
Lacrima din abisul durerii
Peste abisul durerii, aripile Îngerului Negru s-au desfăcut.
Un singur trofeu ţi-a cerut, inima.
Vârtej înnegurat de gânduri, tu, suflet neliniştit,
orbit uiţi visul, trăirea, iubirea.
Rătăcitor, cu fiecare pas,
adânc calci şi-ntuneci lumina.
Amintiri, risipite în cioburi-vitralii le-mprăştii-n neant.
Luciri de ape învolburate ne-ndepărtează timpul,
tot mai străin te târăşti cu fiecare gând,
în urmă, răni, lacrimi, fum,
drumuri tot mai retrase în ceaţă,
în oglinda de ieri
priveşti cum trece umbra ta gârbovă.
Pribeag călător, prin întunericul nopţii bâjbâi!
Cu o mută strigare, tot mai singur în cercul durerii,
înalte ziduri ţi-apar în cale,
inutil destrami un alt cerc,
osândă ţi-e veghea în eternul pustiu.
O singură cheie va dezlega lanţul blestemului atras,
lacrima şi-ntoarcerea prin cercul de foc,
labirintul de ieri,
poarta spre Ochiul Luminii,
nemărginita iubire din inima pierdută.
Din casa-gândului,
fiecare unitate ne cere o nouă trinitate …
Barierele
Învelit de albastrul cerului,
visul nu are bariere.
Dincolo de albastrul cerului,
visul nu are bariere.
Şi-atunci barierele cine le-a trasat?
Frontiera
a împiedicat dorinţa călătorului.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Exodul cuvintelor (poeme)”







Proverbul românesc, “îi dai un deget și îți ia toată mâna” avertizează în chip înțelept pericolul pe care îl reprezintă “negocierile” cu un adversar de rea credință. În mai multe feluri acest proverb are aplicație imediată în ce privește situația periculoasă existentă în România.