Irina Lucia MIHALCA: Exodul cuvintelor (poeme)

Lacrima din abisul durerii

 

Peste abisul durerii, aripile Îngerului Negru s-au desfăcut.
Un singur trofeu ţi-a cerut, inima.

Vârtej înnegurat de gânduri, tu, suflet neliniştit,
orbit uiţi visul, trăirea, iubirea.
Rătăcitor, cu fiecare pas,

adânc calci şi-ntuneci lumina.

Amintiri, risipite în cioburi-vitralii le-mprăştii-n neant.
Luciri de ape învolburate ne-ndepărtează timpul,
tot mai străin te târăşti cu fiecare gând,
în urmă, răni, lacrimi, fum,

drumuri tot mai retrase în ceaţă,
în oglinda de ieri

priveşti cum trece umbra ta gârbovă.
Pribeag călător, prin întunericul nopţii bâjbâi!

Cu o mută strigare, tot mai singur în cercul durerii,
înalte ziduri ţi-apar în cale,

inutil destrami un alt cerc,
osândă ţi-e veghea în eternul pustiu.

O singură cheie va dezlega lanţul blestemului atras,
lacrima şi-ntoarcerea prin cercul de foc,

labirintul de ieri,

poarta spre Ochiul Luminii,

nemărginita iubire din inima pierdută.

Din casa-gândului,

fiecare unitate ne cere o nouă trinitate …

 

Barierele

 

Învelit de albastrul cerului,
visul nu are bariere.

Dincolo de albastrul cerului,
visul nu are bariere.

Şi-atunci barierele cine le-a trasat?

Frontiera
a împiedicat dorinţa călătorului.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Exodul cuvintelor (poeme)”

Maria LEU: Fără întrebări

Fără întrebări

 

Nu-mi pune întrebări și nu-mi vorbi,
Aprinde-o lumânare în odaie,
Și goi și-npleticiți sa ne iubim,
Sa fie totul ca o întâmplare.

 

Nu-mi pune întrebări, nu am răspuns,
Nici sentimente și iubiri, eu am doar vise,
Și toate-acestea la tăcere le-am redus,
Nici gânduri astăzi nu ne sunt permise.

 

Iubite, hai să cenzurăm a noastră viață,
Sa nu ne vadă nimeni dimprejur
Oricum noi doi n-avem nici o speranță,
Mai bine ne iubim pour la retour.

 

Să nu mai respirăm, căci ne trădează
Și-această respirație în doi.
Inerți să ne privim, dar cu speranță
Că v-a-nvia un sentiment în noi.

……………………

Și chiar de-o să rămânem pe vecie ,
Doi deținuți mizeri și pângăriți,
Să ne iubim, din nou în agonie,
Ca doi nebuni de viață amețiți.

 

Si-n rest de fapt nimic nu mai conteaza,
Tu vino si imi da iar un sarut
Si-ngenunchiati si-ntunecati de groaza,
S-aprindem lumanari pentr-un trecut.

———————

Maria LEU

16 august, 2018

Corneliu NEAGU: Trec anii…

TREC ANII…

 

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedeslușit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârșit.
Și-atâtea vechi speranțe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

 

Nu am crezut că timpul le adună
să le aștearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să știu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care își jură
credință falsă pe un vechi altar.

 

Tăcerea ta rămasă peste vreme,
pe umbra unui gând întârziat,
revine-n amintire să mă cheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? – falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor,
cuvinte scrise într-o poezie
cu insomnii cernute peste dor.

—————————-

Corneliu NEAGU

16 august, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Zori desfăcându-se

 

Ca petale de nufăr se desfac zorile
Inundându-mi retina cu toate culorile.
Curcubeu de speranțe între mine și tine;
peste a zilei de ieri prăfuite ruine,
bălării de uitare crescute trufaș
lângă umbra cuvântului rostit pătimaș…
Între ele, borduri și lanțuri de ură…
Cineva, un străin, fericirea ne fură
și-n oglinda albastră-n care tremură zorii
colindând a furtuni rostogolește norii…
Ia-mă de mână iubito, nu îi vom face jocul,
îmi sunt brațele arcă de-o să vinã potopul,
pieptu-n răni înflorit munte e… Ararat!
Viața iar îmi dă șah însă nu este mat…
Mai rezist înc-o zi, mai aprind o lumină,
biet monarh fără tron te am încă regină,
Don Quijote fugar iau cu-asalt morile
când petale de nufăr, se desfac zorile…

 

Împărțiri

 

Ne împărțeam în secunde
rotunde,
în slute minute
si incolore
ore…
Zilele
le încuiaserăm în azilele
vieții, suferinde
de netratate pneumonii.
Făclii,
stele pâlpâinde
se rostogoleau pe trambulina
pleoapelor tale reci
în al uitării beci…
Lumina
rămânea totuși aprinsă
decupându-ne pașii…
Sub întinderea necuprinsă a cerului,
adâncind groapa misterului,
de pe secera argintatei luni,
nebuni
sinucigași, săreau cosașii…
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”

Anca-Maria DAVID: Vine o zi

VINE O ZI

 

Vine o zi când se aşterne melancolia,
când scotoceşti prin sertare amintirea
zilelor senine din nopţile pustii,
vine acea zi când trebuie să plăteşti chiria
frunzelor arămii scuturate în toamna vieţii târzii
şi vei pleca singur, fără familie, fără prieteni, fără lucruri,
vei pleca din lume cu faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti.

———————————-

Anca-Maria DAVID

16 august, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Bucură-te

Bucură-te

 

Bucură-te Maică Sfântă, Maica plaiului natal,
Astăzi ne urcăm privirea cei cu suflet de creștin
Înspre scaunul căinței, înspre umbre de pocal
De la Nistru , pân’ la Tisa , din meleagul Carpatin.

 

Bucură-te Tu Marie , suflet nins de nostalgie
Că din Marea noastră Neagră , până-n Vestul de ocări,
Ori din liniștea pădurii , ori din porți de pușcărie
Toți ne închinăm la tine, în sosiri ori în plecări.

 

Bucură-te Tu Marie, stâlp în suflete de fete
Ce le-ajuți pe calea Sfântă prin visare ori prin tâlc,
Prinsă-i calea neștiută de gândirea ta băiete
Taina căilor spre poartă în tăceara cursă, mâlc.

 

Bucură-te Tu Marie de copii plecați la școală,
Când cuprinși de neștiință se opresc și-ngenunchează,
Iar părinții lor din lume , îi îndrumă spre morală,
Bucură-te Tu Marie, că prezența ta, contează.

 

Prin coroana de la Domnul , tu ești calea și puterea,
Iar pe calea așteptării cei ce vin, își pierd durerea
Bucură-te Tu Marie, steaua Cerului ne-nvins
Bucură-te -n bucuria de-a avea un necuprins !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

15 august, 2018

 

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău, foto Cristina Nichitus-Roncea

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Plutitor pe valuri

Plutitor pe valuri

Chiar trecerea fie ca zahărul
în care mă cuprind
în tine ca fructul,

 

flămânzit de atâta răbdare-n inima ispitei
câtă lumină absorb şi se coace.

 

Plutitor pe valuri cu arome de fluturi,
visez chitare cu sunete albastre
asemenea nopţilor boreale
în care mă scald.

 

Dincolo de marile porţi între lumi,
primesc darul ce mă face mai lacom
când buzele tale pline
dau ocol sărutului divin
ca pasărea în colivie
ce-şi cântă libertatea furată.

———————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

15 august, 2018

Maria HOTEA: Când soarele se pierde- n asfinţit

Când soarele se pierde- n asfinţit

 

Când soarele se pierde- n asfințit
Iar inserarea lin coboară,
Doar frunzele foșnesc în vânt
Si- n murmur lin mai plâng izvoare.

 

Din depărtări îmi pare cu tristețe
Venind un cântec de demult,
Cel fredonau flăcăi și fete
Ce se- întorceau acasă de la câmp.

 

O rază blândă mă- înfioară
Privind cu dor spre asfințit,
Aş vrea ca soarele să nu apună
Si pentru o clipă să- l opresc din drum.

 

Iar mantia- i de raze să o pună
Cărare de lumină- n calea ta,
Să regăsești iubite drumul
Ce te- aducea la poarta mea.

 

Să ascultăm iar doina cea de dor
Pe- al nostru mioritic plai ,
Să nu mai pleci și să- mi rămâi
Atât cât stelele- n cer vor străluci!

 

Cu gândul la tine

 

Cu gândul la tine mai mult ca niciodată ,
Am retrăit iubite o clipă minunată
Căldura şi frumosul aş vrea să îi păstrez ,
Cu linişte în suflet acolo s-o aşez .

 

Chiar dacă e – norat şi- a început să plouă ,
Stropi de ploaie- mi par că- s lacrimă de rouă
Pe care doar cu tine ades o scuturam,
Când florile în zori cu drag le sărutam .

 

Simţeam şi eu şi tu cum inimile- n piept,
Băteau atât de tare făcându- mă să aştept
O tandră îmbrăţişare urmată de- un sărut,
Ce în iubirea noastră erau un început.

 

Când mă gândesc la tine şi în singurătate,
O lacrimă a tristeţii sub pleoapă mi se zbate
În piept inima bate cu dor iarăşi te cheamă
Dorind iar să te am trezeşte- n suflet teamă.

 

Închid o clipă ochii să te păstrez în gând
Şi îi deschid apoi zărindu- te zâmbind
Parcă ai auzit cum te chemam în şoapte,
La fel ca la- început nimic nu ne desparte.

 

Privim cu drag spre cerul ce s- a înseninat
Şi-un curcubeu se-întinde atât de minunat
În caldă îmbrăţişare simt că îmi este bine,
Mă scald în ochii tăi cu dor şi drag de tine!

——————————-

Maria HOTEA

16 august, 2018

 

 

Alexandru NEMOIANU: ,,Îi dai un deget…”

Proverbul românesc, “îi dai un deget și îți ia toată mâna” avertizează în chip înțelept pericolul pe care îl reprezintă “negocierile” cu un adversar de rea credință. În mai multe feluri acest proverb are aplicație imediată în ce privește situația periculoasă existentă în România.
În 10 August, 2018 cercuri transnaționale, o “opoziție” interesată strict în foloase imediate pentru membrii ei, au încercat o lovitură de stat.
Prin Organizațiile Ne Guvernamentale (toate oficine de promovare a intereselor străine), prin abominatia #rezist și prin farsa și diversiunea #fără penali, au fost mobilizați “imbecilii utili”, cei care ies în stradă fără rost. Acelei adunări i s-a dat numele de “protestul diaspora” căci, între cei adunați turmă în stradă, erau și un număr de Români care trăiesc în afară hotarelor României; oameni care, din capul locului nu au autoritate sau competență să dea sfaturi administrative Românilor din țară. Dar în această turmă au fost implantați agenți provocatori și huligani sadea având un scop precis: să creeze dezordine, să timoreze forțele de ordine publică și, prin violență, să ocupe un edificiu sau o instituție cu valoare simbolică,poate sediul guvernului, un post de televiziune sau ceva asemănător. Prin această ocupație cei care au pus la cale încercarea de lovitură de stat urmăreau să își creeze o platforma publică și un soi de “autoritate”. Pasul următor ar fi fost să intre apoi în “negocieri” cu autoritatea legala și prin tactici de rea credință, prin încălcare permanentă a eventualelor înțelegeri, să se instaleze la putere. Ca asa a fost o dovedește chiar jalnicul “apel’ pe care l-a citit moleșică Klaus Joh, (un “apel” rău întocmit și încă mai rău citit de către un mototol). În acel “apel”, după ce într-o maniera care ar trebui sa fie motiv de suspendare, Klaus Joh. a insultat forțele române de ordine, el îndemnă la “dialog”. ”Dialog” cu cine? Cu “opoziția”? Acest dialog se poarta în Parlament. Dar pe mototolul Klaus l-a luat gura pe dinainte și citea un “apel” care fusese făcut pentru o situație care, Slavă Domnului, nu s-a realizat. în aceiași ordine de idei. Cea mai mare greșeală pe care ar putea să o facă administrația legal aleasă ar fi să inițieze un “dialog” cu scandalagii. Ceea ce ar trebui să facă însă, ar fi să îi afle pe huliganii care au provocat violent, să afle cine i-a pus la cale și apoi sa îi condamne conform legilor României. Este inadmisibil ca huligani violent să fie lăsați nepedepsit. Așa ceva ar fi invitație ca violent să fie repetat. Revenind la cele petrecute la 10 August, 2018, acesta este un scenariu bine cunoscut și care a fost folosit de către “transnationali” și în alte părți și mai în urmă la Kiev, ”planul Maidan”. În mod miraculos acest plan, care ar fi devastat România, a eșuat. Iar meritul revine aproape în întregime Jandarmeriei Române care a acționat cu un calm, reținere și profesionalism absolut fără egal. Am mai avut ocazia să spun, în această împrejurare Jandarmeria Română, în limbaj cavaleresc medieval, ”și-a câștigat cu cinste pintenii” (dreptul de a purta pinteni, în Evul Mediu, îl aveau cavalerii care se purtau onorabil pe câmpul de lupta). Încercarea de lovitură de stat a eșuat dar cei care vor răul României caută să o reaprindă. În acest sens putem vedea cum pentru pace și liste socială s-a exprimat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un om care își iubește Neamul. Iar pentru continuarea dezordinii s-a exprimat fleșcăitul, mototolul și fără imaginație Klaus Johannis. Moleșitului Klaus i s-au alăturat cu trâmbițe și văicăreala, Organizațiile Ne Guvernamentale și intelectualii vânduți. Ura lor s-a revărsat exact asupra celor care au oprit violența și haosul, adică Jandarmeria Română. Cu ura fără hotar acești atleți ai răului varsă venin și fiere asupra celor care au salvat România. Ei caută să intimideze pe cei a căror misiune este să apare ordinea statală. Cei care promovează aceste abominatii se fac vinovați de trădare națională și sfruntată activitate anti statală și ar trebui pedepsiți conform legilor în vigoare. În aceste împrejurări este obligația morală a tuturor celor care iubesc Neamul Românesc să încurajeze corpurile românești aflate sub drapel și să stea alături de autoritatea legal aleasa prin vot liber și să respingă pe vânzătorii de Neam. În actuala situație se vede limpede cine se confruntă în România.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Îi dai un deget…””

Simona ȘERBAN: De ce?

De ce?

 

citesc în ziar că
achiziționezi un loc
unde trandafirii cresc în formă de cruce
în seif stau
asigurări pe averea frunții

 

am cărări
ce duc spre răsărit

 

sunt proiectată să trăiesc
de pe urma funcțiilor glandelor
sufletul eliberează enzimele tinereții
timpul încetează să existe
moartea este un nimic fără sens

 

de ce mă obligi totuși să mor

———————————

Simona ȘERBAN

Sibiu
15 august, 2018