George Anca

IBSENIENII

Canon în două acte

I. IBSENIENII

II. TU

 

 

I

IBSENIENII

 

1

 

Dansul morţii sau despre diavolul din om.

Căpitanul: Să fie viaţa ceva serios sau doar o farsă?

Alice:  Ăsta ne-a fost destinul? Ne-am aruncat în aer!

Ibsen: A trăi înseamnă a lupta contra demonilor inimii şi creierului.

Alex: Nora din prima. Eroism depăşit.

 

Rebreanu la centenarul Ibsen. Cioran izbindu-se de Ibsen, ucenicul la un farmacist din Grinstad, pe timbru bulgăresc. Rosmersholm la Naţionalul bucureştean în 1895. Tradusese din el şi Maiorescu, Micul Eyolf. Regele Olav al V-lea i-a dat lui Ciulei medalia „Sf.Olav” în 1982, pentru montarea lui Peer Gynt, în America.

 

           „Copilul din flori al lui Dumnezeu pe pământ” (Pretendenţii la coroană”), deus caritatis (Brand), adevărul şi libertatea (Stâlpii societăţii),  Nora (O casă de păpuşi), Soarele, soarele (Strigoii), tată (Un duşman al poporului), dracu (Raţa sălbatică), răposata (Rosmersholm), pe propria răspundere (Femeia mării), asta nu trebuia s-o facă (Hedda Gabler), al meu, al meu (Constructorul Solness) – cam aşa sfârşesc ibsenienii, pe începuturi: -Ce întârzie atâta înăuntru? – Străine, stai. – Peer, tu mă minţi. – A, dumneata băteai la uşă? – Helene, ascunde pomul de Crăciun. – Ce vrei? Stai acolo! Eşti ud leoarcă de ploaie. – Asta e, domnule Billing: cine vine prea târziu la masă, găseşte mâncarea rece. – Iaca, Jensen, ascultă o clipă. – N-ar fi bine să încep a pune masa, domnişoară? – Ei, Ballested, ai reuşit să le faci să lunece? – Nu, zău! Am impresia că încă nu s-au sculat. – Nu, în curând nu voi mai putea rezista – în traducere, de unde original norveg, şi ambasadorul şi-a luat zilele de concediu. Vide The Quintessence of Ibsenism or C. Hoissescu, student ibsenian, la patul celui paralizat (Ibsen, taică-meu)

          Noi, ibsenienii fără voie – n-o mai fi nevoie de Ibsen nici în Norvegia – ne bucurăm cum vikingului i-a crescut părul corabie înainte de a ne lua fata de nevastă.

          Săptămâna viitoare, la Înalta Curte.

          Apoi, Premiera.

 

2

 

          Miercuri ziceam să urc în tren spre tine. Cine crezi că m-a amânat? Henry Coandă. L-am văzut la Athenee Palace şi trebuie să vorbesc vineri la ora 17 cu el, când se întoarce din Moldova.

          Şi Adrian Maniu mi-a dat un document care-l priveşte pe inginer, şi revista aşteaptă interviul.  Unul de la radio mi-a zis că-mi plăteşte dacă-l duc.

          Wili, de l-a cunoscut pe tata, cerându-i poza lui Coandă, i-ar fi spus lui H.C.:”un tânăr capabil, de prin părţile Găeştilor (ştii, aproape de Vrăneşti, îmi completa mie) ar vrea un interviu…” „N-am timp, sunt foarte ocupat”, i s-ar fi răspuns. „Cinci minute şi scoate el destul”. Cert că Wili a aflat cum au mers lucrurile, că m-am dus cu unul după mine, cu o cărţulie a ăluia etc. Coandă ar fi spus că a rămas încântat de cel cu părul des şi creţ.

 

3

 

          Adjunctul i-a spus că nu sunt eu ăla, nu eu am criticat la radio situaţia agricolă din satul Moldoveni-Ilfov (deci eram dezirabil).

          În faţa publicului a vorbit frumos Şerban Cioculescu. Cum să nu vorbească frumos având cultură multă şi spirit de observaţie, iar, în plus, îşi ţinea singur microfonul meu, ca un cântăreţ de muzică, nu de literatură, şi mă învârteam pe lângă el de n-au putut filma şi poza cei 9-10 cu aparate de lumină…

          Toate bune până mi s-a părut că o să-mi curgă nasul. Mă distram sincer, de la un timp, cu nasu-n piept, de frică, fiindcă, aruncând o coadă de ochi la costumele arcului de cerc al oficialilor – eu, curăţel pe dedesubt, aveam fâşul la fel de jerpelit ca paltonul lui Cioculescu, dar al lui scos, criticul spunând c-a venit în hagialâc dintr-un costum elegant de academician corespondent – nu-mi prea venea să mă aventurez cu mâna stângă în buzunarul de la pantaloni după batistă. Nu mi-a curs totuşi nasul. Imprimarea a reuşit. O dezvelire de placă, nişte coroane la mormânt şi fugi în Bucureşti, unde am cam avut de lucru chiar pentru 3-4 minute câte s-or difuza astăseară, rămânând să dau drumul pasajelor frumoase mâine sau pomâine sau răspoimâine la literar.

 

          Am scris la piesa începută ieri. O să încerc 3 părţi. Partea întâi este în urma părţii a doua – ţi-am mai spus, parcă, dacă nu, o să-ţi spun altădată. Mă tem că voi scrie la partea a treia acum, fiindu-mi foarte neplăcut să inventez nişte terori aplicate de Şacote (mie mi se pare că am auzit numele ăsta la tanti) unui sat întreg. Mi-e (o) jenă de un titlu cu sens care-n urmă n-ar mai plăcea şi atunci am recurs, deocamdată, la titlul cu numele ăsta: Şacote. Numai că povestind unui franţuzit de pe aici, a început să mă ia cu întrebări despre „Şacot” al meu… În fine, iartă-mă că îţi povestesc astfel de lucruri, dar înţelege-le aşa: nici o oră n-am folosit-o altfel (deşi nu era permis…) decât scriind la piesa aia şi, să-ţi spun drept, poate nu-mi dau seama, trei persoane îmi plac, anume: Şacote, Lucrin… al treilea nu-l mai găsesc. Mă gândisem la Mari Reduceri, dar nu e. Lucrin să ştii că e nume de fată. Şi să mai ştii că personajele, în partea a doua, sunt toate rudă, anume pentru a exclude orice implicaţie erotică. Oho, să-l vezi pe Şacote când se angajează să „simtă” cu puţin înainte momentul când nepoata lui va intra în casă etc…

 

4

 

Să-ţi spun ce mai e prin mahalaua noastră. Am fost la Văduvi. Vasile nefiind acasă, l-am chemat pe frate-său, Sandu, să-mi citească din ce-a mai scris, între timp a venit şi Vasile. Foarte multe discuţii, cum era de aşteptat.     Am văzut un semnal cu coperta ta „foarte elegantă”. Cât despre coperta la cartea Domniţei, la toată lumea place, iar Vasile m-a ţinut vreo oră de vorbă că s-o interpretez eu şi să-şi dea şi el părerea, că pe lângă cerul galben, pata albastră e soarele, apoi pământ şi drum etc.,etc. Despre drum, le-am spus că pe tine te obsedează celulele.

          La editură l-am întâlnit şi pe Ion Marin Iovescu. Pe care l-am reîntâlnit pe stradă şi apoi în librăria Eminescu, unde intrase într-o doară. Ceaunul! Că-i place foarte mult. A mai zis că noi scriem ca să ne aflăm în treabă, dar lasă. Mi-a povestit că securitatea i-a ars vreo 15 manuscrise de cărţi, fără să le citească. Iar dacă le citeau şi vedeau o „frunză verde”, „Ce vrei să spui?” întrebau. „Se lasă noaptea…”, „Cum adică?” ziceau, şi poc, poc… Asta, în gura mare în librăria Eminescu.

 

          Aseară, după ce ţi-am scris, pe la 21, am plecat iar la Vasile, să-mi dea o carte, şi abia că era plecat la cârciuma scriitorilor unde, ducându-mă, l-am întâlnit pe Calea Victoriei şi ne-am întors de-am băut până la 12 noaptea, eu un singur pahar de vin, pe nemâncate. Acolo erau granguri, Jebeleanu şi Crohmălniceanu, Marin Preda şi Breban şi Carandino, mulţi. Ne lăsăm înfleşcuraţi de ce ne înconjoară ( Dumnezeu să-l ierte pe Adrian Maniu, împerechetorul de cuvinte).

 

          Mi-a dat telefon Vasile Văduva, relatându-mi ceva despre cartea mea de la editură. Mă aşteptase ieri seară – i-am explicat că m-am dus la Alixăndria. El era dispus, am înţeles, să mă duc astă-seară să mai discutăm, dar i-am spus că mă duc la radio. Am mai vorbit cu Ionică şi am vrut să plec la radio dar am pierdut cheia de la birou. Am luat pe cele de la şifonier (două) în buzunar şi am plecat. Pe drum, m-am răzgândit şi am venit de-am anunţat-o pe tanti că mă duc la Vasile, unde m-am şi dus – ce oameni şi Văduvii…pentru ieri seară şi astă seară aveau, mi s-a părut mie, mâncare la care să stea şi musafiri; să mă ierţi că am mâncat numai eu de 2-3 ori, de câte ori am fost la ei, că n-am avut încotro, dar e cazul, când te vei întoarce, să nu-i uităm în zilele noastre cu mese mai de doamne-ajută.

          Şi, cum ştii, am discutat, eu şi Vasile, în marchiză, că s-a încălzit acum – nu era frig chiar deloc – până a trecut de 12 şi s-a făcut chiar 1. Suntem, cred, doi prieteni de spirit, care ne înţelegem în afara lucrurilor întâmplătoare. Ce e important în asta e că ne deosebim în multe fundamental, însă totul seamănă cu o conciliere, o acceptare, nu lipsită pe undeva de măguliri şi unice încurajări, reciproce. I-am spus chiar să nu cumva să moară mâine sau, dacă nu moare, să nu facă o crimă şi netam-nesam să se certe cu mine, că mi-e frate şi treaba lui dacă şi eu îi sunt.

Ieri am primit un telefon de la Vasile – să-mi ceară colaborări la ziar. Eu i-am spus că-l vizitez, ceea ce am făcut.

          Alda e mai lungă, o tunseseră scurt şi n-a zis nici pâs, uite-aşa s-a intimidat. Am jucat o partidă de şah singură şi pe urmă m-am dus cu el pe la magazine de şi-a cumpărat o bluză cu mânecă scurtă, un pulover, „en coeur”, o geantă de voiaj maro şi pantofi din pânză (ca ai mei, de la acelaşi magazin din Lipscani). Pe ce a pus mâna aia a luat şi a fost mulţumit (pierduse zadarnic o juma de zi mai înainte, cu Elin.) A zis că o să mă ia mereu, ce mai.

          Ne-am întors la el şi am vrut să-i spun Aldei povestea Albei ca zăpada, dar nu ştiam decât ceva pe la început şi i-am spus că o să i-o continue mamă-sa. Nu mai scăpam de ea, de unde la început tăcea mâlc.          Venise şi Mitică Alexandru, apoi şi Elin. Pe la zece a plecat Mitică, iar Elin nu şi nu că să joc eu şah cu el şi i-am luat iute-iute 3 partide.       Familia Văduva e foarte dornică, de la mic la mare, să ne viziteze (îi spuneam Aldei că noi ne-am mutat de la Vivi, unde? undeva pe la marginea Bucureştiului, iar ea: Mami, ştii unde s-a mutat Gigi? Pe la marginea Bucureştiului. Le-am spus că o să-ţi scriu juma de scrisoare despre Alda.

 

          S-a întors d-l Şora azi de la Paris. Am discutat mai mult – în picioare (eram în biroul meu şi nu prea aveam un scaun mai ca lumea să-i ofer).

 

          M-am întâlnit cu Ziatas şi, de la slujbă, m-am dus în Drumul Taberei, la el, de-am tradus mai departe din „Dodecalogul ţiganului”.

          Dumitru Alexandru mi-a spus că, prin miracol, s-ar fi cronicizat boala lui Vasile. Domniţa şi Alda, aseară, erau altfel, mai luminate şi mai puţin distruse. Duminică am fost la Cernica cu „Roagă-te pentru mine”, cartea lui Vasile.

 

5

 

          M-am dus la editură, unde am schimbat câte ceva în manuscris. Mi se pare că mâine voi semna şi contract. O să duc, tot mâine, încă o copie, pentru a putea fi trimis un exemplar la Direcţia Presei, nemaifiind timp, din anumite motive (puţin secrete, n-am prea înţeles) să fie dactilografiată cartea în editură. Am rămas, deocamdată, la titlul „Eres”. A venit iar vorba de vignetă şi am întrebat dacă după Paşti e târziu.

          Iisus recomandă să nu te intereseze ziua de mâine. Ajunge răutatea zilei (de azi), zice. Oricât l-aş respecta, ziua de azi n-a fost până acum rea, chiar dacă nu mă gândesc la Mâine, ci când o învia el, la ziua aia, a doua după naşterea mea. Vine Ionică pe aici peste vreo jumătate de ceas, n-o fi el aşa de în stare să-mi strice ziua. Dimpotrivă.

          În cartea lui Mămăligă, se moare mult, în principal – de foame. Românii se înţigănesc, ţiganii se înromânesc. Găoace linge bruma.

 

          Am evoluat cu emisiunea mea „Mioriţa”, azi am imprimat-o pe Zoe Dumitrescu-Buşulenga.De doctorat n-am găsit cum să-i spun. Am trecut pe Dionisie Lupu, la cineva la care n-am mai fost niciodată: marele Dimitrie Cuclin, muzician, poet, filosof – 87 de ani (doamna Zoe Cuclin e trecută de 90). Servitoarea mi-a spus că dorm. M-am dus de l-am imprimat pe profesorul Papadima şi m-am întors la maestrul Cuclin.

          Cuclin e cunoscut în toată lumea, mai cunoscut în lume ca la noi, a fost cineva prin alte capitale. Iar când am intrat în camera lui de boală am simţit un fel de lumină paradisiacă. Pereţii erau total căptuşiţi cu tablouri, şi ce tablouri. Paradisiacă, paradisiacă, însă cel mai masiv tablou era un nud intimist, clarobscur în voluptatea lui. Am ameţit, dar nudul m-a amuzat în faţa marelui bătrân, care era sublim, ochii jucăuşi, faţa de-o frumuseţe covârşitoare, o minunată chelie, cu pletele în părţile cefei, mititel şi jovial, neauzindu-mă dar vorbind cu mine: – Te-a impresionat „Baciul moldav”? – Da. – Da? Şi mi-a citit, cu mult greu, şi acest sonet.

 

          Întârziasem la arhivă cu un ziarist, acolo îmi citisem, în dosarul repartizărilor promoţiei mele, încondeierea pe care mi-o făcuseră organele facultăţii: bună.

          Şedinţă cu rectorii nou-aleşi. A vorbit Malița o oră. Îmi luasem ceva notiţe. În pauză, mă cheamă la el şi îmi spune că vrea să se publice în cutare revistă ce-a vorbit. Îi spun că e minunat. Mă întreabă dacă s-a înregistrat, zic da, am văzut o stenografă. Ies, întreb de stenogramă: nu se făcuse. N-am decât să scot după notiţe. Şi aşa mi-a trecut ziua. La 4 nu m-am mai întors în şedinţă, am transmis comunicatul prin telefon la Agerpres, l-am sunat pe d-l Diaconu şi, în loc de şah, m-am trezit că mă duc cu el la stadionul Republicii. El ajunsese şi antrenor adjunct la sărituri (antrenor plin e un evreu prieten cu el de 40 de ani).

 

6

 

          Dus la fratele lui Valeriu Anania, întors după 3 luni din SUA cu un exemplar din „Calendar” (restul vin la sfârşitul lui ianuarie cu vaporul) şi un extras din articolul semnat de Constantin Noica în „Calendar” (mie mi-au publicat, onorabil, fără nici o modificare sau tăietură, articolul „Literatura americană în România”). M-a ţinut până aproape de 11 noaptea (şi stă-n Pajura) să-mi povestească ce e cu America aia, de mi s-a luat.

          În fine, a doua zi, azi, după ce m-am întors de la redacţie, ajuns acasă la vreo 3 fără 25 am încercat, aducându-mi aminte într-o doară, un telefon la Centrul de logică, spre a vorbi cu Noica, pentru unicul exemplar din extras. A zis să ne întâlnim la 3 (tanti tocmai se dusese să încălzească mâncare şi nici s-o anunţ că plec n-am mai avut timp, ca să nu-l fac să aştepte – m-am întors la 5 şi am mâncat, nici dânsa nu mai mâncase – of ce suflet, că i-am făcut şi scandal, dar degeaba).

       El a mers la „Izvorul rece” să ia masa, l-am condus şi am stat de vorbă. De-aia sunt zguduit. E cel mai mare om pe care l-am cunoscut. Ce i-oi fi spus eu, că n-a fost nemulţumit, pare-se, conform exigenţei lui, de care ţi-am vorbit. M-a pus să-i vorbesc despre mine, să-şi dea o părere ce-ar fi bine să fac. Am vorbit, dar am impresia că n-am spus nici un cuvânt.

        Aşa fel că filozoful s-a abţinut de la un sfat propriu-zis, nici să mă întorc la matematică, nici să fiu un naturalist, nici să mă ia în şcoala sa… Dramul de înrâurire se irosise? Ba. Am adăugat eu că e o şansă să mă ia în şcoala lui. Pentru mine, şansă. Şcoala d-lui, mi-a spus, ştiu cum este? D-lui să înveţe de la cei ce-o urmează. Îmi convenea etc. Mâncase. Zice: ”nu vrei să ne vedem? Azi e 19 ianuarie, ai un calendar? Pe 19 martie să ne vedem. În ce zi cade? Joia. Bun.”

          Deocamdată, a rămas să fac una nefăcută, să învăţ tamilă sau să fiu Dante. Deci nu s-a ales ceva sigur încă.

 

          Am petrecut o seară fascinantă ieri la domnul Noica. Ajuns acasă, am citit un extras pe care mi-l dăruise. Deşi ne-am dat întâlnire joia viitoare, am vrut să-i spun mai repede părerea şi am început o scrisoare pe care am sfârşit-o la slujbă (spuneam, în final, parcă nu v-aş trimite-o; motiv: mă întrebase dacă tu mi-ai da voie doi-trei ani la învăţătură şi făceam afirmaţia, azi, că nu ştiu că da), am pus-o în plic, cu timbru, şi o duceam în mână, mergând cu Şora, dincolo de minister. Şi am ajuns la mere, vizavi de Sf. Iosif – am luat şi eu 1 kg. Ne-am despărţit (la revedere mere) şi în drum spre Cişmigiu, ba în parc, mi-am adus aminte de scrisoare – pierdută. Preţul ideilor cuprinse a crescut.

 

          7

 

          Sunt în Biblioteca Academiei. Ai întrerupt obiceiul scrisului – ce-o să mai citim când vom fi bătrâni, dacă acum nu ne-o fi interesând? Aş scrie „Cetatea transcendentă”. Mi-a sosit cartea: Qu’est-ce que la metaphysique de Martin Heidegger.

 

          La aeroport m-a pus de mi-am desfăcut geanta şi m-a căutat de bombe, pistoale, şi chiar bricege, pe care mi le-a luat pe toate şi mi le-a dat înapoi la Timişoara. Am zburat cu un Il18, în condiţii mult mai bune decât cu ăla de Suceava. Se servea coniac, cafea. Eu n-am băut, atât din spirit de economie, cât şi datorită păţaniei cu pepsi de lângă Bacău…

 

În Orissa, ca să nu mai scuipe domnii pan (betel) pe pereţi, şefii au zugrăvit primăria cu sfinţi şi nu mai scuipă nimeni, se roagă. Nici hoţii nu mai fură, că l-au pictat pe Jaganat şi au scris ceva gen „te văd, te văd”. Tot pe acolo, sau parcă în sud, profesorii s-au organizat în coruri şi merg pe la case să cânte veniţi la şcoală, veniţi la şcoală, le dau haine şi potol (corn cu lapte) dacă vin.

 

Nansi

          Tu însăţi îţi poţi inventa job. Scrisul ar fi o alegere ce-ţi mai surîsese în adolescenţă. Fără să treci prin umbră de epoleţi, să transformi ghinionul în literatură. Din România vin la bursă în India cârduri de fete şi nici un băiat. Nu ştiu dacă merita să venim tocmai aici.

          Pentru comunicarea ta Antonioni la Florenţa, tata îţi trimite o idee care i-a venit citindu-l pe D. H. Lawrence. Zice că poţi să adaugi o comparaţie între Blow-up (Londra, grădina, crima) şi capitolul Florenţa din romanul Aaron’s Rod (Florenţa, piaţă, furt).

 

          Dragă Miţă, în clasa a X-a am avut ocazia să-ţi cunosc mai bine caracterul căci vorba proverbului

Nu iubi ce e frumos

Căci te poate înşela

Ci să cauţi caracterul

Ca să poţi a-l admira.

 

          De aceea, dragă Miţă, am căutat la tine caracterul. La orele de teză când am văzut cu cât curaj copiai mă gândeam că şi copiatul este o artă pe care tu o posezi. Dragă Miţă, de câte ori mă gândesc la tine îmi aduc aminte de simpatica ta soră Pia. (Miercan Adrian)

 

Acum joci în teatru ritual metamorfic spânzuratul din tarot klingoniană ori Freyja Friday alamană longobardă oroboro alienă  eliană babalondă valkyrie călare pe nor alb

Oi mai veni la viaţă din foc şi gheaţă în Ginnungagap

Ochi în ochi har în har la fântâna lui Mimir în Midgard

 

Ion Iuga

          Trebuie să recunosc că voi muri în propriile mele mituri cu durerea că nu le pot transmite şi altor lumi. Am doar teama că va veni o vreme în care fără oameni ca mine ţipuritura va pieri şi va râncezi şi sensul existenţei sale (6-XI-78).

          Eşti membru al Uniunii Scriitorilor, validat şi definitiv printr-o pledoarie a lui Şt. Aug. Doinaş.

Stelian Tăbăraș

Statuia ta ce-ţi mai face? Creşte? A făcut o crăpătură în care s-a ascuns un zeu. (Stelian Tăbăraş, 12IV 967, adică ziua ta).

          Asemeni pictorilor de biserici (pictori de ctitori) să mă imaginezi mare, în prim plan, ca fiind prietenul tău cel mai vechi şi abia apoi pe ceilalţi, făcuţi în ultima jumătate de an (cea mai lungă jumătate a anului) înşiraţi descrescând spre dreapata icoanei. (20VI967).

          Mă înduioşez când văd undeva lipită câte o etichetă cu numele tău. Dă-mi nişte sugestii în legătură cu nişte epitafuri cerute mie de către rudele unui bărbat îngheţat pe munte la câteva ore după revelion (unul pt. cruce, altul pt. Munte).

 

          Şi tu şi Marquez aţi apărut în acelaşi număr al „României literare – era joi, 30 martie 1978. Tot atunci eu luam drumul spre Moldova; ca să vezi coincidenţă! (Ion Andreiţă)

          Mi-e un dor nebun de vremurile de odinioară când în Bucureşti sau la Jariştea, sau la Roşchila ne căutam găsindu-ne cu adevărat. Acum poate răceala din trup se întinde ca o pecingine şi peste suflet şi nu mai avem timp de trăit. (Dumitru Pricop, 22 oct. 1978).

 

          Mai trece, din când în când, prin cabinetul meu cu raze, câte un scrib îndoitor de potcoave cruciforme şi aflu că mai stârneşti invidii (semn că nimeni nu-te-uită-), de două luni sunt ministru cu rang de preşedinte al cenaclului „V. Voiculescu” (la valeur, vezi bine!) iar în ianuarie trecut medic primar după un concurs sub secera căruia multe capete căzură. (Nicolae Neagu)

 

Fie pâinea cât de rea

Bună e şi-n Grecia

(Mircea Sântimbreanu, Atena, nov.’96)

 

           Aici – tu eşti un om push şi poţi ajunge la o universitate prof. Acolo: decenţa a dispărut, corupţia e regină!/ Lumea o conduc unii pe care nimeni nu i-a văzut şi nu-i va vedea. Un joc ascuns al unei puteri nesfârşite. Ce vorbeam de nea Măiastră – „nu i-a respins niciodată” – deşi nici aici nu-l agreează, îl fac abstract, zic ei! (Sorin Stratilat)

 

Cost. Grig

          Dacă fiul meu Ionel este pe mâna D-tale Te rog ai grije Iar dacă nu este scrie-mi urgent. ?Da – Nu. Şi pe acest principiu îţi voi fi recunoscător. Te salută al D-tale Unchi. P.S. (Dragă Gigele) Mihail Sadoveanu a decedat. Anton Pann a decedat şi alţi autori clasici. Te rog să ţinem legătura că viitorul va vorbi.

 

Noana

          Măi frate cred că l-a dat afară pe Petrică şi din cauza femeii ălia de îţi spuneam eu. Că la trei săptămâni a dat-o şi pe ea că era telefonistă la uzina de sodă şi acum s-a dus tot la fabrica de marmeladă ca muncitoare şi trece pe la poarta mea şi copiii face mămico uite pe femeia pe Ţâştoaica te mai face să şi râzi.

 

Ionică Alexe

          Eu şi fapte ambiţioase. Sigur aş dori să arunc pământul în neant sau să-l fac bucăţi. Şi aş începe cu Imperiul Rusesc!/ Dar fiindcă n-o pot face am renunţat de mult – singura mea ambiţie pe care o am este să mai trăiesc numai câţiva ani liniştiţi în această ţară odihnitoare./ Nimic mai mult./ Rânduri mărturisitoare şi sincere de la mine. De ce? Te-ai reprofilat. Te-ai făcut popă. Nu-mi amintesc să mă fi spovedit mai mult de 3 sau patru ori. Dar în scris niciodată. Şi nici n-am de gând să o fac. Oare voi mai sunteţi aceiaşi? Da mai vorbesc şi Româneşte dar aş fi fericit dacă aş uita să mai vorbesc româneşte./ La revedere? Nu-mi vine să cred. Seamănă prea mult cu o minune şi eu nu cred în ele.

          „As you make your bed so you must lie.”/ Yes, my friend, come back to earth, there isn’t anything else I can do. Do you know? „Every dog has his day”. What about yours?/ She’s apples. (It’s all right)./ Sooner or later you will understand me./ Yours faithfully./ Three mice walked into a bar, sat down and began some serious drinking. All three eventually became thoroughly drunk and in due course each began to boast about how brave he was. „I am going to tell the publican in this joint that the service stinks and the beer is terrible”, said the first mouse. „That’s nothing, sneered the second mouse. I’m going to go to Canberra  try and find Ol’Gough and tell him what I think about him wrecking the country.” They both looked at the third mouse who was sitting there all glassy eyed an demanded, „What are you going to do?” „Me? I’m going to lay the cat.” (30.10.74)

 

8

 

          Moretta: Hai să vezi toată Roma, Giannicolo, Montemario, Pincio (el merge în India). La cinema se fumează. Mă romanizez ca dacii. În piaţa Navona, o doamnă cu doi căţeluşi negri a fost atacată de doi dulăi roşii şi plângea în italieneşte. Prostituatele fac focuri şi strică trotuarele. Numerele caselor sunt la rând: 32 şi 33 pe aceeaşi parte

          Am discutat cu Gangi – cel care răspunde de burse – şi filmul lui Visconti – lui nu-i plăcuse decât încoronarea, adică începutul, i se părea scris prost – de altfel Visconti ar fi fost bolnav când l-a scris. Cum i se traduce o carte la noi, îl voi intervista şi pe Gangi (şi aşa, cu nesfârşitul sciopero, prin cutiile poştale italiene „per tutte altre destinazioni” zac vreo zece). Am vorbit azi a doua oară cu Alberto Moravia.

          M-am gândit să scriu o pantomimă. Personaje: Ziditul (îl cunosc cel mai bine), Fratele (şi călugăresc şi de sânge), Fanciulla (eventual Sfânta Filofteia a noastră). Am întâlnit o mască de marmoră albă – a Ziditului. Mă voi e(va)pura dintre cele mai singure statui (ale Vaticanului) cu tristeţea pantomimică de a lăsa o Romă ce m-ar fi putut preface în marmoră.

 

          Sunt în tren, Formia, farul, mare-orizont, vine Napoli, Sicilia, bălteşte Mediterana printre crângurile de lămâi care copţi care înfloriţi, Palermo, mâine Caltaniseta, la procesiune ca la Jieni.

          Plec din Palermo, unde am văzut domul San Reale, catedrala, Promontoriul, Santa Rosalia şi oraşul, l-am intervievat şi m-am împrietenit cu Leonardo Sciascia. Călătoria mi-a priit Sicilia frige inima te miri când. Babilonia din Napoli îţi gâdilă fiinţa spre cântec. Milano e civilizaţie la 30-40 km de Elveţia, 40-50 km de Franţa. Veneţia fantascienza, Florenţa mult catolică într-un cult de sine, renaştere de taină, umanitatea divinizată luminează picturile lui Botticelli sau Raffaello, de umbra adâncă a păcatului originar par tăiate picturile veneţienilor sau napolitanilor, divin şi nesfârşit de tragic trăieşte fiinţa în picturile lui Leonardo da Vinci.

          Încât, ajuns la Roma, nu mai îmi doresc să venerez fiecare colţ de caldarâm şi de hazard. Numai că n-o trădez în aceste zile de după călătorie. Astfel am pornit spre Vatican. Capella sistina era deschisă. Judecata de apoi a lui Michelangelo. Laocoon(te), zeus, împăraţii ştiuţi din cărţile de şcoală, fiare sfâşiindu-se, mumii svelte numai piele şi os, uneori şi puţin păr pe cap, Loggia lui Raffaello, măşti. Sunt prea diplomat cu mine însumi să-mi recunosc vreo dezammăgire, dar mă fericesc de a fi gustat, măcar şi în iluzie, bucuria ori speranţa adevăratei cunoaşteri, a împărtăşirii dintr-o realitate estetică de genul Florenţei. Iluzie şi speranţă pentru că abia dacă am zărit şi ştiu că există opere ale unui milenar război de sine.

          M-am gândit mai des la Florenţa în Vatican. Feţele paznicilor îmbrăcaţi în haine helvete nu exprimă teroarea şi mania artei. Vraiştea de marmoră şi sfânt ulei zdrobise foiţele impresionabile, bice fumegânde într-o încăpere cu lilieci plictisiţi.

 

Trimite-mă cu blestem la gurile iadului cât mai am de trăit

nu aud, nu văd, acele ceasurilor îmi retează ochii de iarbă mare

strigă-mi viaţa cu morile scârţâind pe ape

mi-e sete de pe acum, antica fântână mă rupe

iar eu blestem şi până la diavoli mai este

mă amestec în lemnul şi piatra şi putregaiul

rădăcinilor unui deal de comori hoţeşti

mă huruie rumeguşuri de fiinţe şi

iar îmi las limba în cruce cu praful şi pulberea.

A doua e o epistolă ţie (nu înnebunită, fără şir ca asta de aseară) scrisă azi 29 aprilie 1973 în Capela sixtină – n-am mai găsit o ilustrată (iartă-mă):

nu cântam în capelă

în Capella sistina

nu în Capella sistina cântam

cântecul capelei

nu al Capellei sistine

al cui cântec unde-l cântam

nu al capelei

nu al Capellei sistine

al iubitei afresce al egiptencei

sau cântecul leagănului iubitei

în glasul nostru

nu în Capella sistina

capela cântăm

cântăm în glasul nostru iubita

 

          Mi-am întrerupt lucrul la teză, plimbându-mă până la Nana în cameră şi înapoi. M-am culcat cu gândul la diavol. O tot îndemn pe maică-mea să meargă la biserică, să se roage. Nu-mi scrie stiloul, mi l-a folosit Nana.         Atmosfera în casă e sobră. Eu fac pe doctorandul cu toată lumea.         Maică-mea uneori se întrece în prăpăstii, alteori e cocoană de comitet. De mâine începe tratament (iradiere) la Elias – „Să nu spun vorbă mare, eu cred că e operabil”, Trestioreanu.

          Dumnezeu cred că intră în acţiune atunci când tu însuţi renunţi să te mai ai în grijă, să-ţi mai fii stăpân. Nu i-am mai dat nici un semn lui Cuclin, mă mănâncă, ori mă pune cipilică.

 

II

TU

9

 

Elisabeta

 

     până în prezent ne aflăm în picioare aşa erea şi tata în ziua când a venit fulgerul din cer a fost la sapă şi toată ziua a spus la poveşti şi le-a cântat la femeile de la sapă şi seara s-a aflat mort nu ştiu ce mă ţine de nu îmi vine să plec de la vitele astea să vin şi eu pe la voi că mi-ai zis că nu poţi veni că ai servici în minister îmi înkipui că eu sunt la vaci şi tot nu pot să plec nici pe la Nonica nu am mai fost de 3 luni că nu ne lasă avem numai 2 ore pe zi de 12 până la 2 ca la fabrică

 

          am luat un purcel de la colectiv şi l-am ţinut 3 luni la mine şi i-am dat drumul pe afară şi s-a dus tot la porcii colectivului şi l-au omorât n-am fost acas erea gras şi frumos şi porcii nu l-au mai cunoscut

 

toate rudele din sat

toate m-au întrebat

că le este dor de voi

şi nu mai daţi prin Bercioi

mama este tot bolnavă

şi vrea şi ea să vă vadă

când ereai mic te legăna

şi mult te iubea

că semeni mult cu Nenea

 

Gicule şi Rodică eu vă rog să vă înţelegeţi şi fiţi veseli ca toate vieţuitoarele care sunt vesele şi cântă toate în glasurile lor florile au înflorit iarba a înverzit toate pădurile încep să înverzească miei şi iezi aleargă pe câmpii toate sunt fericite că a venit primăvara aşa să fiţi şi voi veseli şi fericiţi că sunteţi încă copii

 

Scumpul meu Ofiţer frumos în primul rând să-ţi spun cie am auzit de la oameni am fost pe la Nonica şi m-au întrebat de tine dacă ai terminat armata şi cie servici vrei să iei şi le-am povestit eu de Maiorul ciela care a venit după tine şi vor să-ţi dea servici la ziarul Armatei şi toţi care au auzit sau mirat cum poţi să ajungi acolo că mulţi ar fi vrut să intre acolo dar nu au putut şi când am plecat la Nonica mam întâlnit cu andrei şi ma întrebat de tine şi iam spus şi lui şi a rămas mirat când a auzit şi mia spus sîţi scriu şi sîţi spui că este fericie de tine că are şi el unu la armată este Doctor Militar şi a zis că are 3000 de lei pe lună şi tot cie îi trebuie ciea mai bună mâncare la popotă este el zicea că este de 40 de ani învăţător şi acum are şi el 1000 de lei pe lună şi îl comandă toţi dar pe fiul lui îl respectă toţi şi facie 8 ore de servici eu nu pot să te comand faci cum crezi numai să poţi trăi bine dar cred că bunul Dumnezeu nu te o lăsa că el are grije de toată lumea şi treci prin toate dacă eşti sănătos eu te rog să te fereşti de răcială

 

10

 

Puiu.

          Totuşi s-ar părea să te mai gândeşti, sau numai îţi aminteşti şi de mine câteodată – „un suflet mic” – aşa cum m-ai caracterizat în ultima scrisoare. Apreciez ca sinceră afirmaţia ta că poate n-ai fost tu în scrisorile celelalte şi aş dori din tot sufletul să fii „tu” tu adevăratul meu copil în scrisorile viitoare.

          În sfârşit, a crăpat ceasul şi am primit şi eu o scrisoare de la voi pe 27 dec. 1977.

 

          Am terminat „Critica raţiunii pure” I. Kant şi-ţi mulţumesc pentru că mi-ai recomandat-o şi mi-ai dat-o s-o citesc. Dar să ştii că ţi-am mai făcut prin ea unele sublinieri, pe care cred că mai este necesar să le revezi şi tu./ Mare bogăţie filozofică! (intelect, apriori, transcendenţă etc. Şi mai ales întrebările lui:”Ce pot să ştiu? Ce trebuie să fac? şi la ce aş fi îndreptăţit să sper? Nu ştiu dacă le-am reprodus exact pentru că nu am aici cartea.)

          Interesează-te la voi acolo şi scrie-mi şi mie cam care este stadiul de dezvoltare al apiculturii (câte familii de albine sunt în toată India – dacă au statistici – ce producţie medie de miere dă un stup pe an, ce preţ are mierea la voi.

 

          Acum câteva zile am primit o altă scrisoare împreună cu revista Sonhind, scrisoare din care am reţinut un lucru  foarte îmbucurător. Şi anume starea de optimism nouă şi mai bună, în care te afli, lucru care drept să-ţi spun nu prea se simţea din cuprinsul celorlalte scrisori

           Am primit şi fotografia cu mustaţă. Foarte frumoasă, dar te face mult mai serios, sever nu ştiu cum să spun, decât te ştiu eu în realitate. Dar din două rele aceasta tot este mai bună; vreau să spun decât figura aceea hidoasă de terorist cu barba aceea neîngrijită cu care ai apărut în revista Luceafărul. Pur şi simplu eşti de nerecunoscut, şi eu nu cred că tu ai făcut ceva rău cât ai trăit în ţara ta şi nu vrei să-ţi mai apară figura cunoscută de atâţia prieteni şi care nu era deloc urâtă./ Un proverb românesc spune : „Poartă-te cum ţi-e portul şi vorbeşte cum ţi-e vorba”. Şi de aceea eu îţi sugerez ideea să te mai gândeşti chiar şi la modul cum apari în faţa celor din jurul tău pentru că de multe ori un lucru sau chiar numai un gest la o personalitate (şi tu eşti în momentul de faţă o personalitate) poate conta foarte mult.

 

          Istoria originii familiei noastre nu este tocmai simplă şi nici lipsită de importanţă, chiar dacă noi nu ne tragem dintr-o familie „mare”. Aceasta o vom face poate după ce vei veni acasă./ Aşa în mod succint pot să-ţi spun că:/ Tatăl meu Marin Anca s-a născut în com. Milcoiu jud. Argeş (în prezent Vâlcea), fiul lui Grigore Anca şi Stanca, că la părinţii lui au fost 16 copii şi au avut ca avere 6 prăjini de pământ (o prăjină este = cu 208 mp.)/ Tata nu a fost la şcoală nici-o zi şi îmi amintesc foarte des cuvintele lui severe prin care mă îndemna să învăţ cât mai bine: „Eu am învăţat carte pe coastă mă, nu ca tine la şcoală cu traista plină de cărţi cu timp la dispoziţie, cu învăţător” şi aşa mai departe. Şi… f. des mă bătea şi mă înjura pentru că făceam într-adevăr multe năzbâtii. (M-am bătut şi eu cu fraţii Gh. Şi Nic. Tiţescu, şi i-am lovit cu o coadă de mătură serios. Cam aşa cum ai făcut şi tu cu fraţii Peligrad pe stadion la Găeşti)./ Şi tata într-adevăr ştia să citească şi să scrie în alfabetul latin şi cirilic fără să fi fost la şcoală./ Când era mai bine dispus îmi povestea că a învăţat să scrie şi să citească cu un prieten de vârsta lui care se numea Ion Pescaru, care mergea la şcoală şi în timpul liber mergea cu vitele cu tata şi-şi lua cărţile cu el să înveţe; iar tata îl întreba de tot ce învăţa acesta, până a învăţat şi el să scrie şi să citească. Şi citea destul de bine, scria binişor şi făcea socoteli./ alfabetul cirilic l-a învăţat de la un dascăl când mergea la biserică, iar eu am învăţat să citesc în cirilică de la tata şi mi-a prins bine mai târziu. (Citeam cazania după cărţi vechi ca şi în alfabetul latin)./ A învăţat meseria de tâmplar la nişte nemţi în Vâlcea şi cu această ocazie şi ceva cuvinte din limba germană (mai ales sculele şi unele lucrări de tâmplărie le spunea pe nemţeşte)./ S-a căsătorit prima dată în com. Milcoiu şi la prima naştere i-a murit soţia şi copilul rămânând văduv câţiva ani după care s-a recăsătorit cu mama Gherghina care era şi ea văduvă de 10 ani. După 9 luni m-a născut pe mine odată cu încă un băiat dar care a murit (sau l-a născut mort) din cauza lipsei de asistenţă medicală./ Deocamdată cam atât, restul când vii acasă. Până atunci poate mă decid să le aştern mai în amănunţime pe hârtie./

 

          Mi-a părut bine şi de scrisoarea ta Rodica (cea trimisă cu obiectele). Tu scrii foarte limpede şi frumos. Gigi mai este sub influenţa dodiilor alea blestemate, dar tot s-a mai limpezit şi el. Eu nu ştiu cum se înţelege el în alte limbi cu oamenii de acolo! (Sper că atunci când vorbeşte engleza n-o mai fi vorbind tot în dodii)./ Noi aşteptăm cu sufletul la gură să treacă timpul şi să vă vedem încă odată în ţară la noi. Nu ştiu bine cum vă simţiţi voi acolo dar noi ne simţim mai bine aici decât oriunde (estre adevărat că noi nici n-am fost în alte ţări).

 

11

 

Nase.

          Acum să vă spun cu casa voastră. În seara zilei de 5 iunie am primit un telefon de la Dna Mircea şi mi-a spus că aţi primit o înştiinţare, că aţi rămas în urmă cu ratele o sumă de 10.000 lei şi că o să vă pună casa în vânzare în dimineaţa de 6 iunie.

          Am fost pe la Dna Miu de câteva ori mi-a spus să merg la Tov. Ministru în audienţă. Am făcut un memoriu către CC, dar nici nu a vrut să se uite la el, aşa că lucrurile stau astfel. La casă s-au depus următoarele sume:  Dl Iuga a depus 2500 lei, eu am depus 2000 lei, după cartea lui Gigi peste 2000 lei. În urmă cu două săptămâni, am fost eu la CEC la Florin şi mia făcut socoteala cât mai aveţi de dat cam 9750.  Acuma am primit un telefon de la Dl Profesor Mateescu că pe ziua de 23 a X -78 va depune şi dânsul suma de 2000 şi că a aranjat cu Florin de la CEC ca restul sumei să fie achitat până la 31XII-78, să vedem ce se poate face. La Cec mai sunt de dat 8700. M-aţi întrebat de ce a luat Gigi pe carte numai 2000 lei. Se poate că aţi mai avut ceva datorii pe la uniunea scriitorilor sau nu ştiu care a fost cauza. Veţi mai şti că am făcut un memoriu către Tov. Ministru pe data de 21 oct. L-am dat Tov Sclipici şi încă nu am primit nici un răspuns până în prezent dar, Marţi 28 Noeb. mă duc acolo.

          Alt ceva Dna Miu ma încurajat mereu că a făcut cerere ca să se aprobe bilet şi pentru Nana. Mi-a spus că a aprobat Tov Ministru Suzana Gâdea Tov Ministru Paul Niculescu Mizil Tov Ministru Ştefan Andrei toţi au aprobat. În zioa de 24 XI am dat din nou telefon la Tov Miu şi mi-a spus că nu vrea să aprobe Directorul economic Fodor bani pentru bilet de avion.

          Până la urmă am să fac o sesizare la Tov Secretar General Niculaie Ceauşescu în legătură cu casa şi cu biletele de avion.

          Având ocazie prin Dl Profesor Mateescu, vă trimetem un pacheţel pe care nu lam făcut prea mare că nu putea să ia mai mult de 20 kg. Vine şi Iuga în Ianuarie ‚83. Poate atunci să facem un pachet mai, până atunci să aşteptăm. Am întrebat băieţi de la voi (chiriaşi) de ce nu mi-a dat telefon atunci când Tov Rădoi a dat telefon lor şi mi-a spus că lea zis că pleacă în India şi să pregătească ceva de mâncare ca brânză mălai salam Sibiu. După ce a cumpărat astea, a primit telefon de la dânsu că nu mai are timp să se ducă la ei că a trebuit să plece imediat, deci au rămas cu ele cumpărate. Am luat legătura cu Dr. Sergiu şi mi-a spus că pleacă în India pe data de 16 oct. Până în prezent nu am luat decât legătura telefonică. Pe zioa de 1 oct. merg la ei. Eu prin intermediul lui Dr Sergiu vă trimet Diploma şi fotografiile şi văd ce pot să vă mai trimet că iam spus că vreau să vă trimet ceva şi mia spus imediat să nu fie greutate că la avion îi cauzează aşa să-l aşteptaţi la aeroport.

          Cu casa am primit o adresă din partea CEC lui în care îmi propunea ca rata să fie plătită prin întreprindere sau prin pensie. Am fost de două ori la CEC şi nu l-am găsit pe cetăţeanul care a trimes adresa, era trimes la cartofi.

          Am fost la Dna Sergiu şi iam dat ce mi-aţi trimes. A început să plângă şi m-a impresionat mult. De venit acasă noi vă aşteptăm cu toţi şi chiar mai curând. Îmi pare bine şi de Nana că o să ajungă cea mai mare indianistă.

 

12

 

Nansi.

          Păcat doar că Olga e un model cam, cum să-ţi spun, clasic, cu forme de Veneră greacă, şi eu aş fi preferat una scheletică, colţuroasă. Aşa cum e însă, nu-mi rămâne decât să exagerez făcând-o planturoasă, că nu pot suferi nehotărâtul. Dar mă tem că ajung să mă repet, că nu ştiu ce am de fac toate desenele aşa. Desigur că, lucrând după acelaşi model, nu-mi pot face azi o viziune despre el şi mâine alta. Aici e vina profesorului că nu schimbă modelele.

          Îţi reaminteşti toamna trecută? Era mai târziu ca acum. Când am fost la Pustnicul, nu? Da, cam peste o lună. Mai ţii minte pădurea, coarnele, groapa, căprioarele, fântâna, noaptea? Mai ţii minte iubirea? Nu ţi-e dor?

          Ne văd parcă iar alergând prin pădure, sau coborând pe întuneric la fântână. Mai simt încă gustul acrişor al coarnelor şi încă mi se strînge gura de porumbe.

 

          Nu mi-a reuşit desenul, dar am văzut azi pe stradă un bătrân care mergea aşa, la spate ducea un sufertaş cu mâncare. Din spate văzut, mi-a părut un trup fără cap, care trece pe străzi. O să îl refac, că m-a tulburat, şi o să ţi-l trimit.

 

          Unde mi-ai spus să caut conspectele din Kant? În carnete? M-am uitat doar în câteva, n-am găsit. Şi merge greu, că mereu găsesc în ele ceva de citit şi uit de Kant. O să stărui însă. Chiar azi am găsit unul în care scriai tu şi Tăbăraş la cursul lui Ivaşcu, şi am citit asta şi n-am mai căutat. Te superi?

          Am impresia că profesoara Zoe vrea ceva inspirat direct din Moore, pentru că prea ne bate la cap cu el. Şi de schiţe ne-a spus că ar fi bucuroasă dacă le-am face ca ale lui.

 

          Cu compoziţia stau mai bine, dar n-am rezolvat încă problema mişcării, a mersului, că vreau să o fac mergând şi probabil că am să-i fac femeii mai multe picioare. Profesoara a zis că ideea e bună, să fiu atentă doar la raportul volumelor, al golurilor şi plinurilor. Până luni trebuie s-o definitivez.

          Mă rup în două – plec şi rămân.

         

          Continue reading „George ANCA: Ibsenienii – Canon în două acte” →