TRISTEȚEA UNEI FRUNZE
Eu sunt o frunză trecătoare
Din pomul vieții scuturată,
Întinsă stau pe o cărare
Și în picioare sunt călcată.
De m-o durea ceva nu-i bai
Că nimănuia nu îi pasă,
În agonie îmi duc trai,
Puterile de tot mă lasă!
Am fost cândva un muguraș
Și-am înflorit în pom cu drag,
Mă tot curta un fluturaș
Ce zbura-ntruna tot pribeag.
Am devenit o frunză verde
Și străluceam de frumusețe,
Azi mai că nu-ți vine a crede
Că am ajuns la bătrânețe!
Foșneam prin pom ca și mătasea
Când vântul pielea-mi mângâia
Și mai verde-mi era cămașa
Sub soarele ca purpura
Și păsări îmi cântau aproape,
Și somnul blând mi-l desfătau
Și-n depărtări valuri de ape
Auzul verde-mi încântau
Dar, toamna a sosit hapsână
Și verdele mi-a-ngălbenit,
Am devenit tot mai bătrână
Și pielea mea a ruginit!
Vântul cu-adierea-i dulce
Din vara care a trecut,
Bătăi puternice mi-aduce
Și astăzi din pom am căzut,
Sub grei bocanci voi fi strivită,
Pământul mă va înghiți,
O amintire zdrențuită
Pentru tot omul eu voi fi!
———————————–
Florentina SAVU
24 septembrie, 2018
– Imagine internet –