(Creștinismul = Aici și dincolo, dimpreună…)
„Neclintit râul, fără de punţi.
Înecaţii din veac, trestii şi nuferi tăcând.
Vânătă pielea apei. Aici Dumnezeu
Niciodată n-a coborât.”
(Radu Cârneci – Banchetul în doi – Sonetul LXXXI, fragment)
Astăzi, religia creştină se află la o mare răscruce de drumuri, de unde se poate înălţa ori se poate pierde. Depinde cum luptă pentru a-şi defini cu sinceritate şi coerenţă miezul adânc al propriei filozofii interioare şi imaginea. Însă nu despre acea imagine de tip pr-istic vorbim noi aici, ci despre o radiografie exactă de sine, o poză amplă, nefardată cu intenţie, dar catalizatoare prin însăşi intensitatea Verbului de Lumină transmis către umanitate. Căci astăzi, într-o lume care nu te invită ostentativ decât la decadenţă şi puternic frig existenţial, creştinismul, prin oferta sa largă de atribute (re)umanizante şi (re)umanizatoare, produce o cantitate infinită de Lumină în stare să dezgheţe şi să lămurească cele mai intransigente şi înţepenite conştiinţe şi inimi.
Continue reading „Magdalena ALBU: Pledoarie pentru creștinism”
În privința vremii, datei, când s-a organizat Biserica ierarhică, Ortodoxă, nu sunt îndoieli. Izvoarele istorice ne arată că acest lucru s-a petrecut la Cincizecime, Pogorârea Duhului Sfânt, Ispas. Aceleași izvoare istorice ne dovedesc că Episcopii, Preoții și Diaconii au fost așezați încă din vremea Apostolilor și prin ei. Epistole ale Sfântului Irineu (circa 180 A.D) ne oferă liste ale acestor Episcopii și jurisdicțiilor lor. Iar încă mai înainte Sfântul Ignatie Teoforul (cel care ca prunc a fost purtat în brațe de Mântuitorul) vorbea despre importanța Episcopilor și a faptului că acolo unde ei se găsesc se află Biserica în plenitudinea ei. Deci vorbăria “sectantă” despre o Biserică “primitivă” și apoi preschimbată de Ierarhi, se vădește vid informațional. În termeni istorici, “tehnici”, este un caz clar de anacronism, proiectarea unor realități dintr-o perioadă istorică recentă în trecut. O greșeală a celor care sunt necunoscători ai istoriei și metodelor ei de aflare a adevărului. Încă mai mult diferite teorii despre “cauzele” apariției creștinismului se dovedesc la fel de false. Se spune că apariția creștinismului ar fi fost o reacție “ascetică” față de decăderea vremii respective. Este foarte adevărat că din primul moment Creștinismul a fost pentru decență și respect pentru morală, dar nici un singur moment creștinismul nu a condamnat materia și lumea. Creștinismul voia să le restaureze în starea lor dintâi, nu să le elimine. Mai mult, a existat în acea vreme un atare curent, ”maniheismul”, care condamna materia că impură și căsătoria, ca formă de desfrânare. Ei bine exact creștinismul a fost cel care a respins cu vehemență asemenea aberații. Deci cei care pretind că ar fi fost creștinismul o reacție “ascetică” sunt contraziși de faptul istoric că exact creștinismul a respins cu mai mare vehemență acel “ascetism” maniheu de care pomeneam. La fel și în cazul “arianismului”, cel care tăgăduia co-eternitatea Fiului cu Tatăl. 
Vedem de aproape un an tot soiul de cete năucite care 
Vremea pe care o străbatem este tulbure și încărcată de provizorat, de stări confuze, contradictorii și fără orizont. Mai toate vremile istorice au fost pline de îndoieli, dar în clipa de față această stare de îndoială are dimensiuni planetare. Cred că una dintre cauzele stării de confuzie provine dintr-o rea înțelegere.
„În noaptea Crăciunului alb şi senin
Luminatã si plinã de încãrcãturã duhovniceascã, sãrbãtoarea Nasterii Domnului aduce în fiecare an sfânta bucurie a reîntâlnirii cu Pruncul Iisus Izbãvitorul si Mântuitorul. Chemare tainicã pentru fiecare dintre noi de a porni cu gând bun, fiecare, pe drumul magilor din rãsãrit, însotiti de steaua credintei cu dorinta de a-L reîntâlni pe Cel care, mereu iertãtor, a îndumnezeit lumea prin valoarea Nasterii si a Jertfei Sale.
Mă gândesc la ziua de ieri, sâmbătă 16 decembrie, zi pe cât de tristă, pe atât de surprinzătoare prin măreţia şi solemnitatea acelor ore lungi în care am învăţat cu adevărat Istoria. Atât eu, cât şi generaţia mea minţită şi păcălită, dar şi tinerii care încă nu s-au născut pe vremea noastră.