Eugenia BUCUR: Gândul toamnei în ecouri (poeme)

Prima respirație

 

Seara a căzut încet peste zi

Intr-o pătrundere discretă

Până când întunericul îndesit

A strigat -Am învins lumina

 

El nu înțelesese cântul celor

Ce nu aveau parte de umbre

Subtile forme ale discreției

Luminii ochilor măcar urme

 

În suflet  crescuseră flori albe

Ce acopereau bezna de afară

Acelaşi alb se vedea pe frunte

Şi pe zâmbetul azi ascuns

 

Din sâmburele normalitate

Crescuse un înger trandafiriu

În strai de scâncet înmugurit

Şi izvor de bucurie… de tată!

 

 

Jocul cuvintelor

 

Neastâmpărul copilăriei se rescrie

În alt spațiu în alt timp în alt mod

Doar zburdălnicia rămâne constanta

În al vieții fir variabil un şăgalnic nod

Culisând în culise în reguli necunoscute

Ce-şi urmează drumul sigur singur

Pe culoarele firelor dense nevăzute

Lumini stinse se reaprind din cenuşe

Uneori de la vânt alteori de la ploaie

Geamul ferestrei este cale deschisă

Clipa o imensă trăire-n albastră văpaie.

 

 

Parfumul lemnului

 

Tu inel de zi şi noapte

Ce legatu-m-ai cu glia

Spune-mi rogu-te de acu

Unde cântă ciocârlia

Printre ramuri răsfirate

În străine flori de vânt

Îmi plec astăzi dorul

Continue reading „Eugenia BUCUR: Gândul toamnei în ecouri (poeme)” →

Vasile COMAN: Amintiri cu gutui (fragment)

Ploua…
Ploaia biciuia fereastra într-un ritm anormal… Priveam absent la copacul din fata casei care se legăna cu crengile până la pământ.
Câteva frunze se încăpățânau să rămână prinse de fratele ram.
De parcă iernii i-ar fi păsat de ele!
Aveam o stare de nepăsare, tristă…
eram obosit și apatic, dezamăgit de tot și de toate.
În calvarul acela de vânt, ploaie,frunze…
mi-a atras atenția un bătrân ce se chinuia să-și țină umbrela sa nu o zboare vântul dar și el echilibrul.
L-am privit atent si am văzut cât de mult semăna cu bunicul si dintr-o data m-a cuprins dorul acela care-l simți cu durere în suflet.
Mi-era dor de bunici,de tata, de mama…
Toți s-au dus unul câte unul dar dorul de ei este nesecat
Ca ieri a fost….tot în noiembrie
Nu plecam de la ei fără gutui, dulceața de gutui sau nuci.
Cât aș fi vrut să-i sun, să le aud vocea, să-i văd sau să mă întrebe la plecare:
– Pe la noi…când mai vii?
– Lasă tată că o să vin..
Nu am mai fost…nu știu ce naiba se întâmplă cu timpul că nu se mai ajunge.
Nu mai avem timp nici măcar pentru câteva vorbe.
S-au dus toți unul câte unul și bunicii si părinții…
Doar undeva la colțul casei părintești gutuiul își leagănă crengile lovind ușor fereastra…
Am pus pentru voi o gutuie la fereastra…sa lumineze calea sufletelor cu dor de casa…asa…cu blândețe de soare mic…cu blândețe de icoane cu sfinți…cu blândețe de candelă de dor…ce încă luminează odaia…

Când plouă… privesc spre cer si îmi doresc ca de acolo de sus să mă vadă și să mă audă:
– Vă iubesc, dragii mei!

 

Nu mai e timp…

De ceva vreme suntem prea ocupați,
Nu mai avem timp pentru mamă…
Nu mai avem vreme de frați…
O vizită scurtă, parcă ar fi măsurată
E drumul prea lung la bietul meu tată.
Imposibilul nostru ni se pare calvar,
Între noi şi părinți e un mare hotar,
E distanța prea mare, ei vin din alt veac
Părinții în lacrimi, ne văd,…şi-apoi…tac,
De ceva vreme suntem tot mai străini
Un hotar invizibil între noi şi vecini,
Nu e timp de binețe, nu e timp de cuvânt
Între noi şi ceilalți numai ploaie şi vânt.
Continue reading „Vasile COMAN: Amintiri cu gutui (fragment)” →

George ANCA: Feminitate Câmpina

Excerpte din cărți ale lui George  Anca

 

DODII  18   –   58 /  

construcţia femeii bune

 

o am tradus de un minut

Orfeu îi cântă-n văi de strune

a răsări fără trecut

n-o mai cunoşti şi ce i-ai spune

 copiii vi s-au petrecut

mai mult pământ duminici lune

o săptămână blândă luth

puţină lume zgomot mediu

trei tei în curte către toamne

o amintire drept remediu

ori niciodată te condamne

montan al verii noastre sediu

inexistent n-ai dat-o doamne

închinare înaintea femeii străine

 

frumoaso înţelegi cuvântul

vezi e o şoaptă de la ceruri

pentru auzul tău neştiutor

poate sunt blestemat să se vestească

iubirea mea în toate încăperile

şi să răsune până-n vârful munţilor

dar ţie să îţi pară de neînţeles

tălmacii ştii şi ei mi s-au împotrivit

şi zac de-acum sub steagurile albe ale mele

un mort o moartă nu mai ai pe nimeni viu

un schingiuit de ură neamul îngropat

ascultă-mă nu te feri atâta

curând o să te urâţească foamea

aşa cum te înfometează frumuseţea azi

de ce să-ţi fi rămas dator destinul

doar ţie dintre fiii-mpărăţiei dispărute

pe fratele-ţi iertându-l singur şi-a dat moartea

mai înainte ţi-o fi poruncit în limba voastră

să mai trăieşti în amintirea tuturor

Zalmoxe-i numele fiului tău

de îl vei zămisli pun datină

să nască toate semenele tale nume

de mai nainte puse prea cu drag visate

Zalmoxe spune-i zi-i Zalmoxe

şi-n fire vino-ţi taci să nu uiţi

Zalmoxe ţi-l înseamnă în minte

şi frânge-te ca şi cum asta

ţi-e dăruirea mea iubirea

Zalmoxe-i darul tău Zalmoxe

e de ajuns atât să ştii pe limba-nvingătorilor

nimenea nu o să-ţi vorbească

în numele cu numele Zalmoxelui

nu plânge nu Zalmoxe

fii născătoarea-i fii Zalmoxe

şi nu te prăpădi Zalmoxe

înviază-te Zalmoxe

 

IBSENIENII Roman

 

Depastişare

( din notiţele Claudiei)

 

Flaubert este un scriitor bun, dar nu atinge cerinţele clasei muncitoare.

O zi din viaţa lui Heminguei: s-a sinucis.

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, cel mai liber scriitor în viaţă. Toţi cei care se arată mântuitorii societăţii în carte apar ca nişte bestii, pentru autor, nimeni nu mai este curat. Eugen Ionescu a scris: Paul Goma este un Soljeniţ român. Firea lui Goma devine un arbitru cu mari crudităţi. Dă în libertinajul de tranziţie care spală creierii… Cum ne povestea el în celulă Giois şi eu dormeam. Goma, în Jurnal, e un Savonarola. În realitate, a fost cel mai represat în puşcării şi cel mai exilat la Paris. Pe mormântul lui Eugen Ionescu scrie: Cine mă salvează? poate Iisus. La moartea lui Mircea Eliade: Cărturarul lasă în urmă cărţile, a luat cu el limba română vorbită; era starea de graţie a limbii române. Paul Goma vorbeşte despre cei care nu mai vorbesc româneşte într-un pamflet…

Dintre toate temele realismului şi libertăţile scriitorilor, una ar fi: cum se poate spera să se retrăiască marile experienţe creatoare ale culturilor mari şi mici prin lectură şi meditaţie? Opriţi ca vasul zugrăvit/Pe-o zugrăvită mare (Samuel Cambridge); Sufletul îi este obosit de orice, numai de credinţa în Dumnezeu şi de iubirea arzătoare pentru om nu este obosit (Thomas de Quincey); Hercule preschimbat în rândunică (Paul Valery); În braţele zeilor am crescut (Johann Christian Friederich Holderlin); Mi-e uneori ruşine ce slabi suntem în lume (Alfred de Vigny); Negru soare – melancolia (Gerard de Nerval).

Lev Tolstoi a vrut să-şi dea pământul oamenilor. A fost în România. Războiul şi pacea există între francezi şi ruşi, război condus de Napoleon. Ana Karenina este simbolul feminităţii dincolo de libertate.

Când iei opiu, îţi lucesc obrajii. Baudelaire, Edgar Poe îl imită pe de Quincey. Bogăţia unei naţiuni e dată de suma viciilor ei. Vicioşii sunt concurenţi ai vindecătorilor. Cea mai tuberculoasă ţară era Anglia. Laudamum a fertilizat literatura. Crima se consumă cel mai mult în filme, unde o crimă e mai frumoasă decât alta. Nu Raskolnicov face crima, ci ortodoxia, ruşii, Dostoievsky. Rhyme – Rima marinarului din vechime. Puşcăria literaturii, râsul în puşcărie, perversiune. Păcatul în literatură se transformă în viciu, ne face părtaşi la o anumită mântuire.

Literatura nu mai e a zilelor noastre, dar noi o aducem la zi. Propagarea s-a realizat în Revista sec. XX. Statuia este un dans împietrit. Socrate compară dansatoarea cu o flacără. Dansatoarea lui Hercule este o rândunică.

 

 

TU  IBSENIENII III

 

DIALOGOS

 

Tu:

Uit că am 28 de ani, acum, iubindu-ne, nu observăm că sunt cu 6 ani mai bătrână, iar timpul ne-o deschide ochii şi cu ei gura. Dacă m-ai iubi mereu, nefericirea n-o să-şi bage nasul între noi. Poţi crede că am trăi alături într-un vis, că ne-am întregi unul pe celălalt? Numai dacă credem asta înainte de a o face trebuie să ne căsătorim.

Ce bine că am mai primit o scrisoare de la tine! Mă speriasem, erai arţăgos şi rău, şi ai tot dat în mine de m-ai năucit. Noi n-avem nici trecutul, nici viitorul, să fim fericiţi măcar acum. Unde eşti tu? Mi-ai spus să merg pe Frunzei. Te-am căutat, te-am aşteptat tot pe leagănul ăla, ştii care, dar a trebuit să plec, pentru că au venit alţii să ne ia locul, şi m-au alungat. Te-am căutat şi prin troleibuze, şi pe străzi, şi în vântul dinspre Cheia. Nu erai tu. Eram tot eu singură, fără tine şi totuşi cu tine. Mă învârt de colo până dincolo fără rost, şi abia aştept să deschizi iar uşa şi să vii. Aş vrea să fii mâine aici. Am fi mers la Pusnicul. Au ieşit ghioceii şi viorelele şi îi pasc căprioarele în lipsa noastră.  

 

ZĂPEZI  HAWAIIENE Ibsenienii vi

 

Forum

 

Biblioteca Naţionaă Pedagogică, Dlui Director, George Anca

 

       Domnule George Anca, sper că aţi  văzut, în Tribuna Învăţământului (3 numere, mai)studiul despre „Reforma…”, în care vă mulţumesc pentru procurarea „Legilor”. M-a mirat faptul că nu m-aţi sunat, în legătură cu aceasta, şi de altfel de mult nimeni de la dvs nu m-a mai contactat (deşi,între altele, am văzut în Trivium că aţi avut interesante reuniuni la care aş fi putut asista:despre Eminescu–relativ la care mi-aţi re-publicat un articol şi am avut cel puţin o piesă,radiodifuzată–sau relativ la „Ibsen”–şi mi-am amintit că vă sugerasem să vizitaţi fjordurile etc.).Că s-a petrecut ceva  e cert, vă şi prevenisem că vor fi intrigi, mărunţişuri, ca să ni  se strice relaţiile (am descoperit că şi noua mea editoare-pacoste–care mă face să o apreciez ca pe un înger  pe Angelica, faţă de ea– s-a introdus şi la dvs.).Însă, dat fiind un anumit protocol,desigur cunoscut de dvs, care aţi lucrat şi în diplomaţie, eu nu  v-aş fi scris, dacă nu m-ar obliga o situaţie pe care nu o pot admite şi sunt nevoită să „protestez”. Adică: aţi publicat, acum, Lucrările Conferinţei (pentru care spuneaţi, repetat, că v-am susţinut,vara trecută,când eraţi deprimat), iar în aceste volume aţi introdus „Key-note address” a mea (anterior publicată, în Trivium! ), drept o COMUNICARE, într-o SECŢIE, FĂRĂ A-MI CERE ACORDUL ! Eu am acceptat să particip (cum se cădea, la statutul meu şi în limitele ne-specializării mele în „Bibioteconomie”!)   cu o KEY-NOTE ADDRESS, INVITATĂ, ÎN PLENARĂ   (cum am fost invitată la câteva importante CONGRESE!), iar dvs mă puneţi în situaţia ridiculă , INACCEPTABILĂ şi NEACCEPTATĂ  de mine, de a figura cu o „comunicare”, pe care v-aş fi trimis-o ca  atare, nu ca invitată, şi NU ÎN PLENARĂ (adică, m-aţi eliminat din compania dlui Văideanu–-care s-a lăudat, plenar, cu succesele  sale din era Ceauşistă–sau cu dl.Bunescu, ori Irina Petrescu etc., ei toţi „demni” să fi vorbit „în Plenară”!!! Nu pot înţelege, orice „explicaţii”aţi dori să-mi daţi, mai ales că nu mi-aţi cerut acordul (firesc pentru orice persoană, fără a fi considerată „dificilă” etc!!) ;era, de altfel, mai firesc să nu mai publicaţi acel text prea lung, căci îl publcaseţi în Trivium! Mi-aţi adus, repetat, multe elogii în publc (  şi v-am considerat sincer, mai ales că, nu rareori, în străinătate,  ori aici, înainte de 9O,spuneau şi alţii cam la fel;  dar dvs aţi spus ceva inedit, adică m-aţi asemănat cu M..Eliade, în sensul că, la fel, sunt om de ştiinţă şi scriitor.Oare la fel aţi fi procedar cu M.Eliade? Vai, cum?!  Pentru a remedia cât de cât situaţia şi a nu mă obliga la reacţii pe care nu mi le doresc, vă cer ca : să scrieţi o Errata, pe care s-o introduceţi, volant, în volumele încă neexpediate, iar pentru celelalte să o trimiteţi prin e-mail ori poştal la adresele unde aţi distribuit volumul: „Errata. Dintr-o eroare pe care o regretăm, textul Dnei Prof.Dr.Docent T.Slama-Cazacu , care o fost în Programul Conferinţei o”KEY-NOTE”, invitată în Şedinţa Plenară,  a fost greşit  introdus–la p…..- ca o  Comuniocare, la Secţia de Biblioteconomie”

 Aştept, Domnule Anca,o confirmare a acestei Errate, cu dorinţa, în ceea ce mă priveşte, de a ne păstra bunele relaţii, SCOP PENTRU CARE ERRATA    şi  DiSTRIBUIREA EI ESTE O CONDIŢIE SINE QUA NON. Cu bune urări, T.Slama-Cazacu

 

 

 TIGRULUI  Roman-operă

 

ACTUL I

NEFERTITI

 

Ola, jai, ahoe! Tango azi-mâine. Borges, pacifist din militari etc. Zi de zi se degradează Parisul, degradarea ne afectează sentimentul, acuma mergem la Moulin Rouge, aici vin curvele, aşa se numeşte, c’est pas pareille, România este paria Europei, de la Termini la Napoli, schimbarea gărzii, Grotta Azzura, bistro roumain, Madelaine, venea nenea Aurel cu Tanţi, cam aşa-i Parisul, Gare du Nord, tiempo del destino, nebunul de la răstoacă tot el cântă tot el joacă în Notre Dame de Paris. Cuentar una storia. De ce e comică victoria celui slab asupra celui puternic? Ezeiza. Care râzi şi nu cobeşti? Cum atragi ce ţi se întâmplă şi eşti ce pierzi, ce găseşti. Anca stă la Lancaster. Aqui descausan los restos del Capitan general D Jose de San Martin y del soldado desconoscido de la independencia !Saludalos!

 

ACTUL II

SUEDEZA

 

Taie, rupe din el, ia, tată părince, fă-mi şi mie o dezlegare, două. Le-a ars primăria, valea, jalea. Sască-n casă, noaptea fură, ziua jură, barbă roşă, drac la poştă. Am să-ţi fac nişte linguri. Are părintele de cărat, mă duc să-l ajut. Să ai mai mulţi morţi decât vii, pământul sufletului meu nears. Rică mai face transpoarte cu calul, mai cară câte-o căruţă de fân, de coceni. La Goleşti, apa aproape, o iei cu găleata, aici are 7 m da’ e bună. Dă-te mai la lumină, lângă geam. Ăl bătrân doarme. Îşi drege tusea. Pentru roada pământului. Pentru cei ce călătoresc pe mare. Moşul se bagă la Ţie, Doamne. Sfânta îngropare cu cântări să o cinstim. Mort ai fost socotit cel ce ai omorât moartea. Noroc pe sub busuioc de fum înnodat. Şi ai născut pe fiul cel fără de ani. Tămâia bate busuiocul, nu mă bate. În vremea tămâierii ţi s-a arătat îngerul, prooroace Zaharia.

Ţi-am scris un roman, Elinia, despre viaţa mea de mano-depresivă nediagnosticată o jumătate de secol. Până mai recent îi castrau chimic pe bolnavii psihici şi îi puneau să înfieze copii sau să se corcească cu alte rase. Sunt sinucideri în lanţ. Mă pricep la Nash. Nu poate face nimic decât lâncezi. America îmbolnăveşte şi pe cei sănătoşi de nervi. Serotoninul lipseşte, aşa de rău te simţi încât îţi poţi pune capăt zilelor, eşti mort de viu. Să n-avem vorbe! Teodorina (ca şi Teodora) nu câştigă nimic măritându-se, ba este chiar în pierdere. Ele au nevoie de un îngrijitor, sau să fie şi el bolnav afectiv, sau catolic care nu are voie să divorţeze. Şi Teodorina şi Teodora pot avea prieteni, fără să stea împreună tot timpul, în stilul suedez sarbo. De când ai ajuns tu la concluzia că numai măritată este bine?

 

ACTUL IV

PARVATI

 

(Kumarasambhava de Kalidasa, apud M. R. Kale) Uma – U ma (O, nu) – , una cu Parvati, fiica muntelui Himalaia, în floare, cu sâni grei şi coapse elefantine, are voce melodioasă, frumuseţe nepământeană. Narada o (pre)vede mireasă lui Shiva. Cu încă două fecioare, se face preoteasă pustnicului. În ceruri, zeii îl slăvesc pe Brahma, trimorf, nenăscut născător, logos vedic început cu Om, îl ascultă numindu-le posomorârea pe rând, iar Vorbzeu-Vachaspati, desemnat de Indra, numără relele demonului Taraka, arestator de plăcere al soarelui, lunii, vântului, anotimpurilor, râurilor, riturilor şi virtuţilor: o, Atotputernice, dă fiinţă celui ce va distruge demonul. Dorinţa vă va fi împlinită, nu acum, nu de mine, ce l-am nutrit a nu muri aici şi-n altă parte are a fi distrus. Căutaţi a abate mintea lui Shiva de la pustnicie la nuntă cu Uma şi fiul lor, în fruntea voastră va libera fecioarele captive ale cerului

 

 

GITAGOVINDA de Jayadeva

Versiune de George Anca

 

cântecul 19

 

de spui fie şi-o şoaptă pe dinte luciul lunii

răpune întunericul grozav

cu dor a bea nectarul buzei fremătânde se uită

la luna feţei tale ochiu-mi de cocor

dulce frumuseţe uită cearta mândria ţi-e nedreaptă

dintr-odată dragostea îmi arde inima în flăcări

dă-mi o gură din lotusul gurii tale să beau

 

de adevărat eşti supărată sat pe mine

atunci mă junghie cu lunga unghie

mă spânzură-n braţe muşcă-mă cu dinţii frumoşi

fie împlinită plăcerea pedepsei

 

tu eşti a mea cunună laur tu eşti a mea viaţă vie

tu eşti a mea coroană aur în oceanul vieţuirii

aproape mai aproape şi mereu la pieptu-mi mai acum

aşa te roagă de jar inima-mi

 

lotus albastru ochiul tău fragedă femeie

apoi roşu de supărare lotus

de m-aprinzi săgetându-mă cu foi de iubire

krishna fiind din azuriu mă împurpur

 

Continue reading „George ANCA: Feminitate Câmpina” →

Al. Florin ŢENE: A apărut un nou număr al revistei Agora Literară nr.39 a Ligii Scriitorilor

    De aproximativ 13 ani, revista Agora Literară, oficiosul Ligii Scriitorilor Români, promovează literatura autentică, dar, și încurajând tinerele talente prin strădania redactorului șef Iulian Patca și al directorului Al.Florin Țene, inclusiv al comitetului director format din Ion Constantinescu și Gavril Moisa.

   Această revistă a îmbogățit peisajul revuistic din țara noastră și a răspândit literatura română pe mapamond prin cele 13 filiale ale Ligii Scriitorilor din diasporă.

   Revista este structurată pe trei paliere: poezie, proză și critică literară. Capitolul poezie cuprinde un bogat evantai policrom de autori de toate vârstele, de la corifeii Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Corneliu Vadim Tudor, Nichita Stănescu și Nicolae Dragoș, la Mihaele Aionesei, Maria Sandu, Constantin Geantă, Nicolae Suciu, Adelina Fleva, Nicolae Cabel, Marius C Nica, Dan Rotaru, Constantin Mândruță, Vasile Barbu, Costinel Petrache, Constantin Stroe, Radu Botiș, Vasile Irimuș, Ionela Sima, Vasile Bele, Beke Sandor, Ionel Sima, Titina Nica Țene, Mariana Popa, Ligya Diaconescu, Liviu Baitel, Vasile Moldovan, Viorica Șutu, Sibiana Mirela Antoche, Mester Jozsef Tamas, Camelia Florescu, Lili Crăciun, Emilia Plugaru, Ovidiu Vasile, Ion Roșioru, Mircea Istrate, Nadia Prigoană, Alexandrina Vaida, Kalea Kureliuc, Marius Țion, Jagan Ameih, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Violetta Petre și Ioan Benche.

            Și capitolul critică literară, mai ales cea de întâmpinare și prezentare de carte este bogat. Aici publică Paraschiva Cărbunar, Voichița Pălăcean Vereș, Constantin Stancu, Liviu Zamfirescu, Radu Vida, Al.Florin Țene, Lucia-Elena Locusteanu, Stan Brebenel, Iulian Patca, Floarea Pleș, George Petrovai, Ion Istrate, Radu Botiș și Valeriu Râpeanu.

            Mai puțin reprezentativ este capitolul proză care cuprinde doar semnătura scriitoarei Burta Clipa.

            Trebuie să remarcăm că Liga Scriitorilor Români prin cele 19 reviste pe care le editează contribuie substanțial la promovarea creației autentice românești și încurajază tinerele talente.

 

Al.Florin Țene

Gheorghe APETROAE: Ovidiu Naso, comentariu și elogiu poetic

Publius Ovidius Naso a fost ultimul mare poet elegiac al Romei antice. cunoscut la noi sub numele de Ovidiu. Așa cum scrie el însuși în Tristia IV 10, Ovidiu Naso s-a născut la 20 martie 43 î.Hr în Sulmona, un oraș situat în Italia de mijloc, la aprox. 140 km depărtare de Roma, în provincia Aquila. A decedat la 2 sau la 3 ianuarie, anul 17 sau 18 d. Hr.,la vârsta de 59 de ani la Tomis, astăzi Constanța. Tatăl poetului aparținea nobilimii și-l destinase prin tradiție funcțiilor publice. Dar, după un scurt studiu al retoricei, Ovidiu se dedică carierei artistice. Își completează cultura la Atena și, împreună cu prietenul său, poetul Aemilius Macer, întreprinde o călătorie în Sicilia și Asia Mică.

Întors la Roma, intră în cercul literar condus de Messalla Corvinus și duce o viață extravagantă lipsită de griji în mijlocul protipendadei romane. Operele lui erau pe placul înaltei societăți și printre protectori săi se află însuși împăratul Octavian Augustus. După moartea lui Horațiu (8 î.Hr.), Ovidiu devine cel mai cunoscut și apreciat poet din Roma.

În toamna anului 8 d.Hr., în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neașteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăște relegarea- exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi neelucidate. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicție cu principiile morale stricte ale împăratului, deși această operă fusese publicată cu câțiva ani mai înainte. În Tristia, Ovidiu se referă și la faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”. Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.

Ovidiu a făcut numeroase încercări din exil, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost și înmormântat, dar această dată nu este sigură. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viață. Pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus – în parte patetic, în parte ironic – următorul text, în forma unei scrisori trimise soției sale (Tristia, III, 73-76): „Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum/ Ingenio perii, Naso poeta meo./ At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti,/ Dicere: Nasonis molliter ossa cubent.” În traducerea liberă a lui Theodor Naum: „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul/ Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent,/ O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,/ Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.”

Opera – Scrieri înainte de exil se încadrează în lirica erotică, cu punct de plecare în elegia lui Properțiu și Tibul, pe care o transcende prin finețea analizei psihologiei iubirii, observația exactă a moravurilor, adevărata pictură de gen, relevând aspecte ale Romei auguste, pline de culoare și grație dezinvoltă, prin punerea în scenă teatrală și somtuoasă, prin spiritul și ironia galantă, de o subtilitate afectată uneori, a stărilor evidente în Poeme de iubire – Amores – „Iubiri” (23 î.Hr.-16 î.Hr.), în 3 cărți cuprinzând 49 elegii, în Heroides sau Epistulae Heroidum – „Eroine” sau „Scrisori ale unor eroine” (10 î.Hr.), 18 scrisori fictive de dragoste ale unor personagii feminine mitice adresate bărbaților iubiți, de ex. Ariadna către Theseu, Didona către Enea, Medeea către Jason etc., în Ars amandi – „Arta iubirii” (1 î.Hr.), poem erotico-didactic în 3 cărți (două adresate bărbaților și una adresată femeilor), cuprinzând „învățăminte” privind arta seducției și a dragostei; în Remedia amoris Remedia Amoris – „Remediile iubirii”, o replică ironică la Ars amatoria sau amandi – Arta iubirii , în care se recomandă amanților nefericiți diverse mijloace pentru a scăpa de dragostea chinuitoare și de urmările ei, dar și aspectețe estetice ale feminității, relevate în poemul De medicamine faciei femineae – „Îngrijirea feței feminine”.

În aceste prime opere, Ovidiu continuă tradiția poeziei elegiace romane de exaltare a sentimentului de dragoste, pregătită de Catullus și de neoterici în perioada republicană și dezvoltată de Sextus Propertius și Albius Tibullus în epoca lui Augustus. Scriitor de literatură erotică, sentimentul de dragoste îl tratează în maniera elegiei erotice alexandrine. Poetul cântă iubirea efemeră, ușoară, după cum însuși se autodefinește tenerorum lusor amorum („cântărețul glumeț a dragostei ușoare”), dar și dragostea nefericită, înșelată sau neîmpărtășită, practicând o distanțare față de propriile sentimente.

Poeme mitologice: Poem descriind diverse apariții cerești (s-au păstrat doar câteva fragmente);

Continue reading „Gheorghe APETROAE: Ovidiu Naso, comentariu și elogiu poetic” →

Rexlibris Media Group: MasterClass “Lirico-dramatic” la Cluj cu mezzosoprana Mihaela Ungureanu-Binder

PE 26 octombrie s-a încheiat cursul de CANTO “Lirico-dramatic” de la Cluj-Napoca sub îndrumarea renumitei mezzosoprane Mihaela Ungureanu-Binder.

Numele artistei este cunoscut nu numai în întreaga Europă dar și în Asia, atât pentru rolurile inedite de mare excepție din repertoriul operei, cât și din repertoriul vocal-simfonic.

La Cluj-Napoca unde artista s-a format și a pornit pe drumul Operei, Mihaela Ungureanu-Binder de data aceasta a revenit ca „Mentor” susținând un curs de măiestrie inedit, combinând elemente din propria experiență de scenă cu stilistica cântului, dând dovadă de o dăruire totală în formarea noii generații.  Au fost prezenți atât tineri din Cluj Napoca și Iași, cât și din lumea internațională: Budapesta și Viena.

Odată cu ariile încântătoare ale muzicii lui Mozart, Bellini, Handel, Korngold și Cilea s-a încheiat cu multe aplauze și mare succes Concertul de final extraordinar al cursului “Lirico-Dramatic”.

 Cursul de Măiestrie a avut loc în colaborare cu STUDIOUL ATELIDRA „LIRICO-DRAMATIC” Viena – Cluj-Napoca International coordonat de artistul Marian Pop. www.atelidra.com

 

Geo STROE: Editura DacoRomână – Invitație la Târgul de Carte Gaudeamus

Dragi colegi,

 

Ne face plăcere să vă invităm să participaţi la ediţia cu numărul 26 a Târgului GAUDEAMUS Radio România, care va avea loc în perioada 20 – 24 noiembrie în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul este organizat de Radio România. Condițiile de expunere sunt schimbate, noua locatie fiind spațiul în care s-a desfășurat Bookfest.

 

EDITURA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA” a solicitat spațiu împreuna – ca de obicei  – cu Asociația Difuzorior de carte Editorilor Patronat al Carții  (A.D.E.P.C.) între orele 16 și 17. Speram sa obținem o prelungire pînă la 18, pe data miercuri, 20 noiembrie 2019.

Fiind inaintea sărbatoririi ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI – 1 DECEMBRIE, Academia DacoRomână susține un program de prezentare/lansare tip fluviu in care toți membrii ADR, toți colegii și simpatizanții noștri, toți prietenii/prietenele care au tiparit cărți la această editura sau la altele în intimpinarea acestui eveniment, sunt invitați să participe cu toate cartile pe care domniile lor le-au tiparit în acest an, ori mai recent, pentru a marca momentul festiv cu salve de cărți din partea artileriei grele a ACADEMIEI DACOROMÂNE în onoarea și spre cinstirea acestei sărbători. Întrucît nu mai este timp de a contacta pe fiecare, condițiile impun prezentarea cu doua luni mai devreme a autorilor și a cartilor care vor fi lansate, trimitem pentru inceput titlurile care sunt la indemînă conform celor solicitate de organizatori. Vor fi lansate urmatoarele carți:

  1. STEFAN Gh. THEODORU – (SUA) JURNAL, AMINTIRI, DOCTOR NINA, TOT INAINTE, VRĂJITOAREA CHIHLIMBARULUI, CASA DIN COLȚ (STATELE UNITE ALE AMERICII)
  2. MIHAI PREPELITĂ – Cernauți-Chișinau – TÂNGUIOSUL GLAS DE CLOPOT…, EMINESCU- BUCOVINA, 1858-1869. Evocare documentară, GRAURII DE LA PARCOVA, 101 poeme haiku,    CRĂIESELE DE LA  PARCOVA, 101 poeme haiku, ВАСИЛЕ АНДРУ. (VASILE ANDRU). СВАДЬБА ПОСЛЕ СМЕРТИ. Роман. SVAD`BA POSLE SMERTI.РОМАН. (NUNTĂ DUPĂ MOARTE). Traducere în rusește de Mihai  Prepeliță (UCRAINA, FEDERAȚIA RUSA)
  3. IRINA E. CHILD – (ANGLIA) PRIMAVARA ETERNITĂȚII, poezii
  4. RAIMOND PETRESCU, – O MÂNĂ DE OAMENI (povestiri eroice de pe frontul de est, 1942-1945). SMALLTALK, DOUBLETALK (versuri, proză, eseuri); K.P.T. (”IȚELE ÎNCURCATE ALE LUMII ÎN CARE TRĂIM”).
  5. ALBU MARIN – STRIGATELE PAMÎNTULUI , FRUMOASELE ROMÂNIEI – poezii
  6. COSTEL EUGEN POPESCU, MOȘTENIREA TITANILOR ȘI ATLANȚILOR ÎN CONTINUITATEA ISTORIEI DACOROMÂNILOR – istoria preistoriei și istoriei noastre
  7. GRIGORE BUGA LA EST DE ECUATOR, roman.
  8. I. D. MOVILEANU, LACRIMI PESTE TIMP – poezii
  9. GEO STROE, DUPĂ 30 DE ANI: CONCLUZII ȘI ÎNVĂȚĂMINTE DESPRINSE DUPĂ EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989, eseu istoric
  10. BLENDEA GEORGETA ZAMFIR – ZAMOLXIS – poem – O carte pentru NOBEL

*

Moderatorul acțiunii dr. GEO STROE – directorul fondator al editurii.

Sunt invitați critici literari, istorici, sociologi, ingineri, analiști, scriitori – poeți, prozatori, militari activi și in rezerva și retragere, studenți și elevi.

Vor prezenta cărțile:

AUREL V. DAVID, GEO CALUGARU, MIHAI PREPELIȚĂ, PAULA ROMANESCU, LUCIAN GRUIA, AUREL GOCI, FLORIN GRIGORIU, ION RAȚIU, MATEI GH., COSTEL POPESCU, ROTARU JIPA, REMUS MACOVEI, VASILE Continue reading „Geo STROE: Editura DacoRomână – Invitație la Târgul de Carte Gaudeamus” →

Constanța ABĂLAȘEI-DONOSĂ: ”Mărite Eminescu” – un volum al sensibilității și frumosului

Argument

 

                                     Motto:

„Acela care vrea să dezlege enigma vieții, trebuie să urce pe muntele magului călător în stele, în locuri de piatră detunată, pentru a măsura de sus lumea din văi.”

 

                                                          Mihai Eminescu                  

                                                  

       Anul acesta, pe 15 ianuarie, s-au împlinit 169 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, iar pe data de 15 iunie 2019, se împlinesc 130 de ani de la moartea sa.
Oricare artist care are îndrăzneala de a se apropia de poetica lui Eminescu prin scris ori pictură, cu siguranță este pus în situația unor dificultăți datorită operei eminesciene atât de vaste și profunde. Dar frumusețea și armonia perfectă a chipului său? Plasticianul, mai mult decât ceilalți, se va simți invitat la contemplare, aproape ca în fața chipurilor sfinte din icoane! Când l-a văzut întâia oară pe Eminescu, Caragiale, care avea doar 16 ani, cu uimire a spus despre el: „Era o frumusețe! O figură clasică încadrată cu niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină, niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat  durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. “

       Fiecare scriitor are valoarea sa! Pentru mine, Eminescu, este singurul scriitor român de faimă universală. Deși opera lui este tradusă în peste 20 de limbi ale pământului, Eminescu rămâne în mintea mea un desăvârșit mesager al limbii române, al dragostei pentru natura care ne înconjoară, al murmurului de ape și al clinchetului de păsări, al pământului natal. Eminescu este un simbol al umanității încercate de suferință și un înfocat cuvântător în stele și luceferi. Mă voi bucura să aflu că există cineva, un artist cu har, care se va ambiționa să realizeze câte o ilustrație la fiecare poezie a lui Eminescu, editată sau inedită, la proza sa atât de diversă. Și cum opera de artă este expresia unei emoții analizate și trecute prin filtrul gândirii astfel încât să creezi un concept pe care să-l stăpânești și să-l dezvolți, înseamnă că tu, ca artist, trebuie să ai darul și harul de a-ți transpune trăirile în forma de artă pe care o practici. Nostalgiile tale trebuie să se încorporeze în grafica de alb/negru, ori acuarelă, ulei pe pânză, bronz sau marmură; astfel spus – trebuie să fii creator de frumos.

       De-a lungul timpului, îndrăgostită de frumusețea poeziei eminesciene și a chipului său frumos, de dragostea lui pentru femeia iubită dar și pentru tot ce-l înconjura, de călătoria sa, ca un mag, printre stele și aștri, i-am închinat numeroase expoziții organizate în țară și străinătate; i-am dedicat și două cărți. Toate acestea le-am făcut dintr-un preaplin al sufletului, pe care i l-am dăruit, și m-am străduit să exprim aceasta armonios și creativ. Poezia și chipul lui Eminescu, mi-au oferit infinite posibilități de exprimare și reprezentare grafică. Expozițiile mele închinate lui Eminescu, au fost în următoarele locuri în arealul pe care l-am străbătut: Brăila, Botoșani, București, Chișinău (Republica Moldova), Cernăuți (Ucraina), Beijing (China). Prin linii, puncte și hașură, prin formă și culoare am încercat să intru în acord cu poezia sa, cu chipul și gândul său. În ce măsură am reușit acest lucru, o pot spune numai  căutătorii  de Eminescu!   Cărțile pe care le-am închinat  iubitului Eminescu, sunt: „Avem nevoie de Eminescu” editată în anul 2013 la Editura Nico din Târgu Mureș și „În China cu Domnul Eminescu”, editată la Editura Rafet din Râmnicu Sărat, în anul 2017, în urma expoziției personale pe care am avut-o în ianuarie 2016, de Ziua Culturii Române în China la Beijing, la Institutul Cultural Român și la Palatul Imperial.
Am fost impresionată de faptul că la 14 februarie 2009, „Luceafărul”, capodopera lui Eminescu, a intrat în Guinness World Records ca fiind cea mai lungă poezie de dragoste din lume. Și pentru că la 15 iunie, anul acesta, se vor împlini 130 de ani de la moartea marelui poet, îi voi închina o nouă carte ce va cuprinde între coperțile sale 130 de poezii și 130 de lucrări de grafică. Pentru mine, credința și iubirea din poezia Domnului Eminescu, sunt mai tari decât moartea!   

Constanța Abălașei-Donosă 


Am întrebat ieri vântul

 

Am întrebat ieri vântul de ce bate-n codrul tău?
Sunt când vesel, sunt când trist, n-am văzut ochiul său.
El e risipit în scris pe sub geana de lumină,
Cu gândul mângâie norii când e hotărât să vină.
Vine ca frunza-n cădere cu lumina pe-al său chip,
Și ca valul precum cerul, țărmul mării de nisip.

Am întrebat ieri vântul, dacă-ai fost astăzi prin codru,
Mi-a răspuns că ești mereu și tot cânți din depărtări
Pentru toți îndrăgostiții din acele patru zări!
Alinți ochii prin cuvinte din poveștile de dor
Și ștergi lacrimile sfinte, amantelor care mor!

 

 

               Poem pentru universul  tău 



Eminule, poezia-ți este despre mare, cer și stele,
Ccodri și ape celeste, câmpuri largi de albăstrele,
Din tainele dorințelor prin poeme neuitate,
Ai fost mirul poeților pentru inimi tulburate.

Eminule, poezia ta sfântă sclipește elegia tuturor,
Prin Rugă Maicii Domnului și îngeri păzitori.
Din zâmbetul tău luminat, dorul ți-a ars pâlpâind
Lângă floarea cea albastră ce Bălăucăi ai dăruit!

 

 

                  Poetul meu neînțeles

 

Poetul meu neînțeles, din mare adevăr
Cuvintele-ți scrise au ars, pe rug de nemuriri.
Ai primenit ființe prin tainele iubirii,
Citindu-te-n emoții în clipa despărțirii.
De la tine am primit cuminecătura
Din frumusețea eternă, cum ți-a fost făptura!
Ai cuprins tot necuprinsul, inima gândului
Cuvinte pentru oricare, prin citirea Luceafărului.
Flori albastre și mai albe, păsărele suspinând
Printre ramuri visătoare, și sub stele adormind.
Zorelele înflorite frumos le-ai tot cântat,
Și rochița rândunicii de sub cerul luminat.
Ruga cea adevărată din diversitatea lumii
Iubită și adorată de ochiul luminii!
Sub țesături mărunte de cuvinte hărăzite,
Făcuta-i tu din ele și frunzele să cânte!
Ne-ai plimbat în timp și spațiu și-n lumina dintre aștri,
În adâncul pământului, sărutul mormântului.
Ne-ai plimbat prin poezie, prin iubirea trecătoare
Prin versul netrecător, pentru lumea viitoare!

Mărite Eminescu

 


Înveșnicește-mă să-ți scriu, Mărite Eminescu,
Nemărginire de cuvinte și să-ți citesc din versul tău.
Vers închinat florilor albastre și lacrimilor mute,
Codrilor verzi-cafenii, unde păsări stau să cânte!
Înveșnicește-mă să-ți scriu, Mărite Eminescu,
Cu fiecare dimineață, prin răsărit de soare,
Seara la apus, ori noaptea când totul doarme.
Înveșnicește-mă să-ți scriu, Mărite Eminescu,
Sub Luceafărul de Sus ce ochiul nu și-a stins,
Când stau la malul mării culcată pe nisip
Sub clar de lună, privesc la el cu dor și cu alint.
Mărite Eminescu, înveșnicește-mă să-ți scriu!


          Poetule plin de iubire 



Am crescut cu cartea ta în mână
Visând la frumusețea chipului de zeu,
La poemele care sub pana de demiurg
Ca Dunărea albastră, înspre mine curg!
Vers în valuri de iubire, de natură și visări,
Ciripit de păsărele, ori marea în volburări.
De-acolo de Sus, ochiul tău a primenit
Dorințele noastre rănite, și taina în iubit.
Iubirea adevărată în tine mult ai purtat,
Însă ele uneori, te-au dus la dulcele păcat.
Sfidând timpul ce-a plecat și cel ce iute vine,
Rămâi poetul neatins plin de dor și iubire!

 

 

                   Zorii dimineții

 

Zorii dimineții mi-au risipit visele ștergându-le,
Jupiter s-a rătăcit prin ele strălucindu-le.
Am alergat cu gândul la noaptea cea trecut
Și am rugat-o-n prag, să-mi dea vis de împrumut.
M-a privit cu milă rămasă-n asfințit
Lăsându-mi doar răgazul și calea spre iubit!

 

                    Mă feresc

 

Mă feresc de fulger, mă feresc de-nec,
Mă feresc de tine că ai dorul sec.
Mă feresc de clipa ce varsă în suflet scrum,
De florile uscate, ori ciulinii din drum.
De scaieții cu spini ce-nțeapă adânc
De valurile mării ce plâng răsfrânt.
Mă feresc de-oceanul teranscedent știut,
Vorba și uitarea celor ce mă fac să plâng.

Continue reading „Constanța ABĂLAȘEI-DONOSĂ: ”Mărite Eminescu” – un volum al sensibilității și frumosului” →

Gheorghe PÂRLEA: La Hanul Ancuței (Exercițiu nostalgic pe seama slovei sadoveniene)

Se întâmplă ca măcar o dată pe an să merg şi eu la Hanul Ancuţei, aflat la o azvârlitură de  băţ de habitatul meu casnic. Întotdeauna, însă, întâmplător. Aş face-o mereu, cu voluntariatul celui profund motivat, dar numai ca vizitator. Cum însă hanul nu-i muzeu, ci loc unde se intră ca să dai tribut trupului, cu cheltuială mare, n-o fac decât… când n-am încotro. Şi de fiecare dată când intru în încăperea aceea mare, primitoare, rânduită după obiceiurile arhaice, sunt mişcat lăuntric de ceva ce mi se trage precis de la slova sadoveniană. Şi tulburarea asta nu-mi face rău, ci mă copleşeşte plăcut de un sentiment al trecutului, al istoriei. Bănuiesc că trăirea aceasta ar fi şi mai accentuată dacă mesenii n-ar fi oamenii epocii noastre, ci acei ai vremurilor care au consacrat locul, prin „pana” Maestrului. Şi cum oamenii trecutului au făcut trecerea, firesc, în altă lume, speculez şi eu, după pofla sufletului romantic, prezenţa la vreo masă dosită a vreunui pământean de prin satele megieşe hanului, care ar aduce cât de cât la chip şi port cu vreun răzeş de demult. Şi asta mă ajută să aud de la acest străbun încropit vorbe nerostite, dar închipuite după dorinţa mea ascunsă…

***

Oameni buni, ia ridicaţi oleacă ochii din ulcelele burduhoase şi ascultaţi povestea hanului ista, care nu-i han de rând. I-adevărat însă că, dacă nu se năştea nepotul lui Gheorghe şi-a’ Anghelinei Ursachi de la Verşeni, băietu’ Profirei, cel agiuns scriitor mare şi de-i zice Sadoveanu, rămânea şi Hanu’ Ancuţei doar un loc de zăbavă, ca multe altele, şi nimic mai mult. Da’ să ştiţi dumneavoastră că nu există pe lume han mare la drum mic. Drumu’ ista, la care îşi deschidea porţile hanu’ (acum, doar uşile) cu trei veacuri în urmă, e drumul voievozilor descălecători – Dragoş şi Bogdan. Şi asta nu-i puţin, că-s de-atunci aproape şase veacuri. Şleahul ista, de-i zice Drumu’ Băii, a fost călcat de potcoavele multor cai, care amu-s dinte ori ochi de lup. Făgaşul lui a fost adâncit de chervanele cu coviltir ale negustorilor armeni, încărcate cu mărfuri nemţăşti, aduse tocmai de pe la Lipsca, de-i zic oamenii azi Leipzig, ori de la Lvov, din Polonia, încărcate cu mărfuri tătărăşti, ba chiar cu mărfuri de prin îndepărtata Indie, de unde-a venit şi neamul lăutarilor noştri tuciurii, care-şi fac veacurile aici la han. Au bătucit drumul ista, oameni buni, oşteni fără număr, monahi de la mănăstirile Neamţului, boieri mari şi mici, cu treburi pe la împrăştiatele lor moşii, răzăşi cu pricini la Divan, hoţi de rând şi haiduci vestiţi, domni moldoveni şi munteni, regi străini, în trecere sau puşi pe războaie.

După ce s-o ridicat hanu’, care la-nceput era cetate cu ziduri groase şi cu porţi ferecate noaptea ca să nu năvălească nepoftiţii, şi după ce-o trecut vremea, toate cele de demult au reînviat aici, în istorisirile bine meşteşugite ale drumeţilor. Vorbe vechi s-au spus la han, multe cât frunzele copacilor, dar au zburat şi ele odată cu frunzişul toamnelor. Multe oale s-au spart aici, oameni buni, mulţi peştişori din râul ista ce-o dat nume ţării, mrene şi cleni, prăjiţi pe vatră în talgere de lut, au crănţănit drumeţii timpului. Au mistuit crapi şi cârlani la proţap, au molfăit, în plăcinte poale-n brâu, brânza multor turme de oi de pe-aici ori dinspre munte, unele fiind, poate, ale lui Nechifor Lipan, cel răpus cu vicleşug de baltagul lui Bogza, cu părtăşia lu’ Cuţui.

Şi-n tăt acest timp, Ancuţele cele de demult – care-acuma-s oale şi ulcele, ca să bem noi vin din ele – umblau ca nişte albine, împodobite cu şiraguri de mărgele şi năframe nemţăşti, vamă cu care negustorii cei însetaţi de vin şi de ochii dulci ai hangiţelor le cumpărau bunăvoinţa. Şi uite-aşa, stătea Ancuţa la mângâiat ca mâţa la dezmierdat.

Da’ şi localnicii noştri şi-au ostoit poftele lumeşti la Hanu’ Ancuţei, în drumurile lor săptămânale la Târgu’ de la Tuchilaţi, deschis târgoveţilor exact acum vreo 170 de ani, pe moşia logofătului Ştefan Catargiu. Carele sătenilor din Miroslăveşti, Ciohorăni şi Muncelul de Sus îşi încrucişau căile, unele la dus altele la-ntors, ici la han. Cei care se-ntorceau intrau să bea adalmaşul târguielilor făcute cu animale mari, că la asemenea negustorii aveau mereu dare de mână. Şi pune-te pe vorbă apoi, mângâind rotunjimea ulcelei, cu ochii la rotunjimile Ancuţei.

Trebuie să ştiţi, oameni buni, că Ancuţele dinaintea celor pe care le mângâiem noi acum cu priviri ascunse, ca s-avem cu ce ne spovedi la popă, făceau şi fapte mai de ispravă decât cele de-a amăgi drumeţii cu nurii lor aţâţători sau de-a le turna vinul în cofăiele. Iată, de pildă, una din Ancuţele cele vechi a uneltit cu-n răzăş cam zălud, care-avea la inimă fata unui boier, s-o răpească chiar de-aici, de la vadu’ Moldovei, şi s-o ducă în bordeiul lui de fugar. Trebuie spus că şi coniţei îi chicase cu tronc flăcăul cel de la coarnele plugului şi că deja păcătuise cu el, spre ruşinea neamului boieresc. Duduiţa se afla atunci la han, în drum spre M-rea Agapia, unde boieru’, însoţit de arnăuţi, o ducea să-şi ispăşească păcatul. Planul pus la cale de ibovnicul coniţei, împreună cu Ancuţa, l-a lăsat pe boier cu botul pe labe, fără să poată a o învinui pe uneltitoarea de la han.

Şi-am să vă spun acum, oameni buni, şi una hazlie, petrecută aici, la han. Cică Vodă Mihalache Sturza, Domnul cel care stăpânea moşii şi-n coastele satelor noastre, căzu şi el pe nepusă masă aici, la han, într-o bună zi. Nici măcar unul însă din cei aflaţi cu ulcica-n braţe nu-l cunoştea pe Vodă şi toţi îl luară drept un boier oarecare. Printre meseni, se afla şi-un răzăş de prin părţile Sucevei, un îndrăzneţ limbut, care intră-ndată în vorbă cu boieru’. Boierului nostru, adică Vodă cel neştiut, îi plăcu răzaşul şi-l întrebă cu ce rost îi este drumul pe-acolo. Răzăşului cu stuchit la furcă atât i-a trebuit; şi-ndată începu să-şi verse amaru’ ce-l ardea la inimă. Îi spuse boierului că merge la Vodă, la Iaşi, să-i facă dreptate într-o pricină cu un corb de boier de prin părţile lui, cu care se judeca pentru ocina părintească. Îi arătă traista ticsită cu hârţoage pecetluite cu peceţi domneşti din vechime şi se jură în faţa boierului că, dacă nici Vodă nu-i face dreptate, se lasă lehamite. Dar, ca să-şi verse năduful, îl va pofti pe mai marele Ţării să-i pupe iapa… undeva, aproape de coadă. Şi i-a arătat boierului mârţoaga, legată sub un şopron a’ hanului. Mesenii începură să râdă, iar boierul, adică Vodă, ce să facă, le ţinu şi el hangu’, mânzăşte.

Pe semne, vreţi să ştiţi pe unde şi-o scos cămeşa răzăşul când o dat ochii cu Vodă, la cancelaria domnească…Apăi, când o agiuns la Domnie, Vodă o şi dat ordin unui foncţionar domnesc să-l aducă în faţa sa pe răzăşul din părţile Sucevei. Când ţăranul nostru o dat nas în nas cu Domnu’ şi o văzut că-i acelaşi cu boieru’ de la Hanu’ Ancuţei, o strâns tare din măsăle, în timp ce-i năvălea tăt sângele-n obraji. Domnul, prefăcându-s că nu-şi aminteşte de el, i-o cercetat hârţoagele şi o socotit că musai trebuie să-i facă dreptate. Mulţămit peste măsură, răzăşul, cu inima cât un purice, îi sărută mâna Domnului, îngenunchind întâi şi mergând apoi ca racul, ca să nu-i întoarcă spatele stăpânului. Continue reading „Gheorghe PÂRLEA: La Hanul Ancuței (Exercițiu nostalgic pe seama slovei sadoveniene)” →

Liliana DEREVICI: Cenaclu literar „Radu Stanca” – Medalionul literar ”Sub semnul sărbătoriri Zilei BIBLIEI”

Cenaclul literar “Radu Stanca” de la „Centrul de Vârstnici nr.2” de astăzi 13 noiembrie 2019 s-a desfășurat sub egida Bibliei,  Cartea Cărților, carte care aduce înțelepciune, educație omenirii și care a fost a sărbătorită astăzi. Ședința a fost deschisă de președintele cenaclului, domnul AL. FLORIN ŢENE care cu entuziasm și lumină a credinței a comentat acest eveniment menționând că datorită Bibliei s-a dezvoltat și limba română, Sfânta Scriptură fiind cea mai citită carte de pe glob, un monument de literatură. Cu această ocazie domnia sa a considerat ca din cele 6 cărți publicate de dânsul,  în acest an, din cele 84 de cărți publicate de-alungul vieții, să dăruiască 3 dintre aceste titluri celor mai activi membri. Cele 3 titluri sunt: „Un ocean de deșert”-despre viața unui academician„Sens și contrasens în înțelepciunile pentru ziariști”și  „Cursă pentru șobolani”, primul său roman polițist.Domnul președinte Al. Florin Țene a continuat cu un eseu științific despre nume de geniu a acestei nații care au fost umilite de presa internațională cum ar fi Traian Vuia, Nicolae Tesla, Louis Pasteur și alții.

A urmat la cuvânt doamna prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU care a enumerat personalitățile remarcabile născute în luna noiembrie: Liviu Rebreanu, creator de roman modern, mare patriot care se remarcă cu „Ion” și „Pădurea Spânzuraților” și unde specifică cuvintele lăsate cu limbă de moarte: „să nu uităm că suntem români”.Vasile Rebrean, Cornel Regman, critic literar, Liviu Rusu, estetician,, Nicolae Tăutu,  Eugen Todoran, critic și istoric literar care s-a ocupat de opera lui Creangă, Eminescu, Slavic, Ion Vlad, Mihai Zamfir, Eugen Ionescu, Aurel Rău, Mircea Dinescu, Ion Brad, N.Manolescu etc.Domnia sa a adăugat că în ultima  a avut întâlniri cu citiotorii în diferite localități din țară unde a lansat cărțile: „Și-au purtat cu demnitate crucea” și „Trecând prin timp”

Apoi domnul prof. VASILE SFÂRLEA a continuat discuțiile cu prezentarea a două subiecte: unul literar privind propunerea de a primi Premiul Nobel  de către Lucian Blaga, și al doilea subiect național-istoric legat de ziua Armatei Române 25 octombrie 1944 . În final domnul profesor a recitat poezia lui Nichita Stănescu închinată eroilor: „Nu-l uitați pe cel căzut în război” care reflectă jertfa strămoșilor noștri. În ultima parte a ședinței, domnul Gh. Şoptireanu a recitat o poezie din creația proprie: „Carpații și Unirea cea Mare” , deoarece se apropie 1 Decembrie, a 101-a aniversare, iar doamna Cristina Marian a recitat poezia „Împăcare” de Mariana Mihai.

Domnul președinte al cenaclului, scriitorul Al.Florin Țene a anunțat că pe 19 noiembrie, ora 11, la sediul Vatra Românească de pe strada Eroilor nr. 2, va susține conferința:„137 de ani de la nașterea ziaristului și a  scriitorului Cezar Petrescu prieten cu Gib I. Mihăescu”,conferință, deja, publicată în presă..

Următoarea ședință va avea loc în 11 decembrie și va avea ca temă „Tradițiile și obiceiurile legate de sărbătoarea Crăciunului” iar doamna scriitoare prof. Lucia Elena Locusteanu își va sărbători a 80-a aniversare.

—————————-

Liliana DEREVICI

Cenaclul „Radu Stanca”

Cluj-Napoca

13 noiembrie 2019