Costache NĂSTASE: O fată

O FATĂ

O fată a trecut prin viața mea,
N-a stat prea mult dar urmele lăsate
Mi-au făcut țăndări liniștea
Și-n suflet mi-au rămas gravate.

A fost un meteor arzând
Sau o cometă luminoasă,
Ori puritatea unui gând
Sau șansa cea miraculoasă.

Și mi-au fost zilele sale
Trăiri mult amplificate
Din adâncuri abisale
Până pe culmile înalte.

Și mi-au fost zilele sale
Prețioase ornamente
Covor roșu de petale,
Curcubeu de sentimente.

Și mi-au fost zilele sale
Haine scumpe pentru mine
Garnisite de cristale,
De safire si rubine.

O fată a trecut prin viața mea
Și mă întreb privind în zare
De-a fost himeră sau o stea
Și dacă mai revine, oare.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

15 septembrie, 2018

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Calvarul feminin de la Miercurea Ciuc (partea a III-a)

„Istoria, ca şi viaţa neamurilor şi a omenirii întregi, nu-i nimic alceva decât împlinirea voii lui Dumnezeu.

Dumnezeu se împlineşte prin neamuri. Prin felul cum se comportă neamurile, ele se apropie ori se depărtează de El. Şi în contactul cu cerul, nu masa contează, ci esenţa.

Adevărul!

(VASILE POSTEUCĂ)

Dacă Răsăritul şi-a întrupat metafizicii sale religioase pe lângă teologia ortodoxă şi filosofia creştină, Apusul le-a abandonat pe amândouă sau mai bine zis le-a încrucişat făcând o teologie raţională şi o filosofie logică în acelaşi trup, după modelul impus de Toma D’ Aquino care, se dorea teolog şi filosof deopotrivă, dar de fapt nefiind nici unul nici altul, fiindcă din natura lor a scos religiozitatea fiecăreia, amputând naturii religiei transcendentul-Dumnezeu-Treime, ce avea drept scop cunoaşterea Sa, prin intuiţie, credinţă, iubire şi cunoaşterea de sine, sfărâmând deci sensul-ideea mântuirii, posibilitatea mântuirii sufletului mărturisitorului creştin.

Apusenii i-au retezat astfel cele două aripi esenţiale, vitale Religiei: transcendentul şi mântuirea, făcând din ea o morală practică, un fel de negoţ, „mergând spre metafizica personalităţii şi spre tehnica organizării optimiste a vieţii aici, pe pământ; deci, nu mai e vorba nici de transcendent, nici de mântuire.” (Vasile Băncilă, Între ortodoxie şi catolicism, în Opere, vol. II, Ed. Istros-Muzeul Brăilei-2004, p. 291)

Religia vie, singura filosofie a Vieţii în plenitudinea ei, aici şi dincolo, adică creştinismul ortodox, are ca finalitate, dacă îi urmezi Calea, Libertatea întru Adevăr şi Adevărul întru Iubire, spre Înviere-mântuire.

Cred fiindcă este absolut!, spune filosoful creştin ortodox dacoromân.

Raţiunea filosofiei umane nu are finalitate, are sfârşit. Ea păşeşte pe unde este nesigur, peste încercări, cutezanţe, abstracţiuni, abisuri, prăbuşindu-se în absurd, adică: Credo, quia absurdum!, cum spunea fericitul deloc inspirat Tertullian.

Nu Religia, respectiv Creştinismul ortodox trebuie schimbat, ci filosofia vieţii care nu se asumă naturii ei ontologic religioase. „Cea mai mare dificultate pe care o întâmpinăm la înţelegerea vieţii religioase provine din faptul că noi aplicăm categoriei <<sanctităţii>> reţetele de cunoaştere pe care le întrebuinţăm sau pe care le-am scos din teoria ştiinţei. Şi ce e mai grav încă, noi construim aşa-numitul << a priori>> nu din Logos-ul care stăpâneşte întreaga existenţă, ci din elementele structurale ale unei raţiuni subiective, care totuşi rămâne aceeaşi de-a lungul vremurilor şi culturilor.” (Nae Ionescu, Îndreptar Ortodox. Ed. Artemis, Bucureşti, p. 27)

Fiecare epocă istorică a popoarelor lumii şi-a avut urcuşul şi căderea sa, spiritul şi sacrificiul său, religiozitatea şi imoralitatea sa, cultura şi crizele sale economice, politice, moral-spirituale, Golgota şi Crucea sa, Răstignirea şi Învierea sa.

Prăbuşirea se atinge atunci când lângă crizele economico-politice se aşează şi cele moral-spirituale (metafizice şi religioase). „Adevărata criză începe cu cea a omului, unde criza morală-în înţeles de decădere a bunelor moravuri-este doar un început propriu unei societăţi intrate pe făgaşul unei decadenţe, unde lenea, viţiul, delăsarea şi dezgustul ajung uneori să fie trăite cu rafinament, fenomen care manifestă parţial marea criză a spiritului, singura care poate antrena întregul corp de funcţiuni şi valori, desagregând întreaga tradiţie, sensul şi ordinea lucrurilor ce privesc natura şi destinul uman.” (Ernest Bernea, Criza Lumii Moderne, Predania, Bucureşti, p. 18)

Ieşirea din orice criză, dar mai ales cea moral-spirituală nu se face prin compromis.

Marele savant teolog mehedinţean, erudit, sofianic, isihast, vorbitor fluent a 12 limbi sacre, clasice şi moderne, ascet mistic, filosof-filocalic prin vocaţie, ieroschimonahul dr. Nil Dorobanţu–Trăznetul mistic al monahismului dacoromân, având o putere fulgerătoare de convertire, de cunoaştere definitivă pentru fiecare, a tainei revelaţiei întru sensul sinelui adevărat, revela despre criza Bisericii, teza nefastă a compromisului, atât de compromiţător şi necruţător a sinelui creştin ortodox, care se extinde asupra sinelui naţional al poporului: „Compromisul este mai periculos decât persecuţia şi mai nefast decât propaganda. El este punctul cel mai critic pentru Biserică, în toată acţiunea antireligioasă a comunismului, este pătrunderea duşmanului de moarte al Bisericii în chiar incinta ei, insinuarea antihristului deghizat în sanctuarul Domnului. Bolşevismul a încercat şi a reuşit aceasta, opunând Bisericii Ortodoxe o Biserică roşie, aşa numita <<Biserică vie şi înnoitoare>>, care este a treia capodoperă de impietate a bolşevismului: după preotul apostat şi după copilul ateu, Biserica anti-Biserică!” (Ieroschimonah Nil Dorobanţu, OMUL-fiinţă necunoscută-Alexis Carrel, Exegeză. Ed. Floarea de April, 2016, p. 7-8)

Creştinismul ortodox nu poate fi schimbat sau înlocuit cu nici o altă religie sau filosofie a Vieţii, fiindcă el este VIAŢA în SINE, RELIGIA în SINE, FILOSOFIA în SINE, dar poate fi reînnoit printr-o uniune de sensuri, printr-o comuniune de sensuri, printr-o metafizică a sensurilor, printr-o mistică a sensurilor, printr-un isihasm al sensurilor, prin ascetismul-mistic al învierii lor, adică „ o Înviere a sensurilor” în tine şi în celălalt, cum sublinia savantul din Tecuci, Al. Mironescu. (Alexandru Mironescu, Kairos. Eseu despre teologia istoriei. Ed. Anastasia, Bucureşti-1996, p. 12)

Cunoaşterea intelectuală fără apartenenţă religioasă, creştin-ortodoxă conduce la apariţia unor pseudo sisteme de gândire: teze, ipoteze, teorii, teoreme, raţionamente.

Cunoaşterea spirituală în comuniune cu Dumnezeu este o Filosofie pură a Duhului.

Filosofia vieţii întru Duhul Sfânt a creştinilor ortodocşi dacoromâni hărăziţi Elitei spiritual-religioase este o sinteză a trăirii, a misiunii şi a vocaţiei lor pământeşti şi cereşti, dar nu între pământ şi cer, ci mai presus de pământ, deasupra azurului mistic: pe culmea filocalică suprafirească, sub aripa verde a nimbului angelic a bolţii sofianice, reflectată în aura serafică a demnităţii valahe prin cele 4 safire celeste: eroismul, mărturisitorul, martiriul şi sfântul.

Aura Unirii României Mari trebuia consfiinţită dincolo de marea jertfă de sânge, printr-o mişcare spiritual-religioasă, naţională a unui Apostolat denumit românism ortodox naţionalist, pentru ca astfel România să fie şi să rămână a tuturor Românilor.

„Clopotul de la Alba-Iulia şi codrii străvechi de freamăt şi entuziasm de la Cernăuţi şi Chişinău, au venit într-adevăr din adâncuri de istorie. Eu a-şi zice de a-istorie.” (Vasile Posteucă, Destinul Iperial al Românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul. Criterion Publishing, p. 30)

Aproape întregul tineret creştin-ortodox masculin şi feminin al Patriei noastre creştine şi-a înţeles chemarea, crezul, idealul, alegerea, a înţeles misiunea profetică şi s-a alăturat cu entuziasm luptei întru Neam, Ţară, Cruce, Pământ, Cer şi Înviere.

Mulţi dintre acei temerari băieţi şi fete au căzut în tranşee, cei mai mulţi de pe baricade au intrat în temniţe, alţii în gropile comune, iar alţii în lumea apocalipsei…

„În unul dintre cele mai frumoase locuri din Carpaţi, Mănăstirea Suzana, fusese aleasă ca lagăr pentru femei. Fetele venite din beciurile jandarmeriei nu se puteau ţine pe picioare, căci fuseseră bătute la tălpi… Noapte de noapte, Marieta stătea în genunchi şi se ruga Maicii Domnului să-i arate calea spre curăţenie sufletească şi trupească, spre binele ţării sale şi spre dragostea lui Iisus.” (Dr. Ana-Maria Marin, Suferinţele Maicii Mihaela, în „Libertatea”-New York, anul VII, nr. 63, Nov. 1987)

Între „beneficiarele” internate la Mănăstirea Suzana se numărau: englezoaica Mary, văduva avocatului Polihroniade ucis la Râmnicu Sărat, Anastasia Popescu, sora lui Tudose Popescu, unul dintre întemeietorii Mişcării, devenită din 1990, „Mama Sica”-unul dintre pedagogii creştini de aur ai naţiunii noastre, Ana-Maria Marin, văduva ilustrului avocat-martir dr. Vasile Marin, Marieta Iordache purtătoarea unui zel al spiritului moldavo-răzeş, dar şi posesoarea unei autentice vocaţii mistice ş.a.

Într-o astfel de Corolă martirică a Româncelor frumoase creştin-ortodoxe de la Miercurea Ciuc şi-a înălţat mireasma mucenicească Monahia Mihaela Iordache.

Maica Mihaela Iordache–TRANDAFIRUL ALB–al misticii monahale româneşti.

Familia Iordache, Alexandru şi Elena era brodată pe bucuria suavă a celor cinci copii: Nicolae, Ana, Sultana, Eugenia şi Maria/ devenită monahia-martiră Mihaela.

Fiică de răzeşi înstăriţi din Nicoreştii-Tecuciului Moldovei de Jos, Marieta Iordache a strălucit permanent şi de-a pururi: prin naştere, prin copilărie, prin adolescenţă, prin educaţie, prin tinereţe, prin crez, prin frumuseţe, prin credinţă, prin suferinţă, prin dăruire, prin jertfă, prin dragoste, prin mistică, prin asceză, prin eroism şi martiriu.

Prima orientare profesională a Marietei Iordache fost către Facultatea de Litere şi Filosofie care strălucea ca o Agoră de aur sub aura magistrului ei Nae Ionescu.

Zugrăvită prin harul divin pogorât asupra destinului ei, Icoana Maicii Mihaela îmbrăţişa diferite nuanţe printre rarii vizionari: „spiritus rector”-arhimandritul dr. Andrei Scrima; „spiriduşul” Vladimireştilor-patriarhul Justinian Marina; <<C’est une abbesse, c’est une vraie grande dame!>>-avocatul dr. Petre Pandrea.

Privită prin dioptriile marxiste ale controversatului Petre Pandrea, Marieta arăta „cu graţie de gazelă, proaspăt bacalaureată, nonşalantă felină, tandră şi pură… cu anatomia ei agreabilă de zeiţă tînără, de Diană virginală… Carol II sărbătorea la 8 iunie 1938, cu tot fastul regal, instalarea sa ca dictator, după modificarea Constituţiei din februarie 1938, înconjurat de demnitari, pe stadionul de la ANEF… Iordache Nicoară zăcea la puşcărie, împreună cu camarazii lui de luptă… [Sora lui] se afla în careul de gimnastică, în grup, ca o anonimă, evoluînd graţios şi ritmic, sub privirile benevolente ale demnitarilor. Când s-a apropiat de microfon,i l-a luat fulgerător din mîna speakerului şi a scandat lozincile celor aflaţi în închisoare. Stupoare. Scandal.” (Petre Pandea, Călugărul Alb, Ed. Vremea, Bucureşti-2003, p.308-309)

Urmarea: a fost arestată, torturată, maltratată şi internată la Mănăstirea Suzana-Prahova. A evadat legendar. Planul s-a ţesut în Ziua Adormirii-Invierii Maicii Domnului-15 August 1938. Cu coloana frântă, înfăşurată în ghips a fost ocrotită o vreme de părinţii doctorului-avocat, martir Vasile Marin, soţul doctorei Ana-Maria Marin. O altă mare dramă s-a abătut asupra Ţării şi asupra suferindei prigonite Marieta Iordache. Călăul poporului unui Neam iubitor de Hristos şi de monarhie, Carol a II-lea i-a ucis tâlhăreşte în jur de 300 de Fii Aleşi la nivel de ţară, Elita Neamului creştin-ortodox, între care şi pe asistentul universitar dr. Iordache Nicoară, în lotul deţinuţilor persecutaţi religios de la Miercurea Ciuc, la 22 Septembrie 1939. „Trebuie să recunoaştem că toţi asasinaţii din ordinul lui Carol al II-lea sunt martiri.”

(Ana-Maria Marin, Suferinţele Maicii Mihaela, în „Libertatea”…)

În timpul războiului eroina durerii Marieta mai primeşte o cruntă lovitură: şi-a pierdut cumnatul pe front, instruit în lagărul de la Sărata, pentru reabilitarea postmortem…

Marieta s-a închis în întreita ei dramă, instalându-se apoi în podul casei unde s-a născut, lăsat deschis, pentru 2 ani de meditaţie şi lectură, apoi în anul 1942, ia calea Mănăstirii Pasărea, dar neregăsindu-se pe sine şi Calea…, a suit dealul Gurguieta la Mănăstirea Vladimireşti-Mănăstirea Fecioarelor, spunându-i stareţei Veronica Gurău: „Măicuţă, dincolo de poarta mănăstirii am lăsat totul. Am venit să vă fiu de folos, aşa cum îi spuneaţi mamei cînd eu eram în pod şi ascultam conversaţia.”

Oferindu-se ca avocat-ateu al apărării călugărilor Sihaştri, Pandrea priveşte mai atent chipul maicilor de la Vladimireşti, rămânând plăcut surprins: „Călugăriţa (Maica Mihaela) îmi impunea prin distincţie, rezervă, osârdie, jertfă, inteligenţă, dialectică… Era neobosită, mereu trează, densă ca platina, întotdeauna îmi evoca platina…

Era aproape inumană. Sau era supraumană? Măicuţa Veronica semăna cu o magnolie, uneori cu umilă, gingaşă şi campestră zambilă roz. Tiberiada îmi amintea de busuioc. Teodosia era un crin solitar alb de bibliotecă. Eupraxia-ca o lalea de un roşu violet, aproape negru, cu ochii ei negri, mari, migdalaţi, într-o faţă de o expresivă şi splendidă frumuseţe.” (P. Pandrea, Un portret al Maicii Mihaela, în Rost-revistă de cultură creştină şi politică, an VI, nr.62, Aprilie-2008)

În străfundurile sufleteşti ale avocatului Petre Pandrea licărea o scânteie religioasă, necompromisă, luând apărarea călugărilor răzvrătiţi în faţa călugărilor-ciocoi cu mitre. Cobora dealul Patriarhiei când limuzina de protocol cu dr. Groza, dr. Aurel Buteanu s-a oprit invitându-l să meargă cu ei. Sunt convins că mândrul avocat n-a spus atunci aceste cuvinte. Le-a scris de fapt când a gândit cartea apărută, Călugărul Alb.

„–Maica Veronica este ca o regină, exharta fecioară a plaiurilor noastre. Prin arestare, i-aţi dat nimbul martirajului… Maica Veronica este o Janne d’Arc a Valahiei, pornită dintr-un sătuc umil spre a predica lumina, curăţenia morală şi curajul civic, unor neoiobagi aflaţi în întuneric şi în mocirla unei vieţi fără orizont metafizic… Maica Veronica nu este o femeie în sensul frivol al cuvântului. Ea este un supraom răsărit în penuria de oameni mari ai ţării mele, supraom dotat cu darul atât de rar al contemplaţiei, concomitent cu geniul organizatoric.” (P. Pandrea, Călugărul…, p.159)

După trădarea regală a pseudo-monarhului Mihai I, de la 23 August 1944 şi capitularea necondiţionată, „Armatele ruseşti victorioase se aruncară asupra Moldovei şi apoi asupra Ţării Româneşti, armate obosite, prăfuite şi pregătite pentru mari răzbunări. În drumul lor, Mănăstirea Vladimireşti! Cei câţiva ruşi intraţi în biserică cu gânduri de viol şi de jaf găsiră o maică cu mâinile întinse peste altar (în chipul Crucii, n.a.) şi dădură îndărăt. Era Maica Mihaela care-şi păzea Sfinţii!”

(Ana-Maria Marin, Suferinţele Maicii Mihaela, în „Libertatea”-New York…)

În vara anului 1946, pe 14 iulie a depus votul monahal luând numele de MIHAELA.

Prigoana comunistă s-a abătut în 1955 şi asupra Mănăstirii Vladimireşti, desfiinţând-o şi arestând conducerea cu grele condamnări: maica stareţă Veronica Gurău-15 ani, maica Mihaela Iordache-secretara 20 de ani, duhovnicul dr. Ioan Iovan-20 de ani, maica Mihaela Portase-istoricul mănăstirii, mare trăitoare mistică-15 ani, marele ascet mistic ieroschimonahul dr. Nil Dorobanţu-25 ş.a.

Pe drumul Calvarului Maica Mihaela este convinsă că a ales Calea întru Hristos, păşind cu marama cernită a rugăciunii permanente: pentru Neam, Patrie, pentru sufletele celor nevinovaţi, dar şi pentru ea. În celula de suferinţă, securitatea i-a strecurat-o pe informatoarea Victoria, care nota tot ce se putea pentru aproape fiecare zi: 19, 21, 23, 24, 25, 29-Aprilie; 2, 4, 5, 7,10,13,16,18, 21, 24, 26, 28, 30 Mai; 4, 11, 18, 24, Iunie 1955. (ACNSAS, Fond Penal, dosar 160, vol.10, f. 97-98)

Urmaşele Victoriei: Istvaneh Z. şi Kernweis Ecaterina au continuat strădania zelului lor şi mai aprig şi mai slugarnic. (ACNSAS, Fond Penal, dosar 160, vol.11, f. 360)

Dârzenia Maicii a fost înfrântă de regimul aspru, inuman al izolării, îmbolnăvind-o de „cancer esofagian”, neprimind îngrijire medicală, grăbindu-i astfel sfârşitul care a sosit la ora 20:00, în 20 Aprilie 1963, ca urmare a crizei de sufocare. „Menţionăm că bolnava nu a fost internată la noi în infermerie, pentru faptul că nu avem infirmerie… Miercurea Ciuc. Medicul unităţii.” (ACNSAS, Fond Penal, dosar 160, vol.12, f. 9-10)

TRANDAFIRUL ALB–al misticii monahale româneşti-Maica Mihaela s-a scuturat. Noi însă privim spre zarea aceea albastră, infinită urmărind imaginea sugerată de Aspazia Oţel Petrescu, de la Miercurea Ciuc: „Pe zarea luminoasă a acestei zile de vară este profilată silueta fină a Maicii Mihaela care s-a stins aici, măcinată de suferinţe, dar înflăcărată de o speranţă scânteietoare cu privire la viitorul patriei, pe care ni l-a descris în jerbe de lumină, în alfabetul morse, pe zidurile blestemate ale acestei închisori… <<…Am vorbit despre Hristos şi am mers-în parte, după puteri-pe urmele Lui. Acum suntem total ai lui Hristos, vieţuind întru El. Drumul acesta înseamnă dragoste şi numai dragoste. Toate celelate le lăsăm în seama lui Dumnezeu, iar grija noastră să fie una singură: aceea de a cunoaşte voia Lui şi de a o împlini întocmai, chiar cu preţul vieţii noastre!>>… Este îmbrăcată în hainele sale monahale şi poartă pe creştet vălul şi culionul, uşor înclinat spre frunte. Frumuseţea chipului său, mai fermecător ca oricând, este luminată de zâmbetul ei serafic. Ţine în mână un superb trandafir alb pe care străluceşte o lacrimă… Maica îl priveşte intens… <<LACRIMA SE FACE FLOARE, ÎMPODOBIND AMINTIRILE!>>”

(Aspazia Oţel Petrescu, IN MEMORIAM SPICE, Ed. Elisavaros, 2008, p. 277)

În sufletul lor răstignit de suferinţă vibrau totuşi ruga, imnul, cântul şi sacra poezie.

Cel mai mult şi cel mai des circulau poeziile marilor corifei-Poeţii Crucii: Crainic, Ciurunga, Mateiaş, Gyr. „Acum am învăţat cele mai multe poezii de Radu Gyr. Deţinuţii care s-au eliberat le-au pus în circulaţie-a fost un proces pentru cei care le-au adunat şi le-au răspândit-şi în felul acesta au ajuns şi la noi.” (Aspazia Oţel Petrescu, Strigat-am către Tine, Doamne…, Ed. Axa Botoşani-2004, p. 283)

Crucea Eroinelor-Martire creştin-ortodoxe a fost înfiptă adânc în tulpina Adevărului.

Conştiente că fără Crucea răstignirii nu se poate birui întru Înviere, Generaţia de Aur a Eroinelor-Muceniţe şi-a încheiat astfel ciclul lor pe pământ, dar şi-a recăpătat sensul deplin, ceresc în cerurile Biruinţei.

Drumul Calvarului pe care au mers ele a dezvăluit monstruozitatea comunismului:

– teroarea ca artă a guvernării;

– arestarea masivă ca element de prevenire şi siguranţă;

– prigoana ca exerciţiu de persecuţie atee;

– tortura ca manieră de convingere;

– demonismul ca orizont spiritual-ateist;

– genocidul, holocaustul roşu ca victorie a comunismului.

Iadul bolşevic promis ca „rai proletar” şi-a netezit drumul, măturânt totul în cale:

-elita şcolii româneşti, elita interbelică a culturii dacoromâne, elita clerului şi a monahismului ortodox, elita Rezistenţei prin Religie, elita armatei române, elita politică care, a realizat România Mare, elita elevilor temerari, elita tinerimii studioase, elita satului cu ţărănimea dârză şi religioasă, elita Rezistenţei Anticomuniste, elita feminină de pe toate treptele sociale.

Sunt bucuros că Maica Mihaela Iordache are urmaş un lăstăraş frumos, pur şi cald.

Sămânţa muceniciei a dat astfel rod bogat, plin de har, plin de mireasmă serafică.

Maica Mihaela Portase, istoricul mănăstirii, camaradă de suferinţă cu Maica Mihaela Iordache, a ales-o cu grijă sacră, părintească pe urmaşa Muceniţei de la Miercurea Ciuc, în persoana Maicii Onufria Vasilica Codreanu.

Onufria Vasilica Codreanu, fecioară, fiică şi Maică a Vladimireştilor seamănă aproape întru totul cu Maica Mihaela Iordache: aceeaşi înălţime, acelaşi spirit arzător, aceeaşi trăire mistică, aceeaşi iubire de neam, aceeaşi smerenie de schivnic, aceeaşi asceză pustnică, aceeaşi privire dincolo de zări, aceeaşi dăruire pentru toţi, aceeaşi habotnică muncă la gospodărie, la bucătărie, la muzeu, la aleiile cu flori, la cimitir, aceeaşi bucurie pentru pelerinii sosiţi, aceleaşi cuvinte de har oferite cu risipire de înger, aceeaşi împlinită şi împăcată osteneală, aceeaşi purtare de grijă pentru mântuire, aceeaşi voce şi cântare angelică, acelaşi zâmbet serafic, acelaşi spiriduş erudit sub faldurile frumuseţii sofianice şi filocalice.

( Vineri,14 Septembrie 2018- Inaltarea Sfintei Cruci)

* Fond de carte, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti.

——————————————–

Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU

14 septembrie, 2018

Ion CUZUIOC: Lansare de carte – Basarabia Sufletului Meu

Orice apariție editorială pentru autorul cărții este ca un copil născut pentru părinții lui. Și dacă părinții copilului își botează creștinește odrasla sa la biserică, autorul cărții își lansează creația sa editorială la bibliotecă în fața cititorului, manifestare care este și ea un botez literar.

Despre antologia Basarabia Sufletului Meu, ediție bilingvă română-engleză, ce a apărut la editura MediaTon din Toronto, Canada sub oblăduirea scriitorilor Daniel Ioniță și Maria Tonu se vorbea de mult și era foarte așteptată și la Chișinău. Și iată că veni și timpul ca această colecție de poezie din Republica Moldova, însoțită de coordonatorii ediției Daniel Ioniță și Maria Tonu să treacă oceanul și să poposească în fața cititorilor prezenți la Biblioteca Municipală „Onisifor Ghibu”.

Fără doar și poate că cei prezenți la acest eveniment literar de mare anvergură doreau și să pozeze cu „nașii” antologiei și să fie în posesia ei. Dar iată că printre cei din preajma lui Daniel Ioniță își face apariția un bărbat înalt ca muntele și impozant ca un pom fructifer în floare ca să se prezinte: Sunt Andrei Moroșanu de la revista Literatura și arta, am venit să vă transmit un exemplar de ziar al numărului recent apărut și salutări de la Redactorul șef, Nicolae Dabija, care este deplasat la o întâlnire cu cititorii din raionul țării. Daniel Ioniță îi mulțumește scriitorului și publicistului Andrei Moroșanu pentru revista înmânată și urările academicianului Nicolae Dabija, menționând că se cunosc bine și se respectă reciproc!

După o habă de vreme consumată pentru poze și autografe începe și lansarea de carte propriu zisă. Moderatorul Seratei, scriitorul Vitalie Răileanu, care este și directorul Bibliotecii Municipale „Onisifor Ghibu”, își prezintă oaspeții dragi, face o excursie tranzitorie prin Antologia de poezie basarabeană și oferă cuvântul autorilor prezenți în carte , dar și doritorilor de a se pronunța pe marginea ei. Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, a menționat că apariția antologiei „Basarabia Sufletului Meu” este un mare eveniment în viața literară din Moldova și grație coordonatorilor ediției Daniel Ioniță și Maria Tonu, poezia basarabeană română a trecut și oceanul.

Despre rolul traducătorului Daniel Ioniță, grație căruia poezia basarabeană a apărut și în limba engleză, a vorbit Leo Butnaru, președintele Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România. Tot dumnealui a menționat necesitatea traducerii poeziei noastre pentru a fi cunoscută de către cititorii din întreaga lume. Despre ideea alcătuirii și editării unei antologii de poezie a scriitorilor basarabeni români a vorbit destul de inspirat poeta și editoarea Maria Tonu, originară din Basarabia, dar stabilită de mai mulți ani cu traiul în Canada, care este și autor a 15 volume (8 cărți de versuri și 7 antologii). De menționat faptul, că Maria Tonu este fondatorul și moderatorul Cenaclului „Grigore Vieru” din Toronto, Canada.

Editorul și traducătorul principal al cărții, Daniel Ioniță, care este și președintele Academiei Româno-Australiană pentru Cultură a ținut să vorbească în discursul său că a muncit cu mare plăcere la traducerea poemelor poeților basarabeni români și este foarte mulțumit de apariția acestei antologii. Tezaurul antologiei „Basarabia Sufletului meu” bineînțeles că sunt creațiile poetice ale lui Mihai Eminescu, Alecu Russo, Alexei Mateevici, Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Adrian Păunescu, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Efim Tarlapan, Eugen Cioclea, Arhip Ciubotaru, Petru Cărare, Nicolae Dabija, Iulian Filip, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Vitalie Răileanu, Gheorghe Calamanciuc, Traian Vasilcău, Dumitru Crudu, Iurie Colesnic, Daniel Ioniță, Tatiana Dabija, Maria Tonu, Zina Izbaș, Renata Verejanu ș.a.

În prefața cărții, criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu a făcut o descriere amplă a poezie basarabene române și rolul ei în promovarea limbii române. Elogii la adresa coordonatorilor antologiei „Basarabia Sufletului Meu ” au adus poeții Traian Vasilcău, Valerian Ciobanu, Liliana Cazacu Manole, Tatiana Drozdova,Tatiana Afanasie-Crăciun, Zina Izbaș, Dumitru Crudu, Adriana Mester, Victoria Fonari, Renata Verejanu, subsemnatul și mulți alți iubitori ai poeziei române. Lansarea de carte s-a învrednicit și de un recital de poezie și de interpretare a cântecelor pe versurile poeților basarabeni români. Aplauze binemeritate au fost culese de către artiștii Iulian Caranfil, Sandu Aristin Cupcea, Valeriu Mocanu, Ion Cornescu și de către picii dansatori ai formației „Cimișlia dansează”.

Se lasă amurgul, dar cititorii prezenți la lansarea antologiei „Basarabia Sufletului Meu” nici gând să plece acasă, ei fac rând după autografe ale poeților noștri și oaspeților veniți din Canada, Australia și România. De menționat faptul, că o bună parte din tirajul cărții vor fi donate bibliotecilor de prin comunele țărișoarei noastre.

––––––-

Ion CUZUIOC – UZPR

https://uzp.org.ro/6118/lansare-de-carte-basarabia-sufletului-meu/

23 august 2018

București

Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Germain Droogenbroodt într-un turneu liric românesc !

În cea de-a doua jumătate a lunii septembrie, poetul flamand stabilit în Spania, Germain Droogenbroodt, cunoscut promotor al poeziei moderne în întreaga lume, se va afla în România, unde va desfășura un vast program de activități culturale pe teme lirice.

Programul său începe cu Festivalul de Poezie de la Craiova, desfășurat în perioada 16-21 septembrie, la care Germain participă în calitate de Vicepreședinte al Academiei Mihai Eminescu. Organizat anual sub coordonarea Profesor Universitar Ion Deaconescu, Festivalului de Poezie de la Craiova și-a câștigat în decursul anilor renumele de reper valoros în calendarul evenimentelor de gen din întreaga lume, dispunând de invitați de mare calibru din rândul poeților din întreaga lume.

Pe 21 septembrie, la Ambasada Franceză de la București, Germain va susține alături de poeta franceză Chantal Danjou un recital de poezie adresat unui public mai restrâns (accesul se face pe bază de invitație).

La invitația Domnului Academician George Păun, luni, pe 24. septembrie, în cadrul Centrului Cultural din Pitești, Germain Droogenbroodt, tot împreună cu Doamna Chantal Danjou, secondat de data aceasta și de traducătoarea și scriitoarea româncă trăitoare în Spania Gabriela Căluțiu Sonnenberg, va participa la o rundă televizată de lecturi poetice adresate publicului larg (intrarea liberă).

Turneul liric românesc se încheie pe data de 25 septembrie printr-o emoționantă lectură bilingvă de poezie și proză lirică la Centrul Cultural Mihai Eminescu din București, de pe strada Jean Louis Calderon, la ora 15:30 h, unde Germain le are ca invitate pe poeta Chantal Danjou și pe scriitoarea Gabriela Căluțiu Sonnenberg. Această manifestare este deschisă atât publicului amator de poezie modernă scurtă, cu tentă filozofică, cât și tuturor celor care doresc să-l cunoască pe poetul Droogenbroodt și pe invitații săi din lumea literară.

————————–

Gabriela Căluțiu Sonnenberg

13 septembrie, 2018

Mihai POSADA: Anca Sîrghie – primul volum al unui ,,vis românesc”

În anul 1930, Nicolae Iorga a vizitat douăzeci de orașe în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu comunitatea româno-americană și cu președintele Herbert Hoover, a fost „oaspete onorabil“ al Universității Case Western Reserve și a ținut câteva conferințe, după care a publicat lucrarea America și românii din America: note de drum și conferințe (Vălenii-de-Munte: Așezământul tipografic Datina Românească, 1930 – 341 pagini, 140 lei). Cele două volume ale cărții Ancăi Sîrghie, veritabilă ambasadoare a literelor românești dincolo de Ocean – pornită după mai bine de 70 de ani parcă pe urmele marelui cărturar – se numesc America visului românesc, iar primul a apărut în anul 2017 la editura sibiană D ⃰ A ⃰ S și are 408 pagini bogat ilustrate cu fotografii-document în culori.

Titlul parafrazează mult-circulata sintagmă a „visului american“, celebră definire succintă a dorinței de realizare, de îmbogățire, așadar de succes în viață, prezentată ca ofertă pentru toți: The American Dream. Încă de pe la sfârșitul veacului al nouăsprezecelea, dar cu precădere din zorii celui de-al douăzecilea secol, visul american i-a mânat pe foarte mulți români, majoritar ardeleni, să ia trenul spre Hamburg și de acolo vaporul transatlantic spre Statele Unite, locul în care se putea împlini măcar un fragment al visului… Din acești temerari, unii au rămas, devenind cetățeni de nădejde ai statului federal nord-american, alții au făcut mii de dolari și au revenit în Țară, alții s-au întors la sursa visului american de mai multe ori, înainte de a se înapoia acasă cu dolarii câștigați acolo, departe. Alături de multe alte cărți semnate de Anca Sîrghie, și acest prim volum despre America visului românesc se alcătuiește ca un răspuns dat apelului lansat cu câteva decenii în urmă de Mircea Eliade, în articolul său România în eternitate, apărut în revista „Vremea”, an VIII, 1935, nr. 409, din 13 octombrie, p. 9, reprodus în „Viața capitalei”, an I, 1990, nr. 3, din 25 ianuarie, pp. 1, 2: „Trebuie să iubești România cu frenezie, s-o iubești și să crezi în ea împotriva tuturor evidențelor – ca să poți uita gradul de descompunere în care am ajuns“.

Autoarea sibiancă precizează, dincolo de bucuria firească a intelectualului de a împărtăși cititorilor impresii din călătoriile sale, unul din motivele – poate cel dintâi – ce au determi

nat-o să înceapă scrierea despre America visului românesc: …„cel puțin o jumătate de secol, imaginea românilor americani a fost privită în oglinzi deformante și corectarea unghiului din care diaspora va trebui să fie estimată pe viitor depinde și de noi, cei care o putem cunoaște la ea acasă“ (p. 88).

⃰ ⃰ ⃰

Cartea este alcătuită dintr-un Cuvânt înainte al autoarei, dintr-o mărturisire lămuritoare: My American Dream și din alte trei secvențe, dintre care cea mai cuprinzătoare este intitulată Reportaje, urmată de A da și a lua interviuri și, respectiv, Recenzii și eseuri, dar și cu un Cuvânt înainte semnat de pr. Gheorghe Naghi din Sacramento, California. Deconcertantă, în economia altfel bine documentată a întregului prezentării, în calitatea asumat-declarată de „istoric și preot“ a părintelui Naghi, ca veche cunoștință a autoarei din vremea studiilor teologale de la Sibiu, părerea potrivit căreia „sărăcia, care i-a determinat să plece“ pe români în America ar fi singura motivație a emigrării, făcând astfel uitată motivația politică, aceea a azilului cerut de mulți români fugiți legal sau nu peste Ocean. Omisiunea nu trebuie să ne mai mire, din moment ce istoricul și preotul își permite să menționeze ca „detectată frecvent în viața cotidiană“ o realitate „încă vizibilă la început de secol XXI“, dar să o considere în același timp „aberantă“ și anume „stigmatizarea“ drept legionare sau comuniste a bisericilor românești din America.

Din textul My American Dream aflăm, între alte amintiri din vremea copilăriei, că familia autoarei se întinde de o parte și cealaltă a Oceanului Atlantic, mult dinainte de venirea comuniștilor la putere. Patru din cei șapte copii ai bunicii Eva din satul făgărășan Sâmbăta de Jos emigraseră cu ani buni în urmă, iar trei mai trăiau încă: unchiul Victor Bițu în Winona-Minnesota, mătușa Istina în Warren-Ohio și unchiul Ion, care s-a întors după o vreme, construindu-și o „casă mândră în satul lui de amintire brâncovenească de sub Fereastra Mare a Munților Făgăraș“. Iar în anii din urmă, exodul a continuat, din cu totul alte motive decât sărăcia, cum spuneam, și astfel, ambii băieți ai familiei Vasile și Anca Sîrghie au plecat din România și s-au stabilit definitiv sau nu tocmai în Statele Unite ale Americii.

Din Reportaje aflăm impresiile de călător avizat ale autoarei, filolog specializat și în biblioteconomie, cu precădere atrasă de bibliotecile din S.U.A. Reținem două reacții, ambele firești la un vizitator al Lumii Noi, descins din vechea Românie socialistă&comunistă timp de 50 de ani. Pe de o parte, vexațiunea autoarei în fața unei demonstrații sui generis de democrație americană aplicată: „Statele Unite ale Americii, țara tuturor posibilităților, rabdă azi ostentația fabuloaselor averi adunate, ce nasc scandaloasa aroganță, cu care, în marile metropole, vip-urile, ca și familiile unor șeici arabi putred de bogați (ce expresie dubioasă!) prin practica alungării cumpărătorilor de rând golesc, mai întâi de lume, magazinul ales pentru a face cumpărături, iar apoi în liniște și discreție, cu milioanele lor de dolari agonisesc tot ce le poftește lor sufletul“ (p. 24). Dar apare și încântarea cu care descoperă manifestări ale veritabilei griji pentru cetățeni, așa cum a întâlnit doar în S.U.A.: „Încerc cu disperare să uit modul cum manualele școlare defineau cândva «umanismul socialist», ca să pot accepta că pe bună dreptate despre o grijă reală față de om se poate vorbi în Statele Americane, unde, total opus logicii europene, marile magazine reprimesc produsele vândute, chiar după ce un articol vestimentar sau de încălțăminte a fost purtat ceva timp. Nici produsele alimentare nu fac excepție, fie și dacă, deschizând pachetul, explici vânzătorului că te-ai răzgândit să-l consumi“ (p. 27).

Răzbate adesea din rândurile cărții dezamăgirea, chiar indignarea, durerea și regretul că unii români deopotrivă cu descendenții lor stabiliți în America își lasă uitate originile: „După ce am văzut în bibliotecile din Anglia și din Franța atâția oameni preocupați să se documenteze asupra vieții înaintașilor lor, gata să reconstituie arborele genealogic al familiei, mă întreb, fără aerul de a le cere socoteală, cum ar putea fi explicat faptul că mulți dintre «urmașii urmașilor» nu mai au dorința de a se reîntoarce în România spre a vizita meleagurile de pe care au plecat străbunii lor? […] ei nu cunosc astăzi nici povestea exactă a propriei familii și nici pe cea a unor români renumiți din debutul emigrației spre Lumea Nouă“ (p. 31); „În comunitățile românilor stabiliți în statul Michigan preocuparea culturală este într-un declin ce se pronunță de la un an la altul“ (p. 140); în orașul Troy, „La Biserica Ortodoxă «Sf. Petru și Pavel», MI [statul Michigan], al cărei preot, originar din Ocna Sibiului și din Nocrich, în mod regretabil nu folosește la slujbele religioase cu suficientă temeinicie limba noastră, «limba sfântă, limba vechilor cazanii»“ (p. 87). O documentată și echilibrată trecere în revistă a descendenței românești dincolo de Atlantic este desfășurată între paginile 31 și 46: de la cei doi imigranți nord americani, frații Titus Dunka (născut la Iași, în 1845) și Nicolae Dunka, fiii lui Ștefan, la rândul său fiu al cavalerului scoțian MacDuncan stabilit în Maramureș, la actualul urmaș Iosif Ioan Dunca, cel care susține că Nicolae Dunka și fratele său, căpitanul Carol Dunca au participat la Războiul de Secesiune [sau Războiul Civil American dintre Nord și Sud, 1861-1865, n. ns., m.p.], sau George Pomuț, căpitan în Regimentul 15 voluntari Iowa, participant cu grad de maior la asaltul Atlantei, cel care va ajunge consul general al Statelor Unite la Petrograd și va participa la cumpărarea de către americani a peninsulei Alaska de la ruși, în 1867 – proiectantul orașului nerealizat New Buda; dar și ziaristul american-canadian-mexican Iuliu Popper născut în 1857 la București, explorator al Țării de Foc și întemeietorul unui domeniu personal unde bate monedă proprie, dar a cărui imensă avere a dispărut în mod misterios… Este amintit sălișteanul sibian Ilie Martin, inițiatorul societăților românești de întrajutorare, la începutul veacului al XX-lea [împreună cu consăteanul Nicolae Barbu, primul președinte al Uniunii Societăților Românești din America, n. ns., m. p.]. De asemenea, primele publicații românești din Statele Unite, dar și istoria zbuciumată și evoluția dezbinată a vieții bisericești la românii din America, de la preoții greco-catolici sau ortodocși Epaminonda Lucaciu, Moise Balea, Lazăr Gherman, Trandafir Scorobeț, arhimandritul Policarp Morușca, întemeierea reședinței episcopale Vatra Românească la 1937, în Jackson, Michigan, pe 73 de acri de teren cu o fermă și o casă cu 25 de camere pentru care s-au plătit 25.000 de dolari, la preoții Simion Mihălțan, episcopul Antim Nica, pr. Andrei Moldovan, apoi arhiepiscopul Valerian Trifa și contemporanii pr. Irineu Duvlea și episcopul Nathaniel Popp, cu rezolvarea acceptată de autoare ca un „deziderat pentru viitor“: „Soluția propusă de profesorul Mircea Păcurariu [preot prof. univ. de teologie al Facultății de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu, istoric al Bisericii Ortodoxe Române, membru titular al Academie Române, n. ns., m. p.] ar fi crearea unei Mitropolii românești cu 3 eparhii sufragane, respectiv o Arhiepiscopie și două Episcopii, care să se pună în legătură cu Biserica mamă din Țară“ (p. 46).

Transpare descumpănirea provocată cercetătorului împătimit de documentare, când constată nu fără „o legitimă revoltă, văzând că teme de interes european pot fi lămurite mai degrabă în Lumea Nouă decât acasă, pe Bătrânul Continent“, acolo unde orarul bibliotecilor, cu totul diferit de cel din Europa, le permite acces la documentare și cetățenilor cu program de lucru prelungit: „căci inclusiv duminica lectura începută la 8 dimineața putea continua până la orele 2 tot… dimineața, ca, după doar 6 ceasuri de răgaz, programul să fie reluat“ (p. 51).

Urmează vizitarea cazinourilor din Atlantic City și croaziera pe Mississippi. Un spațiu special le este destinat, firește, templelor cărții: Biblioteca Centrală Universitară din Ann Arbor, Michigan – cu încântarea descoperirii că „în școlile americane lecturii i se acordă o importanță cu totul specială“, deoarece „între îndeletnicirea cititului și folosirea computerului nu trebuie să existe nicio discordanță, tocmai pentru că ele nu se pot substitui una alteia“ (p. 52), sau modernul lanț de librării Barnes & Nobles, apoi The Old Library Restaurant din orașul Olean, statul New York, unde a fost îmbinată o veche bibliotecă cu un restaurant elegant, cu sălile ticsite de cărți, până la inegalabila, ca mărime a colecției de carte și ca prestigiu, Library of Congress din Washington – Biblioteca Congresului. Drumul „în spirit, de la Sibiu spre America“ este continuat cu relatarea călătoriei în Statele Unite din decembrie 2007, anul Capitalei culturale sibiene, cu vizita la Kennedy Space Center – Centrul spațial Kennedy din Florida, unul din multele sedii ale N.A.S.A. – National Aeronautics and Space Administration, unde se aniversau 40 de ani de când platformele de transport al rachetelor, acționate cu motoare de 2.750 C.P., erau folosite cu succes până în prezent și unde fosta profesoară a unui angajat ulterior la N.A.S.A. constată cu mândrie că: „se aude vorbindu-se românește“, la fel cum și „în clădirea Microsoft din Seattle, WA, 30% dintre angajați sunt conaționali de-ai noștri, drept care s-a afirmat că a doua limbă utilizată acolo, după engleză, este româna“ (p. 72). Florida nenumăratelor parcuri de distracții din Orlando cu obligatoriul de vizitat Epcot Park, pavilioanele națiunilor europene etc., unde Anca Sîrghie constată că „americanul este neînchipuit de răbdător și disciplinat când este vorba de stat la rând, căci el deține toate atributele omului civilizat“ (p. 80). Bucuria întâlnirii autoarei – consilier local la Primăria orașului de pe Cibin-, cu concitadinii membri ai Corului Cædonia din Sibiu, condus de prof. Florin Soare, aflați în periplu concertistic american tocmai în anul când colegii de acasă primeau, laolaltă cu primarul Iohannis, la 28 decembrie, în Palatul Cotroceni, distincția Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, pentru reușita Anului 2007-Sibiu, Capitală Culturală Europeană a fost enormă. La reușita turneului coral și-a adus contribuția și nora autoarei, profesoara Simona Sîrghie. Întâlnirea cu inimoasele Marge Predețeanu la Catedrala Sf. Gheorghe din Michigan și Rodica Raica, la Școala românească inițiată de dânsa în nordul suburbiilor metropolei Detroit, la Troy, MI – ambele originare din Sibiu – a părut și ea providențială.

Vizitele din anii 2009-2010 au un jurnal al lor, pe ruta aviatică Sibiu-München-Chicago-Denver rătăcindu-i-se și regăsindu-i-se o serie de bagaje despre care autoarea mărturisește cu umor: „Am păcălit toate formularele cărora nu le-am încredințat secretul transportului de vegetale, brânză de burduf și dulcețuri de trandafir sau tarhon murat. Eram absolut conștientă că riscul este al meu“ (p. 93). Las Vegas – „orașul viselor fără somn“, complexul hidro-energetic Hoover pe râul Colorado – „a șaptea minune a lumii moderne“, vizitarea în statul Nevada a unei alte minuni, geologice de data asta, despre care aflăm: „Marele Canion este un ținut al indienilor care sunt pretutindeni băștinași în America, iar privilegiile dobândite pe această bază stârnesc astăzi invidia, măcar dacă ne referim la cazinourile pentru care ei nu plătesc impozite“ (p. 105). Impresia în fața canionului cu hăuri de 2.000 de metri impune, iar Anca Sîrghie descrie cele trăite, în termeni poetici:„Aici, uimirea ta este ecoul tăcerii încremenite a pietrei. Ne îmbătăm sufletul cu acea simfonie a tăcerii“ (p. 109), sentimentele fiind diferite de cele trăite la întâlnirea altui mare spectacol al naturii pe tărâm american: „Ce mici și neputincioși părem în fața naturii! Și aici ea ne arată o față splendidă, covârșitoare, cu infinitele ei croiuri de forme geometrizate ale pietrei. Alta este senzația decât la Cascada Niagara, unde apele năvălesc de pe suprafețe de pământ largi, ca să se prăbușească în clocot nimicitor“ (p. 108). La Școala McCollough-Unis din Dearborn, MI, întâlnirea cu o profesoară de origine română: Leonora Lupastian, va prilejui sesizarea unui necaz social: „Nemulțumirea este că statul nu ajută școlile publice și nici marile întreprinderi nu se mai pot implica să susțină educația. Cândva fuseseră bogați și speră să se redreseze economia“ (p. 113). La grădinița din Belleville, Michigan, frecventată de nepotul Alex Sîrghie, bunica lui observă spontaneitatea supravegheată atent și libertatea de manifestare acordată copiilor, stimularea creativității și personalității fiecăruia, servirea meselor și gustărilor de câteva ori pe parcursul unei zile de educație, odihna de acolo și temele primite pentru acasă.

Continue reading „Mihai POSADA: Anca Sîrghie – primul volum al unui ,,vis românesc”” →

Rexlibris Media Group: Ligya Diaconescu a organizat la Horezu a cincea ediție a Festivalului Zilei Limbii Române

După o relatare de Andrada Victoria Diaconescu

Onoare și bucurie, prețuire și respect organizatorilor, distinsei doamne Ligya Diaconescu, directoarea Revistei de Informație, Turism și Cultură Româno-Canado-Americană „Starpress’’, condusă de „Doamna Limbii Române” așa cum au numit- o cei prezenți, denumirea fiind dată de președintele Ligii Scriitorilor Români, în urmă cu câțiva ani.

Doamna Ligya, cea care, alături de domnul Al Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români au luptat împreună cu regretatul om de cultură, regizorul, scriitorul Corneliu Leu, inițiind „Petiția către Parlamentul României”, (făcând numeroase drumuri la Parlament, Președinție, Ministerul Culturii, în decursul a peste 7 ani), privind propunerea Sărbătoririi Limbii Române, a limbii vorbite de românii din interiorul țării, dar și de cei din diaspora”

La minunata sărbătoare au participat scriitori, iubitori ai culturii, colaboratori ai revistei Starpress, membrii ai Ligii Scriitorilor, membri ai Uniunii Scriitorilor, ai altor organizații culturale, români din țară: din SUA și Canada, Marea Britanie, Germania, din România, dar și cântareți de muzică ușoară, populară, pricesne, romanțe etc. , care au desfășurat un spectacol de peste patru ceasuri.

Scriitoarea Ligya Diaconescu, membru în Comitetul de conducere al Ligii Scriitoarilor, directorul Revistei de Informație, Turism și Cultură Româno-Canado-Americană „Starpress”, membru al Clubului de Presă Transatlantic, membru fondator al AJRP (Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni Quebeq, Canada), a „Association des mass-médias et journalistes d’expression roumaine sans frontière”, infiinţata la 25 septembrie 2011, la Toronto/ Canada, a fost sprijinită în acesta an de părintele doctorand Constantin Mănescu din Horezu, președinte al Ligii Scriitorilor Vâlceni, care s-a mobilizat ca și coorganizator al acțiunii, pentru ca sărbatoarea să fie resimțită din plin.

Sărbătoarea a fost precedată, marți 30 august 2018, de o seară de suflet și credință creștină. Ligya Diaconescu, împreună cu amfitrionul din acest an, au organizat o excusie de suflet în patria ceramicii românești și la Mănăstirile Horezu, Bistrița și Arnota. Oaspeții au vizitat Zona Horezu, care este cunoscută ca un vechi centru de ceramică populară. Atelierele de ceramică din Horezu și magazinele cu suveniruri sunt atracția orășelului. Sunt înșirate pe strada principala și îți fac cu ochiul cu o grămadă de produse. Ceramica de Horezu este realizată folosind mijloace tradiționale de producție precum: roata olarului, cuptoare orizontale pe lemne, obiecte de finisat tradiționale. Oaspetii au targuit obiecte minunate, pentru ei, familii și prieteni și au primit în dar de la părintele Constantin Mănescu câte un obiect de ceramic, care să le amintească de vizita în aceste locuri, de neuitat. Olarii le-au povestit istoria olaritului din zona dar și din alte zone în care se prelucrează lutul, din țară, cu care aceștia colaborează. Apoi, autocarul i-a purtat la renumitele mănăstiri din zonă.

Mănăstirea Horezu, situata in judetul Vâlcea, la poalele muntelui Căpațânii, este considerata cea mai reprezentativă construcție în stil brâncovenesc. Numele mănăstirii vine da la huhurezi, o specie de păsari de noapte, cu un penaj colorat. Potrivit legendei, meșterii tocmiti să o construiască, de teama turcilor, erau nevoiti să lucreze numai noaptea, când cântau huhurezii. La această ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, scriitoarea Mariana Popa din Brașov a citit o minunată scriere mai puțin cunoscută despre domnitor, dar bine documentată, despre locul uciderii domnitorului, a pruncilor și a spatarului său la Constantinopol. Ziua execuţiei a fost 15 august, când Constantin împlinea vârsta de 60 de ani, iar creştinii sărbătoreau, ca în zilele noastre, „Adormirea Maicii Domnului”. Domnitorul, împreună cu cei patru fii ai sai, Constantin, Ștefăniţă, Radu, Mateiaş şi ginerele său, Enache Văcărescu, au fost obligaţi să meargă pe jos prin oraş până la locul de execuţie. Aceştia erau desculţi şi îmbrăcaţi doar în cămăşi. La eveniment au fost invitaţi să asiste şi ambasadori din Europa creştină. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a ramas in istorie, incurajandu-i pe fii: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne salvăm sufletele noastre şi să ne spălam păcatele cu sângele nostru”. Vizitat de domnia sa, locul în care se păstrează parcă amprenta acelui timp,scriitoarea a simțit o durere cumplită la vizitarea lui.

În momentul în care scriitoarea Mariana Popa a citit „Călăul i-a tăiat capul domnitorului, acesta fiind fericit că nu a cedat, trecând la religia musulmană”, ca o minune, a început să bată – de 40 de ori – clopotul mănăstirii, anunțând începerea slujbei de seară, vecernia.

Continue reading „Rexlibris Media Group: Ligya Diaconescu a organizat la Horezu a cincea ediție a Festivalului Zilei Limbii Române” →

George ANCA: Dragă Uniune Europeană

George Anca – Florin Zamfirescu – Doina Boriceanu – Puși Dinulescu – Sinziana Ionescu – Gheorghe Constantin Nistoroiu

TAGORE AND ELIADE CONTENPORARIES

By Dr. George Anca

Two years ago, being asked from Office of Prime Minister of India, Sri Narendra Modi, to suggest something for his speach on India’s Independence Day, I could dare only to quote from Bhagavad Gita:

yad yad ācarati śreṣṭhas
tat tad evetaro janaḥ
sa yat pramāṇaṁ kurute
lokas tad anuvartate (3.21)

Whatever action is performed by a great man, common men follow in his footsteps. And whatever standards he sets by exemplary acts, all the world pursues.

na jāyate mriyate vā kadācin
nāyaṁ bhūtvā bhavitā vā na bhūyaḥ
ajo nityaḥ śāśvato ’yaṁ purāṇo
na hanyate hanyamāne śarīre (2.20)

For the soul there is never birth nor death. Nor, having once been, does he ever cease to be. He is unborn, eternal, ever-existing, undying and primeval. He is not slain when the body is slain. English, A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada

For this year celebration of India’s Independence, I have honore to say a few words on Gurudev Rabindranath Tagore, and writer historian of religions Mircea Eliade.

Rabindranath Tagore visited Romania in 1926 and received a doctorate honoris causa from the University of Bucharest. Mircea Eliade spent four years (1938 – 1931) studying philosophy and Sanskrit at Calcutta University. Maitreyi Devi wrote Rabindranath – the man behind his poetry , as well as Na Hanyate ( It Does Not Die: A Romance ) novel, written as a response to Maitreyi /Bengal Nights by Mircea Eliade.

According to Lucian Blaga, all major writers and thinkers of Romania were inspired by Indian culture, starting with Mihai Eminescu. Now a days, from the oak tree planted at centenary of Tagore in Bucharest to Shantiniketan, one faces both the greatness of India.

Thus, for an intended Indian-Romanian conference on Indology, Dr. Shashi Bala thinks it should incorporate history, linguistics, literature and ritual. There may be a panel discussion on Indology in Romania – past, present and future. Other topics can be Sanskrit for all round cultural development, Role of Upanishadic philosophy in establishing peace and harmony ; vedic ritual for controlling pollution… Professor Sayavrat Shastri suggested Modern Sanskrit Literature, Sanskrit teaching both in India and abroad, the utility of Indological studies for modern society.

“The Great Empires, wrote Tagore, change their shape and shakes like clouds; nations play their part and then disappear into obscurity, but these individuals bear in them the immortal life of all humanity”. He was talking about revealing personalities, breathing in the world of the Spirit.

…We speak now in Calcutta’s birth of him (May 6, 1861). In the Victoria Memorial, today’s Bengal Museum, Tagore plays in a Sanskrit drama, with the Nobel Prize on the wall, in front of young actor photo. All of us would build palaces from Tagore’s footsteps. I was telling then that the Saint of Montparnasse Brancusi and the Saint of Shantiniketan Tagore, both of whom were scratched in the words of Tudor Arghezi, cut spiritual salvation into the world. That Tagore is an old Christ, a big brother with Romanian Mihai Eminescu. Calcuttan, by birth, Amita Bhose could even avoid the taste of death by incinerating in Bucharest near the tomb of Eminescu, spreading herself into the cosmos of Orpheus and Tagore alike.

The doctrines of the third millennium will not be able to avoid what Philosopher N. Bagdasar had imposed in 1938, the contrast between European civilization, now on the same American, materialist trend, and the Indian-Oriental culture of the soul and the interior. If the incorporation of Tagore’s thinking into Romanian culture in the 1920s and 1930s could have been destroyed even by Tagore himself, when Sovietized, the third, the fourth Tagore will be again and again the Tagore the first, the true one.

A blasting Tagore aura shows how he named Gandhi “mahatma”. Think how Vivekananda died at the age of 39, as Eminescu.. Questening what title got Ramakrishna?… Chased by the white ants, ui poka, even you, Tagore.

Let be not dispersed Tagore’s house in Pandua, Orissa, former Bengal, where he was writing under a bakul tree the Chitrangada drama-dance. Here was the revenue inspector office. The 1971 cyclone has shattered the surrounding houses, but not that of Kabiguru. Now, ready, we can rebuild our houses, we can not replace Rabindranath’s. Sarada Prasad Malik, no point in building an auditorium in a remote village. The Rabindra Mandap was finally built in Bhubaneswar.

The villagers installed a statue at the entrance to the village and the main street called Rabindra Sarani, unrecognized by the government. Money for bakul mandap. The youth formed the club Biswakabi Rabindranath Yubak Sangsad. They tried a Rabindra Library. Tagore called them: baba aum khao. He came here by dolparba before moving to Shantiniketan. Cooracharan Sahoo, the 56-year-old son of the late Durjodhan Sahoo, Tagore’s estate manager: my father handed me all the papers before he died and asked me not to lose them. I kept my word and saved the papers though I lost my belongings.

Likewise, ready to drown in the ocean, Camoens was wearing the Os Lusiades manuscript above his head.

In 1926, on November 21, he was in the National Theater in Bucharest and uttered his conference on poetry and Indian thought. Today, November 22, 1999, in Shantiniketan, the next day we remember the endlessness of the Ganges-Danube whisper. Happily, I delivered two lectures, Tagore in Romanian Perspective, Vidya Bhavan, 22 November ’99, Tagore and Eminescu, 23 November.

„Who are you, reader, reading my poems a hundred years hence?” (Tagore)

As on Mircea Eliade, younger contemporary of Tagore, in Calcutta and elsewere, he made both India and Romania fresh resonance of universal spirit. His works had a faboulous success since he started first chair of History of Religions in Chicago. His novels turned also into movies.

I received in India many letters from him like this: ‘I will send you as soon as they appear (in March): 1) Cahiers de L’Herne: Mircea Eliade (almost 400 pages, with the bibliography of all the translations in my books, 2) L’epreuve de lairirinthe: Entretiens avec Mircea Eliade. Two more books have been published about Mircea Eliade this autumn and others (three) are under printing. But not everything is interesting! … ‘

Let salute together his masterpiece.

Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne by Mircea Eliade appeared on May 20, 1936. The book is dedicated to the memory of Manindra Chandra Nandi of Kassimbazaar, who granted him scholarships in India, and to both his masters, Professor Surendranath Dasgupta and Professor Nae Ionescu. „Nous ne tenterons pas d ‘exprimer tout que nous devons et l’appui et au génie de ces deux maîtres”.

Eliade had written in October 31, 1934, to Valeriu Bologa: „For a year I have been madly working on the definitive French language of my studies on the phenomenology of Indian meditation. It is more than an Orientalist book or the history of religions It is, I hope, a work of philosophy of culture, although it has philological and technical appearances, I think we could prove a whole new thing: the tendencies towards concrete, to the real and immediate experience of the Indian spirit. Preface to India against the abstract themes of Brahmanism and the Sanskrit „philosophy.” I have been working for five years on this demonstration and have used all the instruments of scientific knowledge: philology, ethnography, religion history, history of philosophy, psychology. Much in the value of this book – my first book that will be printed in April „.

Emil Cioran writes on June 10, 1936: „There is so much vibrant learning in Yoga and a world so special that it awakens so many shy things I thought I had escaped. When you wrote letters, I could not believe you had to write the most serious erudition book that Romania has produced „

In the five volumes titled Mircea Eliade and his correspondents, published between 1993 and 2007, among prestigious names are: J. Przyluski, Professor at the College of France, Vittorio Macchioro, Professor at the University of Naples, Carl Hentze (University of Gand), AB Keith (University of Edinburgh), Samuel Angus (University of Sydney), Ananda Coomaraswamy (Director of the Boston Art History Museum).

Sergiu Al. George: „Paul Masson-Oursel, one of the most important French historians of Indian philosophy, who in his 1967 work defines the Yoga phenomenon in terms surprisingly similar to those of Eliade … This strict adherence to the essential theses of Mircea Eliade seem all the more surprising to me, as at the appearance of the 1936 Yoga monograph, P. Masson-Oursel, in contrast to all the great Indianists (G. Tucci, A. Coomaraswamy, H. Zimmer, L. from Valée Pousin, etc.) was the only one to review the volume reluctantly. „

My translations from Tagore include Gitanjali and The Child.. From Eliade, I received a ‘Thanks for the letter and for 10 Indian Poems ‘. India’s Independence belongs also to theirs creation.

***

16 iulie, 2018

FLORIN ZAMFIRESCU

„Dragă Uniune Europeană.

Trebuie să-ți mărturisesc ceva important. Acum mai bine de zece ani am dorit să mă cuplez cu tine. Erai plină de promisiuni, prevedeam un mariaj fericit. Abia mai târziu am înțeles ce le-ai impus celor pe care i-am trimis se te pețească.

Și ceea ce nouă nu ne-au spus: că ne voiai fără industrie, fără agricultură și că mai voiai că toate averile noastre să fie înstrăinate. Fiindcă veneam la ține, cea bogată, poate că am fi acceptat… Dar, măi Uniune Europeană, am observat apoi că ești o curvă perversă, că vrei să dereglezi mințile oamenilor, că nu ai nimic sfânt”, a scris Zamfirescu.

Continue reading „George ANCA: Dragă Uniune Europeană” →

Traian D. LAZĂR: Identitate

Ca „locuitor” al arhivelor statului și ale diverselor instituții, am constatat, după 1989, o adevărată și mirabilă invazie a unor „cercetători” dornici de informații și acte. Faptul era, în majoritatea cazurilor, efectul legilor de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul democrat-popular. În mai puține cazuri, cercetătorii urmăreau obiectivul de a descoperi și publica mărturii despre păstrarea sau afirmarea identității personale/ familiale sau comunitare. În acest context au apărut în multe zone ale țării monografii dedicate unor persoane, instituții, localități și evenimente.

Printre scrierile meritorii de această natură se numără studiul monografic alcătuit de prof Mircea Botiș și preot Radu Botiș, Ulmeni-Maramureș, Editura Enesis, Baia Mare, 2011. Volumul prinde în cele 271 de pagini, însoțite de consistente imagini foto, identitatea orașului Ulmeni din Maramureș. Pe coperta a patra se află o utilă și interesantă prezentare a C.V-ului profesional-științific al autorilor.

Aflăm astfel că prof Mircea Botiș, absolvent al Facultății de istorie-filozofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și al masteratului „Elite politice” la Facultatea de Istorie și Patrimoniu „Nicolae Lupu” din Sibiu, este un profesionist de clasă atestat prin rezultatele elevilor săi la faza națională a olimpiadei de istorie, prin diploma pentru contribuție deosebită obținută la Concursul de eseuri „Gânduri, idei, sentimente despre Holocaust” și ca organizator la Concursul de Iudaism și Istoria Evreilor desfășurat la Sibiu în 2007.

Radu Botiș este un „sacerdot în cuvânt, în slujire și-n inimă”, un „condei” prezent în redacțiile și colaborator al revistelor din țară și străinătate: Starpress, Dor de Dor, Murmur, Agero-Stutgart, RomanianVIP – SUA, Noul Horizont – Spania, Observatorul – Toronto. Strâns legat de activitatea culturală din zona ce constituie tema monografiei, Radu Boțiș este editorul și fondatorul revistelor Glas comun, Slova creștină și al suplimentului Slova copiilor, precum și președintele fondator al Asociației cultural creștine umanitare Ars Vivat al cărui program de activitate și realizări este prezentat și în monografie.

Autorii tratează cu competență și dăruire – pentru că sunt locuitori ai zonei- identitatea fizico-geografică a localității aparținând spațiului mioritic evocat de Blaga. Spațiul geografic al orașului Ulmeni este prezentat în principalele lui caracteristici și componente: perimetrul, suprafața, relieful, punctele reprezentative, solul, clima, altitudinea, hidrografia, fenomenele atmosferice, resursele biogeografice (păduri, faună cinegetică și piscicolă), demografia, căreia i se consacră un capitol separat.

Identitatea demografică, spun autorii, poartă amprenta istoriei așezării și a spațiului fizico – geografic al zonei. Orașul Ulmeni este o așezare ale cărei rădăcini se află în vechea Dacie și în Dacia romană, când era cunoscută sub numele Bodava. Atestată documentar din 1405, când purta numele Silimeghiu (Sylelmed), metamorfozat în diferite variante, localitatea a luat numele Ulmeni din 1926.

În evul mediu, localitatea s-a aflat în proprietatea voievozilor Balc și Dragoș și a urmașilor acestora. Din punct de vedere politic, așezarea s-a aflat în zona de interferență dintre Principatul autonom al Transilvaniei și regatul Ungariei, trecând apoi sub dominația Imperiului Habsburgic, devenit din 1867 Imperiul Austro-Ungar, destrămat în 1918, prin lupta pentru independență a națiunilor componente. La 1 decembrie 1918, românii din Transilvania, inclusiv locuitorii comunei Ulmeni, au decis unirea la România. Dictatul de la Viena-1940, a impus României cedarea către Ungaria a părții de nord-est a Transilvaniei. Zona Ulmeniului a intrat temporar în stăpânirea Ungariei, dar din toamna anului 1944, a revenit la România. Interesați în prezentarea Ulmeniului, fără a-l izola de satele din jur, autorii adaugă referințe legate și de identitatea acestora.

Autorii prezintă evoluția demografică a localității Ulmeni sub aspect numeric, al structurii de vârstă, sex, etnic, social, onomastic, de stare civilă și militară. Prezentată cronologic, evoluția demografică atestă existența continuă a unei majorități etnice românești. În structura religioasă a populației se subliniază că majoritatea o constituie aderenții bisericii unite Romei.

În continuarea studierii identității demografice, autorii au considerat necesar să aloce un capitol separat funcțiilor geoeconomice actuale ale orașului. Folosind surse statistice, autorii extrag informații privind baza economică a localității, care a fost, până târziu în epoca modernă, agricultura. Un loc important se acordă analizei relațiilor de proprietate asupra pământului, insistându-se asupra momentelor 1853-1854, când s-a desființat servitutea personală, 1921, 1945, 1949, 1991. Concomitent se comentează aspecte legate de mijloacele de producție, tehnologiile folosite, productivitatea. Corespunzător evoluției cronologice, a mersului spre modernizare, se fac referiri la alte ramuri ale economiei, la dezvoltarea meșteșugurilor și industriei, ceea ce a adus ridicarea localității la statutul de oraș. În partea finală a capitolului, autorii ne înfățișează situația actuală a economiei orașului și proiectele de viitor în domeniul ecologic, protejarea mediului și creșterea calității vieții, turistic.

Identitatea culturală reprezintă cea de a treia direcție a studiului monografic dedicat Ulmeniului. Ne sunt prezentate informații privind datinile și obiceiurile ținând de activitatea economică a locuitorilor: unelte, procedee de muncă, pomicultură, creșterea animalelor, ocupații casnice. Aceeași linie de cercetare urmărește: alimentația, portul, credințele despre cer și astre, graiul, obiceiurile de înmormântare, obiceiurile legate de muncile agricole, de datele calendaristice, jocurile tradiționale.

Suntem de părere că locul capitolului consacrat învățământului era aici, pe axa identității culturale, alături de capitolul „Oameni de ieri și de azi”, care ne înfățișează personalitățile culturale ale zonei. Învățământul reprezintă unul dintre factorii importanți în păstrarea identității culturale a unei comunități. Aflați timp de secole sub dominație străină, austriacă și maghiară, românii din Transilvania, deci și cei din Ulmeni, au fost supuși unui proces intens și îndelungat de aculturație. Autorii au prezentat cu acuratețe evoluția învățământului de la cel religios/confesional către învățământul modern, laic. S-au evidențiat mai ales politicile de maghiarizare prin învățământ. Și așa cum era normal au ajuns la nominalizarea personalităților culturale din zonă, problemă căreia i-au consacrat un capitol special incluzând și oamenii politici. Evident nu putem aminti aici decât pe câțiva dintre oamenii de cultură originari din spațiul ulmenean: poetul, prozatorul și traducătorul Petre Dulfu (1856-1953), rapsodul popular Emil Gavriș (1915-1989), poetul, prozatorul și editorul Radu Ulmeanu (1946), poeta și prozatoarea Florica Bud (1957), etc.

Cartea domnilor prof.Mircea Botiș și pr. Radu Botiș tratează ansamblul elementelor ce definesc orașul Ulmeni, identificându-l din masa așezărilor din România.

––––––––––

Prof.Traian D. LAZĂR

Ploiești, septembrie 2018

GANDHI Canon by George Anca

George Anca

GANDHI

CANON

The play turns to Gandhianism

personae

Atma
Usha
Nansi
Nilima
Horace
Regista
Witty
Vidusha
Som
Gupta

Prima donna

Registrar

Regista, Witty

Regista: You’re instinct liberator with self-breaking taboos.

Witty: I guessed he did it to you. And he boasted me, Bravo mister, you came with her to tell me you fucked my babe.
Regista: I also think you did not know him.

Witty: Pretty soon to forget the Romanians. What can I not self believe anymore, that you raped me?
Regista: As well as you have been implanted on to me? The author points out a variation of the subject between the couples caught and detached from the game.
Witty: Not once the blow-out is even. Another distribution is stamped, unavailable holders. Hear is about how to never play the play, pushing actors, scene after scene, preferably in the carcass or tomb, if it is also incinerated as usual in the delicacy of our destination.
Regista: We count on directing and spectators-show.

II
Atma, Horace

Atma: Do you know about Shivaramaya’s assassination?
Horace: I’ve heard. Friend with the former deputy chancellor and me. I also received a threat of death from Iran if not from Romanian security together with them. And Shiv explained the legal ways of my attack, if I had been defending myself in India. The confused accusation of anticommunist Cassanovism had not held him back. Not even the Rushdie article. Until today, nothing. I had also forgotten in India of the incident. Was he not assassinated for me?
Atma: The death threat is mathematically fatal.
Horace: The right to murder that kills one another’s curse.
Atma: Crack of Shivji and NN, murder and cancer. The message I’m going to send is not known to me.
Horace: On Barakamba Intercontinental floor 14, I do not need my person anymore.
Atma: Ashok went to Avignon, invited by Brook. Here’s Vanesa Redgrave.
Horace: Invite, Sir, visiting professors.
Atma: They only gave dictionaries or Indological India. Come with Hindi, more like English.

Horace: Sir, but the money gave you were to pay me, not to wear them.

III
Horace, Som

(Horace, introduced to Som. Refreshments, white lemon).
Horace: Sinha has great ideas.
Som: He can not maintain his own buildings. Do you know how much a new one costs? 400 crores.
Horace: He was thinking of a Eliade Bhavan in Shantiniketan.
Som: I got your point, pragmatism. There are rich people in Chicago. His budget was cut. Shantiniketan lives more on ICCR. They do not keep their courses well enough, foreigners complain.
Horace: I was glad to hold a conference.
Som: Look, 30,000 rupees are here a lot. I give somebody to catalog the Romanian books from the Indian National Library. He can sit at either them or Ramakrishna Mission. You write my proposals in a letter, you show it to the ambassador and you send it to me. I’ll answer you.
Horace: Just one of my librarians stayed at Ramakrishna Mission.
Som: I give you as gift a tie with ICCR sign.
Horace: I also received one from President Dayal Sharma.
Som: I have to make 17 cultural centers and two chairs. But a construction costs 4-5 crores of rupees. Conferences, student exchange annually.
Horace: A Bessarabian was abhorred by Romanian books received in Chisinau.

Som: India is not Bessarabia.
Horace: Oh, my God, what shaving blade of Romania. Somji, you platen me to pragmatism, but offering more than I would have allowed to ask – scholarships, stipends, understanding. That’s what I’m saying, what’s going on out to Minister Murli, which theater swollen-deflated.

IV
Horace, Gupta

Horace: Noon-janoon.
Gupta: You have nothing to tell.
Horace: Where you come from, where you are gone.
Gupta: You would not ask me.
Horace: I would not ask you.
Gupta: Former adulterous, neither at reconciliation it bring their mind.
Horace: The world says I look good for this age.
Gupta: Well, nothing changed.
Horace: Maybe we do not lose all the breath for so many years.
Gupta: Bhai riksha, come on. It’s my country. I was not anywhere, not in England.
Horace: Leave the Tamil alone.
Gupta: Bum bum, Subramanian Bharati.
Horace: Why did not you come to anthropology? We have Armenians from Calcutta, African tribes.
Gupta: In India, Calcutta, Bombay, Madras do not have so many cars.

Horace: Poetry, why not drama.
Gupta: You are a very dramatic person.
Horace: Re-ho-bo’am was one and forty zears. Old when he started to reign. And he reigned seventeen years in Jerusalem, the city which the LORD had chosen all the tribes of Israel to put his name there.
Horace: So Victoria, Queen to her island, Empress, like Shah Jahan.
Gupta: The gate of India in Bombay is taken after Fartherpour Sikri and after the Roman triumphal arches.
Horace: Read the Taj, read the Koran.
Gupta: What did I say to you, Mr. Gupta, when you wanted to convert me, I had translated Kent’s recipe from French to English.
Horace: Get the fish bone in my throat at Shantiniketan, and I’m in the throat of the fish in Bombay.
Gupta: The women remember the dead who beat them, the good ones they forget them.

Nansi, Nilima

Nansi: You have no inspiration.
Nilima: No life.
Nansi: Right in Shalimar Bagh.
Nilima: Marza fucked Mary and passed her to Omer to whom she fell în love. Having sex with someone, she falls in love instantly.
Nansi: After the last, she met a seventy.
Nansi: That’s why you smiled, pop.
Nilima: A Punjabi, eight-year-old widow, has rites, walks around, walks over. He’s not getting very accommodated.
Nansi: Who else to rape virgins over 50?
Nilima: He does not laugh, I do not meet anyone. Pansy or not, vegetarian, he fried my chicken tandoori and died my stomach.
Continue reading „GANDHI Canon by George Anca” →

Eleonora SCHIPOR: Vremea amintirilor

Vremea amintirilor se pare că a început să bată la poarta vieții domnului Ciprian Bojescu din Suceava. Dacă anul trecut i-am prezentat pe paginile ziarelor noastre cartea «Cu dragoste de pământ românesc», iată că la scurt timp domnia sa ne mai vine cu o carte cu un titlu semnificativ vârstei și drumurilor vieții. Noul volum de amintiri frumoase, dar se pare că și nostalgice, cu un titlu semnificativ «Vremea amintirilor», l-am primit în dar de la autor la tradiționala sărbătoare «Limba noastră cea română», ce are loc în fiecare an la începutul toamnei la Cernăuți.

A văzut lumina tiparului în acest an, la Suceava, la editura «Accent Print». Conține circa 134 de pagini, este împărțită în 4 capitole, având mai multe fotografii și imagini, unele color.

Dacă pe prima copertă a cărții vedem frumoasa biserică de la Iordănești, satul de baștină al autorului, atunci pe a doua copertă vom găsi fotografia sa color, iar sub fotografie avem și titlul cărților tipărite până în prezent: «File din istoria satului Iordănești», 2013, în colaborare cu Dumitru Covalciuc și Nicolae Șapcă; «Rătăcind prin Bucovina» – pagini de jurnal, 2015; «Cu dragoste de pământ românesc», 2016.

«Vremea amintirilor» este așadar cea dea 4-a carte a autorului sucevean. În «Сuvânt înainte» semnat de inginerul Constantin Hlușneac, vom putea lua cunoștință cu prezentarea pe scurt a cărții, date din biografia autorului și o pоezie dedicată domniei sale chiar de semnatarul prefaței, Constantin Hlușceac.

Primul, din cele 4 capitole se numește «Tablete care nu au văzut lumina tiparului». Prima tabletă este dedicată memoriei colonelului George Galan, un vrednic român din București, ce era prezent adeseori la manifestările noastre culturale, la Cernăuți. Personal îl țin minte când a participat și la comemorearea poetului martir Ilie Motrescu din Crasna, cu ani în urmă. Tablete le dedică autorul și prietenilor săi cernăuțeni-bucovineni: Mircea Lutic, Ilie Popescu, Octavian Voronca, Dorin Ștefaneli (stabilit cu traiul la Târgu Mureș) și alții.Vom mai găsi la acest capitol și alți oameni de diferite profesii; medici, profesori, ingineri, dar și familii întregi de oameni gospodari, pe care autorul i-a cunoscut, a avut și are contacte și legături. De asemenea sunt și întâmplări din viață, comemorări, impresii din excursii etc.

Partea a doua a cărții de față cuprinde câteva tablete apărute deja în presă. Fie în cotidianul «Crai nou», în almanahul «Țara fagilor» sau în altă parte. Despre familii de refugiați, despre oameni cunoscuți, transporturile sucevene de odinioară (аutorul a lucrat mai mulți ani în domeniul transportuliui auto din Suceava), despre evenimente importante, vom lua cunoștință în acest capitol. Avem aici un interviu al autorului cărții cu binecunoscuta ziaristă bucovineană Doina Bojescu, redactor șef al ziarului «Cоncordia», un articol dedicat prietenului său Arcadie Opaiț, un reportaj dedicat memoriei celui care a fost tot unul din prietenii săi de la Cernăuți Dumitru Covalciuc, ziarist, publicist, cercetătot istoric, folclorist. Vom găsi la acest capitol și numele altui prieten al său, poetul, traducătorul Ion Cozmei, trecut și el prea degrabă în lumea celor drepți. Cea ce m-a impresionat cel mai mult la acest capitol este materialul de la paginile 74-75 intitulat «Cu gândul la poetul Ilie Motrescu». (Este titlul uneia dintre cărțile mele dedicate marelui poet al plaiurilor carpatine). Domnul Ciprian Bojescu menționează faptul că la scrierea acestul articol l-au ajutat două profesoare din Nordul Bucovinei – Eleonora Schipor din Pătrăuții de Jos și Mariana Levytschi din Crasna. Citează cele relatate de mine despre Ilie Motrescu și cele relatate de doamna Mariana desрre fratele poetului, profesorul și publicistul, poetul, animatorul vieții culturale din Crasna Ștefan Motrescu. (Reamintesc cititorilor că despre Ștefan Motrescu și zbuciumata-i viață am scos deasemenea de sub tipar cartea «Un fizician cu suflet de poet», la un an de la trecerea sa în neființă, în 2004). Îi mulțumesc autorului, publicistului sucevean că a inclus acest articol în cartea sa.

Partea a 3-ea cuprinde o serie de legende din zona Vatra Dornei în alcătuirea lui Gheorghe Vicol, în proză și versuri.

Al patrulea și ultimul capitol din recent apăruta carte este dedicat fotografiilor: oameni de vază, locuri importante, momente de la diferite întâlniri, conferințe, sărbători naționale etc. Sunt și câteva imagini de la Paris, capitală europeană vizitată de autor și soția sa. Acolo locuiește unul din fii lor.

Ultima copertă găzduiește o poezie a lui Gh. Vicol «Bătrânul pădurar».

Felicitări autorului Ciprian Bojescu, originar din satul bucovinean Iordănești. Pentru dragostea ce o poartă de-a lungul deceniilor pentru baștina dragă, tot astfel cum o face și artista Maria Iliuț din Crasna, stabilită de mulți ani la Chișinău, dar mai ales poeta și publicista Mariana Gurza, născută în România din părinți bucovineni, iar pe lângă ei mulți alții. Dorul de baștină predomină în scrierile lor, în cântecele lor, în sufletele lor frumoase. Dumnezeu să vă ajute dragi bucovineni, oriunde vă aflați pe acest pământ.

Domnului Ciprian Bojescu îi mulțumim frumos, îi dorim succese și îl așteptăm cu noi cărți și articole de valoare. Doamne ajută!

———————————-

Eleonora SCHIPOR,

Bucovina de Nord / Ucraina

9 septembrie, 2018