GANDHI Canon by George Anca

George Anca

GANDHI

CANON

The play turns to Gandhianism

personae

Atma
Usha
Nansi
Nilima
Horace
Regista
Witty
Vidusha
Som
Gupta

Prima donna

Registrar

I

Regista, Witty

 

Regista: You’re instinct liberator with self-breaking taboos.

Witty: I guessed he did it to you. And he boasted me, Bravo mister, you came with her to tell me you fucked my babe.
Regista: I also think you did not know him.

Witty: Pretty soon to forget the Romanians. What can I not self believe anymore, that you raped me?
Regista: As well as you have been implanted on to me? The author points out a variation of the subject between the couples caught and detached from the game.
Witty: Not once the blow-out is even. Another distribution is stamped, unavailable holders. Hear is about how to never play the play, pushing actors, scene after scene, preferably in the carcass or tomb, if it is also incinerated as usual in the delicacy of our destination.
Regista: We count on directing and spectators-show.

II
Atma, Horace

Atma: Do you know about Shivaramaya’s assassination?
Horace: I’ve heard. Friend with the former deputy chancellor and me. I also received a threat of death from Iran if not from Romanian security together with them. And Shiv explained the legal ways of my attack, if I had been defending myself in India. The confused accusation of anticommunist Cassanovism had not held him back. Not even the Rushdie article. Until today, nothing. I had also forgotten in India of the incident. Was he not assassinated for me?
Atma: The death threat is mathematically fatal.
Horace: The right to murder that kills one another’s curse.
Atma: Crack of Shivji and NN, murder and cancer. The message I’m going to send is not known to me.
Horace: On Barakamba Intercontinental floor 14, I do not need my person anymore.
Atma: Ashok went to Avignon, invited by Brook. Here’s Vanesa Redgrave.
Horace: Invite, Sir, visiting professors.
Atma: They only gave dictionaries or Indological India. Come with Hindi, more like English.

Horace: Sir, but the money gave you were to pay me, not to wear them.

 

III
Horace, Som

(Horace, introduced to Som. Refreshments, white lemon).
Horace: Sinha has great ideas.
Som: He can not maintain his own buildings. Do you know how much a new one costs? 400 crores.
Horace: He was thinking of a Eliade Bhavan in Shantiniketan.
Som: I got your point, pragmatism. There are rich people in Chicago. His budget was cut. Shantiniketan lives more on ICCR. They do not keep their courses well enough, foreigners complain.
Horace: I was glad to hold a conference.
Som: Look, 30,000 rupees are here a lot. I give somebody to catalog the Romanian books from the Indian National Library. He can sit at either them or Ramakrishna Mission. You write my proposals in a letter, you show it to the ambassador and you send it to me. I’ll answer you.
Horace: Just one of my librarians stayed at Ramakrishna Mission.
Som: I give you as gift a tie with ICCR sign.
Horace: I also received one from President Dayal Sharma.
Som: I have to make 17 cultural centers and two chairs. But a construction costs 4-5 crores of rupees. Conferences, student exchange annually.
Horace: A Bessarabian was abhorred by Romanian books received in Chisinau.

Som: India is not Bessarabia.
Horace: Oh, my God, what shaving blade of Romania. Somji, you platen me to pragmatism, but offering more than I would have allowed to ask – scholarships, stipends, understanding. That’s what I’m saying, what’s going on out to Minister Murli, which theater swollen-deflated.

 

IV
Horace, Gupta

 

Horace: Noon-janoon.
Gupta: You have nothing to tell.
Horace: Where you come from, where you are gone.
Gupta: You would not ask me.
Horace: I would not ask you.
Gupta: Former adulterous, neither at reconciliation it bring their mind.
Horace: The world says I look good for this age.
Gupta: Well, nothing changed.
Horace: Maybe we do not lose all the breath for so many years.
Gupta: Bhai riksha, come on. It’s my country. I was not anywhere, not in England.
Horace: Leave the Tamil alone.
Gupta: Bum bum, Subramanian Bharati.
Horace: Why did not you come to anthropology? We have Armenians from Calcutta, African tribes.
Gupta: In India, Calcutta, Bombay, Madras do not have so many cars.

Horace: Poetry, why not drama.
Gupta: You are a very dramatic person.
Horace: Re-ho-bo’am was one and forty zears. Old when he started to reign. And he reigned seventeen years in Jerusalem, the city which the LORD had chosen all the tribes of Israel to put his name there.
Horace: So Victoria, Queen to her island, Empress, like Shah Jahan.
Gupta: The gate of India in Bombay is taken after Fartherpour Sikri and after the Roman triumphal arches.
Horace: Read the Taj, read the Koran.
Gupta: What did I say to you, Mr. Gupta, when you wanted to convert me, I had translated Kent’s recipe from French to English.
Horace: Get the fish bone in my throat at Shantiniketan, and I’m in the throat of the fish in Bombay.
Gupta: The women remember the dead who beat them, the good ones they forget them.

V

Nansi, Nilima

 

Nansi: You have no inspiration.
Nilima: No life.
Nansi: Right in Shalimar Bagh.
Nilima: Marza fucked Mary and passed her to Omer to whom she fell în love. Having sex with someone, she falls in love instantly.
Nansi: After the last, she met a seventy.
Nansi: That’s why you smiled, pop.
Nilima: A Punjabi, eight-year-old widow, has rites, walks around, walks over. He’s not getting very accommodated.
Nansi: Who else to rape virgins over 50?
Nilima: He does not laugh, I do not meet anyone. Pansy or not, vegetarian, he fried my chicken tandoori and died my stomach.
Continue reading „GANDHI Canon by George Anca” →

Eleonora SCHIPOR: Vremea amintirilor

Vremea amintirilor se pare că a început să bată la poarta vieții domnului Ciprian Bojescu din Suceava. Dacă anul trecut i-am prezentat pe paginile ziarelor noastre cartea «Cu dragoste de pământ românesc», iată că la scurt timp domnia sa ne mai vine cu o carte cu un titlu semnificativ vârstei și drumurilor vieții. Noul volum de amintiri frumoase, dar se pare că și nostalgice, cu un titlu semnificativ «Vremea amintirilor», l-am primit în dar de la autor la tradiționala sărbătoare «Limba noastră cea română», ce are loc în fiecare an la începutul toamnei la Cernăuți.

          A văzut lumina tiparului în acest an, la Suceava, la editura «Accent Print». Conține circa 134 de pagini, este împărțită în 4 capitole, având mai multe fotografii și imagini, unele color.

          Dacă pe prima copertă a cărții vedem frumoasa biserică de la Iordănești, satul de baștină al autorului, atunci pe a doua copertă vom găsi fotografia sa color, iar sub fotografie avem și titlul cărților tipărite până în prezent: «File din istoria satului Iordănești», 2013, în colaborare cu Dumitru Covalciuc și Nicolae Șapcă; «Rătăcind prin Bucovina» – pagini de jurnal, 2015; «Cu dragoste de pământ românesc», 2016.

          «Vremea amintirilor» este așadar cea dea 4-a carte a autorului sucevean. În «Сuvânt înainte» semnat de inginerul Constantin Hlușneac, vom putea lua cunoștință cu prezentarea pe scurt a cărții, date din biografia autorului și o pоezie dedicată domniei sale chiar de semnatarul prefaței, Constantin Hlușceac.

          Primul, din cele 4 capitole se numește «Tablete care nu au văzut lumina tiparului». Prima tabletă este dedicată memoriei colonelului George Galan, un vrednic român din București, ce era prezent adeseori la manifestările noastre culturale, la Cernăuți. Personal îl țin minte când a participat și la comemorearea poetului martir Ilie Motrescu din Crasna, cu ani în urmă. Tablete le dedică autorul și prietenilor săi cernăuțeni-bucovineni: Mircea Lutic, Ilie Popescu, Octavian Voronca, Dorin Ștefaneli (stabilit cu traiul la Târgu Mureș) și alții.Vom mai găsi la acest capitol și alți oameni de diferite profesii; medici, profesori, ingineri, dar și familii întregi de oameni gospodari, pe care autorul i-a cunoscut, a avut și are contacte și legături. De asemenea sunt și întâmplări din viață, comemorări, impresii din excursii etc.

          Partea a doua a cărții de față cuprinde câteva tablete apărute deja în presă. Fie în cotidianul «Crai nou», în almanahul «Țara fagilor» sau în altă parte. Despre familii de refugiați, despre oameni cunoscuți, transporturile sucevene de odinioară (аutorul a lucrat mai mulți ani în domeniul transportuliui auto din Suceava), despre evenimente importante, vom lua cunoștință în acest capitol. Avem aici un interviu al autorului cărții cu binecunoscuta ziaristă bucovineană Doina Bojescu, redactor șef al ziarului «Cоncordia», un articol dedicat prietenului său Arcadie Opaiț, un reportaj dedicat memoriei celui care a fost tot unul din prietenii săi de la Cernăuți Dumitru Covalciuc, ziarist, publicist, cercetătot istoric, folclorist. Vom găsi la acest capitol și numele altui prieten al său, poetul, traducătorul Ion Cozmei, trecut și el prea degrabă în lumea celor drepți. Cea ce m-a impresionat cel mai mult la acest capitol este materialul de la paginile 74-75 intitulat «Cu gândul la poetul Ilie Motrescu». (Este titlul uneia dintre cărțile mele dedicate marelui poet al plaiurilor carpatine). Domnul Ciprian Bojescu menționează faptul că la scrierea acestul articol l-au ajutat două profesoare din Nordul Bucovinei – Eleonora Schipor din Pătrăuții de Jos și Mariana Levytschi din Crasna. Citează cele relatate de mine despre Ilie Motrescu și cele relatate de doamna Mariana desрre fratele poetului, profesorul și publicistul, poetul, animatorul vieții culturale din Crasna Ștefan Motrescu. (Reamintesc cititorilor că despre Ștefan Motrescu și zbuciumata-i viață am scos deasemenea de sub tipar cartea «Un fizician cu suflet de poet», la un an de la trecerea sa în neființă, în 2004). Îi mulțumesc autorului, publicistului sucevean că a inclus acest articol în cartea sa.

          Partea a 3-ea cuprinde  o serie de legende din zona Vatra Dornei în alcătuirea lui Gheorghe Vicol, în proză și versuri.

          Al patrulea și ultimul capitol din recent apăruta carte este dedicat fotografiilor: oameni de vază, locuri importante, momente de la diferite întâlniri, conferințe, sărbători naționale etc. Sunt și câteva imagini de la Paris, capitală europeană vizitată de autor și soția sa. Acolo locuiește unul din fii lor.

          Ultima copertă găzduiește o poezie a lui Gh. Vicol «Bătrânul pădurar».

          Felicitări autorului Ciprian Bojescu, originar din satul bucovinean Iordănești. Pentru dragostea ce o poartă de-a lungul deceniilor pentru baștina dragă, tot astfel cum o face și artista Maria Iliuț din Crasna, stabilită de mulți ani la Chișinău, dar mai ales poeta și publicista Mariana Gurza, născută în România din părinți bucovineni, iar pe lângă ei mulți alții. Dorul de baștină predomină în scrierile lor, în cântecele lor, în sufletele lor frumoase. Dumnezeu să vă ajute dragi bucovineni, oriunde vă aflați pe acest pământ.

          Domnului Ciprian Bojescu îi mulțumim frumos, îi dorim succese și îl așteptăm cu noi cărți și articole de valoare. Doamne ajută!

  ———————————-

Eleonora SCHIPOR,

Bucovina de Nord / Ucraina

9 septembrie, 2018

Eleonora SCHIPOR: La Cernăuți a fost deschisă o nouă filială ASCIOR

     E vorba de filiala ASCIOR a Asociației pentru Civilizația Ortodoxă. Evenementul a avut loc pe 7 septembrie la sediul Societății pentru cultură românească «M. Eminescu» din Cernăuți.

     În ajunul acestei zile delegația ASCIOR a poposit în străvechiul oraș de pe Prut, dovedind în scurtul răgaz să viziteze câteva locuri importante din ținut. Din componența delegației române au făcut parte ing. Nicolae Mușat (Buzău) președintele fondator al Asociației, Ec. Dr. Angelica Stănciuloiu (București), direcrtor cu integrarea ASCIOR, poeta Olga Grigorov (Tulcea), președinta filialei ASCIOR-Tulcea, prof. Univ. Dr. Constantin-Mihail Popescu (București), vicepreședinte ASCIOR. În afară de doamna Angelica Stănciuloiu, ceilalți trei delegați au venit pentru prima oară în Nordul Bucovinei și în orașul Cernăuți.

          Cu amabilitatea lor caracteristică bucovinenii i-au întâmpinat cu pâine pe un prosop brodat, dăruit de două dintre cele mai bune  eleve de la CIE Cupca Marta Belici și Elena Bicer. Tot ele au interpretat pentru toți cei prezenți în sală două frumoase cântece a capella Pentru ea și Eminescu, fiind îmbrăcate în frumoase costume naționale specifice zonei respective.

          După prezentările de rigoare făcute de domnul președinte al Asociației ASCIOR Nicolae Mușat, fiecare dintre membri delegației române a rostit un scurt cuvânt de salut pentru cei din sală. Domnul Nicolae Mușat ne-a povestit pe scurt depre rolul și menirea acestei Asociații în viața tuturor românilor, care promovează valorile noastre spirituale, credința ortodoxă, civilizația creștină, cultura, literatura, dar și toleranța, bunătatea, înțelegerea, stima și dragostea oamenilor în societate. Tot domnia sa ne-a prezentat cărțile, revistele care ne-au fost aduse și dăruite, fapt pentru care îi mulțumim frumos. A fost prezentat tuturor noul președinte fondator al filialei ASCIOR-Cernăuți, d. Vladimir Acatrini, istoric doctorand, președintele Societății Bibliotecarilor bucovineni. Lui i s-au înmânat atributele filialei respective. Primvicepreședintă a noii filiale a devenit subsemnata.

Din partea dlui Mușat am primit pachetul cu antologiile ASCIOR-2017, literatură și teologie-sociologie. Grație inimoasei poete creștine din Timișoara Mariana Gurza, în antologia-literatură au apărut mai multe publicații de ale mele, câteva poezii, având și scurte date biografice, însoțite de o fotografie. Sincere mulțumiri stimată doamnă Mariana pentru îndemnul și susținerea acordată. Vrednicul domn Nicolae Mușat i-a îndemnat pe toți doritorii, de a trimite materiale – versuri, proză, articole publicistice pentru viitoarea ediție a acestei antologii. La rândul nostru și noi bucovinenii am dăruit cărți și ziare pentru biblioteca Asociației. Domnul doctor în filologie Ilie Popescu, autor a mai multor cărți, a dăruit o carte proprie despre calvarul familiei sale, care a gustat din amarul deportăților staliniste. Personal am donat mai multe cărți proprii pentru biblioteca ASCIOR, personal pentru membrii delegației, dar și pentru doamna Diana Ciugureanu de la Chișinău, președinta USELR.

          Vorbitorii bucovineni, printre care s-au numărat, dr. docent Ilie Popescu, președintele Societății regionale «Golgota», Doina Bojescu – redactor-șef al ziarului «Concordia», ziaristă, poetă, pictoriță, Vasile Bâcu – președintele Societății de cultură românească «Mihai Eminescu», redactor-șef al «Gazetei de Herța», poet, ziarist, Elena Calancea – profesoară, interpretă de muzică populară,  Octavian Voronca – profesor de matematică, membru al Prezidiului societății «M. Eminescu», Sergiu Barbuță – colaborator al ziarului «Libertatea Cuvântului», Dumitru Fedorcea – fost combatant al luptelor din Afganistan, membru al Prezidiului Societății regionale «Golgota», activist cultural, Rodica Zegrea – biblotecară-șefă la bibloteca sătească din satul Prisăcăreni, raionul Hliboca, membră a mai multor cenacluri literare din ținut, poetă. (Domnia sa a citit și o poezie proprie dedicată anotіmpului «Toamna»), Natalia Balan – conducătoare artistică la căminul cultural din Pătrăuții de Jos și alții, s-au referit la importanța acestei noi filiale pentru Bucovina noastră. Credem că fiecare dintre cei prezenți în sală, de altfel toți deveniți și membri ai noii filiale, vor contribui nemijlocit la valorificarea și promovarea valorilor creștine propuse de Asociația ASCIOR din România.

          Au fost aleși și primii 9 membri ai Prezidiului noii filiale ASCIOR-Cernăuți. Aceștia sunt: Vladimir Acatrini – Președinte; Eleonora Schipor – primvicepreședintă; Sergiu Barbuță – vicepreședinte; Doina Bojescu – secretară, Dumitru Fedorcea, Ilie Popescu, Larisa Popescu-Chedic, Natalia Balan, Elena Calancea, Rodica Zegrea – membri ai Prezidiului.

          Spre amintire ne-am făcut mai multe poze, apoi am gustat din bucatele tradiționale bucovinene pregătite de harnicele doamne de la Pătrăuții de Jos.

          Delegația din România a plecat spre orașul Soroca din Moldova, urmând ca în câteva zile să fie deschise încă câteva filiale în republica Moldova.

          I-am petrecut cu nostalgie, căci ne-a părut rău să ne despărțim, sunt niște oameni minunați și ne pare bine că au reușit să deschidă în acest an deosebit o filială ASCIOR la Cernăuți. Îi mai așteptăm la noi, am primit deja invitații și din partea lor pentru a participa, dar și a colabora atât cu revistele ce sunt scoase de sub tipar de asociație, cât și la viitoarele conferințe. Sperăm că activitatea noastră va fi fructuoasă. Întru-n ceas bun și Doamne ajută!

          Aici aș fi vrut să închei, dar nu pot până nu aduc sincere mulțumiri la toți participanții la deschiderea noii filiale ASCIOR, în special domnilor  Vladimir Acatrini și Dumitru Fedorcea, și în deosebi grupului format din activiștii satului Pătrăuții de Jos în frunte cu domnul primar Gheorghe Fedorean, care ne susține și este alături de noi la toate manifestările culturale ale satului, dar și a întregii Bucovine, acolo unde sunt implicați pătrăucenii. M-au însoțit în această zi deosebită lucrătoarele din sfera culturii satului – Maria Ștefureac – bibliotecară-șefă, Larisa Popescu-Chedic – directoarea căminului cultural, Natalia Balan – conducătoarea artistică, Maria Drozdic – soră medicală, Constantin Schipor – sportiv amator, activist al satului. Vă mulțumesc din suflet și sper că vom fi alături încă mulți ani înainte pentru a face multe lucruri bune pentru satul natal, baștina dragă.

          Încă o filială și-a început activitatea. Doamne ajută!

——––––––

Eleonora Schipor, profesoară superioară, membră a Uniunii Jurnaliștilor din Ucraina, membră a USELR, vicepreședinta Societății regionale Golgota, primvicepreședinta filialei ASCIOR-Cernăuți, laureată a premiului literar Olga Kobâleanska, cetățeană de onoare a satului Pătrăuții de Jos

Pătrăuții de Jos, Bucovina de Nord/Ucraina

8 septembrie 2018

Isabela VASILIU-SCRABA: Concepte cheie în metafizica lui Nae Ionescu

Motto:

„Inițiat în isihie, poetul V. Voiculescu [martir al temnițelor comuniste] depășea starea de extaz și se ridica la starea de înmănunchere a sufletului în propriul său interior” (Valeriu Anania)

La vreo câțiva ani după ce îi apăruse Cordula sau dovada ultimă (1966), Hans Urs von Balthasar îi spunea lui Vintilă Horia că la baza crizei creștinismului ar sta dezinteresul pentru mistică (pentru „viața contemplativă”) care este miezul central al credinței creștine precum si sclerozarea   teologiei moderne eșuată într-un „raționalism înspăimântător” (V. Horia, Viaje a los centros de la Tierra, ed. II-a, 1976, p. 115) ilustrat, de ex., de Rudolf Bultmann. Căzut în erezia marcionistă (care nega divinitatea lui Iisus) a fost și darwinistul Ernest Renan. La Biserica din Drăgănescu, Sf. Arsenie Boca l-a pictat pe Renan în compania lui Nietzsche (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca).

Spre a evidenția autenticitatea trăirii revelației creștine, Urs von Balthasar subliniase diferența dintre teologii moderni si unii Părinți ai Bisericii (precum Sf. Maxim Mărturisitorul sau Sf. Grigore de Nyssa) a căror moarte martirică a dovedit că „trăiau ceea ce gândeau”( https://www.youtube.com/watch?v=m1ETPlqMCnA ). Scăpat cu viață după cele 14 luni de lagăr de exterminare (la Canalul ”morții”), călugărul mistic Arsenie Boca trecuse în 1952 pe la Mănăstirea Sihastru. Cu experiența gulagului comunist (de care a avut parte fără vreo condamnare judecătorească, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns), fostul stareț de la Prislop si de la Sâmbăta le-a spus atunci tinerilor călugări că „mănăstirile nu mai pot da martiri, mucenici. Și nici Biserica. Doar pușcăriile se vor transforma în catedrale”. Același lucru îl va evidenția Mircea Eliade în romanul său Noaptea de Sânziene apărut la Paris (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Misterul totalității la două personaje ale romanului Noaptea de Sânziene : Călugărul Anisie /Arsenie Boca și filozoful Petre Biriș /Mircea Vulcănescu). Prin 1961-1962, martirajul creștin de după gratiile închisorilor comuniste a fost transpus pictural de Părintele Arsenie Boca în bolta altarului unei biserici din mijlocul capitalei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade și a Părintelui Arsenie Boca).

Condiția umană din perspectivă creștină a fost unul dintre subiectele predilecte ale filozofului Nae Ionescu încă de când își pregătea doctoratul în Germania. E drept că teza sa de doctorat   fusese axată pe critica pretențiilor identificării logicii cu matematica, a logisticii de a se considera un limbaj universal, că bibliografia ei cuprindea nume ca Russell, Whitehead, Bolzano, Hilbert ori Cantor, și că în final, Nae Ionescu evidențiase presupozițiile intuitive ale logisticii, ruinând astfel pretenția de fundamentare a priori a matematicii. Dar perspectiva în care știuse să înfățișeze problema era, fără nici o îndoială, metafizică (vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare, Slobozoa, 2000).

Întâmplarea a făcut ca odată cu ieșirea României din neutralitate (august 1916), doctorandul să fie reținut, până la terminarea primului război mondial, într-un lagăr de intelectuali figurând ca prizonieri de război. ”În lagărele germane, Nae Ionescu a cunoscut numeroși preoți catolici și protestanți de mare cultură, printre care și monseniorul Vladimir Ghica. Întors în țară, acesta a vorbit despre el ca despre o mare personalitate românească.” (vezi Octav Onicescu, Memorii, vol. II, București, 1984). In discuțiile purtate cu teologii din Germania, tânărul de 26-27 de ani va face dovada unei atât de impresionante cunoașteri a problemelor religioase încât va fi recomandat să ocupe postul de referent la o editură ce publica lucrări de profil religios (ibid.).

Din Germania, după susținerea tezei (în 1919), Nae Ionescu se întoarce în țară doctor în fundamentele logice ale matematicii, dar și în subtile probleme de filosofia religiei. Poate de aceea el își va ține cursurile de logică -înfățișată în cele mai recente perspective ale ei (de pildă, “Filosofia gramaticii ca introducere în logică“, 1923-1924; “Logică cu specială privire asupra științelor exacte“, 1926-1927 sau “Logica colectivelor“)-, în paralel cu prelegeri de filosofia religiei, sau cu renumitele sale cursuri de metafizică construite în ideea unei contraponderi pentru ratarea mântuirii. Tematica religioasă se putea însă regăsi chiar și în cursurile de logică, de istoria logicii, sau de teoria cunoștinței. Ceea ce l-a făcut pe Cioran să scrie în 1937 despre acel “plâns de clopote” rătăcit într-un tratat de logică (vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor-Nae Ionescu prin discipolii săi: P. Țuțea, Cioran, Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000). Metafizicianul Nae Ionescu abordează probleme religioase și în bogata sa activitate de jurnalist, nu numai în calitatea sa de universitar făcând faima Universității bucureștene. Asemenea probleme, apărute colateral în prelegerile sale, erau -nu de puține ori- regândite cu ocazia scrierii câte unui articol pe teme religioase.

În cadrul metafizicii ființei pe care o înfățișează la cursul din 1936-1937, Nae Ionescu ajunge la un moment dat să se preocupe de natura omului după cădere, evidențiind ideea   dezechilibrării ordinii firești a lumii în care inițial omul a fost pus de Dumnezeu în rând cu celelalte făpturi ale Sale.

In cea de-a XVI-a prelegere a ultimului său curs de metafizică, Profesorul încearcă să delimiteze cel mai omenesc “loc în existență”. Vorbind de pe pozițiile unui gânditor creștin, inițiatorul Școlii trăiriste va face ca totul să graviteze în jurul interpretării mitului biblic al păcatului originar. În primul rând, Nae Ionescu prezintă studenților săi care ar fi sensul interdicției omului de a mânca din pomul cunoașterii. După interpretarea de atunci, mitul biblic nu ar povesti doar cum Dumnezeu l-a făcut pe Adam, a făcut-o pe Eva, i-a așezat în grădina Raiului și le-a spus să nu mănânce dintr-un anumit pom de acolo. Ci cum Dumnezeu, după ce l-a făcut pe Adam, după ce i-a dat și soție, ar fi zis: “Dar ia să-i pun și o lege!”. Cu umorul său propriu, subtilul metafizician ridică următoarea problemă: oare Dumnezeu a făcut legea pe care a făcut-o pentru “a-i face mizerie lui Adam?” (vezi Nae Ionescu, Tratat de metafizică. 1936-1937, București, 1999, p.158). Răspunsul, desigur, nu poate fi decât negativ. Numai că soluția acestei probleme a făcut să difere între ele toate interpretările care s-au mai dat mitului biblic al păcatului originar.

Cu profunzimea de gândire atât de admirată de contemporanii săi, filozoful oferă (și de astă dată) un răspuns surprinzător: prin legea pe care a pus-o după ce a creat primii oameni, Dumnezeu ar fi exprimat însăși condiția umană. Pasajul în care își expune noua interpretare este atât de viu și atât de caracteristic lui Nae Ionescu încât merită să fie citat în întregime: “Dumnezeu nu a spus: <<N-ai voie să faci cutare lucru>>. Dumnezeu a spus cu totul altceva: Mă omule, tu trebuie să știi că asta nu e de nasul tău, asta nu e natura ta. Dacă tu faci asta, tu nu calci legea mea, calci legea ta. Vrei să treci peste condiția ta!” (p. 159)

La începutul prelegerii vorbise despre opoziția dintre om și existență care este pornită din necesitatea omului de a ști. Profesorul subliniase caracterul neutru al opoziției apărute numai întru cât problema cunoașterii presupune un subiect și un obiect de cunoscut.

Acum, odată ajuns cu interpretarea mitului la nesocotirea “legii omului”, filozoful anulează caracterul neutru al cunoașterii, prin care cunoașterea figura ca simplu raport subiect-obiect. Înaintând în interpretarea mitului biblic, Nae Ionescu arată că mâncând din fructul oprit, omul nu numai că trece peste condiția lui, întrucât face “un act de împotrivire față de el însuși”, dar, atacând problema cunoașterii, omul face și un act dușmănos, odată cu actul „de împotrivire față de Dumnezeu” (p.159).

Pentru a explica de ce problema cunoașterii are, prin ea însăși, un caracter dușmănos, Nae Ionescu se oprește la structura actului de cunoaștere. Cunoașterea ar fi, dincolo de polaritatea subiect-obiect, un act de „luare în posesie” a obiectului de către subiect, o mânuire, după bunul plac al subiectului, a tot ce poate deveni obiect de cunoaștere, a tot ce există nu numai în afara subiectului, dar și în opoziție cu subiectul, ca intrând în câmpul de cunoaștere al subiectului.

Prin cunoaștere, s-ar mai întâmpla însă ceva: omul ajunge să își creeze pentru sine o situație cu totul specială. Așa este nesocotită ordinea naturală, omul împotrivindu-se față de Dumnezeu și față de ordinea firească. Ceea ce-i spusese șarpele Evei, când a ispitit-o să mănânce din măr, anume că mâncând din măr omul va ajunge asemenea lui Dumnezeu s-a întâmplat: “Procesul cunoașterii creează pentru om o situație specială, de aceeași natură ca poziția pe care Dumnezeu o ocupă față de existență (…) Cine l-a pus pe om aici? Dumnezeu nu l-a pus (…) Din acest moment apare tragedia umană, prin această rupere, această smulgere, care se întâmplă prin om și pentru om, în momentul în care intervine procesul de cunoaștere.” (pp.161-166).

Ordinea rațională pe care omul o introduce în lume își are izvorul în păcatul originar, va scrie Nae Ionescu și într-un articol publicat în același an (Limitele criticei teologice, în “Predania”, anul I, nr.5, 5-15 aprilie 1937). Prin procesul de diferențiere în care omul, ca subiect cunoscător, se instituie pe sine deasupra celorlalte realități, se anihilează omogenitatea creației, se produce o ierarhizare a existenței, o oarecare dependență -de om- a existenței obiective, “cel puțin sub raportul cunoașterii”.

O primă consecință a păcatului originar va fi așadar instituirea unei deosebiri dintre creație și om. În ordinea firească, dinainte de păcat, toate erau, nu existențe proprii, ci “existențe în funcție de Dumnezeu” după cum era vrerea lui Dumnezeu. Nici omul, nici celelalte făpturi ale lui Dumnezeu nu erau “existențe autonome”. A doua consecință este însuși conflictul în care se pune omul cu Dumnezeu, a treia decurgând din conflictul dintre om și existența pusă în contradicție cu natura ei, în măsura în care ea devine condiționată de ceva diferit de “sursa ei firească”.

Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Concepte cheie în metafizica lui Nae Ionescu” →

Livia CIUPERCĂ: Sărbătoarea Zilei Limbii Române 2018 organizată de Revista Starpress

REVISTA STARPRESS INTERNAŢIONAL –valcea-turism.ro  – A ORGANIZAT a cincea EDIŢIE A SĂRBATORIRII ZILEI LIMBII ROMÂNE, la HOREZU – 31 august 2018

 

Limba roastră cea Română este Regina. O regină cu rădăcinile înfipte-n magma stră-stră-stră-moşilor noştri traco-daco-geţii, învăluită-n misterul atâtor transformări şi-nmiresmări, îngemănare arzândă cu seminţii nenumărate care-au sălăşluit de-a lung de milenii peste plaiurile ce-nconjoară generosul Arc Carpatic.

Decizia de a sărbători Ziua Limbii Române rămâne sfântă datorie creştină – aş zice. Un gest binecuvântat, pentru care, implicarea unor Români inimoşi, se cuvine a fi amintit, cu recunoştinţă, respect şi consideraţiune. Indiferent în orice colţ al lumii s-ar afla.  Nicio acţiune de amploare, mai ales, cu participare internaţională, nu este uşor şi simplu de înfăptuit.

Ligya Diaconescu – inima şi sufletul atâtor acţiuni dedicate Limbii şi Culturii Româneşti, fondator şi călăuzitor neobosit al atâtor organisme de cultură şi spiritualitate românească, DOAMNA care îmbrăţişează, la propriu, cu generozitate creştină, pe toţi cei care au voinţa şi puţinţa de a sfinţi (Teodora Cosmina Coloja – Buteni), cu „fior” artistic (Costina Ştefănescu – Padeş) această nestemată a graiului străbun, vibrează de mulţi ani pentru o cauză nobilă: prestigiul României în lume.

Vineri, 31 august 2018, întâlnirea de la Horezu-Vâlcea, întru Slava Limbii Româneşti, s-a dorit – din partea Doamnei Ligya Diaconescu – director general al S.C. Starpress SRL – Râmnicu Vâlcea şi al Asociaţiei Internaţionale de Cultură şi Turism STARPRESS, cu implicarea directă a domnului Al. Florin Ţene – Preşedintele Naţional al Ligii Scriitorilor Români şi Membru al Academiei Americane Române, a preacuviosului preot drd. Constantin Mănescu – Preşedinte al Filialei Vâlcea a Ligii Scriitorilor Români,  a oficialităţilor locale şi judeţene Vâlcea, o generoasă invitaţie la reflecţie (Maria Giurgiu – Pordenone-Italia) privind fibra noastră genetică (Petruţa Freund – Germania).

Concursul literar „CENTENARUL UNIRII” STARPRESS 2018, iniţiat sub cupola Revistei Internaţionale Româno-Canado-Americană Starpress, laureate en titre, fiind doamnele Melania Rusu Caragioiu şi Mariana Popa, şi-a precizat esenţa, într-un amplu poem-simbol, din care desprindem doar versurile:  „Limba noastră românească / Prin dor mult ne-aduce-acasă/ Pribegiţi prin lumea largă/ Într-o horă românească” (Ligya Diaconescu).

Lansarea Antologiei „Limba noastră cea română” Starpress 2018, în care se regăsesc 33 grupaje de texte lirice şi 18 grupaje de texte epice explică emoţie la ceas de proslăvire a unui moment de mare vibraţie naţională, Centenarul Marii Uniri. Un demers extrem de migălos şi responsabil, la care Doamna Ligya Diaconescu întăreşte ideea că este un suflet ales, o inimă generoasă, un distins şi stilat formator, cooptând în juru-i oameni frumoşi şi generoşi, cu iubire de neam, ţară şi credinţă.

Privind în ansamblu, această Antologie ni se-nfăţişează, precum un „colind la cumpăna de ani” şi-ndemn la Re-întregire (Virgiliu Ciucă – New York), întru slăvirea Limbii care, „de prin milenii, şi-a urzit izvorul” (Melania Rusu Caragioiu – Montreal).

Versurile şi prozele selecţionate (cu ochi critic) de către Doamna Ligya Diaconescu,  au devenit,  „rugă, smerenie şi sfiiciune” (Mariana Popa – Braşov). Şi nu-i deloc simplu să fii „pescar de cuvinte” (Andrei Pogany – Timişoara) întru perfecţiune!  Iar pentru a găsi „izvorul fericirii”, s-ar cuveni să fim pregătiţi „a sorbi scânteia” divină (Ionela Flood – Londra).

Lectura versurilor şi a prozelor selectate ni se revelă, precum o călătorie prin „Ţara din poveste”, „Maica Românie” (George Filip – Montreal), şoptind  priceasne (Ionuţ Ţene – Cluj) sau rostind legende dedicate aştrilor (nemuritorii), precum ne propune Olimpia Sava din Galaţi. Să reţinem,  „Nicio limbă nu aprinde/  Coaja vorbelor de iască/ Precum arde în colinde/ Miez de limbă românească” (Rodica Calotă – Tg. Jiu). „Aceasta-i „esenţa vieţii” (Teodora L. Ianto – Arad)!

Invitaţia de a ne „privi în oglinda” veşniciei (Teona Scopos – Iaşi), împreună cu „Vuia, Coandă, Eminescu,/ Brâncuşi, Brătienii, Enescu…” (Constantin Iordan – Constanţa) – „amprente certe pentru amintiri…” (Carina A. Ienăşel – Arad) sunt daruri coborând din mireasma bunătăţii divine.

Fiecare dintre noi, am putea deveni, cu voia Domnului, „lăstar” al rodniciei (Ileana Cornelia Neaga din Robiţa-Hunedoara). Aceasta este invitaţia, speranţa şi mesajul (generalizând), „zbor” întru iubire de frumos (Cristina-Maria Negreanu din Potcoava-Olt, Bianca Georgiana Bele – Baia Mare).

Cu puţină aplecare înspre înstelarea din noi, putem deveni „călători prin lume” (Geanina Iovănescu – Arad),  „picătură de lumină divină” (Mariana Popa – Braşov)!

În concluzie, acţiunile de la Horezu, din 31 august 2018, se compun – „sacră amintire” (Maria Filipoiu – Bucureşti) – drept o flacără arzândă (Nicoleta Stăvărache – Bucureşti) pentru „Regina sufletului românesc” (Rodica Fercana – Bistriţa), binecuvântata LIMBA ROMÂNĂ.

Tuturor celor prezenţi, implicaţi direct, artişti, interpreţi, premianţi, spectatori… n-avem uita, nicicum,  Limba noastră cea Română, rămâne Unică Floare, „stăpâna timpului” (Elena-Alina Grecu – Curtea de Argeş). Sub fald Tricolor, fiii României mileniului al treilea, te slăvesc dulce şi melodioasă Limbă a Neamului nostru cel Creştin!

–––––––-

Livia CIUPERCĂ

Iaşi, 2 septembrie 2018

 

 

Daniela TOMA: Atitudinea poetică, alternanța și complexitatea nuanțelor în arhitectura câmpului literar – receptări actuale

Examinator permanent al propriului orizont estetic bine conturat, profesorul şi omul de excepţie, Silvia Bodea Sălăjan surprinde lumea concretului cu feminitate dar şi cu forţă, iar acestea nu pot trece sub nicio formă neobservate datorită manierei inconfundabile prin care sunt abordate temele majore ale poeziei – cea mai sensibilă dintre toate artele, învrednicită cu atât de multă atenţie. Cu o amprentă literară puternic aşternută în peisajul liric contemporan, poeta Sivia Bodea Sălăjan stabileşte un echilibru între formă şi fond, poezia aflându-se pur şi simplu precum „un miraj al spiritului”, precum o evadare din timpul propriu-zis. Relevante în sensul celor spuse mai sus sunt volumele de poezie apărute sub semnătura poetei: „În căutarea Graalului”, „Talanţi risipiţi”, „Chivot jefuit”, „Suburbiile şarpelui”, „Pelerin la poarta cerului”, „Primejdia tăcerii”, „Limita umbrei”, „Serbările luminii”. Cu tonuri înalte, autentice, profunde, dar totodată calme şi pline de substanţă, Silvia Bodea Sălăjan oferă cititorului libertatea de a-i cunoaşte poemele în orice stare, în orice moment favorabil sau nu substratelor fine ale fiinţei, învrednicindu-le cu lumină din plin: „am vrut în părtăşia ta să fiu luminilor altar de rouă să primesc globul împăcării cu mii de straturi de luceferi şi frunzele măslini să cheme peste cununile de spini iar eu să pot să dăruiesc iubiri cu mâinile-amândouă … „ Esenţa poemelor relevă calitatea lor, subliniind, de asemenea, starea experimentală aflată în context intim cu muzica sufletului, cu iubirea, cu pasiunea, cu trecerea timpului, cu spectacolul impresionant al vieţii. Voi exemplifica prin următoarele versuri: „de dincolo de limita umbrei pândeşte ochiul unui pictor analfabet ce bea din paharul în care n-a rămas decât verdele cucutei Doamne şi lutul se strânge în jurul cuvântului …” Pentru Silvia Bodea Sălăjan, cuvântul intonează valori tulburătoare, asociaţii fericite care definesc un demers liric bine închegat. Interesul faţă de relaţia poetei cu lumea este evident, transmite multă emoţie şi duce lucrurile într-o direcţie de libertatea conştientizată, într-un spaţiu de visare unde orice poate deveni posibil, dar cuvântul are din nou cea mai mare importanţă: „în seara aceasta n-am să vorbesc voi lăsa cuvintele în oglinzile somnului şi poate voi încerca să mă tocmesc printr- un gest cu faţa umană a lui ianus şi-apoi să-nvăţ să supravieţuiesc” Există elemente imagistice care dau vitalitate contextelor, punându-le în lumină şi probând (dacă mai era cazul) iscusinţa poetei de a le intui sensuri dintre cele mai sensibile, profunde, cu vădită decenţă: „şi-atunci inelul lumii prins în soare va fi un curcubeu cald de lumini din care o logodnă se va naşte între pământ şi cerul cel de veci iar pe golgota crucea cea de spini fi-va un zbor pentru lumina lumii îmbrăţişat în aripi şi măslini” Acest lucru o obligă să rămână fidelă modului în care a ales să împrăştie frumuseţea pe înălţimi, acolo unde este locul ei favorit pentru afirmare, pentru că ea ştie că există mereu un timp favorabil poeziei, bucuriei scrisului şi emoţiei pe care acesta o oferă, împotriva unei lumi din ce în ce mai brutale: „mi-a căzut o fericire la sorţi cum cad merele coapte (putrezite pe jumătate) şi la cumpăna dintre zile şi nopţi am căutat prin ungherele inimii toate vrând să dăruiesc jumătate (să împart frăţeşte partea cea bună fireşte) … „ Desigur, în acest mediu elevat şi intim al gândirii nu poate pătrunde oricine, scriitorul convieţuind atât de confortabil cu propria-i existenţă şi cu Dumnezeu – este liniştea marilor întrebări, un câştig dintre cele mai importante pentru contextul lăuntric, semn că divinitatea, odată ce a dăruit har celui pe care îl iubeşte, îi va arăta, fără îndoială şi formele delicate de exploatare ale acestuia. Silvia Bodea Sălăjan este un astfel de exemplu! În ceea ce priveşte proza, Silvia Bodea Sălăjan scrie „Poveşti din lumea lui Tudor” (în limbile: română, engleză şi maghiară), „Rastoltul Desert-metafora unei iubiri”, „Tudor şi Tania în lumea poveştilor” cu aceeaşi plăcere cu care scrie poezie, semn că artistul nu se limitează, intelectualizarea emoţiei îşi află spaţiu confortabil în orice gen literar, crescând mereu din interior spre rondul de gală al lumii, şi asta în condiţiile în care echilibrul nu se forţează pentru că nu trebuie să devină dăunător, dimpotrivă, calitatea relaţionării este din ce în ce mai accentuată şi nu poate să ducă decât spre formarea unor legături foarte strânse între personaje şi întâmplări, devenind astfel obiect literar de valoare artistică demnă de evidenţiat.

––––––––––––––

Prof. Daniela TOMA,

director editorial Art Creativ

Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Tu erai marea din surâsul meu

TU ERAI MAREA DIN SURÂSUL MEU

Ciclul: Răspântii

 

… mai aveam de trecut un val și încă nu ne ieșiserăm
din al treilea !… aveam amândoi penițele înspumate,
dar nu căutam geamanduri,
nu nisipuri mișcătoare să ancorăm iluzii,
știam că nu știi înota !
și-ți făcusem din brațele mele colac de salvare,
Dimineața adusese leagăn de soare la țărm de cer
și ne-mbia, surâzătoare,
să punem de-o cafea !
norii s-au întins la bronzat pe plaja zenitului,
pământul se lăfăia sub umbrele de zare albastră,
iar chipul tău era, și el !… o mare de surâs …
eu, mare de surâs, Mărțișor, eu ?
tu te erai marea din surâsul meu,
tu, tangajul din suflet,
tu, focul ce mi se tot aprinde în mine, peste ardul meu,
tu, scânteia !
tu, feștila cu care resfir labirintul nerăbdării
cu care-mi trag viața supra mea:
-viață, te treci la colț, m-ai înșelat !
și viața se căzu în genunche,
creșindu-mi îngădui să treacă peste 85…
Lumina nelumescului scânci,-n abia auzit,
acolo era cifra aceasta, dinspre ghicitoarea țigancă …
simțeam privirea Dimineții ațintită pe noi,
ne urmărea fiece mișcare, noaptea-și legase de picioare
câteva semne, de-ntrebare !
și le abanndonase, la mal de zi …
luceferi stinși își dăduseră cu deodorant în subțioare,
să nu le simțim mirosul cenușii risipit în stihii …
și câte stihii se veneau peste Poem !
toate păleau, dând de Sfântul Îndemn …
timpul se intra în tevatură,
zorii-și plezneau obrajii, în ură !
dar fraților, e rouă, nu brumă !
iar la noi și gheața ia foc, nu doar ardul
și că, deși-n ard, flacăra prinde scânteie, nouă !
nu este o simplă juxtapunere,
două vieți stau, distinct fiecare, în UNUL,
și cel mai tare ne unește izvorul …
pe maluri, ALBIILE DORULUI vin cu buchete de flori,
așteptam valul !
sarea ne învățase plutirea pe râul de lacrimi,
dinainte de a ne fi !
și chiar ne lăsasem plută,
nicio undă nu ne mai putea desparte UNULne,
doar ne știam dinainte de-a ne ști !
și tot de atunci, și IUBIREA …
dar cui să spui, Marin ?
ei ne-ar fi vroit doar despărți, răspântile însă,
ne erau pline cu îngeri – îngerii ne-au știut povesti,
și iată-ne, de sub fâlfâii de aripi îngerii, cum ne ivim …
ARIPI ÎNGERII !
uau, ce tablou, Mărțișor faci franjuri tabloul universal !
și scoate sânge de curcubeu …
ARIPI ÎNGERII sunt pleoapele care țin în strâns-strâns
atâta-și-atâta ascuns,
ARIPI ÎNGERII, rândunica de ochi,
ce desfată plânsul lacrimei și-apoi o înfașă în valu-i,
și lacrima purcede-n cobor,
târându-ne UNULne pe fir de mărțișor …

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

————————————-

Marta Polixenia MATEI – Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie

3 septembrie, 2018

 

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Casa de la răscrucea destinelor

Aşteptam de mai multă vreme apariţia unei noi cărţi scrise de doamna Francisca Stoleru şi, iată că, la începutul acestei toamne mi s-a împlinit dorinţa, semn că Preabunul ştie şi ce şi când să ne dea pentru a nu ne lăsa să cădem în păcatul lăcomiei. Volumul intitulat: Casa de pe Colina Doamnei, apărut la editura 24 ORE din Iaşi, cu o prefaţă de Ion Holban, s-a dovedit fi exact lectura de care aveam nevoie, aceea plasată la limita între realismul concret al cotidianului şi misteriosul necunoscut înconjurător, acel straniu pe care-l ignorăm doar pentru că am fost învăţaţi să luăm în seamă numai ceea ce simţurile noastre imperfecte pot decela.

Şi cum toată povestea se desfăşoară în acel fascinant şi provocator spaţiu pe care noi europenii îl numim Orientul Apropiat, ea ne readuce în minte poveştile celor o mie şi una de nopţi cu parfumul lor special, cu seducţia nedezminţită de trecerea secolelor. Într-adevăr, autoarea plasează în mod absolut firesc întreaga acţiune a cărţii cu precădere în acest spaţiu multicultural, multietnic, ori confesional deoarece numai aici, culorile, sunetele ori aromele descrise pot întregi şi completa în mod fericit peisajul naraţiunii.

Aparent, însă numai aparent, personajul principal pare a fi o casă, una specific orientală, cu grădini, vitralii şi mozaicuri, o casă care îşi începe istoria cu o iubire asimetrică dintre o tânără cu un nume seducător, exotic doar pentru cititorii europeni, Amal, o frumuseţe cumpărată dintr-un bordel din Beirut de un negustor bogat, dar nici prea tânăr şi nici prea arătos, mai mult lacom de tinereţe şi frumuseţe. Cum este şi firesc, această dragoste unilaterală eşuează într-un adulter, iar Amal, conform obiceiurilor, va fi cea care plăteşte, cumplit, cu viaţa. Tamburina cu care îşi acompania dansurile îşi pierde clinchetul senzual şi dispare printre lucrurile din casă. Însăşi casa se încarcă cu un blestem şi intră în ruină.

Doar că, aşa cum se întâmplă adeseori, ruina ei va fi redresată de mai multe ori de personaje venite din spaţiul realismului cartezian al Europei care sunt convinse că ideea blestemului este doar o simplă superstiţie promovată de câteva generaţii de femei din aceeaşi familie care cunoştea povestea de la prima slujnică a soţiei lui Ybrahim, Huda pe numele ei.

Prin casă încep să se perinde oameni veniţi din alte spaţii culturale şi chiar dacă, în mod fatal, găsesc, aparent întâmplător, vechea tamburină şi se înspăimântă de sunetul ei lugubru reverberat de toată casă, nu iau în seamă povestea blestemului, iar acesta loveşte nemilos. Mdeh, suntem, aşa cum am spus, în Orient, iar aici chiar şi poveştile sunt parte din viaţă.

Cu o subtilitate remarcabilă, autoarea perindă în spaţiul casei oameni de confesiuni diferite: islamici, catolici, creştini anglicani, evrei iudaici sau creştini, însă păstrători ai tradiţiilor deşi veniţi de pe tot arealul european, dar şi druzi. Este felul ei inteligent de a ne spune că în fapt suntem copii aceluiaşi Dumnezeu şi că Acesta ne priveşte pe toţi la fel chiar dacă noi am făcut din religiile noastre doar un prilej de veşnice disensiuni. Vizibile, mai ales într-o perioadă excelent redată în carte, atunci când Europa, iudeo-creştină prin natura ei, îşi vâna cu ferocitate întemeietorii, cei care de fapt contribuiseră esenţial la dezvoltarea civilizaţiei considerată ca fiind cea de referinţă pentru întregul mapamond.

Dar, aşa cum un grafician de succes reuşeşte să redea un chip cu tot ce-i este specific din doar câteva trăsături de condei, Francisca Stolerul poate face acest exerciţiu de măiestrie prin cuvânt. Ea descrie un om, un peisaj, atmosfera unui şteitl din nordul Moldovei, un cartier din Londra ori viaţa rurală a Angliei folosind minimum de cuvinte cu maximum de eficienţă. Nu-ţi trebuie decât o frază ca să înţelegi o relaţie familială sau una de iubire aflată în mugur ori trecută prin sita anilor. Acest mod de a scrie oferă cititorului o captivantă fluenţă a lecturii, iar acţiunea nu are de pătimit din cauza excesului de explicaţii. Este desigur talent într-o astfel de abordare, dar se cunoaşte şi experienţa căpătată din scrierile anterioare.

Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Casa de la răscrucea destinelor” →

Marin BEȘCUCĂ: O undă de cer îmi sfâșie inima

O UNDĂ DE CER ÎMI SFÂȘIE INIMA

Ciclul: Metafizica visului

 

… o undă de cer îmi sfâșie inima,
părți de batjocură, Mme Pogany
călărind o cometă, îmi râde în nas:
ha !
plâng !
din moartea căprioarei durerea
s-a durut în Carpați (cu brazi fără brazi !)
castelul cu care Jules Verne
ne-a dus de simbol simbiozei rai-iad
și iadul mi s-a împăienjenit în gene,
dalta în piatră scrâșnește
morților uitați sub pământ,
viermi în cohorte pulsează
în gâtul veșniciei lăsate
punct fix teoriei lui Thales …
o, Thalasa, legendele-nvie,
și-nvie toți morții,
mormintele se-adapă în fierul de plug,
1907 și-un secol transfug,
aduc Hiroșima în plan vertical,
ajung batracienii în oala cu vin
și eu,
îmbătat cu pelin …
P.S.
dar mă dezbăt sub sedila lui ș,
tai timpul cu litera T,
aduc Dunăre din consoana D,
hai alfabetule ne dă o rapsodie, din R !
aritmetica vântului ne dă un V,
nicicând un limax mai mare în L,
dar eu aștept miezul din noapte cu O,
Orologiul să-mi fie stafie cu S,
necum jumătate din noapte făfă cocoș, C !
dar um C atât de fălos, că F
dejugă direct în miriște hoți de femei neiubite,
hai du-te !
se milogește o clipă cu fusta-mpletită,
în fibră de sticlă …
o femeie găsită datând 800 de milioane de ani,
înainte de nașterea mea,
dar cu sângele roz !
avea în sicriu o lespede cu aspecte din timpul meu,
și-atâta v-am mai spus că eu vin din cuaternar !
că mi se face jenă, cu j mic, de mână,
las manuscrisul în streșini s-atârne,
vină liliecii cu rude vampire,
vampir să mă devin, DE ÎNDATĂ !
dar-hopa … Trump a cerut să se topescă toate
cătușele de pe mapamond,
să-i legăm pe prezumtivi în sârmă-nghimpată,
direct !
închisorile să fie obligate să treacă
prin schimbarea la față …
mă rog,
el are și ceva probleme cu presa,
dar nu mă bag,
o cometă mi l-a cerut de catarg,
să-l leg ?… am întrebat,
dar sirenele au insinuat să-i scoatem dopurile din urechi,
dar nu știau ele ce să intre-n concert …
radarul de la Deveselu încă nu-l învățase
pe Grigoraș Dinicu
dar sârba de doi ruginea Polonicu …
Thalasa-Thalasa, ce te-am mai rugat
să-mi aduci ambrozie crudă,
sirenele tuturor lumilor să uite să cânte !

––––––––––––

Marin BEȘCUCĂ

Dumbrava Roșie

1 septembrie, 2018

Iurie COLESNIC: Lumina călăuzitoare a poeziei

Spațiu absolut democratic, literatura în general, dar mai ales poezia, este tărâmul preferat unde rătăcesc cu plăcere sufletele sensibile.

Sunt oameni care adoră poezia și-o scriu nu din orgoliu, ci din preaplinul sufletesc alimentat din hipersensibilitatea lor.

Ei sunt prea puțin preocupați de școlile literare, de idolii ce dictează moda la zi.

Steaua lor călăuzitoare se află dincolo de spațiul suprapopulat al topurilor literare.

Ei scriu mai mult pentru sine. De aici și fireasca haină a poeziei tradiționale.

Ei scriu mai mult hemografic. De aici și nesfiala lor pentru descrierea sinceră a sentimentului, poezie care ușor poate fi categorisită drept poezie de album.

Dar spre uimirea multor exegeți, în rândurile cititorilor anume un asemenea fel de poezie are căutare. Cititorul admiră topurile; poezia de laborator cultivata insistent astăzi îl uimește, dar ființa umană strânsă în teascurile timpului are nevoie de mărturisire. Iar poezia tradițională, cu metafore ce pun în mișcare sufletul omenesc, te predispune la confesiuni.

In această cohortă a poeților se înscrie și Galina Martea, care, după cele două plachete de versuri „În lumea mea” (Chișinău, Editura Liceum, 1993, pagini 80) și „Îngerii sufletului” (Chișinău, Editura Liceum, 1995, pagini 192), vine la judecata cititorului cu cea de a treia carte „Acasă” (247 pagini, Editura Uniunii Scriitorilor, Chișinău, 1996).

Scriu conștient „la judecata cititorului” și nu a criticii, fiindcă de la Homer încoace anume cititorul a fost cel mai fidel, cel mai temut, cel mai imparțial și cel mai devotat judecător. Deci, el să decidă, el să găsească în sufletu-i loc pentru acest poet sensibil, tandru, demn care este Galina Martea.

Să fie indulgent în cazul unor ticuri poetice, dar să-i semnaleze toate slăbiciunile.

De fapt, din toate aceste elemente și se compune câmpul magnetic și magnific al poeziei unde rătăcesc poeții, rătăcesc cititorii în căutarea luminii călăuzitoare a versului autentic, a unicului vers…

                                                                              

                                                                                                                     Iurie Colesnic

(Prefața din volumul „Acasă”, autor Galina Martea,

Editura Uniunii Scriitorilor, Chișinău, 1996, pagini 247)