George ANCA: Utopii în cămașă de forță

UTOPII ÎN CĂMAŞA DE FORŢĂ

 

numărul de aur al destinului – utopii în cămașa de forță – de ce a fost executat Ceaușescu -trădătorii Domnitorului Cuza

GEORGE  ANCA

NUMĂRUL DE AUR AL DESTINULUI

 

            Prin 1984-85, fractalii lui Otto Peitgen sau Ciprian Foiaş erau împărtăşiţi, în sala de periodice din cupola Politehnicii bucureştene, şi de custodele acesteia, psihologul Ioan Ciofu, promovat din fabrică, unde fusese trimis muncitoreşte pentru infracţiunea cu numele de meditaţie trascendentală. Parcă asemeni fotografului care, având gata de tipar un album cu Alpii şi primind o comandă să fotografieze Himalaia, nu a mai semnat niciodată acel prim album, psihologul, pedepsit de Ceauşeşti şi gonit din laborator, a pornit şi nu s-a mai oprit până în ziua de azi în/din ascensiunea numărului de aur.

            De 25 de ani, viaţa i s-a metamorfozat în aurul numărătorii de sine şi de alţii, publicând Numărul de aur – matrice a devenirii? (1994, ediţie revizuită şi adăugită în 1997), iar de curând, Ordine şi destin, vol I, (2007, pus în circulaţie în 2008, cu mici şanse de a se face vizibil, chiar dacă autorul a fost nominalizat pentru Kyoto prize ca recunoaştere a teoriei sale asupra numărului se aur, inclusiv în influenţarea destinul uman). Savantul abia dacă şi-a permis, în răstimp, haiku-uri şi câtva povestiri, ca pentru a avea de unde să-şi aleagă motto-uri la diversele capitole survenite în căutarea sa ascensională. A nu ne îndoi că altcineva decât numărul de aur l-a sfătuit la aşa ceva, între Alpii realităţii mundane şi Himalaia destinelor omeneşti, nou Euclid între medie şi extremă raţie

            Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns a pierde …cibernetica-diabetica/Odobleja-Paulescu, nu ne lasă vicleanul să nu luăm seama şi la Sisif-Ciofu în cheie românească, vreo sinucidere indusă de acum globalist, frate. Măcar colegul de pedeapsă, cu opt ani mai tânăr, Ion Mânzat, în a sa monumentală Istoria universală a psihologiei, l-a listat pe Ioan Ciofu printre maeştrii săi. Dă, doamne, Freud, Young.

            Tragismul, în fine carpato-danubian, se ascunde în matematică. Supercontrolul constantei (încă Phi de la Phidias şi mai ales T/tau de la Tomi, tăietură, secţiune, ba chiar Tomisul unde Medeea şi-a tăiat-număr-aurit fratele, tot pe la noi, fraţilor) duce la o teorie cosmologică nu nesprijinită şi pe cele 6 numere cosmice ale lui Martin Rees.

            Continue reading „George ANCA: Utopii în cămașă de forță”