Alexandru NEMOIANU: Din nou despre tradiție

Vremea pe care o trăim este cea a conflictului tot mai înverșunat dintre “globalism”, care este în primul rând o ideologie dizolvantă, care idolizează și ar dori să permanentizeze diferențele economice și promovează un materialism sălbatic și un anti creștinism deschis, și “neamuri”, care înseamnă respect și continuitate în bun simt, dragoste de loc, Credință și loialitate față de “casa părintească”. Acest conflict este în plină desfășurare și se poartă,tot mai deschis cu armele, dar, apare tot mai limpede, că din punct de vedere moral “globalismul” a pierdut, este o fiară rănită de moarte și deci cu atâta mai periculoasă.
Poate niciunde nu este mai vizibil acest conflict ca în viața publică și în mediile de informare și comunicare. În acest context este de folos să amintim o anume “coincidență”.

În anii comunismului cei care publicau trebuiau să împlinească, direct sau indirect, trei cerințe. Să preamărească pe stăpânii clipei istorice, adică “partidul” și Uniunea Sovietică, să se lepede de tradițiile semnificative românești și să le batjocorească și, mai ales, să insulte Biserica Ortodoxă. În momentul de față, celor care se bucură de grațiile oficiale și cei care fac parte din cercurile “elitei de mahala’ (de fapt fripturiști deghizați în scriitori), li se cer tot trei lucruri: să preamărească puterea zilei (adică “globalismul”, instituțiile care îl sprijină, EU și NATO ), să insulte trecutul românesc semnificativ și să laude mizeria intelectuală promovată de “globalism”, i.e, relativismul moral, anti creștinismul, anti naționalismul și, din nou mai ales, să insulte Biserica Ortodoxă. Această activitate dizolvantă este purtată prin subordonații “déjà” internaționalistului demonic Soros și acoliții săi: Organizațiile Ne Guvernamentale, abominatia #rezist, farsa și diversiunea #fără penali, ștrengarii “salvatori” și gloata “imbecililor utili”. Aceștia din urmă, “imbecilii utili”, sunt cei mai deplorabili, sunt cei care cred că prostia este o virtute și mimetismul gregar ar fi originalitate.

Scopul urmărit de acești promotori ai “globalismului” este de a crea o nouă memorie colectivă care să garanteze dizolvarea națională și perpetua slugărnicie către “aleșii” transnaționali.

Atacurile împotriva Bisericii Ortodoxe au devenit furibunde. Iar asta, între altele, este dovada recunoșterii faptului că Biserica Ortodoxă este cea care ține în ființă Neamul Românesc și face cu putința pentru el și prezentul și viitorul. Iar aici iar este bine să ne amintim câteva lucruri.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Din nou despre tradiție”

Nicu GAVRILOVICI: Versuri

Clepsidra de cristal

Dăruiește-mi
amfora fierbinte a trupului;
voi închide
înăuntrul tău veșnicia
în clepsidră de cristal prefăcându-te…
Undeva
într-o intersecție a Căii Lactee
cu mâna întinsă cerșesc
arginții nopților tale.
Plouă-mă
cu petale
apoi timidă
ghemuiește-te, pasăre trudită
la pieptul meu;
voi simți nisipul
picurându-ți molatec prin vene…

 

Dăruiește-mi din tine
atât
cât să am unde îmi înflori
urmele pașilor…

 

Dimineața

 

Mi-a deschis pleoapa surâzând…
Era fardată cu roșul
primelor raze,
în jurul ochilor își dăduse
cu albastru de cer
iar pe buze păstra roua crinilor.
Am îmbrățișat-o
întinzându-i o ceașcă de cafea aburindă
în care am aruncat cuburile a trei zâmbete.
Greieri nedormiți își încercau arcușurile
pe strunele părului ei albastru
în timp ce prin lucarnele ochilor
decolau fluturi.
La despărțire
mi-a dăruit din corsetul auriu
trilul unei privighetori
și dusă a fost…
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Versuri”

Florentina SAVU: Mărturisire

MĂRTURISIRE

 

Cu pași de zână-mi calci prin suflet,
Cu tine-aduci atât parfum,
Îți este râsul dulce clinchet
Și strop de rouă pe-al meu drum…

 

Tu vii și-mi aduci cerul tot,
Cu-albastrul său de infinit,
Frumosul să-l cuprind nu pot,
Că e total, nemărginit!

 

Îmi pui și mări de flori în cale,
Și verde crud, și strălucire,
În inimă îmi aduci pale
De vânt dulceag și de iubire…

 

Și te miros cu doru-mi, vis,
Și te degust cu încântare,
Mi-aduci întregul Paradis
Ca pe-un covor scump, la picioare!

 

Dansează florile-n grădini,
Se scurg pârâuri printre munți,
Ochii-mi zâmbesc clari și senini,
Plutim peste sublime punți,

 

Sunt punți de flori și de divin,
Îmi curgi prin vene suflet cald,
Îți curg prin corp dorul divin,
Tu arzi, foc de iubire…Și eu ard!

———————————–

Florentina SAVU

20 august, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Insomnii de toamnă

Insomnii de toamnă

 

în noaptea aceasta de toamnă,
târzie, zănatecă, tristă,
foşneşte rugina în frunze,
curg doruri din tot ce există,
iar îngeri cu pleoape de rouă
pe umerii nopţii se-aşează
privind prin ferestre închise
cum toamna-n grădini aberează.
m-aş duce aiurea în lume
să-nvăţ cum să uit să te-aştept,
să crească în mine tăcerea
smulgându-mi cuvântul din piept
şi-apoi, stând pe marginea lumii,
golită de tine-a pustiu,
s-adorm printre ţărmuri incerte
bolnavă de-atâta târziu.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

20 august, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Un străin

UN STRĂIN

 

Sunt un străin ce-n noaptea grea,
Bate la ușa sufletului tău
La templu-ți vrea a se-nchina
Velință să îi fii cu visul tău.

 

Un străin ce vine de departe,
Precum un val care sărută țărmul
Icoană a iubirii te socoate
Căci de la tine izvorăște infinitul.

 

Sunt un străin, doar un profan,
Care caută desăvârșirea
Năzuind spre cerul diafan
Ce aproape de noi este iubirea.

 

Sunt un străin sub clar de lună,
Și vreau să-ți sărut geana dulce
Din stele coapte-ți împletesc cunună
Iar valul surd iubirea îți aduce.

 

Sunt un străin și vreau să îți șoptesc,
Mă doare sângele solar la asfințit
Cu-ntreaga mea ființă îți mărturisesc
Te iubesc acum și pân` la infinit.

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

20 august, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Versuri

În liniștea din mine

 

I-au de sub mine vara si plec cu ea la drum
În liniștea din mine aud cum îmi vorbește,
Deși nu-i pace-n cale, prin suflete de fum
Ascult cum toarce vara, un tril , dumnezeiește.

 

Din când în când bătrâna se-mpiedică si tace
Călcând pe piedestalul din rochia-i divină,
Cărând în tihnă clipe, din ani ce o mai zace
Și îmi arată fruntea-i, cuprinsă de rugină.

 

Pe drumuri vechi de munte , oprim de câte-o rugă
Și uneori pe cale, o simt îngenuncheată.
Aștept tacută-n pasu-mi un suflu ce-i pe fugă
Și-i torn un strop de apă, din Cer ce nu se gată.

 

Când nu mai poate merge , o lacrimă-i scâncește,
Aștept cadența verii, că vreau să mai trăiască.
Prind sufletele frunzei , ascult cum îmi vorbește
Și prinde trena toamnei și-ncep să târguiască.

 

Am soarele cât casa, ce nu se vede dus,
Lumina mea tenace de nu se mai sfârșește,
Ia-ți norii de pe frunte și du-i ceva mai sus
Că vine clipa nopții, când ea împărățește.

 

Iar dacă-n suferință te simți nemulțumită
Și Soarele te arde și prinde ați fi teamă,
Coase-ți pe rochii frunze, ce vara o imită
Și lasă-l să lumine, nu-l mai lua în seamă.

 

Cu vara lângă mine, îmi văd acum de drum
Și floarea-i nesfârșită și drumu-i nesfârșit,
Dar simt ca vine toamna si ce mă fac acum ?
În liniștea din mine, nu m-am împărtășit !

 

Cu noaptea-mbrățișată

 

Strâng noaptea peste mine și-mi pare tot mai rece
Prin groasa-ntunecime de nu mai pot vedea,
Prin firele clepsidrei, prin timp ce iute trece,
Nu caut nemurirea, vreau doar iubirea ta.

 

Când ceasul bate ora, mă număr prin săruturi
Cu ochii stinși pe boltă , m-ascund pe dup-o stea,
În trupul prins de glie, zbor fluturi, după fluturi,
Iar degetele nopții mi-ascunde steaua mea.

 

Cad clipe , după clipe și simt că-n joc mi-e bine
Iar noaptea-mparte timpul ce nu mă împlinește
Prind zorii dimineții, timid i-arunc în vine
Zulufi ai neputinței, ce doar mă mai iubește.

 

Cu noaptea-mbrățișată în jocul ce-l aștept
Întreb o clipă Cerul , cât poate să iubească ?
De are poarta-nchisă și nu mai pot să-l iert
Închid teama-m zăbrele , să nu mă copleșească.

 

Cu noaptea-mbrățișată prin visele rebele
În razele de Lună , de-mi pare că mă scald,
Strâng Universu-n brațe, cu tot cu mii de stele
Și-n recele din noapte, îmi pare că-i mai cald.

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Versuri”

Vasile COMAN: Toamna

Toamna

 

Ascultam cum curge timpul
Sub o salcie pletoasă,
Nu credeam că anotimpul
Vrea să ne închidă-n casă.

 

Un covor de frunze rupte
Putregai și vânt de toamnă,
Plouă-n gând, plouă pe frunte
Toamna a intrat prin vamă.

 

Ce-mi doream să ieși din casă
IE ca să porți pe sân,,
Să îți lepezi haina groasă
Și să strângem iarăși fân.

 

Dară vară e departe
Două anotimpuri reci,
Stăm la sobă cu o carte
Tare-aș vrea să nu mai pleci.

 

E…s-a dus ăl vis de vară
Nu mai poartă lumea ie…
Azi, o să ieșim afară
Cu palton și pălărie!

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

20 august, 2015

Melania CUC: Jenița Naidin – Lucian Blaga la Bistrița (1938 – 1940)

Cred în întâlnirile astrale dintre oameni, locuri și ideile ce urmează să se întrupeze în monumente de mai mare sau mai modestă anvergură, dar care toate sunt menite să scoată  la lumină coordonatele   pe care se plasează o operă, una  cu valențe cosmice, magice. Puțini dintre noi știm, că celebra lucrare filosofică „Diferențialele divine” din cadrul „Trilogiei Cosmologice” (tom cu sute de pagini înțesate de idei elitiste si avangardiste) a fost scrisă de Lucian Blaga în splendoarea colinelor bistrițene, într-o casă țărănească, pe care o cumpărase laolaltă cu moșia de câteva jugăre din jur, pometuri roditoare, lanuri de cereale, fânețuri cu izvoare în anul 1938.

Rareori  realizăm că spațiul în care trăim este de-a dreptul fascinant,  că deține comori culturale care ar merita să fie puse în ecuația potrivită, și când acest miracol chiar se întâmplă prin strădania unuia dintre prietenii noștri, suntem uimiți mai întâi, apoi  ne bucurăm, ne mândrim ca și cum am fi fost părtași la acest eveniment, am avea și noi un merit.  Asta simt eu, acum, când citesc cartea scrisă de Jenița Naidin, și descopăr o lume care era chiar lângă mine și eu nu o vedeam. Sunt  fragmentele unui segment de destin, un fel de artefacte, pe care autoarea le-a adunat cu atenție, le-a prelucrat și le-a așezat în pagini de carte.

Cartea  „Lucian Blaga, la Bistrița ( 1938-1940)”  a apărut   la Editura  Napoca Star, Cluj-Napoca, 2018,  în condiții grafice de calitate, iar personalitatea care  o girează este  Prof.  Zenovie Cârlugea, erudit și binecunoscut cercetător al vieții și operei  lui Lucian Blaga. Tot domnia sa întregește volumul Jeniței Naidin, cu Anddenda.

Jenița Naidin, ea însăși un personaj cu nimb  literar, autoarea cărții „Lucian Blaga, la Bistrița”  este jurist de  profesie, dar este și împătimită de  mișcarea spirituală specifică omului modern, asta în condițiile în care omul de azi  se respectă și trăiește prin reverberația religiei strămoșești.  Jenița Naidin are privilegiul să beneficieze de acea  combustie interioară pe care o numim: curaj, hărnicie, tenacitate, bunătate, inteligență, cultură…  Este alcătuită mai mult din sentimente și  idei constructive decât materie, așa se face că își dedică viața celor văzute, dar mai ales, celor nevăzute.

Printre altele, a fost   fascinată de  opera și viața poetului și filosofului Lucian Blaga încă din adolescență.  A studiat ani în șir, a lucrat pe cont propriu, adunând date și documente din arhive dar și de pe teren. S-a implicat în acest proiect de cercetare cu devotament și seriozitate.

Odată ce și-a mutat domiciliul, de la București, la Bistrița, nimic nu a  mai împiedicat-o pentru ca în aproape patru ani, să definitiveze o lucrare monografică complexă, fascinantă, care  scoate din colbul uitării  nu doar un imobil, odăile în care  a visat, a scris, poetul Lucian Blaga. Jenița a urcat Dealul Dumitrei în aproape toate anotimpurile din perioada în care s-a documentat, a privit peisajul prin „ochii”  Poetului care a locuit vremelnic aici, apoi, ca un detectiv de profesie, dar cu metode personale, a scotocit și prin amintirile actualilor proprietari ai imobilului cu pricina. A pus cap la cap datele extrase din jurnale, însemnări, din studii biografice  deja publicate în cărțile de specialitate. Jenița Naidin a inserat în cartea  sa și o seamă de materiale jurnalistice semnate de autori bistrițeni.  Nu i-a scăpat nimic din vedere pentru a reconstitui o lume așa cum va fi fost ea în perioada în care familia Blaga se bucura de viața (aparent) simplă, dar atât de complexă, la Bistrița.

Textele  sunt bine conturate și structurate în capitole distincte, aici, Jenița Naidin nu lasă loc pentru confuzii, pentru a da culoare specială cărții, „Poveștii de Iubire”  în sine, autoarea vine cu o serie de fotografii interesante nu doar pentru biografia unui mare scriitor și filosof (Lucian Blaga), ci și pentru istoria locului.

Continue reading „Melania CUC: Jenița Naidin – Lucian Blaga la Bistrița (1938 – 1940)”

Eleonora SCHIPOR: Frumoasa sărbătoare a satului Pătrăuții de Jos

Ziua de 28 august a fiecărui an este deosebită pentru satul Pătrăuții de Jos de pe Valea Siretului. E ziua satului, hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului, dar și hramul satului. E o zi deosebită pentru pătrăuceni. Cei care au avut ocazia să se afle măcar o singură dată la hramul pătrăucenilor rămân cu impresii frumoase.

            După oficierea serviciului divin la biserica locală, lumea se adună la căminul cultural. Felicitările, cuvântările, înmânarea diplomelor, menționarea evenimentelor ce au avut loc pe parcursul unui an, concertul de zile mari susținut de artiștii amatori ai satului, partea leului aparținând ansamblului de dansuri MUGUREL, ce activează deja de peste 14 ani la căminul cultural local, toate acestea dau un colorit aparte, o nuanță de sărbătoare deosebită, dar arată în fapte reale și vrednicia pătrăucenilor.

             Noi ne iubim satul natal. Nu degeaba despre satul Pătrăuții de Jos, oamenii lui vrednici și evenimentele de amploare s-au publicat până în prezent 14 cărți. Nu fără mândrie voi afirma că 10 dintre ele îmi aparțin chiar mie personal. Zeci de versuri, mai multe cântece, legende au fost publicate de-a lungul anilor în cele mai felurite publicații de câțiva dintre vrednicii mei săteni.         Iubesc mult satul meu natal,  și ca fiică a acestui sat i-am dedicat și eu pe parcursul anilor versuri care pe urmă au fost înserate pe paginile cărților mele proprii. Unul din aceste versuri vi-l propun atenției dumneavoastră dragi cititori.

                        Pătrăuții de Jos

            Floare albă de cireș,

            Floare de cais,

            Pătrăuții mei de Jos –

            Plai de paradis.

Verde-i frunza de fag,

Verde-i de alun,

Pătrăuții mei de Jos –

Scump meleag străbun.

                        Trandafir roșu-n ferești,

                        Trandafir înrourat,

                        Pătrăuții mei de Jos

                        Sat de neuitat.

Satul meu pitoresc,

Ești atât de frumos,

Noi cu drag te numim

Pătrăuții de Jos!

—————————————

Eleonora SCHIPOR

Pătrăuții de Jos, Bucovina de Nord / Ucraina

August, 2018

Ecaterina CHIFU: Taina scrisului (67) – Misiunea de scriitor

A fi scriitor/scriitoare este o mare onoare pentru care niciun sacrificiu nu mi se pare prea mare. Creatorul de literatură este un ales, el, dacă pune suflet în ceea ce scrie, mult suflet, acea scânteie divină ce-l face unic, va crea o operă deosebită.

Când apari pe lume în „Ţara Luanei”, te pătrunzi de luminile şi culorile ei, le porţi în suflet toată viaţa, vrei să le faci cunoscute şi altora, ca pe o bucurie a unui paradis ce doar pădurile copilăriei îl pot oferi. Ele mi-au inspirat prima compunere frumoasă, apreciată de d-na profesoară de limba română, Aurica Mocanu. Apoi, fiind elevă la liceul „Mihai Eminescu” din Buzău, în revista „Năzuinţe”, d-l prof. Petre Ştefan mi-a publicat drama familiei Doamnei Neaga, legenda ce circula pe plaiurile natale. În revista facultăţii de filologie, mi-au apărut câteva poeme, scrise în efervescenţa vârstei tinere.

Am pătruns pe cărările literaturii şi-mi făcea plăcere să repet în gând pasaje din lecturile mele. De aceea, am decis să ofer şi altora, mai ales copiilor şi tinerilor, şansa de a citi, oferindu-le cărţi create de mine pentru ei, după ce am publicat auxiliare didactice, să-i fac să înveţe repede şi bine limba română şi limba franceză, ca să aibă mai mult timp pentru studierea literaturii.

Formarea mea ca profesoară m-a influenţat şi am scris cărţi de călătorie, combinând informaţia cu romanul de ficţiune, ca: „Jurnal de vacanţă”, „Prin luminile din Ţara Luanei”, „Paris, mon amour”, „Croazieră pe Mediterana”, „Bucureşti, dragostea mea”, „Imigranta”, „Felicia”, „Orfeu pentru eternitate” şi altele, aflate în manuscris. Am vrut mai ales să descriu starea de fericire pe care o simte orice călător prin miraculoasa „Ţară a Luanei”, pe străzile Parisului, prin frumosul Bucureşti, locuri în care converg energii telurice şi astrale ce dau o stare spirituală aparte.

Despre cartea „Bucureşti, dragostea mea” au scris favorabil în diferite reviste mai mulţi scriitori: Florentin Popescu („Convorbiri literar-artistice”, „Bucureştiul literar şi artistic”), Doina Bârcă („Independenţa Română”), Veronica Balaj („Melidonium”), Crina Bucşan Descuseară („Mesaj literar„). Au creat aceste ghiduri sentimentale, ca cititorii să iubească mult locurile evocate, să dorească a face călătorii în acele spaţii ce formează un univers cultural unic (monumentele Parisului, obiective din patrimoniul UNESCO din jurul Mediteranei, un itinerar cultural-artistic prin Bucureşti)  un miracol al naturii din Ţara Luanei, la care pot participa chiar ei,  real sau prin jocul imaginaţiei.

Când nu mi se primeau cărţile în librării, sub pretext că sunt publicate de edituri mici, au fost momente când am renunţat să scriu, deşi jocul ideilor, al cuvintelor mi se părea mereu fascinant.

Am reluat scrisul, la îndemnul marelui om de cultură Artur Silvestri. Premiile literare la concursuri naţionale şi internaţionale din Japonia (pentru roman şi haiku) Liban (aforisme), Franţa (poeziile: „Liberté”, „Mon patrimoine”) nu m-au făcut mai vanitoasă, ci mai responsabilă faţă de cuvântul scris.

Consider că orice scriitor are misiunea lui Orfeu, el, prin creaţia sa, poate juca un mare rol în viaţa cetăţii, poate mişca suflete, înflori inimi. Nu am să uit niciodată lumina de pe chipurile tinerilor care mi-au citit primul volum de poezie: „Toi-Moi, une éternité”/„Tu-Eu, o eternitate” (ediţie franceză-română) care se încheia cu versurile: „Numai sufletele pure/  unite-n iubire/ Ştiu că, lumina ce izvorăşte din ele /poartă esenţa divină// ea transfigurează totul/ iluminând la infinit, tot ce însemnă iubire”. Atunci, am înţeles ce înseamnă creaţia literară. Poezia este respiraţia creatorului său, raţiunea lui de a trăi, este ardere la cele mai înalte tensiuni ale sufletului, este ideal greau de atins, o misiunea asumată, aceea de a schimba mentalităţi.

Continue reading „Ecaterina CHIFU: Taina scrisului (67) – Misiunea de scriitor”