Marta Polixenia MATEI: Un ,,Cuvânt înainte…altfel” la volumul ,,Medica – geneza suspinului ireversibil” purtând semnătura poetului Marin Beşcucă

Tu te-ai născut să poetești iubirea…

Din trupul ei, secunda, te-a hărăzit Poem !

Ţi-e sufletul de stea vecin cu nemurirea,

când te aşterni cuvânt din doruri ce te cern …

 

Da, așa-i scrisesem nu demult, la ceas aniversar, celui pe care-l botezasem NĂSCUT POEM, privind cum versul i se curgea din peniță încătușat în aura metaforelor ce se rostogoleau pe hârtie aidoma fuioarelor de curcubeu zămislite din cer după ploaie … ploi de cuvânt străluceau în poeme din șlefuiri de gânduri, sufletu-i așternut de coală Poemului și totul la vedere !

Văzuse și ea, Medica, și sufletu-i citi și-l percepu, la început cu oarecare sfială, însă fluidul ce izvora dinlăuntrul lui i se inseminase-n simțiri prin vers, trăindul împrăștiat în cerneluri vorbea și pe limba sufletului ei, ceva din vibrândul acela o-ncercase și pe ea, scrisul nu-i era strein, flacăra cuvântului îi mistuise și ei dinlăuntrul … dar n-a fost să fie !…

Ea avusese parte de croiul altui drum, foarfecele sorții o împinseseră-n departe și din departe își găsise desfăt în citind și lectura o purtă în gând de prietenie către Marin, iar el își despleti sub ochii ei corola viselor încuiate-n sertar, petale de vers îi dezveleau polenul sufletului risipit în cuvânt, parfumul prieteniei se difuzase-n areal și-n pași domoli își împrumutase o lojă-n confesional.

Și da, ea i se-ndevenise martor și trăirilor sfetnic întru momente de tulbur, ea, Medica, reușise să se insinueze-n PRIETEN, poate unicul, în adevăratul sens al accepției.

O temusem dintru începuturi, dar teama mi se risipise-n surâs când mi-am auzit-o pentr-ntâia oară … caldul glasului ei mă-ndemna la poveste și poveste i m-am destăinuit și eu, taina încrustată-n ODISEIC își dezvelise miezul, o făcusem părtașă firului de tors din alb și roș și ne-am vroit-o-n primăvara de noi, mugur … și de Nașă !

Geneza suspinului ireversibil incita la desfrunzire, plămada se coapse în pâine și ne-o împărțirăm pe din trei, ne modelasem dialog … noi, cu Povestea, ea cu Sipetul de păstrare …

Uneori, Medica venea de reazem versului din caldul cernelii și ce freamăt stârneau aprecierile ei, atât de limpezi, așternute pe coala cititorului de FB !

Iată-ne una, susurată în coadă de poem din sufletul ei candid :

… frunte plecată ție Scriitorule!

IUBIREA … filozofia iubirii – acel câmp imposibil de cuprins puterilor omenești, împletire arzândă de simțiri și lumină, de arderi profunde și șoapte de neînțeles, doruri și frigele apropierii , în metafore împletite cu fir de foc, făcând partecipă și natura, în cheamătul ființei iubite , depășind ceruri … iar de metafora nu-și mai are puterea, plecându-se cu fruntea la pământ, cere ajutor sunetelor : “auzind o lacrimă ce geme în gând, rumorile dinspre strada mare … șoapte visate la margini de dor , clinchetul sângelui” … împletindu-le cu jocuri de lumini și umbre … “pune clinchet în licăr de stele” …

Toate astea, toate !… și metafore și acuarelă, și natura și cerul, și jocurile de sunete, lumini și umbre, alternate cu pete de culoare  … toate alături, (genunche ! în ruga de DUMNEZEU, ca EL să te-ndrume-n pasul tău către mine…) multitudine de simțăminte, uneori contrarii, controlate magistral de beatitudinea metaforei omniprezente, duc în final la triumful acestor minunate poeme de dragoste…!

“… auzi !?…/… cum de nu !? ” – Auziți instrumentele !? Fiecare își urmărește propria partitură, dezvăluind, unul câte unul mirajul iubirii , amalgamându-se apoi , într-o armonie divină… MIRABILĂ, MAGISTRALĂ SIMFONIE A IUBIRII !!

 

Continue reading „Marta Polixenia MATEI: Un ,,Cuvânt înainte…altfel” la volumul ,,Medica – geneza suspinului ireversibil” purtând semnătura poetului Marin Beşcucă” →

George ANCA: Halucin

George  Anca

HALUCIN

 

 

Frica de noapte

Măria

Paloare

S-ar ști

Udătură pe uscătură

La margine

Pedagogie

Immanuel

an-card

nimicului parmen

halucin

bubele-mi

tilinci

unghii

valul puterniciei

cheag

Rotschild

de ani

oră d’apoi

orice femeie

a spectacula

i-am scris

vifornițo

 

Frica de noapte

 

Frica de noapte las-o zilei

iconică neîdumnezeire

picanterie vegetariană

Urechi fâlfâind se lasă

la întoarcere dumnezeule

cât să n-avem scăpare

A glumit că mi-aduce

vasta întinerire hind

pe toți i-o fi ținut minte

Să ne aducem aminte

mai mult ca toți

pârleli în groapa cui uitai

M-am lăsat nădușit

ce toată para vieții

din timp înzăpezită

 

La mal prin semne om răzbate

aștept până aștept reînfierea

ajungerii o țin de zgardă

Oh dubla cărăușie

din Râmnic la cruce

mă uit înapoi mai rar

Salvat de reflexe subconscii

în tren cu Satyajit și Val

exact ca-n drumul dus-întors

Vâlvele-n mină jaină

semantizează pieire

încleftând influenza

Revel petarde Diwali

îmi zboară zorii steaua

și nici melancolia

 

Măria

 

Măria duce lume la licitație

Irina citește Hobița-n dodii

Boroneanț spre casa Istrate

Veselitoare răscrucea ghicirii

 

Continue reading „George ANCA: Halucin” →

Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Din nou o zi fericită!

Dăruiri de cărți la Biblioteca ”Mihai Eminescu”- Cringila, N.S.W asistentă universitară Corina Ionescu  este o bună prietenă a familiei noastre, și întotdeauna se bucură să mai revadă biblioteca familiei mele, atunci când vine pe la noi.

    De data aceasta prietena noastră ne aduce un DAR din Sydney, precum și o Invitație, care întradevăr mi-a făcut ziua fericită!

Cred că este bine, îmi zic în gândul meu, să redau cititorului și această veste bună a Invitației:

    You are invited

To the fifth Romanian-Australian

Book launch Event

State Library of N.S.W

24th March 2018

Metcalee-Auditorium

11:30 am – 1:30 pm

Alături de Invitație, era cartea de vizită a doamnei Mihaela Cristescu, autoarea celor 3 cărți de poezii bilingve, aduse drept dăruire bibliotecii. Cărțile au fost publicate la Editura: Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila-România. Au Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României.

Așadar, prietena noastră Corina ne aducea acum acest valoros dar, cărți pe care luându-le în mâini le-am simțit ca pe niște adevărate comori. Prima carte ”Generative Fortresses”, carte de versuri, (bilingvă), a autoarei Mihaela Cristescu, personalitate de seamă în viața comunității românești-australiene. Cu o copertă plăcută realizată de pictor Luminița Șerbănescu, iar pe ultimele file, aprecieri de la personalități valoroase: Loredana Tudor Tomescu, Sue Crawford, Cristina Bîrsan, Patricia Weerakoon, Daniela Andronache, Adrian Pora. Cartea se publică așa cum spuneam mai sus, la Editura-Sfântul  Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.  La coperta a 4-a, găsim și o fotografie a autoarei, precum și cea a Luminiței Șerbănescu,  așezate de scriitoarea Loredana Tudor Tomescu.

    Cartea a doua: ”Pounding the Pavement”- Anthology of contemporary Poetry and Prose- (bilingvă) with 22 writers from România and Australia- Editori Mihaela Cristescu & Se Crawford, ilustrații de Luminița Șerbănescu. Apare la Editura –Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016. Pe primele pagini ale cărții vom găsi mulțumirile autoarei Mihaela Cristescu către toți cei ce au susținut prin  sprijinul lor literar și îndrumător la apariția acestei cărți. Aprecieri deosebit de frumoase din partea doamnei  Se Crawford și Luminița Șerbănescu.

   Cartea a treia: ”On the Wallaby Track”- a journey across memories- Anthology of contemporary Poetry and Prose – 28 writers from România and Australia.

Editori Mihaela Cristescu & Se Crawford, carte bilingvă, cu o grafică mișcătoare- ”fântâna cu roată” într-un câmp cu flori pe coperta cărții, realizată de pictor Luminița Șerbănescu. Apare la Editura-Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2017. Pe prima pagină citim despre bucuria editoarei Mihaela Cristescu, prin această reușită carte la care și-au adus contrubuția scriitori români și australieni. Aprecieri deosebite notează doamna SE Crawford,  Co-Editor la această antologie, desigur în Limba Engleză, la fel  Luminița Șerbănescu  realizatoarea graficei atât de expresivă și simbollică; în mod special pentru acea fântână cu roată, tradițională în satele românești,  devenită metaforă în lumea artelor.

  Mulțumim din suflet și conștiință doamnelor, Mihaela Cristescu, Se Crawford, Luminița Șerbănescu, Loredana Tudor Tomescu, pentru această binevenită dăruire, precum și bunei noastre vecine Corina Ionescu, pentru bunătatea de a ne aduce această frumoasă dăruire din Sydney, celor din  Cringila!

După vorba veche: ”Omul sfințește locul”.

   Cu mult respect- Cărțile au fost înregistrate la biblioteca ”Mihai Eminescu”- Cringila, N.S.W, așteptând cititorii români-australieni.

 

 

———————————–

Ioan MICLĂU-GEPIANUL

Australia

21 martie, 2018

Radu-George SERAFIM: Năismul-Metafizica sau trăirism? – Nae Ionescu

„Nae Ionescu e singurul filosof român: singurul care are acces fără nelinişte la transcendent. El ancorează nu în imanenţă, ci în transcendenţă.”

         „Nici el nu era un mare împlinit. Ştia să sufere pentru adevăr, la o adică. Trăia maxima aceasta: suferinţa este calea regală a mîntuirii… Antropocentrismul este viciul ei esenţial.

         Nae Ionescu era teocentric perfect, adică spunea cam aşa: fac cu umilinţă tot ceea ce fac la nivelul meu, având perpetuu supraordonarea Divinităţii şi limitarea mea, din raţiuni transcendente, în timp şi în spaţiu…”

                                                                                                Petre Ţuţea

       Poate că niciuna dintre personalităţile intrebelice nu şi-a pus o atât de puternică amprentă asupra epocii sale cum a făcut-o Nae Ionescu.

       Admirat de unii, adulat chiar, contestat de alţii, mult mai puţin, e adevărat, Nae Ionescu se constituie însă într-o vecinătate sine qua non pentru ceea ce a însemnat şi avea să însemne nu numai metafizica românească, cât filosofia naţionalistă în ansamblul ei, aşa cum a evoluat ea, după sfârşitul Primului Război Mondial.

       În mod paradoxal, Iorga, Pârvan, Conta, chiar Motru nu au avut laolalată mai puţini discipoli decât Nae Ionescu, chiar dacă în timp  unii dintre aceştia s-au desprins, s-au depărtat sau, mai mult, s-au delimitat de „năism”.

       Termenul acesta, întîlnit în unele publicaţii ale vremii, ca şi trăirismul, de altfel, spune mult. S-ar putea crede că personalitatea filosofului a fost idealizată cumva, mai ales după moartea sa, la sfârşitul anilor ’30 până în anii ’47. Nu credem.

       Mai degrabă, putem afirma însă că percepţia profesorului de logică, de metafizică, de filosofie a religiilor a fost aproape la  unison receptată şi sedimentată ca atare.

       Nae Ionescu a fost şi în timpul vieţii sale, şi ulterior un reper, o vecinătate, iar avatarurile individului, ale personalităţii ca atare, practic, nu au suscitat vreun interes pentru cei care-i ascultaseră cursurile sau îi citeau articolele.

       Vom aduce ca argument mărturisirea lui Constantin Noica, vizându-l, în principal, pe Mircea Vulcănescu60, însă spunând totodată multe şi despre Nae Ionescu. Noica afirmă că Vulcănescu ar fi  „ scris o întreagă carte, tulburătoare la culme (mă tem că manuscrisul s-a pierdut), despre care, în clipa când ne-a citit-o, mi-am spus că l-ar fi mirat şi poate pus în ordine pe Nae însuşi, dacă se mai putea reface din incredibila lui descumpănire.”

       Un portret similar, accentuând însă datele fizice ale filosofului, găsim la Petru Dumitriu61: „În două rânduri, veni în ţară şi ascultă câteva lecţii ale ilustrului profesor, titularul catedrei de metafizică la Universitatea din Bucureşti. Ultima oară se duse să i se prezinte după curs şi să-l întrebe ceva fără importanţă deosebită. Lucrul se petrecea în odăiţa cu pereţi cenuşii, cu geamuri murdare, cu mobile vopsite cafeniu şi cioplite de mii de bricege, dindărătul amfiteatrului „Odobescu”. Profesorul răspunsese repede, fără să-i dea mare atenţie, cînd deodată se-ntoarse la el şi-l fixă cu ochii săi verzi-gălbui sub sprîncenele stufoase şi arcuite ca ale diavolului Mephistopheles; era cărunt de tot, aproape alb, dar cu faţa negricioasă, de fecior, nepot sau strănepot de ţigan rob boieresc; sprîncenele circonflexe, diavoleşti şi ochii decoloraţi, aproape albi (unul bătea mai mult în verde, celălalt mai mult în galben) erau ca ale unei feţe cioplite în lemn, ale unui chip de idol în ale cărui orbite s-au încastrat două bucăţi de jad, sau de opal şi o agată. Era o figură de neuitat, după cum de neuitat îi era şi vocea ironică şi prestanţa, eleganţa hainelor şi aerul de stăpînitor al sălii, al ideilor şi al oricăror lucruri pe care şi-ar fi pus vreodată în gînd să le stăpînească, aer pe care-l avea comun cu marii prestidigitatori şi şarlatani din toate vremurile…

       Continue reading „Radu-George SERAFIM: Năismul-Metafizica sau trăirism? – Nae Ionescu” →

Mugurel PUȘCAȘ: Vernale trăiri…(poeme)

ULTIM FESTIN

 

Nu întreba nimic… Stai lângă mine!…
Tăcerea să ne mângâie în zori,
Privirea mea să răscolească-n tine
Păcate vechi, resentimente noi.

 

Nu întreba nimic… Uite cum plouă!…
Stropi reci, amorfi, prelinşi pe tâmpla ta,
Răstălmăcesc ale iubirii patimi,
Străină eşti… Nu te mai simt a mea.

 

Eşti tristă, ştiu… Nu te mai pot atinge
Să-ţi mângâi tâmpla… Veşnicele ploi
Ne vor îndepărta, vetuşti vom stinge
Ce-a mai rămas din iarnă, jar, în noi.

 

E primăvara, totul se topeşte,
Priveşti cu ochi senini şi visători,
Înspre-a iubirii noastre tinereţe,
Când te purtam în braţe printre nori.

 

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Vernale trăiri…(poeme)” →

George ANCA: Diana și păunul

Schopenhauer is German – Organi-cultural deviance – Sodoma postmodernă -The Corruption of Puritan Society – George – DIANA SI PAUNULCorruption in TDOM

 

ATAC

 

(atac) Mă visez întors în România, într-o casă asemeni celei de aici, reparată. Rudele mă privesc, îmi spun câte ceva. Nu puteam ajunge de ieri până azi, nu sunt cu voi, trebuie să visez – niciun răspuns, răceală, Viorica, Jenica, vă spun că nu m-am despărțit de Nana și Nansi – ea tocmai plecase să facă yoga. Guru-ul învață violent românește.

O boare. Timar Pur, cu Nana. Cumpărăm săpun, ciclete. Plouă. Înaintăm. Acasă toarnă și fulgeră. Nansi ne dă să mâncăm. Curând cădem îmbibați de muson.

Trebuie să deschid cursurile. Studenții, risipiți printre etaje. O comisie asistă. Câțiva s-au strâns în sală. Îmi spun în minte fraze adânci, de efect. Am deschis cursul. Oare castelul din fundul mării al milionarului va fi fiind la fel de umid? Ai mei vor recita – începutul teatrului de limbă română al Universității din Delhi – Peste vârfuri, La steaua, Facerea rigvedică în română, cor, român, apoi Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Blaga, în engleză, Păunul de Barbu – română, hindi, Shatranj de Sorescu, hindi, Cartea de Anca, punjabi. Cântăreți de sitar și veena. Studenții se înscriu la universitate, plătesc taxa, dar renunță, atingându-și scopul de a obține permise de autobuz.

William Wordsworth dacuri subcerești Mai supraviețuim Pe columna traiană o zi un mileniu renaștem musonice ploi înotul în timp o cetate renaștem nor de lăcuste Reumatism, tuberculoză. Cutremure, ucideri, rugăciuni ciclon de acte tributare.

Pot fi atacat în stradă. This lecturer?

Programul Eminescu. Animație.

Statuia lui Vivekananda se inaugurează astăzi

Speech cu Sangasen Singh (I think that

            Schopenhauer is German) – șeful Deptt.

            Buddhist Studies, despre Eminescu.

                        Salutat de Panka. Warmly.

Afluență de vehicule pe Chhatra Marg.

A răsărit soarele firbinte.

Ieri am privit două veverițe copii.

Rullerul a observat că am scris

            poezii contra unora. Lui?

            „dară pe calea ce-ai deschis

            n-oi merge niciodată”. Apoi al doilea

            ruller, la infinit, aceeași.

Cărticica de conversații va fi în draci.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

Eu însumi în panjabi.

Muzică de veena la universitate.

Xenofobie cu ușile închise.

Să-i scriu lui Marin Preda, nu lui

            Râpeanu.

Nansi reprezintă România. România o

retrage pe Nansi, India-bursa, mâine-poi-

mâine. Ne vedem infamați de famați

Zahăr, biscuiți, chibrituri. Signal.

Mâncărimi în pizdă.

Coșmare muncitorești, sub dictat.

Alternative înseninării și abisuri.

Degradare metaforică, retorismul

            umilului, scopitului, cumintelui.

Mântuire prin muzică, isterie, murire.

Nu te las, vreme de apoi, să mă aștepți.

Evanghelia după mine ba eu după

            evanghelie.

Predau româna în draci. Redus numărul de țigări din lipsă de bani. Negresele au apărut în sariuri la Gandhi Bhavan. Și iraniencele. Disputa grupurilor. Scrisoarea I este tradusă în punjabi, malayalam și telugu. Au sosit „ambasadorii”, anunță Nana – CR și nea I. Ceva reviste și tachinări, de ce nu mă duc pe acolo. Îi ofer pliante, îmi spune să i le duc țaței Leana – adaugă, de la noi din sat, a, pentru mine doamna Leana, măcar schimb numele-n Maria. Invitații la expoziția de pictură românească – o deschide P.C. Chunder – și la recepția din Imperial Hotel. Vrea să-l vedem acasă, nu plătesc scuter. Șefii mari sunt în concediu, mai așteptăm după bilete. Nansi face greva studiilor.

Se va tăia strofa din „Diana”, ca și „Păunul”. Își ridică schizofrenia la rang de reprezentativă, nu au alt rost decât să împiedice absolut orice cuvânt autentic în cultura românească. E greu de spus ce-i trage la fund iremediabil, o societate de o inerție dusă la sublim? „Muncim de dimineața până seara, facem și munca portarului”, îi spun că aia nu e muncă și „să faci bine să ajungi cel mai mare diplomat”.

Nansi are intuiția că mi se vor face insinuări și pentru First Romanian, chiar îmi sugerează să nu mă mai omor pentru carte. Măcar Geza mă acuză că eu sunt cel ce zice că e bine, totul, la noi, că aș fi naționalist, mă iscodește dacă mi-aș permite să să fiu împotriva lui, mărturisind că el m-a lucrat pentru că nu îl rugasem înainte să mă susțină – se pronunță că-l neglijam. Spune bazaconii despre toată lumea, polonezul cumpără înnebunit, terorizat, predecesorul său s-a făcut vinovat de tantra, plus că a mai și crescut în casă de orfani.

Continue reading „George ANCA: Diana și păunul” →

Radu BOTIȘ: Mănunchi de miresme cu drag dăruite

După ce Proniatorul Dumnezeu a ajuns către finalul creației, înainte de a se odihni (cum spune Sfânta Scriptură) și-a desăvârșit măreața operă prin om, coroana tuturor creaturilor.Trebuia aceasta pentru ca cineva înzestrat cu rațiune și sentiment să se bucure de toate minunățiile înconjurătoare. Marcă planul Marelui Creator!

Omul, în care Acesta a investit suflet și prețuire neîncetată, omul pentru care Iisus Hristos acceptă să coboare din slava cerească ,,luând chip de rob” tocmai pentru ca ,,iertarea pentru neascultare” să redea scopul primordial pentru care a fost creat: preamărirea lui Dumnezeu. Iubirea și aspectul de jertfă a demonstrat grija permanentă a Celui care, pe lemnul crucii, deși cuprins de durere a avut tăria să spună: ,,Iartă-I,Doamne, că nu știu ce fac”. Iertarea Lui implică iertare și din partea noastră față de cei din jur, iubirea lui implică și iubire necondiționată și pentru noi, față de noi și față de cei de lângă noi.

Cât de frumoase pot fi coordonatele vieții ghidate după cele trei virtuți teologice: Credința, Nădejdea și Iubirea. Nu întâmplător spun adesea că omul creștin este omul etalon atât pentru Biserică dar și pentru societate, în ansamblul ei.

Avem posibilitatea să ne recunoaștem și să ne prețuim Creatorul în multiple moduri urmându-I sfatul spre propria noastră mântuire.

Frumusețea cuvântului izvorât dintr-o inimă nobilă o face pe doamna Elena Armenescu, nu întâmplător, să spună în versurile:

”Ajută-i Doamne să se cureţe de păcatele lor grele
Întăreşte-le cugetul, dă-le din nou voinţă şi putere/ Adă-ţi aminte Dumnezeule! Aspru nu ne judeca/Îndreaptă-ne căile, ocrotește-ne! măreşte Oastea Ta!” ca noi, fiecare, asemenea unei rugi către înalturi, prin sincere căințe, avem nevoie să ne reîntâlnim Tatăl ocrotitor, cugetând la sfatul psalmistului atent diortosit:

Nu vorbe goale
Ci palate de fapte
Clădeşte frate!
(Cale)

Minipoemele și aforismele cuprinse în cartea de față purtând titlul ,,Miresme Albe”, parcurgându-le:

Hrisov de leagăn
Al neliniştii mele
Eternitatea.
(Meditație)
aflăm despre multe altele ca: destin, evadare, inocență ori taină, puritate, remediu…iar pentru fiecare:
Înfrigurată
Mâna caută Semnul
Dragostei Tale!

Fără sorți de a greși putem afirma că Elena Armenescu prin ceea ce face poate fi inclusă în rândul poeților de inspirație creștină și nu întâmplător jurământul lui Hippocrate, pentru apărarea vieții, dublat de sensibilitatea unei trăiri căreia îi închină frumusețea cuvântului, o reprezintă.

Dorind ca harul și condeiul să-i fie aproape și-n zilele ce vin, știind că nu un apocalips ne poate înfiora cât consecințele lui: atât cât e vreme-n așteptare încă – de Sus – și bucurându-ne de acest mănunchi de miresme cu drag oferite, a frumosului poeziei, să-i deschidem larg cămara inimi încântându-ne, pentru ca lumina ce depășește orizontul să limpezească ecoul din suflet prin glasul conștiinței,simțind…și rostind parte din esența psalmului 150: Continue reading „Radu BOTIȘ: Mănunchi de miresme cu drag dăruite” →

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Interviu cu Germain Droogenbroodt – Poetul celor trei continente

Interviu cu poetul belgian Germain Droogenbroodt, cunoscut, apreciat și distins cu numeroase premii internaționale, atât pentru operele proprii, cât și pentru activitatea sa neobosită, de promotor al liricii moderne internaționale. 

*

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Tocmai v-ați întors de la Paris, unde ați primit un valoros premiu pentru poezie și vă pregătiți să zburați peste trei zile în Nicaragua, unde veți participa la un festival de lirică internațională. De asemenea, în urmă cu o lună, chiar în incinta celebrului Capitoliu de la Roma, ați fost distins cu o diplomă și o plachetă foarte râvnită în Italia, pentru neobosita dumneavoastră activitate de poet, traducător și promotor de lirică internațională. Ce reprezintă pentru dumneavoastră recunoașterea internațională din ce în ce mai crescută pentru activitatea depusă în slujba poeziei?

Germain DROOGENBROODT: Oh, aș minți dacă aș pretinde că nu mă bucur. Orice poet sau scriitor e măgulit când primește un premiu așa de prestigios, într-o clădire atât de renumită, copiată până și de americani. În plus, este vorba despre un premiu special, menit să recompenseze munca mea. Pe  mine însă mă bucură cel puțin la fel de mult mesajele pline de recunoștință ale cititorilor noștri din întreaga lume – multe dintre ele venind săptămânal chiar din România –  pentru că scopul muncii mele nu este să acumulez prestigiu personal, ci acela de a contribui, oricât de puțin, la o mai bună înțelegere între oameni, la mai mult umanism. Eu nu sunt un egocentric, nu m-am fotografiat niciodată pe mine însumi și nu încetez să mă minunez cum unii poeți se grăbesc să trimită selfie-uri însoțite de laude de sine chiar atunci când se află în toiul unor festivaluri, direcționându-le către comunitatea lor de „Fake Book Friends”. Faptul că la Paris am reușit să entuziasmez încă o serie de persoane pentru proiectul Poeziei Săptămânii mă bucură chiar mai mult decât decernarea premiului „Academiei Europene a Științelor, Artelor și Literaturii” – EASEAL. Grație acestui eveniment, vom avea în curând și traducerile poeziilor săptămânale în limbile poloneză, maghiară și ebraică.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Cum a  debutat proiectul „Poezia Săptămânii? De când există această inițiativă și în câte limbi se traduce poemul la ora actuală? Câți colaboratori aveți în total și în câte țări se trimite poezia?

Germain DROOGENBROODT: Acum 520 de săptămâni am fost întrebat de un editor din Spania, țara în care locuiesc, dacă aș fi dispus să-i furnizez câte o poezie scurtă, însoțită de o ilustrație, pentru a fi publicată în ziarul săptămânal de limbă olandeză „Hallo”. Am convenit să nu fie una ermetică sau complicată, căci, din păcate sunt multe poezii așa; noi intenționăm să atragem, nu să speriem publicul mai puțin familiarizat cu lirica, deci să convingem cititorii să mai citească și poezii. Un cititor flamand m-a întrebat mai târziu de ce nu traduc aceste frumoase poezii și în engleză sau spaniolă. La sugestia sa, am extins proiectul, fiind bine receptați de cei care s-au transformat treptat în colaboratori-traducători, cum este și prietena și autoarea noastră de limba română și germană, Gabriela Căluțiu Sonnenberg. Datorită faptului că sunt invitat an de an pe la multe festivaluri internaționale de lirică, am avut posibilitatea să atrag din ce în ce mai mulți adepți pentru proiectul acesta. La ora actuală, „Poezia Săptămânii” se traduce în douăzeci de limbi și, dacă persoanele care și-au dat acceptul săptămâna trecută se vor ține de promisiune, ne vom extinde la douăzeci și trei de limbi. Eu personal o distribui prin email în limbile chineză, germană, engleză, franceză, italiană, olandeză, română și spaniolă, către un public care însumează 10.000 de cititori din întreaga lume. Restul colaboratorilor mei redirecționează poeziile în cercurile lor în limbile arabă, farsi, greacă, japoneză, catalană, coreeană, curdă, macedonă, portugheză, siciliană, turcă și ucraineană. Săptămână de săptămână, poezia se publică pe diverse situri din internet, nu  numai pe cel aparținând editurii POINT (unde este prezent în engleză, spaniolă și olandeză) ci și pe o pagină japoneză, una catalană, două italiene și mai multe situri și reviste literare românești.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Ce planuri de viitor aveți pentru proiectul „Poezia Săptămânii”? Mai există potențial de extindere? Dacă da, în ce direcție?

Germain DROOGENBROODT: Procesul de alegere a poeziei și a ilustrației potrivite, tradusul și comunicarea cu toți colaboratorii îmi ocupă deja mai mult de două zile pe săptămână. Pe parcurs se adaugă din ce în ce mai multe persoane interesate de detalii. Săptămâna trecută am suplimentat cu trei persoane interesate, care solicită informații, de preferință în mai multe limbi. Și traducătorii îmi adresează regulat întrebări, legat de poezii. Primesc în fiecare săptămână oferte din partea cititorilor care-mi trimit creații proprii, rugându-mă să le preiau, dacă este posibil. Eu personal nu am timp pentru mai mult de atât, dar inițiativa dezvoltă o dinamică proprie, crescând ca un bulgăre de zăpadă. Proiectul devine din ce în ce mai internațional, așa cum dealtfel a fost intenția noastră de la bun început. Ideea de la bază este să depășim prin poezie frontierele, indiferent de natura lor, și să construim punți de legătură între oameni. De exemplu, traducem și publicăm poezia săptămânii concomitent în limbile curdă și turcă. Lumea ar fi mai pașnică dacă unii lideri, cum sunt Domnii Erdogan sau Trump, ar urmări țeluri similare alor noastre.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Sunteți și vicepreședinte al Academiei „Mihai Eminescu” din Craiova. Ce răspunderi aveți în cadrul manifestărilor organizate sub egida acestei prestigioase instituții culturale? Ce loc ocupă România în activitatea dumneavoastră internațională? Continue reading „Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Interviu cu Germain Droogenbroodt – Poetul celor trei continente” →

Gheorghe A. STROIA: DADU – Omagiul filial adus unei ,,realități” de o indubitabilă valoare

Au existat printre noi, dintotdeauna, oameni aparent obișnuiți, dar care, prin faptele lor de curaj, s-au dovedit a fi veritabili eroi, ce au trăit nu doar pentru propria lor persoană, ci au pus binele comunității din care au făcut parte mai presus de orice, și-au angajat pe deplin toate resursele profesionale și morale, pentru triumful adevărului asupra imposturii, a nobleței spirituale asupra dezumanizării flagrante. Oameni care au făcut din lupta pentru viața lor, întru salvgardarea vieții celor mulți, un crez de la care nu au abdicat până la ultima suflare.

Lecturând cartea Adinei Rosenkranz-Herșcovici, poți retrăi momente similare ecranizării semnate de Steven Spielberg – „Lista lui Schindler”, în care Oscar Schindler și-a dedicat viața salvării de la exterminarea nazistă a cât mai mulți confrați evrei, în perioada celui de-al doilea război mondial, folosind în acest scop orice artificiu ori subtilitate de natură economică, politică, militară, antreprenorială, de care a dispus fără rezerve.

DADU – așa cum îi spune autoarea – este tatăl, soțul, fratele, fiul, unei mari și nobile familii evreiești, un om cu o pregătire profesională de excepție, având chiar și un titlu de doctor. Portretul lui DADU este zugrăvit în culori vii, cu tușe fine de iubire și de adorație filială, completat de mărturiile cutremurătoare ale oamenilor cu care s-a intersectat sau pe ale căror destine le-a influențat în bine. Un adevărat cavaler Bayard, cel denumit „Le Chevalier sans Peur et sans Reproche”, așa cum subliniază autoarea în „Cuvânt înainte”.

Dragostea și fidelitatea față de familia sa, față de prieteni și față de întreaga comunitate evreiească, sunt atuurile morale care l-au pus în valoare de fiecare dată pe avocatul DAVID ROSENKRANZ. Firea sa voluntară, dispus fiind mereu să ajute pe cei aflați în nevoie, să identifice și să găsească soluții oricărei probleme, în vremuri tulburi, dârzenia cu care a ținut piept discriminării evreilor în perioada nazistă, iată adevăratele valori morale ale ineditului personaj.

Continue reading „Gheorghe A. STROIA: DADU – Omagiul filial adus unei ,,realități” de o indubitabilă valoare” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Artur Gabriel Silvestri – Slujirea Cuvântului

„Cuvintele, pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte ce pogoară,/

   Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,/ Pe treptele tăcerii, ca pe-o scară.//

   Cuvintele pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte de tăcere:/

   Adânc în mine, mai adânc m-am dus,/ Acolo, unde orice vorbă piere.”

                                               (Maica Teodosia/ Zorica Laţcu, Tăcere)

 

   De peste un secol spre un mileniu şi mai mult Mihail Eminescu, întronizează sub sceptrul dinastic al creaţiei sale profetice, generaţie după generaţie, prin aleşii gândirii-Ucenicii lui chemaţi, stimulându-i spre broderia cuvântului frumos, ţesut cu har, cu migală, cu fior, cu lumină şi dor pe marea porfiră a culturii noastre geniale.

 

   Deşi la început, în epoca totalitară Artur Gabriel Silvestri a luptat ca mercenar pe baricada celor care l-au mărginit pe Mihail Eminescu, lundu-i cu uşurinţă aura creştină, nepătrunzând adânc în sânul Tradiţiei noastre creştin-ortodoxe, taina şi izvorul care dă sens creaţiei spirituale prin excelenţă, la plinirea vremii, graţie voinţei lui Dumnezeu şi cu voia sa, s-a descătuşat, s-a dezmărginit, apropiindu-se de spiritul evanghelic ce dă măsură harului serafic purtător de înţelepciune, viziune, şi misiune.

   Un om de cultură e musai să fie inteligent, credincios şi erudit. Dar nu-i suficient. El trebuie mai întâi să fie cuvincios. Adică, smerit faţă de Adevărul Suprem şi de Neam.

   Aşadar, după ucenicia sârguincioasă în Via lui Dumnezeu, între Ucenicii de seamă ai Profetului Mihail Eminescu-contemporanul fiecărei generaţii de Români cu rang spre absolut ajunge şi Artur Gabriel Silvestri.

   Cine are cinstirea sacră de a fi Ucenicul lui Mihail Eminescu, împărtăşeşte prin ruga Crăiesei noastre Maria Vlaherna-Carpatina, nu numai unduiri de azur seraf al genialităţii lirice, ori străluciri angelice reflectate de aura marelui profet al spiritualităţii creştin-ortodoxe, naţional-universale, ci şi surâsul dătător de viaţă şi lacrima împletitoare de destin a dulcelui Emin.

 

   Din Icoana prea venerată a Luceafărului, înfăţeşte gândul-grâu curat, ce se muceniceşte în pâinea rumenită, aburindă a cuvântului dătător de viaţă, peste care se picură mirul divin al suferinţei şi demnităţii Neamului pentru ca sufletul dacoromân al celui ales să renască hristic pentru cuminecarea celor mulţi, dar merituoşi spiritual.

 

   Artur Gabriel Silvestri urmând pilda Românului absolut-Profetul Mihail Eminescu şi-a îmbrăcat sufletul cu mantia muceniciei culturale, împletindu-şi viaţa de creaţie cu eroismul spiritual într-o înaltă şi nouă Şcoală a regândirii, a primenirii, a renaşterii, a regăsirii întru Calea Hristică vocaţională, printr-un elan mistic-pedagogic-misionar de o profundă atitudine, de o mare admiraţie care, i-a înnobilat chipul cu fascinaţie, cu tărie morală, cu autoritate de sacerdot al Limbii sfinte literare, coslujind Liturghia frumuseţii creştine a Românului izvodită din Pantheonul Filosofiei culturii ortodoxe

.

   Cum, însă în Liturghia Bisericii Creştin-Ortodoxe a Mântuitorului Hristos, sacerdotul nu este numai cel care aduce jertfa curată, bineplăcută, ci şi cel ce se aduce pe sine jertfă dorită, dăruindu-se celor buni luminaţi de har şi credinţă, Artur Gabriel Silvestri a adus jertfă Culturii universale şi s-a adus pe sine jertfă lui Dumnezeu şi Neamului.

   Asta, însă n-au înţeles-o călăii pururi slugarnici altora ca ei, care i-au curmat viaţa.

   Aşadar, creaţia spirituală a geniului creştin este Calea Românului purtător al Crucii, pe care o străbate de la naştere spre martiraj, adică de la viaţă spre Viaţă.

   Pe această Cale Hristică, inima aprinsă ca o candelă de chilie luminează sufletul curat care, se înteţeşte spre culmi ale tranfigurării întru duhul Logosului Hristos, întru duhul Neamului nostru nemuritor.

  Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Artur Gabriel Silvestri – Slujirea Cuvântului” →