Transhumanţa iubirii noastre…
Plânsul ăsta nu-i al meu … cum nici ochii și nici gură,
”- Toate sunt parte egală, dintr-o transhumanţă rară!”.
… însă lacrima-ţi o ştiu … este-a inimii tortură,
ce ţi-a şters-o soarta mea, într-o tumultoasă vară.
– Ea m-a învăţat tăcută, cât de vierme este ura!,
… să citesc pe dinafară … cartea sufletului tău.
(ca în fiecare seară … să îţi simt tremurătura),
”- Când te rogi spăşită-n gânduri, invocând pe Dumnezeu!”.
Cerul meu de altădătă și-a abandonat toți norii,
(deochind trecut rebel … care s-a dezis de mir).
… iar cu vechiul patrafir, îmbrăcat, colindă zorii,
… procreaţi de pulsul milei, ca un fel de coviltir.
Gongul vieţii poa’ să bată, pe pământ, în umbra zilei,
… căci te ştiu din altă viaţa … cum în pălmi mi te topeşti.
”- Tu fiind sanctificată … prin puterile argilei!”,
ca în drama vieţii mele, să faci lucruri nefireşti.
– Fost-am cap de cimitir, chiar dorindu-mă mormânt!,
… până când ai recreat … Raiul nostru permanent.
”- Cred că-s ultima silabă … evadată din cuvânt!”,
… dar şi prima din vocale, ce m-a ascultat atent.
… eu sunt foarte mulţumit, că-mi eşti măduvă în stern,
(că te știu parte din mine … și că te iubesc vizibil).
– Nu conteză dacă lumea, mă va blestema etern!,
… eu voi fi, în permanenţă, scrisul tău inteligibil.
”- Tu vei fi cândva a mea!” … cerul tău de cobalt, jură!,
(dar şi transhumanţa vieţii, ce va deveni povară).
… de-aia plânsul nu-i al meu: – Ci al inimii tortură!,
şi s-a şters din soarta mea, într-o tumultoasă vară.
Soarta noastră evreiască…
– La capela mântuirii cu tristeți sterilizate!,
… vine chiar eternitatea să-ți dea grijile la spate.
propăvăduind trecutul ca pe-un adevăr divin,
ce iubirea a văzut-o (uneori) ca pe un chin.
Iarăși ninge cu petale pe sihastrele morminte,
Continue reading „Florin-Cezar CĂLIN: Transhumanţa iubirii noastre…”
*
Cu catargul unui dor scriu pe valurile tale,