Simina PĂUN: Și mă rog

Și mă rog

 

Am sa merg la porți înalte, am să merg să mă mai rog,
Dumnezeu să mi se arate și să vad: face-atlet dintr-un olog?
Face dintr-un muritor de foame, un hapsân cu suflet gol?!
Și din sacul de mâncare, mai hrănește un popor?!
Să mă rog să se coboare, să-l întreb numai odat’ : pentru ce o viata crudă? După ce am alergat?
Pentru ce, războaie surde, reci sau calde- nu mai stiu- am purtat ca o nebună?! Pentru ce atata chin?

N-am să merg ca altă dată să mă rog să-mi dea noroc.Am să merg să-i cer, de poate, la tine sa nu mă-ntorc.
Să ne ferece în temnți, să ne-nchidă la nebuni, să umblam din poartă-n poartă, să fim demoni cu stăpâni.
Și mă rog să pun căpăstru anilor ce vor veni
herghelii ca pân-acuma de cai morți și monștri vii.
Să ne-nchidem în clepsidră, eu în gol , tu cu nisip
și să curgi, dar nu spre mine! Să te duci, să nu mai vii!

Inimile-n noi să moară, blestemate la un loc,
Să ne facem cruci de oameni ne’ ncăpând doi pe un loc.
Să ne curgă încet din lacrimi câte-o stea zburată-n vânt,
Valurile încleștate, mări să sece rând pe rând.
Munții toți să se răstoarne când pornești spre mine iar,
Pomii desfrunziți să zbiere spânzurații din poeme
iar frunzișul cald si reavăn să ascundă teoreme, despre vina cui ii vine,
când un spânzurat, alene, strânge tandru, mândru, ștreangul,
care nicidecum nu-i vine, lăsând loc pentru suspine.

Și să-mi spui acuma: sunt frumoasă?
Sunt frumoasă cånd nu-ți umblu goală-n casă?
Când doar foșnetul mai umblă, de capoate-n amintire, din saten și cu rubine?
Și din fiecare carte mai răsună câte-un cantec de un Beatles adormit?
Hei, tu mai știi când ne-am iubit?!
Cum ți-s ochii?! Verzi?! Albaștri?!
Cum te cheamă?! Cred că ți-am sorbit din palmă ultima boabă de rouă.
Caut-o între sânii mei când plouă
și să-mi spui de sunt frumoasă!
Știi ceva?! Nici nu-mi mai pasă!
Stau golită, desfrunzită, dezbrăcată de principii și de haine încropite să-mi acopere durerea contopită cu tăcerea
și mă rog să-ți spun pe nume.Dar nu știu cum te mai cheamă!
Și privesc încet spre sus! Ce de soare-a mai apus!
Închid ochii, rog destinul….să ne potolească chinul
și iți scriu frumos, citeț:” din clepsidra cu nisip, am ieșit…. am vrut să-ți zic!
Tu rămâi să curgi încet…eu mă duc, nu mai
aștept!”

———————————–

Simina PĂUN, octombrie, 2019

Mihaela BORZEA: Cerneala mult mai grea decât uleiul

,,Multe știe, multe-adună,
hai, Dunărea mea,
Vorbă rea și vorbă bună,
hai, Dunărea mea,
Vorbă bună, vorbă rea,
curge și le ia cu ea,
nu le dă la nimenea,
hai, Dunărea mea!,,
( din folclorul nord-dobrogean)

 

Vâslește umbra lui cu-atâta forță,
Că sparge somnul somnilor apatici,
Iar fruntea i se-aprinde ca o torță
În calea celor mulți și singuratici.

Lumina-n trestii doarme iepurește,
Ca nu cumva din plauri să apară
Vreun hoț jinduitor la raci și pește
Sau și mai rău, la sfânta-i călimară.

Își poartă barcagiu-n plete anii
Și slova-n care-a vrut să se înece,
Dar a căzut din alfabete stranii
Pe coama unei ape veșnic rece.

Atât de drag îi este azi condeiul,
Cum dragi îi sunt năvoadele și vântul,
Cerneala mult mai grea decât uleiul
Și urletul mai greu decât pământul.

S-a apucat să taie fluviu-n două,
Să prindă crapi când lebedele pleacă,
Din când în când, să smulgă luna nouă
Și manuscris din raza ei să-și facă.

Răzbate cu mișcări nepământene
Prin stufărișul vânăt ca o boală,
Din alge verzi își scutură catrene
Și lasă-n sălcii dâre de răscoală.

Această umbră albă și târzie
Bea delta dintr-o cană fără toartă,
O Dunăre se miră că e vie,
Cealaltă-i face val spre Marea Moartă.

—————————-

Mihaela BORZEA

 09 octombrie 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Rugăciune

Rugăciune

 

Doamne, vine iarna pomi-s cu cercei
Dar la mine-n suflet tot miroase-a vară
Și a dor, și-a floare, seară, după seară
Sunt desculță-n noapte, ninge-mă de vrei !

Doamne-n gând la mine, ninge-mă cu dor
Iartă-mi primenirea, nu o strânge-n grabă
Iarna care vine dă-ne-o, dar mai slabă
Și nu-i pune Doamne, gândului zăvor !

Inima din mine, Doamne, e pustie
Doru-n ea dospește fără de-ncetare,
Ninge-mă Părinte, ninge-mă cu soare,
Ca să-i devin nopții dulce insomnie.

Și mai ninge vara, Doamne-n ochii mei
Suflete suave văd că se-nmulțesc,
Peste toate Doamne, cum e și firesc
Ninge-le cu vară și cu flori de tei.

Iar de vine iarna , Doamne, fă-i cercei
Fă-o să miroase toată bine-a vară !
Și-o ninge cu soare, seară, după seară,
Iar pe mine-n dânsa, ninge-mă de vrei !

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Octombrie 2019

Tamara Tomiris GORINCIOI: Rugă pentru poeți

Rugă pentru poeți

                                                     In memoriam Ana Podaru

 

În ceruri aprinse se roagă asceții,
În nopți delirante își caută muza poeții.
Pe turla luminii se zbenguie îngerii
Lovindu-se ca lacrima de zidul plângerii.

În ceruri aprinse plutesc supernove
Poeții își scriu iubirea în sânge, prin slove.
O pasăre mitică cu pene de aur clocește,
Un cuib din care Orfeu prin poeți ne vorbește.

Din visul poeților senini , ignorați și vânduți,
Se nasc nebuloase și aur în tainicii munți.
Se aprind lumini și poeții urcă pe Olimp,
Ne spun să iubim într-un inedit anotimp.

În ceruri aprinse poeții își taie în sange,
Cuvintele fluvii Vezuvul în flăcări le stinge.
Se dărâmă imperii, ei zidesc catedrale
Din slovele sacre, ca mesaje astrale.

Dar mor și poeții și pleacă în ceruri,
Ne vor colinda cu lerul din leruri.
Au cine îi vor plânge, prin flori efemere,
Doar toamna bolnavă, gemând de durere.

———————————-

Tamara Tomiris GORINCIOI

Chișinău, Republica Moldova

9 octombrie 2019

Imagine sursă internet

Vasile Dan MARCHIȘ: Poeme

POȚI PĂREA SUSPECT…

 

Ce poți scrie despre Biblie
ca să nu pari suspect…
Dacă te documentezi în acest sens
din unele lucrări cu conotații geografice
se va crede că o faci doar din interese turistice…
Dacă scrii punând bază pe visele tale
sau pe instincte antice de om modern neîmplinit
scrierile tale vor părea istorie contrafăcută…
Ce poți scrie cu lux de amănunte despre Biblie
fără teama că nu va mai rămâne loc adecvat pixului
și ție inclusiv ?
Crezi că poți obține o notă de promovare
pe linie divină copiind doar ce au scris unii care
la rândul lor au copiat de la alții
doar ce au găsit ei de cuviință legat de
religia lor…?
Dacă scrii ca mai marii poporului
ceva despre Biblie
se va crede că o faci politic
spre a fi promovat pe o treaptă superioară…
Dacă scrii unele texte sub formă de rugăciuni
poți fi pus într-un loc cu cei suspectați de ilegalități
adică dorești milă,iertare spre a nu fi judecat…
Dacă în acest sens
te prezinți nu în calitate de
avocat,medic sau cleric
ci ca scriitor sau compozitor
ai motiv scuzabil să scrii despre Biblie
chiar și basme după care poți să interpretezi ce melodie
compusă de tine dorești
nu compusă de alții
că atunci poți fi numit doar imitator…

 

 

MOTIVARE

 

De 1 aprilie,muza m-a păcălit
într-un mod atât de penibil încât prin asta
am scris lucruri neadevărate despre soare
cum că este înșelător
ca iubirile mele de dorul minunilor
ba chiar despre sărăcia noastră care
neputând fi structurată în context biologic sau chimic
a fost trecută în regim astronomic precum spațiul…
Și că moartea a abandonat finala concursului de ură
deoarece a ajuns în această ultimă fază cu mine…
Ba mai ales muza îmi spune
(nu știu dacă e o păcăleală sau adevăr)
că în finala concursului de iubire
a ajuns Dumnezeu cu mine….
Dar în acest context
cu ce-l pot face eu pe Tatăl Ceresc
să mă iubească asa cum poate el
face să-l iubesc din toate punctele de vedere…
Probabil că aici voi câștiga finala…
În fond și la urma urmei
m-am consolat prin aspectul că Dumnezeu mi-a confirmat
că dacă nu-mi este predestinat să fiu
astrolog,fizician,chimist,istoric
ci scriitor
am motiv scuzabil să scriu basme chiar și despre el
Continue reading „Vasile Dan MARCHIȘ: Poeme”

Mircea Dorin ISTRATE: Versuri

E  ORA  MARILOR   TRĂDĂRI

 

E ora marilor trădări,

Ciolanul e mai scump ca țara,

Se fac de prieteni lepădări

Spre trubadurul cu chitara

 

E ora marilor trădări

De prieteni, neam, de sfânta țară,

La conștiință-s amânări,

Ne facem lumii de ocară.

 

E ora marilor trădări,

Când Iuda mâncă alte pâini,

De-acuma-s altele cântări,

La alți cumpărători stăpâni.

 

Tu biet popor, la sânul tău

Făcutu-și-au culcuș lighioane,

Tu le-ai hrănit, te mușcă rău,

Că vor cu alți, la butoane.

 

Mai multe neamul, țara, iartă,

Dar nu trădare grea, de Iudă,

Tu om cu inimă de piatră

Și minte scurtă și zăludă,

Vei fi pe veci la neam,

NĂPÂRCĂ.

 

 

ACUM  MĂ   DUC

 

Rămâneți toate, eu mă duc,

Pe calea vieții s-o apuc,

Să fiu cândva un cineva,

În drum meu, pe undeva.

 

În minte ținete-oi mereu,

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Versuri”

Corneliu NEAGU: Dileme

DILEME

 

Adună plopii crengile-n fereastră

cu frunzele întoarse-n asfințit,

pe masă plâng garoafele în glastră

văzând că te aștept dar n-ai venit.

 

Și somnul mă cuprinde dintr-odată,

aș vrea să dorm dar încă te aștept,

din colțul său, părând numai o pată,

motanu-și toarce visul, mai absent.

 

Și vântul bate printre plopi afară,

rafalele deodată se-ntețesc,

un tren târziu, sosit acum în gară,

trimite-n haos plânsu-i nefiresc.

 

Poate-ai sosit și tu cu trenu-n gară

și trebuia să vin să te aștept…

Of, ploaia asta parcă mă omoară,

dilemele se zbat în ochiul drept!

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

10 octombrie 2019

Ileana VLĂDUȘEL: Dimineață cu ceață

Dimineață cu ceață

 

Brr! Cum toarnă întunecat afară!

Vântul o fluieră, golan, pe toamnă,

Frunzele ursuze cad din ram

într-un dans al morții. Bat în geam

un adio galben de tristețe. Brr!

Văl de  ceață s-a lăsat pe câmp!

Cenușiul norilor coboară

Din fereastra cerului pe scară,

Trepte, trepte, valuri după valuri

Parcă-s herghelii de negri tauri.

Frunze sparte de pe ram, rănite

Se ascund în iarbă zgribulite.

Cenușiu-n inimă-mi pătrunde

Parcă lupii au ieșit din tundre.

Șuieră și vântul a pustiu

tot ca lupii. Plouă-n ropot, viu,

spumegând pe rochia toamnei. Brr!

Uite cum se întunecă fereastra! Se aude prr!

S-a rupt și creanga!

Sună toamna-n ajutor talanga!

Plouă rece, cenușiu și trist

Stau în casă, parcă nu exist!

Din toți norii adunați în ceață

Nu pătrunde astăzi nici o rază,

Toamna asta-i bosumflată rău

s-a îmbrăcat în gri ca un călău!

Văd  cum tremură un porumbel plăpând

stând ascuns sub frunze ude. Brr!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

8 octombrie 2019

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Rondel autumnal

Rondel autumnal

 

Arămiul toamnei când se reaprinde

Pe obrajii rumeni și cu pielea fină,

Sub ploaia de frunze fior ne cuprinde,

Priviri se îmbată în joc de lumină,

 

Nuanța iubirii dorind a desprinde

De frunza ce cade rece, fără vină.

Arămiul toamnei când se reaprinde

Pe obrajii rumeni și cu pielea fină,

 

Pare-un dans haotic, nostalgii surprinde

Și trăiri intense în trecere lină

Peste altă clipă din timpul ce-nclină

A vieții balanță și iubind ne prinde…

 

Arămiul toamnei când se reaprinde.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

9 octombrie 2019

Dorina STOICA: Dimineața începe întotdeauna prea devreme

DIMINEAȚA ÎNCEPE ÎNTOTDEAUNA PREA DEVREME

 

Încep ziua cu două cuvinte din realitate: “Doamne ajută-mă”!
Descui poarta. Stropi de noroi pe spate,
plâns enervant. Aș mai face rost de un vis colorat
dar dimineața vine întotdeauna prea devreme
după o noapte începută prea târziu.
Peste orașul neclar se tolănește leneș un răsărit alunecos de
ploaia asta insistenă de toamnă ce spală meticulos acoperișuri

după seceta prelungită din vară.
Nu sunt foarte sigură dacă trăiesc sau am murit ieri.

Strada pe care alergam la schimbul unu, e mută
și se termină cu un cimitir.
Niște femei aflate la menopauză își duc nervoase
liniștea la Spitalul de psihiatrie. Vin de acolo pensionate
și cu rețete compensate pentru sedative și somnifere.
În gară călători adormiți cu diagnostice
cumplite așteaptă primul tren spre Iași.
„Iată stau la ușa ta și bat!”
Unele uși se deschid doar pe dinăuntru,
umbre nemișcate, spinări obosite rezemate de pereții,
ochi cârpiți cu rămășițe de somn.

EA! s-a făcut un dumnezeu mic și răutăcios
care pisează fin pastile, de două, trei ori pe zi,
mama ei de viață!
Se ceartă cu Dumnezeul cel mare și milostiv,
țipă la el că i-a pus în spate o cruce
prea mare, că a mers la biserică, s-a rugat, a postit,
că tolănită pe viața ei toată lumea doarme bine și mult.
În timp ce umbra LUI pleacă hai-hui noapte de noapte
pe străzi pustii ca să-și caute o viață adevărată,
ea se simte ca o frunză strivită între filele unei Psaltiri vechi.
De fapt nu mai trăiește de mult dar nici pe el
nu-l lasă să trăiască. Stă mereu cu ochii închiși
ca și cum i-ar fi frică să nu citească cineva în ei o
mulțime de cărți interzise și de păcate nemărturisite.

Mâinile DÂNSEI tremură atât de tare
încât nu mai pot duce lingura la gură,
picioarele merg împiedicat și face pe ea
dar nu vrea să moară, pesemne ii este teamă
că va muri atât de tare încât
nu va mai putea învia la a doua venire a lui Hristos
și că pentru toate acestea merită să vină pedeapsa
de la Dumnezeul cel bun și drept care nu pedepsește
ci doar mustră, cu durere de dinți, de cap, de gât,
cu grindină, cu potop, cu foc, cu sabie, cu glicemia mărită,
cu cutremur, cu nebunie și pucioasă.

Închei ziua cu două cuvinte din realitate:
“Doamne iartă-mă”! Încui poarta.
E toamnă și plouă. E noapte și plâng.
De după dealul din spatele cimitirului se uită la mine o nouă zi.
În timp ce Dumnezeul cel bun mă iartă, mă pregătesc să păcătuiesc din nou.
Dimineața vine întotdeauna prea devreme.

–––––––––

Dorina STOICA