Exista o teorie a istoriei, cea a materialismului exclusiv, care susține că toate evenimentele, mișcările și acțiunile sociale sunt motivate de cauze economice.
Este limpede că situațiile economice au un rol important în desfășurarea istoriei. Spre exemplu, atunci când diferența dintre cei “bogați” și cei “săraci” devine enormă, obscenă, atunci corecții și redistribuiri de bunuri sunt necesare. Iar dacă ele nu sunt făcute în chip ordonat, prin consens național, atunci vor fi făcute brutal, prin revoluții. Este iarăși foarte adevărat că liniștea socială este mai sigură în acele locuri unde există o anume siguranță economică și standarde de viață minimal decente pentru toți. Dar toate aceste elemente economice răspund doar uneia dintre probleme și anume ,,cum trăiesc oamenii”. Dar întrebarea esențială care se pune este cea care se referă la ,,pentru ce trăiesc oamenii”, ce anume îi motivează și încă mai exact ce simt ei confruntați cu evenimentele istorice. Iar această întrebare devine crtică și esențială în momentele de criză existențială a Neamurilor. Atunci când în joc este viața sau moartea lor.
În acel moment explicațiile economice nu mai au importanță. Ce are atunci singura importanță este ce au Neamurile mai de preț și ce le mobilizează să acționeze. Iar dacă vom cerceta cu atenție vom vedea că sunt două aceste motivații: dragostea pentru vatra strămoșească, pentru “casă” și “cămin” și pentru tot ce reprezintă, iar al doilea este refuzul de a le lăsa preschimbate printr-o voință străină. Pentru aceasta Neamurile au luptat întotdeauna cu înverșunare. Iar aici vom mai observă ceva.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Ce-i mână pe ei în luptă?””
Categorie: Eseu
Ovidiu CREANGĂ: Ghiciți cine mi-a pus mâna în cap ? Regina Mamă !
Cred că aveam vreo şase ani, mama mă purta cu pantaloni scurţi, şi fiindcă ar fi dorit să aibă o fetiţă, mă purta cu o freză a la „Micul Lord”, am şi o poză de pe atunci, stând ţeapăn pe o bicicletă cu trei roate (a fotografului), a din faţă cu mult mai mare, uitându-mă deznădăjduit la…. „uite, acuma apare păsărica”.
Eram un băeţaş la locul meu, toată ziulica mă jucam poarca şi ţurca, şi până a cade bine noaptea, ieşeam în ogradă, şi cu o praştie (noi îi ziceam rohatca) din sfoară de cânepă făcută de tata, ca cea cu care David l-a lăsat lat pe Goliat, bombardam casele de prin prejur, cu pietroae cam cât pumnul, pe care mi le strângeam cu grije de cu ziuă, până când auzeam zornăind vre-o fereastră. Atunci repejor, intram smerit în casă. Mama striga supărată la mine: „pe unde-ai umblat până acuma înpeliţatule, marşi! de te spală pe labele dinapoi, c-ai făcut cerarceaful ăla ca dracu’ hai mişcă că acusi o ei pe coaje”. Eu mofluz băgam „labele dinapoi” în lighianul cu apă rece, şi căscând de-mi pârâiau falcile, le frecam puţin unul de altul, atât cât să moi colbul. Apoi aşa cu ele ude mă zvârleam în pat şi adormeam buştean cât ai clipi din ochi cu sufletul plin de mângâiere şi de vise minunate.
Am uitat să vă spun, că toată tărăşenia asta se întâmpla în mahalaua Visternicenilor din Chişinău, târgul copilăriei mele, de care mă leagă amintiri pe care le văd limpede în faţa ochilor ca şi când s-ar fi întâmplat ieri.
Într-una din zile, mi-aduc aminte că era vară, vine mama la mine val vârtej, şi-mi spune: „Hai sa mergem repede la Sobor (catedrala din Chişinău lângă care este şi statuia lui Ştefan Vodă stând falnic cu Crucea în mână, înălţată în văzduh către cer), vine Regina Mamă cu Marele Voievod de Alba Iulia”. Treaba asta pe mine mă lăsa rece, „Ce treabă am eu cu el, cît o fi el de Mare Voievod de Alba Iulia, să fie sănătos şi să mă lase în pace!” Dar ce am scăpat de mama? M-a îmbrăcat cu ce aveam mai bun, m-a pieptănat şi mi-a mai aranjat cu scuipat nişte bucle rebele pe frunte, m-a înşfăcat de o mână şi fuga la Sobor. Continue reading „Ovidiu CREANGĂ: Ghiciți cine mi-a pus mâna în cap ? Regina Mamă !”
Vavila POPOVICI: Regele și Țara Sa
„Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.
Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața.” – Regele Mihai I
Veste tristă. Regele Mihai I al României s-a stins din viață astăzi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa privată din Elveția, după o lungă suferință.
În discursul ținut în Parlamentul României, în 2011, la împlinirea a 90 de ani, Regele a rostit următoarele fraze:
„Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume”.
Elitele sunt definite drept „grupuri de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc”. Dar, elitele nu sunt genii, iar poporul nu este elita. Elita nu înseamnă intelectuali, adică cei ce pot dovedi cu diplome, indiferent de unde le au și cum le-au obținut deoarece, ca un intelectual să facă parte din elita unei țări, el trebuie să beneficieze în afară de cunoștințe – oameni cei mai bine pregătiți într-un domeniu care ating un nivel maxim de performanță – , de caracter integru și de credință în Dumnezeu. Caracterul este o sumă de virtuți, de care nu se poate lipsi un om care se ridică la rangul de elitist. Dintre virtuți face parte iubirea de țară, cinstea, dăruirea în scopul creării de bine poporului din care face parte și pentru binele căruia se luptă, față de care are sentimentul dragostei și cel al respectului. Elitele nu trebuie ele să se declare, ci poporul îi va declara în virtutea intuiției, a inteligenței lui, a reperelor morale pe care le are moștenite, pe care le păstrează și le folosește la etalonare.
Alexandru NEMOIANU: Locurile
Dacă stăm și analizăm cu grijă vom bagă de seama că toate întâmplările vieții, tot ce ni se întâmplă; întâlniri, treceri, vizite, ocupații, absolut toate, au un caracter personal. În tot ce facem intrăm în relații personale și, finalmente subiectiv-afective; toate se așează sub semnul “bine” sau “rău”, cu “rost” sau fără rost. Măsura în care suntem capabili să recunoaștem, să “conștientizăm” acest adevăr, ne așează în rândul persoanelor sensibile sau a indivizilor care sunt număr socio-economic. Încă mai rău această neputință sau lipsă de voie în a recunoaște nesfârșita și fermecătoarea diversitate și frumusețe din jurul nostru ne poate așeza în rândul fanaticilor, oameni ai unei singure (și adesea foarte găunoase) idei și, să nu ne amăgim, fanaticii sunt cea mai periculoasă și mai jalnică dintre categoriile umane.
În privința relației cu “locurile” prin care trecem prima condiție în a le înțelege și apropia este de a recunoaște că “locurile” au personalitate și au memorie. În toate comunitățile organice (și cel mai evident este acest lucru în “sate” care sunt cel mai superb exemplu de comunitate organică) trecerea unei vieți sau schimbarea unei generații, nu sunt privite cu indiferență. Într-un sat, când o persoană trecea la cele veșnice sau o generație era înlocuită cu alta, dincolo de schimbări de decor inevitabile, ”locul” avut de ele nu era uitat instantaneu. În urmă celor trecuți rămânea un spațiu pe care cei rămași și-l aminteau, uneori transfigurat, multă vreme.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Locurile”
Pavel PANDURU: Ce mult ne lipseşte eruditul „învăţător” Artur Silvestri
Trecerea în veşnicie a cărturarului Artur Silvestri – marele „Părinte al Patriei”, a adus multă tristeţe în sufletele celor care l-au cunoscut şi apreciat. De trei ani mormântul său de la mânăstirea „Pasărea” este locul de pelerinaj pentru cei care-l plâng şi-l pomenesc neîncetat realizând ce au pierdut şi pe cine au pierdut.
Discret şi aristocrat, celebru şi frumos, dârz şi plin de talent artistic şi oratoric, şi-a încheiat viaţa după ani de muncă într-o zi de sfârşit de toamnă, ca un înger, plâns dureros de toţi cei dragi, dar mai ales de distinsa scriitoare Mariana Brăiescu Silvestri, scumpa sa soţie rămasă în singurătate.
Viaţa sa, de 53 de ani, plini de osteneli, s-a topit ca o lumânare, o candelă ce şi-a consumat tot săul. Am putea spune că viaţa lui a fost o jertfă, o permanentă renunţare şi dăruire pentru alţii, marele cărturar devenind o legendă încă din timpul vieţii.
Prin tot ce a făcut şi-a găsit loc în inimile oamenilor care l-au înţeles fiind un model, o lumină pentru întunericul întâlnit pretutindeni. A fost un dangăd de clopot uriaş care a trezit din amorţire conştiinţe şi destine, a redat speranţe, influenţând viaţa multor oameni, tineri şi bătrâni, prin credinţa şi dârzenia sa, prin cuvintele sale de nuanţă filozofică şi profetică. A impresionat prin blândeţe, căldură sufletească, iubire şi bunătate care amintesc de acelea pe care le aveau bunicii noştri.
Continue reading „Pavel PANDURU: Ce mult ne lipseşte eruditul „învăţător” Artur Silvestri”
Ovidiu CREANGĂ: Eu și… Brigitte Bardot
ICI (Imperial Chemical Industries Ltd.), avea o mulţime de „sateliţi”. Avea multe firme şi firmuliţe cu profil mai mult sau mai puţin chimic, ce se lipiseră de gigantul ICI. De pildă avea asociat firma „Tioxide”, cu sediul în Londra, care producea bioxid de titan având o fabrică în Anglia. O altă fabrică, pe care am vizitat-o împreună cu soţia mea Laura, era la Calais în Franţa, pe malul Mării Nordului. Şi mai avea şi o fabrică în Huelva în sudul Spaniei, la malul Mediteranei, aproape de Valencia. Fabrica din Huelva am vizitat-o cu fata mea Monica. Am făcut într-un an o afacere record, am importat bioxid de titan de la „Tioxide” de 10 milioane de dolari, produs la Huelva. Dar, pe lângă ICI se mai aciuase şi o firmuliţă de cosmetice pentru bărbaţi, ape de colonie, after shave, deodorante etc. Ei aveau o fabrică numai în Anglia, care abia se înfiripaseră şi îi puseseră şi un nume curios de alde „Francisco de Goya”, numele celebrului pictor spaniol îndrăgostit de Ducesa de Alba, datorită careia a creat pe celebra şi splendida lucrare „La Maja Desnuda”, care o prezintă pe ducesă întinsă lasciv goală pe un pat imaculat.
Eu treceam drept negustor abil, avusesem norocul să trag, vorba românilor „un tun” răsunător… Importasem de la „Pharmaceuticals Division” zece tone de nilverm care valora peste un milion de lire sterline. De afacerea mea fulminantă se dusese vestea în tot ICI-ul, dar colegii mei englezi nu erau invidioşi pe mine… deoarece eu nu puteam să le iau „pâinea lor”.
Alexandru NEMOIANU: Despre ,,concesionări” în Almăj
Valea Almăjului, ”este un loc care se află ca și cheie de boltă a Neamului Românesc.
O “țară” românească, fără început în istorie, din totdeauna, care alcătuiește un model al ființei românești și înțelegerii românești a diferenței dintre bine și rău. Se poate spune fără exagerare că și de ar rămâne ca singur loc românesc (să nu fie așa!) și Neamul Românesc s-ar putea regenera din și prin Valea Almăjului.
Între trăsăturile care fac Almăjul, trecutul sau istoric și pe locuitorii săi cu totul speciali, se află împrejurarea că întotdeauna, în tot cursul existenței sale, cum spuneam fără început, a existat o completă și indiscutabilă stare de libertate.
Locuitorii Almăjului au fost liberi nu doar ei ca persoane, dar și toate proprietățile lor individuale și comunale, munți, ape, pășuni.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre ,,concesionări” în Almăj”
Galina MARTEA: Importanța și necesitatea zilei naționale pentru poporul român
Dacă să pornim de la înțelesul cuvântului „necesitate”, atunci esența fenomenului exprimă latura fundamentală a unui lucru destul de important în existența individului. Acest lucru se plasează între utilitate și semnificație, aspecte ce satisfac anumite exigențe ale omului, dar și ale societății acestuia. În contextul dat, fenomenul de necesitate și importanță are o tangență majoră și cu zilele de sărbători, evenimente ce au loc în cadrul unei societăți, acestea, la rândul lor, satisfăcând cerințele spirituale/sufletești/istorice ale cetățenilor. Deci, sărbătoarea este o zi în care se comemorează un anumit eveniment istoric/religios/cultural/etc., iar omul este acel care își întrerupe activitatea obișnuită de muncă pentru a se bucura de manifestările organizate în cadrul țării cu acest prilej. Astfel, în asemenea mod se sărbătorește și ziua națională, zi în care un popor își marchează o întâmplare foarte importantă din istoria propriei țări. Respectiv, este vorba de Ziua Națională a României, 1 decembrie, eveniment sărbătorit de întregul popor român, eveniment de o mare pondere ce caracterizează și reprezintă identitatea unui stat și a unei națiuni.
Continue reading „Galina MARTEA: Importanța și necesitatea zilei naționale pentru poporul român”
Alexandru NEMOIANU: Răspunsul Sfântului Nicolae
În anul 313 d.Chr. Împăratul Constantin cel Mare dădea Edictul de la Milano prin care persecuția creștinilor lua sfârșit. Creștinismul nu devenea religia “oficială” a Imperiului dar era recunoscut ca religie apărată sub lege. Din acel moment cumplitele persecuții anti creștine luau sfârșit și Biserica creștină putea să se manifeste pe față. Cele trei veacuri de persecuție întăriseră credința și aleseseră pe cei credincioși dintre cei necredincioși. Dar în același timp, profitând de vremi, tot soiul de învățături străine de cele ale Bisericii apucaseră să se împrăștie. Pentru a le pune capăt Împăratul Constantin a convocat un “Conciliu Ecumenic”, un sobor a toată lumea, la care să participe toți Episcopii Bisericii, care erau, atunci, peste o mie la număr. Conciliul avea ca scop să stabilească “simbolul” Credinței și să emită primele legi canonice. Dar înainte de toate acestea Conciliu trebuia să dezbată o fioroasă erezie, învățătură contrară Bisericii, și anume cea răspândită de preotul Arie. Conciliu s-a întrunit la Niceea în 325 d.Chr.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Răspunsul Sfântului Nicolae”
Alexandru NEMOIANU: ,,Aceasta este Ziua”
Există între oameni sentimente care nu pot fi explicate și cuprinse în cuvinte. Nu putem spune “de ce” iubim casa părintească, mai înainte de a putea vorbi; ”de ce” iubim satul strămoșesc, mai înainte de a scrie, ”de ce” ne iubim copii, chiar și când nu știm scrie sau citi. Între aceste iubiri, care nu se pot exprima complet în vorbe, este și dragostea de Neam și Tară.
În aceste sentimente se află tărâmul în care ființăm, în care ne mișcăm, în care merită să trăim și merită să murim.
Iar asta este datorat faptului că mai înainte de a putea explica rațiunea dragostei de aceste lucruri, pentru aceste lucruri avem loialitate, atașament și capacitate de jertfire. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Aceasta este Ziua””