Gheorghe A. STROIA: DADU – Omagiul filial adus unei ,,realități” de o indubitabilă valoare

Au existat printre noi, dintotdeauna, oameni aparent obișnuiți, dar care, prin faptele lor de curaj, s-au dovedit a fi veritabili eroi, ce au trăit nu doar pentru propria lor persoană, ci au pus binele comunității din care au făcut parte mai presus de orice, și-au angajat pe deplin toate resursele profesionale și morale, pentru triumful adevărului asupra imposturii, a nobleței spirituale asupra dezumanizării flagrante. Oameni care au făcut din lupta pentru viața lor, întru salvgardarea vieții celor mulți, un crez de la care nu au abdicat până la ultima suflare.

Lecturând cartea Adinei Rosenkranz-Herșcovici, poți retrăi momente similare ecranizării semnate de Steven Spielberg – „Lista lui Schindler”, în care Oscar Schindler și-a dedicat viața salvării de la exterminarea nazistă a cât mai mulți confrați evrei, în perioada celui de-al doilea război mondial, folosind în acest scop orice artificiu ori subtilitate de natură economică, politică, militară, antreprenorială, de care a dispus fără rezerve.

DADU – așa cum îi spune autoarea – este tatăl, soțul, fratele, fiul, unei mari și nobile familii evreiești, un om cu o pregătire profesională de excepție, având chiar și un titlu de doctor. Portretul lui DADU este zugrăvit în culori vii, cu tușe fine de iubire și de adorație filială, completat de mărturiile cutremurătoare ale oamenilor cu care s-a intersectat sau pe ale căror destine le-a influențat în bine. Un adevărat cavaler Bayard, cel denumit „Le Chevalier sans Peur et sans Reproche”, așa cum subliniază autoarea în „Cuvânt înainte”.

Dragostea și fidelitatea față de familia sa, față de prieteni și față de întreaga comunitate evreiească, sunt atuurile morale care l-au pus în valoare de fiecare dată pe avocatul DAVID ROSENKRANZ. Firea sa voluntară, dispus fiind mereu să ajute pe cei aflați în nevoie, să identifice și să găsească soluții oricărei probleme, în vremuri tulburi, dârzenia cu care a ținut piept discriminării evreilor în perioada nazistă, iată adevăratele valori morale ale ineditului personaj.

Continue reading „Gheorghe A. STROIA: DADU – Omagiul filial adus unei ,,realități” de o indubitabilă valoare” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Artur Gabriel Silvestri – Slujirea Cuvântului

„Cuvintele, pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte ce pogoară,/

   Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,/ Pe treptele tăcerii, ca pe-o scară.//

   Cuvintele pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte de tăcere:/

   Adânc în mine, mai adânc m-am dus,/ Acolo, unde orice vorbă piere.”

                                               (Maica Teodosia/ Zorica Laţcu, Tăcere)

 

   De peste un secol spre un mileniu şi mai mult Mihail Eminescu, întronizează sub sceptrul dinastic al creaţiei sale profetice, generaţie după generaţie, prin aleşii gândirii-Ucenicii lui chemaţi, stimulându-i spre broderia cuvântului frumos, ţesut cu har, cu migală, cu fior, cu lumină şi dor pe marea porfiră a culturii noastre geniale.

 

   Deşi la început, în epoca totalitară Artur Gabriel Silvestri a luptat ca mercenar pe baricada celor care l-au mărginit pe Mihail Eminescu, lundu-i cu uşurinţă aura creştină, nepătrunzând adânc în sânul Tradiţiei noastre creştin-ortodoxe, taina şi izvorul care dă sens creaţiei spirituale prin excelenţă, la plinirea vremii, graţie voinţei lui Dumnezeu şi cu voia sa, s-a descătuşat, s-a dezmărginit, apropiindu-se de spiritul evanghelic ce dă măsură harului serafic purtător de înţelepciune, viziune, şi misiune.

   Un om de cultură e musai să fie inteligent, credincios şi erudit. Dar nu-i suficient. El trebuie mai întâi să fie cuvincios. Adică, smerit faţă de Adevărul Suprem şi de Neam.

   Aşadar, după ucenicia sârguincioasă în Via lui Dumnezeu, între Ucenicii de seamă ai Profetului Mihail Eminescu-contemporanul fiecărei generaţii de Români cu rang spre absolut ajunge şi Artur Gabriel Silvestri.

   Cine are cinstirea sacră de a fi Ucenicul lui Mihail Eminescu, împărtăşeşte prin ruga Crăiesei noastre Maria Vlaherna-Carpatina, nu numai unduiri de azur seraf al genialităţii lirice, ori străluciri angelice reflectate de aura marelui profet al spiritualităţii creştin-ortodoxe, naţional-universale, ci şi surâsul dătător de viaţă şi lacrima împletitoare de destin a dulcelui Emin.

 

   Din Icoana prea venerată a Luceafărului, înfăţeşte gândul-grâu curat, ce se muceniceşte în pâinea rumenită, aburindă a cuvântului dătător de viaţă, peste care se picură mirul divin al suferinţei şi demnităţii Neamului pentru ca sufletul dacoromân al celui ales să renască hristic pentru cuminecarea celor mulţi, dar merituoşi spiritual.

 

   Artur Gabriel Silvestri urmând pilda Românului absolut-Profetul Mihail Eminescu şi-a îmbrăcat sufletul cu mantia muceniciei culturale, împletindu-şi viaţa de creaţie cu eroismul spiritual într-o înaltă şi nouă Şcoală a regândirii, a primenirii, a renaşterii, a regăsirii întru Calea Hristică vocaţională, printr-un elan mistic-pedagogic-misionar de o profundă atitudine, de o mare admiraţie care, i-a înnobilat chipul cu fascinaţie, cu tărie morală, cu autoritate de sacerdot al Limbii sfinte literare, coslujind Liturghia frumuseţii creştine a Românului izvodită din Pantheonul Filosofiei culturii ortodoxe

.

   Cum, însă în Liturghia Bisericii Creştin-Ortodoxe a Mântuitorului Hristos, sacerdotul nu este numai cel care aduce jertfa curată, bineplăcută, ci şi cel ce se aduce pe sine jertfă dorită, dăruindu-se celor buni luminaţi de har şi credinţă, Artur Gabriel Silvestri a adus jertfă Culturii universale şi s-a adus pe sine jertfă lui Dumnezeu şi Neamului.

   Asta, însă n-au înţeles-o călăii pururi slugarnici altora ca ei, care i-au curmat viaţa.

   Aşadar, creaţia spirituală a geniului creştin este Calea Românului purtător al Crucii, pe care o străbate de la naştere spre martiraj, adică de la viaţă spre Viaţă.

   Pe această Cale Hristică, inima aprinsă ca o candelă de chilie luminează sufletul curat care, se înteţeşte spre culmi ale tranfigurării întru duhul Logosului Hristos, întru duhul Neamului nostru nemuritor.

  Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Artur Gabriel Silvestri – Slujirea Cuvântului” →

Eleonora SCHIPOR: Ziua ușilor deschise la CIE Cupca

Este o tradiție stabilită de ani de zile la școala din Cupca ca profesorii ce trec atestația la diferite categorii să susțină lecții sau măsuri extrașcolare.

            Astfel, prima lecție a fost susținută în clasa a III-a, fiind o lecție de citire, iar tema Primăverii a fost bine primită în acest anotimp al renașterii. Metodele clasice, dar și cele moderne au fost îmbinate cu succes de harnica lor învățătoare, doamna Rodica Țugui. La lecție elevii au citit, au declamat, au completat fișe, au scris în caiete și la tablă, au răspuns la întrebări, au avut la dispoziție și ecranul multimedia cu imagini ale primăverii, mărțișoarelor, ghioceii, cu versuri și expresii pe tema dată.

            A doua lecție a fost o lecție de literatura ucraineană în clasa a V-a. Tema ei fiind de asemenea foarte actuală – natura în poeziile lui Taras Șevcenko. Profesoara Mariana Alerguș a folosit cele mai felurite metode clasice și moderne. Pe ecranul multimedia au fost prezentate și desene animate și versuri, care au fost comentate de elevi. Clasa a fost frumos împodobită cu portretele, cărțile, aplicațiile dedicate Cobzarului ucrainean.

            Cea de-a treia lecție a fost o lecție de algebră în clasa a IX-a  A, la care elevii au rezolvat probleme, exerciții, în scris și oral, la tablă și în caiete. Profesoara de matematică Lidia Olar a folosit de asemenea atât mijloace tehnice moderne, cât și clasice. Pe ecranul multimedia au fost prezentate imagini nu numai din domeniul matematicii, dar s-a făcut o legătură cu alte obiecte, dându-i acestu-i obiect o nuanță literară, artistică, romantică.

            Toate cele trei profesoare au folosit această legătură a obiectului dat cu alte obiecte, cu actualitatea, cu ziua de azi.

            O șezătoare dedicată vieții și operei sfătosului bunic din Humulești, Ion Creangă, au prezentat elevii cleasei a III-a sub conducerea învățătoarei lor Rodica Țugui. Sala de festivități a fost transformată într-o casă mare împodobită cu scorțare, perne brodate, cusături. Iar de pe peretele frumos împodobit ne privea pe toți Ion Creangă dintr-o fotografie frumoasă.  Elevii l-au prezentat pe Nică, pe lelea Smaranda, pe eroii personajelor din Amintiri, pe câțiva dintre eroii poveștilor lui Creangă. Un mare ajutor la pregătirea acestei șezători au acordat părinții, bunicile, care au copt și gogoși pentru toți cei prezenți în sală.

            Membri comisiei de atestare, dar și toți cei ce au asistat, au dat o înaltă apreciere bunei pregătiri a lecțiilor, cât și a șezătorii prezentate. Le mulțumim profesorilor, elevilor, părinților, tuturor celor ce au participat și au susținut atât lecțiile, dar și șezătoarea. Le dorim succese mari tuturor.

————————-

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

16 martie 2018

George ANCA: Întâlniri în Paradis

Voi mărturisi, pe sărite, întâlniri cu filosoful. N-am avut curaj să notez ce-am ascultat – asta făceam şi, probabil, îi puneam întrebări, ieşit cu ajutorul lui din principiala intimidare  cognitivă. Mi-a spus că mi-a scris la Roma o scrisoare, resto in posta, dar s-a pierdut în timpul lungii greve a poştaşilor italieni din 1973. Şi dedicaţiile – standard, “cu dulce dăruire” – le-am pierdut, una a rămas, pe Rostirea filosofică românească, la Cornel Berbente, când eram directorul bibliotecii Politehnicii şi unde l-am invitat, la telefon,  pe Noica să conferenţieze, argumentând că şi Heidegger a confernţiat o dată la Politehnica din Munchen, iar nepotul său, Nicolae, era printre cei mai asidui cititori. Aşa încât, ca şi cu Adrian Maniu sau Dumitru Stăniloae, am rămas în taina unei oralităţi iniţiatice, anume din terorizanta autocenzurare de teama securităţii (am aflat acum şi tot m-am mirat că s-ar fi consemnat “acolo” – deci şi ceva scris – şi drumurile mele la Noica).

Prima oară l-am căutat la Institutul de Logică, pentru a-i comunica solicitarea lui George Alexe de a scrie la revista “Credinţa”, în Detroit (îl cunoscusem pe teolog de la cumnatul său, arheologul Petre Diaconu, partener de şah). Nu mi-a răspuns, dar mi-a dat întâlnire la restaurantul “Izvorul Rece”, a doua zi din luna următoare, unde am băut bere şi am vorbit, cred, numai despre mine. Am făcut poate caz de cei doi ani, ultimii, de curs, Eminescu, apoi Creangă, al lui Călinescu, pe care l-am audiat, la înghesuială, de vizite la părintele Stăniloae, pe care reuşisem pentru prima oară, ca ziarist de radio, să-l “dau” pe post şi să  recenzez Filocalia – aici, el a numit emfatic pe Pere Migne, cu 120 volume -, probabil şi de lucrarea mea de licenţă (“de stat”), sigur caz de ce scriam, de poezie. Interogaţiile sale, mai degrabă aspre, mă entuziasmau deja, încât curând aproape i-am reproşat, cum de nu mă pune, ca pe alţii, discipoli ai săi, să învăţ greacă şi germană, pentru a-mi auzi, oarecum jenat că se întâlneşte cu mine în paradis (ce să fac, am pus pe seama poeziei exceptarea, am şi cântărit relaţia lui cu lirica, văzând într-un târziu în “campania” manuscriselor şi hermeneutica “omului deplin” Eminescu un paralel cu Holderlin-Heidegger).

Limbile filosofice îmi fuseseră cumva refuzate, ca o libertate sau licenţă poetică, jurnalistică. Am găsit, bucuros, la Biblioteca de Stat, şi din cărţile sale vechi, Mathesis, De caelo, Schiţă de istorie a  lui Cum e cu putinţă ceva nou… Le-am citit dinadins cu ochi de literat (nici nu-mi permiteam altul), necucerit de “istoria” filosofiei (ca domeniu şi prestanţă a magistrului – care tocmai îmi refuza, mi se părea, profesoratul acesta upanişadic cu alţii -, cât că mai târziu avea să-mi povestească de preferarea lui  Al. Posescu de către P.P. Negulescu la catedra de istoria filosofiei, cum totdeauna a trecut pe lângă predare/-nie).

Normal, mi se părea autorul cel mai aşteptat – după diminuarea interdicţiei din cauza lui Hegel – în librării, la concurenţă, subterană, cu scriitorii dominanţi ai momentului. Întâlnirile au curs în fiecare 2 şi 16 ale lunii, ani de zile, când numai el oferea mai ales cafea – în ultimul timp, la Nestor. Intrasem în atmosfera cărţilor noi, aveam impresia că începusem să fiu martor la zidirea unor construcţii ideatice, de la rostire la întru, via Eminescu. Chiar şi presocraticii sau Corydaleu îmi erau familiari prin auz şi citit, măcar şi din lămuriri la curiozităţi ca din întâmplare. Am fost flatat când mi-a dat o copiei a scrisorii sale către Ştefan Milcu, solicitând Academiei să intervină pentru a readuce Închisoarea şi Mănăstirea Văcăreşti la funcţia originară, de Academie (Domnească). S-ar fi inclus, astfel, subânţelegeam, şi învăţătura martirilor terorii comuniste. L-am întrebat dacă n-ar vrea să discute aceasta cu ministrul Paul Niculescu-Mizil. Răspunsul a fost că dacă acela l-ar plăcea, el şi-ar pierde din timp, dacă nu l-ar plăcea…

Continue reading „George ANCA: Întâlniri în Paradis” →

Isabela VASILIU-SCRABA: Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica (2)

Motto: „Noi n-am bravat pușcăria[politică]. Ne-am dat seama că este primejdie. N-am bravat nici când am crezut că este posibil să gândim cum vrem sub comuniști. Și nu s-a putut.” (Petre Țuțea). „[Exilatul] Eliade caută nu atât zeii, cât hierofaniile și găsește mai mult încă decât simpla relevare a sacrului: găsește sacralitatea aceea care se întinde peste toate zonele profanului” (Noica, 1975).

Rezumat de idei: Nebănuite urmări ale succesului gândirii noiciene: Reclama himericei „Școli de filozofie păltinișană” dinainte și de după „răzmeliță sinucigașă” din dec. 1989 – „Exactitatea fără adevăr” si prospețimea de calitatea a II-a a unei școli negată de presupusul ei inițiator –   Ironie a „kantianului” Noica neînțeleasă de auto-declarații discipoli. Redefinirea rațiunii căutătoare de Adevăr – O carte pentru care autorul a fost bătut și închis.   Antrenor celor care „citesc Platon și găsesc materialism marxist” (Noica) – Alungarea vizitatorilor filozofului Țuțea. Uitarea Ființei (Heidegger) și „renașterea” Sacrului/ Ființei la Eliade – Dăscălirea lui Noica și agățarea de „vidul de paltini” de la Păltiniș prin manipularea   surselor de informare (cazul Wikipediei.ro).

Privitor la   Noica, să afirmi la Radio BBC că filozoful marginalizat a fost “ultimul uriaş rămas în ţara piticilor” ar fi fost simplu şi adevărat. Dar exprimată de I. P. Culianu, ideea s-a complicat. Fiindcă de la primele vorbe s-a văzut că intenţia asistentului de română de la Groningen nu era să glorifice gândirea “uriaşului Constantin Noica”, decedat de vreo două zile. El ținea morțiș să ridice în slăvi “piticii” vizitatori ai filozofului de la Păltiniș. Adică să proslăvească himerica Scoală de la Păltiniş, negată de însuși Noica, de Alexandru Dragomir („Noica nu a avut influență asupra lui Liiceanu și Pleșu” ; https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/2partea7sfinterviualxdrag/ ), de Anton Dumitriu și de Petre Țuțea, singurii filozofi autorizați să aprecieze valorile din domeniul filozofiei românești.

În acea emisiune din decembrie 1987 anunțând de la Londra o știre nedifuzată oficial în țară, Ioan Petru Culianu [1] l-a înfăţişat pe Constantin Noica (supraviețuitor al regimului de exterminare din temnițele politice comuniste) asemenea unui Nastratin Hogea, sau a vreunui Don Quijote din Balcani, ca să ajungă să-l plaseze pe Noica în “acea rasă de Gulliveri din care s-au tras Eliade, Ionescu şi Cioran”. Dar comparația sa predilectă a rămas aceea cu Nastratin (I.P. Culianu, Studii româneşti, II, Iași, 2009, p.229).

Desigur himerica „Școală de filozofie” cu care s-au tot lăudat piticii comuniști, adepți ai „exactității fără adevăr” a implicat recunoașterea succesului gândirii „maestrului-autor” (Noica) a cărui operă filozofică – publicată cu mare greutate după o pauză de douăzeci de ani (1944-1964) -, se epuiza aproape instantaneu de cum îi ajungeau cărțile prin librăriile comuniste. Dar nu și citirea Filocaliei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran și culisele Filocaliei sibiene, sau, Părintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu și poetul Nichifor Crainic în colectivul de traducere al Filocaliei românești ; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ), a lui Vasile cel Mare, a scrierilor lui Ioan Gură-de-aur, sau ale lui Grigorie din Nyssa și a celorlalți autori recomandați de Noica vizitatorilor săi. Pe la șaizecișiopt de ani s-ar fi întors chiar si Cioran la filozofie, pentru simplul motiv că este „inaccesibilă jurnaliștilor” (scrisoare către Relu din 25 nov. 1979). Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica (2)” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul de teroare şi tortură permanentă (partea I-a)

„Mereu şchiopătând prin dezastre,

Mereu cu osânda pe frunte,

Credeam că tot spini sunt şi-n astre,

Şi-n ceruri tot temniţe crunte.”

(RADU DEMETRESCU GYR)

 

Teoretic anchetatorul şi anchetatul sunt două forţe, două puteri care se studiază ca la şah, încercând fiecare să intuiască mişcarea celuilalt, să-i anticipeze atacul, să simuleze o mutare greşită, uşoară pentru a contraataca greu, frontal, decisiv. Iniţial fiecare bănuieşte despre celălalt că ştie mai mult, că poate mai mult. Este un studiu de acomodare, de adaptare, de cunoaştere, de cântărire, de apreciere, poate chiar şi de admiraţie.

   Ancheta este fiica moştenitoare, odioasă a Anchetatorului sadic. Ambii aparţin diabolicului.

   Unul vine în numele legii, fără-de-legii, minciunii, mistificării, ipocriziei, abuzului, tiraniei puterii samavolnice, proletariatului, Internaţionalei, masoneriei, celălalt se apără în numele Adevărului, Dreptăţii, Credinţei, Conştiinţei, Iubirii de Neam şi Dragostei de Dumnezeu.

   Metodele însă cu care lucrează şi operează cei doi sunt complet diferite. În general anchetatorul este înfiorător ca înfăţişare, schimonosit, semidoct, crud, ateu, o brută încrezătoare în sine, în regim, în cei care-l sprijină chiar greşind deseori.

   Poate uza de orice mijloace, de orice tehnici, de orice brute, de orice bătăuşi, de orice joc.

   Poate fi amabil, cald, calm, binevoitor, politicos sau rece, nervos, perfid, turbat, călău.

   Poate promite ,,ajutor”, de orice natură, medicamente, vizite, pachete, reducere de pedeapsă, ameliorare, compasiune ori poate înscena, ameninţa, jigni, insulta, pedepsi, lovi.

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul de teroare şi tortură permanentă (partea I-a)” →

Nicolae VĂLĂREANU-SĂRBU: Poeme dedicate sculptorului Constantin Brâncuși (19 Februarie, 1876 – 16 Martie, 1957)

Sculptorul

 

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut.

Poarta se deschide,
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare.

Se aşază masa tăcerii,
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit,
Jiul doar murmură.

Spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit,

Continue reading „Nicolae VĂLĂREANU-SĂRBU: Poeme dedicate sculptorului Constantin Brâncuși (19 Februarie, 1876 – 16 Martie, 1957)” →

Eleonora SCHIPOR: Martie fără Ion Cozmei

La acest început de martie, mai bine zis la 11 martie poetul sucevean Ion Cozmei ar fi împlinit vârsta de 66 de ani. Deja al doilea an întâmpinăm un martie fără cunoscutul poet, prozator, traducător, epigramist, profesor și un bun prieten al nostru, al nord-bucovinenilor Ion Cozmei. Era prezent deseori la manifestările noastre de suflet, la Cernăuți, unde ne încânta cu poeziile sale, cu sonetele, dar și cu vocea-i solo căci poseda și o voce bună. Întotdeauna ne aducea cărți și reviste, unde atât el, cât și alți scriitori din sudul Bucovinei, dar nu numai, aveau publicat câte ceva. Era și un bun eminescolog, or, nu odată publicase materiale despre poetul nepereche al neamului, și din spusele domniei sale era chiar o rudă îndepărtată a marelui poet.

          Marea sa pasiune a fost opera Cobzarului ucrainean Taras Șevcenko. A tradus în întregime opera marelui clasic ucrainean, de mare folos fiindu-i cunoașterea limbii ucrainene, pe care o vorbea foarte bine. Studiase și făcuse cunoștință cu traducerile altor scriitori și cunoscători ai operei șevcenkiene  și studiase cu de-a-mănuntul totul despre viața și opera Cobzarului. Putea ore întregi să recite pasaje din poemele clasicului ucrainean, atât în original, cât și în traducere. Una dintre cele mai reușite, dacă nu chiar cea mai reușită traducere făcută de-a lungul anilor din opera lui Taras Șevcenko, îi aparține fără îndoială traducătorului sucevean Ion Cozmei. A reușit să scoată de sub tipar în afară de cărțile proprii de versuri, mai multe volume, care de fapt cuprind toată opera șevcenkiană. Aceste traduceri au fost și teme doctoratului pe care l-a susținut.

          Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Martie fără Ion Cozmei” →

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (2)

Pas în doi (2)

 

     eu cel străjuit de crini luminători

     și chipul tău ca icoană la tâmpla mea

     sprijinit de aripi lungi de aer

     albe catedrale

 

     doar în poemul acesta

     mai pot să te aștept

     e singura lume unde mai sunt   

   înfrigurat de neliniști de dor

   aștept de la tine scrisori

   apoi mă uit cum oprești

   frunza din cădere moartea mea

   

să nu mă mai aştepţi

pe peroanele ninse

să nu-mi mai scrii de dor

cu iernile în suflet

nici despre lună nici despre zei

scrie-mi mai bine acel poem

poemul care dă piatra în floare

să-mi lumineze ochii când se face seară

să-mbrac destinul frunzei

să-ncep să-ngălbenesc

 

       tu călătorești ninsori

       cu aripi mari și grele

       și le întorci în aprige siberii

 

       prins în acest poem Continue reading „Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (2)” →

Emilia SPĂTARU: Sărbătoarea Primăverii la CIE Cupca

E o tradiție frumoasă ca în fiecare an elevii clasei a XI-a să felicite toți pedagogii școlii cu prilejul sărbătorii Mărțișorului, 8 Martie și a Primăverii. Anul acesta, ca de obicei, elevii clasei absolvente, conduși de neobosita dirigintă, tânăra profesoară de matematică și fizică, Lidia Gh. Olar, ajutată și sprijinită de părinți, au pregătit un mic concert pentru toți profesorii, le-au înmânat câte un mărțișor, ca simbol al primăverii, anotimpului renașterii, binelui, speranței…

          Le mulțumim frumos, felicitându-i și pe ei și dorindu-le succese la susținerea atestației finale de stat.

          De asemenea felicităm în prag de primăvară toți bucovinenii noștri, toate reprezentantele genului grumos, cu prilejul zilei de 8 martie, dorindu-le tuturor sănătate, bucurii, succese, pace în lume, un an bun și o primăvară frumoasă în suflete. La aceste felicitări se alătură membri cenaclului literar LĂMÂIȚA, membri cercului de Tineri muzeografi, a comitetului școlăresc de la CIE Cupca.

—————————–

Emilia SPĂTARU

Cupca, Ucraina

7 martie 2018