Florentina SAVU: Copacul uscat

COPACUL USCAT

 

M-am îndrăgostit, eu copac,
Desigur tot de-un copac
Dar de unul uscat.
Nu-ți vine să crezi
Cum, cu crengile mele verzi,
L-am înfrumusețat
Și l-am mângâiat,
I-am dăruit tinerețe,
Făcându-l să uite de-a sa bătrânețe,
I-am dăruit vise plăcute și ‘nalte,
Purtându-l prin castele și prin palate
Și, cu ele,
Izgonindu-i din inimă iele,
Îngeri i-am agățat
Cu dor adevărat,
În loc de frunze, pe crengi
Și bucurii nespuse, întregi,
Și l-am apărat dându-i sevă și forță
Și l-am adorat aprinzăndu-i torță.
Din dragostea mea i-am dat lumină și apă
Și sentimente cât să încapă
În trunchiul său scorburos
Și pe toate le-a primit cu recunoștință, voios.
Mi-a consumat rând pe rând
Și ram, și frunze, și gând,
Lumină, și apă, și vise
Mai reci ori, desigur, încinse,
I-am dăruit tinerețea-mi întreagă
Fiindcă iubirea noastră n-a fost în șagă.

 

Astăzi însă, un copac uscat devenit-am și eu,
Timpul atacă pe oricine și-i greu.
Riduri ne-a așternut la amândoi peste față,
Cu iubire,uite că nu ne răsfață…
Copacul meu este pe moarte acum
Și toate crengile uscate-și scârțâie-n drum,
Plâng neputincioasă mereu
Și privesc cum vifornița ne zguduie rău
Iar totul se-ntâmplă la un moment dat,
Când timpul pe nimeni nu iartă și nici n-a iertat.
Puțin câte puțin întunericul peste noi se așterne
Și, fără de milă, sita timpul ni-l cerne
Și-apoi ne și rupe filă cu filă
Amândurora, și timp, și idilă!

 

Oare, de ce un copac uscat am iubit?
De ce tocmai de el m-am îndrăgostit?
Un copac tânăr dacă aveam,
Poate altfel de viață îmi făuream
Dar…nimic nu regret!
Niciodat’ n-am pus preț
Pe înfățișare, pe vârstă, pe ani,
Pe averi și, cu atât mai mult, preț pe bani!

 

Și astăzi îmi țin de braț cu mândrie
Copacu-mi uscat, pentru o veșnicie,
Și-mpreună cu el,
Așa lipsit de puteri și de zel,
Pașii încet ni-i vom târșâi
Spre lumea noastră dintăi!

———————————–

Florentina SAVU

George ANCA: Prolog în Moscova

16 august 1991

O alternativ buddhistă dedusă din Nirvana, nonspațiu.  Cenușa colonelului se încrunta

 Zenaida Andreevna. Bibliotecarul e o ființă-carte.  Politicienii și criminalii citesc cel mai puțin. Se citește mai mult la munte decât la câmpie.

18 august, Ostankino. Peste tăcerea rusească se aud ciori ca peste o Indie albă. Scăpat din arest în numele colonelului. Valia, cu ton de veci: Gorbaciov oddhihnește în Krim. La ce să mai faci războaie pe limbi străine, cu cine seamănă Galina, se-aud împușcături, în Valea Kangra ard doar focuri.

19 august. Mari ciori în parcul 1905. Poezie pentru cei ce nu iubesc poezia. Coadă la cvas, coadă la înghețată. Țară de război civil – nu ca-n sud: civil, nu război. La 9 p.m. Galia n-ajunsese-acasă. Tot Galia, cea din Siktir, mai nu vrea și mai se lasă, iar ardeleanca nu face dragoste din cauza tancurilor. Romeo-Julieta-Prokofiev-Marie Claire, într-o Moscov` înconjurată de tancuri în Rossia, le génie de la danse, grija de fii și fiice, râd oltenii, moscoviții dau întâlnire, or fi căutând voluntari, americanii la ambasada lor, vsio normal, umnaia jenscina, Galia aștepta de doi ani asta, bibliotecarii sponsorizați de British Council la Gosen își luau la revedere cu terminarea războiului din Golf, acum suntem toți beduini. Balet, diamantin transfer al tragicului în ultra-eros. Dirijorul seamănă, pentru franțuzoaică, lui Napoleon (skoe). Metrou oprit. Liniște de tancuri la ele acasă nenăbădăioase, hârbuite, fără consemne tunare, stihia liniștii dărâmând pașale. Congres de șansă sinuciderii, vanității în floare, vino tam, scuze, colonele, nu e loc de ordine, arată cu degetul – între moartea de avion și de gorbaciovism over se ordonase precum asupra țarului. Galia Lvovna n-ar ajunge acasă pe așa vreme, n-o mai fi răspunzând, s-o fi repezit după încăldurita de fie-sa, altă nebună, și-ncă de 16 ani. Parcă ploua. Războiul prokofievian al amorului la jumătate în înconjururi imperiale pe yantrele buddhiste ale turlelor ortodoxe, discreția uciderilor de sus, puștiul caucazian care n-a auzit de Gubenko – întreabă-l, însă, unde e-nmormântat Vâsoțky – da, știa că Gorbaciov și Ianaev erau prieteni, în restaurant cântau țiganii de stat de pe afișul spaniol al lui Loteanu, suntem pe trotuarul Rossiei, spre Kremlin, în ochi cu, aprindeam iar țigări, gealați se mai apropiau, am uitat să vă spun că are 17 ani caucazianul, Galia Lvovna cu Astrid, pe-atunci, fascinantă norvega pentru ascultătoarea numai de svoboda, am ajuns trei, că ar fi schimbările dese aici, mai văzuși, Libena n-a primit viză, mesaj tanc-tak, oricum mii de bibliotecari din toată lumea pe o fișă tulbure, ce-or mai exagera-o femeile majoritare, gender story. Vin biblioteci de abanos după ani blonzii, bonzi prebuddhiști bătuți de Milarepa. Se varsă pe burlanul din Ostankino și săptămâna puterilor. Se-nserase, steaua pe Kremlin smeurea, Galia zicea că e dracul. Baudelaire s-a născut într-o bibliotecă, ministrul citase, la derută, să-l fi auzit Kutuzov, măcar și Tolstoi – sursa oaspeților. Toți zguduiți, din lume, nimeni singur în spuma cvasului, o pâine un dolar, ba o rublă, Galia o fi la mă-sa cocoșului bibliotecar. Sete de război, horă, kazaciok, occidentali făcuți pe ei, ai casei doritori de-o nirvana în ceapa turlei, cum zguduind valorile ortodoxia rumegă, bea cvas. Nu te culci, râsă cenușa, ia-mi din cruce lumânare, panici prinse la cheotoare.

  1. Cum ar zice Colea, a-ți nota visele, rău cu duhul cerului din avion, valurile aduc femeia întinsă, țeapănă, înaltă, goală, un copil parcă, se trezește, se ridică, trec pe-acasă, și găsesc copiii, fata construia zicând că e cuminte, să n-o iau la goană în curtea din Găești, la poartă, maldăr de cărți poche, Plata zâmbind, librarul la grămadă, stampa franceză, buluc de lume cu mâinile prin vraf, în asediu, uite-l pe Radu Voinea, la surâsul Patei dau să reproșez, lasă, în compania femeii un fel de șantaj, pe o hârtie, gen cont, 13.000, venea din America, dau să reproșez, ăsta e spionaj, o erecție și o pornim, nu mă cuprinde, beton pătrat, paralaxa din bancul cu gâtul, sunt în Moscova, aș coborâ în Berlin să văd roua de pe tancuri, mâine invitații chiar în Kremlin, salamurile pentru miile de bibliotecari, la Rossia, cu sticle dintr-o băcănie, Iazov înjurând pentru batalioane scoase din porția de front pe-o seară, norocul celor două pâini, în toată lumea s-o fi urlând, pas cu pas, aici nu se comunică, zice Galia, niciodată, nicăieri, de-aia ascultă ea numai svoboda. Blestem cehoSlovac, dacă nu-i dobori pe alții, treci la civil, în 68, vestea tot la cârciumă, în Rucăr, Ion Marin, cu academia lui de sub pământ, pușcăria tardiv atotamintitoare, dragoslovenii și rucărenii din Soveja sosiți la părinții omonimi din Muscel. Aici un leader în ultima lui zi testamentând biblioteci, între cele arse din Alexandria și Leningrad (rar încă  Petersburg, precum tovarisci), tiradizate în Rossia, pe sub evenimente, conferința se va ține, era inaugurarea, nici Soljenitsin, nici București (hotelul cu acest nume nu are adresa pe afiș, cinematografele cu nume de capitale satelit, ca din lipsă de viață interioară caracteristică, zice-se, intelectualilor, nu-l includ). Spre deosebire de Libena, românii n-au nevoie de viză, se verifică la foarte vizibilele birouri, în orice oficiu, ale KGB, poate, deci, nici de expulzare, de-o mai zbura ceva. O trezesc pe Galia Lvocna. Mai toate numele de locuri sunt ale ucișilor date de ucigaăi, până când și Lenin, colonelul se întorsese cu divizia „Tudor Vladimirescu”, ne-am întoarce și noi, dacă, și cine știe ce iese, ce-o fi fost și-n capul lor decât scăparea, Siberia ni s-ar dărui dacă n-ar trebui să fim hrțniți, apoi, ca bibliotecari, ce pedeapsc, ce amploaiere, multe femei și nu ele lipsesc Rusiei. Galia, azi-noapte lume în jurul sovietului suprem, la Elțân, nu-i nimic la Kremlin, n-ai ce căuta în Nogina, totul e lng` centrul nostru – probabil Elțân îl va salva pe Gorbaciov, dacă scapă și el, apărat acum prin ploaie. Cu Petrescu, îi las telefonul meu și pe al lui, nu sunt speriați. Două boabe de strugure îmi pică pe jos, pe una o găsesc și o mănânc, oricât o caut pe cealaltă nu dau de ea, de n-aș strivi-o, ceea ce se întâmplă curând, care-or fi fost, reflex și cumpărasem, cei mai scumpi, acuma-i simt din Moldova, iar cel puțin un bob n-o iubisei, astfel basarabenii mei s-or fi felicitând a nu mă mai fi transbordat, via lor, via Chișină Ploaia s-a reîntețit. Nici apa caldă nu mai curge – suedezul, noi suntem o țară rece, se face frig, lumea intră [n casă, așa că am ieșit cu cărțile, pe lumină, s-au bucurat destui, și e bine să fii afară, decât toată ziua înăuntru. Beau Drobeta. Ploaie pe genunchiul stâng. Dor de umbrela ruptă, bun trenciul, mai parează gloanie ude ori calde, cel mai ușor s-or face revoluțiile în Moscova, în cercuri abstrase, lumea văzându-și de ale ei. Galia e sătulă de țațele de la cozi sau din autobuze, n-ar fi părerea lui Astrid pe vremurile astea. Șase Rembrandt la Muzeul Puskin, curățirea templului, la douăzeci de ani, și vizavi trei portrete de bătrâni leat cu el. În metrou, trei stele mici, în troleibuz afișul electoral mai vechi al lui Elțân, prin stații, pe stâlpi, proclamații ale lui asupra situației, între pâlcuri, pe opacitate, spre posturi străine, aici nimic, pace și cozi, baricade văzute și nevăzute, tanchiști scăpați din București și ploi. Marie Claire, grecoaice, iranience, Orient. Numai rușii, americanii și evreii vorbesc doklade-papers, un plictis ostatec suplimentar. Românii, începători. Volodea, Gorbaciov ar fi arestat la domiciliu. Inginerul de 28 de ani are 300 ruble lunar, mai puțin de zece dolari. Ziarista, văzându-te scriind, dacă ești corespondent, dacă iubesc românii pe ruși, dar rușii pe români, niet. Stalin a făcut metroul, acum ne nujno. Plouă greu. Iubirea, ziaristei, domnule, romanul Buddha și colonelul, într-un război, adică, nu sunt nici învingători nici învinși, numai învinși, repetase, când era învingător, acum învinsul Gorbaciov, către indieni, c-a zis-o un înțelept al lor, cu mențiunea în subsol că era vorba de Buddha, citat de Nehru în discursul din Kremlin, cât să-ți dai cu părerea că Mihail Sergheevici o fi aducând cu un Buddha rusesc în drum spre Nirvana. Mi-am mâncat pâinea cu struguri, cu lubeniță, ultimul coniac. S-o mai sun pe Galia, se culcase, nu vine vineri la Academia Eminescu, are lecție la slujba ei. Vor ajunge bibliotecarii mii din lume incunable de Moscova? Colonelul studiind hărți, dezăggzuit într-un cerc tencuit de tancuri.
  2. Ploua din toți norii văzuți și din sufletul rusesc. Aș scrie prologul. Nimeni nu va deveni buddhist citind această carte. Orice colonel va fi dezamăgit de consemn. Plouă în Ostankino, poate în toată Moscova. Gorbaciov încă trăiește. Lumea îl căuta pe Dasgupta. Când faci buddhism, exprimi nimicul propriu ca pe al lumii întregi ori viceversa. Bat clopotele ora în Blajenii. Peste Buddha îngânat de Tolstoi se suprapune încă Lenin. Vig, fiu de pastor, s-o fi convertit la buddhism în numele țărilor mici, de marca Danemarca. Colonelul se tot mira cum de-o fi acceptat Buddha reîncarnările din upanishade. Bibliotecarii lumii în cerc, durere-renunțare. Ploaia izbindu-se de caldarâmuri face și mai neauzite șoaptele de lovitura ca prin cenușa colonelului. Am și pierdut din cititori. Îmi vine să le aduc la cunoștință fetelor de 18 ani că loviturile de stat nu produc frigiditate (colonelul mă contrazice scârbit) (Indranath îl vedea președinte al României în plin ceaușism). Spre demascarea buddhistă a colonelului am venit în Moscova, la sammelan-ul bibliotecarilor să-l văd ca pe un rus, cu patima lingvistic-leninistă ascunsă de efortul filogerman, România e o picătură de ploaie în neant, îl aud prin ploaia asta din Ostankino. Omul nu-și închipuie că e pierdut într-o Moscovă asediată, de care duduie lumea, ba zace oblomovist, cât să-l mai supere pe Lenin, într-un pat, cu geamul deschis, să audă ploaia, se face că scrie, se face că bea – merita banii? – oho, atâta lucru n-am trăit să-mi bat joc de sensibilități aristocratice sau ancestrale, o fi știut-o și colonelul de-i acuza pe buddhistologi că nu-l știu pe Schopenhauer, iar pe schopenhauerologi că n-au idee de filosofia orientală, deci și colonelul ar fi de acord, ar nota-o, în solipsismul lui, că nu vin cu gargară într-o lume, câtă mai e, ba cu un trenos, chiar pentru cenușa lui, grecoaicele îi ele vor citi, când ne vom întâlni cu morții și viii de război, cu India indianiștilor români, cu sexul căutat de nubile, asasinat voyerist, tranșe de timp, tranșee în pământ. Autogropi, nu ai ieșit din cerc, nu vei ajunge să nu fii închis, nu prididești a fi închis, mai și închizi, aparent în Moscova, ca Toma Nour în ghețurile siberiene, țineți-vă ocupați într-un fel, să treacă timpul, citiți chiar romanul Buddha și colonelul, imediat ce va fi alcătuit și, eventual, pus în circulație, moscovicește, i-ați și prins gustul, întrucât ar fi ba nescris, ba interzis – chiar de gustul celălalt, al celorlalți, din gang, din bang. Face colonelul (în carte voi sări peste scientisme ocazionale, sclerotice, sunt om serios, îmi pun coniac), doctorul Hussariu mi-a spus în grădina Ioanid că în cercurile savante se vorbește, de bing-bang, deci bing, n-a auzit bine cu aparatul cumpărat de la Panduri big, altfel deschisese frontul englez – i-a reușit mai bine hindi -, o, în pasajul rudenilor pe inundație, ca acum în Ostanchino, cu dorul de calamități nerăzboinice, n-am inclus o înjurătură răspândită, benga, binga, nume de drac, pre țigănește, ce mai ziceam, copii, fir-ar al bâng, dar sărise el, sunt chiar miliardele de ani (cât o fi vrut), yuga, ale lui Brahma. Printre buddhiști și buddhiste în exilul tibetan în Himalaya – colonelul mai înainte la Badrinath în căutarea lui Alecu Ghica pornit, post-legendar, din Puri – în Delhi pe Jamuna, în New York, câți buddhiști sunt în România, sunase întrebarea, pe tablă erau scriși Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, Sergiu Al-George, Nicolae Zberea, ar fi urmat Academia Eminescu, cum mor indianiștii, câți buddhiști sunt în Moscova, acum, în infernul bibliotecarelor lumii mânuind cărțile bărbaților, cu ucigătoare tandrețe, și-așa asediate, cu vise și panici pentru cei de acasă, grija de copii, păcat că nu le și dau romanul, amintire și achiziție, a nu fi rău de mâncare și a bate câmpii pe ploaie, pucioasă pe Moscova din senin din iarbă verde, negazonată, câte Anglii ar încăpea aici și nici un englez, nici Churchill, romanul și l-ar fi putut și atribui prin proprii renunțări benevole, cu vreo înjurătură pentru autor, măcar pentru eros avatar, când nici colonelul și probabil nici Buddha nu ne-ar vedea bine. Ai cui sunt copiii iubitei tale tot ai aceluia vor rămâne și viața îți va fi o creștere străină. De completat chestionarul asupra bibliotecilor duale al lui Astrid. Prin scalp cu Beckett, fără vreme de index. Situație-scriere, nu descriere – aici presă-computer-finanță-politică -, tăcere rusească interiorizată cu drag printre dokladele mitraliate ale femeilor fals perestoi-kiste în congres. Pâine cu struguri. Verosimilă câte-o replică aglutinând ce doare mai mult, ce pică sub ochi din vieți submerse, încenușate ori în răsărire, trama închipuitului roman blocat de tancuri și arhive. Alarme și salvări pe ploaie, nici lovituriștii nu știu nimic, nici bibliotecarii buddhiști cu pas îndesat, Mishima, ce de drepturi câștigate în Moscova, a nu merge pe stil, ci pe 1905, deodată nimic nemaifiind cum e. Dă-i drumul. Plouă. Grupuri la gura metroului, de bărbați, de femei, rar amestecați – pe-aici zboară palmele femeilor cu muntele lui Venus mai proeminent decât al celor în de ele. Pe afișul IFLA mai multe anunțuri politice decât în metrou – englezii-și spurcă ambasada că n-a mișcat la neprimirea vizei cuiva, americani, canadieni, finlandezi ofensați au și plecat, cei trei morți, din accident, de-azi-noapte sperie, nu s-ar merge la recepția din Kremlin – cum, sunt criminali, dar ce-ar zice organizatorii bibliotecari, așa că decide fiecare, kremlinali au fost mereu, ne vedem acolo, și cu Cecile, care-și spune cu ce chestii te ocupi, deci altădată newsletter, intri la idei, o frază cu imperialismul comunist sovietic și expansiunea americană, foile dispăruseră numai a doua zi, în prima lumea nu le băga în seamă, kgb-ul lucrează noaptea și spune americanilor ziua? O cărticică de Hafiz de la Ganimedjah. Nu mai plouă, stolovaia, dieta, coada, loc liber la masă în fața bătrânului handicapat în cuplu cu o femeie masivă, tânără, complet retardată, hârtia însângerată de zeama vărsată, s-or fi simțind deranjați, dacă nu flatați, bătrânul râgție la un timp, după cvas, potolită foame moscovită, cuplul pleca, svini striga după ei debarasatoarea, la Krasna presenskaia, la zoo-parc, o femeie și apoi un tânăr li se luaseră locurile, ne civilizasem, plecam, la Barikadskaia femeile pipăiau un polițist povestind astfel gâdilat și aproape râzând de un avion care a zburat, ele zburdau fesenist, kto? Elțân, în tren nu se știa, vreun zbor în Yalta spre a consola pe Buddha, colonelul s-ar comporta cvasi-rusește, în răspuns, Thomas vine pe englezește în India cu necredința-i, i s-o zbârli cenușa, n-au catolicii, poate protestanții, atâția popi cu ochi albaștri ca rușii. Rețetele stolovaia ale colonelului se vor transcrie curând, în engleză mai greu traductibile, exclusă otrava, cât a excelat el în tehnica niznaiului, a detașării de sine-trecut și de politica vremii, consumându-se între comitetul de partid de stradă, Inocenței-Rafael et comp., și adnotari de cărți, dicționare, manuale de limbi străine, caiet de caiet, tranșeu de tranșeu, abia așteaptă să-nceapă romanul, voi nu? Voin e război, de mai puțin de-un timp și timpul se comunică prin incomunicarea reversată tot pe alte canale, nu ale omului, nu ale străinului interior, capitole-zile-generații-amoruri-războaie, o viață de colonel, ateism de Buddha, puțină libertate, masa handicapaților svobod, la plecarea lor, sau svobod za Moldova, za de lanț, lanț liber, Valentina Ivanovna, păcat că Gheorghi Ivanovici v-a uitat telefonul primit în Chișinău tot la casă. Un pic de cerneală, dacă nu la Pușkin, poate la Tretiakov, mă doare degetul mare de scris cu pixul, mă doare tot ce e mare, tentații, Elaine, în Kremlin, prietenul ei țigan, futu-te atunci, numai de femeile românce, cumva slave, ale țiganilor să n-ai parte. Elțân spunea pe ecran că Buddha se află în Crimeea la odihnă, nu mai ploua era spre șase, răsărise soarele, domnule, ca la Iliescu, ăștia s-au vorbit, dar nu mergi oricum la Kremlin, lui Alexander, acustician subacvatic la submarine, auzi, colonele, aparatul în Berceni, repede compara aste trei zile cu cele cinci, mai multe, record nou, ale kaput-ului german din anii 20, ziarele nimic, bilete pe stalinismul metroului, contriștii s-ar fi dus la Buddha să se scuze, intrarăm pe poarta Troițki, trosc-troesky după teanc-tanc, descinși din praful rafturilor, pe unii durându-vă în computer, se mâncase-băuse Kremlinul într-o clipă, se juca după țigani, cântau burii sudafricani chemân-du-te la o cafea, nu ne lăsați din gheară, gheauri, dacă ați citit până aici, poate și Mihail Sergheevici, sau Buddha, sau Eco, mai târziu, mai devreme, o sticlă aruncată în bruscul senin de după ploaie în Ostankino.
  3. Lumea a ieșit în stradă, unii și-au dat viața, să ne ridicăm în picioare în memoria lor, din muzeu în muzeu pân-n Sighetu Marmației se vorbește despre ceea ce este ca și cum nu poate fi chiar dacă nu este decât prin vorbă, Tamara mulțumise lui Dumnezeu că gata, galeria fusese ținta forțelor negre, Changall de 13 metri, cuplul Gorbaciov a contribuit la revivificare, toți Nehru or fi fost pe-aici, poate și Sanjay, artiști informali, charity posters, Tamara, eu mă duc la miting, la Casa Albă, koneț socialism, Sașa insistă, coniac bun, armean, cu binoclul steagurilor pe sub dirijabil, penultimul romanesc-moldovenesc, baricada morților înflorită tăiat, Elțân pe la benoclarea ambasadei americane, după Melodia, o arie, el, Sașa, la conservator învățase italiana, doar io sono studenti, dar cânta bine, e aplaudat, iar coniac, spre Kremlin, dalee komunizm, jos comunismul, a înțeles, Comunism-fascism, Doloi KPSS/PCUS, Rossia, atât, unde ești Piața Universității, se mai arăta cu degetul steaua, Sașa mai dădea cu Lenin în toate părțile, mai obsceniza, odată Knut Hamsun pusese frumusețea Moscovei, a cerurilor sale, peste alte capitale, acum n-ar mai găsi nimic, trecusem de manej, oferă binoclul la mausoleu, Kaganovici vrusese să distrugă și biserica Vasile Blajenii, arhitectul că se sinucide, Stalin că să mai vedem, Proust, l’assassination des églises, mergem în Medved, scurtez, Trufaldino, el Brighella, porno niet problem, în bucătărie harta capitalelor unde a cântat, maseuza cu 15 dolari din Buenos Aires, Larisa: oi, la filmul baricadei din 19 noaptea, de-ncepusem, după miting, pe vocea Mordasovei, Lidia Ruslanova, lubeniță, coniac, porc, și tot m-am dus la biblioteca Lenin.
  4. Aseară la Conferința de presă, Gorbaciov ironizase, nemaibuddhist, generalii, colonele, umorul însă fusese la mitingul lui Elțân, Olia a votat cu el, are ea băiatul bolnav că altfel ar fi venit azi la Academia Eminescu în 805, Gorbaciov nu vrea decât puterea pentru el, și de-aia se pusese bine cu armata, a văzut el acum că tot poporul e mai tare și l-a scăpat, Sașa a mai fost la cinci mitinguri pentru Elțân, contra Gorbaciov, acum pentru amândoi, Nauta zisese, în biblioteca Lenin, că să nu apăr prea mult un lucru, în Medvedkovo, când Sașa luase pepenele, un armean vociferase că de ce cumpără rușii, eu între ei, să mă fi văzut, colonele, plecase, află că s-au potolit, am împiedicat un război civil, am luat taxiul, acasă îmi cânta și pe viu aria lui din film, liubovnița i-a fost măritată de cinci ori, din bogat în mai bogat, colonelul de acum e bătrân așa, părssisem biblioteca Lenin și vinul gruzin pe un dans bharatnatyam, se bate miezul nopții în clopotul de-aramă, un artist, mai conchide Sașa, trebuie să aibă nevastă frumoasă cum să nu găsești cafea la un artist și uite că a uitat-o, nici în bibliotecă nu era, ce mai strigasem jos comunismul, în Kremlin, și el prelua, cum face cu pianul când mai trage o pavaroteală, dar ăla e miliardar, cu aceeași voce, Gorbaciov e un mare actor, el a aranjat și puciul. La Academia Eminescu, Lioba din München a gustat aerogramele cu kai-ku-uri ale lui Bushan, Lars a aflat de Alamkara, cu basarabenii am convorbit românește în zilele elțâniene, rușii din Tiraspol nu sunt și cei de aici, frumusețea morții, până și aici, poate da o idee de nirvana, l-am sunat pe Gorbaciov, vâ niet Buddha, cine n-a făcut curte comunis-mului, mă culc învins, întru pohorenia de mâine.
  5. Pohorenia în Vaganskaia, cimitirul lui Vâsotsky, îți spune oricine. Aseară Olia mi-a dăruit versuri de Grigori Krujkov, Galia n-auzise de el, Danset văzuse mai mulți români ca de obicei, Biswagi a promis o vreme pașnică la anul în New Delhi, a râs K3-ul, Ranganathan, decanul lor, Ortega y Gasset, misiunea bibliotecarului acum 50 ani în Barcelona, la prohorenie vor fi sperând că îngroapă comunismul, de decenii îngropați în el, persienele din Hafiz cum nu poți fi liber dacă faci rău, Geh din Tolstoi, cum binele e să nu faci rău, obsolescența studiată în Academia Eminescu, care-au plecat mai de vreme, au pierdut partea mai bună, de-acum of course za rabota, ce mai cântaseră sud-africanii în Kremlin și se aleseră cu două rezoluții contra lor, una n-ajungea, o dată Moscova-Brooklin, când și pe ruși îi auzeam katiușizând în peșterile din Aurangabad, ce acustică, să tot fii muzical, colonelul învăța limbile ca să uite româna, de-aia n-a scris, a edictat prin transcrieri, traducerile exercițiilor din birmană și sunt premonitorii, cum călătoriile aveau să-l tot depărteze de moarte și pohorenie în natură, nepolitică, iar indianiștii no]ș, el ori Salg, mor vorbind la telefon, cei mari, deci, spre a nu învăța ei de la cei mici, le dicteaz` ușa, o s-o tot ținț nomenklaturist-internațional și lumea va îmbătâni, dacă nu și va muri proasta, provincia vest, passato est, mă duc în insule de țar țăruș precar roată la car boii pictați în Adyar ca la Băicoi zugravul zar popi cu și prohorenia-ar de-a CristRembrandt curăța iar și templu și omor tâlhar. Kievskaya, mai gata hordismul tribalist bibliotecar. Coada pe două rânduri la toaleta femeilor. Bătrânet pe chei. 10 pachete de ceai. Reviste. Zi candidă. Mestecenii la post. Râul curge. Lume calmă. Baricadele în poze. Pohorenia în aer, tot alt doliu în august, colonele, aparatul acustic în capitolul oțet de mere, cvas? Dulci ruși la ei acasă, nu și la tine, americanii invers, ori tot așa, noroc cum cei din Brooklin se suiră pe biblioteci nesudice. Mi-ar fi plăcut la Tolstoi, dar unde-s? Răcăneii-n pădurice niet – de-a securiștii români de modă moscovi-cească încă. Deșteptul de Sașa ar fi cântat din Pușkin în Academia Eminescu, vezi mozaicul din Kievskaia. Ploua și nu mai plouă. Cum nu se traducea pe sine Blaga voindu-se numai sine românesc, singurul aplicabil universal sieși, ci tot întoarcerea lui Eminescu anihilează invazii. Hai în Kolomenskoe pe Tejo, colonelul s-a-ntors de-aici, din eros moscovit, mestecenii sub verde cu o frunză, neant natural, malul de iarbă, buddhistul cu ciorapi albi, îmi ia vântul creionul și-o biserică, Șiraz, pozându-le iranienilor în Rushdie – cred că li-a lăsat și el părul lung -, piroga Pirogov, odată în Moscopole trăiam un torn, sfântul Gheorghe al războinicilor ruși, bogomateri, troița, stejar de leagăn de fată, plop de leagăn de băiat, invers, cruci semn de oameni la răscruci, poarta leilor de lemn râzând câinește, sirena cu sirenul numai în Kolomenskoe, ploaie cu nunți și-o blondă glasnosti cu un congolez, vai și Siberii suflete în soare, apatimp, mi-aș lipi urechea de mușuroi să aud tancuri, copiii după papicika mai joacă și de-a komandir-ul, nepotul colonelului alb iar la Paris, ecluza cu alt tangaj, de-aș pica pe limbaj zen sud-koreeanul m-ar cataloga, deci bibliotecile de poezie pe nave, în construcțiile cu stil interzis în ultimele două secole ori care vor fi interzise numai peste două milenii, în zone adultere, departe, totuși, de temple. Ondulația altitudinală a turnurilor Kremlinului, a pajiștii spre Arbatskaia, obeliscul în cap cu Marx, mireasa depunând florile între sutele de alte buchete la flacăra căștii, curat luminat, sub nimic sfânt, invers nirvanic, colonele, n-am Seremetievo pe hartă, abia ulița Giorgiu-Deja, îl înțeleg pe ambasadorul englez de la 1877, comparația latino-barbară, hai și pe Churchill, dar picătura de neant i-ai auzit-o în rusă, măcar și șoricelul de ne vedea elitele atrase de ce-o fi fost să fi fost pe-aici-de-aici, domnule, chiar nu mai citiți romanul înainte de a-mi afla salvatoarea sinucidere, fericirea spre a-i face fericiți pe alții și tristețea tot așa, trăind în vremea vocabularului – sintaxa e iluzie, cultura propagandă, religia crimă, politica prostie, rasele crematoriu, micimile intensități, vastitățile sorburi. Vreo haită proastă de mormâni pe und-te uiți scuipând plămâni pe und-te uiți cu ea în mâini stăpâni pe câini și săptămâni vreo haită proastă de mormâni Un stol de ciori moroi pian cu clape labe harijan țambal la bal la țanc stacan ca-n tancul țațelor ivan un stol cioroi moroi pian Icoane line linse ham de hămeseala cu haham ce n-am avut ce pierd și am că neam de neam aram haram icoane line ham Pe țandăra ca la la la întinde-ți corzile în șa pleznește coapse pași de-așa în coasta vidrei vinerea pe țandăra ca la la la Nu-i rând venirii de țânțar din țară în țară din țănț în țar te-nțeapă-acum cenușa-afară de nu spărseși pah-ba-har nu-i rând venirii de țtâțar Ci el pe mare l-a ucis malaric tartor paraclis preheraclid la groapa-n vis cu Buddha la tacla prostscris ci el pe mare l-a ucis Sar șobolani ca decorați ca arși incinerați gradați ca blonde perse și-ați băut în India a tați sar șobolani ca decorați. Mi-ai cobit makam, bibliotecarele din Șiraz m-or înșira havuz cu ucaz, colonelul nu cred că a scris un vers în viața lui, a transcris din Eminescu, vezi, el avu despre literatură o părere negativă, chiar buddhismul și e schopenhauerian-comunist, până la grad, l-a cunoscut, totuși, mai bine pe Buddha decât pe Gorbaciov, ceea ce nu i se întâmpla lui Gorbaciov, nici cu Siddharta, nici cu Eminescu. L-am pomenit la tv Montecarlo, văzut în Folgaria, împreună cu San Francesco, asta e metoda și-n Academia Eminescu, niet obsolescență la poeti di granda. Până acum, capitole sigurantiste: Prolog în Moscova, Tranșeul, Oțet de mere și nu cvas, Academia Eminescu – Dharamsala repovestită Milarepa-Brâncuși ultima Indie a lui Sergiu, eros avatar și asasinarea Luciei, neînțelegerea estului, sexului, culorii, pânzei, un șofer a ucis-o pe artistă, sub comunism nu s-a afișat crima, acum e tardiv, dar adaug balconul, de nu s-ar ofensa țări, sursa de vicii e primordială ca la-nceput mirarea upanișadică și întinderea pielii universului buddhist. Cum nu un manual de buddhism, vom vârâ colea-colea (colonelul e Colea, Nicolae) nobilele adevăruri, Nirvana panoramică, instincte dezvelite, ba acoperite. Scurtele precizări cu umor-bibliotecă îl vor fi făcut curios, măcar rusește, pe criminalul cititor cât să-mi ucidă cenușa de colonel într-o detașare de detașarea – străină-și. E nevoie și de chestii d-astea.
  6. Colonelul din valea Ruzii, colonelul din Bacău, colonelul de la ambasada română (am auzit că ați publicat Doina, 1983), major Gurnam Singh, Himalaya, nu fac, totuși colecție de coloneli, salutați de căpitanul Filip, în 2 ore 10 min., 10.000 km. /, 950 km. /h, Kiev-Chișinău, Galați, mai îndelung` decolarea decât aterizarea, norii modelați după orgoliul de dedesubt au dispărut, Laokoon schimbat pe creieri în albastru cum alți nori vor sculpta dedesubtul, esoxeterism. Soljeni\[n ]i Rushdie provin amândoi din câte o hiperbolă călătorind spre… Sașa îmi lăsase un volum Tolstoi și India – Buddha, Gandhi. Mihail Sergheevici, înainte de puci, norii reprezentau scene de statui ciobite, cetăți apatice, grupuri secesioniste. A scrie o rusola, un makam. Îmi pare rău, Meri, că n-am cumpărat sacoșica aia de mi-ai zis tu, da’ noi să fim sănătoși. Ce mai faceți, vă bronzați? Intoleranțe la două imperfecte, două viitoare, două condiționale – este caietul de germană al colonelului.

Continue reading „George ANCA: Prolog în Moscova”

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (13)

Guvernul Lascăr Catargiu (1871-1876), definit drept ,,cea mai tare expresie a ideii conservatoare în limitele Constituţiei de la 1866”, a fost cea mai durabilă formaţiune ministerială de la începutul domniei lui Carol. Constituirea guvernului şi dizolvarea Adunării, cu majoritate liberală, au încurajat o însemnată parte a conservatorilor să treacă la reorganizarea regimului instituit în 1866, în scopul restrângerii libertăţilor publice şi a înlăturării liberalismului din viaţa politică. În acest sens, este semnificativă ,,Petiţia de la Iaşi”, prin care se cerea modificarea Constituţiei şi introducerea unui regim conservator patriarhal. Aşa-numita petiţie, elaborată de Gr. Sturdza, cerea restrângerea libertăţii presei, introducerea pedepsei cu moartea, proclamarea stării de asediu la nevoie, creşterea censului electoral, reînfiinţarea Consiliului de Stat ş.a.. Această petiţie, semnată de 89 de persoane, între care Gr. Sturdza, M. K. Epuranu, T. Maiorescu, a fost depusă la Cameră, dar n-a fost dezbătută. După victoria în alegeri, guvernul conservator a considerat inoportună modificarea Constituţiei.

Alegerile parlamentare s-au desfăşurat în mai 1871 şi, graţie serviciilor administraţiei conservatoare, au asigurat guvernului majoritatea necesară, grupările liberale, divizate, nereuşind să se impună. În sânul guvernului existau disensiuni care reflectau neînţelegerile din interiorul taberei conservatoare, alcătuită din mai multe grupări, Vechea dreaptă, Juna dreaptă şi Centrul, dar primul-ministru Catargiu şi coaliţia pe care o conducea a reuşit să se menţină la putere. Imediat după preluarea puterii, noul guvern a fost confruntat cu necesitatea soluţionării complicatei afaceri Strousberg. La 24 mai/4 iunie, cele două camere au fost convocate în sesiune extraordinară pentru rezolvarea chestiunii şi, după lungi dezbateri, la 17 iulie 1871, Camera a votat o lege prin care se prevedea anularea concesiunii, acţiune ce urma să fie cerută unui tribunal de arbitri. Legea a fost primită cu ostilitate de presa şi conducerea germană, consulul german Radovitz afirmând că dispoziţiile ei vor provoca o ,,iritare nespusă în Germania”. În aceeaşi vreme, Bismarck intenţiona să se adreseze Turciei, pentru ca deţinătorii de acţiuni să nu fie păgubiţi.

La 4/16 octombrie 1871, un tribunal de arbitri a anulat concesiunea Strousberg, apoi deţinătorii de acţiuni s-au constituit în ,,Societatea pe acţiuni a căilor ferate române” şi au trimis un delegat la Bucureşti pentru a trata cu guvernul român. Tratativele au constat de fapt în prezentarea unei convenţii, pe care statul român trebuia s-o accepte fără nicio modificare. După ce a fost însuşit de guvern şi acceptat de Cameră, proiectul a dobândit forma unei legi, adoptată în decembrie şi promulgată în ianuarie, iar la 14 februarie 1872, se încheia convenţia pentru construirea şi finalizarea liniilor ferate, prevăzute în concesiunea Strousberg, sub supravegherea statului român. Acesta garanta o dobândă de 7% şi se obliga să achite cupoanele, începând de la 1 ianuarie 1872. În 1875, Societatea acţionarilor din Berlin, silită să facă un împrumut de 78 milioane franci, se punea problema unei răscumpărări a reţelei de către statul român, ajungându-se în final la soluţia răscumpărării întregii reţele de căi ferate.

Guvernul Catargiu a iniţiat un vast program de reforme, menit să ,,reorganizeze în sens conservator” (Russu) administraţia, justiţia, învăţământul şi alte domenii. Noul cabinet a urmărit să tempereze ritmul înnoirilor, fără a se opune acestora, iar guvernarea sa neîntreruptă timp de cinci ani a fost un factor pozitiv de stabilitate. Guvernul a acordat o atenţie deosebită problemelor financiare şi economice, în 1871-1872, au fost votate mai multe proiecte de lege privitoare la monopolul tutunului, reorganizarea Curţii de conturi, majorarea impozitului funciar, taxe de timbru şi înregistrare. Nu s-a reuşit înfiinţarea băncii naţionale, ,,de scont şi circulaţiune”, în 1874, dar în schimb a fost înfiinţat Creditul Funciar Rural, prin legea din 29 martie 1873, cu capital autohton, urmat în anul următor de Creditul Funciar Urban. Apoi s-au căutat soluţii pentru stingerea datoriei flotante, ceea ce s-a realizat pe calea ipotecării a 381 domenii ale statului, prin lansarea unui împrumut intern de 72 milioane lei. Pe alt plan, în 1872, a fost adoptată o nouă lege a tocmelilor agricole, favorabilă proprietarilor de moşii, pe baza căreia ţăranii aveau să fie siliţi, cu ajutorul dorobanţilor, la executarea muncilor ,,tocmite”, înăsprindu-se stipulaţiile legii anterioare din 1867. În 1873, a fost adoptată legea pentru încurajarea industriei zahărului şi, în acelaşi an, România a avut un pavilion propriu la Expoziţia universală de la Viena.  În paralel, erau manifeste tendinţele de modernizare în agricultură, se plănuia chiar ,,o sistemă raţională de irigaţiuni”. În 1874, a fost adoptată şi o legislaţie silvică, criticată inclusiv de principe, în care erau avute în vedere mai curând interesele private decât cele generale.

Pentru consolidarea propriilor poziţii, conservatorii au urmărit reorganizarea administraţiei locale, în 1872, a fost modificată legea consiliilor judeţene, iar în 1874, aceea a consiliilor comunale. Constituţia nu era modificată, însă prin alte mijloace era vizată restrângerea libertăţilor publice şi instituirea unui control riguros al puterii centrale asupra celei locale-se remarca tendinţa ca primarii să fie numiţi şi nu aleşi. Pe de altă parte, revizuirea modalităţilor de administrare a justiţiei şi a codurilor de procedură civilă şi penală, legea admisibilităţii în magistratură, reforma regimului închisorilor, reorganizarea curţilor cu juraţi au reprezentat un progres evident în justiţie şi administraţie. În ceea ce priveşte relaţiile dintre Stat şi Biserică, s-a adoptat  legea de alegere a ierarhilor bisericeşti şi de instituire a Sinodului, aplicată din 1873, şi s-au reorganizat seminariile. Progrese s-au înregistrat şi în domeniul instrucţiei, acordându-se atenţie învăţământului secundar, real şi comercial, şi îndeosebi şcolilor secundare. Perfecţionarea treptată a instituţiei statului modern era o certitudine: în Mesajul domnesc din mai 1875 se arăta că ,,suntem un popor mic…, putem însă fi apreciaţi ca un mare popor, prin puterea dreptului nostru, prin respectul şi încrederea ce vom şti a inspira”.

Armata, care-l preocupa şi pe principe, s-a aflat în atenţia guvernului conservator, o nouă lege de organizare a acesteia a fost adoptată, în februarie 1872, prin modificarea şi completarea celei din 1868. Armata teritorială, în care erau incluşi tinerii care nu serveau în armata activă, era împărţită în opt regimente de dorobanţi şi opt regimente de călăraşi, la care s-au adăugat, în 1876, încă opt regimente de dorobanţi. Pe de altă parte, în vara lui 1872, sub pretextul reorganizării, s-a trecut la dezarmarea gărzii civice, creaţie a radicalilor. În acelaşi an, a fost instituită medalia militară şi a fost votată o lege de reorganizare a învăţământului militar. Pe acelaşi plan, manevrele militare au fost aproape nelipsite, în 1872, au avut loc mari manevre pe un teritoriu întins, în prezenţa şi a unei delegaţii sârbe, principele menţionând ipoteza unui moment ,,când armata ar fi chemată a apăra drepturile ţării”. În 1873, a fost organizată tabăra de la Furceni, iar la manevrele din toamna 1874 au fost prezenţi reprezentanţi militari ai statelor europene. În acelaşi an, generalul I. Em. Florescu, însoţit de ofiţeri, a asistat la manevrele armatei germane, iar peste un an a fost prezent la manevrele militare din Rusia. În sfârşit, în 1875, manevrele au avut loc în Moldova, între Iaşi şi Furceni. Să menţionăm că, în 1874, o lege pentru înaintările în armată a contribuit la reechilibrarea ei, precum şi o lege a recrutării bazată pe principiul unui serviciu militar generalizat.

   În aprilie 1875, I. C. Brătianu, primit în audienţă de principe, îl sfătuia pe acesta să schimbe guvernul conservator. În primăvară, după adoptarea Constituţiei din 1866, se încheia o legislatură normală de patru ani pentru Cameră. Era un moment decisiv pentru evoluţia politică ulterioară a statului modern român. Fruntaşii liberali s-au mobilizat pentru confruntarea electorală din aprilie 1875. Încă din ianuarie-februarie, grupările liberale au început unificarea şi au înfiinţat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, jurnalul ,,Alegătorul liber”, care a pornit o campanie virulentă împotriva conservatorilor. Întrunirile liderilor liberali aveau loc în casa englezului Lakeman, aflat anterior în serviciul Turciei, sub numele de Mazar-Paşa. Rezultatul acestor contacte sistematice a fost închegarea coaliţiei de la ,,Mazar-Paşa”, în care erau reprezentaţi liberalii radicali conduşi de Brătianu şi Rosetti, moderaţii din jurul lui M. Kogălniceanu şi I. Ghica, precum şi ,,fracţioniştii” lui N. Ionescu. S-a adăugat acestora şi Manolache Costache Epureanu.

Alegerile din aprilie 1875, organizate de conservatori, au provocat tensiuni în viaţa politică, opoziţia a avut emisari în toate judeţele, în oraşe ca Bucureşti, Craiova şi Piteşti, au avut loc ciocniri, guvernul fiind silit să apeleze la armată şi poliţie. Liberalii au reuşit să pătrundă în Cameră, dar conservatorii au obţinut o majoritate ,,mai solidă decât cea precedentă”, scria principele tatălui său.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (13)”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Calvarul feminin de la Miercurea Ciuc

„Cruciaţii secolului XX nu se luptă cu păgânii pentru cucerirea  Locurilor Sfinte. Duşmanul lor este o boală satanică, născută într-un creier bolnav, experimentată de un popor obidit şi incult, sub conducerea unor criminali ambiţioşi. Numele popular al acestei boli este <<Bolşevism>>.”

( Dr. ANA-MARIA MARIN)

 

 

    Cine are răbdare, cine crede nădăjduind, cine se încumetă pe cărarea strâmtă şi abruptă a cunoaşterii lui Dumnezeu, a cunoşterii de sine, pătrunde miracolul Creaţiei, pătrunde misterul vieţii, pătrunde taina spiritului evanghelic, pătrunde azurul mistic al filocaliei serafice, săltând într-o uimire permanentă, cerească şi pământească.

   Aceasta este Calea, adică Libertatea care ne suie la Adevăr, la Adevărul care ne descoperă viaţa Vieţii, deopotrivă cu viaţa noastră, viaţa în care trebuie să sălăşluiască Iubirea pentru a ajunge la Dumnezeu, pentru a te putea îndumnezei.

   Natura umană care îşi are izvorul ontologic în Voinţa divină-paradigma unităţii umane, implică conceptul de solidaritate ce dă sens concret formelor de manifestare, astfel încât Omul să se  poată exprima printr-o conştiinţă morală, civică, religioasă, spre a se putea adăuga Elitei spiritual-religioasă, care se impune, se alege de la sine, prin sine, în sine recapitulând după modelul Hristic tot ce are ca valoare supremă Neamul întru virtuţiile sale creştin-ortodoxe.

   Pe această Cale se încumetă trei categorii de oameni creştini, fiinţiali, coslujitori ai Cultului ortodox: Omul simplu, ţăranul liber, credincios, natural, pur, pilduitor în fapte deosebite, iubitor de muncă şi de toate; Monahul-Omul simplu instituţionalizat, jertfitor a toate: familie, persoană, societate şi Omul Culturii-gânditorul creştin, cercetătorul, analistul, raţionalul, eruditul, misticul.

   Primii doi oameni au o comuniune divină, directă, pură, mărturisitoare, continuă.

   Omul cult al Culturii  se converteşte spiritului Hristic propagând o intenţionalitate cerească, creindu-şi astfel sensul exprimării, al mărturiei poetico-filosofico-teologice.

   Primele categorii pot atinge mult mai uşor Piscul mistic al desăvârşirii, al Iluminării, al sfinţeniei fiindcă ei pornesc spre Dumnezeu direct, nativ, curajos, desculţi prin Iarba verde de Acasă, doar înflăcăraţi de Iubire.

   Omul Cult al Culturii, în general poate urca aproape de Vârful Cunoaşterii divine.

   Sunt şi excepţii, desigur.

   Toate categoriile au încorporate în conştiinţă gândirea veghetoare care, perpetuează de-a lungul timpului Conştiinţa de Dumnezeu, de Neam şi de sine.

   Omul cult al  Culturii-gânditorul creştin îşi înţelege misiunea sa profetică la care a fost chemat, vede evenimentele ce se vor derula şi se alătură vremurilor călăuzindu-le înspre Voinţa lui Dumnezeu şi a Neamului său.

   Omul cult al Culturii-gânditorul creştin se defineşte şi se împlineşte deplin ortodox prin cele zece ipostaze profetice: mama, bunica, pedagogul, preotul, artistul, medicul, poetul, teologul, filosoful şi sfântul.

   Gândirea, raţiunea, credinţa şi iubirea lor în plenitudinea harului le conferă imperativul creaţiei cereşti întru modelul Creaţiei divine.

   Omul cult al Culturii este de fapt Sacerdotul ortodox al Tradiţiei şi Culturii Duhului.

   Nimic în afara credinţei, nădejdii, adevărului, libertăţii, iubirii, harului, jertfirii nu se defineşte a fi gândire divină, a fi gânditor profetic.

   Ateul, clădit pe raţiunea sa, fiind represiv nu poate fi gânditor, ci doar răufăcător: eretic, profanator, negativist, anarhist, nihilist, marxist…

    Să luăm un mic studiu de caz: O Icoană: chipul unuia dintre cei mai mari gânditori creştini, filosoful Petre Ţuţea şi un tablou: „gânditorul” Emil Cioran.

   Petre Ţuţea a iubit pe Hristos, Fecioara Maria, Apostolul Pavel, Mihail Eminescu, Adevărul, Libertatea, Suferinţa, Dragostea cerească, Jertfa, Dacia, Neamul, Ţara, Biserica, poporul, Cultura, oamenii simpli, oamenii culţi, oamenii de cultură, marii Conducători, a creat o Şcoală a gângirii socratice-creştine de o mare şi rafinată erudiţie, o antropologie creştină cu o profunzime teologică de un înalt spirit ortodox.

   Petre Ţuţea s-a recreat prin Dumnezeu, creându-se astfel rând pe rând, treaptă cu treaptă spre ipostazele desăvârşirii sale: Omul, Filosoful, Creştinul, Românul, Teologul, Eroul, Martirul, Mărturisitorul, Icoana Petre Ţuţea.

   Tocmai de aceea ne-a lăsat ca Testament pentru urmaşi, paradigma gândirii sale: „Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine din nicăieri şi merge spre nicăieri!”

    Petre Ţuţea a creat o Elită Spirituală. Cioran şi-a înfiat elitismul său nihilist.

     Emil Cioran nu a înţeles nimic din Înţelepciunea filosofului adevărat-Petre Ţuţea…

     Nu a înţeles nimic din geniul profetic al Neamului protodac, nu a înţeles nimic din spiritul de sacrificiu suprem al acestui popor divers şi mult încercat, nu a înţeles nimic din Doina, Legenda, Poezia, Colindul, Credinţa, Tradiţia, Datina, Regalitatea, Preoţia şi Duhovnicia acestui Mândru şi Mare popor primordial.

   Nu a văzut Lumina celui pe care îl considera aproape şi nici Scara pe care Socratele dacoromânilor s-a urcat cu paşi săi serafici la Ceruri.

   Iată imaginea care i-a caricaturizat persoana scriitorului de limbă franceză din Exil:

         Dragă Petre Ţuţea,

  „ … Tu ştii că eu nu sunt scriitor român şi că nu-mi prea place să scriu cărţi. Mai bucuros stau de vorbă, ca să conserv, încă o dată, nimicnicia adevărurilor… Numai în dispreţul faţă de D-zeu m’am simţit bine şi la mine acasă. Aş vrea să fiu om politic numai ca să îmi pot verifica zilnic şi efectiv scârba de oameni… Te îmbrăţişează E. Cioran ( Emil Cioran, Ineu-Arad, 25 Iulie 1936,… CNSAS, scrisoare descoperită de Eleodorus Enăchescu)

   A se reţine: Scrisoarea lui Cioran data din anul 1936, an în care România pulsa de Frumuseţe, pulsa de Tinereţe, pulsa de Ortodoxie, pulsa de Românism!

   A se reţine: Cioran era în ţară. Era simpatizant cu tot ce se asuma în ROMÂN.

   Sau doar simula?

   Occidentul care, era în galopul ereziilor, nu l-a convertit, fiindcă era deja pervertit.

   Occidentul nu s-a mai ostenit să-i pună diagnosticul, ci doar i l-a confirmat: ateu, eretic, sofist, apostaziat.

   În traducere liberă sofism înseamnă amăgitor, înşelător, dar nu în sensul empiric al cămătarului, ci în cel „telectual” al proletcultistului.

   Sofismul nu este o credinţă întru Adevăr, ci o raţiune întru Cunoaştere, dar nu cea absolută, un fel de precept raţional ce nu poate fi infirmat logic. Logica la rândul ei aparţine unor multitudini de raţionamente cvasi totale iraţionale.

   Sofismul deci, este raţiunea care te duce la pierzare.

   Sofismul nu are nici axă, nici sens, nici Cruce, nici Înviere, ci doi adversari absoluţi: Adevărul şi Miracolul.

   Petre Ţuţea a fost/ este un filocalic sofianic. Cioran a rămas doar sofist.

   În faţa lui Petre Ţuţea te posterni de uimire, de bucurie, de luminare, de extaz.

   În faţa celuilalt vezi agonia, îl compătimeşti şi te costerni până la o adâncă mâhnire.

   Izvorul Elitei spiritual-religioase este Hristosul, respectiv sofianismul filocalic divin.

   Mergând către tine însuţi, către Chipul Lui, umbli către Dumnezeu. Şi păşind către El, ajungi către ceilalţi asemenea ţie în spirit şi jertfă.

   Îmbrăţişarea lui Hristos se face prin Cruce. Dar şi prin ceilalţi pătimitori creştini.

   Elita spiritual-religioasă trebuie să se intensifice întru desăvârşire, întru jertfă, întru iubire pentru a semnifica în plan ontologic, teologic şi mistic, în istoria umanităţii,  conştiinţa misiunii sale.

   Elita spiritual-religioasă înainte mergătoare, trebuie să fie întru totul excepţională, trebuie să fie într-o permanentă confruntare în bătălia dintre Bine şi rău pentru a-şi rândui locul, credinţa, responsabilitatea, chemarea, alegerea, jertfa, suferinţa, iubirea.

   Toată energia, toată lupta, principiile conducerii, toată călăuzirea Elitei spiritual-religioase trebuie să purceadă din Dragostea de Dumnezeu spre integralitatea conştiinţei naţionale, pentru a birui în toate domeniile:fizic, psihic, religios, mistic.

   În fiecare popor, care trebuie să fie fiinţa Naţiunii sale, Elita spiritual-religioasă veghează la continuitatea veşnică a naţionalităţii sale.

   Menirea Elitei spiritual-religioase a fiecărei epoci este de a îndeplini destinul naţiei sale în comuniune şi în conformitate cu Voinţa lui Dumnezeu.

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Calvarul feminin de la Miercurea Ciuc”

Maria DAHLGREN: George Roca – Poeme cifrate traduse în lumba suedeză (1)

KYSSEN

Traducere în limba suedeză:

Maria Dahlgren

 

Jag blev förälskad i dina läppar!

Vackra, röda, sensuella

lik en persika korsad med ett körsbär

 

När jag började kyssa dig

din mun hade passionsfruktens smak.

 

Allt var så närvarande och verkligt

som om två änglar

älskade på min tunga.

 

Då har jag förstått

varför Adam har syndat!

 

KY553N

 

J46  8L3V  FÖRÄL5K4D  1  D1N4  LÄ994R!

V4CKR4,  RÖD4,  53N5U3LL4

L1K  3N  93R51K4  K0R54D  M3D  377  KÖR58ÄR

 

NÄR  J46  8ÖRJ4D3  KY554  D16

D1N  MUN  H4D3  945510N5FRUK73N5  5M4K.

 

4LL7  V4R  5Å  NÄRV4R4ND3  0CH  V3RKL167

50M  0M  7VÅ  ÄN6L4R

ÄL5K4D3  9Å  M1N  7UN64.

 

DÅ  H4R  J46  FÖR57Å77

V4RFÖR  4D4M  H4R  5YND47!

 

 

SĂRUTUL

George Roca

 

M-am îndrăgostit de buzele tale!

Frumoase, roşii, voluptoase,

aidoma unei piersici altoite cu o cireaşă.

 

Când am început să te sărut

gura ta avea gustul fructului pasiunii.

 

Totul era atât de activ şi real

de parcă doi îngeri

făceau dragoste pe limba mea.

 

Atunci am înţeles

dece a păcătuit Adam!

 

5ĂRU7UL

 

M-4M  ÎNDRĂ605717  D3  8U23L3  74L3

FRUM0453,  R0Ş11,  V0LU970453,

41D0M4  UN31  913R51C1

4L70173  CU  0  C1R34ŞĂ.

 

CÂND  4M  ÎNC39U7  5Ă  73  5ĂRU7

6UR4  74  4V34  6U57UL

FRUC7ULU1  9451UN11.

 

707UL  3R4  47Â7  D3  4C71V  Ş1  R34L

D3  94RCĂ  D01  ÎN63R1

FĂC34U  DR460573  93  L1M84  M34.

 

47UNC1  4M  ÎNŢ3L35

D3C3  4  9ĂCĂ7U17

4D4M…

 

*

 

DET GALNA RÅDJURET Continue reading „Maria DAHLGREN: George Roca – Poeme cifrate traduse în lumba suedeză (1)”

Rexlibris Media Group: Iisus – Rege Etern al României

ULTIMA CREAȚIE A SCULPTORULUI ȘI SCRIITORULUI CRISTIAN PETRU BĂLAN DIN S.U.A. (Detalii despre lucrarea respectivă se află pe pagia de facebook a autorului).

https://www.facebook.com/cristianpetru.balan1

Autorul acestei minunate statui o prezintă ca ultima sa lucrare sculpturală și este intitulată „IISUS REGELE ETERN AL ROMÂNIEI, DISTRUGĂTORUL COMUNISMULUI ȘI AL ATEISMULUI”. Puntem observa (ca un detaliu relevant) că în partea de jos a statui, sub picioarele Mântuitorului, se află creatorii comunismului – Marx, Engels, Lenin și Stalin!

 

Iată ce ne declară autorul: „În sculptura mea, L-am proclamat pe Mântuitorul Iisus Hristos oferindu-I titlul suprem de Rege Etern al României, urmând exemplul Poloniei care, nu cu mult timp în urmă, I-a oferit oficial acest măreț titlu simbolic. Închinându-I opera de față, am vrut să materializez artistic acest titlu, rugându-L pe Fiul lui Dumnezeu, în numele poporului român, să ne ocrotească Țara și națiunea noastră care au îndurat și încă mai îndură destule necazuri. Printre altele, lucrarea are mai multe simboluri anticomuniste pe care vă las să le interpretați Dv. De asemenea, sculptura respectivă este și un original omagiu pentru marea sărbătoare a Unirii care se apropie. Cred că am fost în asentiment cu majoritatea celor care văd această sculptură, fiind convins că fiecare va descoperi și alte mesaje pe care am intenționat să le transmit prin câteva simboluri mai mult sau mai puțin evidente”.

 

 

Alex ȘTEFĂNESCU: O uniune a competenței, bunului-gust și entuziasmului în slujba poeziei din Basarabia

Alex.Ștefănescu  – 29 Iulie 2018

Prefața volumului Basarabia Sufletului Meu – Colecție de Poezie din Republica Moldova /The Bessarabia of my Soul – a poetry collection from the Republic of Moldova – versinue bilingvă română/engleză – editori Daniel Ioniță și Maria Toni

–––––––––––

„Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.”

(Alexei Mateevici)

Iată că doi foarte competenți oameni de litere din Basarabia și România, Maria Tonu – scriitoare și editoare basarabeancă din Toronto, Canada, și Daniel Ioniță, profesor, traducător și poet bucureștean stabilit la Sydney, Australia – au reușit ceea ce politicienii noștrii de de la est și vest de Prut nu au reușit: să își unească eforturile în folosul Basarabiei. În speță pentru promovarea poeziei Basarabene și a poeților de limbă română de acolo, în spațiul limbii engleze – lingua franca pe plan mondial. Și fac acest lucru cu profesionalism, competență, bun gust și entuziasm.

Dacă mi-ar fi cerut cineva o listă cu traducătorii capabili să traducă poezie românească din Basarabia în engleză, i-aș fi dat o sută de nume. Avem o armată întreagă de traducători buni, cu care am putea cuceri – cultural − lumea, în cazul că nu i-am descuraja plătindu-i prost pentru munca lor și neoferindu-le nici măcar o răsplată morală (sunt critici literari care când comentează o carte tradusă nu fac nicio referire la traducător!). Dar dacă mi s-ar fi cerut să indic un singur nume, al traducătorului pe care îl consider cel mai potrivit pentru o asemenea întreprindere, m-aș fi gândit, fără îndoială, la Daniel Ioniță, care are nu numai talentul, pregătirea intelectuală, experiența, ci și entuziasmul și mijloacele necesare (prin Academia Australiano-Română pentru Cultură pe care o conduce) pentru propagarea literaturii române în lume.

Impresionanta sa colecție de eșantioane de poezie românească din toate timpurile, „Testament”, apărută în mai multe ediții succesive (Editura Minerva), toate bilingve, a avut și are în continuare un răsunător succes, alimentat de admiratori, dar și de detractori, care nu lipsesc niciodată când este vorba de o realizare valoroasă, generatoare de invidii.

Noul volum pe care-l aveți în față este de acest fel – „Basarabia sufletului meu – o colecție de poezie din Republica Moldova”/ „The Bessarabia of My Soul – a collection of poetry from the Republic of Moldova”. Editată de Maria Tonu și Daniel Ioniță, tradusă de Daniel Ioniță, asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud si Rochelle Bews – care au cooperat și la exceptionala serie de volume Testament – Antologie de Poezie Română Modernă (versiune bilingva) menționată mai sus – aceasta este o operă culturală importantă, vitală aș spune, pentru poezia din spațiul basarabean. Moldova și Bucovina, din interiorul și din afara granițelor de azi ale României, teritorii românești străvechi, au dovedit de-a lungul istoriei o adevărată vocație a poeziei, pentru certificarea căreia este suficient să-l amintim pe Mihai Eminescu, poet național al ambelor spații – dar volumul de față vă va dovedi că există mulți-mulți alții.

Fragmentele din aceste provincii istorice care au intrat abuziv în componența URSS au fost supuse timp de aproximativ o jumătate de secol nu numai unui proces de „comunistizare”, ci și unuia de desnaționalizare forțată, cuprinzând și desfigurarea limbii române, prin adoptarea grafiei chirilice (grafie funcțională și armonioasă în scrierea cuvintelor limbii ruse, dar străină de spiritul limbii române) și inventarea unui glotonim grotesc și mistificator: limba moldovenească.

Și totuși, chiar în acest spațiu al ostracizării limbii române, poezia n-a încetat să existe și să evolueze. După 1989, când nouă, celor din România, nu ne-a mai fost interzis să comunicăm cu basarabenii, am avut o adevărată revelație descoperind ce poezie mare s-a scris și se scrie în continuare în Republica Moldova. Ne bucurăm când descoperim câte o poezie inedită a lui Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu. La fel, dar la scara mult mai mare, după 1989, am descoperit mii de poezii inedite (pentru noi) ale poeților români de dincolo de Prut. A fost o sărbătoare.

Daniel Ioniță, cunoscutul poet și traducator, asistat de zâna bună din Canada a literaturii române, Maria Tonu, explorează și pune în valoare acest capitol de puțină vreme recuperat al istoriei literaturii române. Ei contribuie nu numai la promovarea poeziei basarabene în arii largi ale culturii universale, ci și la completarea imaginii pe care străinii o au despre poezia românească.

Remarcabilă este larga cuprindere a bunului- gust și a competenței Mariei Tonu și a lui Daniel Ioniță în abordarea acestul material poetic: experimentatul traducător și poet român din Sydney și scriitoarea și editoarea basarabeancă din Toronto, nu fac discriminări între clasici și romantici, între moderni și postmoderni, între narcisiști și militanți, între intimiști și vizionari.

În această colecție sunt reprezentate toate direcțiile din poezia română scrisă în Basarabia. Iar traducătorul nu ezită să reconstituie în engleză și enunțurile solemn-sentențioase din „Glossa” lui Eminescu și lamentația plină de dramatism din Basarabia cu jale de Grigore Vieru, și  paradoxalele construcții de idei din poeziile lui Leo Butnaru, și patetismul luminos-eruptiv din cunoscutul poem Au înnebunit salcâmii de Arhip Cibotaru (pus pe muzică și cântat electrizant de Tudor Gheorghe).

Continue reading „Alex ȘTEFĂNESCU: O uniune a competenței, bunului-gust și entuziasmului în slujba poeziei din Basarabia”

Cristina Maria NIȚĂ: ,,Rana mea, iubirea” (fragment)

,,Din vară a rămas un ciripit,
Un rest de ploaie caldă la uluce,
Şi-n troița sădită la răscruce,
Un fir de mac, sub Cristul Răstignit.
                                                     (Vatra mea)”

Pe grumazul aspru al vremelnicei treceri, pământul îşi sprijină tâmplele încă pulsând de seve solare, sorbind
surâsul din oglinda azurată a cerului.
Şi de dincolo de limpezimile crugului,
coboară pretutindeni, ca un miraj de infinite simfonii, Taina Iubirii Proniei.
Măsurile timpului se fărâmă pe piatra gândului care sapă cu brazde
adânci, uneori până la surpare.
Nimeni nu intră, nu aude, nu vede acolo. Unde stă ancorată ca o corabie, de la zămislire, în leagănul său fără prihană, să grijească de cele curate, lumina Duhului. Pavăză…dar…
cale…
Se frământă, luptă şi apune într-o clipă, atât de paşnic, de supus.

….Am chemat într-o zi lumina dar a tăcut. Îmi lăsase la streșinile privirii,
paza lacrimii, trecute prin sita genelor grele de atâtea metanii.
Jos, în iarba până la glezne,
învârstată cu fire de maci şi cicori,
rămăseseră proaspete, stigmatele
marasmului, eliberat din temnița
rătăcirii. Și m-am pornit în căutarea ei…lumina mea…
Gânduri prăvălite, se smulg din golul
zbaterii, întind aripi şi urcă lin, croind
din răscrucile şchiopătării, cărări pe pământ şi ape.
Mă îndrept către tărâmuri uitate. E
nepământesc de linişte, de senin.
O dimineață dalbă domneşte dincolo de dorul nesfârşitei căutări,
prosternând ulcioare de albastru.
Dincolo de tina ochilor orbi prin care nu trece nici rază, nici scânteie,
soarele vâsleşte pe mări intangibile,
până la țărmul zenitului, trecând prin delirul sângeriu al amurgului, în cula
odihnei sale.
Lasă în urmă,plutirea norilor slobozi,
ce agață de prin hățişuri sinilii,
cununa cerului, curcubeie suspendate peste munții străjeri,
gonind apoi către alte ceruri din care să plângă în anotimpuri arse.
Pe măguri verzi, încinse de ape ,dorm
fluturi sub aripa pripită a vântului.
Fluierul se tânguie la marginea stânii
doinind egloga transumanței, a rânduielii existenței sihastre,
consimțită numai de acei care ştiu să asculte, să rabde, să primească bucuria simplă, adevărată, ca pe o desfătare. Florile încondeiază clipa cu polen de aur, în basme noi,înveșnicind în trupul gliei, gloria şi declinul eroilor veacurilor apuse.
Din mormintele pecetluite, dureri
îngropate strigă cu glasuri de tăcere
peste care cad ploi vineții, ca o aducere aminte…ecou mut, vestind
capătul umblării pasagere.
Toaca domoală cheamă sufletul la
Liturghii, din icoane, Maica tuturor, îi cuprinde zdrobirea, turnând din amfora Ei de alabastru, miruri tămăduitoare…picuri de Înviere…
Vârtelnița vremii deapănă cursul vieții şi al morții. În covata scobită în lemn de salcâm, mai dospeşte încă plămada albă. Undeva, un copil plânge, altul se zbate în pântec binecuvântat, altul adoarme visând îngeri, înfășat în liniștea din sfințirea
lutului de la Facerea Lumii.Inima urcă sus, tot mai sus, pe crestele pietroase, unde voirea cea bună cutează a însemna locul, cu stindardul biruinței, Crucea;
acolo unde stelele scutură psalmi
e patria mea…lumina mea.
Acolo, departe…,,pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…”

—————————-

Cristina Maria NIȚĂ

15 august, 2018

(Foto:cicoare de pe plaiul natal,Bacău)

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeta

POETA

                       (poem dedicat prietenei de suflet, Mariana Gurza)

 

zidită între tăceri
o inimă se zbate
pe coala albă, în cetate
ești strop suav de iubire
ce arzi în cuvânt
ești clipa senină
ești strop de lumină
o inimă bate
pe coala murdară
în neliniștea gândului și țipătul timpului
îți este dor de ploi
de-o ploaie cu stele
ploaia să-ți zidească iubirea
să simți lacrimile cerului la porțile dorului
îmi este dor de nopți cu stele
în vis să te privesc în ele
cuvântul, o lacrimă în palma ta
un trecător
ce trece pe un drum
scriind sau poate cântând
departe de lume, aproape de cer
visând într-un gând
aici, acolo, pe un rând

La mulți ani!

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

15 august, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Liberă de contract

Liberă de contract

 

în mijlocul toamnei
liberă de
orice contract
mai mult
ca oricând
mă îndepărtez
cu paşi siguri
de cei creaţi
îndreptându-mă
spre Cel necreat
neîncăput

 

deznod
cifrul pulsului
din miezul spiritului
înlătur
funinginea din suflet
şi inspir
parfumul blând mirositor
al crinilor imperiali

 

înţeleg că
apa revine la apă
lutul se-ntoarce în lut

 

împovărată de vini
tânjesc după Tine,
Doamne
nădăjduiesc
în bunătatea ta
şi Te rog,
mântuieşte-mă!

—————————

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

15 august, 2018