George ANCA: Avatar

Elisabetei

 

1

 

          A doua mână neagră. Carisma satanică. Şeicarişti. Nu se iubesc unii cu alţii. Corpuri găsite în orezării. Tubi. Crazy. Ştampilime. Spelled out in full. In personam. Pensan Deiseen. Purificare pupătoare de trădare urlătoare. Chiar linşată ordinara dracului. Pământul va răsuna de lemnul coşciugului tău. Zvârcolacul. Transformarea de sens. Părintele cuceritor x. Firul de mătase. Zombiţi, vă rog. Abisul. Bastarzi convulsivi. În zorii zilei de duminică. Plătitură. Răneşti aproape de moarte. Împuşcă-te. Mai bine plecaţi la pescuit. Teroare, şi Puşi nu mai sună. Frică de ce va urma. Surda pe mormânt. Gubernare. În faţa unui pod rupt. Alchimie inversă. Rostros de mujer. Drosofila. Plictiseală etică. Poluare psihologică. Dacă-i dăm în cap lui ăsta. „Pe culoarele infinite ale regretului meditativ suprem, să decizi cu aplomb uciderea semenilor.”

         Voinţă gongorică. Alarma bolnavilor. Cumpărarea la speculă a societăţii. Ajugem să ne omorâm pe străzi pentru nişte inconştienţi. Teatru de luptă. Şomoiog. Blegalitate. În mod elementar.  Nu puserăm noi piesele, ele ne căpăcesc de te zbughesc. Nu eram la mare, te chemam la indieni, nu veneai, venea Pasi. Nu-ţi dă dezlegare la peşte. Eşti fugit de la circ. Lupta răului cu el însuşi. N-am înţeles unde era Franco. Intraductibilitate. Reputaţie Chivas. Cheie ramayanică. Ţi-au căzut ţiglele, înghiţi termometre. Eşti pe opiu. Noi nu existăm. De domeniul nopţii minţii. Gura plină de aşchii. În gerunţi. Cernăuca, seliţa, suliţa. Iar lipeşti afişe.

         Nu te mai speria, îşi consumă teroarea între ei. Singură şansă, autodenunţul. La vânat şi încasat. Au dispărut comicii. Scena are un scop. Prazul şi fasolea. Afară plouă. Dispai. Mi-am adus aminte că am 69 de ani. Marea în crimă la circ. Dacă nu luăm măsuri, în viitor ne vor conduce intelectualii. Amprente pe arme. Concentraţionare alb-negre pe retină. Memorie tir. Nervozitatea sarcinii. Pitagoricienii mă pedepsesc. Teroarea terorismului. Viterbo. Ca la Iaşi. Michel Telo: Ai se te eu pego.

         Ne certăm cu apropiaţii, cu cei din familie, cu prietenii, cu necunoscuţii. Prin anemia ochilor, cercurile negre călăresc fiinţa carenţei de fier. În cânepă cu voi. Inamicul şi-a ferit oştile de insolaţie. When the line is crossed going west, the date is advanced one day; when crossed going east, the day becomes a day earlier. Cei care închid şi cei închişi. Spovediţi-vă voi la călugări, şi nu mai ajungeţi să vă împărtăşiţi. Ca pe vasul olarului le vei zdrobi neamurile. Mărimu-te cu mărimuri, fericimu-te cu fericimuri, purtătorule de chinuri.

         Incendiu răsculativ în Muntele Frunţii. Vorbe pe din dos. Sonetele catehismului printre personaje domestice. Versete satanice copiate din manualul revoluţionarului. Vă lasă fără moaşă. Scufundiş. Les comparisons. Veste tristă, e un mare actor, nu ce spune, ci cum spune. Divina Relay. Ray. Mercur intră în Fecioară. Caietul de vedenii. Miros de citrice. Comportament ondulatoriu. Voalul fecioriei. Empatie infra. Pe când scriam la Ratlow.

         Erai la saloane, redundanţă avatarică, micşuneaua din urmă. Ia avans de-o ştafetă, două, apare, piere, altă culoare. Aş prinde-o, m-ar aprinde, Rusoaica de-o citeşte Nana, doamna Ratlow. Mai greu pentru o femeie. Da, da’ e shakti. Alkyon-pescăruş-goeland. Golf înapoi peste hohot. Deodată n-ai mai simţit marea. M-ai învăţat să înot. Îţi imitam caligrafia. Erai dom’ şef. Dinainte, două blonde gemene, le-ai ajuns, una căruntă, mama. Vii aicea la mini şi toate româneştile. Limbă veche, întortocheată.

         Dumnezeul nostru a fost un Dumnezeu al războaielor şi numai oştile ne-au mântuit capul (Coşbuc, 1889). Începutul din Eclipsa. Totul va fi pe întuneric (sora Lucia). Aşa cum există un teatru de poezie (G. Călinescu). Lucram la Turner (Sorin S.). Cruce în loc de casă, bordel, punctum. Cruciada copiilor abia acum se pregătește (Nichita Stănescu).  Facem teatru de poezie (Puşi).

         Daca aș fi spus „păcătos”, l-aș fi alintat…  Multe vorbe ți se vor aminti (Otherwords). „Natașa mulge văcuța. în lac se vede invers.” (Panacea).  Ce este sub un milion nu există (Death 45). Gavarit .. Maskvaaaaa … (Paraipan). Domnilor.. ne vedem în Vest. (Comunistul).  Pichetarea poate fi bună daca se face în liniste. (VaI II).

                                                                                                        Iulie 2012

2

         Noaptea ne apucă pe toţi disperarea aceea ce mântuie, după credinţa fiecăruia dintre noi. Nenorocirea este că nici ruina şi nici ieşirea din impas nu se mai isprăvesc. Ne socotim fericiţi că măcar (noi) rezistăm fără voie la lovituri foarte puternice, cum ar fi suma viselor.

         Bătrânul dresor de câini muri după ce-şi cumpără lapte. La două zile, îmi apare înaintea ochilor, luând cotul: dricul gol, în ceaţă. Dacă ajung în rai, vreau să privesc în eternitate dricul gol.

         Unde te duci, domnule? Acasă, pe Orzari. Muncim până pleznim şi n-am ce mânca, vezi că sunt bătrână. Hienele nu se satură cu bundărele de porc.

         Râsete, transpiraţii. Ascensoare, grohotiş. Sonetul de Shakespeare nu mai are timp să fie lung cât Ţiganiada de Budai. Petronia a plâns în oraşul săsesc.

         Omoară-mi-l, că păţesc rău. Liber în Dumnezeu. Ierni fără foc. Ceai cu uşa deschisă. Niciun fir de praf pe munte. Somn la opt paşi de culcuşul ursului. Baia în apă cu floare de fân. Capre stricate de lupi. Porumbeii de şes.

         Ai 82. Haine de culoare deschisă. Servitoarea ce ţi-e aşa de tânără. Că n-ai trăit pe dedesubtul pământului. Te-ai întâlni cu Achim, cu toţi Achim Makarovici, de care persoana domniei tale s-a lovit în masă. O fi ajuns pustnicul Ştefăniţă în munte.

         Mă plâng lejer de Petronia. Îşi admiră inconştientă halatul. Dorm urşii, jumătate mâncaţi. Pustnicul iar nu şi-a aprins lumina. Îl voi ademeni îndărăt, să i se facă milă Petroniei.

         Ce se întâmplă aici? Nimic, sunt treburi personale. Unde vă treziţi? Între zidurile cetăţii petroniene. Vino acasă. Pe cine am de hrănit, cui am onoarea să-i găsesc ajutoare? Atunci nu veni. Copilaşul fiicei mele are orele lui de somn şi toate celelalte.

         Petronia, fii cu grijă, apără-te şi vino cât poţi de repede. Voi fi lipsit de onoare dacă ies din casă şi vin eu la tine, în loc să mă duc unde sunt aşteptat. Uite, plouă, doamnă. E şi ceaţă, e şi oraş. N-ai ieşit niciodată pe o vreme ca asta. Vântul suflă ca peste lumânări.

         Binaua învinovăţeşte nu poporul, ci pe pustnicul de-l socoteşte sălbatic şi neînsurat. Pe smintit îl ruşinează. Pe biata Petronia o plânge neagră. A mâncat o coajă muiată în cafea neagră. A râcâit în cărbuni, a pus de mâncare, spunând, ce trebuia să plece?

         Sunând ca într-un teatru din acelaşi downtown care n-are teatru. Nici surzii nu sunt scutiţi de ordine vorbite, în lumea completă, din care a pribegit pustnicul Ştefan. Ci însuşi adus cu forţa prin omăt, de sus, de pe platou, în casa fostului morar, văzând-o, după treizeci de ani, soţia morarului i-a apărut ca prima oară. A intrat în panică.

         Provizia lui de mere sălbatice emana din întuneric mireasma pură ce-ţi provoacă pofta. Te stăpâneşti, însă, ca spre a cerşi milă de la unul de care ţi-e milă, chiar fericindu-l a trăi aproape de cer, acolo în munte, sub luna gata să se prăvălească. L-au distrus, de Anul Nou, chemându-l jos să danseze dansul pustnicului, de-a pornit-o pe urme vechi încălzite de sobe, mai-mai să ajungă un fel de biet artist, predicator spontan, mereu îngrijorat de casa lui nepăzită. Îi furaseră puieţii, puteau să-i batjocorească şi merele sălbatice.

         La ce i-o mai fi iubind atâta. Treaba lui, eu nu sunt vinovat. Caută ceva prin provinciile ţării. Statornicia românului. S-o fi mişcând doar. O să văd ce-o să iasă. Îi stabilesc o întâlnire, apoi alta, şi o s-o iau o dată şi pe Petronia.

         Dacă în visele urâte, asupra cărora nici biciul, nici puritatea n-au putere, asemeni tinerilor dormind cu semnele uniformelor pe ei şi gemând trişti în somn după dorinţele esenţiale, el ar fi lansat chemări de neauzit, confundabile cu fenomenele sau, după expresia unui fost croitor ajuns om înţelept, cu crimele naturii, blândele crime ale naturii, atunci am spune, încredinţaţi de adevăr, că nu mergea nimeni de bună-voie, de plăcere, din interes, din curiozitate, pentru a cunoaşte, spre a privi noaptea stelele deasupra stânilor, să plângă după morţii odăilor, şi că toată lumea ispăşea doar, prin vârfurile ei, însăşi îngâmfarea de a fi recunoscut efectele binefăcătoare, adică normale, a tot ce se poate face şi întâmpla, chiar al viselor urâte.

         Gândeşti în vis, visezi gândirea. Nu dai seamă, la trezire. Vei da în alt vis. Existenţa visului nu se câştigă, visul îşi gândeşte existenţa, basme, Petronia. Te întristezi gândind în vis domnule, poate cu dureri. Te afli cu doamna mat în mijlocul unei mulţimi de bal. Ai vrea să intri printre şirurile dansatorilor. Doamna, însă, a fost invitată de un personaj, uite-i, dansul nu se mai termină, îi pierzi, tragic, nu-i aşa? Gândeşte mai bine şi visează mai serios. Când nu ştii ce ai visat, crezi că ai gândit în vis. Şi îţi cunosc gândirea, pe atunci m-ai iubit în compensaţie.

         Fiinţa noastră cea urmărită e gândirea visurilor. Nemărginitul gând, însă, se va fi aflând în visele fiinţelor ce nu se mai urmăresc în vecii vecilor. Ori să trăim, ori să nu mai murim niciodată, Petronia.

3

         Încerc să pun ordine în ce a fost înainte. Ce-o fi fost? I-am spus să ne îmborăşcăim. El îşi căuta sufragii şi sufragete. La un gest frumos, de nevoie, l-am lăudat anunţându-l că mulţi vor locui în mormântul său şi că ar fi bine să încerce de a avea inima tot atât cât e mizeria noastră. După muzici ale ideii, am povestit povestea lui ispitit de idee cu pieptul gol, desfăcut să-l vadă gloanţele.

         Asta a fost imediat înainte. Mai înainte privisem la televizor crucea cavoului familiei De Gaulle şi coborârea în pământ a generalului, frate cu fiica lui, la sânul închinăciunii-pământul. Până după partidele de şah pierdute, ezitasem să plec într-o călătorie, apoi am călătorit, întorcându-mă la vreo oră, clătinător, de-am deschis la înhumare.

         Plăpândei închipuiri şi visului din noaptea trecută să le plângem de milă. Să-le. Am coborât nişte trepte, printre lume. Mama s-a desprins de lângă mine şi s-a îndreptat spre un prieten al meu, risipit prin mulţime, îngândurat şi cam suferind. Aproape erotic, încât mi se făcuse ruşine, să fi strigat disperată, „Andrei, de ce ai făcut asta”, sau, „Andrei, de ce ai plecat”. După cum a ascultat-o el, mi-am dat seama că nu era ce mă gândisem eu că ar fi. Nu era nimic. Nici nu ştiu, nu-mi amintesc cum era şi nici n-am putere să-mi imaginez. Dacă mi-aş cunoaşte visul, cândva nu mi-ar mai rămâne nimic necunoscut. Dar uite-te şi tu…

  1. era într-o maşină condusă de un străin. Tanti I era într-o casă veche, cu soră-sa Lenuţa şi frate-su Nicolae, morţi. A vrut să iasă când a auzit oblonul de la fereastră. Nişte copii au dat cu pietre, îi ameninţă. Afară nu mai dăduse bruma. Pietrele n-au atins-o. N-am niciun dumnezeu, nici în somn nu-mi mai aduc aminte cum era dumnezeul meu, să dea şi el cu pietre, chiar de nu m-ar atinge, cum aş vrea, că ele-s veştile.

         Aprindeam în voie focul. Fierbeau oalele şi la o scânteie. Mă grăbesc până în centrul oraşului, de curând a ajuns şi centrul lumii. S-ar putea să-ţi dau un telefon ultraimportant. Situaţia reală o să rămână un vis urât. Ce soare, ca o istorie în capul unui om bolnav, cu pereţi plini de icoane, cărţi încărcate de biserici, îndeobşte iubit, cu oarecare compătimire a extazului lumesc. Doamne fereşte să-mi convină cum se petrec aceste zile lungi şi suferinde.

         Vitraliu al înseşi persoanei, sub veşti şi distracţii, în răceli necunoscute, pe rânduri de aştri, la dureri lunatice, peste clipe trecute, fără recunoştinţă cât de cât, dus de vreme, leşinat de apatie, cu doliu în creier, răguşinde de-atâta Continue reading „George ANCA: Avatar” →

George ANCA: Ne răzgândim

Ne răzgândim, asta e calitatea noastră. Pe 6 noiembrie, că pe 28 octombrie e meciul ăla cu Albania. Zarafu e cu chestia asta, ăla de 76 de ani. Ionescu-Gâgă zice că a fost coleg cu mine, ca să pară mai tânăr, Gâgă nu îmbătrâneşte, domnule. După filmul moscovit, că Alexandra, nu Nana, mai era una cu aceelaşi nume, da’ mai mică, e, când ea nici nu se născuse, mie-mi ziceaţi de trei ani Nana, cum îşi permite ea să-şi zică tot Nana. Tocmai, pe mine nu vă certaseţi. Care parcă nu te-ai certa pe nimic. Mă, tu nu cumva-mi spui că sunt bune (scrierile) pentru că-mi eşti tată. Deh, am scăldat-o, poate fi şi bucuria de tată văzând că scrii cu talent, nu ştiu ce ţi-am spus, aşteptam tramvaiul şi gata, cum şi acum abia îmi dau seama de plopi, mai mult salcia. Altfel, bună parte din privire, când scriu la jurnal, vorba ta, în bucătărie. Codiţele de negresă ce ţi le-a mai acceptat maică-ta, pe neseducţie, ce ultragiată de scandalul Măriucăi către maică-sa, ba că n-o mai primeşte pe aici. În butelca verde, apă o fi, magiunul, scrumiera, pachetul de Bucegi, două miele ţucăre în faianţă, pungă agenduţa, farfurioara sub furculiţă, bricheta, anafura dispare mestecată.

         Pierdere de condei. Prietenul Danei, dus, şi ea, oceni priatno. Soare de leşin, ce-oi fi cântând la cor, de bizantin, oh, Platon-Kant, şi înapoi la Noica, ăia (care?) crapă. Unde mi-o fi tunica, să nu trezesc câinele, fac frigul încă. Vise masacrante, nu ne putem fi visele, îi spusesem tremurânde-i văduve (referatul de propmovare pe o „muncă care”, ce dracu, „activitate care”, a evita cacofonia, semnez eu, nimic, ciorna nu-mi aparţinuse, frumoasă doamnă, dispăruse propunătoarea ca la iubire, păreri de rău în despărţire, disparităţi de stagii).

         Poate unde-o fi vorbit cu nea Romică, mă sună, şi-a schimbat numărul, să nu-l mai dau la nimeni, e oarecum secret, ce face Creangă, vrea să se întoarcă, mi-a spus soră-mea, de, nu mai e inginer, l-ar ţine taică-meu şi ani pe miere ischiemică. Mai sunaţi şi voi la tataia. Ăştia citesc numai decesele, ce mulţi de la politehnică, şi scriitorii. S-ar alege praful de caietele mele, bibelourile tale le-am vinde, fie-mea şi al ei s-ar încălzi prea puţin arzând manuscrisele, şi nici pe ziua înmormântării nu s-ar prinde un loc la vedere-mi, aşa că du-te, moarte, de la mine.

         L’argent ou le sex. Câte absenţe, femeia. Etrange et tragique. Rapid în debit. La comunaute singalese. P-acolo tigri. Vous etes directeur de l’organisation. Consiliul de război, ziaristul ascuns sub masă. Cette catastrophe. Fără de-astea. Nu i-am auzit vocea. Krapp. Flutură pleoapele plopului umbră galactică. Nu strănuta. Pleoapă umflată. Suisse. Mda. L’alimentation. Pe invers. Tu eşti un intelectual – jumătate, trei sferturi de gură, cât o fi, echipă, să gândim împreună, cu pantomimă dezexperantă. Pocnet la trecut. Inferiorităţi gălăgioase. Des predateurs qui s’attaquent. Rămaşi ai nimănui. Assez miserbiliste. Meritocraţia mediocrităţii. Crude mirări. Linişte-n trompete. Citesc şi eu buletinele, când sunt trei exemplare.

         Paginile difereau la compoziţie. Era India. De ce-mi fac din viaţă uitarea ei? 43 ans, mais c’est de la jeuneusse. Pax muzical, vârf de hazard, lucrul frumosului şi alte nesfârşiri, pulsaţiile divinităţii, fractala dominantă. Soare răsărind la gândul modestiei ghazalice, soare nerăsărind la modestia gândului ghazalic. Nu numai sexualitatea proprie te livrează amintirii. Ne me quitte pas, ghazalie. Jacques Brel. Nu vorbesc de Beckett. I-a murit mama. Cred că-mi mai fierbe un ceai, tot fără zahăr. Fierberea antimodelului. Norii luară iară în primire lumina solară. Şantajul ocultismului.  Sociologie creştin-literară. V-aţi anunţat la al treilea telefon. Fiabil-fiabil. Locatelli. Voi traduce şi eu Gita.

         Copacii ăştia se desfrunzesc de viaţa privirii mele, ci sunt încă mai mult verzi, verdele tăiat de faţa apei şi mai verzi. Undele pătrunde-le de n-ai mâine unde le deznoda profundele umerilor fundele funzele pe frunţile ronturilor munţii le văilor anunţi-le anunţe-le nunţile vârfurile vânturile post-pronume sunt-urile vânture-le cânturile centurii pământurile.

         Catartele. Post-pronumele. Nu mi-am aprins nicio ţigară cât te-ai dus să iei poezia vecinului, căutându-te, că să nu se ia schizofrenia, căutându-te, nas şi frunte, parcă plecase din gură, înapoi, gât şi sâni, adjectivaţi, pluralizaţi, înfipt în buricul pământului buricului tău, triunghiulat în dulcele tău sex, acum m-a şi futut, ai zis, coapsele – coloane de templu, minune simplă, genunchii, degetele picioarelor, te-a găsit cu pedeapsa neputinţei, vag blestem al celor ca el, scris la şablon, sublinieri, suspensii, recuperare o săptămână, tu citeşti de-alea, hai să-ţi citesc eu, revenit, Carmen în ruseşte, îţi lăudase ochii, poliglobule, iar vulpoiul de sub nuc, o ştiam, am spus-o unei gagici în vis, mă refuzase, ţie nu ţi-o zic în realitate, ce mai treceai, profilată pe palatul Şuţu, pe Cec, pe Luceafărul, cu triunghiul, cu basmaua, cu genele, începi şi tu, c-a fost, o săptămână recuperare, vino puro, s-a supărat că la faţa ei nu poartă pantaloni galbeni, shimbă faţa, i-ai zis, c-aşa a făcut-o mă-sa, nu d-aia, fă o mutră mai veselă, nu te mai vedea cu ăla, iar Cristina să bem ceaiuri, văzuse Moscova la cinema, că ai noştri dau Păpuşa, după bulgari, iar ăia Sorel şi fiul, după noi.

         All right, amândouă pe drum, nu mai dădeaţi voi telefon, bun serele. Mă întorc la postpronume. Retire sa candidature. Abhi. Ciumete la Găeşti. Le cotidien petit-bourgeois La liberte, editorul, Gabin trei zile. Limba vorbeşte singură, se vorbeşte, miliardară limbuţie, les enfants du coeur/choeur, de-acolo vii, cu întârzierea ecoului. Termine sa chute (a Wall-Street).

         Întâi mama, apoi fiica, prânz-conservă (sardină), coniac albanez, somn. La Londra, zona gării somn-sex-gazdă-battle-horse-gun, ca troiţe, apel, conferinţă Zoe-Vera, se pişă – pişă-te, cum poate spune asta, un pletos ca de navă, un pat gol, un corp mignon, faţa nu i-o ştiu, cameră, curte, ce eşti, domnule, îmbrăcat aşa, ani în alte ţări, şi la Roma o perioadă, m-am americanizat fără haine, mi-am pierdut nevasta, uite-o, în puloverul-pardesiu, în care se joacă şi acum cu câinele, dau amănunte de închipuire, visuri la somn (mult), le arată coniacul, păi şi aseară (Fernet, aşa-zis), păi şi înainte, totdeauna.

         De zicea şi Cristina să beau un ceai – conversaţia cu ea mi-a influenţat visul, îi spusesem Platagicii că mă interesează literatura schizofrenilor, exacerbarea sincerităţii peste expresie. N-ai astâmpăr, te duci după fie-ta la coada la zahăr, cum i-ai strica şusta. Deci epitalamistul număra sâni, când ea are unul, şi-i cânta dulcele sex pe care el îl privise când o spălase pe spate în baie şi ei nu-i trecuse. Se închide uşa mai greu, vorbe de părăsire în scheunatul căţelului Kastroioti. Câine, nu e apa ta vasele, mama, papa / galul strigă-se abia am văzut-o la cişmea cam aşa şi ea visa, mai sărea, mai scheuna spre şcoli particulare noaptea la lumânare. Dă-mi o ţigară, mi-e rău (nu e la coadă, n-a venit), să nu înnebunesc.

         Caută-ţi copila-n beznă – cozile până la gleznă una-n alta noduri octe de-am vedea în astă nocte din latină opt spre şapte mitocane peste fapte. Nu ştiu ce hartă voiam să văd, fizică, munţi, accese. Nicio grijă de duşman omorât acum un an zece ani pe urdu al îndrăgitului ghazal voi eraţi pe litere dar acum demitere arşiţe nocturne-n zeruri Continue reading „George ANCA: Ne răzgândim” →

George ANCA: Rima s-a dus

rima s-a dus după memorie a ei şi a mea nu mai aşteptam nimic ce ţi-am spus eu apucă-te de plăcintă măcar înainte aveai rimele prostirii am mai slăbit şi mai m-am înălţat a zis profa de sport arhiva ştiinţifică de psihologie aruncată pe capete din săbii ne recapete aliterează litere destinaţie necunoscută legaţi de mâini pe tăvi diabeticul piratul şef nevăzut neauzit doi împuşcaţi întreaga viaţă într-o clipă douăsprezece zile a doua oară într-un avion kuweitian răpit neciorăpire ştiţi în ce lume în ce ţară în ce piele trăiţi nevroza cine vine-n spate peste pernă un pui de paranoia la vinderea pielii

         orice scrii să-ţi vadă semnătura ne înţelegem aproape rasial mă urmăreşte amintirea în rimă clopote bobote liniştea întinde iadului în tinde Kuweit I love you and I miss you mătasea verdelui în sălcii primenire prin rouă vezi-o şi pe fie-ta câinele afară cu ei se va deschide uşa vom şti unde se eliberează iarba florile păcatului soră-ta îţi luase apărarea carnea uscată în aer din Iraq nervii sub o bombă nu sunt nişte golani explici bârfisem şi-n pagina cealaltă cred că nu mai spăl nicio rufă te duci cu una de-aia de diftină că tot e frig

         ai văzut că scriu ceea ce înseamnă între altele că exist plus că nu sunt beat propedeutul ascultă meciurile piatră de eroi în curtea şcolii ai pus porumbi şi-ţi cresc mai mici ca la colectiv niciodată grâu ce-or mai fi cireşii jucaţi cărţi pe bănci copacul spânzuratului la intrarea în teatru tatăl vitreg o violase a secat lacul unde înotasem în poză strângă-se traversarea răstoacei în umbră vecinătăţi de amintire înflorite nu mă ardeţi dorinţa tuturor ce s-a gândit că uitase când fluieram a întâlnire ai fost şi pe cefere dar nu ţi-ai consumat călătoriile bine că aţi dus copiii mai feriţi-i de alcool chiar dacă i-o durea în gât cancerul mă-sii mari scuipându-şi ficaţii sângele din gură spera să fie tot cel din nas

         fluturi a doua oară prin cortină el camborio în Parioli story clopotul sinuciderii antiexamen o iubea înaintea repetenţiei absolut orice-şi spun se toarnă în show vagi notaţii de peste veac şi zilnic duminici mai lungi memoria oboselii pagini peste cuvinte nu te interesează căzuta recitire extractivă cum că aş sta închis cu prea multe ţigări voi ieşi la Vâlcea Craiova Brăila pe secretarul sindical îl cheamă ca pe tine ba diferenţă de o vocală te vei sovietiza ăştia din alt ghetto liber peste poate creierul prozei trădat în ocolul construcţiei depăşite zidurile învierii cărăbăni-ne-vom hii stătea-n beznă băiatul ăsta ce faci tatco

         o sută de ani fără paratrăznet maiorul ne trimitea la cooperativă în Pasul Bran releu scuti case fulgere taciturne pe tropic spăimoase minisesamul microundele incendiatori decapitaţi agni ignifucat am comandat enciclopedia educaţiei ministra comandă o bancă de date primul vizitator l-al docentului tăbăcar lipseşte colecţia pe 1914 cam atunci intrase înflăcărat pompierul anuarele Unesco trimise de bie plus Schopenhauer

         nu ştii când ţi-au trecut două ore în troleibuz ai vrut să mergi cu mine la Vâlcea  ne-or duce iar pe Valea Oltului verii rămaşi te-or mai preumbla amintirii de clor ne-om povesti măcar zile apoi Craiova cristale japoneze în ciupercă de Tibet spălarea stomacului întru sfântul scaun promisiuni de somn şi călătorie stai visezi că stai mergi visezi că mergi visezi visezi că visezi nici nu pre-ţi dai seama cine n-a stins cine a stins aici stingi aici nu stingi euforia improvizaţiei de nevoie altă vizită imensul urs verde pe-un săpun de gheaţă şi-acum vreo frumuseţe nevrednic inutilă plecarea morţilor la plug a plugurilor la morţi

         început de roman personaje servite ca munţii rostul vieţii acelaşi ca-n irosirea ciupercii trezit discurs bibliotecarelor sistemul de a-ţi rămâne minciuna pură după ce nimic nu se materializase cinci ore optzeci şi nouă de ani treizeci şi trei nimeni nu supravieţuieşte acelaşi peste douăzeci şi cinci de ani invers la cincizeci de ani fie şi Transilvania lui nu numai ea până la Caracal  quaderni di carcere epuraţii Onisifor tot Onisifor deci nu numai primul şi al doilea începusem de-a îngropăciunea căpătâi plin cu săculeţe cu pământ de pe toate locurile unde trăiesc români un exemplar din Ardealul altul din România Nouă şi tricolorul unirii astfel după întrebări depus la catedrală florile acopereau steagul poate nu dinadins

         Hruşciov se întâlnise cu Tito se sărbătorea Gheorghe Dima după douăzeci şi cinci de ani ne-a învăţat Deşteaptă-te Române ceruse cuvântul să-l laude cu trimitere o moţiune a celor prezenţi să plece trupele cântecul de plecare a mitropolitului încă un an până-n octombrie 1956 după declaraţia Moscovei le-a scris lui Hruşciov şi Bulganin felicitându-i şi citând din Lenin să plece din România ambasadorul rus s-a prezentat la Dej acesta l-a chemat pe Continue reading „George ANCA: Rima s-a dus” →

Ileana VLĂDUȘEL: Valea Oltului – Călătoria inimii spre casă

Pornind direct din inima mea, izvorul amintirilor își îmbrățișează aici și acum valul mamă. Verde albăstrui, cu irizări aurii, strecurate de soare printre șerpuitoarele șiraguri de apă, drept mulțumire pentru bucuria dăruită ochilor săi înflăcărați, Oltul își primește la sân, imaginea oglindită de inima mea.

Aici și acum are loc întâlnirea cu Patria copilăriei. Aici s-au născut amintirile și au plecat în lume, povestind, despre frumusețea de neegalat a acestor locuri.

Generații întregi de copii au crescut cu poveștile doinite de valurile Oltului, venite din timpuri străvechi, îndreptându-se, cine știe cât de departe în timp!

Dintr-o dată, totul se transformă în poezie!

Mă opresc să-mi respire inima bucuria reîntâlnirii și să-mi odihnesc nerăbdarea trupului spălat de apele Oltului și uscat de vântul trimis de munții și dealurile înverzite. Copilăria stă și mă așteaptă zâmbind, răbdătoare, la cotitura pe care o face Oltul prin spatele Coziei.

Acolo mi-am întins cortul din frunze și iarbă. Stau întinsă cu fața spre cer și zâmbesc așa cum zâmbeam copil, păzind vitele gospodăriei în care am crescut.

Nici o poveste nu are cetate mai frumoasă…

Întinsă în iarba plină de rouă, îi povestesc Oltului care și-a oprit curgerea să mă asculte, de dorul care mi-a umplut pieptul atâtea zile câte încap într-un an, despre câmpiile însorite de unde mă întorc la el, despre aglomerația marelui oraș, despre oamenii care fac acum parte din viața mea. Îi povestesc mai ales despre foc. Focul pe care la lăsat, mocnind în mine, atunci când ne-am despărțit, el calm, înțelept, răbdător, așteptând reîntâlnirea și eu, tânără bătăioasă, hotărâtă să ia viața în piept, cu lacrimile șiroind, valuri sărate, de dorul deja născut…

Zâmbește Oltul clipocindu-și valurile, în timp ce eu povestesc despre drumul lung și obositor prin arșița soarelui. Banatul e atât de departe de răcoarea munților Cozia,  de frumusețea Lotrului, de farmecul și istoria mânăstirilor Cozia, Turnu, Stânișoara,  schitul Ostrov, de stațiunile una mai frumoasă ca alta, Călimănești, Căciulata și altele la fel de ispititoare.

Mă întorc, Oltule,  să mă închin la icoana bunicii, să-i aprind lumânării făclia, să respir fumul care se ridică din coș, ducând către veșnicie, veste moșilor mei  că nu i-am uitat.

Vreau să merg desculță pe urmele lăsate de bunica mea, să-i îmbrățișez amintirea, să strâng în pumni, pământ din glodul uscat pe care copilăria mea de atâtea ori a călcat, să adun frunze din ramul lăsat la pământ din pădurea născută de mult prea demult.

După acel drum anost pe autostrada Timișoara- Sibiu, ajunsă la ieșirea din Boița, pieptul mi se deschide brusc la fel și privirea. Aerul intră pur și verde amestecându-se cu amintirile. Sunt iar copil, cu visele pe umeri…

Oltule, tu ești terasa peste care plămânii mei își zidesc casa. Peștii tăi pe care i-am alergat când tinerețea îmi stătea pe braț mă privesc a mirare și a firicel de bucurie parcă spunându-mi, până aici a fost să ne fie.

Îi privesc cu tandrețe încercând să îi liniștesc- pașii mei, casa apelor nu o mai răscolesc.

Ridic ochii însetați de culoare către albastrul ce se întinde spre zare și fără o explicație rațională pieptul meu întinerește iară.

Tot eu sunt, dar simt că pot să ridic stânca coborâtă peste poteca bătătorită din munți.

Merg înainte păzită de malurile Oltului, cu privirea ațintită în stâncile abrupte, în munții înalți, semeți și verzi. Ochii mei nu știu încotro să-și mai îndrepte dorul.

Atâta frumusețe m-a așteptat să mă întorc acasă!

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Valea Oltului – Călătoria inimii spre casă” →

George ANCA: Cei de peste o mie de ani

X

 

de-atâta ţărmuire de-a frunzelor plointe

cu liniştea urării pe jumătate fum

tăindu-te alarmă pe ornicele sfinte

dar drag de niciodată zadarnic îl mai vrum

 

         Apus consumat. Şuier de tren, icnet de coş, zbârnâit de elice. Bărbatul cade cu sârmele de înaltă densiune. Femeia îi urmează ţeapănă. Ceilalţi nu cad, taie valea pe 3 – 4 poteci. Dacă n-am fost atent, plătesc. Să văd cum mă răzbun. S-au dus mai toţi. Pilotarea s-a terminat pe vecie. Credeam c-o să-mi meargă. Să încetinească, şi eu să cobor. Am nişte torturi pe dinăuntru.

         Nu vreţi să vă mai spun despre păduche? Altădată. De ce, mă, ce e mai frumos? Nu l-am răbdat înmulţindu-se pe capul meu mai mult de zece ani, când m-am îmbătat. S-a făcut mare, a început să mă sâcâie şi de-aia m-am îmbătat. Sau m-am îmbătat pentru că i-am dat o prăjitură? Nu mai dădusem aşa ceva niciodată, nimănui. Scuipă.

         Îl băgasem în spital, zicea c-o să moară. Am greşit că i-am dat atunci o prăjitură? Vorbeşte singur. Dă seul încoace. Tare. N-auzi să dai seul? Nu mai e nevoie, toţi ăştia fripţi au fost unşi. Ai rămas tu să te ung a doua oară. Nu-ţi bate joc de mine, nici să te botezi de două ori nu e bine. Nu mă mai unge, altfel şi eu să-ţi dau cu sfânta veste-bună în cap. Iar bate câmpii. Ăsta moare, pentru ăsta trebuie să dăm telefon la salvare. Ăsta nu se potoleşte. Ăsta nu ştie multe. Ăsta e disperat, puşcăriaş. Ăsta îţi dă în cap. Lasă, că mai e niţel, urmele incendiului au rămas numai pe faţă, sub seul donat cu atâta dărnicie de persoane particulare.

         Afară plouă. Rog analiza! Acum analizăm afară plouă. Analizăm afară. Analizăm plouă. Rog analizaţi afară plouă! Vrem să analizăm afară nu mai plouă. Treceţi în scripte. Concret, concret, vă rog, pupăză cuc coacăză nuc coacăză cuc pupăză nuc.

         Scrie întrebarea. N-am ce scrie, nu întreb. Răspunde, ce înseamnă să rezist (frunză)? Înseamnă să nu cazi din copac nici toamna. Aluzii la Solomon (iubită – copac)? Nu, la apostolul Pavel. Pavel era impotent. De unde ştii. Mi-a spus bunicul. Poate bunicului tău i-a spus bunica ta. Bunicul zicea la adulter dumnezeu. Putea să-i zică şi Adam. Adam n-avea pantaloni. Bunica n-avea rochie. Nu mi-a lăsat poze. Nici tu ei. Vrei să fiu eu bunicul meu şi tu bunica mea? Îi îmbrăcăm cu hainele noastre. Şi mergem noi în rai.

         Tu ai ceas. Lumea s-a întors. Nepoate, ce zic eu? La ce să se întoarcă omul? Mai bine rămâi acolo unde te afli. Mai bine şi mai bine să nu pleci, cumnate. Staţi aşa, am stins lumina, nu vă speriaţi. În şcoală, când jucaţi teatru, ce v-ar fi păsat? Vă trebuiau stele? Nimic mai simplu. Vă trebuia să râdeţi ori să râdă lumea, repede un monolog. Acum aveţi amândoi ţigările aprinse în întuneric, altfel nici nu v-aş recunoaşte, pe unde aţi fi, încotro aţi apuca-o. Ia zi, nu e ca pe front, nene Ioane? Nici pomeneală. Făcuşi tu întuneric, da’ nu e nicio nenorocire.

         N-auziţi gălăgie, nu-i aşa? În satul nostru e şi linişte, e şi gălăgie. Parcă s-ar lupta nişte oameni în curtea vecină. Mai vedea. S-ar putea bate, dar nu pentru ceva ca lumea. Parcă i-aş cunoaşte. Nu-i interesează. De-ar fi venit cei cu care aranjasem, n-am prea ştiut eu să-i pregătesc. Patru cară pe altul. Aşa, mă, fire-al dracului, mă dăduşi jos şi pe mine. Scoal’ şi pune mâna iar. Aţi lăsat greul pe mine. Eşti mai tânăr, de. Nu e prieten cu tine? Ăsta nu e prieten cu nimeni.

         Te-mbătaşi, mă, porcule! N-auzi, trezeşte-te şi hai acasă. Na, că-mi scăpă şi mie. L-am adus până la poartă, acum du-l tu acasă, Gheorghe. Cum, nu puturăm patru oameni, şi eu singur să mă lupt cu el până acasă pe zăpada asta, noaptea…? Să-l ducem iar pe sală. Hai, mă, la tac-to. Du-te tu. Al dracului, credeam că nu vorbeşti, cine eşti, mă? Dracu’! E, îl auziţi? Tu erai,mă, dracu’? Uite, mă, că nu e mort. Ia să vedem dacă are ceva în pantaloni. Râmă. Râmă.

         Aprind lumina. Au plecat repede oamenii mei şi nu e nici a mia parte din cât am vrut. O noapte a stat omul ăla beat pe ciment. Eu tocmai mă întorsesem şi am crezut că înnebunesc şi de teamă şi de frig, ascultându-i cum îşi băteau joc de el, că aşa era drept.

         Spune mai bine ce mai e pe la oraş? Bine. Taică-tău are acelaşi servici? Da. A fost deştept. Am rămas eu în locul lui. Eşti tânăr. Ai timp. I-ai semănat. Te-a dat la şcoală. Când am plecat în armată, era de părere că şi viaţa toată mi-o pot trăi ca militar. Dacă-ţi place… Mie? Nu-ţi place, ai? Plec iar. Ai şi tu grijă să te aperi. Te aperi dacă poţi, dar tu poţi. Vreau să-mi daţi ajutor. N-ai tu nevoie de ajutorul nostru… Dacă-ţi putem fi de ajutor…

         Îi las pe unchiul şi pe cumnatul său. Pe jos e cadavrul din noaptea trecută. Stau de o parte nevăzut. Le spun să mă aştepte un pic. M-aşteptaţi un pic, fac rost de ţuică. Dispar. Doar că n-o fi dormind ăsta aici, da’ cine-o fi? Seamănă cu nepotul tău, mare minune. Măă, eşti mort, ce e cu tine? Doamne fereşte. Hai să-l cărăm în pat. Să-l aşteptăm pe nepotu’. El abia a venit, poate-l salvăm. Pe cine, n-ai pe cine salva, nu l-a salvat nici nepotu-meu. Auzii eu ceva. Nu înţeleg de ce vorbea într-una de armată. Nu de armată, de război. Mă mir că avem doar un mort. Nu vorbi aşa, că acum s-a terminat. O fi înnebunit ca mă-sa. Soru-mea.

         Când erai tu la şcoală şi eu nu plecasem încă, ai spus o poezie frumoasă, din istorie. Mai spune-o şi acuma. O ştiu pe toată, dar… Aha… ţi-e greu. Stau şi mă gândesc dacă nu e păcat. Dar ăsta n-a fost păcat? Uite ce-ai făcut. Eu? N-am zis nimănui nimica de când m-am întors din armată… Nici eu de când m-am întors din război… Ia-l tu de mâini, că eu îl apuc de picioare.

         Ce fericire să vezi şi să nu poţi, lucru lângă lucru, să creezi ce ţi-ar aduce bucurie. Am ajuns un necunoscător perfect. De-aş fi stafia măcar a unui obiect. Mi-aş da mâinile pe alte mâini. Moarte neodihnită, contorsiuni mărunte. Bătrâneţea e în lună. Îţi scriu această scrisoare, convins că citind-o vei veni să mă mai vezi. Universul mă face să gem.

         Redactorul şef adjunct i-a făcut semn şefei de secţie, să stea şi ea, că o interesează. Nu mai sunt bolnav. Ai fost bolnav, când? De sărbători. Dar ştii schimbările? Deci nu poţi vorbi cu oricine despre orice. Am un fragment, citit nu prea răguşit, de Tudor Muşatescu. Nu se mai poate da ceva (de dragul culorii). Am auzit că ai un scriitor… M… Ion Iovescu. Da. Ţine-l, deocamdată nu merge. MRP mi-a promis că va citi din jurnalul său. Din orice jurnal, la cine mergi, vezi să aduci ceva care ştii tu că ar merge. Adrian Marino a zis că scrie despre biografii, dar nu l-am găsit. Lasă-l, dacă nu l-ai găsit… Pe Profira Sadoveanu am abandonat-o. De ce, Sadoveanu acoperă o epocă literară. Sigur, sigur. De ce? Dacă are pagini frumoase… ea este… Mircea Ciobanu scrie nişte epistole. Mă gândesc…Care Mircea Ciobanu, cu Martorii? Da, cu Martorii. Lasă-l. Nu numai memorialistică. Nu, am o imprimare cu Euge Barbu: voi mai scrie şi alte volume intitulate jurnal, vor fi de fapt romane, câteva. Aşa spune. Mda… Pe urmă, am o falsă slăbiciune pentru Demostene Botez, vedeţi, îşi scrie memoriile, au un preludiu, scriitorii, măreţia lor. O ţinută etică. Da, doamnă.

         Imediat după prolog. Stau de vreun ceas înţepenit şi trag cu urechea. Mi-e frig. Sunt la mine acasă şi mi-e frig. O fi unu noaptea. Stelele fac frig. Să mai ascult. Patru inşi îl cară acasă, beat. Eu stau în umbră, ei în întuneric. De la aşa, mă, fire-al dracului la râmă, râmă, râd. Râd şi eu şi tremur de frig. Hă, hm. Ce-o să se aleagă de ăla beat, pe sloiul de ciment? Nu i-o fi ruşine? Matale ştii, neică Georgică, şi eu mă îmbăt, da’ o iau şi prin şanţ şi tot mă duc singur acasă. Dă-te dracului. Ba de ce? În halul ăsta… Cine e mă-ta, mă? Curvă…

         Râd iar. Râd şi eu. Stau într-o poziţie fixă. Cine m-o fi obligând. Parcă ăştia… Ia… S-a făcut linişte. S-au potolit. Tuşesc, şi degeaba. Adio. Care-or fi fost. Oare ei or fi fost? Şi beatul? Să-l car. Bună creştere. Trebuie să fi degerat. Îl car ca pe un cadavru. Măcar să fi constatat cei patru ce s-a petrecut. Dar ei s-au dus. Unde?

         Nu ştii, mamă, care-a fost ăla beat. Care? Ai şi tu grijă, soru-meo, să nu mai pice în curte la tine, că îl cărarăm noi la loc. Ce-aveţi, mă, fraţilor… Abia s-a întors fi-meu şi altceva nu aveţi de vorbit? Trebuie să plec. Aici nu mai e de tine. Data viitoare o să te rog să te uiţi pe lucrările mele. Am un băiat popular, la ce să zic… Cu ăla ce facem? Eu zic să se trezească întâi. Nu e din sat. Precis nu e de la noi. Da’ ce-a păţit? Nici nu mai suflă. O să aibă tata de lucru, că-l ajută şi la înmormântări. Să nu-i vorbiţi de fratele meu, că plânge. Atâta-i e, dă mereu de băut cui îl minte, ba că a murit, ba că n-a murit. Păi ăla de-l cărarăm noi la loc e de vârsta lui fiu-tău. Cine ştie, doar că nu i-a venit stafia? Cum l-a speriat ginerit-o pe cumnatul, că e aci. M-a speriat, dar până la urmă, când l-am ameninţat că-i dau în cap, şi-a scos masca. Oricum să ştii, mamă, că nu e a bună. Nu ştiu cu ce inimă o să plec iar.

         Nu mai pleca! Noru-mea a zis că ar veni aici, ne-am înţelege. El nu mai poate trăi aici. Sigur, are alt rost. Noi stăm pe patul ăsta de lemn, dar sunt şi altfel de pături. Şi parcă numai pături? Fratele mare, dacă se întorcea cu adevărat, pe el să-l fi auzit. Mai e cineva. Cine? Bunicul matale. Ia uite, şi de el ţi-ai adus aminte. De el poţi să-i spui lui tata, că ai umblat pe la Dunăre, prin câmpie, şi că i-ai găsit pe-o cruce numele. O să te creadă. Să-i spui asta, auzi? Ia să încerci, să se bucure. Minte-l.  Vezi-ţi, mă fată, de ale tale, tata are pe-ale lui. Băiatul face cum crede că e mai bine, dar ce să spună mai întâi dacă pleacă? Unchiule, nu te supăra, ştii cum arăta Nicolae Bălcescu? Îl văd în faţa ochilor. Dar mai văd eu şi pe altcineva. Şi ai mei au fost cineva, să ştii. Râd, dau măşti pe jos şi uitaţi-vă cum joacă pe ele, rugându-le să-i ajute. Ajută-ne, ajută-ne să-l ducem. Ajutaţi-ne toţi şi toate să-l ducem. Să-l ducem cât nu se trezeşte.

                                                                           

*

         Merg roțile tramvaiului sub noi către apus, se vor deschide uşile şi mulţi vor cădea. Într-un oraş plin de nămol va trece domnul cu pistol oraş ca un atol domnul cu pistol oraş cu maţul gol domnul un pistol. Cu trenul se merge greu, a zis filosoful. Regretă că n-am fost la Europa, în Eforie. Citea plecările şi sosirile. Nu găsise pâine de care căuta. Cumpăra pentru mai mulţi. Am ocolit autogara, un cimitir, oamenii mor, Tudore. Ce visezi, şi bune şi rele? Artiştii se sinucid. M-a invitat la Muzeul Fălticenilor să văd păsări. Statuia în stânga, un soldat, am venit degeaba, ne-am întors. Bustul lui Cuza, ca pe bancnota de 50, nu i se pare, ca-n manualul de clasa a 8-a, că da. În autogară nu aveai unde sta, bătrânul cu barbă avea piciorul tăiat.

         Persoană mută din filme de altădată. Pică frunze politice, m-a luat dracu’. Mai bine mut, pălărier pe Călăraşi. Faci jurnal, biografia nevestei, în loc de droguri. Sunt un democrat. Am fost un om nebun. Aseară se mai putea şi-ntr-un fel şi-n altul. Şi mi-am trădat interesele vitale, nu? Eram minunaţi, eu şi artista. Ea plânge întâi cu ochiul drept, depărtat de mine. Nu sunt eu vinovat. S-a dus liniştea, dar nici nu se aude aproape nimic. Stelele muriseră, cine mai trage sforile? Biografia artistei, nu e viaţa ei.

         Încă stăpâneam anumită avere. Mi-e teamă să mi-o amintesc. S-ar duce timpul trândăviei. Am văzut apusul, nu al meu, pasiunea mea. Mi-am cumpărat ţigări, lunea închise, duminica închise, zilele au trecut. Aveam să-mi scot singur ochii. Nu am nimic de spus în această societate. Să fi murit incendiat. Luna trecuse de zid. Atunci mi-am rupt piciorul. Mai bine nu mi l-aş fi rupt. Aveam de mers din nou. În autobuz, muncitorul mănâncă pâine albă cu salam, firimiturile au acoperit scaunul din dreapta, le dau la o parte, mă aşez, scot cartea şi citesc ontologie.

         Aseară fusesem călcat de cei ce ştiu să ia bani spunând că mai toate trebuie dărâmate, de femeile vorbăreţe la culme, de unul în haină de piele. Le Bateau ivre în original, am luat o traducere, apoi protocolul pentru un club Mateiu Caragiale. Mi-am visat noaptea cartea mea, neapărută încă, se interesau cititorii de aventuri pe toate drumurile, iar înăuntru era poezie. Şi ei fuseseră păcăliţi, în visul meu. Bine-ar fi să mă păcălească şi ei tot în vis, fie şi al lor.

         Aseară, ah, nu e timp pentru aseară. Magazie mare, stoc de mandate. Mă uit la ea ca la un glob de aur, nu ţine la mine, dar o iubesc. Nu e nevasta mea? A vrut să mă prindă în ofsaid. E, ai văzut… A venit şi maistrul, şi inginerul, şi şeful. Muncim de ne rupem. Toată ziua la flacără, mai a dracu’ ca bomba atomică. 65 de ani. 4 eclere. Aglomeraţie. Doi soldaţi spre Ştefan Furtună  spre hipodrom, aerodină, bătrânele din Cotroceni. Ginere cu socrul pe malul lacului Balta Albă. Legătura cu tov. Ministru. 27 de ani, neprofesionist, profunzimi, nu.

         Năpârcă viforâtă, pajură împăjurată, nu vă duceţi să daţi foc la şuri. Eu nu mă mai pociu odihni în sălaşul meu de răul vrăjmaşilor şi al pizmaşilor. Iaa, lună, urâtul din faţa mea şi din faţa soţiei mele. Lucrurile se petreceau în aceeaşi dictatură a treburilor de ziua. Ţipătul meu, lăcusta între ziduri de cărţi, nu sunt dresor de lăcuste. E gata planul pe zece ani? Am sărit în sus, altfel decât cu o seară înainte, când turnase apă fiartă pe mine. Ori nu-l vom Continue reading „George ANCA: Cei de peste o mie de ani” →

O recunoaştere la nivel naţional

Clujeanul Al. Florin Ţene este preşedfintele Ligii Scriitorilor Români şi un renumit om de cultură al României. Recent, domnia sa a primit un semn al recunoştinţei semenilor faţă de munca sa de zi cu zi, în slujba literaturii de bună calitate din ţa noastră.

Parcurgem în continuare următoarele:

„Domnule preşedinte Acad. Alexandru Florin Ţene,

Este o onoare pentru Bogdania să vă ofere în cadrul ediţiei a VIII-a a Festivalului internaţional de creaţie literară Bogdania, 2019 (18 iunie, Bucureşti, sediul AGIR) o Diplomă de excelenţă în semn de preţuire pentru strălucita dvs. operă literară, promovarea culturii române şi a scriitorilor din LSR pe care o conduceţi cu dăruire şi deosebită responsabilitate.

Vă doresc mult bine dvs., familiei şi tuturor românilor.

Cu aleasă preţuire,

Redactor şef, scriitor Ionel MARIN”

Cu felicitări şi preţuire şi din partea membrilor Filialei Iaşi-Nord Est România din cadrul LSR!

DAN TEODORESCU, UZPR

Festivalul Internațional de Teatru Turda

PROGRAM,    28 iunie – 07 iulie 2019, TURDA

***

 VINERI 28.06.2019

 

14.00 EXPOZITIE FOTO TRIX

#expoziție fotografii

Locaţie: SALINA TURDA

 

14:00 SUFLETE DIN SARE( 30 min)

#statui vivante

COMPANIA BECOME ȘI TEATRUL AURELIU MANEA

Locaţie:  Salina Turda

 

17.00 FIGURANTA (60 min) – cu Tania Popa

#one woman show

Locaţie: Sala Studio

 

18.00 – CLOVNI ȘI MĂȘTI de Cornel Vana (60 min)

#expoziție de pictură și workshop pânză

Locație: pietonală teatru

 

18.00 TO BE OR NOT TO BE COL (60 min)

#comedie muzicală

COMPANIA REACTOR

Locaţie: Sala Studio

 

19.00 IRIZĂRI – expoziție de grup (60 min)

#expoziție de pictură

CASA DE CULTURĂ TURDA, SOCIETATEA CULTURALĂ ,,FILARMONIA” TURDA

Locație: Foaierul teatrului

 

19:00 CONFESIUNEA MEA HIDOASĂ (70 min)

#dramă

COMPANIA MIEZ – SPAȚIU DE IMPRESIE

Locaţie: Sala Tour D’Art

 

20.00 DESPRE ȘOARECI ȘI OAMENI  (150 min) – regia Andrei Mihalache

#dramă

TEATRUL DE NORD SATU MARE

Locaţie: Sala Mare

 

22.30 RUBIE TRIO (60 min)

#concert

Locaţie: Curtea Teatrului

 

SÎMBĂTĂ 29.06.2019

 

10:30 CASCADORII ȘI DRESAJ CU CAI cu Miron Bococi (45 min)

SALINA EQUINES

Locație: pietonală teatru

 

11.00 EXPOZIȚIE DE GRAFICĂ ȘI PICTURĂ de Petru Purcariu (50 min)

#expoziție

Locație: Galeria de Artă Valer Suciu – Turda

 

11:00 IEDUL CU TREI CAPRE (60 min)

#spectacol pentru copii

COMPANIA BECOME

Locație: Curtea interioră a Muzeului de Istorie

 

14:00 SUFLETE DIN SARE( 30 min)

#statui vivante

COMPANIA BECOME ȘI TEATRUL AURELIU MANEA

Locaţie:  Salina Turda

 

17.00 ȘANTAJ – (100 min)

#dramă

TEATRUL DE ARTĂ DEVA

Locație: Sala Studio

 

18.00 TE IUBESC DAR NU PE TINE (70 min )– cu Tania Popa

#comedie

Locaţie: Fabrica de Timp Liber

 

19.00 PÂNĂ CÂND MOARTEA NE VA DESPĂRȚI – (60 min)

#comedie

COMPANIA THALIA ORADEA

Locație: Cafeneaua PAPION

 

19.30 A CLOWN IN SEARCH OF LAUGHTER – ARGENTINA – (30 min) – cu Tony Fratello

#spectacol de stradă

Locație:Pietonala teatru

 

20.00 RINOCERII (100 min)

#comedie –teatru absurd

TEATRUL MATEI VISNIEC SUCEAVA

Locaţie: Sala Mare

21.00 ORIGINI (50 min) – coordonator exerciții scenice Cătălin Grigoraș

#spectacol de stradă

Teatrul Aureliu Manea Turda

Locaţie: Pietonală teatru

 

22.30 FITT PARTY

Locaţie: Curtea Teatrului

 

DUMINICĂ 30.06.2019

 

 

10.00 NEAMERA-  ITALIA – (120min) 

#workshop confecționare măști

Locație: curtea interioară a teatrului

 

12.00 DOGARUL CEL ISTEȚ (60 min)

#spectacol pentru copii

COMPANIA BECOME

Locaţie: Sala Studio

 

14:00 SUFLETE DIN SARE( 30 min)

#statui vivante

COMPANIA BECOME ȘI TEATRUL AURELIU MANEA

Locaţie:  Salina Turda

 

17:00 SAFE ZONE  (50 min) –cu Alexandru Condurat

# one man show

Locaţie:  Sala Tour D’Art

 

17.00 GLORIOUS VISIONS – NEAMERA –ITALIA (60 min)

#spectacol nonverbal

Locație: Sala Studio

 

17.00 SIMBIOZĂ de Oleg Rusnac (60 min)

#expoziție pictură

Locaţie: Fabrica de Timp Liber

 

18.00 PISICI  (80 min)

#spectacol concert

TEATRUL MATEI VISNIEC SUCEAVA

Locaţie: Fabrica de Timp Liber

 

18.00 S-A ÎNTÂMPLAT ÎNTR-O JOI (60 min)

#one man show

TEATRUL AURELIU MANEA TURDA

Locație: în automobil – în fața teatrului

 

19.00 S-A ÎNTÂMPLAT ÎNTR-O JOI (60 min)

#one man show

TEATRUL AURELIU MANEA TURDA

Locație: în automobil – în fața teatrului

19.00 FLAUTUL FERMECAT (FLAUT LA PUTEREA POEZIEI) (60min) – cu Dorel Vișan

#recital de muzică și poezie

Locaţie: Sala Mare

 

19.00 A CLOWN IN SEARCH OF LAUGHTER – ARGENTINA – (30 min) – cu Tony Fratello

#spectacol de stradă

Locație:Pietonala

 

19.30 KATASTROFA SHOW- ITALIA (30 min)

#spectacol de stradă

Locație:Pietonala

 

22.30 LIA AND THE BAND (60 min)

#Concert

 Locaţie: Curtea Teatrului

 

LUNI  01.07.2019

 

 

14.00 PAU PALAUS – PETJADES – SPANIA (20 min)

#comedie

Locație: Salina Turda

 

17.00 TOTUL DESPRE FEMEI (70 min)

#comedie romantică

TEATRUL ARTE DELL ANIMA

Locaţie: Sala Studio

 

18.00 BONSOIR MONSIEUR  cu Marius Bodochi și Irina Movilă (70 min)

#comedie

Locație: Fabrica de Timp Liber

 

19.00 DE LA OVIDIU LA EMINESCU – cu Emil Boroghină (30 min)  

#recital de poezie

TEARUL NAȚIONAL MARIN SORESCU CRAIOVA

Locație: Cafeneaua Papion

 

19.00 BALOONS – KATASTROFA CLOWN – ITALIA-  (30 min)

#spectacol de stradă

Locaţie: pietonala

 

19.30 OTROS AIRES – SPANIA (30min)

#spectacol de stradă

COMPANIA DUO LAOS  

Locație: pietonala

 

20.00 RINOCERII (100min)

#comedie –teatru absurd

Teatrul Municipal Baia Mare

Locaţie: Sala Mare

 

22.30 FLORIN ZĂHAN ȘI BOGDAN CRISTEA (60 min)

#concert

Locaţie: curtea Teatrului

 

MARŢI  02.07.2019

 

11.00 INSUPORTABILA VECINĂTATE A SUFLETULUI de Radu Iliescu (60 min)

#lansare de carte

Locație: cafeneaua Papion

 

14.00 KATASTROFA SHOW- ITALIA (30 min)

#comedie

Locaţie: Salina Turda

 

16.00 TERMEN DE GARANȚIE  (90 min)

#spectacol non verbal

UNIVERSITATEA DE ARTE TÂRGU-MUREȘ

Locaţie: Fabrica de Timp Liber

 

17.00 REVOLUȚIE ȘI ARTIFICII (80 min) -cu Marius Bodochi și Irina Movilă

#comedie

Locaţie: Sala Studio

 

19.00 PAU PALAUS – PETJADES – SPANIA (30 min)

#spectacol de stradă

Locație: pietonala teatru

 

19.30 OTROS AIRES – SPANIA (30min)

#spectacol de stradă

COMPANIA DUO LAOS

Locație: pietonală teatru

 

19.00 MERSUL TRENURILOR  (60 min)

COMPANIA BREASLA ACTORILOR

Locație: Sala Tour D’Art

 

20.00 CĂLĂTOAREA ȘI SHAKESPEARE (90 min)

Continue reading „Festivalul Internațional de Teatru Turda” →

Ella IAKAB: De când bântui lângă mine Răsărituri de lignit…

Ce dezmăț de solitudini mi te-a împletit în karmă, ocolind în mine frica de-a tranșa prada mândriei! Te colind cu veșnicia ce-are infinit la vamă de mă lași să-ți număr pașii pân’ la spusele Măriei. Nu demult, acum o viață, mi te-am inventat din ploaie și-am ascuns la rădăcina-ți o bucată de cometă. De pe-atunci erau Mării ce-au văzut tristeți o droaie că te-or înalța încât să-mi fii singura planetă după care m-aș învârte sau i-aș da oricând Lumină, îmbrăcată într-o rugă, despuiată de-orice tină. Ce dezmăț de așteptare mi te-a îndulcit în rană, frecventând cu bezna zona unde cei mai slabi sunt regi! Nu-nțeleg cum de tristețea scoate falsul din icoană dar nici geniul nu-l mai „caut” dacă tu mă înțelegi. Nu pretinde-n înălțime nici un vultur că m-așteaptă de când bântui lângă mine Răsărituri de lignit… M-am născut atunci când Luna îți stătea în partea dreaptă și-astăzi îi șoptesc pădurii că de-atunci te-am presimțit cum mă inventai din rouă sau din „trup” de păpădii povestindu-i zării-ntregi că-ntr-o zi ai să-mi și vii. Ce dezmăț au făcut ochii care-au scăpărat dreptatea, punând la trădări cătușe și-au luat voaluri de pe valuri! Astăzi nu-i decât demersul ce compune-eternitatea, dar prefer mai bine-o noapte să-aduci perlele pe maluri. Ne-au pierdut Zeii la zaruri și-așa ne-a trasat destinul Demiurgul când tăcerea nu se răstignea pe buze… Tind să cred că împreună am sitit cu nea tot chinul dar nu cred că plagiatul de Lumină-o se-acuze în înstanța unde fluturi ne vor fi judecători… Vom pleda cu-un „te iubesc” și vom fi nemuritori.

——————————

Ella IAKAB

Iunie 2019

Imagine: internet

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Eminescu și spiritualitatea românească de azi!

Restituiri

Se spune și cred cu convingere, că cea mai frumoasă etapă a istoriografiei literaturii române a fost perioada  în care Vasile Alecsandri după o lungă și rodnică creație literară, dând literaturii noastre o valoroasă operă, apunea, iar la zenitul nou al literaturii românești apărea ca un luceafăr Mihai Eminescu.

        Zic cea mai frumoasă etapă, pentru că acum idea ierarhizării valorilor literare devenea o chestiune tot mai discutată la agenda zilei. Spiritele vremii se agitau, grupări scriitoricești se închegau, noi orientări și curente emancipau  gândirea, cât  mai ales legarea poeziei de realitatea vieții cotidiene. Asta însemna desigur și un apus al romantismului. Lirismul profund a lui Mihai Eminescu, așa cum ll constata Titu Maiorescu, era totuși mai puțin romantic, tindea spre realismul lui Stendhal, însă prin profunzimea filosofică din care Eminescu își scoate ideile inspiratoare, ideile  social-economice și istorico-politice, se producea o dislocare complectă a poeziei spre a fi redată interesului general, de emancipare națională.

      Poezia avea să fie acum, mai mult ca oricând însăși simțirea națională, și dacă vreți, a acelei simțiri ce suferea, ce îndura, ce plânge și luptă, și nu tocmai a acelei simțiri vesele ce învăluia imaginația lui Alecsandri, omul deagata, ministru si moșier, cum afirmau uneori G.Călinescu, Tutor Vianu, și alții.

Cel puțin în critica vremii puteau fi auzite des asemenea argumentări, mai ales la generațiile în devenire, dar, eu încerc să  apuc o cale ceva aparte, desigur nu înafara opiniilor făcute de înaintași la vremea respectivă, opinii ce stau precum acele coloane de catedrale de susțin  zidirea prin vremuirea vremurilor.

      Și, era drept înțeleptul ridicat din Cristineștii Hotinului, B.P.Hașdeu când asemăna literatura română cu o câmpie poetică, unde fiecare creator de artă e ca un ram ce crește în individualitatea sa. Ba mai mult, e loc pentru fiecare, și pot răsări genii în această câmpie literară deoarece e spațiu suficient, ași zice infinit, pentru fiecare talent desigur.

     Mai mult, B.P.Hașdeu afirma în studiile sale cum, Vasile Alecsandri nu a fost cel mai mare poet român, dar a fost asemenea unui prototip, cuprinzându-se pe el însuși, și nu cuprinsul întregii literaturi române, dar fără a umbri pe nimenea in jurul său.

        Aci e cazul să amintim, fără supărare, acea obișnuință românească de a adora, iar în această adorație sentimentală răsfirată învăluim o valoare a personalității cu prea multă supranaturalitate și neglijăm valorile din jur. Stând tot la exemplul hașdeian, cum ar fi o gradina mare, cu un singur pom, mare și frumos, dar unul singur? Nu ar arata oare ca un stejar stingher pe o costișă de deal? In realitate lucrurile nu erau chiar așa, nu era Alecsandri un stejar stingher. Erau acolo multe suflete mari ca de exemplu: Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Al.Odobescu, Mihail Kogălniceanu, C.Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creanga, deci floarea literaturii noastre de îl înconjurau în marele peisaj scriitoricesc. Dar să ne amintim că atunci se împlinea Unirea Principatelor Romane, sub domnia lui Al.I.Cuza, deci se făurea unitatea națională. Deci valoarea tuturor era inestimabilă!

     Acum, să ne apropiem de generația lui Mihai Eminescu, de însăși personalitatea sa excepțională, de viitorul poet ce avea sa deschidă cale literaturii romane pentru veacurile viitoare. Născut la 1850, Mihai Eminescu avea în jurul său deasemenea pleiada multor oameni de seama ai culturii românești. Astfel amintim pe I.L.Caragiale, B.Stefănescu-Delavrancea, Titu Maiorescu, Al.Vlahuță, Miron Pompiliu, Iosif Vulcan, Ioan Slavici, G.Cosbuc, G.Ibraileanu, Ilarie Chendi, s.a.m.d.

     Semnul istoric, aducerea față în față a celor doi mari poeți și scriitori, Alecsandri și Eminescu, și a disputelor locului operelor lor în ierarhia valorilor deci, se pare că îl da Titu Maiorescu atunci în 1886, când în “Convorbiri Literare” publica articolul, “Poeți și critici” în care spunea: “În fruntea noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generația trecută, poetul Doinelor și Lăcrimioarelor, culegătorul cântecelor populare păruse  ași fi terminat chemarea literară. Și nici atenția publicului nu mai era îndreptată spre poezie, o agitare stearpă preocupa toate spiritele. Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat in literatura țării sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor”.

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Eminescu și spiritualitatea românească de azi!” →

Magdalena BRĂTESCU: Premieră la Naționalul Bucureștean – ,,Cursa de șoareci” de Agatha Christie

Piesa polițistă scrisă de Agatha Christie s-a bucurat și încă se bucură de un succes răsunător, fiind considerată una dintre cele mai longevive din istoria teatrului. Dovada? La Londra se joacă încontinuu din 1952 și până în prezent! A fost reprezentată în 92 de țări și se estimează că ar fi fost vizionată de circa șaizeci de milioane de spectatori! Teatrul Național din București a făcut deci o excelentă alegere incluzând-o în repertoriul său, iar ireproșabila montare a regizorului Erwin Șimșensohn face cinste scenei „numărul unu” din România.

Inițial, piesa a fost prezentată la radio în 1947 cu titlul „Trei șoricei orbi” și e inspirată dintr-un caz autentic petrecut în 1945. Trei orfani, doi băieți și o fată, care au fost dați în plasament unui cuplu de fermieri au fost bătuți și înfometați până când cel mai mic dintre copii a murit.

Acțiunea se petrece în anii `40, iar decorul (superb conceput de Liliana Cenean), rămâne neschimbat de-a lungul întregii reprezentații. El ne introduce în salonul conacului Monkswell, izolat din cauza zăpezilor abundente. Lambriuri, mobilă de piele, șemineu, tablouri de familie, totul recrează atmosfera potrivită de lux englezesc old time.

Intriga se leagă de o crimă comisă recent la Londra. O femeie a fost găsită asasinată în Culver street. Cele opt personaje care sunt prinse ca-ntr-o cursă la conac ar putea fi oricare, suspect sau victimă. „Trei șoricei, orbi și mititei” este melodia-leitmotiv care se fredonează din când în când, lumina se stinge, se aud țipete și suspansul crește pe măsura trecerii timpului (muzica Vlaicu Golcea, lighting design Daniel Klinger). Desigur misterul se adâncește, iar spectatorul e condus cu abilitate spre a bănui pe rând pe fiecare dintre cei prezenți pe scenă.

Soții Mollie (Ileana Olteanu) și Giles (Dragoș Stemate/Florin Călbăjos) Ralson, ea frumoasă și amabilă, el un tip cam irascibil, și-au transformat conacul în casă de oaspeți și găzduiesc primii lor cinci clienți. Tot acolo ajunge și  comisarul Trotter (Gavril Pătru/Răzvan Oprea) care are misiunea să descopere criminalul presupus refugiat la conac. Următoarea victimă după cadavrul de la Londra este judecătoarea Boyle (Simona Bondoc), o femeie vârstnică, ursuză și detestabilă, dintre acelea care au permanent ceva de criticat. După moartea ei, tensiunea ajunge la paroxism, căci mai lipsește doar un singur „șoricel” mort din cei trei…

Spectacolul este un melanj de thriller așa cum știe s-o facă marea preoteasă a scrierilor „polițiste” de suspans, cu umorul tipic englezesc și labirinturi adecvate jocurilor de gândire. Surprizele sunt bine păstrate până la momentul oportun și se dezvăluie treptat, până când spectatorul află care este mobilul crimei și ce secret  din trecut leagă victimele de criminal. Și dacă acest criminal are sau nu complici.

Dar cine să fie oare criminalul? Christopher Wren (Lari Georgescu/Petre Ancuța), un tânăr hiperactiv, infantil și ușor efeminat? Comandantul Metcalf (Tomi Cristin), un militar de vârstă medie, foarte politicos și serios? Continue reading „Magdalena BRĂTESCU: Premieră la Naționalul Bucureștean – ,,Cursa de șoareci” de Agatha Christie” →