Clepsidra de cristal
Dăruiește-mi
amfora fierbinte a trupului;
voi închide
înăuntrul tău veșnicia
în clepsidră de cristal prefăcându-te…
Undeva
într-o intersecție a Căii Lactee
cu mâna întinsă cerșesc
arginții nopților tale.
Plouă-mă
cu petale
apoi timidă
ghemuiește-te, pasăre trudită
la pieptul meu;
voi simți nisipul
picurându-ți molatec prin vene…
Dăruiește-mi din tine
atât
cât să am unde îmi înflori
urmele pașilor…
Dimineața
Mi-a deschis pleoapa surâzând…
Era fardată cu roșul
primelor raze,
în jurul ochilor își dăduse
cu albastru de cer
iar pe buze păstra roua crinilor.
Am îmbrățișat-o
întinzându-i o ceașcă de cafea aburindă
în care am aruncat cuburile a trei zâmbete.
Greieri nedormiți își încercau arcușurile
pe strunele părului ei albastru
în timp ce prin lucarnele ochilor
decolau fluturi.
La despărțire
mi-a dăruit din corsetul auriu
trilul unei privighetori
și dusă a fost…
În pustiul fierbinte al amiezii
încă stau cu mâna întinsă
fluturând o batistă
brodată cu șoapte…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
21 august 2018