Mugurel PUȘCAȘ: Vernale trăiri…(poeme)

ULTIM FESTIN

Nu întreba nimic… Stai lângă mine!…
Tăcerea să ne mângâie în zori,
Privirea mea să răscolească-n tine
Păcate vechi, resentimente noi.

Nu întreba nimic… Uite cum plouă!…
Stropi reci, amorfi, prelinşi pe tâmpla ta,
Răstălmăcesc ale iubirii patimi,
Străină eşti… Nu te mai simt a mea.

Eşti tristă, ştiu… Nu te mai pot atinge
Să-ţi mângâi tâmpla… Veşnicele ploi
Ne vor îndepărta, vetuşti vom stinge
Ce-a mai rămas din iarnă, jar, în noi.

E primăvara, totul se topeşte,
Priveşti cu ochi senini şi visători,
Înspre-a iubirii noastre tinereţe,
Când te purtam în braţe printre nori.

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Vernale trăiri…(poeme)” →

George ANCA: Diana și păunul

Schopenhauer is German – Organi-cultural deviance – Sodoma postmodernă -The Corruption of Puritan Society – George – DIANA SI PAUNULCorruption in TDOM

ATAC

(atac) Mă visez întors în România, într-o casă asemeni celei de aici, reparată. Rudele mă privesc, îmi spun câte ceva. Nu puteam ajunge de ieri până azi, nu sunt cu voi, trebuie să visez – niciun răspuns, răceală, Viorica, Jenica, vă spun că nu m-am despărțit de Nana și Nansi – ea tocmai plecase să facă yoga. Guru-ul învață violent românește.

O boare. Timar Pur, cu Nana. Cumpărăm săpun, ciclete. Plouă. Înaintăm. Acasă toarnă și fulgeră. Nansi ne dă să mâncăm. Curând cădem îmbibați de muson.

Trebuie să deschid cursurile. Studenții, risipiți printre etaje. O comisie asistă. Câțiva s-au strâns în sală. Îmi spun în minte fraze adânci, de efect. Am deschis cursul. Oare castelul din fundul mării al milionarului va fi fiind la fel de umid? Ai mei vor recita – începutul teatrului de limbă română al Universității din Delhi – Peste vârfuri, La steaua, Facerea rigvedică în română, cor, român, apoi Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Blaga, în engleză, Păunul de Barbu – română, hindi, Shatranj de Sorescu, hindi, Cartea de Anca, punjabi. Cântăreți de sitar și veena. Studenții se înscriu la universitate, plătesc taxa, dar renunță, atingându-și scopul de a obține permise de autobuz.

William Wordsworth dacuri subcerești Mai supraviețuim Pe columna traiană o zi un mileniu renaștem musonice ploi înotul în timp o cetate renaștem nor de lăcuste Reumatism, tuberculoză. Cutremure, ucideri, rugăciuni ciclon de acte tributare.

Pot fi atacat în stradă. This lecturer?

Programul Eminescu. Animație.

Statuia lui Vivekananda se inaugurează astăzi

Speech cu Sangasen Singh (I think that

Schopenhauer is German) – șeful Deptt.

Buddhist Studies, despre Eminescu.

Salutat de Panka. Warmly.

Afluență de vehicule pe Chhatra Marg.

A răsărit soarele firbinte.

Ieri am privit două veverițe copii.

Rullerul a observat că am scris

poezii contra unora. Lui?

„dară pe calea ce-ai deschis

n-oi merge niciodată”. Apoi al doilea

ruller, la infinit, aceeași.

Cărticica de conversații va fi în draci.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

Eu însumi în panjabi.

Muzică de veena la universitate.

Xenofobie cu ușile închise.

Să-i scriu lui Marin Preda, nu lui

Râpeanu.

Nansi reprezintă România. România o

retrage pe Nansi, India-bursa, mâine-poi-

mâine. Ne vedem infamați de famați

Zahăr, biscuiți, chibrituri. Signal.

Mâncărimi în pizdă.

Coșmare muncitorești, sub dictat.

Alternative înseninării și abisuri.

Degradare metaforică, retorismul

umilului, scopitului, cumintelui.

Mântuire prin muzică, isterie, murire.

Nu te las, vreme de apoi, să mă aștepți.

Evanghelia după mine ba eu după

evanghelie.

Predau româna în draci. Redus numărul de țigări din lipsă de bani. Negresele au apărut în sariuri la Gandhi Bhavan. Și iraniencele. Disputa grupurilor. Scrisoarea I este tradusă în punjabi, malayalam și telugu. Au sosit „ambasadorii”, anunță Nana – CR și nea I. Ceva reviste și tachinări, de ce nu mă duc pe acolo. Îi ofer pliante, îmi spune să i le duc țaței Leana – adaugă, de la noi din sat, a, pentru mine doamna Leana, măcar schimb numele-n Maria. Invitații la expoziția de pictură românească – o deschide P.C. Chunder – și la recepția din Imperial Hotel. Vrea să-l vedem acasă, nu plătesc scuter. Șefii mari sunt în concediu, mai așteptăm după bilete. Nansi face greva studiilor.

Se va tăia strofa din „Diana”, ca și „Păunul”. Își ridică schizofrenia la rang de reprezentativă, nu au alt rost decât să împiedice absolut orice cuvânt autentic în cultura românească. E greu de spus ce-i trage la fund iremediabil, o societate de o inerție dusă la sublim? „Muncim de dimineața până seara, facem și munca portarului”, îi spun că aia nu e muncă și „să faci bine să ajungi cel mai mare diplomat”.

Nansi are intuiția că mi se vor face insinuări și pentru First Romanian, chiar îmi sugerează să nu mă mai omor pentru carte. Măcar Geza mă acuză că eu sunt cel ce zice că e bine, totul, la noi, că aș fi naționalist, mă iscodește dacă mi-aș permite să să fiu împotriva lui, mărturisind că el m-a lucrat pentru că nu îl rugasem înainte să mă susțină – se pronunță că-l neglijam. Spune bazaconii despre toată lumea, polonezul cumpără înnebunit, terorizat, predecesorul său s-a făcut vinovat de tantra, plus că a mai și crescut în casă de orfani.

Continue reading „George ANCA: Diana și păunul” →

Radu BOTIȘ: Mănunchi de miresme cu drag dăruite

După ce Proniatorul Dumnezeu a ajuns către finalul creației, înainte de a se odihni (cum spune Sfânta Scriptură) și-a desăvârșit măreața operă prin om, coroana tuturor creaturilor.Trebuia aceasta pentru ca cineva înzestrat cu rațiune și sentiment să se bucure de toate minunățiile înconjurătoare. Marcă planul Marelui Creator!

Omul, în care Acesta a investit suflet și prețuire neîncetată, omul pentru care Iisus Hristos acceptă să coboare din slava cerească ,,luând chip de rob” tocmai pentru ca ,,iertarea pentru neascultare” să redea scopul primordial pentru care a fost creat: preamărirea lui Dumnezeu. Iubirea și aspectul de jertfă a demonstrat grija permanentă a Celui care, pe lemnul crucii, deși cuprins de durere a avut tăria să spună: ,,Iartă-I,Doamne, că nu știu ce fac”. Iertarea Lui implică iertare și din partea noastră față de cei din jur, iubirea lui implică și iubire necondiționată și pentru noi, față de noi și față de cei de lângă noi.

Cât de frumoase pot fi coordonatele vieții ghidate după cele trei virtuți teologice: Credința, Nădejdea și Iubirea. Nu întâmplător spun adesea că omul creștin este omul etalon atât pentru Biserică dar și pentru societate, în ansamblul ei.

Avem posibilitatea să ne recunoaștem și să ne prețuim Creatorul în multiple moduri urmându-I sfatul spre propria noastră mântuire.

Frumusețea cuvântului izvorât dintr-o inimă nobilă o face pe doamna Elena Armenescu, nu întâmplător, să spună în versurile:

”Ajută-i Doamne să se cureţe de păcatele lor grele
Întăreşte-le cugetul, dă-le din nou voinţă şi putere/ Adă-ţi aminte Dumnezeule! Aspru nu ne judeca/Îndreaptă-ne căile, ocrotește-ne! măreşte Oastea Ta!” ca noi, fiecare, asemenea unei rugi către înalturi, prin sincere căințe, avem nevoie să ne reîntâlnim Tatăl ocrotitor, cugetând la sfatul psalmistului atent diortosit:

Nu vorbe goale
Ci palate de fapte
Clădeşte frate!
(Cale)

Minipoemele și aforismele cuprinse în cartea de față purtând titlul ,,Miresme Albe”, parcurgându-le:

Hrisov de leagăn
Al neliniştii mele
Eternitatea.
(Meditație)
aflăm despre multe altele ca: destin, evadare, inocență ori taină, puritate, remediu…iar pentru fiecare:
Înfrigurată
Mâna caută Semnul
Dragostei Tale!

Fără sorți de a greși putem afirma că Elena Armenescu prin ceea ce face poate fi inclusă în rândul poeților de inspirație creștină și nu întâmplător jurământul lui Hippocrate, pentru apărarea vieții, dublat de sensibilitatea unei trăiri căreia îi închină frumusețea cuvântului, o reprezintă.

Dorind ca harul și condeiul să-i fie aproape și-n zilele ce vin, știind că nu un apocalips ne poate înfiora cât consecințele lui: atât cât e vreme-n așteptare încă – de Sus – și bucurându-ne de acest mănunchi de miresme cu drag oferite, a frumosului poeziei, să-i deschidem larg cămara inimi încântându-ne, pentru ca lumina ce depășește orizontul să limpezească ecoul din suflet prin glasul conștiinței,simțind…și rostind parte din esența psalmului 150: Continue reading „Radu BOTIȘ: Mănunchi de miresme cu drag dăruite” →

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Interviu cu Germain Droogenbroodt – Poetul celor trei continente

Interviu cu poetul belgian Germain Droogenbroodt, cunoscut, apreciat și distins cu numeroase premii internaționale, atât pentru operele proprii, cât și pentru activitatea sa neobosită, de promotor al liricii moderne internaționale.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Tocmai v-ați întors de la Paris, unde ați primit un valoros premiu pentru poezie și vă pregătiți să zburați peste trei zile în Nicaragua, unde veți participa la un festival de lirică internațională. De asemenea, în urmă cu o lună, chiar în incinta celebrului Capitoliu de la Roma, ați fost distins cu o diplomă și o plachetă foarte râvnită în Italia, pentru neobosita dumneavoastră activitate de poet, traducător și promotor de lirică internațională. Ce reprezintă pentru dumneavoastră recunoașterea internațională din ce în ce mai crescută pentru activitatea depusă în slujba poeziei?

Germain DROOGENBROODT: Oh, aș minți dacă aș pretinde că nu mă bucur. Orice poet sau scriitor e măgulit când primește un premiu așa de prestigios, într-o clădire atât de renumită, copiată până și de americani. În plus, este vorba despre un premiu special, menit să recompenseze munca mea. Pe mine însă mă bucură cel puțin la fel de mult mesajele pline de recunoștință ale cititorilor noștri din întreaga lume – multe dintre ele venind săptămânal chiar din România – pentru că scopul muncii mele nu este să acumulez prestigiu personal, ci acela de a contribui, oricât de puțin, la o mai bună înțelegere între oameni, la mai mult umanism. Eu nu sunt un egocentric, nu m-am fotografiat niciodată pe mine însumi și nu încetez să mă minunez cum unii poeți se grăbesc să trimită selfie-uri însoțite de laude de sine chiar atunci când se află în toiul unor festivaluri, direcționându-le către comunitatea lor de „Fake Book Friends”. Faptul că la Paris am reușit să entuziasmez încă o serie de persoane pentru proiectul Poeziei Săptămânii mă bucură chiar mai mult decât decernarea premiului „Academiei Europene a Științelor, Artelor și Literaturii” – EASEAL. Grație acestui eveniment, vom avea în curând și traducerile poeziilor săptămânale în limbile poloneză, maghiară și ebraică.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Cum a debutat proiectul „Poezia Săptămânii? De când există această inițiativă și în câte limbi se traduce poemul la ora actuală? Câți colaboratori aveți în total și în câte țări se trimite poezia?

Germain DROOGENBROODT: Acum 520 de săptămâni am fost întrebat de un editor din Spania, țara în care locuiesc, dacă aș fi dispus să-i furnizez câte o poezie scurtă, însoțită de o ilustrație, pentru a fi publicată în ziarul săptămânal de limbă olandeză „Hallo”. Am convenit să nu fie una ermetică sau complicată, căci, din păcate sunt multe poezii așa; noi intenționăm să atragem, nu să speriem publicul mai puțin familiarizat cu lirica, deci să convingem cititorii să mai citească și poezii. Un cititor flamand m-a întrebat mai târziu de ce nu traduc aceste frumoase poezii și în engleză sau spaniolă. La sugestia sa, am extins proiectul, fiind bine receptați de cei care s-au transformat treptat în colaboratori-traducători, cum este și prietena și autoarea noastră de limba română și germană, Gabriela Căluțiu Sonnenberg. Datorită faptului că sunt invitat an de an pe la multe festivaluri internaționale de lirică, am avut posibilitatea să atrag din ce în ce mai mulți adepți pentru proiectul acesta. La ora actuală, „Poezia Săptămânii” se traduce în douăzeci de limbi și, dacă persoanele care și-au dat acceptul săptămâna trecută se vor ține de promisiune, ne vom extinde la douăzeci și trei de limbi. Eu personal o distribui prin email în limbile chineză, germană, engleză, franceză, italiană, olandeză, română și spaniolă, către un public care însumează 10.000 de cititori din întreaga lume. Restul colaboratorilor mei redirecționează poeziile în cercurile lor în limbile arabă, farsi, greacă, japoneză, catalană, coreeană, curdă, macedonă, portugheză, siciliană, turcă și ucraineană. Săptămână de săptămână, poezia se publică pe diverse situri din internet, nu numai pe cel aparținând editurii POINT (unde este prezent în engleză, spaniolă și olandeză) ci și pe o pagină japoneză, una catalană, două italiene și mai multe situri și reviste literare românești.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Ce planuri de viitor aveți pentru proiectul „Poezia Săptămânii”? Mai există potențial de extindere? Dacă da, în ce direcție?

Germain DROOGENBROODT: Procesul de alegere a poeziei și a ilustrației potrivite, tradusul și comunicarea cu toți colaboratorii îmi ocupă deja mai mult de două zile pe săptămână. Pe parcurs se adaugă din ce în ce mai multe persoane interesate de detalii. Săptămâna trecută am suplimentat cu trei persoane interesate, care solicită informații, de preferință în mai multe limbi. Și traducătorii îmi adresează regulat întrebări, legat de poezii. Primesc în fiecare săptămână oferte din partea cititorilor care-mi trimit creații proprii, rugându-mă să le preiau, dacă este posibil. Eu personal nu am timp pentru mai mult de atât, dar inițiativa dezvoltă o dinamică proprie, crescând ca un bulgăre de zăpadă. Proiectul devine din ce în ce mai internațional, așa cum dealtfel a fost intenția noastră de la bun început. Ideea de la bază este să depășim prin poezie frontierele, indiferent de natura lor, și să construim punți de legătură între oameni. De exemplu, traducem și publicăm poezia săptămânii concomitent în limbile curdă și turcă. Lumea ar fi mai pașnică dacă unii lideri, cum sunt Domnii Erdogan sau Trump, ar urmări țeluri similare alor noastre.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Sunteți și vicepreședinte al Academiei „Mihai Eminescu” din Craiova. Ce răspunderi aveți în cadrul manifestărilor organizate sub egida acestei prestigioase instituții culturale? Ce loc ocupă România în activitatea dumneavoastră internațională? Continue reading „Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Interviu cu Germain Droogenbroodt – Poetul celor trei continente” →

Gheorghe A. STROIA: DADU – Omagiul filial adus unei ,,realități” de o indubitabilă valoare

Au existat printre noi, dintotdeauna, oameni aparent obișnuiți, dar care, prin faptele lor de curaj, s-au dovedit a fi veritabili eroi, ce au trăit nu doar pentru propria lor persoană, ci au pus binele comunității din care au făcut parte mai presus de orice, și-au angajat pe deplin toate resursele profesionale și morale, pentru triumful adevărului asupra imposturii, a nobleței spirituale asupra dezumanizării flagrante. Oameni care au făcut din lupta pentru viața lor, întru salvgardarea vieții celor mulți, un crez de la care nu au abdicat până la ultima suflare.

Lecturând cartea Adinei Rosenkranz-Herșcovici, poți retrăi momente similare ecranizării semnate de Steven Spielberg – „Lista lui Schindler”, în care Oscar Schindler și-a dedicat viața salvării de la exterminarea nazistă a cât mai mulți confrați evrei, în perioada celui de-al doilea război mondial, folosind în acest scop orice artificiu ori subtilitate de natură economică, politică, militară, antreprenorială, de care a dispus fără rezerve.

DADU – așa cum îi spune autoarea – este tatăl, soțul, fratele, fiul, unei mari și nobile familii evreiești, un om cu o pregătire profesională de excepție, având chiar și un titlu de doctor. Portretul lui DADU este zugrăvit în culori vii, cu tușe fine de iubire și de adorație filială, completat de mărturiile cutremurătoare ale oamenilor cu care s-a intersectat sau pe ale căror destine le-a influențat în bine. Un adevărat cavaler Bayard, cel denumit „Le Chevalier sans Peur et sans Reproche”, așa cum subliniază autoarea în „Cuvânt înainte”.

Dragostea și fidelitatea față de familia sa, față de prieteni și față de întreaga comunitate evreiească, sunt atuurile morale care l-au pus în valoare de fiecare dată pe avocatul DAVID ROSENKRANZ. Firea sa voluntară, dispus fiind mereu să ajute pe cei aflați în nevoie, să identifice și să găsească soluții oricărei probleme, în vremuri tulburi, dârzenia cu care a ținut piept discriminării evreilor în perioada nazistă, iată adevăratele valori morale ale ineditului personaj.

Continue reading „Gheorghe A. STROIA: DADU – Omagiul filial adus unei ,,realități” de o indubitabilă valoare” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Artur Gabriel Silvestri – Slujirea Cuvântului

„Cuvintele, pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte ce pogoară,/

Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,/ Pe treptele tăcerii, ca pe-o scară.//

Cuvintele pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte de tăcere:/

Adânc în mine, mai adânc m-am dus,/ Acolo, unde orice vorbă piere.”

(Maica Teodosia/ Zorica Laţcu, Tăcere)

De peste un secol spre un mileniu şi mai mult Mihail Eminescu, întronizează sub sceptrul dinastic al creaţiei sale profetice, generaţie după generaţie, prin aleşii gândirii-Ucenicii lui chemaţi, stimulându-i spre broderia cuvântului frumos, ţesut cu har, cu migală, cu fior, cu lumină şi dor pe marea porfiră a culturii noastre geniale.

Deşi la început, în epoca totalitară Artur Gabriel Silvestri a luptat ca mercenar pe baricada celor care l-au mărginit pe Mihail Eminescu, lundu-i cu uşurinţă aura creştină, nepătrunzând adânc în sânul Tradiţiei noastre creştin-ortodoxe, taina şi izvorul care dă sens creaţiei spirituale prin excelenţă, la plinirea vremii, graţie voinţei lui Dumnezeu şi cu voia sa, s-a descătuşat, s-a dezmărginit, apropiindu-se de spiritul evanghelic ce dă măsură harului serafic purtător de înţelepciune, viziune, şi misiune.

Un om de cultură e musai să fie inteligent, credincios şi erudit. Dar nu-i suficient. El trebuie mai întâi să fie cuvincios. Adică, smerit faţă de Adevărul Suprem şi de Neam.

Aşadar, după ucenicia sârguincioasă în Via lui Dumnezeu, între Ucenicii de seamă ai Profetului Mihail Eminescu-contemporanul fiecărei generaţii de Români cu rang spre absolut ajunge şi Artur Gabriel Silvestri.

Cine are cinstirea sacră de a fi Ucenicul lui Mihail Eminescu, împărtăşeşte prin ruga Crăiesei noastre Maria Vlaherna-Carpatina, nu numai unduiri de azur seraf al genialităţii lirice, ori străluciri angelice reflectate de aura marelui profet al spiritualităţii creştin-ortodoxe, naţional-universale, ci şi surâsul dătător de viaţă şi lacrima împletitoare de destin a dulcelui Emin.

Din Icoana prea venerată a Luceafărului, înfăţeşte gândul-grâu curat, ce se muceniceşte în pâinea rumenită, aburindă a cuvântului dătător de viaţă, peste care se picură mirul divin al suferinţei şi demnităţii Neamului pentru ca sufletul dacoromân al celui ales să renască hristic pentru cuminecarea celor mulţi, dar merituoşi spiritual.

Artur Gabriel Silvestri urmând pilda Românului absolut-Profetul Mihail Eminescu şi-a îmbrăcat sufletul cu mantia muceniciei culturale, împletindu-şi viaţa de creaţie cu eroismul spiritual într-o înaltă şi nouă Şcoală a regândirii, a primenirii, a renaşterii, a regăsirii întru Calea Hristică vocaţională, printr-un elan mistic-pedagogic-misionar de o profundă atitudine, de o mare admiraţie care, i-a înnobilat chipul cu fascinaţie, cu tărie morală, cu autoritate de sacerdot al Limbii sfinte literare, coslujind Liturghia frumuseţii creştine a Românului izvodită din Pantheonul Filosofiei culturii ortodoxe

Cum, însă în Liturghia Bisericii Creştin-Ortodoxe a Mântuitorului Hristos, sacerdotul nu este numai cel care aduce jertfa curată, bineplăcută, ci şi cel ce se aduce pe sine jertfă dorită, dăruindu-se celor buni luminaţi de har şi credinţă, Artur Gabriel Silvestri a adus jertfă Culturii universale şi s-a adus pe sine jertfă lui Dumnezeu şi Neamului.

Asta, însă n-au înţeles-o călăii pururi slugarnici altora ca ei, care i-au curmat viaţa.

Aşadar, creaţia spirituală a geniului creştin este Calea Românului purtător al Crucii, pe care o străbate de la naştere spre martiraj, adică de la viaţă spre Viaţă.

Pe această Cale Hristică, inima aprinsă ca o candelă de chilie luminează sufletul curat care, se înteţeşte spre culmi ale tranfigurării întru duhul Logosului Hristos, întru duhul Neamului nostru nemuritor.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Artur Gabriel Silvestri – Slujirea Cuvântului” →

Eleonora SCHIPOR: Ziua ușilor deschise la CIE Cupca

Este o tradiție stabilită de ani de zile la școala din Cupca ca profesorii ce trec atestația la diferite categorii să susțină lecții sau măsuri extrașcolare.

Astfel, prima lecție a fost susținută în clasa a III-a, fiind o lecție de citire, iar tema Primăverii a fost bine primită în acest anotimp al renașterii. Metodele clasice, dar și cele moderne au fost îmbinate cu succes de harnica lor învățătoare, doamna Rodica Țugui. La lecție elevii au citit, au declamat, au completat fișe, au scris în caiete și la tablă, au răspuns la întrebări, au avut la dispoziție și ecranul multimedia cu imagini ale primăverii, mărțișoarelor, ghioceii, cu versuri și expresii pe tema dată.

A doua lecție a fost o lecție de literatura ucraineană în clasa a V-a. Tema ei fiind de asemenea foarte actuală – natura în poeziile lui Taras Șevcenko. Profesoara Mariana Alerguș a folosit cele mai felurite metode clasice și moderne. Pe ecranul multimedia au fost prezentate și desene animate și versuri, care au fost comentate de elevi. Clasa a fost frumos împodobită cu portretele, cărțile, aplicațiile dedicate Cobzarului ucrainean.

Cea de-a treia lecție a fost o lecție de algebră în clasa a IX-a A, la care elevii au rezolvat probleme, exerciții, în scris și oral, la tablă și în caiete. Profesoara de matematică Lidia Olar a folosit de asemenea atât mijloace tehnice moderne, cât și clasice. Pe ecranul multimedia au fost prezentate imagini nu numai din domeniul matematicii, dar s-a făcut o legătură cu alte obiecte, dându-i acestu-i obiect o nuanță literară, artistică, romantică.

Toate cele trei profesoare au folosit această legătură a obiectului dat cu alte obiecte, cu actualitatea, cu ziua de azi.

O șezătoare dedicată vieții și operei sfătosului bunic din Humulești, Ion Creangă, au prezentat elevii cleasei a III-a sub conducerea învățătoarei lor Rodica Țugui. Sala de festivități a fost transformată într-o casă mare împodobită cu scorțare, perne brodate, cusături. Iar de pe peretele frumos împodobit ne privea pe toți Ion Creangă dintr-o fotografie frumoasă. Elevii l-au prezentat pe Nică, pe lelea Smaranda, pe eroii personajelor din Amintiri, pe câțiva dintre eroii poveștilor lui Creangă. Un mare ajutor la pregătirea acestei șezători au acordat părinții, bunicile, care au copt și gogoși pentru toți cei prezenți în sală.

Membri comisiei de atestare, dar și toți cei ce au asistat, au dat o înaltă apreciere bunei pregătiri a lecțiilor, cât și a șezătorii prezentate. Le mulțumim profesorilor, elevilor, părinților, tuturor celor ce au participat și au susținut atât lecțiile, dar și șezătoarea. Le dorim succese mari tuturor.

————————-

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

16 martie 2018

George ANCA: Întâlniri în Paradis

Voi mărturisi, pe sărite, întâlniri cu filosoful. N-am avut curaj să notez ce-am ascultat – asta făceam şi, probabil, îi puneam întrebări, ieşit cu ajutorul lui din principiala intimidare cognitivă. Mi-a spus că mi-a scris la Roma o scrisoare, resto in posta, dar s-a pierdut în timpul lungii greve a poştaşilor italieni din 1973. Şi dedicaţiile – standard, “cu dulce dăruire” – le-am pierdut, una a rămas, pe Rostirea filosofică românească, la Cornel Berbente, când eram directorul bibliotecii Politehnicii şi unde l-am invitat, la telefon, pe Noica să conferenţieze, argumentând că şi Heidegger a confernţiat o dată la Politehnica din Munchen, iar nepotul său, Nicolae, era printre cei mai asidui cititori. Aşa încât, ca şi cu Adrian Maniu sau Dumitru Stăniloae, am rămas în taina unei oralităţi iniţiatice, anume din terorizanta autocenzurare de teama securităţii (am aflat acum şi tot m-am mirat că s-ar fi consemnat “acolo” – deci şi ceva scris – şi drumurile mele la Noica).

Prima oară l-am căutat la Institutul de Logică, pentru a-i comunica solicitarea lui George Alexe de a scrie la revista “Credinţa”, în Detroit (îl cunoscusem pe teolog de la cumnatul său, arheologul Petre Diaconu, partener de şah). Nu mi-a răspuns, dar mi-a dat întâlnire la restaurantul “Izvorul Rece”, a doua zi din luna următoare, unde am băut bere şi am vorbit, cred, numai despre mine. Am făcut poate caz de cei doi ani, ultimii, de curs, Eminescu, apoi Creangă, al lui Călinescu, pe care l-am audiat, la înghesuială, de vizite la părintele Stăniloae, pe care reuşisem pentru prima oară, ca ziarist de radio, să-l “dau” pe post şi să recenzez Filocalia – aici, el a numit emfatic pe Pere Migne, cu 120 volume -, probabil şi de lucrarea mea de licenţă (“de stat”), sigur caz de ce scriam, de poezie. Interogaţiile sale, mai degrabă aspre, mă entuziasmau deja, încât curând aproape i-am reproşat, cum de nu mă pune, ca pe alţii, discipoli ai săi, să învăţ greacă şi germană, pentru a-mi auzi, oarecum jenat că se întâlneşte cu mine în paradis (ce să fac, am pus pe seama poeziei exceptarea, am şi cântărit relaţia lui cu lirica, văzând într-un târziu în “campania” manuscriselor şi hermeneutica “omului deplin” Eminescu un paralel cu Holderlin-Heidegger).

Limbile filosofice îmi fuseseră cumva refuzate, ca o libertate sau licenţă poetică, jurnalistică. Am găsit, bucuros, la Biblioteca de Stat, şi din cărţile sale vechi, Mathesis, De caelo, Schiţă de istorie a lui Cum e cu putinţă ceva nou… Le-am citit dinadins cu ochi de literat (nici nu-mi permiteam altul), necucerit de “istoria” filosofiei (ca domeniu şi prestanţă a magistrului – care tocmai îmi refuza, mi se părea, profesoratul acesta upanişadic cu alţii -, cât că mai târziu avea să-mi povestească de preferarea lui Al. Posescu de către P.P. Negulescu la catedra de istoria filosofiei, cum totdeauna a trecut pe lângă predare/-nie).

Normal, mi se părea autorul cel mai aşteptat – după diminuarea interdicţiei din cauza lui Hegel – în librării, la concurenţă, subterană, cu scriitorii dominanţi ai momentului. Întâlnirile au curs în fiecare 2 şi 16 ale lunii, ani de zile, când numai el oferea mai ales cafea – în ultimul timp, la Nestor. Intrasem în atmosfera cărţilor noi, aveam impresia că începusem să fiu martor la zidirea unor construcţii ideatice, de la rostire la întru, via Eminescu. Chiar şi presocraticii sau Corydaleu îmi erau familiari prin auz şi citit, măcar şi din lămuriri la curiozităţi ca din întâmplare. Am fost flatat când mi-a dat o copiei a scrisorii sale către Ştefan Milcu, solicitând Academiei să intervină pentru a readuce Închisoarea şi Mănăstirea Văcăreşti la funcţia originară, de Academie (Domnească). S-ar fi inclus, astfel, subânţelegeam, şi învăţătura martirilor terorii comuniste. L-am întrebat dacă n-ar vrea să discute aceasta cu ministrul Paul Niculescu-Mizil. Răspunsul a fost că dacă acela l-ar plăcea, el şi-ar pierde din timp, dacă nu l-ar plăcea…

Continue reading „George ANCA: Întâlniri în Paradis” →

Isabela VASILIU-SCRABA: Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica (2)

Motto: „Noi n-am bravat pușcăria[politică]. Ne-am dat seama că este primejdie. N-am bravat nici când am crezut că este posibil să gândim cum vrem sub comuniști. Și nu s-a putut.” (Petre Țuțea). „[Exilatul] Eliade caută nu atât zeii, cât hierofaniile și găsește mai mult încă decât simpla relevare a sacrului: găsește sacralitatea aceea care se întinde peste toate zonele profanului” (Noica, 1975).

Rezumat de idei: Nebănuite urmări ale succesului gândirii noiciene: Reclama himericei „Școli de filozofie păltinișană” dinainte și de după „răzmeliță sinucigașă” din dec. 1989 – „Exactitatea fără adevăr” si prospețimea de calitatea a II-a a unei școli negată de presupusul ei inițiator – Ironie a „kantianului” Noica neînțeleasă de auto-declarații discipoli. Redefinirea rațiunii căutătoare de Adevăr – O carte pentru care autorul a fost bătut și închis. Antrenor celor care „citesc Platon și găsesc materialism marxist” (Noica) – Alungarea vizitatorilor filozofului Țuțea. Uitarea Ființei (Heidegger) și „renașterea” Sacrului/ Ființei la Eliade – Dăscălirea lui Noica și agățarea de „vidul de paltini” de la Păltiniș prin manipularea surselor de informare (cazul Wikipediei.ro).

Privitor la Noica, să afirmi la Radio BBC că filozoful marginalizat a fost “ultimul uriaş rămas în ţara piticilor” ar fi fost simplu şi adevărat. Dar exprimată de I. P. Culianu, ideea s-a complicat. Fiindcă de la primele vorbe s-a văzut că intenţia asistentului de română de la Groningen nu era să glorifice gândirea “uriaşului Constantin Noica”, decedat de vreo două zile. El ținea morțiș să ridice în slăvi “piticii” vizitatori ai filozofului de la Păltiniș. Adică să proslăvească himerica Scoală de la Păltiniş, negată de însuși Noica, de Alexandru Dragomir („Noica nu a avut influență asupra lui Liiceanu și Pleșu” ; https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/2partea7sfinterviualxdrag/ ), de Anton Dumitriu și de Petre Țuțea, singurii filozofi autorizați să aprecieze valorile din domeniul filozofiei românești.

În acea emisiune din decembrie 1987 anunțând de la Londra o știre nedifuzată oficial în țară, Ioan Petru Culianu [1] l-a înfăţişat pe Constantin Noica (supraviețuitor al regimului de exterminare din temnițele politice comuniste) asemenea unui Nastratin Hogea, sau a vreunui Don Quijote din Balcani, ca să ajungă să-l plaseze pe Noica în “acea rasă de Gulliveri din care s-au tras Eliade, Ionescu şi Cioran”. Dar comparația sa predilectă a rămas aceea cu Nastratin (I.P. Culianu, Studii româneşti, II, Iași, 2009, p.229).

Desigur himerica „Școală de filozofie” cu care s-au tot lăudat piticii comuniști, adepți ai „exactității fără adevăr” a implicat recunoașterea succesului gândirii „maestrului-autor” (Noica) a cărui operă filozofică – publicată cu mare greutate după o pauză de douăzeci de ani (1944-1964) -, se epuiza aproape instantaneu de cum îi ajungeau cărțile prin librăriile comuniste. Dar nu și citirea Filocaliei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran și culisele Filocaliei sibiene, sau, Părintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu și poetul Nichifor Crainic în colectivul de traducere al Filocaliei românești ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ), a lui Vasile cel Mare, a scrierilor lui Ioan Gură-de-aur, sau ale lui Grigorie din Nyssa și a celorlalți autori recomandați de Noica vizitatorilor săi. Pe la șaizecișiopt de ani s-ar fi întors chiar si Cioran la filozofie, pentru simplul motiv că este „inaccesibilă jurnaliștilor” (scrisoare către Relu din 25 nov. 1979). Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica (2)” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul de teroare şi tortură permanentă (partea I-a)

„Mereu şchiopătând prin dezastre,

Mereu cu osânda pe frunte,

Credeam că tot spini sunt şi-n astre,

Şi-n ceruri tot temniţe crunte.”

(RADU DEMETRESCU GYR)

Teoretic anchetatorul şi anchetatul sunt două forţe, două puteri care se studiază ca la şah, încercând fiecare să intuiască mişcarea celuilalt, să-i anticipeze atacul, să simuleze o mutare greşită, uşoară pentru a contraataca greu, frontal, decisiv. Iniţial fiecare bănuieşte despre celălalt că ştie mai mult, că poate mai mult. Este un studiu de acomodare, de adaptare, de cunoaştere, de cântărire, de apreciere, poate chiar şi de admiraţie.

Ancheta este fiica moştenitoare, odioasă a Anchetatorului sadic. Ambii aparţin diabolicului.

Unul vine în numele legii, fără-de-legii, minciunii, mistificării, ipocriziei, abuzului, tiraniei puterii samavolnice, proletariatului, Internaţionalei, masoneriei, celălalt se apără în numele Adevărului, Dreptăţii, Credinţei, Conştiinţei, Iubirii de Neam şi Dragostei de Dumnezeu.

Metodele însă cu care lucrează şi operează cei doi sunt complet diferite. În general anchetatorul este înfiorător ca înfăţişare, schimonosit, semidoct, crud, ateu, o brută încrezătoare în sine, în regim, în cei care-l sprijină chiar greşind deseori.

Poate uza de orice mijloace, de orice tehnici, de orice brute, de orice bătăuşi, de orice joc.

Poate fi amabil, cald, calm, binevoitor, politicos sau rece, nervos, perfid, turbat, călău.

Poate promite ,,ajutor”, de orice natură, medicamente, vizite, pachete, reducere de pedeapsă, ameliorare, compasiune ori poate înscena, ameninţa, jigni, insulta, pedepsi, lovi.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul de teroare şi tortură permanentă (partea I-a)” →