Din nou “strada” României este aglomerată de cete ieșite năuc să #rezist, protesteze(?!) și să facă larmă. Nu sunt mulți, la nivel de câteva mii de oameni în toată țara, ”crema” ONG-urilor. Pretextul sunt câteva minore ajustări în exprimarea unor texte juridice. De fapt corectarea unor aberații care împiedică funcționarea cu bine a unui “stat de drept”. Am avut ocazia să explic în ce constau aceste corectări. Se caută eliminare acelor prevederi care instituționalizează un stat “paralel”. În mod real în România, prin manevre tenebroase ale “comisarilor” de la Bruxelles, există instituții procuratoriale care se află peste și în afară posibilității de control al autorității alese democratic. Un caz clar, limpede și sfruntat de “stat paralel”. Această aberație juridică exista și în Ungaria, Polonia și Cehia. Fără îndoială această aberație juridical impusă de “comisari” face posibilă intervenția și destabilizarea oricărei autorități care ar fi crâcnit în față cerințelor “globaliste”. În Ungaria și Polonia aceste aberații au fost înlăturate. În Polonia aceste schimbări au primit și aprobarea “străzii”, printr-o copleșitoare demonstrație a peste două sute de mii de oameni (și nu 60 de mii cât au “raportat” o media slugarnică “comisarilor”). Același lucru, înlăturarea aberației juridice pomenite, îl încearcă și actuala administrație, repet, LEGAL ALEASĂ de popor să îl facă în România. Continue reading „Alexandru Nemoianu: Până când?”
Categorie: Eseu
Vavila Popovici: De ce protestăm?
Sfidarea, măgăria, precum și disprețul total sunt acte de îndrăzneală, tupeu și obrăznicie, de lipsă de bun simț, de care au dat dovadă politicienii, jignind poporul, spulberându-i liniștea, încrederea și speranța. În cazul de față – o sfidare adusă legilor existente, tuturor celor ce le respectă și se supun lor.
Pungașul este hoțul de bani, este cel care își asumă această poziție, el fiind o persoană necinstită care înșală pe alții, profitând de încrederea lor; pungașul este definit ca impostor, potlogar, șarlatan; escroc, prădător, borfaș. Excludem apelativul găinar care în comparație cu pungașul este ceva de „statura mai mică”, un pitic.
Dan Orga-Dumitru: Simple teorii despre dragoste
Există două teorii despre cum să te cerţi cu o femeie. Nici una nu funcţionează…
Și cum ar putea, oare, să se întâmple aşa ceva? Vă amintiţi când aţi auzit ultima oară o femeie care să spună: „Da, dragul meu, aşa este cum spui tu!”? Cred că „trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri…”, vorba lui Eminescu. Până şi ecoul, fenomen natural care are întotdeauna ultimul cuvânt, inclusiv cu o femeie, mai spune din când în când: „Da, draga mea, ai dreptate!”
Una din armele redutabile ale femeii într-o dispută este memoria ei extraordinară, care îi permite să scormonească trecutul cu o eficienţă ieşită din comun! La capitolul ăsta, bărbatul nu are nici o şansă de a-i face faţă, explicaţia fiind una foarte simplă: hipocampusul, structura din creier care are un rol decisiv în procesul de stocare a informaţiilor, este asezonat din plin cu receptori pentru estrogeni, aşa încât testosteronul care ajunge la nivelul hipocampusului stă şi se uită la el ca viţelul la poarta cea nouă, din spatele căreia răzbat cu greu amintirile! În cazul femeii, însă, fiecare receptor mângâiat de estrogeni funcţionează ca o veritabilă sonerie care deschide poarta cu pricina ori de câte ori este nevoie!
Continue reading „Dan Orga-Dumitru: Simple teorii despre dragoste”
Alexandru Nemoianu: ,,Darurile”
Tot mai des, în lumea cotropită de materialism și cosumerism vulgar și de proastă calitate, obișnuim să ne facem “daruri”, de cele mai multe ori primind lucruri de care nu avem nevoie. Este firesc ca într-un asemenea climat să pierdem semnificația profundă a “darului” și a “dăruirii”.
“Darul” este o împărtășire din propria ființă, din bunurile materiale și duhovnicești ce le avem, alegem să jertfim o parte către un semen. Este o manifestare de dragoste și atunci când “darul” este primit cu bucurie și recunoștință, are loc și o împărtășire de gând și sentiment, o comuniune în duh. Acest lucru nu este întâmplător căci “modelul” oricărui “dar” vine de la cele pe care toți și fiecare, le primim cu infinită generozitate din partea Celuia care ne-a și adus în ființă.
Continue reading „Alexandru Nemoianu: ,,Darurile””
Valeriu Dulgheru: Buldogul socialist turbă
”În vremea putredă și goală / Pe mine, frate, cum să-ți spun,
Pe mine m-au mințit la școală / Că-mi ești dușman, nu frate bun.”
(Gr. Vieru)
După eșecul lamentabil de duminică Dodon este ca o fiară rănită, capabilă de orice. Ați observat marea dezamăgire a lui că PAS nu s-a lăsat amăgită de falsa lui luptă antiplahotniuc și a decis boicotarea referendumului. Întreaga haită sălbatică socialistă s-a năpustit asupra ei, declarând-o complice a lui Plahotniuc (pe Maia Sandu care, probabil, unica a demonstrat prin fapte că este cea mai ferventă luptătoare cu Plahotniuc, fapt ce până la urmă a costat-o președinția!, iar el, Dodon, de atâtea ori a beneficiat de susținerea lui Plahotniuc, inclusiv la președinție!). După dușul rece de duminică kremlinezul Dodon își îneacă amărăciunea prin reluarea vizitelor în ”popor” pentru a îndobitoci în continuare poporul cu falsuri privind dușmanul România care ”vrea să lichideze statalitatea Republicii Moldova”, cu minciuni despre istoria Moldovei și limba vorbită în Basarabia ”argumentate științific” de falși istorici gen Șornikov, Anisimova și Pahomova (realizatorii făcăturii rusești numit film documentar ”Istoria Moldovei”). Continue reading „Valeriu Dulgheru: Buldogul socialist turbă”
Alexandru Nemoianu: Sectanții
Aducând în lume păcatul, și prin el moartea, diavolul a obținut asupra lumii o stăpânire pe care însuși omul i-a conferit-o, prin neascultarea față de Dumnezeu și supunerea către cel rău. În acest fel, din pricina păcatelor omenești, necuratul a ajuns “stăpânitorul acestei lumi”. Este doar datorită dragostei infinite și milei lui Dumnezeu că oamenii nu sunt nimiciți de cel rău. Dar prin propriile lor puteri oamenii nu mai erau capabili să se mântuiască și să devină ceea ce, la început, au fost. Era nevoie de intervenția directă a lui Dumnezeu și ea a fost făcută prin întruparea Fiului lui Dumnezeu și prin șederea Lui între oameni prin jertfa de pe Golgota și prin glorioasa Înviere. În această privința un foarte important, tainic eveniment a avut loc și el ne este relatat în toate cele trei Evanghelii “sinoptice”.
Imediat după Botezul în Iordan, Mântuitorul a fost purtat “de Duhul” în pustie (în pustia Carantaniei) și acolo El a postit vreme de patruzeci de zile. Atunci de El s-a apropiat ispititorul.
Continue reading „Alexandru Nemoianu: Sectanții”
Alexandru Nemoianu: ,,Biserica este Una”
Puțin înainte de jumătatea vecului al XIX-lea Alexei Stepanovich Khomiakov publica lucrarea, ”Biserica este Una”. Această lucrare sistematiza și demonstra că Biserica este doar una și ea este cea Ortodoxă. Lucrarea a rămas ca punct de referință pentru toți cei care studiază istoria creștinismului și caută să înțeleagă esență lui. Pentru Ortodocși această lucrare ar trebui să fie lectură obligatorie. Această lucrare demonstrează, fără drept de apel, un adevăr pe care de fapt toți Ortodocși îl știu sau ar trebui să îl știe, că Biserica Ortodoxă este singura Biserică păstrătoare a întregului mesaj creștin, a Adevărului și singura care poate asigura mântuirea. Aceiași lucrare arată că în materie de creștinism nu există “adevăr” parțial, sau puncte de vedere cu merite egale; sau suntem în “adevăr”, sau nu suntem.
Mariana Gurza: “Avem un drum comun – Viața!”
Pentru Ben Todică, citându-l pe Eugen Lovinescu, “literatura unui neam nu e decât unul din fenomenele ce se produce în sânul acelui neam, pe lângă multe altele.” Om al cuvântului, “binecuvântat de cuvânt”, Ben Todică simte prezenţa Lui Dumezeu în existenţa sa. Deşi departe de casă, de locurile dragi, Ben Todică este legat de Neamul Românesc prin radăcini adânci ce şi-au întins ramurile în depărtări.
Pentru autor “ limba este cartea de nobleţe a unui neam” cum spunea odată Vasile Alecsandri. Mândria de român îl înnobilează în faţa Lumii, în faţa Lui Dumnezeu. Limba dulce a lui Eminescu este limba pământului străbun. Oriunde s-ar afla, autorul ştie să se adapteze locului, inima lui acum bătând pentru două sau chiar trei lumi…
Iată că autorul şi-a găsit “calea” prin hăţişul cuvintelor însufleţite şi binecuvântate de divinitate. Drumul lui Ben este „drumul nostru, e divina sinergie”, având ca scop transformarea și desăvârșirea vieții spirituale. Sinergia este conlucrarea liberă a credinciosului, cu harul divin dat nouă de către Dumnezeu. ”Apariţia unei lumi perfect armonizate de creator”. Prin naştere, afirmă scriitorul, avem dreptul “de a alege, de a iubi, de a crea, de a spune „Nu” legilor strâmbe, de a primi şi dărui, împlinind astfel destinul de a apăra şi a împuternici adevărul…” Ben Todică a înțeles, că menirea omului e să gândească, să simtă și să lucreze cu măsurile Absolutului, cu măsurile lui Dumnezeu. Sinergia este începută, susținută și chiar desăvârșită de către harul divin.
Continue reading „Mariana Gurza: “Avem un drum comun – Viața!””
Ben Todică: Pământul strămoşesc este altarul ţării
Munţii şi dealurile sunt sânii mamei care ne-au hrănit dintodeauna. Iconiţa este simbolul în care am deschis ochii. Care mi-a spus să nu-mi fie teamă de aproapele meu pentru că mi-e frate. Iconiţa există pe peretele bisericilor, al clădirilor sfinte, în buzunărelul copiilor şi în sufletul meu. Mi-a salvat viaţa de mai multe ori.
Noi nu mergeam la biserică. Majoritatea nu mergea că aşa era în comunism, BISERICA ERA UN MUZEU! Dar în acest muzeu, în sufletul mulţimii era Creatorul. La noi în casă nu se vorbea ziua despre credinţă pentru că tata era membru de partid (ca să nu-şi piardă serviciul) dar seara înainte de culcare mama ne punea să spunem; Înger, Îngeraşul Meu, şi de aici porneau întrebările către ea, care n-avea încotro şi trebuia să ne vorbească de Domnul Dumnezeul nostru, şi de cartea sfântă. EL este sursa vieţii şi al tuturor lucrurilor. Când s-a pensionat tata partidul comunist nu a mai avut nevoie de el şi l-a abandonat ca pe mulţi alţii, apoi a venit revoluţia şi dacă nu s-ar fi întors la religie după ajutor ar fi murit de frig, de foame şi de singurătate.
Continue reading „Ben Todică: Pământul strămoşesc este altarul ţării”
Alexandru Nemoianu: Frumusețe și dărnicia în biserică
Probabil că cel mai reprezentativ om de cultură german în veacul XX a fost Ernst Junger (1895-1998). El a fost ofițer de carieră, a luptat în Primul Război Mondial ca ofițer al unei unități de asalt, mereu în linia întâia și a primit cea mai de seama distincție militară germana, ”Pour le Merit”. O distincție pe care, în cursul acelui război, au mai primit-o doar alți șaptesprezece ofițeri, Ernst Junger fiind cel mai tânăr dintre ei. Apoi, după război a devenit un faimos scriitor și om de știință, entomolog. Câteva specii, de el descoperite, îi poartă numele. Ei bine acest mare om spunea că, dacă vei analiza orice formă de existență, vei constata că doar 10% are rost utilitar iar restul de 90% este strict frumusețe de dragul frumuseții. Într-un chip diferit același lucru l-a văzut și Fiodor Dostoievski și aceasta a făcut cu putință vestita afirmație, ”Frumusețea va mântui lume”. O afirmație profund creștin ortodoxă arătând dragostea lui Dumnezeu pentru lume și încă mai vârtos pentru om. O dragoste atâta de mare încât îl face pe teologul Pavel Evdokimov să îndrăznească a o numi “dragoste nebună”, fără margine, infinită, fără motiv (inteligibil oamenilor). La acesta iubire și revărsare de iubire, care se exprimă în explozia de frumusețe a celor din jur, ne putem întreba, care poate fi răspunsul oamenilor? Deoarece Dumnezeu l-a făcut pe om după ,,chipul și asemănarea Lui” cu un scop, și acest scop era posibilitatea de a comunica, de a conlucra. Deci omul nu este în fața lui Dumnezeu un obiect pasiv, o “jucărie”, el este înzestrat cu enorme “daruri”: rațiune, putere, voință și mai ales libertate; posibilitatea de a alege între “bine” și “rău”. Posibilitate care în final îl va așeza ,,de-a dreapta” sau “de-a stânga”, în Rai sau în Iad. Dar care sunt lucrurile pe care poate și trebuie să le facă omul, nu pentru a “răsplăti” pe Dumnezeu, căci Dumnezeu nu are lipsa de “răsplata” noastră și asta întrucât de la El și prin El le avem pe toate? Dumnezeu așteaptă din partea noastră rugăciune, dragoste și efort. Dumnezeu nu iubește leneșii și cei care așteaptă totul de-a gata. Că așa este ne-o dovedește chiar Sfânta Sfintelor a Dreptmăritorilor (căci trebuie să fim înțeleși singurii care au TOT adevărul Dumnezeiesc, sunt creștinii Ortodocși, nimeni altcineva), deci Sfânta Liturghie.
Continue reading „Alexandru Nemoianu: Frumusețe și dărnicia în biserică”