Au existat printre noi, dintotdeauna, oameni aparent obișnuiți, dar care, prin faptele lor de curaj, s-au dovedit a fi veritabili eroi, ce au trăit nu doar pentru propria lor persoană, ci au pus binele comunității din care au făcut parte mai presus de orice, și-au angajat pe deplin toate resursele profesionale și morale, pentru triumful adevărului asupra imposturii, a nobleței spirituale asupra dezumanizării flagrante. Oameni care au făcut din lupta pentru viața lor, întru salvgardarea vieții celor mulți, un crez de la care nu au abdicat până la ultima suflare.
Lecturând cartea Adinei Rosenkranz-Herșcovici, poți retrăi momente similare ecranizării semnate de Steven Spielberg – „Lista lui Schindler”, în care Oscar Schindler și-a dedicat viața salvării de la exterminarea nazistă a cât mai mulți confrați evrei, în perioada celui de-al doilea război mondial, folosind în acest scop orice artificiu ori subtilitate de natură economică, politică, militară, antreprenorială, de care a dispus fără rezerve.
DADU – așa cum îi spune autoarea – este tatăl, soțul, fratele, fiul, unei mari și nobile familii evreiești, un om cu o pregătire profesională de excepție, având chiar și un titlu de doctor. Portretul lui DADU este zugrăvit în culori vii, cu tușe fine de iubire și de adorație filială, completat de mărturiile cutremurătoare ale oamenilor cu care s-a intersectat sau pe ale căror destine le-a influențat în bine. Un adevărat cavaler Bayard, cel denumit „Le Chevalier sans Peur et sans Reproche”, așa cum subliniază autoarea în „Cuvânt înainte”.
Dragostea și fidelitatea față de familia sa, față de prieteni și față de întreaga comunitate evreiească, sunt atuurile morale care l-au pus în valoare de fiecare dată pe avocatul DAVID ROSENKRANZ. Firea sa voluntară, dispus fiind mereu să ajute pe cei aflați în nevoie, să identifice și să găsească soluții oricărei probleme, în vremuri tulburi, dârzenia cu care a ținut piept discriminării evreilor în perioada nazistă, iată adevăratele valori morale ale ineditului personaj.







Voi mărturisi, pe sărite, întâlniri cu filosoful. N-am avut curaj să notez ce-am ascultat – asta făceam şi, probabil, îi puneam întrebări, ieşit cu ajutorul lui din principiala intimidare cognitivă. Mi-a spus că mi-a scris la Roma o scrisoare, resto in posta, dar s-a pierdut în timpul lungii greve a poştaşilor italieni din 1973. Şi dedicaţiile – standard, “cu dulce dăruire” – le-am pierdut, una a rămas, pe Rostirea filosofică românească, la Cornel Berbente, când eram directorul bibliotecii Politehnicii şi unde l-am invitat, la telefon, pe Noica să conferenţieze, argumentând că şi Heidegger a confernţiat o dată la Politehnica din Munchen, iar nepotul său, Nicolae, era printre cei mai asidui cititori. Aşa încât, ca şi cu Adrian Maniu sau Dumitru Stăniloae, am rămas în taina unei oralităţi iniţiatice, anume din terorizanta autocenzurare de teama securităţii (am aflat acum şi tot m-am mirat că s-ar fi consemnat “acolo” – deci şi ceva scris – şi drumurile mele la Noica).
„Mereu şchiopătând prin dezastre, 
La acest început de martie, mai bine zis la 11 martie poetul sucevean Ion Cozmei ar fi împlinit vârsta de 66 de ani. Deja al doilea an întâmpinăm un martie fără cunoscutul poet, prozator, traducător, epigramist, profesor și un bun prieten al nostru, al nord-bucovinenilor Ion Cozmei. Era prezent deseori la manifestările noastre de suflet, la Cernăuți, unde ne încânta cu poeziile sale, cu sonetele, dar și cu vocea-i solo căci poseda și o voce bună. Întotdeauna ne aducea cărți și reviste, unde atât el, cât și alți scriitori din sudul Bucovinei, dar nu numai, aveau publicat câte ceva. Era și un bun eminescolog, or, nu odată publicase materiale despre poetul nepereche al neamului, și din spusele domniei sale era chiar o rudă îndepărtată a marelui poet.

