“Vorbind despre lumina de pe Tabor, Sfântul Grigorie Palama spunea: “Este lumina necreată, neapusă şi neînvinsă şi transcende orice timp şi veac şi aceasta este, socotesc, moştenirea celor mântuiţi“.

Creştinii vremurilor noastre care ajung pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă după calendarul neîndreptat, sunt martorii unei minuni ce aminteşte de momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului: pogorârea peste biserica ortodoxă de pe munte a unui nor deosebit. Aceasta se adaugă celorlalte două minuni care se petrec în Ţara Sfântă: Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului şi întoarcerea apelor Iordanului spre izvor, de Bobotează.

(Asa cum se vede norul, care se pogoara peste credincios aflati la slujba,

fotografiat de un pelerin, 2010).

În noaptea de 18 spre 19 august, pe Muntele Sfânt al Taborului, în momentul în care începe Sfânta Liturghie, coboară asupra Mănăstirii ortodoxe “Sfântul Prooroc Ilie” de aici un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obişnuit. În momentul în care începe Privegherea, din vârful muntelui se vede pe cerul întunecat dinspre Nazaret, la o distanţă mare, o formaţiune noroasă portocalie ce vine aproape perpendicular spre biserică, unde rămâne până la miezul nopţii, sub forma unor limbi portocalii întunecate.

La momentul Heruvicului, norul luminos ajunge deasupra Taborului, capătă diferite forme, din el desprinzându-se fâşii, mingi rotunde, lunguieţe etc., ce ajung chiar deasupra turlei bisericii.

(Norul, ca o pară de foc, cu miros nepământean)

Fenomenul este perceput şi descris diferit de credincioşii pelerini, martori ai minunii. Ceea ce este relatat deopotrivă de toţi este faptul că în clipele acelea se răspândeşte în aer un extraordinar miros de tâmâie, care nu este însă tămâie de răşinoase, ci “o combinaţie de conifere orientale, cu tămâie naturală, din răşina pomului”.

În 1993, câteva maici şi doi pelerini ruşi descriau astfel minunea pe care o văzuseră: “Norul a coborât chiar deasupra mănăstirii şi, deodată, din cer, a început să ţâşnească foc plin de har, ca de Înviere, însă mult mai mult. Pe neaşteptate, întregul acoperiş al mănăstirii s-a umplut de foc, apoi focul s-a întins la copaci şi sub formă de limbi de lumină a ieşit din nor şi a cuprins mulţimea. Această minune a Focului Sfânt a continuat vreme de două ore. În zori, totul a dispărut, lăsându-ne într-o stare de inspiraţie şi teamă duhovnicească neobişnuite”.

Maici românce de la această mănăstire au relatat şi ele unor ziarişti din ţară despre minunea norului, cam în acelaşi termeni: “Dintr-odată, cerul s-a deschis ca o carte, norul a început să vină maiestuos şi, pe măsură ce se apropia, cobora încet pe munte. Şi ajungea să atingă aproape pământul. Nu bătea vântul, nu era nici o adiere, iar luna strălucea plină. În două minute, nu se mai vedea o stea pe cer. Atât de dens era norul”.

Un alt pelerin spunea şi el: “Cuvintele sunt extraordinar de mici ca să exprimi ce simţi când bucăţile acelea ca de vată vin şi le atingi cu mâinile, le simţi pe chip. Ai vrea să te urci pe acea bucată şi să pleci, să nu te mai intereseze nimic”.

Miracolul, confirmat de oamenii de ştiinţă

Mulţi necredincioşi spun că norul este doar o vedenie a creştinilor sau chiar o şarlatanie pusă la cale de oameni cu interese turistice. Numai că fenomenul în sine a fost cercetat de o echipă de oameni de ştiinţă, iar concluzia lor este fermă: evenimentul este miraculos. Astfel, o echipă de cercetători meteorologi israelieni şi ruşi a analizat mai multe teme privind semnele miraculoase din Ţara Sfântă. Omul de ştiinţă rus Serghii Mirov, unul dintre participanţii la această cercetare, a dat publicităţii la începutul acestui an rezultatul cercetărilor lor, subliniind că norul apare numai în zona mănăstirii ortodoxe, doar în ziua praznicului Schimbării la Faţă. El a relatat că atunci “o sferă luminoasă de ceaţă îi înconjoară pe credincioşi, după care norul apare deasupra crucii bisericii, crescând în dimensiuni, şi coboară peste credincioşi, acoperindu-i şi înconjurându-i într-o umezeală”.

Cercetătorii au concluzionat că această ceaţă nu poate fi generată de aerul uscat şi la o astfel de temperatură şi, ca atare, fenomenul nu poate fi încadrat decât în categoria miracolelor.

Evanghelistul Matei vorbeşte despre nor

Despre momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, în pericopa evanghelică referitoare la această sărbătoare, se arată: “Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi răspunzând Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe; Ţie una şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind ei încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei şi iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L!

Şi auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ce aţi văzut, până când Fiul Omului se va scula din morţi…” (Matei 17, 1-9).

Taborul, loc important în istoria biblică

Muntele Tabor a jucat un rol important în istoria biblică şi este pomenit de mai multe ori în Sfânta Scriptură. El este menţionat pentru prima oară când Isus Navi împarte Pământul Făgăduinţei celor 12 seminţii ale lui Israel. Apoi Devora, proorociţa şi judecătoarea poporului lui Israel, l-a ales ca loc pentru bătălia dintre evreii conduşi de Varac şi armata lui Iavin, împăratul Hanaanului. Aici a pustnicit Melchisedec, preotul Dumnezeului celui Preaînalt, iar în zilele celui de-al doilea Templu din Ierusalim, pe vârful Taborului se obişnuia să se aprindă focuri pentru vestirea satelor din nord asupra sărbătorilor şi lunilor noi.

Primul care a identificat Taborul cu locul unde Mântuitorul S-a Schimbat la Faţă a fost Origen (†251), apoi, în secolul IV, Sfinţii Chiril al Ierusalimului, Epifanie al Ciprului şi Fericitul Ieronim vor spune aidoma.

Astăzi, pe Muntele Tabor sunt două biserici, cea ortodoxă cu hramul “Sfântul Prooroc Ilie” şi cea franciscană cu hramul “Schimbarea la Faţă a Domnului”. Aici se mai află ruinele unor construcţii de apărare de pe vremea lui Josephus Flavius. În secolul al IV-lea, pe platoul din vârful muntelui, Sfânta Împărăteasă Elena a ridicat o biserică în cinstea Schimbării la Faţă a Mântuitorului.

Actuala biserică ortodoxă, unde se află şi maici românce, a fost reconstruită în anul 1911. Ea aparţine Patriarhiei Ierusalimului şi este considerată prima mare ctitorie românească din Ţara Sfântă.

Pe latura de nord-vest a platoului se află grota lui Melchisedec.

Preînchipuiri şi tâlcuiri ale acestui eveniment minunat

Schimbarea la Faţă a Domnului, când ,,a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), arătarea minunată a slavei dumnezeirii, este preînchipuită în Vechiul Testament în mai multe rânduri. Astfel, pe Muntele Sinai, Dumnezeu vorbeşte din nor cu Sfântul Prooroc Moisi, peste care se pogoară slava Sa (potrivit Ieşirea 19, 9; 24, 16-18). În chip de stâlp de nor, Domnul Slavei călăuzeşte poporul ales prin pustie (Ieşirea 13, 22; 16, 10). Tot stâlp de nor se arată stând la uşa cortului mărturiei (Ieşirea 33, 9-10). La sfinţirea cortului mărturiei, se pogoară norul slavei lui Dumnezeu (Ieşirea 40, 31-32), iar mai apoi, norul acoperea cortul mărturiei ziua, şi chipul de foc noaptea (Numerii 9, 16). La sfinţirea Templului lui Solomon, norul slavei dumnezeieşti va umple din nou casa Domnului (III Împăraţi 8, 10-13).

Când S-a schimbat la Faţă, Mântuitorul Hristos S-a arătat ca Fiu al lui Dumnezeu, strălucind de lumina dumnezeiască ca ,,Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină” (Psalmi 103, 2) şi înconjurat de norul luminos al slavei Sale. Aşa cântăm şi noi, ortodocşii: ,,Dătător de lumină şi Lumină neapropiată şi pururea veşnică fiind, Cel ce eşti fără început şi care Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, lumină în lume ai strălucit cu trupul umblând, şi lumină în munte ai luminat, arătând chipul slavei părinteşti” (tropar din cântarea a 8-a a canonului înainteprăznuirii).

Sau: ,,În Muntele Taborului te-ai schimbat la faţă, Iisuse, şi nor luminos întins ca un cort, pe apostoli cu slava Ta i-a acoperit. Pentru aceasta se uitau în jos la pământ, neputând să vadă strălucirea slavei celei neapropiate a feţei Tale, Mântuitorule, Hristoase Dumnezeule, Cel ce eşti fără de început. Cel care ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează şi sufletele noastre” (sedelnă la utrenia praznicului).

Lumina de pe Tabor este o pregustare a veacului viitor al învierii, în care ,,drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor” (Matei 13, 43) şi vor fi îmbrăcaţi în veşminte albe strălucitoare, ca cele de pe Tabor, veşmintele curăţiei şi sfinţeniei. Şi se vor bucura pururea privind la faţa lui Dumnezeu şi ,,trebuinţă nu au de făclie, şi de lumina soarelui; că Domnul Dumnezeu îi luminează pre ei; şi vor împărăţi în vecii vecilor” (Apocalipsa 22, 5).

(În curtea bisericii sunt amenajate trei colibe,

pentru Mântuitorul Hristos, Moisi şi Ilie)

Sfântul Ioan Gură de Aur spune următoarele despre lumina de pe Tabor: ,,Evanghelistul a spus ca soarele, nu pentru că atâta va fi lumina lor, ci pentru că nu cunoaştem o lumină mai strălucitoare decât a acestui astru; a vrut să înfăţişeze strălucirea viitoare a sfinţilor cu ajutorul unei străluciri cunoscute nouă. Că lumina de pe Tabor era mai mare decât lumina soarelui, au arătat-o ucenicii care au căzut cu feţele la pământ. Dacă n-ar fi fost o lumină neamestecată, ci una la fel cu a soarelui, n-ar fi căzut la pământ, ci ar fi putut-o suferi cu uşurinţă”.

Această lumină a Schimbării la Faţă a Domnului este aceeaşi cu Sfânta Lumină ce se arată la Mormântul Mântuitorului nostru, la praznicul Învierii Sale.

,,Mai înainte închipuind învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai luat pe trei ucenici ai Tăi: pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi în Tabor Te-ai suit. Şi Tu, Mântuitorule, la faţă schimbându-Te, Muntele Taborului cu lumină s-a acoperit, iar ucenicii Tăi, Cuvinte, s-au aruncat cu faţa la pământ, neputând suferi a vedea Chipul cel nevăzut. Îngerii slujeau cu frică şi cu cutremur, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând pe pământ pe Domnul slavei (slava la Doamne strigat-am, de la vecernia mare a praznicului).”

,,Ieromonah Macarie”