Vavila POPOVICI: Prefață la volumul ,,Radio ProDiaspora un deceniu de vis”

Pentru a înțelege rațiunea lecturii acestei cărți, voi începe prin a vă spune că Radio ProDiaspora împlinește în acest an 2019, zece ani de activitate. Să-i urăm dintr-un început: La mulți ani!

„Radioul de VIS, viață, iubire și speranță” a fost înființat în anul 2009, în urma unui proiect realizat de talentata, ființa pasională Ecaterina Cîmpean din România, Robert Landmann din Germania, și Bogdan Essig din Anglia, pentru românii de pretutindeni, dar și pentru cei de acasă.

Postul de radio, numit „ProDiaspora”, după cum îi spune numele, s-a născut din dorința de a micșora distanțele dintre românii răspândiți în toate colțurile lumii și a celor rămași acasă, apropiindu-i și aducându-le clipe de bucurie în suflete.

Doamna Ecaterina Cîmpean împreună cu domnul Robert Landmann din Germania și domnul Bogdan Essig din Anglia au avut această genială idee de a crea un spațiu informațional și cultural unic, în care valorile să circule nestingherit, vrând să păstreze totodată, tradițiile și obiceiurile care sunt tezaurul sufletului românesc, pentru a putea fi duse mai departe, fiindcă, considerau dumnealor, „numai așa vom fi demni a viețui pe plaiurile unde s-a zămislit neasemuita alcătuire de cuvinte românești”, de multe ori pe minunate sunete vocale și instrumentale. Cu adevărat, tradițiile, obiceiurile – tezaur al sufletului românesc – nu trebuie uitate, căci „cine uită, nu merită”, spunea Nicolae Iorga, ci păstrate și făcute cunoscute noilor generații de români, dar și celor din afară, interesați de frumoasele noastre obiceiuri, de cultura noastră în general, de gândirea românească care nu este de neglijat, pentru nuanța și valoarea sa deosebită. Și mai cred că sensibilitatea sufletului românesc este semnul unei puteri divine existente în noi. Oriunde ne-am găsi, suntem legați sufletește de pământul patriei prin trecutul istoric, prin viața pe care am trăit-o în țară – noi cei plecați prin străinătăți –, și cu gândul la tot ce va fi după plecarea noastră din această viață, căci „Patria este pământul plămădit cu sângele și întărit cu oasele înaintașilor noștri” scria Delavrancea. Iar Mihai Eminescu caracteriza, cu un ton demn: „Țara este rodul a zeci de generații și aparține altor zeci de generații care vor veni…”.

Entuziasmul i-a cuprins pe mulți, unii dorind să se implice, să ajute la realizarea acestui „Vis”. S-au alăturat români de pe toate meridianele pământului: Franța, Anglia, Olanda, Germania, Italia, Belgia, Spania, Republica Moldova, Austria, Australia, SUA. ș.a.

Radio ProDiaspora emite, de atunci și în prezent, știri on-line, informații în limba română despre evenimentele culturale, artistice, despre viața din țară, muzică… ea fiind, după spusele compo-zitorului, chitaristului englez Robert Fripp, „vinul care umple cupa tăcerii”, cu scopul de a da posibilitatea celor plecați de acasă să se simtă mai aproape de locurile în care s-au născut, au trăit și, de cele mai multe ori, au și ascultat acea muzică, căci „muzica pornește din inimă și se adresează inimilor”, după spusele compozitorului român George Enescu, sau ale compozitorului german Ludvig van Beethoven: „Muzica este mediatorul între viața spirituală și cea trupească”. Spiritul omului are nevoie de clipe în care să poată auzi sunetele muzicii, fără ele viața ne-ar fi animalică, nerelaxantă. Dar, până și unor animale le place muzica, iar păsărilor nici nu mai vorbim!

Echipa Radio Pro Diaspora este alcătuită din redactori și colaboratori români, pasionați de ideea de a face ceva pentru diaspora, mulți dintre ei cu experiență în jurnalism. Efortul lor este unul voluntar, activitatea lor nefiind remunerată. Directorul General Radio ProDiaspora, doamna Ecaterina Câmpean afirma: „Voluntarii nu sunt plătiți, nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de neprețuit!” Printre realizatori se numără absolvenți de Conservator, interpreți de muzică folk, populară, country modern, precum și ziariști, scriitori, profesori, dar și oameni cu meserii obișnuite care lucrează cu pasiune, dăruire, cu suflet, numele lor fiind de acum cunoscute de ascultătorii radioului. Și fiind un radio online poate fi ascultat oriunde în lume.

„Zece ani de existență provoacă sentimente de bucurie, de mândrie pentru realizările în această perioadă”, menționează cei din echipă, în frunte cu Directorul General Radio ProDiaspora care, dăruiește mult din timp, gânduri și trăiri, acestui post funcțional. În lărgirea spațiului de activitate, pentru a oferi ascultătorilor mai multe mijloace de informare și divertisment, Radioul s-a îmbogățit cu rândurile scrise cuprinse într-o revistă, cu intenția ca ascultătorul să poată lua cunoștință și de litera scrisă, descoperind articole cu semnături cunoscute din literatura română contemporană. Este vorba de valoroasa revistă intitulată „ProLitera”, în care se publică evenimente, informații, versuri, eseuri, interviuri care cultivă mintea cititorului. De revistă se ocupă, în primul rând, scriitorul cu bogata activitate literară și publicistică – domnul George Roca din Australia, redactorul șef al acestei reviste. Personal m-am bucurat de-a lungul acestor ani de colaborare, prin publicarea de poezii, articole și eseuri, în prețioasa revistă.

Continue reading „Vavila POPOVICI: Prefață la volumul ,,Radio ProDiaspora un deceniu de vis”” →

Florica PATAN: Odă ( în metru antic), de Mihai Eminescu

Nu credeam să-nvăț a muri vrodată,
cel mai profund gând poetic din literatura română

Atât de multe lucruri s-au spus despre moarte și, deși știm cu toții că ea este implacabilă, un dat al sorții, de vreme ce primii noștri părinți au pierdut nemurirea lor și pe a noastră fiind izgoniți din rai, totuși încercăm să o negăm sau să-i conferim sensuri diverse, care să liniștească într-un fel sau altul spiritul nostru tulburat la asemenea gând.

S-a spus adeseori că moartea nu există, gânditorii au pus întrebarea dacă ea este un punct sau o virgulă; moartea a fost definită ca un somn dulce (Leonardo da Vinci), ca un mare instrument al vieții (Thomas Mann), că doar murind devii stăpânul lumii (Alexandru Macedonski). Poate că ea este o datorie pe care fiecare om nu o poate plăti decât o singură dată (William Shakespeare), sau ne ducem spre ea ca o lebădă, cântând (Vasile Alecsandri); poate aflăm că în clipa morții omul e dezlegat să explice ceea ce n-a putut înțelege pe pământ (Liviu Rebreanu), sau că cea mai cumplită formă a ei ar fi moartea în singurătate , când însăși lumina este un principiu de moarte (Emil Cioran). O personalitate ca Napoleon spunea că a muri nu înseamnă a fi învins, iar filozoful Mircea Eliade o vedea ca pe o cortină lăsată definitiv peste un destin sau altul, omul având o singură existență, finită, în această lume.

Nu credeam să-nvăț a muri vrodată, de Mihai Eminescu, este considerat cel mai profund gând poetic scris în limba română.

Timpul I al viziunii poetice: cum prefigurează Eminescu ideea de moarte la vârsta de 34 de ani?

Cu cinci ani înaintea finalului său prematur, Mihai Eminescu publică, în 1884, Odă (în metru antic), poem ce a trecut prin nu mai puțin de unsprezece variante în cei zece ani de șlefuire a textului filozofic, până la ivirea acestei ultime variante în cinci strofe. Gândit inițial ca imn de slavă, (Odă pentru Napoleon), poemul devine (prin reflectarea sensibilă a iubirii, ca voluptate a durerii, și prin ideea de autocunoaștere), o elegie erotică meditativă asupra condiției umane de muritor, pătruns de sensurile și fiorul tragic al efemerității, al morții.

Pentru Eminescu, timpul platonician al muzicii sferelor și al armoniei celeste s-a scurs, odată cu trecerea perioadei creative de început, când se simțea aparținând armoniei universale. Dumnezeu pare a-și fi întors fața dinspre omenire, iar gândirea umană, odinioară consubstanțială gândirii divine (Ioana Em. Petrescu, Eminescu, Modele cosmologice și viziune poetică, București, Edit. Minerva, 1984, p 27 și urm.), nu mai poate percepe armoniile celeste, de aici melancoliile, tristețile, izolările și trăirea unei dureri metafizice a unui alt timp al umanității, timpul kantian, unul perceput ostil ideii de fericire, de liniște și armonizare cosmică a ființei.

În aceste limite existențiale, poetul în mantie de filozof caută și găsește universuri compensatorii în teme absolute, precum iubirea, natura, istoria, somnul și visul. Astfel, sinele poetic ce contemplă lumea căutând răspunsuri marilor întrebări despre viață și moarte, pornește pe un făgaș meditativ ce-i poate oferi altenativa unui echilibru existențial într-un timp ostil viețuirii efemere în această lume, ce nu mai pare de înțeles și care își închide definitiv porțile în moarte. El consideră visul un spațiu compensatoriu al ideii de moarte: Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată/ Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi/ Ochii mei nălţam visători la steaua/ Singurătăţii.

Atitudinea lirică a tânărului însingurat este mai degrabă vizionară, decât meditativă, el își înalță ochii visători spre timpurile trecute, contemplând spațiile armoniilor pierdute în care acum găsește, dureros, steaua / Singurătății. Pururi tânăr el învață limbajul morții și această apropiere de termeni tânăr și a muri conferă ideii de învățare o voluptate a durerii, specific eminesciană.

Considerat cel mai emoționant vers scris vreodată în limba română, Nu credeam să-nvăț a muri vrodată, este construit simplu, din trei verbe ce se urmează unul pe celălalt, precum treptele coborâtoare în moarte : nu credeam, imperfectul indicativului, treapta ce pleacă dintr-o realitate ce pare a sufoca ființa, o acțiune trecută, neterminată, în curs de desfășurare, proiectată într-un conjunctiv să-nvăț, aflat în potențialitatea de a fi a unui timp al relativității prezente și, în fine, acest al treilea verb, a treia treaptă, infinitivală de această dată, atemporală, a muri, ceea ce induce eului liric o romantică stare de spirit de profundă dezolare. Este o îndurerare augmentată de adverbul de timp vrodată, cu sensul revelatoriu de (nu credeam)… „niciodată”, sau chiar, într-o altă determinare, (nu credeam)… a muri „cândva”, sensuri care nu pun în relief ideea imposibilității învățării morții, ci tocmai contrariul…

Timpul al II-lea al cunoașterii lirice: moartea poate fi depășită prin mitul renașterii din propria cenușă, ca pasărea Pheonix?

Apariția iubirii nesperate și neașteptate ar fi putut fi un spațiu recuperatoriu al paradisului pierdut, dar este simțită acum ca suferință și figurată oximoronic dureros de dulce, o cale, s-ar părea, de absorbție a voluptății morții ca pe o licoare fatală: Până-n fund băui voluptatea morții / Ne-ndurătoare.

Iubirea înseamnă fior al durerii, iar voluptatea aceasta a durerii este imaginată venind din timpuri mitice, poetul referindu-se comparativ la eroii mitici. (Legenda spune că Hercules îl răpune pe centaurul Nessus cu o săgeată otrăvită; frumoasa Deianira, la îndemnul muribundului Nessus, îl îmbracă pe Hercules cu o cămașă înmuiată în sângele înveninat și inflamabil al lui Nessus și, evident, Hercules moare în flăcări, în chinuri groaznice).

Ca într-o paralelă legendară, poetul își mărturisește focul mistuitor al dragostei sale ce amintește de arhetip, Focul meu a-l stinge nu pot cu toate / Apele mării. Și ard de viu, aducând în prim plan imaginea iubirii ca un rug ce arde, rugul primordial al iubirii, din a cărui cenușă ar putea renaște.

Onirismul imaginilor, De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet, precum și dorința-simbol, construită printr-o interogație retorică, de renaștere din propria cenușă, ca pasărea Phoenix, puse în antiteză romantică, conferă „odei” inițiale caracter de elegie erotică, meditativă: Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…/ Pot să mai re-nviu luminos din el …?

Acesta este versul prin care poetul învățând inexorabilitatea morții, o poate învinge prin renaștere, din propria cenușă. Cunoscător al miturilor despre nemurire, tânărul poet crede în ea și are imaginația, încă sub semnul întrebării, că poate accede la renaștere, ca în modelul arhetipal.

Timpul al III-lea al revelației: condiția umană și cunoașterea de sine sau transfigurarea morții în nemurire :

Piară-mi ochii turburători din cale,/ Vino iar în sân, nepăsare tristă;/ Ca să pot muri liniştit, pe mine / Mie redă-mă!

Imaginea-cheie, uimitoare prin simplitatea ei, …pe mine / Mie redă-mă ! în spirit, configurează nevoia de regăsire a sinelui, ce are conștiința acelui eu mai adânc decât noi înșine, după C. Noica. Iubirea este tulburătoare pentru un spirit ce aspiră la acea nepăsare tristă pe care s-o poarte în inimă, cunoașterea și înțelegerea lumii, a condiției umane, o idee pe care o regăsim și la Maurice Maeterlinck care, făcând referire la moarte, asociază starea de durere cu ideea de cunoaștere.

Prin urmare, trupul trece în neant, într-o altă stare, numită moarte, dar rămâne viu spiritul, el se poate manifesta prin actul creației. Omul superior înțelege că va putea muri câștigând nemurirea în spirit, de aici atingerea unei stări de pace a sufletului și cerebralitate a cugetului. Moartea va fi o trecere spre nemurire a spiritului ce a realizat cunoașterea proprie (idee regăsită și la Nichita, în A unsprezecea elegie, mult mai târziu), poetul nepereche având înțelegerea omului de geniu, anume că omul, în efemeritatea sa, poate accede la nemurirea spiritului său liber prin (auto)cunoaștere.

Eminescu depășește într-adevăr prin aceasta mitul renașterii simbolice din propria cenușă și descoperă că sinele poate fi nemuritor în spiritul lucid, aflând nemurirea în spațiul metafizic al ideilor, al creației. Versurile din prima strofă pot fi înțelese ca o contemplare inițială a sinelui unit visător cu Înaltul, „steaua”, cosmosul, în care viața este calea de cunoaștere de sine, dar și ca învățare permanentă spre atingerea unei realități ulterioare morții fizice, nemurirea în spirit, rămânând să traverseze veșnicia pururi tânăr, visător și însingurat.

Percepem în cel mai profund gând poetic scris în limba română, în versul Nu credeam să-nvăț a muri vrodată o stare de plutire coborâtoare în moarte a trupului, în cele câteva trepte ale verbelor, cu o adâncă tristețe învăluitoare, Continue reading „Florica PATAN: Odă ( în metru antic), de Mihai Eminescu” →

Maria FILIPOIU: Eveniment editorial – „Basarabia Sufletului Meu” – Daniel Ioniță și Maria Tonu

Lansare de Carte

Muzeul Național al Literaturii Române-București

11.06.2019

DIN DRAGOSTE PENTRU POEZIE

Din dragoste pentru poezie am participat la acest eveniment cultural, întrucât:

„Limba noastră-i o comoară

În adâncuri infundată

Un șirag de piatră rară

Pe moșie revărsată.”

(Alexei Mateevici – Limba Noastră, pag.80)

Cartea „Basarabia Sufletului Meu”, prefațată de maestrul critic și istoric literar – Alex Ștefănescu, este „O uniune a competenței, bunului gust și entuziasmului în slujba poeziei… o colecție de poezie din Republica Moldova…” tradusă în engleză cu iscusința autorului Daniel Ioniță.

Având invitați din media culturală, evenimentul s-a bucurat de un public numeros, iubitor de poezie, reacționând prin ropote de aplauze la alocuțiunile invitaților speciali și la interpretările cant-autorului Nicu Alifantis – nume cu rezonantă în ultimele decenii.

Derularea evenimentului a început prin prezentarea de către doamna Eugenia Țarălungă – scriitor și moderator din partea MNLR și a continuat cu maestrul Alex Ștefănescu, în stilul jovial, arhicunoscut, accentuând ideea de vinovăție pentru confrații români din Basarabia, ca părăsiți în urma „Ultimatumului sovietic” – tratat impus României de către boșevici la 26 iunie 1940 și semnat de Regele Mihai.

Alocuțiunile au continuat cu recitaluri din carte…

Daniela Nane – îndrăgită actriță a scenei românești – a recitat poezii de:

Alexei Mateevici

Grigore Vieru

Leonida Lari

Vitalie Răileanu – director al bibliotecii Onișor Ghibu din Chișinău:

„Poezia este cea mai fericită cale de comunicare, poarta de evadare și colacul de salvare. Este starea de beatitudine a scriitorului și cititorului, deopotrivă etc.”

Eugenia Țarălungă – scriitor și moderator – a recitat versuri ale autorilor publicați.

Daniel Ioniță – autorul și traducătorul cărții – a prezentat autorii cuprinși în culegere și a recitat poezii în română și engleză, printre care și „Glosă” – Mihai Eminescu (pag.71-79), fiind aplaudat minute în șir.

Între cuvântările poetice au fost interpretate de Nicu Alifantis, cântece pe versuri proprii, cât și pe versurile poeților: Adrian Păunescu, Nichita Stănescu și alții.

De fiecare dată a fost aplaudat îndelung și ovaționat: Bravo! Bravo! Bravo!

Același cuvânt repetat străbate din gândul meu pentru toți cei implicați în conturatea unei amintiri de neuitat și a bucuriei nemărginită, dăruită publicului iubitor de poezie și muzică, din partea căruia le adresez:

Felicitări și recunoștință sufletească!

Evenimentul s-a încheiat cu vânzare de carte și autografe ale autorului Daniel Ioniță, caruia îi transmit admirație, prețuire și urări de cât mai multe succese.

Din dragoste pentru poezie am participat și am intrat în posesia a două cărți valorioase, ale scriitorului Daniel Ioniță:

*„Testament – Antologie de Poezie Modernă” – prefață de maestrul Alex Ștefănescu (415 pagini, versiune bilingvă), cu autori de literatură română, clasici și contemporani.

* „Basarabia Sufletului Meu” – O culegere de poezii ale scriitorilor din Basarabia, prefață de criticul literar Alex Ștefănescu, (297 pagini, versiune bilingvă)

Din dragoste pentru poezie și confrații basarabeni am scris și publicat în anul 2018 „Recurs la Unire – Centenarul Marii Uniri” (242 pag. Editura Libris Editorial), din care mi-am înfrățit gândurile poetice cu cele din cărțile autorului basarabean Daniel Ioniță, primite cu dedicație și amintite mai sus, alăturându-le într-o hora a poeziei.

Evenimentul s-a încheiat cu vânzare de carte și autografe ale autorului Daniel Ioniță, ce merită din partea tuturor participanților: admirație, prețuire și urări de cât mai multe succese în activitatea literară.

P.S

„Ce seară minunată!

Poeții din Basarabia (Republica Moldova) reprezentați în mod excepțional de niște artiști excepționali! (Nu eu. Eu am reprezentat doar pe autori, pe Maria Tonu și pe mine…). Mulțumiri speciale lui Vitalie Răileanu care a făcut un efort enorm, plin de peripeții, ca să fie alături de noi, ca reprezentant al poeților de limbă română de la est de râul Prut.

Bravo Muzeului Literaturii, în special Loretei Popa!”

Daniel Ioniță

Cu dragoste pentru poezie și poeți,

Maria FILIPOIU

12 iunie 2019

Mircea Dorin ISTRATE: Lui EMINESCU

Pe suitoarea cărare a mersului nostru prin istorie, începută aici, în cuibarul veşniciei noastre încă din străvechime, Începătorul Lumii, ne-a pus din loc în loc troiţe veghetoare care să ne lumineze şi să ne îndrume paşii pe mai departe spre celălat capăt al veşniciei. Aceste troiţe au fost şi vor râmâne mereu un Zamolxes, un Burebista, un Decebal, un Mircea, un Ştefan, un Mihai, un Cuza, un Avrămuţ, sfinţi de-nchinăciune când jalea şi durerea sufletului nostru se îndreaptă spre ei, chemându-i să vină şi să mai mântuie odată jertfelnicul şi oropsitul neam românesc. În ei avem modele de dragoste de neam şi ţară, în ei avem chipul dădător de speranţă a celui curajos şi vrednic, apărător al gliei străbune, creştin adevărat, smerit şi iertător, netemător în faţa morţii atunci când ţara e la răcruce de timpuri înşelătoare.

Ei sunt aici, lângă noi, în huma lumescului, puşi să ne arate că numai prin noi vom putea răzbi spre liman, că numai cu speranţă şi jertfă putem schimba mincinoasa lume făcând una alta mai bună, mai frumoasă, mai dreaptă, aşa cum ne-o dorim, că de fiecare dată s-a găsit un cineva din acest neam să-şi pună viaţa în palmele lui Dumnezeu şi să ne înşiruie după el ca să răzbim împreună în a schimba lumea.

Dar mai avem în cerescul vieţii noastre şi alte modele, înroiţi luceferi care să ne mângâie şi să aline inima şi sufletul nostru cel îndestulat cu amar şi tristeţe, doritor de visare, de iubire, de dor, de taină. Ei sunt robii fericiţi ai cuvântului, cei dăruiţi cu har, picuraţi cu sfânt, rostitori de îndulcite slove care să înmoaie şi să dezmierde simţitorul nostru suflet. Şi dintre toţi luceferii care înstelează nopţile vieţilor noastre, Măritul la ales pe Eminescu a fi scânteietoare astră dumnezeiască, veşnicit în ţandăra gândului şi în tainiţele sufletului nostru cel de toate iertător şi îndurător.

Neegalat încă în rostuita-i vorbă, se prea poate ca simţirea şi fiorul versului său să fi fost şoapta pe care însăşi Dumnezeu i-a pus-o în suflet ca să se încarce cu preaplinul fericirii, al iubirii, al deznădejdi, ca mai apoi mintea şi inima sa bună şi iertătoare să le veşnicească toate astea în divinul unui vers. Căci numai aşa se poate explica de ce poezia lui este sublimă, ne vindecă, ne stâmpără, ne înalţă, ne dă curaj, putere, speranţe, ne-adună, ne uneşte.

Înlăuntrul unui vers el a pus atătea înţelesuri, atâtea taine, atâtea mesaje, simboluri, venite din străvechimea lumii, dar şi de dincolo de ea, multe doar de el ştiute, simţite şi pricepute. De multe ori a fost înaintea timpului său, uimindu-ne cu adevărurile ce doar acum pot fi înţelese. A trăit în amar şi suferinţă, în bucurie şi plăcere, pentru a le putea simţi pe toate cu inima şi sufletul, ca mai apoi din inima şi sufletul său să le poată da inimi şi sufletuluj nostru spre mângăiere, spre trăire, spre înălţare, ştiind că numai aşa poate ajunge la noi ca să ne înfrăţim cu el, în toate câte ni le-a mărturisit spre însfinţirea cuvântului omenesc.

Pentru toate acestea, astăzi, când ne gândim la începutul drumului tău spre veşnicire şi mărire, lasă-ne mărite Eminescu să scoatem din fântâna sufletului nostru un cuvânt de mulţumire că ai existat şi că ne putem înşirui după Domnia Ta să mergem prin lume în fală, demnitate şi mărire. Şi să şti mărite că în tremurul flăcării unui muc de lumânare ce-l punem spre pomenirea sufletului tău, se va afla, cu siguranţă şi lacrima noastră fierbinte, talantul care-l dăm Preamăritului spre a te însfinţi şi veşnici acolo, în nesfârşitele grădini ale raiurilor Sale.

Mircea Dorin Istrate

Preşedintele Ligii Scriitorilor Români

Filiala Mureş.

***

DE CITESC A TALE VERSURI

De citesc a tale versuri mă-nfior cătând cu gândul

Spre Măritul, care-ncuget ţi-a turnat dumnezeire

Şi-n cuvânt ţi-a pus simţire, iar cel suflet miruindu-l

La ’nălţat peste a noastre, să se facă nemurire.

Tu, în slova-ţi mângâiată pus-ai jalea şi cu dorul

Şi iubirea să ne urce spre cerescul cel divin,

Nerăbdarea tinereţii, mări de lacrimi, şi fiorul

Ce să-mbete-a noastre inimi, ca pocalele cu vin.

Mai apoi, în nopţi cu lună ne-ai purtat prin universuri

Să ne-arăţi nemărginirea lumilor de-acol’ de sus,

Cum genuni ce nasc luceferi, înlăuntrul unor versuri

Tăinuiesc iubiri măreţe, petrecute în ascuns.

Iar pe lacul plin de nuferi tremurând în unduire

Sub ascunsul unui nour, pe o noapte înstelată,

La o tânără codană îndulcită cu iubire

I-ai vândut un roi de stele, pentr-o gură sărutată.

Când în codrul de aramă ţi-ai ascuns copilăria

În poiana înflorată sub o buză de izvor,

Ai ştiut că vine-o vreme când te-ncearcă nostalgia

Şi-ntr-o lacrimă vei stinge fierbinţeala unui dor.

În scurtimea vieţii tale moşii ţi i-ai pus în ramă

Ca aminte să-ţi aducă de măririle trecute,

Când pe domnul şi prostimea îi dureau aceeaşi rană

Şi-mpreună sângerat-au în onoare şi virtute.

Când te-ai dus din astă lume în vecia ta cerească

Domnul te-a aprins Luceafăr sus pe boltă-n nemurire,

Iar în urmă ta lăsat-ai, din ce-a limbă românească,

Mierea dulcilor cuvinte, să se facă nepieire.

***

Când citesc a tale versuri, bobi de lacrimi de pe geană

Cad pe sufletu-mi ce încă se-ndulceşte cu-al tău vers,

Şi atunci, te văd cu gându-mi ca pe-un sfânt fără prihană

Ce-nsfinţeşte a sa urmă, colindând prin univers.

LUI EMINESCU

Când moare clipa zilei cuprinsă-ntr-un fior,

Când tremur plopi-n frunze stârniţi de-un vânt uşor,

Cu mierea din cuvinte ce-ar stâmpăra şi-o rană,

Vecernii tu coboară pe obosita seară.

Pe cei cu drag în suflet cuprinde-i cu iubire

Şi-n ‘nălţătoare vise mi-i urcă peste fire,

Speranţa viu le-o ardă dorinţele în şoapte,

Și dulcea cea iubire, topească-mi-i din noapte.

Că tu îmi ştii mai bine, cum nu ştiu mulţi în lume,

Ce-i rugul din iubire şi-a chinului genune,

Ce-nseamnă-ombrăţişare, arsura din sărut,

Şi mii de înţelesuri când mi-e cuvântul mut.

Smeritul şi curatul de fată ne-ntinată,

Căldura din iubirea ce ea şi-ar da-o toată,

Plăcerea mângâiată şi ruga visătoare

Şi lacrima-ndurării ascunsă în iertare.

Şi dorul plâns în Doină de-un suflet pătimit

Şi-al mamei chip-icoană pe-altare însfinţit

Şi neamul din ţărână la ceruri ridicat,

Strămoşul din Columnă în piatră înstelat.

Să nu uităm că toate-s sămânţă de lumesc,

Că din iubiri şi patimi a noastre vieţi îmi cresc,

Pe cei urcaţi la ceruri tu fă-mi-i veşnicie

Ca-l nostru gând perpetuum, mereu la ei să-mi fie.

***

Acum te du-n rotire spre cerurile ‘nalte,

Luceafăr fii pe boltă în miez adânc de noapte,

Iar din celeste spaţii ne ţine-n ocrotire

Şi peste noi revarsă speranţe şi iubire.

Noi încă te vom ţine icoană pusă-n ramă,

Un gând ce lăcrima-va în clipele de taină

Şi-n candelă de suflet, tu muc de nemurire

Vei licări cât vremuri, s-or face amintire.

CÂNTEC LUI EMINESCU

Ne-ai învăţat cuvântul ne fie înviere

Şi moştenita limbă un fagure de miere,

Să nu-nşelăm speranţa ce încă ne-a fost dată,

Să ardem în iubirea bobocului de fată.

Din vis făcut-ai aripi să poată muritorul

Să urece-n nefiinţă, să ia din tine zborul,

Plecând spre zări deschise şi large infinituri,

Să se-ntrupeze încă-n, nepieritoare mituri.

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Lui EMINESCU” →

Săptămâna Internațională de cultură “Câmpul Românesc”, Hamilton-Canada, 2019

Luni 1 iulie, oră 19:00
1. Preot Dr. Dumitru Ichim, Kitchener, Ontario și ing. Dumitru Răchitan, Toronto, Ontario: Primirea oaspeților
2. Preot Dr. Dumitru Ichim, Kitchener, Ontario: Rugăciunea de deschidere
3. Claudia Voiculescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, București : “Ateneul Român – Simbol al Culturii și Spiritualității Românești, istorie și actualitate”
4. Dr. Elena Armenescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, București: “Mircea Eliade și muzele lui”
5. Julian Ichim, activist și jurrnalist, Kitchener, Ontario: “Globalism și cultura McDonald”
6. Expoziție de sculptură Sylvio Suga și workshop toată săptămâna cum se sculptează.
Moderator: Prof. Sebastian Doreanu.

Marti 2 iulie, ora 19:00
1. Horia Ion Groza, scriitor și poet, San Diego, California, USA: “Sfântul Paisie de la Neamțu și Paisianismul”
2. Claudia Voiculescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, București : “Oameni care fac cinste neamului: Emil Panaitescu”
3. Cristina Liberis, ziarist și producător Trinitas TV, București: “Preoti români – Jertfă și rugăciune pentru Unire”
Moderator Prof. Sebastian Doreanu

Miercuri, 3 iulie, ora 10:00
Excursie la Cascada Niagara.
Miercuri, 3 iulie, ora 19:00
1. Dr. Elena Armenescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala București: “Secretele fericirii și ale longevității”.
2. Mircea Ștefan Bartan, scriitor și poet, Cleveland, USA: “Vasile Militaru și destinul tragic al poporului român”.
3. Prof. Sebastian Doreanu, scriitor și jurnalist , Denver, Colorado, USA : “Condiția scriitorului român în Exil”
4. Cristina Liberis, ziarist și producător Trinitas TV, București: “Zidul de timp”.
Moderator Prof. Sebastian Doreanu

Joi, 4 iulie, ora 10:00
Excursie la comunitatea menonită din St. Jakob, Ontario.
Joi, 4 iulie, ora 16:30
Masă rotundă: Pr.Didel Furtună – ”Crimele” lui Dumnezeu în Vechiul Terstement.Moderator Prof. Sebastian Doreanu
Expozitie de carte veche.
Joi, 4 iulie, ora 19:00
1. Claudia Voiculescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, București: “Pagini de istorie literară – Cenaclul Literar, George Bacovia”
2. Horia Ion Groza, scriitor și poet, California, USA: “Suferință și demnitate – Peregrinările unei familii în Siberia”
3. Prof. Dr. Rodica Gârleanu Costa, scriitor, Oakville, Ontario: “Actualitatea filoofiei lui Mircea Vulcănescu”.
4. Moment poetic – în lectura autorilor.
Moderator Prof. Univ. Dr. Nicholas Andronesco

Vineri, 5 iulie, ora 16:30
Masă rotundă – Cristina Liberis: Ce este Trinitas TV? Lansare de cărți. Moderator Milena Litoiu
Vineri, 5 iulie, ora 19:00
1. Prof. Univ. Dr. Tudor Spătaru, Columbia Univ, New York. USA: Eseu despre “Resurrection from Hell” (“Învierea din Iad”) de Nicolae Dabija în traducerea lui Nicholas Andronesco.
2. Prof. Univ. Dr. Nicholas Andronesco, University of Bridgeport, Connecticut: “Elemente de economie in opera lui Mihai Eminescu”.
3. Proclamațiie: “Reunirea Barasabiei si Bucovinei cu România”, Câmpul Românesc, Canada, 2019.
Moderator, Milena Munteanu

Sâmbătă, 6 iulie, ora 14:00
Programul cultural-artistic al Cenaclului Literar Nică Petre, de pe lângă revista Observatorul din Toronto. Moderator Dumitru (Puiu) Popescu.
Banchetul de Rămas Bun!

Elena BUICĂ: Radio ProDiaspora și Revista ProLitera – adevărate atingeri de suflet

La ceas aniversar, când Radio ProDiaspora își serbează un deceniu de la apariţie, iar Revista ProLitera opt ani, cuvine-se din partea mea să închin un gând încărcat de emoţie și admirație pentru inițiatorii acestui act de cultură și pentru întreg colectivul redacțional. Merită închinat un imn de slavă celor care au avut această inspirată idee de a da naștere unui post de radio care să-și trimită vocea cu vibrații calde către toți românii aflați pretutindeni în lume, pentru a-i ține laolaltă, radio pe care l-au botezat, subliniind esența sa, „ProDiaspora”, și revista sa literară, „ProLitera”, în care se fac cunoscute gândurile și trăirile românilor așternute în scrieri literare.

Doamna Elena Câmpean, Directorul general al acestui radio de vis vibrând de viață, de iubire și speranța, așa cum e perceput de toți romanii, a avut această inițiativă împreună cu Robert Landmann din Germania, la care s-au alăturat apoi numeroși înflăcărați ai întruchipării acestui vis, prin muncă de voluntariat. Din programul lor, am aflat că acest radio „s-a născut din dorinţa de a micşora distanţele dintre români, oriunde s-ar afla aceştia. Iniţiativa are ca scop promovarea imaginii României, a românilor, a tradiţiilor, a culturii naţionale în afara graniţelor ţării, în cadrul comunităţilor de români din lumea întreagă”. La acest proiect s-a alăturat și inițiatorul Revistei ProLitera, remarcabilul jurnalist româno-australian, George Roca.

Fenomenul acesta, al diasporei, își întinde tot mai larg aripile peste întreaga lume, dar pentru noi, românii, acesta este ceva mai intens. Existența într-un alt mediu implică multe schimbări, pentru care nu suntem bine pregătiți atunci când ne apar borne în cale. Radio ProDiaspora și Revista ProLitera vin în ajutorul nostru ca o mare binefacere pulsând alături de noi, dăruindu-ne sugestii de ieșire din impas, clipe de aleasă bucurie, încurajându-ne și întărindu-ne în spirit, unindu-ne și amintindu-ne de tot ceea ce definește sufletul poporului român.

Pentru că și eu fac parte din această lume a diasporei, am avut parte de mâna întinsă a acestui minunat colectiv. În anul 2012, mă aflăm în București pentru lansarea unui volum intitulat „Întoarcerea spre obârșii”. În frumoasa sală a Bibiotecii Metropolitane, în primul rând, din fața mea, s-a așezat o doamna pe care nu o cunoșteam, dar care mi-a atras atenția printr-o deosebită frumusețe, eleganță și o aleasă ținută care-mi amintea de acea distincție a doamnelor din frumoasa perioadă interbelică, pe când România avea o culoare și o personalitate distincte. N-am pierdut-o din vedere, în timp ce-mi prezentam cartea, fiindcă mi se părea că participa cu toată ființa sa la tot ce spuneam.

Curând mi s-a umplut inima de bucurie și de emoție, când am auzit-o vorbind cu competență și cu apreciere despre scrierile mele. Atunci am aflat că era doamna Ecaterina Câmpean care îmi publicase mai multe eseuri în revista ProLitera împreună cu jurnalistul și promotorul culturii românești, George Roca. Și-a încheiat cuvântul cu înmânarea unei Diplome de Excelență din partea Radio ProDiaspora și a revistei ProLitera. Era prima distincţie pe care am primit-o, și emoționată, cu greu am putut rosti cuvintele de mulțumire. Și acesta nu a fost singurul dar. Mai amintesc doar unul. Colectivul acestui post de radio, ProDiaspora, având în mijlocul lor pe minunatul scriitor româno-spaniol, Marin Trașcă, mi-au dedicat un program de o oră, intitulat „Carul cu vorbe”, cu muzică din Teleormanul meu natal, fragmente de interviuri, citate din scrierile mele sau comentarii pe marginea lor.

Păstrez însemnările Doamnei Ecateria Câmpean făcute cu acest prilej și redau câteva fragmente din care desprindem viziunea şi programul acestor mijloace de comunicare, dar şi implicarea redactorilor în promovarea valorilor româneşti: „Recunosc cu emoție că în cei mai bine de trei ani de când Radio ProDiaspora emite online și grație prietenului și colegului George Roca din Australia, Revista ProLitera publică sistematic nenumărate materiale primite din toate colțurile lumii, nu o dată mi-am dorit să cunosc persoana ale cărei scrieri fascinează prin originalitatea și spontaneitatea lor, și care nu este altcineva decât doamna Elena Buică, Buni pentru prieteni, astăzi prezentă aici pentru lansarea ultimei sale cărți. Pentru că, iată, Domnia Sa este acum în mijlocul nostru, iar eu mă bucur din toată inima să-i strâng mâna și s-o privesc în ochi, așa cum mi-am dorit de mult timp, și să-i spun cu emoție, bine ai venit «acasă», aceasta este cu adevărat «întoarcerea spre obârșii»! Activitatea doamnei Elena Buică a fost evocată într-o emisiune realizată de Radio ProDiaspora de către colegul nostru Marin Trașcă din Spania și intitulată «Carul cu vorbe», iar eu sper că a fost o surpriză plăcută pentru Buni a noastră, pentru că îmi place să cred că ne numărăm printre prietenii de suflet ai Domniei Sale… La implinirea celor 80 de ani, vom fi alături de Dumneavoastră…” Continue reading „Elena BUICĂ: Radio ProDiaspora și Revista ProLitera – adevărate atingeri de suflet” →

Vicu MERLAN: Misterul zeițelor de la Isaiia

Pe terasele inferioare de pe cursul mijlociu al râului Prut, din partea de est a României, în dreptul localităţii Isaiia, comuna Răducăneni, judeţul Iaşi, s-a făcut în anul 1998 o descoperire care avea să schimbe din temelii istoria străveche a României. A fost descoperită trusa unui şaman preistoric, cu o vechime de peste 7200 de ani, trusă intactă ce conţinea un inventar ocult, magic, cu rol esoteric ce depăşeşte cu mult imaginaţia noastră de astăzi. Artefactele descoperite prezintă o afinitate intrisecă a Numărului de Aur (proporţia divină), cu geometrie sacră (steatopigia divină), scrierea pictografică incipientă pe statuete şi tronurile zeiţelor, cu elemente cosmogonice ce obiectivau Realitatea Divină dintr-o perspectivă transcendentă.^[1]

Scurt istoric

Încă de copil eram atras de tot ceea ce era misterios. Am descoperit cărţile care mi-au oferit unele răspunsuri. Văzând că nu-mi astâmpăr setea de cunoaştere, am început să cutreier dealurile dimprejurul satului natal Isaiia, să caut „flacăra” comorilor, să caut şi să studiez vulcanii noroioşi din zonă, să verific legendele atribuite cetăţii getice de la Moşna din apropiere, a vestigiilor înaintașilor de la Buneşti etc. Aşa mi s-a născut pasiunea pentru arheologie, dar și pentru astronomie.

Situl arheologic de la Isaiia l-am descoperit prin 1991, în urma unei periegheze, pe vremea când eram student în anul I la Facultatea de Istorie-Geografie din Suceava. Nevoia de cadre didactice universitare la proaspăta facultate, reînfiinţată după 1990, a fost un noroc pentru mine de a avea majoritatea profesorilor de la Univ. „Al. I. Cuza” din Iaşi. Printre ei se afla şi unul dintre cei mai buni neoliticieni din Moldova, prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu. I-am dus acestuia un coş de fragmente ceramice descoperite, pe care le-a încadrat arheologic ca aparţinând civilizaţiei Precucuteni III. Am făcut practica arheologică pe şantierele domniei sale, am învăţat alfabetul profesiei de arheolog încă de atunci. Știam ce vreau! După terminarea studiilor, fiind angajat ca muzeograf la Muzeul Municipal din Huşi, m-am aventurat în a deschide un sit arheologic. Fiind la început de drum, aveam nevoie de girul unui specialist. Aşa a început colaborarea noastră.

În 1996, am efectuat primele săpături arheologice la Isaiia, punctul “Balta Popii”^[2] Era locul unde, în copilărie mă duceam cu bunicul la pescuit. Probabil şi vechile triburi pescuiau cam prin aceeaşi zonă. Am fost norocos de la primul sondaj; am decopertat o zonă sacră a unui sanctuar de 7000 de ani, în care am găsit fragmente din lut ars de la măsuţe de altar, statuete antropomorfe feminine, vase de ritual de tip askkos, râşniţe, topoare din piatră de tip „calapod” perforate, vase ceramice, unele reîntregibile, așchii şi lame de silex ş.a.

Printre acestea a apărut şi o tăbliţă din lut ars cu scriere pictografică, mai veche decât cele din Sumer (considerate de cercetători cele mai vechi din lume), fiind aproximativ contemporană cu celebrele tablete-teracotă de la Tărtăria, jud. Cluj. Dacă nu găseam ceva de valoare, sondajul rămânea la acel stadiu, însă cele descoperite ne-au dat speranţe.

Continue reading „Vicu MERLAN: Misterul zeițelor de la Isaiia” →

Daniel IONIȚĂ: Cultura fierbe la Bistrița!

Bistrița e un oraș fascinant! Fusesem acolo cu 15 ani în urmă, dar în treacăt, spre lacul Colibița. Recent am petrecut trei zile minunate în acest oraj, cu ocazia evenimentului lansării unuia din volumele mele (Basarabia Sufletului Meu – Colecție de Poezie din Republica Moldova, scrisă împreună cu editoarea Maria Tonu din Toronto, Canada). Astfel am reușit să ating și să cunosc mult mai îndeaproape aspecte importante ale acestui minunat oraș. Spre exemplu de strada pietonală Liviu Rebreanu cu tavernele și restaurantele ei (îmi vor rămâne îndelung în memoria papilelor gustatie excelentele mâncăruri de la Terasa Casa Doamnelor!), minunatul turn al Bisericii Evanghelice, muzeul, apoi extrem de vechea biserică (acum ortodoxă) „Intrarea în biserica Maicii Domnului”, unul din cele mai vechi monumente din România (fostă mârâstire minorită, apoi biserică romano-catolică, apoi evanghelică, apoi ortodoxă din 1948, pentru ca din 1990 să aparțină parohiei Bisericii Române Unite – Greco-Catolice), etc. (Ca o paranteză legată de ultimul edificiu, discuția avută cu Părintele Profesor Nicolae Feier, despre istoria fascinantă a acestui lăcaș, merită înregistrată și pusă cel puțin într-un volum, dacă nu chiar într-o serie de emisiuni! Mă voi întoarce la Bistrița și numai pentru a mai petrece timp cu acest om excepțional)

Ceea ce va rămâne în memoria mea emoțională va fi faptul că am întânlint la Bistrița un extraordinar, și neașteptat, vulcan cultural! „Cultura fierbe la Bistrița!”. Ghilimelele sunt datorită faptului că citatul nu-mi aparține. Expresia a fost emisă, în cadrul unui interviu de radio, moderat de efervescentul și creativul Menuț Maximilian, de către președintele Palatului Culturii din Bistrița, Dr. Dorel Cosma, omul care, în mare măsură, este responsabil de această temperatură ridicată, înregistrată de mine în dreptul termometrului cultural la Bistrița.

Demn de menționat este faptul că Bistrța are cam șaptezeci de mii de locuitori. Demn de menționat este și faptul că are un palat cultural excepțional nu numai ca structură și arhitectură! Sunt multe asemenea edificii în România, lăsate să se deterioreze, sau nefolostie în scopul intenționat. La Bistrița însă, acest lăcaș al culturii, este extrem de îngrijit, și dotat cu toate cele necesare desfășurării unor activități variate pe tărm cultural/artistic.

Și mai important este faptul că acest edificiu este folosit în mod intens – nu este numai un punct de atracție pentru turiști! Chiar în preajma lansării volumului meu – cu câteva zile înainte și după – fuseseră programate alte evenimente similare, de la reprezentări teatrale, la concerte, la expoziții de artă, simpozioane etc.

Meritul incontestabil pentru această energie culturală palpabilă aparține d-lui Dorel Cosma. De mai bine de un deceniu și jumătate, eforturile domniei sale s-au îndreptat spre încurajarea și promovarea evenimentelor culturale în localitate. Ca un exemplu, din multele posibilie, Dorel Cosma este președintele Asociației Internaționale pentru Folcor. Ca atare, Bistrița a devenit un fel de captală anuală unde (anul acesta, spre exemplu) vor veni reprezentanți din peste 15 țări, la un eveniment internațional de mare răsunet.

Însă ca orice adevărat lider, Dorel Cosma a știut să se înconjoare cu oameni deosebiți, fie că ei fac parte din structura organizațională oficială, fie că sunt colaboratori apropiați. Câteva exemple: Zorin Diaconescu – un om erudit, scriitor și traducător de excepție din și înspre limbile germană și engleză. Apoi deja menționatul Menuț Maximilian, un fel de jongleur cultural extraordinar, care reușește să managerieze postul de radio, apoi ziarul Răsunetul, iar peste toate acestea mai și produce și moderează o importantă emisiune zilnică. O mențiune specială pentru d-na Consultant Artistic Maria Herineanu, fără de care nimic din toate acestea nu s-ar putea petrece. Vedeți, fiecare organizație, fiecare grup, are nevoie de un liant, de cineva care – fără a fi prețios sau temperamental, fără a avea ego – să se ocupe de detaliile absolut vitale, fără de care o activitate, în loc să ajungă să excepțională, ar deveni în cel mai bun caz mediocră – iar d-na Herineanu reprezintă acest element vital. Pozitivitatea, bunăvoința și eficiența domniei sale m-au impresionat în mod deosebit!

Continue reading „Daniel IONIȚĂ: Cultura fierbe la Bistrița!” →

Daniel IONIȚĂ: Papa Francisc și țuica de prune / Papa Francisc and the Romanian plum brandy

Papa Francisc, liderul oficial al Bisericii Romano-Catolice, și lider neoficial (nerecunoscut de toți) al creștinismului mondial, a vizitat recent România pentru trei zile – și s-a întâmplat să mă aflu și eu în patria mumă în această perioadă! Aceasta (vizita papei, nu prezența mea) a avut mare răsunet local, câteva canale media au urmărit și comentat pas cu pas vizita pontIfului vaticanez. Nu știu câtă rezonanță a avut aceasta în presa mondială, dar cel puțin presa australiană (locuiesc la Sydney) a menționat câte ceva, dar nu prea mult. Mă rog, fiind martor al altor vizite papale în alte țări (sunt plecat din România de 40 de ani), nu am urmărit îndeaproape toate detaliile – dar sunt familiar cu evenimentele de la București, Iași și Blaj – impresionante și prin ceea ce a transmis papa, și prin organizarea acestora de către autoritățile locale. De meționat că papa a călătorit în umila Dacie Logan, și nu în limuzine de lux, occidentale. Tipic – și o palmă pentru personalități locale, bisericești sau laice!

Altceva mi-a stârnit interesul în legătură cu vizita papei Francisc. Chiar de pe timpul vizitei au început să apară glume legate specific de vizita papei în România. Una din ele îl prezintă pe papa într-un fel de „before-and-after” legat de îmbibarea cu vestita „Țuică de Prune” românească, chipurile după o vizită (fictivă) la Vaslui. Pentru referință, în fotografia „after” Papa este reprezentat de Jonathan Pryce – cu care Jorge Mario Bergoglio se aseamănă foarte mult la trăsăturile feței, în rolul lui de High Septon/High Sparrow (un fel de lider religios al unui cult din serialul Game of Thrones (Urzeala Tronurilor).

Postarea aceasta a trezit rumoare și chiar comentarii ofensate din partea unora: „Chiar așa?! Dar e vorba de Papa!”; „Chiar nu avem limite (noi Românii) cu glumele proaste, nici măcar cu privire la cineva ca Sfântul Părinte ?”, „S-a întrecut măsura !” etc etc. Nu voi comenta situația interesantă că România – o țară 85% nominal-Ortodoxă, cu vreo 10% neo-Protestantism și foarte puțini Romano-Catolici – a avut aroma, pentru trei zile, de țară eminamente catolică. Acesta nu e o judecată de valoare, ci numai o observație. Pe tema asta discuția va fi mai complexă, și merită o analiză mai detaliată (nu doar reacții superficiale cum am văzut până acum în presa românească) – deci o vom lăsa poate pentru mai târziu.

Vreau să îmi circumscriu comentariile, reflecțiile de mai jos, doar la aceste atitudini ofensate.

În primul rând umorul răstoarnă de pe pedestal numai zeii falși. Nu e un aforism propriu, altcineva mai deștept decât mine a scris asta, dar subscriu sută la sută. Personalitățile neautentice sau mici, distorsionate și totalitare (vezi un Hitler, Mao, Stalin sau chiar… Ceaușescu) trebuiau să se teamă de umor!!! Dar nu cele autentice, pozitive și inteligente. Niciodată! Apoi poanta nu e despre papa Francisc (aici multă lume nu gustă subtilitatea), ci despre alcoolismul rampant din acea zonă a României – papa reprezentând, în acest caz, doar un vehicol pentru a face această observație satirică. Repet, gluma nu este despre papă – doamnelor și domnilor ofensați!

În al treilea rând – și CE DACĂ se fac glume pe seama papei?! El (Francisc) ar fi primul care ar aprecia această glumă – fiindcă Jorge Mario Bergoglio are simțul umorului foarte dezvoltat, e un om deschis și vesel. Dacă ar cunoaște substratul glumei cu țuica, ar râde de s-ar prăpădi! Și în final, ce anume dezvăluie aceste proteste împotriva umorului legat de papă (fie acest umor mai bun sau mai prost), vis-a-vis de atitudinea noastră, ca „ofensați”?

Nu cumva spune că – oripilându-ne la umorul cu privire la „lucrurile sfinte” (papă, patriarh sau popă ortodox, pastor adventist, imam, rabbi, sau Dumnezeu știe…, sau chiar Dumnezeu Însuși/Însăși etc.) – ne asemănăm pe undeva cu musulmanii extremiști din Copenhaga și de aiurea, cei ce acum câțiva ani au asasinat un regizor de film care făcuse un documentar negativ despre Mohamed, iar pe un alt artist grafic, care desenase niște caricaturi publicate în ziar și pe internet – cu bombe agățate în turbanul profetului (binecuvântat fie-i numele…), îl tot amenință pe caricaturist cu moartea?

Dacă stai să te gândești mai bine, chiar glumele care implică divinitatea – (de exemplu sunt multe care încep cu „Dumnezeu se plimba cu Sfântu Petru prin… ”etc etc) – nu sunt, de fapt, făcute pe seama lui Dumnezeu sau a Sfântului Petru. Poanta se referă de obicei la unul sau mai multe din defectele noastre umane. Dumnezeu este antropomorfizat pentru a ne ajută să devenim conștienți de propriile noastre defecte, care altfel ar rămâne în unghi mort. Altfel spus, umorul ne ajută să percepem adevăvruri necomfortabile despre noi, care, dacă ne-ar fi fost expuse direct și cu seriozitate, ne-ar fi revoltat, sau cel puțin ne-ar fi pus într-o situație de defensivă – neavenită schimbării în bine.

Datorită faptului că este o modalitate de gândire paralelă, neliniară, neobișnuită (la o glumă bună poanta vine exact de unde nu ne așteptăm) – umorul pătrunde prin filtrele noastre defensive. Ne trezim râzând fără să vrem de propriile noastre defecte. Ceea ce ne va face, dacă avem inteligență și onestitate, să ne reevaluăm anumite atitudini și fapte. De unde importanța bufonilor la curțile regale din trecut – care, de multe ori, cu pericolul propriei vieți, iluminau prin umor anumite decizii greșite, periculoase sau nejuste, ale suveranilor în slujba cărora se aflau.

***

Daniel IONITA

PAPA FRANCISC AND THE ROMANIAN PLUM BRANDY

Pope Francis, world leader of the Roman-Catholic church, and unofficial leader (as he’s not recognised by everybody) of world Christianity, recently visited Romania for three days, and I happened find myself here in the old-motherland during this period. This (the pope’s visit, not my presence) was assiduously covered by the media, quite a few TV channels followed and commented on the Roman Pontif’s every move and word. I am not sure what resonance this hand in the world media – the Australian media (which I naturally follow) mentioned a little.

Continue reading „Daniel IONIȚĂ: Papa Francisc și țuica de prune / Papa Francisc and the Romanian plum brandy” →

Victor ROȘIANU: La cenaclul ”Artur Silvestri “ – Medalionul literar “Cartea fereastră deschisă spre suflet “

Ședința cenaclului “Artur Silvestri “ din data de joi, 30 mai a.c., deschisă de președinta cenaclului, scriitoarea Voichița Pălăcean Vereș, s-a desfășurat sub genericul spuselor lui Theodore Parker: “Carțile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândești cel mai mult.”

Președinta de cenaclu a subliniat faptul că în sală sunt prezenți membrii ai Ligii Scriitorilor din Baia Mare: Virginia Paraschiv, dr.Mihai Ganea, și din Gherla, scriitorul Teodor T Ungureanu,. Apoi a dat cuvântul președintelui național al Ligii Scriitorilor, care, așa cum a intrat în tradiție, a făcut o retrospectivă a activităților filialelor acestei organizații profesionale, arătând că în prezenta perioadă au fost alegeri în filialele din județele: Olt și Iași.

În continuare președintele a prezentat și discutat cărțile și revistele primite de la scriitorii din țară: despre revista „Moldova literară „ , revistă ce apare sub egida Filialei Ligii Scriitorilor Iași, având ca realizator pe neobositul scriitor Mihai Știrbu, a spus că în peisajul revuistic din țara noastră această publicație este una din cele mai bune din punct de vedere al calității materialelor publicate, dar și din punct de vedere estetic și tipografic. A mai prezentat revista bănățeană “Suflet nou “ și cărțile: “Martorii răstignirii “ de Vasile Cocarcea, “Ape adânci “și “Când se întorc rândunelele “ de Nan C.Ilie, “Percepții “ de Ana-Cristina Popescu, ”Rătăcitoare umbre” de Rodica Iva Dascălu”,”La ceas aniversar” de Gh.Șoptirean”, ”Tartorii roșii” de Constantin Mitachi’’ și ’’Lamura’’ de Paraschiva Cărbunar și Livia Băcia. În continuare a mai prezentat cărți Iulian Patca, președintele filialei Cluj a Ligii Scriitorilor: “Lacrimi de râs “ de Eugen Burghelea , “Mult râvnita primăvară “ de Vasile Gh.Pascal “ , “ Arbore în surâs“ de Paraschiva Cărbunar, “Înțelepciunea lui Godot “ de V. Umbreanu“, “Rază de soare “ de Vasile B. Gădălin “.

Apoi, Al.Florin Țene a prezentat cele cinci volume al scriitorului dr.Mihai Ganea, intitulate “Testamentul filozofic “ și revista “ Porțile nordului“ pe care o editează împreună cu scriitoarea prof.Virginia Paraschiv.

După acest moment dedicat grupajelor de cărți, Voichița Pălăcean Vereș a prezentat cartea “Când amintirile se-ntorc “ de Ioan Ghiolțean, arătând că autorul are vârsta onorabilă de 95 de ani, și, între coperțile acestui volum de Continue reading „Victor ROȘIANU: La cenaclul ”Artur Silvestri “ – Medalionul literar “Cartea fereastră deschisă spre suflet “” →