Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Pe portativ

Pe portativ

 

Şapte vânturi în furtună
Şapte doruri fremătânde,
Si bemol picând pe strună
În solfegii sângerânde.

Leagă-te tu do-r de noapte
De diezul fără umbră,
Sari apoi din trei în şapte
Şi mă scoate din penumbră

Reculege-mă din spaime
Şi adu-mi din nou iubirea
Scapără-mi pe suflet noime
Ca să-mi ard în sol, mâhnirea.

Ţipă-mi mi-ul mai cu milă
Nu-i mai frânge glasul dulce,
Trage notele din filă
Poate la-ul mi-o aduce

Fa şi re-ul să aştepte
Până plâng lacrimi în noi,
Am să urc câteva note
Şi-am să stau în amândoi.

Zburdaţi sunete măiastre
Căutaţi-o prin suspine
Mergeţi chiar până la astre
Şi plângeti-i despre mine.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

11 noiembrie  2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Pleiadele

Pleiadele

 

Chip bun de Om

Cu sufletul de pâine

Vlăstar din pom

Cu rodul de mâine

Primeşti un sărut

Din ploi de petale

Ce le-au pierdut

Îngerii din zale

Eu te măresc

Prin mii de cuvinte

Şi te iubesc

Uitând de jurăminte…

Voi regăsi în zbor

O ultimă privire

A zorilor cu nor

Furaţi din amintire.

Chip blând de Om

Cu ochii vii de stele

Cer peste pom

Cu roua-n nuiele

Primeşti un sărut

Din stele căzătoare

Ce le-au pierdut

Străine ursitoare

Eu te măresc

Prin nopţi nedormite

Şi te iubesc

Călcând vechi legăminte…

Voi regăsi în zbor

O ultimă privire

A zorilor cu nor

Furaţi din amintire

………………….

A zorilor cu nor

Furaţi din nemurire!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

13 noiembrie 2019

Eleonora SCHIPOR: Toamna – anotimpul de aur al anului

   Frumoasă, așteptată, bogată, însorită – toamna este anotimpul iubit al tuturor copiilor. Ei revin la școală, după vacanța mare.

    Anotimpul inspirației poetice este toamna și pentru copiii talentați de la CIE Cupca. Începând ședințele cenaclului literar, ei încearcă să scrie cele mai multe poezii și eseuri despre toamnă. Descriu acest anotimp așa cum îl văd și îl simt ei. Cu venirea la școală, cu frunze colorate, cu păsări călătoare, cu fructe și legume coapte și gustoase, cu crizanteme înflorite, cu vânt, soare, ploaie…

            Iată acum, când deja ultima lună de toamnă ne-a poposit în prag, propunem atenției cititorilor câteva poezii și mici eseuri despre toamnă compuse de membri cenaclului literar „Lămâița”. Unele sunt puțin mai naive, dar dorința de a-și exprima gândurile, de a le expune pe hârtie, de a visa și a contempla – este lăudabilă. Lor și tuturor copiilor talentați din Bucovina noastră, care este un meleag al talentelor, le dorim succese, în care domeniu n-ar activa. Bravo, acelor părinți care-i înțeleg și susțin, și acelor profesori care-i îndrumează și se ocupă cu acești copii. Sunt demni de toată lauda.

 

Eleonora Schipor,

profesoară superioară, conducătoarea cenaclului literar „Lămâița”

 

***

Bună ziua, toamnă

 

Bună ziua,  toamnă,

Bine ai venit!

Bună ziua, toamnă,

Tare te-am dorit.

 

Bună ziua, toamnă.

Ce frumoasă ești!

Bună ziua toamnă,

Zână din povești.

 

Alexandra Bicer,   elevă la CIE Cupca, membră a cenaclului literar  „Lămâița”

 

***

                            Ce ne dăruie toamna?

 

Ciuperci, poame și flori

Rouă rece de pe zori,

Vânt, soare, frunze aurii,

Iarbă uscată pe câmpii.

 Silvia Galan,

elevă la CIE Cupca, membră a cenaclului literar ,,Lămâița”

 

***

                                           Crizanteme, crizanteme

              ( scurt eseu)

    Sunt cele mai frumoase flori ale toamnei. Sunt mesagerii toamnei, cartea ei de vizită. Cresc în grădini, pe alei şi au culori felurite. Aroma crizantemelor e plăcută şi ele rezistă la frig, la brume, la primele înghețuri.

   Albe, galbene, alămâi, roşii, liliachii, cresc, înfloresc, se leagănă ușor în bătaia vântului, şi mult timp ne bucură privirile şi ne aduc bună dispoziţie.

Câte cânteceși poezii sunt dedicate crizantemelor!

  De ziua Profesorilor le aducem în dar bunilor noştrii dascăli.

  De sărbătoarea Toamnei din buchete de crizanteme facem nişte compoziţii frumoase.

  Acasă şi la şcoală le adunăm în buchete, le punem în vază pe mese şi ne bucurăm, le admirăm, le desenăm tot în felurite culori. Crizantemele ne aduc bună dispoziţie. Frumoasele flori ale toamnei.

                                                             Bogdan Opaeț,

                                                 Elev în clasa a VI-a la CIE Cupca, membru

                                                       al cenacului literar,,Lămâiţa’’

 

***

Nucul

 

Nucul nostru de la poartă

Mă petrece și m-așteaptă,

Când eu plec – el e duios,

Când mă-ntorc – e bucuros.

 

El e rege în grădină

Poartă-a frunzelor cunună,

Se înalță tot spre zare:

-Bună ziua, frățioare!

                        Taisia Opaeț, membră a cenaclului literar „Lămâița”

 

***

Toamna fermecătoare Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Toamna – anotimpul de aur al anului”

Ileana VLĂDUȘEL: Purgatoriul

Purgatoriul

 

De-o parte și de alta, rai și iad.

La mijloc, purgatoriul. Întunecat!

Credeam când am făcut  întâiul pas

înspre lumină. Binecuvântat

că-mi este drumul .Dar m-am prăbușit.

O, biet atom!

S-au spart din mine visele și-n zbor,

m-au răstignit credințele deșarte.

Credeam că sunt stăpâna vieții…Toate

s-au frânt cu prăbușirea acestui trup

ce îl credeam nemuritor. Din lut

era…  Biet suflet amăgit!

M-am prăbușit, dar încă n-am murit!

Doar am rămas în temnița închisă

de visele deșarte. Încă mișcă

în derizoriul zilei pasul meu.

Biet om ce s-a crezut o clipă Zeu!

Pășesc prin purgatoriu rătăcind

legată de întuneric. Gând nătâng!

Ce fragedă speranță,

că cerul ar putea să-mi dea o șansă!

Nătângă, m-am rătăcit de mine aspirând

un vis prea greu pe umeri prea plăpânzi.

Și ce durere atroce,

să simți cum neputința te întrece!

Golul din suflet a aprins o zare și arzând,

a aruncat peste pământ,

tăciunii aprinși ai bietului meu gând

și acum mă zbat călcând peste jăratec

să scap din purgatoriul ros de patimi.

Voi reuși? Voi regăsi bun, drumul?

Nu știu…Că lângă mine nu-i niciunul

din visele avute. Va avea

acest atom, ăst lut, un strop de stea?

Voi reuși? Nu știu. Dar voi afla!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

12 noiembrie 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Călătorul

Călătorul

eu voi pleca iubire
cu toamna, cu ploile, cu vântul
tu mă aștepți în prag
când cade seara în larg
eu nu voi fi acel pribeag
cerul va fi rece și trist
și vor suna talângile a jale
căsuța va fi alta
eu voi pleca iubire
fără copaci și pomii verzi
fără altarul zărilor senine
doar triste păsări vor hohoti în prag
eu voi pleca în noaptea ultimului an
voi rătăci nostalgic
pe al făgaș, pe alt meleag
singur cu lumea, fără cel drag
voi fi acel uitat de mult
lângă pîrâul ce a secat pe drum
dar râul plânge trubadur în vânt
murmură stele pe boltă
sângerează munții în mare
vorbesc cu amurgul
e liniștea clipei, mereu trecătoare
pășesc călător spre infinita visare
ating eternitatea cu ultimul gând

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

9 noiembrie 2019

Mia UNGUREANU: Să-mi fi…

Să-mi fi: „O Veșnicie”!

 

Sub cerul plin de stele, când Luna îmi zâmbește.
Pustiul țărm îmi pare, mai trist că altădat’.
În liniștea profundă, doar marea îmi vorbește.
Îmi spune o poveste, în graiul ei ciudat.

Când vântul e o taină, deasupra peste ape.
Misterul mi se-arată, culeg a ta iubire…
Mă luminez lăuntric, un gând îmi spune-n șoapte;
Ești sufletu-mi pereche, ești har, ești armonie!

Iubirea mea de-o viața, ești sfântă alinare!
Ești mângâiere caldă, când viața mea mă- ncearcă!
Ești leacul suferinței, când sufletul mă doare!
Ești sprijin pentru mine! Plutind pe-aceeași
barcă…

Ești liniștea imensă, ce pacea mi-o aduce!
Te simt mereu cu mine, îmi ești în zbor aripă!
Te regăsesc în toate, iubirea mea cea dulce!
Ești „Curcubeul vieții”, pe bolta însorită!

Când vântul prea năvalnic,mi-adie răsuflarea.
Aș vrea să-ți spun în taină, ce mult îți mulțumesc!
Amurgul meu se-arată, așa-mi șoptește marea…
Te rog să-mi stai aproape, să-ți spun cât te iubesc!

Și-n pacea nopții negre,eu cuget tot la tine.
Te regăsesc în toate, tu-mi ești icoană vie!
Te-aș mai iubi o viață, de-ai fi tot lângă mine!
Te- aș căuta prin stele, să-mi fi de-a pururi mie!
Al meu să-mi fi în toate! Să-mi fi; o „Veșnicie”!

———————————-

Mia UNGUREANU

9 noiembrie 2019

Vasile Dan MARCHIȘ: Motivare

MOTIVARE

 

Cine nu a scris despre diferite lucruri
pe care dacă le foloseşti fără temei ,fără rând,
poţi fi acuzat sau dat de gol
Însă eu scriu despre un lucru, singurul care
poate fi folosit fie ziua sau noaptea
în diferite împrejurări,
la bine și la greu,
la bucurie sau tristețe,
pentru care
nu poți fi acuzat
sau dat de gol…
Acest lucru este lumânarea!
Ai motive ca s-o folosești oricând,
fie că te rogi cu voce tare
sau în surdină.
Iar dacă ești prins că taci ,
cu lumânarea în mână
fără să semnalezi la vedere
un oarecare eveniment public
(botez, nuntă,mormântare,slujbă religioasă)
sau de altă natură,
poți motiva cum că în acest fel
ții momente de reculegere pentru cineva.
Deci,prin tot ce-i relatat mai sus
și mai ales prin tot ce simți și faci
ai toate motivele
să folosești oricând lumânarea
fără să poți fi acuzat
sau dat de gol ,
chiar și de față cu soarele…

———————–

VASILE DAN MARCHIȘ

9 noiembrie 2019

Mihaela BORZEA: Fără steag și fără ie

FĂRĂ STEAG ȘI FĂRĂ IE

 

De la mov spre cer, soldații defilează-n curcubeie,
„Stâng, drept, stângu’,, prin tranșee, se ascund unii de alții,
Roșu-mpușcă tâmple demne, indigou-n bernă cade,
Verdele, din ambuscade, face galbenului semne.

De la mov spre sud, străbunii strâng în oase iarba nouă,
Spală crucile cu rouă scursă din cămașa lunii,
Ard în dor de țară-ntreagă sub pământul lor fierbinte,
Însă rostul jertfei sfinte, cine vrea să-l înțeleagă?

De la mov spre vest, „golanii” cară targa cu speranță,
Pun dreptatea-ntr-o balanță și în alta, gologanii,
Trupul le-a rămas epavă pe-a istoriei redută,
Azi, li-i patria vândută pe doi poli și-o stea bolnavă.

De la mov spre est, melenii par străini prinși la hotare,
Cu trădări în buzunare, coapte de vreo trei decenii,
Par fantome-ndoliate la mormânt de Românie
Fără steag și fără ie, bântuind în libertate.

De la mov spre nord, ostașii poartă-n ranițe un munte,
Resturi de războaie crunte ce-au hrănit înaintașii,
În gamele fac proteste ciorbe cu miros de coasă,
Doar bocancii vor acasă, dar ACASĂ… unde este?

—————————-

Mihaela BORZEA

Florentina SAVU: Pe câmpia de iubire

PE CÂMPIA DE IUBIRE

Pe câmpia de iubire flori și iarbă strălucesc,
Culeg porții de magie viața frumos să-mi trăiesc,
Verde, alb, și bleu, și mov, îmi mângâie cald privirea,
Câmpia este covorul care-mi provoacă uimirea.

Cu sfială calc cu talpa peste așa frumusețe,
Toate florile și iarba mă suportă cu blândețe,
Nu se plâng de vreo durere ci îmi sărută picioare,
Ceru-și trimite seninul cu o dulce de vânt boare,

Să mă alinte divin cu atingeri moi ca-n vis
Adunate cu iubire din Grădini de Paradis.
Îmi îngrop fața în flori rupte din senin de boltă,
Rochița îmi este bleu și e toată din horbotă:

Floare mândră, fir de iarbă, feliuță de cer sfânt,
Boare caldă și chemare pe-al amintirilor gând,
Mi-e mirosul de fân copt, zâmbetul îmi e ferice,
Strâng la piept buchet de flori ce mi-au devenit amice!

———————————–

Florentina SAVU

9 noiembrie 2019

Maria HOTEA: Un dor din suflet

Un dor din suflet

Afară toamna e târzie iar ramurile-s desfrunzite,
Doar inima chemarea unui dor vrea să-l asculte
Să ii alunge-n zare tristețea ce-o apasă uneori,
Pe aripile-i deschise să i-o ducă în depărtări.

 

Din norii cenușii o ploaie încet prinde să cadă,
Privirea printre stropii mari începe să se piardă
Cu gândul mă afund fără de voie în visare,.
Iar nostalgia o simt în suflet cum mă doare.

 

Te alung în vis ca apoi să te chem iar la mine,.
Te strig și uneori mă opresc să nu te mai strig
Din drum.nu te opresc chiar dacă nu-mi e bine
Ca-n liniștea unei clipe de toamnă dorul sa-l înving.

 

Simt aievea bătăile inimii ce a uitat să mă iubească,
Chiar dacă amintiri sublime cu noi îmi revin în gând
Neliniștea în drumul tău aș vrea pașii să-ți însoțească
Si-un dor din suflet să nu te părăsească nicicând.

——————————-

Maria HOTEA

9 noiembrie 2019