Emma POENARIU SERAFIN: Versuri

În liniștea din mine

 

I-au de sub mine vara si plec cu ea la drum
În liniștea din mine aud cum îmi vorbește,
Deși nu-i pace-n cale, prin suflete de fum
Ascult cum toarce vara, un tril , dumnezeiește.

 

Din când în când bătrâna se-mpiedică si tace
Călcând pe piedestalul din rochia-i divină,
Cărând în tihnă clipe, din ani ce o mai zace
Și îmi arată fruntea-i, cuprinsă de rugină.

 

Pe drumuri vechi de munte , oprim de câte-o rugă
Și uneori pe cale, o simt îngenuncheată.
Aștept tacută-n pasu-mi un suflu ce-i pe fugă
Și-i torn un strop de apă, din Cer ce nu se gată.

 

Când nu mai poate merge , o lacrimă-i scâncește,
Aștept cadența verii, că vreau să mai trăiască.
Prind sufletele frunzei , ascult cum îmi vorbește
Și prinde trena toamnei și-ncep să târguiască.

 

Am soarele cât casa, ce nu se vede dus,
Lumina mea tenace de nu se mai sfârșește,
Ia-ți norii de pe frunte și du-i ceva mai sus
Că vine clipa nopții, când ea împărățește.

 

Iar dacă-n suferință te simți nemulțumită
Și Soarele te arde și prinde ați fi teamă,
Coase-ți pe rochii frunze, ce vara o imită
Și lasă-l să lumine, nu-l mai lua în seamă.

 

Cu vara lângă mine, îmi văd acum de drum
Și floarea-i nesfârșită și drumu-i nesfârșit,
Dar simt ca vine toamna si ce mă fac acum ?
În liniștea din mine, nu m-am împărtășit !

 

Cu noaptea-mbrățișată

 

Strâng noaptea peste mine și-mi pare tot mai rece
Prin groasa-ntunecime de nu mai pot vedea,
Prin firele clepsidrei, prin timp ce iute trece,
Nu caut nemurirea, vreau doar iubirea ta.

 

Când ceasul bate ora, mă număr prin săruturi
Cu ochii stinși pe boltă , m-ascund pe dup-o stea,
În trupul prins de glie, zbor fluturi, după fluturi,
Iar degetele nopții mi-ascunde steaua mea.

 

Cad clipe , după clipe și simt că-n joc mi-e bine
Iar noaptea-mparte timpul ce nu mă împlinește
Prind zorii dimineții, timid i-arunc în vine
Zulufi ai neputinței, ce doar mă mai iubește.

 

Cu noaptea-mbrățișată în jocul ce-l aștept
Întreb o clipă Cerul , cât poate să iubească ?
De are poarta-nchisă și nu mai pot să-l iert
Închid teama-m zăbrele , să nu mă copleșească.

 

Cu noaptea-mbrățișată prin visele rebele
În razele de Lună , de-mi pare că mă scald,
Strâng Universu-n brațe, cu tot cu mii de stele
Și-n recele din noapte, îmi pare că-i mai cald.

 

Cu noaptea-mbrățișată

 

Strâng noaptea peste mine și-mi pare tot mai rece
Prin groasa-ntunecime de nu mai pot vedea,
Prin firele clepsidrei, prin timp ce iute trece,
Nu caut nemurirea, vreau doar iubirea ta.

 

Când ceasul bate ora, mă număr prin săruturi
Cu ochii stinși pe boltă , m-ascund pe dup-o stea,
În trupul prins de glie , zbor fluturi, după fluturi,
Iar degetele nopții mi-ascunde steaua mea.

 

Cad clipe , după clipe și simt că-n joc mi-e bine
Iar noaptea-mparte timpul ce nu mă împlinește
Prind zorii dimineții , timid i-arunc în vine
Zulufi ai neputinței , ce doar mă mai iubește.

 

Cu noaptea-mbrățișată în jocul ce-l aștept
Întreb o clipă Cerul , cât poate să iubească ?
De are poarta-nchisă și nu mai pot să-l iert
Închid teama-m zăbrele , să nu mă copleșească.

 

Cu noaptea-mbrățișată prin visele rebele
În razele de Lună , de-mi pare că mă scald,
Strâng Universu-n brațe, cu tot cu mii de stele
Și-n recele din noapte, îmi pare că-i mai cald.

 

Apus

 

Când soarele se-neacă facăndu-te să suferi
În valuri infinite din marea neumbrită
Pe șevalet de Ceruri văd ochii triști de îngeri
Și noaptea se arată, la maluri împlinită.

 

Pe boltă se cresc nuferi , adesea efemeri
Cu gene aurite din ochii lor prelungi
Coroane de lumină din brațe de Luceferi
Și pacea infinită, de nu poți s-o ajungi.

 

Pe bărbia de Soare din fața lui prelinsă
Cu chipul din lumină și tare-mbujorat
O lacrimă lucește și parcă stă desprinsă
Pe părul scurs în pripă și-adesea răsfirat.

 

Îmi cresc pe umeri aripi , să pot să îl sărut
Doar nu rămân pe mâine cu un sărut datoare,
Dar aripile-s rupte si fulgii i-am pierdut
Prin patima luminii ce-mi crește, răpitoare.

 

Un pescăruș din flăcări, spre Soare l-am trimis
Sărutul să i-l ducă și tot ce mă mai ține,
Apusul curge-n mare în actul său promis
Și lasă peste mare, o salbă din rubine.

 

Pe valuri tremurânde se unduie iubirea
Și vântul cântă-n ape un neștiut refren,
Cu sufletul la gură , contemplu fericirea
Și suflul scurs din mine că-i fără oxigen.

 

Une ( unde)

 

Duce-m-aș și m-aș tot duce
În progadie la cruce
Une vântu-ntoarnă glia
Une ploaia udă via
Une soarele răsare
Une te scobori în Vale
Une vântu’ duce noru’
Une n-o călcat chicioru
Une soarele-o apune
Une-i capătu’ de lume
Une vaia-i vară-n vară
Une greieri cântă-n sară
Une-i soarele-n apus
Une-i lanț de cucuruz
Une n-o cântat cucoșu’
Une-i ceriu boit roșu,
Une bea’ oile apă
Une setosu’ să-adapă
Une stelele s-o dus
Une văz ceriu de sus
Une calu-i la ovăz
Une stau si nu mă văz
Une-s porci întinși la ghindă
Une-i busuioc în tindă,
Une cai-s în galop
Une poci a sta un strop
Une poci să tun în timpuri
Un’ mă trec de anotimpuri
Une-oi vre’ să mă mai vâr
Une poci să moriu o țâr’
Și de nu mi-oi găsî hina
Sus în Vașmot, cătă Jina
N-o ști nime’ că m-am dus
Numa’ m-o’ vedea că nu-s !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

20 august, 2018

Lasă un răspuns