Eleonora SCHIPOR: Ziua ușilor deschise la CIE Cupca

Este o tradiție stabilită de ani de zile la școala din Cupca ca profesorii ce trec atestația la diferite categorii să susțină lecții sau măsuri extrașcolare.

Astfel, prima lecție a fost susținută în clasa a III-a, fiind o lecție de citire, iar tema Primăverii a fost bine primită în acest anotimp al renașterii. Metodele clasice, dar și cele moderne au fost îmbinate cu succes de harnica lor învățătoare, doamna Rodica Țugui. La lecție elevii au citit, au declamat, au completat fișe, au scris în caiete și la tablă, au răspuns la întrebări, au avut la dispoziție și ecranul multimedia cu imagini ale primăverii, mărțișoarelor, ghioceii, cu versuri și expresii pe tema dată.

A doua lecție a fost o lecție de literatura ucraineană în clasa a V-a. Tema ei fiind de asemenea foarte actuală – natura în poeziile lui Taras Șevcenko. Profesoara Mariana Alerguș a folosit cele mai felurite metode clasice și moderne. Pe ecranul multimedia au fost prezentate și desene animate și versuri, care au fost comentate de elevi. Clasa a fost frumos împodobită cu portretele, cărțile, aplicațiile dedicate Cobzarului ucrainean.

Cea de-a treia lecție a fost o lecție de algebră în clasa a IX-a A, la care elevii au rezolvat probleme, exerciții, în scris și oral, la tablă și în caiete. Profesoara de matematică Lidia Olar a folosit de asemenea atât mijloace tehnice moderne, cât și clasice. Pe ecranul multimedia au fost prezentate imagini nu numai din domeniul matematicii, dar s-a făcut o legătură cu alte obiecte, dându-i acestu-i obiect o nuanță literară, artistică, romantică.

Toate cele trei profesoare au folosit această legătură a obiectului dat cu alte obiecte, cu actualitatea, cu ziua de azi.

O șezătoare dedicată vieții și operei sfătosului bunic din Humulești, Ion Creangă, au prezentat elevii cleasei a III-a sub conducerea învățătoarei lor Rodica Țugui. Sala de festivități a fost transformată într-o casă mare împodobită cu scorțare, perne brodate, cusături. Iar de pe peretele frumos împodobit ne privea pe toți Ion Creangă dintr-o fotografie frumoasă. Elevii l-au prezentat pe Nică, pe lelea Smaranda, pe eroii personajelor din Amintiri, pe câțiva dintre eroii poveștilor lui Creangă. Un mare ajutor la pregătirea acestei șezători au acordat părinții, bunicile, care au copt și gogoși pentru toți cei prezenți în sală.

Membri comisiei de atestare, dar și toți cei ce au asistat, au dat o înaltă apreciere bunei pregătiri a lecțiilor, cât și a șezătorii prezentate. Le mulțumim profesorilor, elevilor, părinților, tuturor celor ce au participat și au susținut atât lecțiile, dar și șezătoarea. Le dorim succese mari tuturor.

————————-

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

16 martie 2018

George ANCA: Întâlniri în Paradis

Voi mărturisi, pe sărite, întâlniri cu filosoful. N-am avut curaj să notez ce-am ascultat – asta făceam şi, probabil, îi puneam întrebări, ieşit cu ajutorul lui din principiala intimidare cognitivă. Mi-a spus că mi-a scris la Roma o scrisoare, resto in posta, dar s-a pierdut în timpul lungii greve a poştaşilor italieni din 1973. Şi dedicaţiile – standard, “cu dulce dăruire” – le-am pierdut, una a rămas, pe Rostirea filosofică românească, la Cornel Berbente, când eram directorul bibliotecii Politehnicii şi unde l-am invitat, la telefon, pe Noica să conferenţieze, argumentând că şi Heidegger a confernţiat o dată la Politehnica din Munchen, iar nepotul său, Nicolae, era printre cei mai asidui cititori. Aşa încât, ca şi cu Adrian Maniu sau Dumitru Stăniloae, am rămas în taina unei oralităţi iniţiatice, anume din terorizanta autocenzurare de teama securităţii (am aflat acum şi tot m-am mirat că s-ar fi consemnat “acolo” – deci şi ceva scris – şi drumurile mele la Noica).

Prima oară l-am căutat la Institutul de Logică, pentru a-i comunica solicitarea lui George Alexe de a scrie la revista “Credinţa”, în Detroit (îl cunoscusem pe teolog de la cumnatul său, arheologul Petre Diaconu, partener de şah). Nu mi-a răspuns, dar mi-a dat întâlnire la restaurantul “Izvorul Rece”, a doua zi din luna următoare, unde am băut bere şi am vorbit, cred, numai despre mine. Am făcut poate caz de cei doi ani, ultimii, de curs, Eminescu, apoi Creangă, al lui Călinescu, pe care l-am audiat, la înghesuială, de vizite la părintele Stăniloae, pe care reuşisem pentru prima oară, ca ziarist de radio, să-l “dau” pe post şi să recenzez Filocalia – aici, el a numit emfatic pe Pere Migne, cu 120 volume -, probabil şi de lucrarea mea de licenţă (“de stat”), sigur caz de ce scriam, de poezie. Interogaţiile sale, mai degrabă aspre, mă entuziasmau deja, încât curând aproape i-am reproşat, cum de nu mă pune, ca pe alţii, discipoli ai săi, să învăţ greacă şi germană, pentru a-mi auzi, oarecum jenat că se întâlneşte cu mine în paradis (ce să fac, am pus pe seama poeziei exceptarea, am şi cântărit relaţia lui cu lirica, văzând într-un târziu în “campania” manuscriselor şi hermeneutica “omului deplin” Eminescu un paralel cu Holderlin-Heidegger).

Limbile filosofice îmi fuseseră cumva refuzate, ca o libertate sau licenţă poetică, jurnalistică. Am găsit, bucuros, la Biblioteca de Stat, şi din cărţile sale vechi, Mathesis, De caelo, Schiţă de istorie a lui Cum e cu putinţă ceva nou… Le-am citit dinadins cu ochi de literat (nici nu-mi permiteam altul), necucerit de “istoria” filosofiei (ca domeniu şi prestanţă a magistrului – care tocmai îmi refuza, mi se părea, profesoratul acesta upanişadic cu alţii -, cât că mai târziu avea să-mi povestească de preferarea lui Al. Posescu de către P.P. Negulescu la catedra de istoria filosofiei, cum totdeauna a trecut pe lângă predare/-nie).

Normal, mi se părea autorul cel mai aşteptat – după diminuarea interdicţiei din cauza lui Hegel – în librării, la concurenţă, subterană, cu scriitorii dominanţi ai momentului. Întâlnirile au curs în fiecare 2 şi 16 ale lunii, ani de zile, când numai el oferea mai ales cafea – în ultimul timp, la Nestor. Intrasem în atmosfera cărţilor noi, aveam impresia că începusem să fiu martor la zidirea unor construcţii ideatice, de la rostire la întru, via Eminescu. Chiar şi presocraticii sau Corydaleu îmi erau familiari prin auz şi citit, măcar şi din lămuriri la curiozităţi ca din întâmplare. Am fost flatat când mi-a dat o copiei a scrisorii sale către Ştefan Milcu, solicitând Academiei să intervină pentru a readuce Închisoarea şi Mănăstirea Văcăreşti la funcţia originară, de Academie (Domnească). S-ar fi inclus, astfel, subânţelegeam, şi învăţătura martirilor terorii comuniste. L-am întrebat dacă n-ar vrea să discute aceasta cu ministrul Paul Niculescu-Mizil. Răspunsul a fost că dacă acela l-ar plăcea, el şi-ar pierde din timp, dacă nu l-ar plăcea…

Continue reading „George ANCA: Întâlniri în Paradis” →

Isabela VASILIU-SCRABA: Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica (2)

Motto: „Noi n-am bravat pușcăria[politică]. Ne-am dat seama că este primejdie. N-am bravat nici când am crezut că este posibil să gândim cum vrem sub comuniști. Și nu s-a putut.” (Petre Țuțea). „[Exilatul] Eliade caută nu atât zeii, cât hierofaniile și găsește mai mult încă decât simpla relevare a sacrului: găsește sacralitatea aceea care se întinde peste toate zonele profanului” (Noica, 1975).

Rezumat de idei: Nebănuite urmări ale succesului gândirii noiciene: Reclama himericei „Școli de filozofie păltinișană” dinainte și de după „răzmeliță sinucigașă” din dec. 1989 – „Exactitatea fără adevăr” si prospețimea de calitatea a II-a a unei școli negată de presupusul ei inițiator – Ironie a „kantianului” Noica neînțeleasă de auto-declarații discipoli. Redefinirea rațiunii căutătoare de Adevăr – O carte pentru care autorul a fost bătut și închis. Antrenor celor care „citesc Platon și găsesc materialism marxist” (Noica) – Alungarea vizitatorilor filozofului Țuțea. Uitarea Ființei (Heidegger) și „renașterea” Sacrului/ Ființei la Eliade – Dăscălirea lui Noica și agățarea de „vidul de paltini” de la Păltiniș prin manipularea surselor de informare (cazul Wikipediei.ro).

Privitor la Noica, să afirmi la Radio BBC că filozoful marginalizat a fost “ultimul uriaş rămas în ţara piticilor” ar fi fost simplu şi adevărat. Dar exprimată de I. P. Culianu, ideea s-a complicat. Fiindcă de la primele vorbe s-a văzut că intenţia asistentului de română de la Groningen nu era să glorifice gândirea “uriaşului Constantin Noica”, decedat de vreo două zile. El ținea morțiș să ridice în slăvi “piticii” vizitatori ai filozofului de la Păltiniș. Adică să proslăvească himerica Scoală de la Păltiniş, negată de însuși Noica, de Alexandru Dragomir („Noica nu a avut influență asupra lui Liiceanu și Pleșu” ; https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/2partea7sfinterviualxdrag/ ), de Anton Dumitriu și de Petre Țuțea, singurii filozofi autorizați să aprecieze valorile din domeniul filozofiei românești.

În acea emisiune din decembrie 1987 anunțând de la Londra o știre nedifuzată oficial în țară, Ioan Petru Culianu [1] l-a înfăţişat pe Constantin Noica (supraviețuitor al regimului de exterminare din temnițele politice comuniste) asemenea unui Nastratin Hogea, sau a vreunui Don Quijote din Balcani, ca să ajungă să-l plaseze pe Noica în “acea rasă de Gulliveri din care s-au tras Eliade, Ionescu şi Cioran”. Dar comparația sa predilectă a rămas aceea cu Nastratin (I.P. Culianu, Studii româneşti, II, Iași, 2009, p.229).

Desigur himerica „Școală de filozofie” cu care s-au tot lăudat piticii comuniști, adepți ai „exactității fără adevăr” a implicat recunoașterea succesului gândirii „maestrului-autor” (Noica) a cărui operă filozofică – publicată cu mare greutate după o pauză de douăzeci de ani (1944-1964) -, se epuiza aproape instantaneu de cum îi ajungeau cărțile prin librăriile comuniste. Dar nu și citirea Filocaliei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran și culisele Filocaliei sibiene, sau, Părintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu și poetul Nichifor Crainic în colectivul de traducere al Filocaliei românești ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ), a lui Vasile cel Mare, a scrierilor lui Ioan Gură-de-aur, sau ale lui Grigorie din Nyssa și a celorlalți autori recomandați de Noica vizitatorilor săi. Pe la șaizecișiopt de ani s-ar fi întors chiar si Cioran la filozofie, pentru simplul motiv că este „inaccesibilă jurnaliștilor” (scrisoare către Relu din 25 nov. 1979). Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica (2)” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul de teroare şi tortură permanentă (partea I-a)

„Mereu şchiopătând prin dezastre,

Mereu cu osânda pe frunte,

Credeam că tot spini sunt şi-n astre,

Şi-n ceruri tot temniţe crunte.”

(RADU DEMETRESCU GYR)

Teoretic anchetatorul şi anchetatul sunt două forţe, două puteri care se studiază ca la şah, încercând fiecare să intuiască mişcarea celuilalt, să-i anticipeze atacul, să simuleze o mutare greşită, uşoară pentru a contraataca greu, frontal, decisiv. Iniţial fiecare bănuieşte despre celălalt că ştie mai mult, că poate mai mult. Este un studiu de acomodare, de adaptare, de cunoaştere, de cântărire, de apreciere, poate chiar şi de admiraţie.

Ancheta este fiica moştenitoare, odioasă a Anchetatorului sadic. Ambii aparţin diabolicului.

Unul vine în numele legii, fără-de-legii, minciunii, mistificării, ipocriziei, abuzului, tiraniei puterii samavolnice, proletariatului, Internaţionalei, masoneriei, celălalt se apără în numele Adevărului, Dreptăţii, Credinţei, Conştiinţei, Iubirii de Neam şi Dragostei de Dumnezeu.

Metodele însă cu care lucrează şi operează cei doi sunt complet diferite. În general anchetatorul este înfiorător ca înfăţişare, schimonosit, semidoct, crud, ateu, o brută încrezătoare în sine, în regim, în cei care-l sprijină chiar greşind deseori.

Poate uza de orice mijloace, de orice tehnici, de orice brute, de orice bătăuşi, de orice joc.

Poate fi amabil, cald, calm, binevoitor, politicos sau rece, nervos, perfid, turbat, călău.

Poate promite ,,ajutor”, de orice natură, medicamente, vizite, pachete, reducere de pedeapsă, ameliorare, compasiune ori poate înscena, ameninţa, jigni, insulta, pedepsi, lovi.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul de teroare şi tortură permanentă (partea I-a)” →

Nicolae VĂLĂREANU-SĂRBU: Poeme dedicate sculptorului Constantin Brâncuși (19 Februarie, 1876 – 16 Martie, 1957)

Sculptorul

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut.

Poarta se deschide,
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare.

Se aşază masa tăcerii,
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit,
Jiul doar murmură.

Spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit,

Continue reading „Nicolae VĂLĂREANU-SĂRBU: Poeme dedicate sculptorului Constantin Brâncuși (19 Februarie, 1876 – 16 Martie, 1957)” →

Eleonora SCHIPOR: Martie fără Ion Cozmei

La acest început de martie, mai bine zis la 11 martie poetul sucevean Ion Cozmei ar fi împlinit vârsta de 66 de ani. Deja al doilea an întâmpinăm un martie fără cunoscutul poet, prozator, traducător, epigramist, profesor și un bun prieten al nostru, al nord-bucovinenilor Ion Cozmei. Era prezent deseori la manifestările noastre de suflet, la Cernăuți, unde ne încânta cu poeziile sale, cu sonetele, dar și cu vocea-i solo căci poseda și o voce bună. Întotdeauna ne aducea cărți și reviste, unde atât el, cât și alți scriitori din sudul Bucovinei, dar nu numai, aveau publicat câte ceva. Era și un bun eminescolog, or, nu odată publicase materiale despre poetul nepereche al neamului, și din spusele domniei sale era chiar o rudă îndepărtată a marelui poet.

Marea sa pasiune a fost opera Cobzarului ucrainean Taras Șevcenko. A tradus în întregime opera marelui clasic ucrainean, de mare folos fiindu-i cunoașterea limbii ucrainene, pe care o vorbea foarte bine. Studiase și făcuse cunoștință cu traducerile altor scriitori și cunoscători ai operei șevcenkiene și studiase cu de-a-mănuntul totul despre viața și opera Cobzarului. Putea ore întregi să recite pasaje din poemele clasicului ucrainean, atât în original, cât și în traducere. Una dintre cele mai reușite, dacă nu chiar cea mai reușită traducere făcută de-a lungul anilor din opera lui Taras Șevcenko, îi aparține fără îndoială traducătorului sucevean Ion Cozmei. A reușit să scoată de sub tipar în afară de cărțile proprii de versuri, mai multe volume, care de fapt cuprind toată opera șevcenkiană. Aceste traduceri au fost și teme doctoratului pe care l-a susținut.

Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Martie fără Ion Cozmei” →

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (2)

Pas în doi (2)

eu cel străjuit de crini luminători

și chipul tău ca icoană la tâmpla mea

sprijinit de aripi lungi de aer

albe catedrale

doar în poemul acesta

mai pot să te aștept

e singura lume unde mai sunt

înfrigurat de neliniști de dor

aștept de la tine scrisori

apoi mă uit cum oprești

frunza din cădere moartea mea

să nu mă mai aştepţi

pe peroanele ninse

să nu-mi mai scrii de dor

cu iernile în suflet

nici despre lună nici despre zei

scrie-mi mai bine acel poem

poemul care dă piatra în floare

să-mi lumineze ochii când se face seară

să-mbrac destinul frunzei

să-ncep să-ngălbenesc

tu călătorești ninsori

cu aripi mari și grele

și le întorci în aprige siberii

prins în acest poem Continue reading „Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (2)” →

Emilia SPĂTARU: Sărbătoarea Primăverii la CIE Cupca

E o tradiție frumoasă ca în fiecare an elevii clasei a XI-a să felicite toți pedagogii școlii cu prilejul sărbătorii Mărțișorului, 8 Martie și a Primăverii. Anul acesta, ca de obicei, elevii clasei absolvente, conduși de neobosita dirigintă, tânăra profesoară de matematică și fizică, Lidia Gh. Olar, ajutată și sprijinită de părinți, au pregătit un mic concert pentru toți profesorii, le-au înmânat câte un mărțișor, ca simbol al primăverii, anotimpului renașterii, binelui, speranței…

Le mulțumim frumos, felicitându-i și pe ei și dorindu-le succese la susținerea atestației finale de stat.

De asemenea felicităm în prag de primăvară toți bucovinenii noștri, toate reprezentantele genului grumos, cu prilejul zilei de 8 martie, dorindu-le tuturor sănătate, bucurii, succese, pace în lume, un an bun și o primăvară frumoasă în suflete. La aceste felicitări se alătură membri cenaclului literar LĂMÂIȚA, membri cercului de Tineri muzeografi, a comitetului școlăresc de la CIE Cupca.

—————————–

Emilia SPĂTARU

Cupca, Ucraina

7 martie 2018

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Sufletul teatrului, teatrului de suflet

„Caut întotdeauna ceea ce e etern uman într-o piesă, ceea ce vorbeşte sufletului. Fiecare rând îl scriu mai întâi pentru om şi apoi pentru spectator.” (Magdalena Brătescu)

Anul acesta, pentru mine, primăvara a venit pe la mijlocul lunii februarie. Odată cu primirea volumului: „Rendez-vous cu teatrul israelian” scris de doamna Magdalena Brătescu, volum însoţit de o onorantă scrisoare de recomandare din partea distinsului domn Dragoş Nelersa, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română.

Le-am mulţumit din inimă celor doi pentru acest minunat cadou şi am trecut imediat la lectură, dat fiind că eu cunosc scrierile admirabile ale doamnei Brătescu şi eram chiar foarte curios. De data aceasta, autoarea abordează un nou domeniu de interes, fapt care m-a incitat să citesc. Încă de la primele pagini am înţeles că mă aflu în faţa unei adevărate lucrări ştiinţifice, de o anvergură şi o profunzime cu totul specială, aşa că a trebuit să-mi recalibrez apetitul de cititor înclinând balanţa spre acela de studiu al unei asemenea opere, recunosc, pentru mine, inedită.

Şi dacă am curajul de a rosti unele judecăţi la adresa acestei cărţi este pentru că, deloc întâmplător, sunt favorizat de două experienţe benefice. Prima ar fi că în ultimii doi ani am fost cam câte o săptămână în Israel, nu doar ca turist, deşi nici această componentă nu a lipsit, ci mai mult ca oaspete al unor dragi prieteni pe care îi pot numi fără nici o îndoială ca fiind o elită culturală a evreilor vorbitori de limba română din această minunată ţară. Am putut astfel, în multele ceasuri de taifas prietenesc, să înţeleg mai bine, nu neapărat problematica extrem de complexă a vieţii în spaţiul cultural specific, ci mai multe din tainele acestui pământ binecuvântat de Dumnezeu, dar pus mai mereu în primejdie din cauza unor interese contrare istoriei şi adevărului.

Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Sufletul teatrului, teatrului de suflet” →

Galina MARTEA: Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume (ediţie bilingvă – română-engleză)

Ce putem spune pentru început, doar atât: nespus de frumoase lucruri realizează scriitorul român, omul care este mereu în căutare de sine, în căutare de tot ceea ce este sublim în viața pământească (cu certitudine, de tot ce este sublim pentru el însuși, concomitent, și pentru semenul său). Din ierarhia acestor definiții și valori ce includ în sine aspectele morale, estetice și intelectuale ale omului face parte și scriitoarea Ligya Diaconescu, personalitate distinsă a neamului românesc, coordonatoarea proiectului literar „Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume” / „Contemporary worldwide romanian writers Anthology”, ediție bilingvă – română-engleză, Starpress, Editura Olimpias, România, 2018. Prin lucrarea susmenționată, Ligya Diaconescu (poet, scriitor, publicist, jurnalist, economist) realizează o operă literară ce pune în valoare atât inteligența proprie, cât și inteligența scriitorilor români contemporani din întreaga lume. În contextul dat, Mary Smith (New York), prefațatoarea antologiei, scrie: „parcurgând paginile acestei lucrări, coordonate de o Doamnă a intelectualităţii vâlcene, ai senzaţia că traversezi istoria şcolii românești care în pagini încărcate de cultură şi înţelepciune, ca nişte „turnuri” înalte ale Cetăţii, pun baza unei splendide construcţii, pe care o numesc civilizaţia Logosului… Las cititorilor plăcerea de a savura minunatele creații românești și sunt convinsă că nu doar românii vor fi încântați de acestea ci și vorbitorii de limbă engleză de pe toate meridianele lumii…” (traducere engleză-română: Ramona Elena Enachioiu). Într-adevăr, antologia respectivă este o realizare nespus de pozitivă prin intermediul căreia se profilează produsul muncii creatoare al scriitorului român de pe toate meridianele lumii, acesta desemnând, în același timp, sistemul însușirilor esențiale ce se intersectează cu arta culturii spirituale. Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume unește în sine poezia și proza românească, astfel, cuprinsul lucrării fiind completat de totalitatea ideilor și concepțiilor ce reflectă aspirațiile specifice fiecărui autor. Textul poetic, cât și compunerile în proză ale scriitorilor români sunt curente ce aparțin creației literare de la începuturi și până în prezent.

Așadar, fiind structurată în două secțiuni – poezie și proză, Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume / Contemporary worldwide romanian writers Anthology reprezintă în sine cultura națională română, respectiv, unitatea neamului românesc care știe să valorifice continuu complexitatea valorilor culturale, spirituale, intelectuale. Din pleiada acestor personalități distincte, ce au la bază concepții și năzuințe comune, se regăsesc scriitorii și anume scriitorii români dornici mereu de lucruri frumoase. Aceștea, la rândul lor, prin succesiunea/totalitatea textelor literare înscise în antologie au realizat un sistem de artă literară prin care au reușit să oglindească în mod distinct emoția umană autentică față de tot ceea ce este natal și drag. Astfel, scriitorul român contemporan prezent în lucrare și-a exprimat gândirea literară despre graiul și ținutul românesc, despre valorile spirituale naționale, despre neam-istorie-tradiții românești. Prin urmare, despre toate acestea au compus și au scris versuri și eseuri literare următorii scriitori (poeți, prozatori): Al. Florin ŢENE (Cluj-Napoca, România), Milena Munteanu (Toronto, Canada), Gina Agapie (Buzău, România), Elena Buică (Toronto, Canada), Rodica P.Calota (Tg.Jiu, România), Virginia Vini Popescu (Alexandria, România), Nadia Urian (Cristeștii-Ciceului, județul Bistrița-Năsăud, România), Teresia Bolchiș Tătaru (Augsburg, Germania), Constantin Mănescu (Horezu, România), Mariana Popa (Brașov, România), Adalbert Gyuris (Augsburg, Germania), Melania Rusu Caragioiu (Montreal, Canada), Nicoleta Drăgan-Bucșă (Brașov, România), Elena Jucan (Cluj-Napoca, România), Florin T. Roman (Arad, România), Camelia Ardelean (Deva, România), Galina Martea (România/Olanda), Ovidiu Jucan (Cluj-Napoca, România), Camelia Florescu (București, România), Ionela Flood (Londra, Anglia), Maria Giurgiu (Pordenone, Italia), Titina Nica Ţene (Cluj-Napoca, România), Sava Olimpia (Galați, România), Ligya Diaconescu (Rm.Vâlcea, România & Toronto, Canada). Continue reading „Galina MARTEA: Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume (ediţie bilingvă – română-engleză)” →