Florin-Cezar CĂLIN: Transhumanţa iubirii noastre…

Transhumanţa iubirii noastre…

 

Plânsul ăsta nu-i al meu … cum nici ochii și nici gură,

”- Toate sunt parte egală, dintr-o transhumanţă rară!”.

… însă lacrima-ţi o ştiu … este-a inimii tortură,

ce ţi-a şters-o soarta mea, într-o tumultoasă vară.

 

– Ea m-a învăţat tăcută, cât de vierme este ura!,

… să citesc pe dinafară … cartea sufletului tău.

(ca în fiecare seară … să îţi simt tremurătura),

”- Când te rogi spăşită-n gânduri, invocând pe Dumnezeu!”.

 

Cerul meu de altădătă și-a abandonat toți norii,

(deochind trecut rebel … care s-a dezis de mir).

… iar cu vechiul patrafir, îmbrăcat, colindă zorii,

… procreaţi de pulsul milei, ca un fel de coviltir.

 

Gongul vieţii poa’ să bată, pe pământ, în umbra zilei,

… căci te ştiu din altă viaţa … cum în pălmi mi te topeşti.

”- Tu fiind sanctificată … prin puterile argilei!”,

ca în drama vieţii mele, să faci lucruri nefireşti.

 

– Fost-am cap de cimitir, chiar dorindu-mă mormânt!,

… până când ai recreat … Raiul nostru permanent.

”- Cred că-s ultima silabă … evadată din cuvânt!”,

… dar şi prima din vocale, ce m-a ascultat atent.

 

… eu sunt foarte mulţumit, că-mi eşti măduvă în stern,

(că te știu parte din mine … și că te iubesc vizibil).

– Nu conteză dacă lumea, mă va blestema etern!,

… eu voi fi, în permanenţă, scrisul tău inteligibil.

 

”- Tu vei fi cândva a mea!” … cerul tău de cobalt, jură!,

(dar şi transhumanţa vieţii, ce va deveni povară).

… de-aia plânsul nu-i al meu: – Ci al inimii tortură!,

şi s-a şters din soarta mea, într-o tumultoasă vară.

 

 

Soarta noastră evreiască…

 

– La capela mântuirii cu tristeți sterilizate!,

… vine chiar eternitatea să-ți dea grijile la spate.

propăvăduind trecutul ca pe-un adevăr divin,

ce iubirea a văzut-o (uneori) ca pe un chin.

 

Iarăși ninge cu petale pe sihastrele morminte,

Continue reading „Florin-Cezar CĂLIN: Transhumanţa iubirii noastre…”

Victor COBZAC: La capitolul, … „Iubesc”!

LA CAPITOLUL „IUBESC”

(Anei Podaru – din ciclul: Începe ziua cu Ana, poate-ți ajută)

 

Despre Ana… cine scrie,

Mă închin… „Jos pălăria”

Scriu și cei de n-au știut-o

I-au știut, … doar Poezia.

 

Dacă vrem… să fie-alături,

Dații cu toți, … să ne unim,

Unde-s mulți puterea crește,

Haideți s-o în veșnicim.

 

Hai s-o facem să trăiască,

Cât un arbore, … de plop,

Într-o pagină, … de carte,

Adunată, … strop cu strop.

 

Într-un nuc, într-un stejar

Într-un dor nepământesc,

Într-o frunză, … de arțar,

La capitolul, … „Iubesc”!

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Republica Moldova

11 octombrie 2019

 

 

Árpád TÓTH: Atunci când soarele apune

Atunci când soarele apune

Într-un sfârșit de luna mai,

Oamenii buni să se-adune,

Bucuroși, într-un colț de Rai!

 

Să vadă vișinii în floare

Purtând rochii de mireasă,

Când pe-a cerului culoare,

Curcubeele se lasă!

 

E protecția divină

Ce-ntr-un semicerc se-arată,

Cu un zâmbet de regină,

Pe cupola ei bombată.

 

Da cât suferă pământul…

E permanent exploatat,

Arșița, gerul și vântul,

De-atâta timp l-au maltratat!

 

Dar e umil și rezistent

Și ce vremuri o să vină…

Dar cel mai sadic oponent,

Îi e omul cel cu vină!

 

Oamenii nu se potolesc…

Dar se miră toată lumea

Când unele dealuri pornesc

Și vin la vale aiurea!

 

Când se-nfurie pământul

Ne-amintim de-a lui candoare,

Cutremurul, apa și vântul,

Schimbă a vieții culoare!

 

Inocența e furată!

De ce lipsesc cei șapte ani?

Moralitate-a e uitată,

Și transformăm totul în bani!

 

Când soarele ne-ndrumă,

Pământul ne dă bucate…

Dar unii prea mult consumă,

Deși ne dă pe săturate!

—————————–

Tóth Árpád ( Artangel)

Covasna

11 octombrie 2019

Silvia CUZUM: Poesis

Florile nopții

 

E tare rece-n noaptea asta,

în ceață a pălit cadaveric lumina,

colind străzi goale într-o haină prea largă,

eșarfa mă-ncălzește în plasă de zgârieturi.

„Te-aștept, iubito!” aud o chemare,

un abur suflat pe gură în ger.

Făgăduința mi-atinge frigul din cer,

gheara rece în clește m-a prins,

șoapta vântului îmi strecoară dorinți,

imagini cu tine, de mă scoate din minți.

Pe un geam aburit de fereastră

plâng cuvinte nescrise,

amprenta unui sărut,

o inimă desenată în fugă,…

Ce crezi tu, noapte, de toate astea?

Spune, de unde vine-acum așa lumină

când multe stele sunt acoperite

și-un nor s-a țesut rochie Lunii?

Încep lumini să licărească

a mână ce mă saltă din ruine,

se împletesc într-o manta vrăjită

să-mi țină cald, să nu mai știu ce-i frigul,

să văd cum înfloresc, incandescent,

în roșul buzelor, florile nopții,

cum buzele unesc lumina mea și-a ta

într-un sărut al Soarelui cu Luna.

Tremurătoare stele scutură strălucire,

mi-arată cum să mă lepăd de griji.

Felinare cos tiv de lumină pe margini

de inimi abandonate-n străzi pustii.

Dantela de lumină singurătatea-mi soarbe

să pot păși spre magic tărâm

unde iubirea nu sfâșie florile

ce, din dragoste mare, înfloresc zi și noapte.

 

 

Glezna rănită

 

În umblet pe țărm

s-a rănit glezna în cioburi de scoici

apa se-ndură și-i alină durerea

în dantelă de spumă.

Ce trup şi ce viaţă se târăște la marginea mării?

De ce-s mute cuvintele pictate-n nisipurile fine?

Cărarea-i prea strâmtă

să vezi clar între lumi,

e mult prea îngustă.

Îngrozit să te frângi de trădări,

nici nu vrei să privești,

prea mult ai fost înșelat.

Naivitatea copilului din tine,

atinsă dureros,

tânjește după ce n-a fost să fie.

În fântână adâncă-i căzut

copilul din tine.

De te iubeşti, lasă-l să lupte,

să se salveze

prin rugă spre binele tău.

Despuiat de candoare,

te-ai făcut mare acum.

Știi oare

la ce-ar trebui să fii mai atent?

Ce-ar trebui să iei în considerare?

Din glezna rănită o iubire stă să-nflorească!

Așteaptă doar o privire!

 

 

În inimă

 

Ne scoatem veșminte sfâșiate de orgolii,

fără măști- găteala minciunii-

scrâșnindu-și dinții în surâsuri inerte,

cu armele-n rastelul hidoasei trădări,

spargem oglinzi despletite-n reflexie falsă

și pătrundem unul în inima celuilalt.

Continue reading „Silvia CUZUM: Poesis”

Mircea Dorin ISTRATE: Ai noștri tineri

AI  NOȘTRI  TINERI

 

Românii mei, ceva mai tineri, vă e lehamite de țară?

N-aveți destulă libertate, nu curge lapte, miere, bere?

Nu-s baruri câte-ați vrea să fie? bătăi puține-n fapt de seară?

E mult prea mult de-nvățătură și să știți carte vi se cere?

 

Nu-s drogurile ca odată și-apoi fătuțăle-s puține?

Nu-s patru zile de odihnă în fiecare săptămână?

Prea mulți vă bat la cap părinții, tot învățîndu-vă de bine?

Și popi-n sfintele biserici povești de mult vă tot îngână?

 

Învățătura și cea muncă, mi-o tot lăsaț pe altădată,

Acum, voi sfântă tinerețe, îmi aveți drepturi și nevoi,

Muncească moși și părinții să facă bani, că-s buni de plată,

Că voi, mândria țării noastre, îmi sunteți altfel decât noi.

*

Așa gândesc rebelii tineri, ce i-am scăpat de-acum din mână,

Ei zic că suntem babalâcii prea mult de timpuri depășiți,

Că gustul patriei și țara nu stă-n jertfelnica țărână

Și în trecutul cu strămoșii ce mi-s în ceruri astăzi sfinți.

 

Că ei schimba-vor astă lume mult prea înceată, plicticoasă,

Ce crede doar în sfânta muncă și în povești cu iad și rai,

Că viața asta mucezită poate să fie mai frumoasă

Cu-n chef, o bere și-o fătucă, cu-n drog subțire dacă-l ai.

 

Cu ăștia tineri, piere țara înnămolită în nevoi,

Nu-i cine parte să-i mai țină la un necaz ceva mai mare,

Cu ei suntem ca fără mână și o să fie vai de noi,

Iar de veni-va o furtună, ne-o risipi în larga zare.

 

Halal de noi ce-am vrut să fie mai bine țări-n tot și-n toate,

Halal de noi ce-am vrut ca alții să fim bogați și-n bunăstare,

Cum n-am știut că doară munca pe brânci făcută și pe coate

Ne-o ridica în fața lumii, nu trândăvia-n ziua mare.

——————————–

Mircea Dorin ISTRATE

 Octombrie 2019

Ileana VLĂDUȘEL: De acum…

De acum…

 

De acum tăcerile și- au pus în noi făgăduitele țărmuri

peste care călcăm cu pașii goi de drumuri

și de urme.

 

De acum respirațiile își așteaptă în noi libertatea

Și zborul, de acum se odihnește

pe cerul privirilor arse

 

acolo unde, amurgul se așterne zâmbind, bucată cu bucată

pentru fiecare clipă de viață rămasă

în noi agățată.

 

Nevindecată și temătoare stă inima de acum în căutare

de altă imaculată și largă zare

și doare.

 

Doare ca și cum orizontul atârnă fără plasă  pe sârmă

și lumina zilei stă prinsă de umbră

și surdă, viața îți urlă

 

și tu nu mai poți să lungești dimineața și ceasul

tot sună și sună și spune că viața de acum

își caută-n moarte alt drum

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

10 octombrie 2019

Marilena Ion CRISTEA: Zborul unei frunze

Zborul unei frunze

 

M-am înălțat o clipă pe undeva, pe sus,
Acolo unde cerul pândește un apus,
Și unde timpu-mparte doar orele tăcerii,
Iar îngerii, în noapte, țin piept însingurării!

Credeam că voi rămâne mai mult decât o clipă,
Și-atunci, mi-am prins de umăr un zbor și o aripă,
Și-n pleoapa unei nopți de toamnă timpurie,
Am așteptat cuminte o frunză ruginie!

Ea a venit spre mine în dans amețitor,
Mi s-a lăsat pe mână din zborul ei, ușor,
Și într-un ritm impus de-un vânt nedefinit,
Ne-am aruncat în gol, în zbor, spre infinit!

Era un drum albastru cu limpezimi de cer,
Ne strecuram prin vise de noapte și mister,
Si-acolo unde zborul o clipă se oprea,
Ne rezemam de lună, mai sărutam o stea!

Simțeam cum se-mpletesc alte iubiri în noapte,
Și-un sunet se-auzea de undeva, departe,
Un cântec de vioară, un plânset zbuciumat,
Se împletea cu-un zâmbet sfios, netulburat!

Zburam prin alte lumi, prin vieți anterioare,
Cu aripi obosite, și, parcă, mai ușoare,
Iar frunza, printre nouri, necoaptă și zurlie,
Se rătăcea în spatiu, ușor, fără să știe!

N-a mai rămas nimic din zborul de o clipă,
O frunza a căzut, eu nu mai am aripă,
Mă zgribulesc puțin, dar văd cum pe afară,
Dintr-un noian de frunze, e una care zboară!

———————————–

Marilena Ion CRISTEA

Ploiești

Imagine sursă internet

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: de la nașterea până azi

de la nașterea până azi

 

între noi se odihnește miracolul
risipește prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la nașterea până azi

noaptea s-a furișat pe acoperișuri de cer
dacă aș rămâne în ea
aș îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte

trăiesc rodind în aroma ta de amiază

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Octombrie 2019

Gavril Iosif SINAI: plângerile unei speranțe

*

vedeți cum moartea vrea ca să spună

ce poate cuprinde rămâne sub poalele ei plumburii

închisă culoare sfărâmă din suflet

copilul ce prinde lumini din trăiri

sunet de sirenă în spuma

ce-mbată marinarul adormit cu pânzele sus

s-a jucat aproape de stâncă suflând

un vapor de hârtie pe care navigau

câteva cifre și pătrățele

*

vedeți cum moartea are viață

să-și miște tenebrele punți de aici peste râul

ce duce la vale mâl și podoabe

seci priviri sau zâmbete după timpul de-afară

cum cade ultimul rând pe hârtie

și noi rămânem… o rostire

cât viața morții să se petreacă

neputincioasă să se sfârșească

postum

falimentând negustorii de suflete

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

Octombrie 2019

Florentina SAVU: Cu catargul…

Cu catargul unui dor scriu pe valurile tale,
Scriu cu spuma-ți gânduri multe și dureri ivite-n cale
Mare Neagră, adulată, felie din Paradis,
Să le duci pe negre valuri prin seiful unui vis.

 

Să le-nchizi cu forța ta, să rămână-ncătușate,
Să le speli cu apa-ți vie din valuri îmbrățișate,
Eu să-mi eliberez suflet și inima-mi sângerată,
Să-mi aduci zâmbet pe chip și lumină-ndestulată,

 

Să lași tot greul și dorul rătăcite printre stânci,
Am obosit mult prea mult și doruri îmi sunt adânci,
De mine să nu mai știe, unde sunt și nici ce fac,
Vreau s-adun liniștea lumii numai după bunu-mi plac.

Cu catargul unui vis scriu de zor ce mă frământă,
Nu mai am puteri să lupt și nici să mă iau la trântă,
Înspumate îmi sunt gânduri și iubirile ucise,
Cu minciuni și falsitate și cu vorbe de tot stinse,

Vreau să uit de întuneric și de ceața de prin vorbe,
Nu mai rabd deloc să fiu pusă la zid și la probe,
Du-le de-azi în adâncime și îngroapă-a mea durere,
Ajută-mă mare sfântă, mă scapă de-amar și fiere!

———————————–

Florentina SAVU

Octombrie 2019