Anna-Nora ROTARU: Azi e ziua ta!

AZI E ZIUA TA !

                       (Cu prețuire, Vasilicăi Grigoraș)

Când totu-ți pare-atât de solitar
Și-o gheară parcă inima-ți străbate,
Să nu disperi, că ți-o veni în dar,
O flăcăruie, ce intunericul răzbate !

Să nu-ți lași firea ta să se golească
De speranțe, vise, în cenușă stinse…
Ascultă ecoul, că vine să-ți șoptească,
Deschide ușa, lasă luminile aprinse !

Șterge-ți ochii de-s năpădiți de lacrimi
Și lasă-n sfârșit liber frâul minții …
Să-ți amintești, că iubind cu patimi,
Nu e păcat, e dar ce ne-au dat sfinții !

Învață-ncet să urci pe-ale vieții trepte,
Nu-ți mai pleca timidă-n jos privirea…
Prinde mâna-ntinsă, n-o lăsa s-aștepte
Și-alungă-ți, fără răgaz, împotrivirea !

Ai facut atât de multe păsuind prin viață,
Căutând sa-ți fie drumul bun si drept,
Copiii ți-ai crescut, nepoții te răsfață,
Câtă iubire dăruiești și strângi la piept !

Astăzi e ziua ta… și-i mare sărbătoare…
Lasă-ți libere-n vânt, pletele-ți cărunte…
Ceața se destramă, pe cer apare soare,
Va încolți-n tine, azi, speranța din grăunte !

–––––––––––

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

30 mai, 2018

Mariana GURZA: La aniversară

La aniversară

                                     (Cu drag, Vasilicăi Grigoraș)

 

Nu mă întreba de ce

destinele s-au împletit ca lianele în zile toride

şi primii muguri ai prietenei

au înflorit într-o zi de florar…

 

Clepsidra timpului am ascuns-o într-un poem

care îmi aminteşte de tine

de ziua de ieri

de cea care ai fost…

 

Acum, neschimbată,

ai pătruns în miezul cuvântului

ca un cântec nipon

ce descifrează matematic

esenţa lumii.

 

Surprizătoare ca un catren

ce îşi aşteaptă rândul

la poarta cerului

pentru a primi binecuvântarea…

 

Ofranda adusă Tatălui

este ceea ce tu

laşi aici printre noi

ca semn a trecerii tale

prin lanurile de flori

ce înnobilează…

 

Şi-n rugă ne-am regăsit

în același zbor

pentru trăinicia neamului

a noastră, a tuturor…

Izvor de lumină

într-o lume debusolată

har și înțelepciune

prietenă dragă…

––––––––––––

La multi ani! Mariana Gurza, Romania

30 mai, 2018

 

Foto: Doina Constanța SPILCA

Valentina TECLICI: De dragoste, la aniversare

DE DRAGOSTE, LA ANIVERSARE

Prietenei mele de-o viaţă*, Vasilica Grigoraș

 

De-aproape jumătate de secol călătorim.

Călătorim împreună pe-nvolburate mări,

ori line ca pluşul acceptării.

În calea noastră, mereu ne-a ieşit

O corabie la timpul potrivit.

Când umăr la umăr am urcat

munți împăduriţi de speranţe,

ori arşi de vulcanii dezamăgirilor,

Doar cu pana inimii, înmuiată

în cerneala divină, Odă prieteniei noastre

s-a scris, poveste de seară,

Izvoare nesecate sorbind din astre

necondiţionată iubire.

 

Filosofia ne-a dat un plus de adâncime,

ne-a lărgit orizontul cu încă o linie

şi ne-a molipsit de neliniştea căutărilor:

de sine, de mister, de absolut,

de obsesia întrebărilor.

 

În lumea cărţilor, am fost acasă,

ocrotite şi hrănite de slove.

În era comunistă, să fii umil bibliotecar,

pentru spiritul liber a fost supremul dar.

De-aproape jumătate de secol călătorim.

Călătorim împreună, Ochi în ochi cu luna,

lăsând uşa sufletului larg deschisă

zăpezilor albastre când Ninge pe oglinda lunii.

 

Indiferent de Starea vremii azi sau mâine,

Corabia noastră din neant coboară,

ne-aşteaptă în faţa uşii, la scară.

Plutim cu ea în lumea poeziei

într-o permanentă căutare a eului interior

şi evadare din mundan.

Raze de soare pentru Sara

ne luminează copilăria săltând în noi

liberă, sălbatică, sprinţară

Prin vene curge primăvara,

sufletu-i plin de muguri noi.

 

De-aproape jumătate de secol călătorim.

Călătorim împreună în corabia

mereu sosită la timpul potrivit.

Ceva profund şi tainic mereu ne-a înfrățit

şi-am frământat împreună cuvântul

şi copt pâinea prieteniei

la soarele adevăratelor valori.

În viaţa plină de-ncercări,

Domnul ne-a ţinut de câte-o mână

binecuvântând călătoria împreună.

 

*Destinele noastre s-au unit în urma cu 47 de ani, când ne-am întâlnit prima dată şi am sărit amândouă în sus de bucurie, în faţa listelor afişate cu rezultatele celor admiși la facultatea de filosofie. Asta a fost una dintre similarităţi, să alegem să studiem acest subiect atât de complex şi de interesant. Alte asemănări au fost: o perfectă comunicare, mereu pe aceeaşi lungime de undă, un similar simţ al umorului, munca de dascal – o carieră scurtă pentru amândouă, munca de bibliotecar – o carieră mai lungă, dragostea pentru citit, călătorit, credinţa că familia şi prietenii sunt prioritatea vieţii, pasiunea de a scrie, de a încerca diferite genuri literare.

Vasilica Grigoraş este pentru mine nu numai prietena de-o viaţă, confesorul meu, persoana cea mai de încredere să-i cer un sfat şi cea care-mi sare prima în ajutor, ea este mai presus de toate, sora spirituală pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu şi a cărei dragoste necondiţionată am simţit-o mereu.

 

La multi ani! Valentina Teclici, Noua Zeelanda

30 mai, 2018

 

Foto: Doina Constanța SPILCA

Ioan Nicolae MUȘAT: Poem aniversar pentru Vasilica Grigoraș

Tu m-ai căutat ca eu să te găsesc

 

Te-am căutat zile și ani și decenii

Din tinerețe te cuprind și gândesc

Să desfacem nodul ăstor ciudățenii

Ce om, omenire, în grea tină robesc.

 

Un sprijin la strigăt, un sprijin la luptă

Un sprijin în lacrimi și-așa căutări

Femeia, chemare spre calea cerută

A ne fi mângâiere și dorul de zări

 

Femeia sublimă, mereu alinare,

Femeia, rost clipei și plinirilor rost

Spic tainic de farmec, binecuvântare

Ca temelie vieții în vieți adăpost

 

„N-ai cum să faci singur astă lucrare

Îți trebuie ceată”, mi-am zis și-am oftat

Dar mai întâi draga să-ți scoți din mirare

Va fi apoi ceata din cuvântul optat

 

Și nu te-am găsit decenii de-a rândul

Și-așa fără clipă la milenii-am lucrat

Am dorit gestul ce-mi străjuie gândul

Viu suflet alături pe un drum negurat

 

„Vreau mult prea mult” mi-am zis deodată

Și tot m-am închis ca un scrin ferecat

Tot singur ținând calea mult prea oftată

Tot singur țesând univers complicat

 

Veneau lumi apuse aducând risipire

Veneau lumi confuze să-și caute loc

Veneau viitori impostori de trăire

Ca hienele toți m-atăcară în bloc

 

Și-atunci când greul era peste poate

Și mă căutam de mai sunt sau am fost

Cu lumină ai șters universuri pătate

Cu lumină luminii ai dat sens și rost

 

Când durerea plinu-și lucra peste fire

Când avalanșe duceau toate-n infern

Atunci cu un zâmbet ai adus împlinire

Câmpuri arse-nflorind în dansul etern

 

C-o privire-ai gonit cele gloate hiene

Ce mă ardeau cu un urlet sticlos

În cuvânt așezăm heruvimice rene

Infinitele bolți le zidim fabulos

 

Cu un semn risipim universuri ostile

Și-mi sprijini glasul spre lume pornit

Cuvintele noastre – neobosite feștile

Sparg tina lumii ce-i bloc de granit

 

Te-am tot căutat pe mândre coline

Dar tu erai în sensuri prea adânci

Să te-nțeleg, să pot s-ajung la tine

Trebuia să urc universul pe brânci

 

În sens de cuvânt îți stă mângâierea

Prinzi în haiku sens greu de pătruns

Adaugi în om orizonturi, menirea

Întrebărilor grele, clarul răspuns

 

Ne dăm putere într-o lupta febrilă

Și este bine pentru ei, mă gândesc,

Eu te-am căutat cu căutare sterilă

Tu m-ai căutat ca eu să te găsesc.

––––––––-

Ioan Nicolae MUȘAT, 28 Mai 2018

 

Monica Ilaș: Poesis

degete verzi

 

         P i r a m i d a   g â n d u l u i –

prin văzduhul sonor –

ne poartă, începând cu mâine,

sub ropotele calde ale  l u n i i,

 dincolo de sufletul de piatră

 a l   t e m p l u l u i …

 

Nu vom ști, din vreme,

daca zeii dinspre poluri

ne vor supune popoarele

d e   g â n d u r i,

ca pe niște  viori, peste care

moartea pașeste sub corzi

 d e s c â n t a t e

în răbdarea sunetelor

  c u   d e g e t e   v e r z i …

 

Vom afla că suntem țărmul

dinspre continentul înserării

și ne vom lăsa striviți de mirare,

până când zăpezile palmelor

  îi vor incendia văzduhul

   î n a l t e i    t ă c e r i   !

                                               

 

u n e o r i

 

 

 A  încărunțit   m i r a r e a

de pe umerii frunzelor

odată cu zâmbetul curcubeului

d i n   l a c u r i.

Curând  se vor scurge secolele

din clepsidre

și vom putea să culegem

țipetele verzi ale ierbii

îngrozite de văpaia cercurilor.

 

Nu ne vom mai împărți printre colțurile

norilor zornăitori

și masca neîncăpătoare a  v o c a l e i

nu ne va mai răsfira ca pe niște sulițe

înspre semnul de exclamare

 d e   l a    u r m ă…

 

Stropii de mirare căzuți peste noi

se vor ascunde pe sub tălpile calde

 a l e   p ă m â n t u l u i.

Atunci vom fi curați, precum

sufletul gerului și mai reci

decât  o c h i i   s t e l e l o r

care ne vor răstălmăci visele

și vom arde în bruma albastră

de la  p o a l e l e   i z v o a r e l o r…

 

s p i r a l a

 

Priveam prin ferestrele  v i o l e t e

a posibilei existențe

timpul mereu schimbat

unde lucrurile devorau cuvintele mele.

 

Zăpezile ardeau   d u r e r i l e   neînțelese.

 

Degetele atingeau gheața

de lângă conturul întrebării,

deopotrivă aer, deopotrivă lumină.

Îmi cădea privirea

peste strămoșul sunetului

devenind idol, ori fluture,

ori patima străveche

b â n t u i t ă   d e   z e i.

 

Nimic nu era   a p r o a p e   de mine,

iar amintirile pluteau înconjurate

de propriul lor blestem.

 

Întunericul se vedea departe

 – o spirala neîncăpătoare 

    pentru marginea cuvintelor diafane.

 

Se ridica din mijloc pe o bolta

n e ș t  i u t ă  și  n e v ă z u t ă –

tăcerea de mult părăsită.

 

Priveam prin ferestrele violete

 cum se mișcă

             s f e r i c    s p a ți u l …

——————————–

Monica Ilaș

Italia

28 mai,  2018

Mariana Gurza: George Balica purtat pe ,,lacrima iubirii”

Aş dori să schiţez un portret. Un portret al unui OM deosebit, care a ştiut dintotdeauna să fie la locul potrivit. GEORGE BALICA,  o prezenţă şi o voce specială la Radio Timişoara.

Se vorbeşte mult despre ,,puterea cuvântului”, aşa cum îndrăznesc a aminti de ,,puterea iubirii”, a sufletului curat. Pe cele două, le-am regăsit în recitarea versurilor în direct la Radio Timişoara, sau la ocazii deosebite, lansări de carte, întâlniri culturale. Alături de compozitorul Gheorghe Iovu, fiecare poem devenea simfonie. O simfonie a inimii.

GEORGE BALICA a ştiut de fiecare dată să-mi privească sufletul. În momente grele, când viaţa se juca cu mine, vocea sa inconfundabilă îmi transmitea prin unde gândul său bun. Un îndemn la VIAŢĂ! Acum îmi doresc să fac acelaşi lucru…Dar, mă simt neputincioasă…

Este omul care a ştiut să-mi transforme lacrima în surâs.

Un munte de om, cu ochi blânzi, calzi, mereu întrebător…

Intuiţia şi inteligenţa Domniei sale l-au ajutat să răzbată prin hăţişuri. Ştie să preţuiască oamenii! A învăţat prin credinţa sa, să-i iubeasca, să le stea alături.

Colaborând la CD-ul “Lacrima iubirii”, un dar ce însoţea volumul de versuri cu acelaşi nume, îmi vine să cred ca prietenia noastră s-a sudat şi va rezista peste veacuri.

Sunt mai bogată onorată prin tot ce mi-a daruit… Un OM special care şi-a găsit locul în universul meu sufletesc…

Îti mulţumesc GEO! ,,Lacrimile mele tăcute” te vor urmări într-un şirag de mătănii…Şi dacă se vor rupe, va rămâne blânda rugăciune…

La mulţi ani!

–––––––––––

MARIANA GURZA

Timişoara

21 mai, 2018

Irina Lucia MIHALCA: The Star Picker / Culegătoarea de stele

Listen to songs from the deep

Translated from romanian by Simona Mihalca

 

Luţziafiru di dzuâ şhi’di noapti,
un primitu eshţzâ cu pirpirunji aroşhii,
şhi njirli, şhi limunii, şhi pirâ, tuti di anvârliga! *

 

Mind’s sleep has no purpose,

A flight over watery mirror of stars

A sea with waves

which break on the shores of our souls,

A fire overcame water

A stunning moment of love!

Where a star falls everyone

Comes out to feed

All the birds are singing in their language,

even if not all have musical ear.

They were not awakened yet; those who have

To feel the beauty of this time!

 

The moment particles impact,

colliding with each other,

the moment that will change their destiny

forever. One moment, only!

 

Letters make love to each other,

United in a silk thread.

To taste the water you must seek

Drought drops. It can be

With excitement, only for you to burn and live!

 

You, sun dancer, oscillate

like a compass needle between North and South,

between East and West! The key is in you

You just now realized

What the sacrifice

Started for the mirror in your soul means.

 

Seek the answer in the crystal ball,

We are reflected in the mirror inward!

It looked like a river that in no way

Could be swam across.

You were waiting for me on the bank with fire,

to dry my clothes. That’s you!

 

I have conquest your sight, many poppies there,

I miss freedom of expression so much.

As I have seen! I like what I found:

a good host with hot tea on the table

willing to stare into the eyes of her guest.

 

– Come, sit next to me, baby,

Listen to songs from the depths,

murmured with closed eyes!

My violin, violin vibrating with me

Otherwise, just a play without master!

Violin through which you have sung ballad pain,

A magical illusion is life!

 

If it had not been touched, it wouldn’t sing

as the lightning that touches the sea

would not make a pearl for a while.

It’s happiness touched with your fingertips,

an unmistakable smell and taste

 

Without seeking outside,

tomorrow will still come.

You penetrate deep into the smile’s light,

understanding yourself, increasing your own being,

That’s you, truly; otherwise,

everything changes!

Not every violin sings as

the soul feels, it happened to you

 

People differ

through the spoken words, just facts make us heroes.

If I draw the median I see excellence,

the sublime of feeling giving birth to life or gods.

Tu yilii nâ mutrimu t’as nâ videmu fârâ di câsuri…**

 

How far youare from yourself, when you forget

the seed light planted

which waits

to sprout, to brow, to bloom!

 

______________________________________

Morningstar and Eveningstar,

you are a story of red poppies

and blue, and yellow and the flame around*

 

In the mirror we look to see ourselves with no mistakes**

                     (Translated for Aromanian)

 

SUNTEM

Ca un vis neîntrerupt vreodată,
ca un gând ce pulsează la capătul străzii,
ca un adevăr purtat mereu în inimi,
ca o furtună peste necuprinse întinderi,
ca o salbă de stele ce ne înconjoară,
ca o centură de timpuri prin spaţii,
ca o revoltă de semne pe bolta cerească,
ca o înverşunare de eroi în ultimele lor fapte de arme,
ca un soare ce ne înconjoară printre nori,
ca ziua ajunsă dinaintea eternităţii,
Noi suntem.

Suntem rug, flacără, scântei,
zâmbet, lacrimă, vis,
gânduri, cuvinte în delir, fapte,
raze de soare sau lună, zefir, furtună,
castel de umbre, corolă de lumini,
curcubeu reflectat prin oglinzi paralele,
tunel ascuns în labirintul iubirii,
suflet în căutarea sufletului-pereche care, Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: The Star Picker / Culegătoarea de stele”

Galina MARTEA: Valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societate

Dacă să ne referim la importanţa genului scriitoricesc și jurnalistic, atunci acestea sunt inegalabile în existenţa umană, deoarece fără informaţia publică/ fără informaţia zilnică a presei despre tot ceea ce se petrece în propria societate şi universalitate omul devine extrem de limitat în posibilităţile intelectuale. Având la bază obiectivul principal de a promova creaţia publicistică și arta  jurnalistică, în mod special, de a reflecta și a transmite publicului înformația corectă despre evenimentele ce au loc în viața socială, jurnalismul, domeniu distinct al vieţii spirituale, își dedică întreaga activitate intereselor sociale ale cetățenilor, totul fiind realizat în limite posibile de transparentă, formă a cunoașterii ce garantează dreptul la libertatea cuvântului și dreptul de a obține libertatea necesară pentru a exista într-o societate civilizată. Astfel, realizându-se prin diverse forme ale mass mediei (presa scrisă, presa online, audiovizuală etc.) importanța gazetăriei/  jurnalisticii în viața omului este inegalabilă, deoarece este concepută pentru a susţine o cauză nobilă, o cauză socială și anume: de a onora societatea prin respectarea normelor juridice ce reglementează raporturile de drept civil, întemeiate pe adevăr și dreptate; de a asigura transparența informațiilor conform realității prin care există omul și societatea acestuia. Cu certitudine, nu este absolut deloc ușor de a realiza uneori acest lucru într-o societate, însă obligația legală/ morală/ profesională a ziaristului este raportată spre rigori de o anumită etichetă care trebuiesc respectate în limitele decente ale conviețuirii sociale și în limitele principiilor prevăzute de legislaţia naţională şi, respectiv, cea internaţională din domeniul jurnalismului. Însă, cu regret, realitatea prin care există individul, realitatea prin care există omenirea, deseori, este contradictorie regulilor decente de coabitare socială. Acest lucru limitează așteptările omului, iar valorile și libertățile sociale care urmează a-i fi atribuite în totalitate sunt limitate, uneori, chiar reduse la minim. Astfel, se formează un mediu social nesătătos unde personalitatea omului este supusă umilinței/ sentimentului de inferioritate, iar ziaristul, același om al societății umane, este impus deseori să-și onoreze profesiunea prin forme mai puțin transparente, fiind uneori nevoit să-și expună opinia publică prin informații controversate realității, doar ca aceasta să placă unor grupări de interese sociale sau, în mai multe cazuri, acelor persoane ce fac parte din puterea statală. Asemenea lucruri se întâmplă și au loc în comunitățile unde dezvoltarea umană și socială este plasată încă în limitele involuției. În respectivele societăți și jurnalistul este supus aceluiași proces, însă, în același timp, acesta tinde și își îndreaptă năzuințele/ activitatea spre atingerea unui obiectiv și anume: de a-și realiza profesiunea cu demnitate, necătând la riscurile ce îi pot afecta viața. În așa mod, indiferent de dificultatea și riscul împrejurărilor, jurnalistul este acel care evoluează continuu spre o anumită direcție: de a transmite știrea respectivă a evenimentelor sociale în limitele care să corespundă așteptărilor autentice ale omului. Astfel, numai prin forma corectă și veritabilă a informațiilor difuzate se contribuie benefic la formarea unei societăți sănătoase, existența umană fiind orientată pe libertatea individuală și socială, pe posibilitatea de a acționa liber după propria voință, pe posibilitatea de acțiune conștientă în condițiile cunoașterii adevărului social și a legilor decente ce pot dezvolta o societate, pe posibilitatea de a exista după bunul plac și pe deplinătatea drepturilor civile într-un stat, pe posibilitatea de a nu fi umilit de clasa dominantă și a celor persoane care vor să domine lumea/ societatea și să o transforme într-un lagăr al obscurității etc.

Urmând calea civilizației, omul tinde mereu spre acele culmi prin care să obțină posibilități cât mai pozitive în a forma întregul necesar pentru o dezvoltare adecvată cerințelor contemporane. În așa mod, și jurnalistul, prin acțiunile sale, tinde să se manifeste în modul cel mai transparent, aducând numai beneficii vieții sociale. Astfel, informaţiile publice cotidiane, uneori prin eforturi majore, sunt oricum urmate de realitatea existentă a lumii înconjurătoare. Toate sursele de informație, în majoritatea cazurilor, sunt prezente într-un mod cât mai transparent și ele, la rândul lor, sunt ca o punte plină de semnificaţii ce deschide omului orizonturi nelimitate în a-și evolua capacitatea, puterea de înțelegere şi de orientare, evoluţia în nivelul intelectual/ spiritual/ material. Este un adevăr şi o realitate extrem de interesantă, aceasta fiind tratată sau înţeleasă prin noţiunea materiei care există în afara conștiinţei omeneşti şi independent de ea, dar, care, la rândul ei, atrage şi uneşte în sine colectivități de oameni; personalităţi din viața politică, socială, culturală; unităţi administrative, instituţii, asociaţii, parteneriate etc., care doresc să desfăşoare activități onorabile menite culturalizării şi dezvoltării propriei societăţi. Nemijlocit, acesta este un proces social care dezvoltă lumea prin cele mai înalte forme ale civilizației umane. Deci, prin intermediul jurnalistului și/ sau prin intermediul jurnalismului, domeniu și profesiune extrem de importantă pentru viața socială, au loc acele schimbări prin care se pun bazele în a obține libertatea deplină a mass-mediei publice pentru ca aceasta să stimuleze existența omului, deschizându-i, nemijlocit, drumul către informații veritabile despre realitatea vieții umane. Aici este cazul de menționat cuvintele lui Thomas Jefferson, acesta afirmând: „libertatea noastră depinde de libertatea presei, iar aceasta nu poate fi limitată fără a fi pierdută”.

Prin acţiunile pozitive ale jurnalismului contemporan are loc procesul de unificare a tuturor domeniilor de activitate publică, acestea, la rândul lor, construind societatea modernă dezvoltată. Prin mijloacele performante de comunicare ziaristul are posibilitatea de a transmite mesajul/ știrea curentă printr-o formă nespus de rapidă și eficientă. În așa mod, publicul este informat la timp, iar procesul de mediatizare devine ca un centru de legătură universală dintre producătorul mesajului transmis și a receptorilor/ ascultătorilor. Prin forma respectivă de comunicare socială are loc, în mod prioritar, procesul de dezvoltare culturală a unei societăți, care, în rezultat, de fapt este evoluție spirituală/ intelectuală/ academică/ materială/ etc. Totul se definește prin expresia cunoașterii umane, iar contribuția majoră în acest proces al cunoașterii este a jurnalistului, persoană care, deseori, își riscă viața pentra a trata corect lucrurile din societate. Astfel, ziaristul respectă şi încearcă prin toate formele posibile să promoveze, în mod onorabil, creaţia jurnalismului ce are drept scop promovarea şi apărarea intereselor sociale prin intermediul tuturor mijloacelor de informare în masă, are drept scop revendicarea drepturilor şi obiectivelor comune în interesul omului şi, în mod special, al celui ce este implicat, nemijlocit, în meseria de jurnalist. Nemijlocit, prin acţiunile sale pozitive întemeiate tot mai mult pe experienţă şi fapte reale, jurnalistul îşi îndreaptă mereu aspirațiile spre atingerea unui obiectiv  rentabil pentru întreaga societate civilă şi anume: de a stabili conexiunea autentică cu instituţiile publice din cadrul societății în scopul de a promova, în mod transparent şi echitabil, imaginea creaţiei publicistice şi imaginea presei naţionale/ internaționale; de a consolida credibilitatea faţă de profesiunea jurnalistică şi, totodată, de a stimula şi motiva această profesie intelectuală prin orice mijloace, care, în rezultat, să-i asigure și o existenţă decentă.

Continue reading „Galina MARTEA: Valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societate”

Adrian GRAUENFELS: Eveniment de excepție la ICR Tel Aviv – Israel 70

Contribuția originarilor din România la făurirea statului evreu

 

Cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la declararea independenței Statului Israel, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română (AZOCLR) și Editura Saga, organizează un eveniment dedicat acestui moment aniversar.

Evenimentul, în limba română,

va avea loc în data de 10 mai, de la ora 14:30,

la sediul ICR Tel Aviv

(str. Shaul Hamelech nr. 8, etaj 6).

Cu sprijinul ICR Tel Aviv, va participa, din România, Paul Schwartz, președintele Comunității Evreilor din București, care va susține o prelegere cu titlul Israelul văzut din România.

Programul evenimentului:

  • Cuvânt de deschidere: Martin Salamon (director ICR Tel Aviv)
  • Invitați: Miriam Regev (Ministrul Culturii și Sportului din Israel), Zvi Herman Berkowitz (Consul onorific al României la Ierusalim), Paul Schwartz (președintele Comunității Evreilor din București), Lia Koenig (actriță, laureată a Premiului de Stat Israel), amb. Colette Avital (director al Organizației Supraviețuitorilor Holocaustului în Israel), Doina Meiseles (vicepreședintele AZOCLR, director și editor al publicațiilor Jurnalul Săptămânii și Expres Magazin Revista mea), Micha Harish (președintele AMIR – Uniunea Evreilor Originari din România), Zeev Schwartz (președintele HOR Israel – Organizația Emigranților din România)
  • Prezentarea albumului „Israel la 70 de ani”, apărut la Editura Saga și îngrijit de Adrian Grauenfels, precum și sesiune de autografe acordate de autorii albumului, prezenți la eveniment
  • Masă rotundă pe tema „Israel 70 – contribuția originarilor din România la făurirea statului evreu”
  • Moment muzical – Liana Herman
  • Prezentarea filmului Israelul la 70 de ani, cu imagini de arhivă
    Decernare de diplome din partea AZOCLR și a Editurii Saga persoanelor care s-au evidențiat în dezvoltarea culturală a Israelului modern.

Moderator: Adrian Grauenfels

 

Albumul festiv cu titlul ”Israel la 70 de ani”, prezintă realizările, visurile și starea de spirit a emigranților din România, contribuția lor la consolidarea statului israelian. S-au angajat la proiect scriitori, artiști, fotografi, ziariști. Albumul prezintă amintiri, documente inedite, saluturile unor personalități de seamă, precum și omagierea memoriei celor decedați, care au lăsat o puternică amprentă în viața culturală și politică a noului stat. Comunitatea românească sosită după Holocaust și prigoanele antisemite din Europa a participat intens la dezvoltarea țării, integrându-se în mai toate ramurile de activitate: cultură, economie, științe și arte.

Albumul Israel la 70 de ani subliniază meritele incontestabile ale comunității de limbă română în viața Israelului modern.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

––––––––––––––––––

http://www.animanews.org/2018/05/02/eveniment-de-exceptie-la-icr-tel-aviv-israel-70-contributia-originarilor-din-romania-la-faurirea-statului-evreu/

 

Adrian GRAUENFELS

Tel Aviv, 2 mai 2018

Pavel PANDURU: Alexandru Nemoianu – la ceas aniversar

La împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani almăjănii vă urează domneavoastră și familiei sănătate și bună sporire în toate. La mulți și fericiți ani!
Almăjul – ţară scăldată în azurul înţelepciunii şi rourată de smerenie, are un filon al geniului românesc din care au răsărit ca florile (mari personalităţi ale culturii şi spiritului românesc), „boieri ai minţii”, care au contribuit la formarea culturii neamului românesc, creându-se o tradiţie românească şi creştină. Ei au iubit, mai presus de orice, neamul şi libertatea de opinie şi naională, jertfindu-se pentru aceste concepte sacre. Astfel de minţi luminate au existat, dezvoltându-se şi în nobiliara familie Pavel Boldea din Borlovenii Vechi, jud. Caraş Severin, loc al unor energii uriaşe, spaţiu al fericirii şi liniştii depline, unde sufletul găseşte iluminare,.
Aici, „înţeleptul” Alexandru Nemoianu se simte cuprins de o bucurie simplă, prin care gustă dulceaţa vieţii.
Alexandru Nemoianu vede lumina zilei la 28 aprilie 1948 în Bucureşti, având ca părinţi pe Virgil Kamil Nemoianu, avocat născut la Mehadia şi Victoria Boldea, fiica colonelului Romulus Boldea din Borlovenii Vechi, Almăj-Banat, fiu al lui Pavel Boldea.
A crescut alături de cei doi fraţi, Virgil şi Romulus şi de verişorii după tată Mircea Pora şi după mamă Otilia Cincheza, viitoare Bârsan, într-o morală a binelui, a adevărului, a dreptăţii, a frumosului, a iubirii de neam şi suprema iubire de Dumnezeu, unde munca avea rigoare, şi a dat sens vieţii. A început dezlegarea tainelor slovelor în Bucureşti, unde urmează cursurile învăţământului primar şi liceal la Liceul „Titu Maiorescu”, pe care îl absolvă în anul 1966. Urmează cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti până în anul 1971. În acest timp participă la şantierele arheologice din Maramureş, conduse de eminentul arheolog şi profesor Radu Popa, care îi va deveni mentor, influenţându-i cariera şi viaţa. Tot aici îl va cunoaşte pe prof. I. D. Suciu, reputat istoric al Banatului, care îl va îndemna spre cercetarea istoriei mirificului Banat. Absolvă Facultatea cu lucrarea de licenţă „Banatul în veacul al XVIII-lea”, apreciată la superlativ de comisie, devenind omul de direcţie în cercetarea istorică.
Repartiţia o primeşte la Muzeul de Istorie al României, împreună cu soţia Larissa Gabriela Nemoianu.
La studii a avut parte de profesori excepţionali de la care a învăţat respectul pentru muncă şi pentru cel ce munceşte, perecum şi cultul lucrului „bine făcut” (influenţat de familie şi bunicii la Borloveni.)
Verile copilăriei le petrece la Borloveni-Almăj, în casa Boldea, la bunicii materni, unde a deprins noţiunile fundamentale despre viaţă, şi despre acel loc sacru numit „casă”.
Aici cunoaşte şi începe să înţeleagă lumea sufletului strămoşilor, provenind dintr-o familie cu istorie bogată şi realizări faptice deosebite, vajnici apărători ai dreptăţii, adevărului şi libertăţii, primind un simţ adânc al legăturii cu pământul strămoşesc,.
Apreciabili slujitori ai învăţământului, au format caractere de buni români şi creştini ortodocşi. Viaţa le-a oferit şansa de a rămâne în marele metropole europene, după conturarea noii hărţi a continentului în 1918. Glasul conştiinţei şi apartenenţei româneşti, dar şi „glasul pământului” i-a determinat însă, să aleagă drept ţară „limba română”, luptând pentru întregirea României Mari, şi sprijinind acţiunile Consiliului Naţional Român.
Crescut în această atmosferă, Alexandru Nemoianu (Tani), a devenit unul dintre cei mai aprigi apărători ai „Sfintei Tradiţii” şi a identităţii neamului. Buna pregătire şcolară cu o aleasă educaţie primită în familie, mai ales de la bunicii Romulus şi Otilia Boldea, la Borloveni, bazată pe rigoare şi ordine, care face lumea frumoasă şi inteligibilă, în spirit vienez, îmbinat cu cel al omeniei ţăranului almăjan, creându-i o personalitate atât de complexă, încât este greu de definit, ca prototip al românului, fiul lui Dumnezeu şi apărător al credinţei strămoşeşti.
Viaţa lui este expresia desăvârşitei manifestări a geniului românesc, al nobiliarei familii Boldea, în plan spiritual, înscriindu-l între marile figuri ale culturii naţionale şi universale.
Alexandru Nemoiau duce mai departe flacăra aprinsă a strămoşilor săi din familia Boldea şi Nemoianu, având o formaţie spirituală alcătuită din surse ce coexistă în Domnia Sa, alături de istoric, intelectualul cu gustul format în muzee şi şantierele arheologice, gust îndelung şlefuit, deprins să afirme, dar şi să se îndoiască, capabil să emită un punct de vedere, în acelaşi timp sintetic şi personal, un continuator strălucit atât al şcolii istorice româneşti cât şi al marilor intelectuali români.
Cercetările arheologice i-au folosit în exprimările ulterioare, în cărţile publicate, ca şi lui Pârvan, Iorga şi Odobescu.
Credincios rădăcinilor rurale româneşti, cinstind statornicia sufletului şi, pe de altă parte, iubind zborul liber, încearcă o cale interogativă pentru a palpa esenţele. Astfel în decembrie 1983 părăseşte, împreună cu soţia Larissa şi cu Andrei, fiul împlinit al acestora, România, stabilindu-se în S.U. A., din motive politice lesne de înţeles.
Din august 1984 este angajat secretar arhivist al ”Centrului de Studii şi Documentare al Românilor americani din Jackson, Michigan. Aici lucrează cu pasiune la „dezvăluirea trecutului comunităţii româno-americane, fiind creatorul conceptului de continuitate în modelul existenţial românesc, după cum mărturiseşte.
Este coredactor al publicaţiei Centrului „Information Buletin”, unde publică sute de articole şi studii, ca şi în alte reviste din SUA, Canada şi România: „Cuvântul Românesc”, „Meridianul Românesc”, „Lumea Liberă”, „Origini”, „Foaia”, „Solia”, „Tribuna” (Cluj), „Actualitate” (Lugoj), „Almăjana” (Bozovici), „Vestea” (Mehadia), „Altarul Banatului” şi „Învierea” ( Timişoara), ş. a.
Viaţa- i este una de trăire în evlavie şi nobleţe, participâd afectiv în egală măsură la cele două tipuri de civilizaţie: americană şi răsăritean-europeană, fiind în el, întocmai ca în structura sufletului nostru, o sinteză de spirit citadin şi rural. Este un amestec de duh vienezo-americano-românesc(almăjan).
Personalitatea sa este o rezonanţă a ordinii divine împletită cu cea a istoriei şi tradiţiei naţionale, luminat de ochiul ceresc, care face să înflorească pustiul din cultura noastră de astăzi.
Sensibil şi discret, ispitit de metafizic şi dăruit vocaţiei sale, şi-a creat o lume şi o gândire liberă, proprie, deschisă cu generozitate spre binele aproapelui, devenind un spirit independent care evită orice clişee şi care îşi cerne impresiile prin filtrul propriei sensibilităţi.
Suflet mare cu un îndemn spre „vis şi faptă”, priveşte omul la dimensiunea lui cosmică, cu mintea ce se dezleagă într-u „Lumină din Lumină”.
Genialul fiu al Ţării Almăjului şi al României, trăitor în America , Alexandru Nemoianu este un „scriitor român din SUA, filosof al civilizaţiei, istoric, eseist, exprimat total în universul Tradiţiei, una din cele mai singulare prezenţe intelectuale din literatura română, un uimitor talent de doctrinar, prozator eseistic cu fraza lapidară şi sapienţială”(Dr. Artur Silvestri).
Opera sa se compune din cărţi pilduitoare pentru cultura română, cum sunt volumele: „Borloveni”, „Acum”, „Cuvinte despre românii americani”, vol. I şi II, „Întâmplări şi vise”, „Tărâmuri”, „Treziri”, „Semnele vremii”, „Fragmente din vremea persecuţiilor” şi altele, titluri ale esenţelor şi profunzimilor.
Cărţile Domnului Profesor Alexandru Nemoianu, poartă titluri sugestive. Au în ele ceva măreţ , afectuos şi îmbietor, fiind o epopee a sufletului, a vieţii românului din Borlovenii Almăjlui şi de pretutindeni. Ele redau o cultură morală la concurenţă cu marile culturi ale umanităţii, luminate de „Răsăritul cel de Sus”.
Ele sunt un document sufletesc neobişnuit, ce aşează în lumina cuvintelor experienţa proprie, ca o nevoie disperată de a comunica imensele sale trăiri de o viaţă.
Întâlnim aici povestirea ca mod de existenţă a prozei, care îmbină vis şi realitate, mit şi istorie.
Autorul vorbeşte de viaţă, simte viaţa în evenimentele istorice trecând dincolo de document, precum la Gh. Brătianu. Este un exponent al sufletului şi cugetului românesc, coloană de lumină a culturii şi credinţei neamului nostru.
În cărţile Domniei Sale, unde există o frecvenţă a temelor ca într-un concert, întâlnim un joc ingenios al minţii, cât şi o mişcare năvalnică a inimii. Ideile şi pasiunile se scurg, ca apa Nerei la ieşirea din munţi, trecând prin filtrul cerebral .
Textele sale străbătute de o lumină nouă, menită să sporească taina lumii, prin originalitate şi clarviziune, exprimă forţa geniului său, concretizând, ca puţini alţii „gândul în gest.”
Duhul acestor cărţi luminează mintea şi purifică sufletul. Ele vin de dincolo de vremuri şi sunt talisman pentru prezent, asigurând un viitor pentru neamul nostru românesc. Ele vin prin iluminare din pana unui prinţ al scrisului românesc, care evocă cu generozitate figurile ce înnobilează cultura românească, astfel se aşează de la sine în galeria iluştrilor predecesori.
Din cărţi reiese autenticitatea geniului său, deopotrivă cu originalitatea şi unicitatea situaţiei sale, potrivite alcătuirii firii sale. Evocă cu mult har al povestitorului, locurile natale, chipurile părinţilor, anii copilăriei şi ai adolescenţei, întâmplări mărunte sau semnificative, vesele sau tragice din viaţă, în România, ori America, la oraş, ori la sat, fiind un vajnic apărător al dreptăţii şi adevărului.
Găsim în lucrările lui Alexandru Nemoianu esenţialitatea în simplitate, ce exprimă sacrul, impresionând mintea cu gest de seninătate şi înţelepciune.
Savant şi misionar de idei, într-o manieră personală şi cu evidentă erudiţie, a definit o teorie recentă privitoare la „Noul Român”, un punct de vedere nou asupra „modelului existenţial românesc”, despre „sufleul românesc, ca expresie a măsurii şi a bunului simţ”, detractorii poporului român ca „elite de mahala” şi „atleţii amoralităţii”, iar Oamenii Mari, oamenii faptelor bune, definiţi ca „Oameni Mari, vase alese ale Duhui Sfânt.” Este istoricul şi cercetătorul care ştie să se facă contemporan trecutului pentru a-l putea înţelege şi tălmăcii, ca Pârvan şi Iorga.
Aurorale sunt revelaţiile lui asupra străvechimii spiritului românesc în spaţiul mioritic, căutând rădăcinile, izvoarele culturii pentru a asigura identitatea şi viitorul, în nobleţea ţăranului şi a blazonului, nobleţea sufletului şi a minţii ţăranului român (almăjan), precum Ion Bănuş din Borloveni, arhaică aşezare bănăţeană.
Privit de la înălţimea calităţilor sale umane şi sufleteşti se dovedeşte a fi un veşnic slujitor al valorilor fundamentale ale Tradiţei româneşti, a valorilor de nepreţuit, a creaţiei populare: hărnicia, măsura, smerenia cât şi caracterul puternic al localnicilor din aşezările rurale româneşti.
De o mare delicateţe sufletească, spirit aristocrat şi histrionic, crede în omul de cultură care arde ca o torţă în dorinţa împlinirii idealului spiritual, iubirea de oameni şi de fapte bune. Nu acceptă parvenitismul, grandomania, trădarea de neam şi credinţă. Detestă veleitarii de tot felul , impostorii, care cred că pot să trăiască fără muncă.
Înzestrat cu darul de comunicare astrală, suflet generos, calm şi răbdător, fără ascunzişuri are un simţ al prieteniei. Apreciază prietenia adevărată, bazată pe respect şi iubire, nu pe interese.
Sunt cunoscute prieteniile Domnului Profesor Alexandru Nemoianu cu ţăranii din Almăjul drag lui, cât şi cu oamenii de cultură între care se remarcă genialul gânditor şi eruditul savant, Artur Silvestri.
Aceşti mari gânditori, Silvestri şi Nemoianu, cu vocaţia prieteniei care leagă spaţii şi suflete, una din marile virtuţi ale omului, sunt „atleţi ai românismului”. Îi leagă o prietenie spre binele neamului.
Opera lor ne este spre învăţătură, dar şi spre desfătare şi zidire, devenind „altar al recunoştinţei” în inimile noastre.
Domniile lor sunt diamante ce strălucesc, şlefuite în lupta cu vrăjmaşii neamului- „iuzi şi irozi” contemporani.
Gustul său pentru frumos, cultura, stilul de viaţă şi nobleţea gândirii asupra rosturilor lumii pământene m-au atras şi au făcut să fiu în apropierea Sa. Simt că îl cunosc dintodeauna. Prezenţa Domniei Sale crează o atmosferă de necrezută sacralitate, o imagine de început de lume, emană în jur energie şi bunătate, fiind fără îndoială, o mare personalitate. Este un om care ştie să şi asculte, nu numai să vorbească, un om care respiră acelaşi aer cu toţi oamenii. Rar se pot întâlni astfel de oameni, care pot să-ţi lumineze viaţa, chiar în nevoi.
Prezenţa lui dă culoare, însufleţire, impune respect şi iubire pentru a face vorbele în rază de lumină şi cântec. Noi, almăjenii îl privim cu stimă şi respect, pentru că din preaplinul calităţilor sale se revarsă benefic asupra tuturor. Emană bunătate şi înţelegere, înţelepciune şi blândeţe, ştie să fie om şi să fie bun, aduce în jurul lui pace, linişte, bucurie şi lumină.
Peste tot, pe cărările purtate de destin, în relaţiile interumane a adus cu el omenescul, avâd ca primă năzuinţă, desăvârşirea omului.
Sub domnia soarelui de primăvară, roadele celor 70 de ani, încărcaţi de împliniri, dau imaginea unui OM al gândului sacru, cu suflet de creştin, un nepreţuit model de viaţă şi creaţie.
Urăm domnului profesor, gânditorului şi filosofului culturii, să trăiască mulţi ani şi să rămână cu aceeaşi vigoare şi prospeţime a capacităţii de muncă şi aceeaşi patimă pentru scris.

Să ne trăiţi într-u mulţi şi fericiţi ani !

————————–
Prof. Pavel PANDURU

28 aprilie, 2018