Eleonora SCHIPOR: Tradiţiile vechi româneşti la Cupca

Motto:

”Tradiţiile vechi româneşti s-au păstrat la Cupca în pofida tuturor restriştilor, ca într-o rezervaţie specială”.

(Petre Ciobanu)

Ca pretutindeni în Bucovina, la Cupca sărbătorile de iarnă încep odată cu sosirea Sfântului Nicolae. Continuă cu Anul Nou. În școală au loc tradiționalele sărbători de iarnă însoțite de tradiționalul carnaval de revelion. Mai demult în seara din ajunul Anului Nou, micii urători îşi luau clopoţeii şi umblau din casă în casă cu pluguşorul tradiţional. Puţin mai târziu, către miezul nopţii, încep să se adune unii pe la alţii pentru a-şi dori un an bun, fericit şi îmbelşugat. Rude, vecini, prieteni se adună în jurul meselor încărcate cu bucate, brazi împodobiți, cântece și scenete, programe distractive ce răsună peste tot la televizor, radio, acum și Internet. Toți își doresc sănătate, pace, fericire, realizarea dorințelor bune şi succese în toate. A doua zi, copii mici trec pe la case, cu semănatul, vestind un an îmbelşugat.

Deosebit de frumoase şi atrăgătoare sunt la Cupca obiceiurile legate de sărbătoarea Crăciunului. Probabil, nicăieri în Bucovina nu s-a păstrat, ca aici, obiceiul de a colinda trei zile şi trei nopţi la rând. În prima seară prioritatea aparţine copiilor, care, prin frumoase colinde moştenite de la părinţi şi bunici, vestesc tuturor naşterea lui Iisus, înalţă cântări de laudă Maicii Domnului. La Cupca de obicei, colindele sunt lungi şi se cântă cam tărăgănat, însă de loc ele nu-şi pierd farmecul. Colindă şi a doua zi, adică de Sfântul Crăciun, dar mai ales adulţii. Odată cu înserarea, cete de flăcăi, însoţiți de muzicanţi (de regulă, de un acordeon, trompetă, saxofon şi tobă), o iau pe la casele unde ştiu ei că sunt fete mari, dar nu-i ocolesc nici pe alţi gospodari. În această noapte colindele răsună până hăt departe peste hotarele satului şi nu contenesc nici ziua. Fiecare simte în suflet o adevărată sărbătoare. Interesant este faptul că, la Cupca, o colindă poate să dureze o jumătate de oră, chiar mai mult. Desigur, trebuie să fii un interpret iscusit, ca să faci faţă acestei sarcini. Însă o colindă veritabilă este ascultată întotdeauna cu plăcere de preţuitorii tradiţiilor noastre populare.

Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Tradiţiile vechi româneşti la Cupca” →

George ANCA: Eminescu final

începe şi ziua asta din Gita sfâşietoare încă două zile pline ultima cu plecare totuşi

Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă

încorporarea gândirii lui Tagore în cultura română în anii 20 şi 30 a putut fi destructurată chiar prin Tagore însuşi sovietizat al treilea al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore cel dintâi cel adevărat chiar dacă India s-ar dezice de Tagore ca mama de fiu el încă ar înfiora pe români cobind tragic cu preţul că India ar face cunoştinţa lui Eminescu alungat din ţara lui deconstruit în cheie românească şi pe demitizările formalizante o vishva bharati ar putea fi fondată pe numele lui Tagore şi Eminescu poetul Indiei şi poetul României ar da un exemplu de advaita

cu mintea în Saint Michel o să văd Mahabalipuram Hari Krishna Hari Krishna Rama Rama Hari Rama om namo bhagavate

Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga – “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – Lumină lină de Tudor Arghezi – la Eminescu, nonviolentă e Rugăciunea unui dac,sau ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa) – “Mai e-n tot universul o stea plină e pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”?

Zricha Vaswani, înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).

Yatindra Tiwari a rămas fascinat, de Heliade (tradcător al Legilor lui Manu sau Tirukural), anume de eufonia stelară a laptelui, în “Zburătorul”.

Continue reading „George ANCA: Eminescu final” →

Veronica BALAJ: Eminescu venerat la Complexul cultural de la Văratec – Restituțio Culturale

Despre Eminescu, au scris mii și mii de persoane, istorici literari, critici, poeți, mai mari, sau mai puțin cunoscuți, alții, celebri…sau, oameni iubitori de literatură pur și simplu…Nu-i pot enumeră și ar fi o îndrăzneala să încerc o exhaustivitate…Cercetătorii mai au dreptul la supoziții, la comparații dătătoare de noi sugestii , criticii literari, de asemeni pot găsi noi expresivități în versurile lui Eminescu. Însă, un scriitor care nu s-a preocupat de studii în special dedicate lui Eminescu, un om de litere care-i posesor de …simțul măsurii, și al decenței precum am curajul să mă consider și eu, acesta , va scrie ce vede, ce au realizat alții, fără să-și asume vreun merit. Și fac această pentru că…mi s-a cerut. Chiar filolog fiind, precum ziceam, nu se cade să se aventureze în considerații care, fie sunt copiate din alte cărți, fie sunt aberații personale fără vreun eșafodaj documentar. De aceea, mă voi referi la impresia admirativă pe care o am despre o ctitorie în memoria lui Eminescu. Și a Veronicăi Micle.

Complexul cultural de la Văratec, inaugurat anul trecut în vara, își are unicitatea să. Și-a început istoria cu aplauze. Așa cum merită cei care l-au ctitorit, s-au străduit să-l ridice de la proiectul pe hârtie de la temelii până la finisaje: Emilia Țuțuianu, psiholog și poet și editor, și om de cultură, secondată în strădanii de distinsul domn ing. Dorin Dospinescu, și nu în ultimul rând, de generosul sponsor, dăruitor, cum vreți să-l numiți, domnul Dianu Sfrijan.

Continue reading „Veronica BALAJ: Eminescu venerat la Complexul cultural de la Văratec – Restituțio Culturale” →

Alexandru NEMOIANU: Provocarea de la 20 ianuarie

Pentru 20 ianuarie, 2018 toată suflarea “sorosistă”: abominația #rezist, ONG-urile, agenții provocatori Bruxelles și grămada “imbecililor utili” s-au hotărât să organizeze un soi de marș/adunare și încercare a apei cu degetul, pregătire a unei lovituri de stat.
Această adunătură nu are un program, căci negativitatea nu este o opțiune. Această adunătură are o ideologie sinistră. Este ideologia “globalismului” cea care urmărește instituționalizarea jafului planetar și condamnarea la sărăcie abjectă a peste 80% din locuitorii planetei.
“Imbecilii utili” sunt convocați și puși în stare de amok prin apeluri mincinoase, făgăduințe goale și minciuni sfruntate. De fapt cei care organizează , sau caută să organizeze, mișelia de la 20 ianuarie urmăresc cu tenacitate diabolică să păstreze “statul paralel” și confuzia. În acest fel clasa “neamului prost” (tot soiul de “neica nimeni” ajunși patroni după Decembrie 1989, prin furt, însușire frauduloasă de bunuri) și platnicii lor, jalnica gloată a politicienilor ziși “opoziție”, caută să își asigure stare pe viitor.
Mă întreb cum este cu putință ca gloata “imbecililor utili”, alcătuită în majoritate din tinerei și tinerele fără minte și fără rușine, să zbiere “jos corupția” când trăiesc din stipendiile unor părinți și bunici hoți? Cum este cu putință ca un bubos din Cluj, mercenar al Bruxelles-ului să dea lecții în civism și sentimente românești? Cum este cu putință ca un bătrânel chior să vorbească despre renunțarea la suveranitatea națională? Este de necrezut. În același timp “organizatorii” au convocat și “galeriile” fotbal, grupe de scandalagii plătiți. Deci vor fi violente și 20 ianuarie va fi, sau se dorește a fi, o repetiție pentru o lovitură de stat.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Provocarea de la 20 ianuarie” →

Isabela VASILIU-SCRABA: Plato-anamnesis

Hyperion’s cosmogonic visions as remembrance (as Platonic «anámnesis»)

«Those who tell it are priests and pries-tesses….Pindar speaks of it too, and many another of the poets who are divinely inspired… They say that the soul of man is immortal… So we need not be surprised if it can recall the knowledge of virtue…. it once possessed…The doctrine of anámnesis pro-duces energetic seekers after knowledge.»

Plato, Meno, 81 a-d

A very important part of the poem Luceafãrul (Mihai Eminescu, «Morning Star») is concerned with a journey towards the origins of life and this world. Its matter is reflecting a problem the great poet has been (one way or another) continuously dealing with (See the cosmogony of the First Epistle, or of the Prayer of a Dacian). His preoccupation for the mystery of crea-tion, with some details that define a syn-thesis of superior creativity and philoso-phical inspiration, reveals the spiritual dimension of M. Eminescu’s poetic space.

Before approaching the miraculous verses of «Morning Star» (Luceafãrul), we should note that the Romanian folk tale Mihai Eminescu started out from is unu-sual enough, as love is the motor behind a double attempt made by two lovers to transcend their ontological status. The maiden seeks to ascend higher than mortals and the lad to give up his immortality. But both attempts remain just a desire, more or less contoured. Below, we shall deal with only one of the two failed attempts to change one’s ontological status. The boldest one.

Weaving a folk tale into the web of his famous masterpiece, the Poet did not just stick to the story line. A philosophical spirit par excellence, he realized that the aspira-tion for a change of one’s ontological status implies self-knowledge. Without knowing one’s own nature, one’s own essence, nobo-dy can yearn for being anything else than what they already are.

Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Plato-anamnesis” →

Alexandru NEMOIANU: Greșeala ,,ziditorilor”

“Ziditorii” (care mai pot fi numiți și iluminați, revoluționari,etc., etc.) sunt cei care se află în fruntea proceselor de schimbare continuă, cei care țin lumea în tensiune și cei care generează mișcările anti-tradiționaliste. De fapt sunt cei care stau dedicați, literalmente, trup și suflet, secularismului sălbatic. “Ziditorii” sunt cei care cultivă lumea separată de Dumnezeu în care pier cântecele Raiului și se încearcă ștergerea amintirii Lui . ”Ziditorii” caută să ducă la împlinire planul ispititorului de a îl stăpâni pe om, copleșindu-l cu plăcerile și mulțumirile acestei lumi. Un plan după care omul ar fi satisfăcut cu trăirea eternă în viață muritoare și care ar echivala cu sinuciderea spirituală. Arma principala sub care se acționează este materialismul, “științific” ori cel vulgar, consumarist. Acest materialism se află, din punctul de vedere al valorii spirituale, mult sub păgânism. Căci păgânismul, măcar, căuta un “absolut”, iar materialismul stă împotriva oricărui absolut oferind doar patimi. Practic scopul este promovat prin spargerea unității de orice fel, prin divizare (sa nu uitam că Satan înseamnă separare, diviziune) și singularizare. Iar izolarea supremă, singurătatea totală, este iadul. Iar omului izolat și confuz îi sunt oferite patimile de tot felul care nu fac decât să adâncească și să facă ireversibilă izolarea. În adâncul oricărei stări pasionale, ambiție, erotism, jocuri, narcotice se află un mecanism jignitor de simplist al posesiunii, care uluiește printr-o nesfârșita platitudine a conținutului și modului de manifestare, care sfârșește mereu într-o ucigătoare plictiseală. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Greșeala ,,ziditorilor”” →

Alexandru NEMOIANU: ,,Ideologia descurajării”

Conflictul vremii noastre este cel dintre “neamuri”, realități istorice și spirituale indivizibile și indestructibile și “globalismul” demonic, viziunea pulverizării în lipsa de semnificație.
Fiecare țară și neam au de înfruntat acest conflict într-o manieră specifică, deoarece trăim în timp istoric, real. În România lupta contra “neamului” se dă prin “ideologia descurajării”.
Această “ideologie”, în fond, este și simplă și simplistă. Ea caută să denigreze sau măcar să relativizeze toate și fiecare dintre valorile românești, de la evenimente și personalități istorice la figuri și personaje mitice, de la Ștefan cel Mare și Eminescu la Ileana Cosânzeana și Făt Frumos. Sunt acei netrebnici care au avut neobrăzarea și prostia să spună că “nenorocirea” Neamului Românesc sunt Eminescu și Caragiale. Sunt cei care cu voluptate insultă tot ce este autentic românesc, de la Ortodoxie la Tradiție, de la Carpați la Eminescu. Sunt aceiași care sub semnul vinderii țării și Neamului stau sub puturoasa sigla #rezist a destabilizării Țării Românești. În esență lupta se dă împotriva “modelului existențial românesc”, a înțelegerii românești a rostului vieții, a diferenței dintre bine și rău. Această luptă are un scop sinistru.
Surparea identității naționale, a valorilor care susțin această identitate, reprezintă pasul decisiv în doborârea credinței în rostul istoric al unui Neam. Iar, după ce această încredere ar fi doborâtă, trecerea sub ocupație străină, fizică și morală, ar fi un pas prea lesne de făcut. Caci atunci când un ar mai exista puncte de referință pentru Neam, atunci el ar deveni o masă informă de indivizi rătăciți, care nu știu nici de unde vin și mai ales, nu știu unde se duc; vegetează la voia celor răi. Promovarea acestei “ideologii a descurajării” este rostul pe care l-au avut măcar únele dintre administrațiile românești post Decembrie 1989 . Un simptom al modului de acțiune, “modus operandi”, al acestei ideologii l-am văzut la începutul lui Martie, 2006
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Ideologia descurajării”” →

Vavila POPOVICI: Obrăznicia soră cu prostia

„Mândria bună” reprezintă demnitatea noastră și respectul față de noi înșine. „Mândria rea” este păcatul mortal al sentimentului de superioritate care duhnește a dispreț și aroganță.”
John C. Maxwell

Dacă obrăznicia este considerată a fi un comportament necuviincios, impertinent, aroganța adaugă purtării obraznice atitudinea de mândrie disprețuitoare. Atât obrăznicia cât și aroganța necesită deșteptăciune, de care duc lipsă. Ca să fii deștept, ne învață ortodoxia, „trebuie să fii atent, să trăiești clipa, adică să fii prezent, pentru a putea să vezi și să înveți din greșelile altora, îți trebuie un dram de smerenie, dar și multă trezvie”, adică o „stare de limpezime a minții, de vioiciune, de agerime; curățenie sufletească”. Căci, aroganta vine din instabilitatea și nesiguranța zilelor noastre, pe când succesul, pe care-l dorim cu toții, poate veni din umilință.

Dacă s-a acceptat planul viclean, arogant, de a pune în funcții importante în conducerea statului femei care să-l slujească pe „viclean”, curând s-au văzut și roadele acestei viclenii. Mă întreb cum au acceptat membri de partid ca „fruntașul” lor să le țină în secret alegerea premierului și în cele din urmă să le facă surpriza, alegând o femeie „muncitoare”? Acesta este criteriul alegerii unei funcții atât de înalte în stat? Anunțase pe atunci, președintele PSD, că propunerea era a social-democraților pentru funcția de prim-ministru, deși ei nu știau nimic, așteptau umil decizia șefului lor. Declarase că avea dreptul legitim să solicite pentru el funcția de prim-ministru dar că, o „condamnare nedreaptă și o lege profund neconstituțională” l-au făcut să nu solicite acest lucru „deocamdată”. Urma, probabil în mintea lui, ca în viitorul apropiat, doamna să devină eventual incompetentă – cum a devenit următorul premier propus – , sau să-i cedeze cu slugărnicie locul când el își va recăpăta dreptul. A garantat că propunerea de premier pe care a avansat-o este a unui om „care muncește, care știe, care are determinare, care are capacitate de muncă și de înțelegere”. Deocamdată! – în mintea sa.

Continue reading „Vavila POPOVICI: Obrăznicia soră cu prostia” →

Alexandru NEMOIANU: Despre libertate

Există, începând cu epoca “iluministă”, câteva teorii care susțin că libertatea depinde de stări exterioare persoanei, de condiții sociale, economice, politice. Mai mult, terorii ulterioare, dar având continuitate cu cele pomenite, au început să promoveze și să aplice în practică aceste precept. În alte cuvinte măsurile restrictive, normele de conviețuire, existente în societățile tradiționale au început să fie eliminate și condamnate în totalitate. Iar în ultima vreme s-a ajuns la situația în care “persoana” este absolvită de orice responsabilitate. În permanență altcineva va fi de vină: societatea, statul, rudele, vecinii, ”genetica”. Toate aceste teorii ale “eliberării” suferă de un păcat capital, ele contestă persoanei umane principala ei trăsătură: liberul arbitru, capacitatea de a înțelege consecința acțiunilor sale și capacitatea și obligația de a accepta consecința acțiunilor sale. Este aici vorba de o confuzie esențială. Persoană umană nu este suma “realizărilor” sale materiale, realizări care, de altfel , sunt repede depășite și uitate, persoana umană este suma trăirilor ei morale consecvente, trăirea în înțelegerea diferenței dintre “bine” și “rău”. Iar în termeni pe care toți îi folosim, aici este vorba de relația oamenilor cu starea de păcat.
În primul rând trebuie să știm că în înțelegerea Ortodoxă, “păcatul” nu este o condiție “juridică”, o interdicție “legală”. Păcatul este acțiunea și starea în afară “legilor” lui Dumnezeu, așa cum sunt ele stabilite de către Biserica Dreptmăritoare. Din această cauza această stare se numește și “fărădelege”. Opreliștile, limitările, ”legea” Bisericii, nu sunt puse pentru a îi pedepsi pe oameni, sunt așezate din Iubire, pentru ca oameni să poată ajunge la unire în voia lui Dumnezeu. Cine a trecut printr-o stare pasională, fie ea erotism, elitism, droguri, știe bine ce înseamnă robia. Doar înlăturând acea stare putem fi cu adevărat liberi și rânduielile lăsate de Ortodoxie lesne ne pot face liberi. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre libertate” →

Biti CARAGIALE: „Ţara moartă” – un eseu cinematografic de Radu Jude

Pregătindu-mă să consemnez despre filmul ,,Ţara moartă” (,,Dead Nationş” în versiunea engleza), o realizare, scenariu şi regie a cunoscutului cineast român Radu Jude, am aflat că lung-metrajul este prezentat zilele trecute pe ecranele din multe oraşe din România, dar şi în mari centre ale lumii. Am avut prilejul sa vizionez această creaţie în cadrul Festivalului de Film de la Haifa, la începutul lunii octombrie.

Născut la Bucureşti în anul 1977, Radu Jude s-a impus atenţiei înca de la debut, din anul 2002. În continuare, s-a bucurat de succese, laureat fiind a numeroase şi prestigioase premii. Din bogata sa filmografie, am ales să cităm „Aferim” (2015) şi „Inimi cicatrizate” (2016), filme nominalizate la importante festivaluri internaţionale şi din România.

Noul său film „Ţara moartă” l-a adus din nou în centrul unor dezbateri, punând în lumină calitaţile acestui tânar cineast, capacitatea sa de a se opri asupra unor valori etice, de a stimula spectatorul să discearnă ororile din societate. Filmul nu este un documentar obişnuit, este mai curând un eseu cinematografic despre o dureroasă pagină din istoria României.

Filmul este constituit din lectura unor pagini din Jurnalul lui Emil Dorian din anii 1937-1944. Textele sunt citite de Radu Jude, iar pe ecran sunt prezentate câteva sute de fotografii din aceiaşi ani, din arhiva fotografului Costica Axinte din Slobozia. Mai este adaugată o coloană sonora din Jurnalele de actualităţi ale epocii, provenind din Arhiva Naţională de Filme a României. Astfel, spectatorul aude vocea Regelui Carol al 2-lea, vocea Mareşalului Antonescu, fragmente din marşul legionar şi citate de lozinci comuniste din anii 1945-1946.

Emil Dorian s-a născut la Bucureşti în 1881, în familia Lustig, o familie evreiasca de intelectuali. A studiat Medicina la Bucureşti. A servit ca medic în Primul Razboi Mondial, apoi s-a specializat la Paris. A devenit un cunoscut medic bucureştean şi a desfăşurat o însemnata activitate în cadrul Comunitaţii Evreieşti din România. O personalitate de o aleasa sensibilitate şi fineţe, cu un larg orizont de cunoaştere, cu preocupari literare, Emil Dorian este autor al unor volume de poezie şi a numeroase articole pe teme culturale. A tradus, deasemenea, din poezia de limbă idiş. Pâna astazi au ramas de referinţă remarcabilele sale traduceri din Fabulele lui Eliezer Steinbarg. Bolnav, dezamagit, copleşit de tristeţe, Emil Dorian şi-a încheiat viaţa în 1956, în epoca comunista. Se afla într-o stare de disconfort, total epuizat de numeroasele mutari din locuinţe şi din policlinicile unde lucra. Continue reading „Biti CARAGIALE: „Ţara moartă” – un eseu cinematografic de Radu Jude” →