CINE-S EU ?… NU-MI PASĂ !
Pășesc agale, smulsă-n noian de gânduri…
Prin amintiri… pe căi demult ascunse,
Ce după ani, azi le așez pe rânduri,
În versuri, de ritmul lor străpunse…
Le las ofrandă, prin filele de carte,
Ca mărturie a existentei mele-adusă…
Cine-o va răsfoi, avea-va poate parte,
Să-mi vadă viața, ca un film expusă…
O viață mediocră, plină cu de toate…
Mai mari… mai mici, precum la fiecare…
Să trec prin ea, de zor am dat din coate,
Fără să cred, că făcui scofală mare !
Doar… poate vreo gaură-n stătute ape…
O mică tulburare-n Universala Rezonanță…
Cât o clipire, când pică prafu-n pleoape
Sau, când vă fac din ochi, cu nonșalanță !
Nu știu cât de bine-a fost sau cât de rău…
Sărind într-un picior, mă-nălțam de la pământ…
Limita sunetului o rupeam, cu tămbălău,
Adăugând la spuse mii, câte-un cuvânt !
Cât mi-e traiul, vreau lăsa in urm-o umbră…
O pată… cât de cât, în infinitul Univers…
De culoare-un strop, în existența sumbră,
Lăsat pe pânză-mi sau, într-un simplu vers !
Și, de-alții s-or găsi să nu prea le placă,
Nu-i bai, să-mi lase-n pace cartea-nchisă !
Mai mult să facă ”atotștiutorii” stând la clacă,
Vorbind despre-o „poetă”, cu rima ei ucisă !
Pălăria peste ochi voi trage și un șut în vânt !
Nu-mi pasă… peregrin voi fi în alte sfere…
Acolo, nu-i loc de ”piticii”, cu perfid cuvânt
Și nici de orișicine cu searbăda-i părere !
MĂ-NTORC PE-ACELAȘI DRUM…
E liniște în casă, arde focul în cămin
Și în cenușă, lemnu-aprins trosnește…
Deodată, flacăra se-nalță, din senin
Și pentr-o clipă, întunericul gonește…
Înghemuită stau în colțișorul meu,
Cu ochi pierduți, mintea prin gânduri…
Valuri de-amintiri, mă împânzesc mereu,
Mă trag spre anii-acei pierduți în neguri…
M-opresc din cale, uitându-mă-napoi
Să mai privesc in urmă, măcar o data,
Pe-ai mei înscriși în lumea de-apoi,
Neșterși pe veci din inimă, vreodată….
Și tot pe-același drum, mă văd copilă,
În colb, la sat, mă joc în grâne și livezi
Și lacrimi curg din ochi și-mi este milă,
De noi, copii din ulicioară, bătrâni sa-i vezi…
Mă scol și-mi ridic privirea tristă la oglindă,
Să văd hainul timp, ce urme mi-a brăzdat…
În flacăra de lumânare, ce joacă pâlpâindă,
Văd parc-același chip de fată, ochii de-altădat…
Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Nostalgii de toamnă” →
