,
vă numărați copiii după bani, talanți
la schimb cu fluieratul, întoarce ceasul
după ani și-atunci dacă-i nevoie
nu timpul vostru fizic vă omoară ci
preascăldatul sonic în zgomote ecou
din ploi curgând șuvoi și nu vă plouă,
Continue reading „Simon JACK: Versuri” →