Nina TĂRCHILĂ: Răstoarnă clepsidra

Răstoarnă clepsidra

răstoarnă clepsidra şi-ntoarce-mi iubirea
din urmele tale de ducă şi dor –
alungă pustiul ce-mi creşte sub pleoapă,
topeşte îngheţul din gând călător,
închide-mă iar între somn şi trezire
şi scutură-mi nopţile toate de tine,
să-mi fie lin somnul sub tâmplele nude,
strămută-ţi inima din depărtări, în mine.
nu stinge lumina ce-mi cade-n cuvinte
când ochiul de lună pătrunde prin geam!
cu ele-am să-ți scriu povestea aceasta
despre-un vifor stelar în care visam.
răstoarnă clepsidra şi-acoperă-mi ochii,
sub ei să îngrop bruma trecerii tale –
să uit şi lumină să-ţi cadă pe urme,
să iert şi lumină să-mi fii înainte pe cale…

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

14 august, 2018

Mariana Zorița PURICE: Imensitatea unui vis

Soarele se apropie de asfințit. Pe o bancă, în eter, doi singuratici, încep timidul dialog al privirii. Își trimit salutări,se ,,prind” sfios de mână…apoi,apare Luna, învăluindu-i în vraja ei fosforescentă creindule iluzia de adevăr, de realitate, de existență, de prezență !
În acea seară luna și eterul le-au fost complici în destăinuiri secrete, în atingeri de suflet timide !
Sufletele lor așteptau timide seară de seară pe bancă-n eter, să se vadă,să-și simtă bătăile inimilor în vraja unui vis trăit!
Trecură anotimpuri, și-au scris versuri…,au coborât din vis, pentr-un minut, pe o bancă într-un parc…și s-au văzut și s-au atins. În primul sărut au trăit imensitatea bucuriei visului trăit !
Apoi…
Apoi din nou au așteptat,luna pe banca din eter,scriindu-și versuri, șoptind povești…până-ntr-o dimineața, când, înaintea zorilor, el se desprinse-ncetișor…pierzându-se-n eter!
Ea…
Ea se trezii cu picioarele pe pământ, șezând singură pe-o bancă în același parc, unde și-au trăit imensitatea visului trăit !
Sa ridicat și a plecat, pășind încet spre viața de dincolo de vise !

Mai revenea din când în când, dar nu-l găsea, până-ntr-o zi, când lui i se făcuse dor, și se ivi sperând că ea este încă acol’, c-o va găsi !
Era acol’…și l-a privit,la ocolit și a plecat crezând că-i vis !

——————————-

Mariana Zorița PURICE

15 august, 2018

Maria HOTEA: În taina nopţii

În taina nopţii

Pe un colţişor rupt dintr-un vis,
Un strop de fericire ţi- am trimis
Prin el să simţi iubite fiorul ,
Ce- n suflet îţi răscoleşte dorul.

În fiecare clipă din noapte,
Să cunoşti fericirea prin şoapte
Iar vraja nopţii albastre să- ţi fie ,
În sufletul tău a iubirii simfonie.

Acorduri line să te cuprindă ,
În visul tău doar ele să te atingă
Să- ţi fiu iubite o caldă îmbrăţişare,
Iar cu- n sărut să-ţi dăruiesc alinare.

Noaptea visul să ni-l împlinească ,
Stele argintii pe cer să strălucească
Cu tine în clipe minunate de vis,
Să împărţim dorinţe de nedescris .

În ochii tăi cu iubire să mă oglindesc,
Sub raze de lună în ei când privesc
Să strig acele patimi din inimi aprinse,
Ce în clipe cu fericirea pot fi atinse .

Sufletul tău să-l simtă pe al meu,
Fericirea să ţi-o dăruiesc doar eu
Printre norii pufoşi şi stelele cereşti ,
Cu mine în taina nopţii să călătoreşti!

——————————-

Maria HOTEA

14 august, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Maria mea

Maria mea

Maria mea și-a stinsului de vară
Zulufi de Soare porți măreț pe frunte,
Și raze-nfășurate, porți brățară
Pe trup ce doarme, azi adoarme-un munte.

Maria mea, din zările albastre
Văd raze lunge, stol de rândunele,
Prin cuiburi împletite, printre astre
Cum și-au cărat spre ele rămurele.

Maria mea plecată-n cap de vară
Pe buza neumbrită-a unui munte,
Vara coboară-n tine ca pe-o scară
Și-n tine-aduni și florile prea multe.

Maria mea , mai cântă-mi la ureche
Din stelele desprinse dintr-o noapte,
Trimite-n vară, ploile-n pereche
Și poamele livezilor de-s coapte.

Maria mea pe buclele-ți din plete
Mai strânge vântul , cât să nu mai bată
Și toată nălucirea noastră din regrete
De pleci acum, să mai revii…odată.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

14 august, 2018

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Regenerând infinitul

Regenerând infinitul

Se descâlcește plasa libertății
În marea purificată

Secundele sunt imune la necunoaștere
Firul întrebării conturând firea răspunsurilor

Aud cum mă auzi
Escaladez viața prin așteptarea ta

Semnul crucii înseamnă Voia Domnului
În a face dreptatea fie și de dragul nedreptății

Mâine vom tăcea revederea de azi
Valurile regenerează prin scoici, infinitul.

————————————

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Mamaia

13 august, 2018

Anna-Nora ROTARU: Metamorfoza anotimpurilor (poeme)

SFÂRȘIT DE VARĂ…

Se scurge vara-ncet pe alei și din păduri,
Târându-și pașii, obosită prin țărână…
Au ars și buruienile și frunzele-n călduri,
Pământu-i-ncins, aerul, de nu-l mai-nduri,
Și-acum, stă-n colțul timpului, bătrână,
Că-i va veni altă stăpână…

Și ceru-n ploi se scurge-n agonie, moare,
Odată azuriu, senin, e tot mai pământiu…
După nori-grei se-ascunde-un palid soare,
Îl părăsesc în stoluri și păsările călătoare,
Și-i tot mai-ntunecat în jur și-așa pustiu,
Că, ce s-aștept, nu știu…

Tunetele se dezlănțuie, cu mânie și răget,
Geme chiar pământul, de limbi de foc atins…
Vântul smulge crengile desfrunzind cu muget,
Deznădejdea te cuprinde-apasatoare-n cuget,
Simțind cum uraganu-n gheară lui te-a prins,
Suflându-te, te-a stins…

Se scurge vara, brutal, natura pare-nvinsă,
Luând convoiul de frunze moarte, în alai,
Dar și din noapte, visele, inima-mi desprinsă…
Aștept până la anu-n agonia mea cuprinsă,
S-aducă zâmbet iar și flori pe-ntregul plai,
Cu soare strălucind, bălai…

METAMORFOZA ANOTIMPURILOR

Mi-ai venit în prag iar, Vară,
Coborând pe văi, pe dealuri,
Mi-ai adus cireşe iară,
Câte-un val-nspumat pe maluri !

M-ai găsit cam… fără vlagă,
Cam… cu gânduri-ntunecate…
Cu nimic mai… în desagă
Şi cu mâini încătuşate !

Obosită, făr-odihnă,
Tot oftând plin’ de năduf,
Trupu-mi fără pic de tihnă,
Sufletul în zbor, ca puf,

Din cel suflat din păpădie,
Gonit în lume, având o rugă…
Să-l lase vântul cum adie,
S-aştepte pe o buturugă,

Că doar, veni-vor şi-alte veri,
Pe cele-mi resemnate,
Le voi preface-n primăveri,
Pe toatele-adunate

Şi le voi spune bun venit,
Pe zilele-mi cernite,
Pe sufletul ca prigonit,
De gândurile-mi priponite !

Chiar, toamne de-or veni, să-mi vie…
Le-oi trece toate peste ierni,
Ca Primăveri mereu să-mi fie
Pe anii, cât mai lungi… eterni !

——————————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

11 august, 2018

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Metamorfoza anotimpurilor (poeme)” →

Nicu GAVRILOVICI: Fugari din jungla de asfalt

Fugari din jungla de asfalt

În vrajă de privighetori pe ramuri
Visez că suntem pe un munte-nalt
Doi cai fugari din jungla de asfalt
Eliberați de frâie și de hamuri.

Ne frângem în miros de pâine coaptă
Și clipocim ca vinul în butoi…
E-atâta luptă și lumină-n noi…
Ca pe-o celulă împărțim o șoaptă,

Privind tăcuți pierdutele vestigii
Spre a-ncheia tratate între noi
Pe care le vom încălca apoi
Înmugurind în vechile litigii.

Răniți de ale dimineții valuri,
Repudiați ai cerului înalt,
Suntem doi cai în jungla de asfalt
Eliberați de frâie și de hamuri…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

14 august 2018

Anatol COVALI: Lângă drapelul speranţei (poeme)

Eu n-am fugit

Eu n-am fugit, am înfruntat nevoia
și am mâncat cu voi salam cu soia
și de m-aș naște pentru-a doua oară
aș vrea să fie tot în astă Țară.

Sunt mult mai patriot decât oricine,
dar simt o silă nemiloasă-n mine
pentru această sângerândă rană
care nu e nici dacă, nici romană.

Dacă în doar cincizeci de ani de boală
memoria ne-a fost mereu vasală,
dacă-am răbdat prostește sub obidă
ca frații noștri chiar să ne ucidă,

dacă și azi nu judecăm oleacă
și capul tot sub sabie se pleacă,
dacă în fruntea țării punem răii
și ne pupăm în fund și azi călăii,

ne merităm osânda ce persistă
și-nseamnă că scăpare nu există,
că până și Cel Sfânt și-a întors fața
ca să-și ascundă lacrima și greața !

1990

Imposibila iertare !

Vă vom ierta că în Decembre
ne-ați sfâșiat fără-ndurare
și chiar cu schilodite membre
ne vom ruga s-aveți iertare.

Vă vom ierta pentru dorința
de-a pune mâna pe putere
și-n noi va birui credința
când milă pentru voi vom cere.

Dar nu vă vom ierta vreodată
dezmățul urii, aroganța
și-acea cruzime-nverșunată
cu care ne-ați ucis Speranța !!!…

1990

Lângă drapelul speranţei

Ce caut eu printre atâtea iude
şi caini care mişună puzderii
cu glasul meu ce-abia se mai aude
când urlă din trufie rinocerii?

La ce folos să-mi veştejesc plămânii
şi glasul obosit să-l sting în şoaptă,
când chiuie şi dănţuiesc păgânii
pe nerozia noastră înţeleaptă?

Printre atâți normali nu-s eu nebunul
ce în pustie predică degeaba
când ucigaşii, unul câte unul,
îşi instalează în destin taraba?

Aş vrea să fiu Hristosul ce cu biciul
să îi alunge pentru totdeauna
din templul sfânt ce-a devenit ospiciul
unde-n orgii se lăfăie minciuna.

Dar prea puţini s-ar bucura de-aceasta
şi mult prea mulţi m-ar huidui cu ură
sfărmându-mi mădularele şi ţeasta
cu bâte de delir şi impostură.

Am mai rămas câţiva lîngă speranţă
luptând cu nesfârşitele mizerii
ca să-i salvăm drapelul, sfânta zdreanţă
la care urlă sumbru rinocerii.

1990

Continue reading „Anatol COVALI: Lângă drapelul speranţei (poeme)” →

Camelia CRISTEA: Țara mea!

Țara mea!

Frumoasa mea Țară cu umerii goi,
În traista ce-o porți sunt atâtea nevoi…
Nădejdea-ncolțește mereu prin Cuvinte
Și-n inima-ți mare ce-o simt că-i fierbinte!

Frumoasa mea Țară cu fruntea de aur,
Pământul tău reavăn ne este tezaur
Suntem tot mai singuri, feciorii ne pleacă
Fântâna de dor și lacrimi ne seacă…

Frumoasa mea Țară cu spice de grâu,
Tu ține aproape și binele-n frâu,
Părinții așteaptă își numără anii…
Să plece legați pe rând toți dușmanii!

Frumoasa mea Țară cu sfinți rugători
Alungă blestemul și aprigii nori,
Baladele acestea ne sunt încă-n glas
Credința și mila pe-aici au rămas.

Frumoasa mea Țară cu brumă pe pleoape
Adună-ți copii să-ți fie aproape
Aprinde și focul… în vatră e viu
Știu că se poate și nu-i prea târziu!

Bătrâna mea Țară ești încă frumoasă,
Mulți spun că-aici înseamnă Acasă,
Colindele noastre răzbat chiar prin lume
Pe buze străine rostit e-al tău nume!

Bătrâna mea Țară cu piept de aramă,
Pe umerii goi îți punem năframă
Să treci și prin viscol în iernile sure,
Frumosul din noi nu pot să ni-l fure!

Frumoasa mea Țară cu miere în glas
Aud ciocârlia când sunt în impas
Și mierla-n concerte prin crângul de dor
Aici m-am născut aici vreau să mor!

—————————–

Camelia CRISTEA

București

10 august, 2018

Foto sursa internet

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme

ÎNTRE APELE SUFLETULUI

aici mă așteaptă neantul
și putreziciunea trecutelor ospețe
când petreceam la masa sorții
și beam cucută iar cu morții
iar chipul trist al lumii se oglindea în ape
aici timpul a încetat să mai bată
ardeam în întunericul total
un foșnet a rămas în vatră
plângea și scrumul, ireal
se întorceau în somn să se adape
acele siderale clipe
aici tăcerea s-a culcat între pleoape
umbre au coborât
pământul e mut
doar o lebădă curge pe ape
eram odată un vârtej de gânduri
călător străin către cer
aici plâng lăutele pe maluri
se aude în larg un cântec preacurat
curgeau miresmele-n grădini
eu căutam nebun un verb
să îl așez într-un poem
din stele înghețate mai măsuram vecia
mă întrebam retoric pe un ciot de gând
de unde vin, de ce mai vin în larg
șir lung de păsări călătoare
vâsleam în arca lumii în dansul înserării
țipă fântânile, cântă cărările
mi-e sete să sorb apa uitată în izvoare repezi de munte
dar unde mai e munte
creșteau himeric imagini iar pe boltă
mai înghețam în zbuciumul firesc al nopții
apoi sufletul a început să cânte
sunt rană deschisă a lumii închise
mă reîntorc între ape să caut vecia
mă apasă tăcerea
pulsez în foc necunoscut
mă apropii de durere
să aprind pe cer luceferi din așchii arse de suflet
sunt ochi însetat de lumină
m-am întors din timp
să pun o întrebare
și totuși mă întreb, aici, mai are rost o întrebare
să mă reîntorc în ape ca într-o nouă taină

ARIPI FRÂNTE

am căzut într-o noapte
pe o stradă murdară de oameni
în singurătatea pescărușului rănit
găndurile au fugit în zare
de teama loviturii finale
m-am cuibărit pe acoperișul lumii
întinzând mâinile a rugă
cu mine am vrut să iau lacrima
să o așez peste tăcerile universului
am întins brațele și am zburat către cer
o clipă, un vis fără aripi
s-a frânt pe pământ
zac la picioarele mele
roșul este sângele
ce se zbate și curge
pe caldarâmul murdar
în văzduh a rămas o pană albă și un vis
atât… Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme” →