Valeriu DULGHERU: Petiție pentru ReUnificare

Mult Stimați Prieteni!

Situația din Basarabia ramâne deosebit de incerta. Speranța unionistă este tot mai mult compromisă de înșiși „unioniștii”, care nicidecum nu pot (sau nu doresc!) să se unească.

Pe acest fundal mințile inguste kremlineze se activează tot mai mult, în special, acum în preajma alegerilor parlamentare. Miza lor este de a prelua în întregime puterea și a reorienta vectorul la 180 grade spre Rusia. Tot mai mult apare temerea că noi, unioniștii, de unii singuri ne vom descurca cu greu. Rămâne ca problema noastră de ReUnire cu Țara sa fie cât mai mult internationalizată, așa cum faceau înaintașii noștri la Paris în preajma Micii Uniri de la 1859.

Un bun prieten, cu mare dragoste de Basarabia (soţia fiindu-i din Basarabia), profesor universitar de la Universitatea din Texas, Petru A. Simionescu, a demarat semnarea unei importante petiții electronice: Moldova – România reunite.

Susțineți reunificarea Republicii Moldova cu România și semnați petiția din linkul de mai jos!   Dezactivați primul ” √ ” din dreapta pentru semnătura privată. 

 

Support the cause of Moldova – România reunification and sign the electronic petition linked below! 

 

Unterstützen Sie die Sache der Republik Moldau – Rumänien und unterschreiben Sie die unten verlinkte elektronische Petition!

 

Soutenez la cause de la réunification de la Moldavie et de la Roumanie et signez la pétition électronique ci-dessous!

https://www.ipetitions.com/petition/moldova-romania-reunite

În momentul când va fi semnată de un număr suficient de persoane (măcar 10 000) profesorul se angajează să o transmită pe căile sale următorilor factori de decizie:

Parlamantul European:

http://www.europarl.europa.eu/portal/en/contact

Cancelarul Angela Merkel:

https://www.bundeskanzlerin.de/Webs/BKin/EN/Service/Contact/contact_node.html

 

Ministerul de externe al Franţei:

https://www.diplomatie.gouv.fr/en/the-ministry-and-its-network/directory-and-addresses-of-the-ministry-for-europe-and-foreign-affairs/

 

Preșendintele Donald Trump:

https://www.whitehouse.gov/contact/

 

US President Donald Trump

The White House

1600 Pennsylvania Avenue NW

Washington, DC 20500

USA

 

Comitetul de Relaţii Externe al Congresului SUA:

https://foreignaffairs.house.gov/subcommittee/full-committee/

 

US Congress Foreign Affairs Committee

2170 Rayburn House Office Building

Washington, DC 20515

USA

––––––––––––

Rugămintea este de a transmite această petiţie cât mai multor persoane.

Cu deosebită consideraţiune,

 

Valeriu DULGHERU

Chișinău, Basarabia

20 septembrie 2018 

 

 

Vavila POPOVICI: Cel mai urât dintre pământeni

„Cel mai iubit dintre pământeni”, romanul realist scris de Marin Preda, are ca temă critica societății socialiste sau a dictaturii proletariatului pe care am trăit-o mulți dintre noi. Ideea romanului: o societate ateistă construită pe abuz, minciună, asasinat politic și care promovează bestiile la conducerea societății, nu poate exista mult timp și se auto-devorează; situația în care lipsa principiilor umaniste, falsificarea adevărului social, transformarea instituțiilor în instrumente în mâna unor persoane, nu poate fi suportată.

Ce titlu frumos a dat scriitorul romanului său! M-am gândit că în zilele de acum, cineva poate se va încumeta să scrie un roman cu titlul „Cel mai urât dintre pământeni”. Ar avea material documentar și ar fi o meditație pe tema destinului nostru.

A-i fi urât cuiva – spune dicționarul – înseamnă a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. Conduita imorală a unei persoane sau a unui grup, adică maniera de a acționa și a se comporta imoral, este motivul principal al ivirii acestui sentiment în sufletele unor oameni.

Egoismul manifestat de către conducători, combinația de orgoliu nemăsurat cu ură bine mascată, supraestimarea forțelor proprii (facem fiindcă putem!) determină tot mai multă antipatie și chiar ca o contramăsură – ura, dezbinarea. Și această stare se amplifică, deoarece niciodată omul moral nu va putea sta alături de cel imoral. Ei au concepții diferite despre lume și viață. Unul dintre ei trebuie să se schimbe. Unde am ajunge dacă moralitatea ar fi învinsă și lumea ar fi dominată de imoralitate? Ca atare este necesară trezirea, reeducarea celor care au împins societatea spre imoralitate, deschiderea sufletelor pentru a intra binele în locul egoismului, urii și răutății. Iar cei loviți, învinși, transformați în sclavi, nu dați dovadă de frică! Ea este o durere asociată sentimentului de slăbiciune și are tendința de a face omul să fugă din calea dreaptă pe care a cunoscut-o, de multe ori de teama pierderii avantajelor obținute până în acel moment. Este o ură defensivă, fugă și îndepărtare de o cauză dreaptă care necesită curajul pentru a fi dusă până la capăt.

Fac o legătură de idei încercând să redau „Legea compensării” în viziunea lui Ștefan Odobleja (1902-1978), românul care a pus bazele ciberneticii înainte de Al Doilea Război Mondial, cibernetica fiind asociată frecvent cu diverse sisteme informatice, în realitate reprezentând o combinație complexă între psihologie și filosofie. Însă, munca sa a fost contestată, repudiată de regimul comunist, și îmbrățișată de matematicianul și filozoful american Norbert Wiener pentru a fi asumată ca știință. Transcriu pentru cei cărora le place a judeca, pentru Odobleja a judeca însemnând a consona: „Compensarea este o reparație a unității: manieră de menținerea echilibrului. Este concurența părților unui întreg; mecanism de apărare a oricărui sistem unitar; reacție interioară de conservare. Este consecință a legii conservării care poate fi enunțată după cum urmează: întregul nu crește, întregul nu se micșorează; numai părțile sale sunt acelea care se compensează. De aceea, este o consecință a legii echivalenței: există egalitate între întreg și părțile sale. Suma părților sale este egală cu unitatea. Suma efectelor este egală cu cauza lor. Dacă suma totală a părților rămâne în general constantă, proporția respectivă a acestor părți din interiorul unei totalități este destul de variabilă. În interiorul unui sistem dacă una din părți crește, celelalte părți se vor micșora; dacă una din părți se micșorează celelalte părți vor crește. Suma lor rămâne constantă, părțile variind invers una față de alta. Părțile unui sistem unitar și constant vor crește sau se vor micșora în raport invers una față de alta. Părțile sunt invers proporționale între ele. Pierderea subită a unei părți trebuie să se regăsească la altă parte”. Să reținem ultima frază!

                 În toate timpurile au existat oameni imorali printre cei morali, au existat parveniți, adică persoane ajunse la o bună situație materială, politică sau socială, fără merite deosebite, fără muncă, prin mijloace neoneste, au existat ciocoi – oameni slugarnici. Am dat altădată exemplul prozatorului român Nicolae Filimon (1819-1865) care l-a creat pe „teribilul” Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc „Ciocoii vechi și noi”, o frescă a societății românești de la începutul secolului XIX. Incompetenții și analfabeții au ocupat funcții de conducere și în alte timpuri, dar parcă astăzi se folosesc metode perfide de acoperire a incompetenței, analfabetismului, se flutură diplome false, diplome pentru care nu s-a muncit, ci s-a plătit, cu ele să închidă gura oamenilor cinstiți, adevăraților gospodari, oamenilor capabili și instruiți, unii cu experiență în viață, dar și tinerilor serioși și muncitori care au fost educați să fie cinstiți și harnici și care sunt ignorați sau pur și simplu dați la o parte. Iată că și acum, în vremurile noastre, ca și altădată, i-am lăsat să-și facă poftele, și odată ajunși la putere, cu permisiunea noastră – din slăbiciune, lipsă de curaj sau indolență – , își permit să-și bată joc de oamenii merituoși. Am zâmbit când am citit dimensiunile imense ale unei caracatițe descoperită într-un ocean și m-am întrebat, în acel moment, ce dimensiuni o avea caracatița din țara noastră formată din oamenii care ne conduc și care sunt angrenați în afaceri murdare și acțiuni perverse învăluite în declarații goale de conținut, cu promisiuni, acte de binefacere fără acoperire?

   Au existat, și mai există dictatori, unii obsedați de propriul nume, tirani moderni, dușmani ai Internetului, lideri pasionați de pescuit, de partide de vânătoare, de animale etc. Să ne amintim de grandomania – tulburare a personalității lui Nicolae Ceaușescu – care și-a impus cultul personalității, și-a imprimat chipul pe manualele școlare, și-a făcut soția om de știință și a înfometat populația pentru a plăti datoriile externe ale țării, a ordonat construirea Casei Poporului – a doua cea mai mare clădire administrativă din lume după Pentagon. Despre grandomanie, această incapacitate a individului de a se autoaprecia corect se spune că derivă din individualism (preocupare exclusivă de propria persoană) și deseori frizează ridicolul: fabulația de a fi urmărit, de a fi solicitat în mod secret în anumite funcții mari etc.

   Înainte de formarea statului român, provinciile românești, numite de istorici Țările Române, au avut în fruntea lor conducători abili, buni strategi militari, adevărate modele care au pus interesul țării înainte propriului lor interes: Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Iancu Corvin de Hunedoara, Matei Corvin și alții. Faptele lor au rămas în cărțile de istorie. Am spus – abili – în sensul bun al cuvântului, prin abilitate înțelegându-se îndemânare, iscusință, pricepere. Abilitatea sau capabilitatea cuiva reprezintă un tot al cunoștințelor sale de orice natură, cu care persoana pe care le are poate opera în societate. Și nu în sensul negativ, cel al șmecheriei, șiretlicului, așa cum lăsa să se înțeleagă, pe bună dreptate, scriitorul și eseistul Andrei Pleșu: Noi nu mai avem oameni cu competențe reale, avem oameni cu abilități; noi nu mai avem oameni cu doctrine, cu programe, cu proiecte, cu idealuri; avem oameni cu „ambâț”, cu interese imediate”.

   Este nevoie de lideri adevărați, fie ei și de partide, de conducători cu viziune, cu suflet mare, cu talent și pricepere. E foarte important în viață ca cineva să evalueze corect ce are și să știe să administreze totul cu multă atenție și logică adecvată. Or, logica lipsește, chiar dacă cineva poate să vorbească despre ea aducând aminte ascultătorilor de nenumărate ori că este inginer, și să folosească exerciții aritmetice demonstrative, la tablă, în diferite emisiuni televizate. Este adevărat că anii de facultate ai politehnicii încearcă să dezvolte această calitate, dar nu întotdeauna se văd rezultate, mai ales că ceea ce înveți trebuie să aplici în anii următori studiului, adică să profesezi în acest domeniu al ingineriei.

   Mulți au intrat cu tupeu sau prin șiretlicuri în politică, cu scopul de a obține cât mai multă putere și avere. Puțini, foarte puțini au intrat în politică pentru a ajuta oamenii și țara. În primul rând, ca să ocupi un scaun de conducător trebuie să știi să conduci. Numai pofta de putere, stăruința deținerii ei, nu sunt suficiente. Este necesar să ai anumite calități, să-ți iubești țara și să vrei binele ei, să te comporți ca un om educat și echilibrat, să dovedești că ești dotat cu valori umane, că deciziile pe care le iei pot să mulțumească oamenii.

  Continue reading „Vavila POPOVICI: Cel mai urât dintre pământeni”

Irina Lucia MIHALCA: Poeme inedite

 Acolo unde cerul şi pământul se unesc

 

Norii-au plecat, ploaia s-a oprit,

simţi răcoarea şi miresmele serii?

Închide ochii, ascultă-i simfonia!

Cu tine nu mai simt nimic,

 mă tulbură această melodie.

 În aburii liniştii,

 timpul pare să se fi oprit,

 prin fiecare poveste

 te urmez într-un alt timp.

 Priveşte cerul, ascultă-i şoapta!

Ce e frumosul dincolo de un gând?

 

Prin curba privirii, o apostilă

– asocieri, atingeri, emoţii, stări

ce-şi poartă departe matricea-n noi… -.

Suntem reflectarea

unui creator absolut, desăvârşit,

cu cât ne adâncim în El

deschidem porţi nebănuite azi,

dar mâine poate fi

iluminarea eternului din noi.

 

Suntem gânduri într-o mare de gânduri,

nu pescuim nimic necunoscut,

doar ceea ce cunoaştem.

Suntem goi şi descoperiţi în faţa Lui.

Să nu frângi aripile nimănui!

În adierea nopţii desfă pumnii

şi lasă fluturii să zboare!

Nu pot, de teamă să nu te scap,

 nu am puterea să rezist unei profunde iubiri!

 Între lume şi tine plutesc, 

 în adâncimea cerului doar pe tine te văd.

 Te caut în fiorul pe care mi-l transmiţi

 în lumina eternei încântări.

 Nimic din tine nu-mi este străin,

 mă porţi fascinat spre zări senine 

 şi clipe noi ale paradisului,

 pentru acum, aici, dar şi pentru

 acel veşnic acord al armoniei depline.

 

 – Zborul spre tine-i viu, om frumos al inimii mele,

 spre destinaţia finală,

 în dansul spiritului te-am văzut.

 O mare învolburată,

 un mister eşti, ochii tăi mă răscolesc!

În aureola timpului, culcată în pliurile spiritului,

sunt doar un gând multiplicat

în evantaiul gândurilor. Tu cine eşti?

Ecoul tău, un veşnic căutător! 

Vreau mult mai mult din tine.

 Sunt una cu tine, cu lumea,

 cu cerul, cu marea, cu vântul,

 cu lumile din fiecare.

 Mă-ndrept în cel mai tainic loc,

 acolo unde

 cerul şi pământul se unesc.

 

În colţul ochilor, o picătură de rouă

topită într-o lacrimă este inima ta,

sufletul tău

mereu va fi călător

spre-acel tărâm unde mă vei întâlni…

 

Aici, acolo, pretutindeni

 

Te simt al fluturilor,

ca semn că iubirea există, visule!

Pe malurile apelor, sub clar de lună,

plutim împreună,

de mână cu cerul, prin imaginile

ce trec prin noi, zărim ţărmul speranţei.

Ce frumoasă, mereu cu privirea căutând, 

 înconjurată de-o aură, răscolind lumile!  

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poeme inedite”

Silvia URLIH: Copilul vremii

COPILUL VREMII

 

Mă simt
pământ cu cer în mine,
mă nasc din mine
iar
lumină,
mă simt
copilul strâns la piept de mama lui când alăptează,
mă simt
secunda timpului,
mă simt
clepsidră fără vină,
mă simt
minutul dintr-un ceas,
când
timpul iar în timp valsează.

 

Mă simt
ca verdele din iris ce vede luna
cum petrece,
simt
valsul inimii pe ring, când
spectatorii-s uluiți,
simt
ritmul sângelui cum fierbe ,
simt
când fierbinte
și
când rece,
mă simt
zeiță-ntre zeițe, înconjurată doar
de sfinți .

 

Mă nasc din mine iar și iar, îmbobocesc din fir de floare,
renaște-n mine gustul vieții, un gust fără amarul mării,
simt cerul cum se înroșește , pământul vrea să mă-nfioare,
mă simt copilul fără griji, copilul vremii și al zării.

—————————

Silvia URLIH

25 septembrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Izvor de cuvinte

Izvor de cuvinte

 

Într-o lume de cuvinte
Fără noimă, fără sens,
Se ascund şi jurăminte
Ce-s plătite cu un cens.

 

Pe la moara de silabe
Trec poemele în şir
Şi se cern rimele slabe
Rămânând vers în delir

 

Cartea albă le cuprinde
Între file cu dor mult,
Legătoru-n aţe prinde
Simţământul de demult…

 

Lumea care-i scrisă-n carte,
Între poezii de-amor
Sufletul îşi face parte
Curgând lin ca un izvor

 

Peste lumea necăjită
Arşiţa iubirii scaldă
Si rodesc într-o clipită
Vinul dulce, Pâinea caldă…
……………………
Într-o lume de cuvinte
Cuprind suflet, cărţi şi minte!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

25 septembrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Sunt toamnă târzie (versuri)

Ocean de plâns

 

Plângând ne naștem si plângând murim
În fiecare zi cerșind iubire;
Ne batem pentr-un colț de fericire
Strângând mereu…uitând să oferim.

 

Crezând că lumii îi suntem stăpâni
Murim plângând și tot la fel ne naștem,
Înfometați, năluci și vise paștem
Cu fiecare clipă mai bătrâni.

 

Ne naștem și murim la fel: plângând…
Prea trist final…prea sobru început…
Icari târând aripile de lut
Visându-se spre înălțimi zburând.

 

Plângând ne naștem și plângând murim…

 

Refuz

 

De-o vreme-ncoace mi se tot întâmplă:
Îmi pune viața trecerea-i la tâmplă
Și-mi micșorează periodic pasul
Din zi în zi mai des privindu-și ceasul.

 

Rărește zilnic perii cei cărunți,
Îmi sapă riduri pe-a câmpiei frunți,
Privirile mi le îmbracă-n ceață
Și-n oase-mi seamănă fiori de gheață.

 

De-o vreme-ncoace viața îmi tot spune
Că vrea cu sora ei să mă cunune,
Să mă transforme-n țârâit de greier,
Să pot albastrul cer să îl cutreier…

 

Dar refuzând al amintirii giulgiu
În poezie îmi găsesc refugiu.

 

Privire în oglindă

 

Sunt trestie frântă
bătută de vânturi,
aripă rănită-n
ale zborului frângeri,

 

o galbenă frunză
dansând meteoric
spre palma-ți întinsă,
liman de atingeri.

 

Albastră văpaie
în noaptea vieții,
suflând în cărbunii
propriei stingeri,

 

Sunt toamnă târzie
de lebădă, cântec…
visând melancolic
ninsoare de îngeri…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Sunt toamnă târzie (versuri)”

Lilia MANOLE: Anotimpul meu

Anotimpul meu

 

Anotimpul meu
și-a transcens singur ploile-
ieșind, ca arse de soare,
prin edificiul său,
păsări dezolate numărau
linii de cale ferată
șosele
caldarâmuri
cărări
și numai
un stol de vise
își scuturau
aripile
cu triste, nesecătuite picături
ale rugilor …
Se mai crede
că ești imponderabil,
când repeți ceva înadins,
când de fapt ceea ce contează
în acest anotimp- este
comunicarea
cu tine și cu mulțimea minților,
iar de când s-a pornit
vestea despre anotimpurile
fără de număr,
mai cred
în această toamnă,
mai cred că
vocea ei de aur
îmi ia aripile
dinăuntrul ei,
asemeni
lăuntricului
sfinților,
pătrunși de un gând constant
al Învierii…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis

Cunoscută pentru prezența sa constantă în lirica contemporană, pentru frecvența apariției poemelor sale în mediile literare, succesul în concursuri literare naționale și pentru abordarea facilă a  postmodernismului literar,  Irina Lucia Mihalca, după apariția creației sale poetice, atât în volumele de versuri colective, cât și în cele trei volume de versuri personale, intitulate „Aliterația timpului”, Editura Însemne culturale, 2012, „Dincolo de luntrea visului”, Editura Mușatinia, Roman, 2016 și „Cerul din inima mea”, apărut la Editura Euroastampa din Timișoara, 2017, se remarcă acum cu cele cincisprezece elegii ce constituie un poem faustian de lung metraj în care se îmbină genul liric cu cel epic, înserate în volumul „Fata din vis”. Abordarea textuală este una gnomic-reflexivă și ontologică, și nu sugerează neapărat sentimente elegiace, înscrise într-un registru elegiac.

       Volumul a fost realizat în cadrul proiectului  Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, fondat în 1989, manuscris premiat la ediția 2018 și apărut cu sprijinul CLUBUL MITTELEUROPA VIENA / ORAVIȚA, fotografia coperților fiind realizată de autoare.

       Vorbind de Irina Lucia Mihalca, palmaresul ei literar este impresionant, de aceea se cuvine a releva câteva date care reușesc să o repereze pe aceasta în axisul social și literar.

S-a născut la data de 05. 05. 1967, în municipiul Piatra Neamț. După studiile generale și liceale a urmat cursurile Facultății de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice din cadrul Institutului Politehnic din Iași și, ulterior, cursurile Academiei de Studii Economice București, specializarea Gestiune Economica-Finanțe-Bănci, precum și cursuri post-universitare în domeniul managementului și afacerilor.

         Activitatea literară a Irinei Lucia Mihalca este marcată de o experiență redacțională îndelungată, de publicarea volumelor de poezii colective și personale și de apariția scrierilor sale în numeroase antologii literare, în multitudinea de reviste literare din țară și străinătate, impresionantă fiind și participarea poetei la numeroase concursuri literare de poezie și proză organizate de diferite instituții culturale și de reviste literare din țară și din străinătate.

        Experiența sa redacțională începe din anii 2002 – 2005, periodă în care o găsim redactor – editor la revista IT „Era Comunicațiilor”, unde manageriază rubrica „Software de la A la Z” și este, probabil, locul din care și perioada în care Irina Lucia Mihalca își descoperă calitatea de arhitect al cuvântului, unde începe să cocheteze serios cu literatura și să-și certifice valențele literare, să participe la concursuri literare și să-și expună din creațiile sale în presa literară din țară și din străinătate. Așa se face că în anul 2009, I.L.M. participă la concursul literar organizat de revista literară „Esențe”, finalizat cu publicarea textelor valide într-un volum colectiv. În anul 2010, o aflăm participantă la concursul literar „Poezie și suflet”, organizat de publicația „Algoritm literar”, unde i se atribuie „Mențiune”.  Tot în anul 2010, participă la Concursul național de poezie, proză și scenarii, intitulat „Incubatorul de condeie” – IDC 2010, ediția I, secțiunea poezie romantică și suflet, este declarată finalistă unde i se decernează Premiul I. În anul 2011 participă la concursul „Pașii profetului”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba, organizat de publicația „Algoritm literar”,și i se atribuie Premiul II. În aceeași perioadă, a anilor 2010–2011, o găsim pe Irina Lucia Mihalca, secretar de redacție la  „Cititorul de proză” și redactor colaborator la revista virtual-literară „Faleze de piatră”. În anul 2013, participantă la Festivalul de poezie și muzică aromânească „Lumina Maicii Domnului” și „Constantin Belimace” și în concursul literar organizat de Ministerul Afacerilor Externe la Scopie din Macedonia, pentru românii de pretudindeni, aceasta având origine aromână, este declarată finalistă și i se decernează Premiul I. În anul următor, 2014, Irina Lucia Mihalca o aflăm participantă la trei concursuri literare, respectiv la: Concursul Național de Poezie organizat de Asociația Culturală „Vatra Dudeșteană” și revista „Sintagme literare”, unde prestația sa literară este apreciată cu Mențiune, apoi, participantă la a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, în același an, primește Premiul I, la secțiunea manuscrise, acordat de  Editura Vinea, și, tot în același an, participă la Concursul Internațional–The Internațional Contest „Art &Life”, Japan, din Tokio, o manifestare literară internațională în care i se decernează Marele premiu la secțiunea poezie. În anul 2016 participă  la Concursul Internațional de Poezie „Călător prin stele”, ediția I, Onești-Bacău unde i se decernează Premiul „Nomen Artis”. În perioada 2012 – 2016, poeta activează ca redactor la  departamentul cultură la revista „Actualitatea Irl” – Dublin – Irlanda.  În anul 2017 i se decernează  de către „Centrul Cultural și Complexul Muzeal Teatru Vechi „Mihai Eminescu” și de Clubul Mitteleuropa Viena / Oravița, „Premiul de excelență” pentru un volum de poezie în manuscris și i se atribuie titlul de „Laureat în Litere și Arte”. Și, tot în anul 2017 i se decernează Premiul special – The International Poetry Prize – English (Franga Bardhi – 2017). În sfârșit, în anul 2018, participantă la Concursul Internațional de Publicații ”Expresia ideii”, i se decernează poetei Irina Lucia Mihalca „Premiul Special al Juriului” pentru volumul de poezii ”Cerul din inima mea”, apărut  la Editura Eurostampa din Timișoara, 2017.

       Începând cu anul 2010, creația sa poetică apare în numeroase antologii literare, dintre care amintim: „Antologia de poezie tipărită a finaliștilor concursului național literar ”Incubatorul de condeie”, 2010; Antologia de poezii ”Însemne”, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Antologia de versuri ”Lanțul Prieteniei”, Editura Contrafort, Craiova, 2011; Antologia de poezie ”Arta sfâșiată” – 73 poeți contemporani”, coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART din Sibiu; Antologia de poezie și proză ”Confluențe lirice”- Editura Pim, Iași, 2012; Antologia de poezii ”Amprente temporare”, volum 2, Editura Doducocenter Bacău, 2012, coordonator Cronopedia; Antologia ”O zi ca un poem”– dedicată zilei internaționale a poeziei, Editura Armonii Culturale, 2013; Antologia poeziei românești contemporane „Însemne culturale”, Editura Armonii culturale, Adjud, 2013; Antologia Poeziei Românești Contemporane „Meridiane lirice (Aripi de vis)”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; Antologia de poezie „Roșu mocnit” sub egida „Casa gândului – Cleopatra”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014; Antologia de poezie feminină „Vina zilnică a frumuseții” îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, București, 2018 ș. a. De asemenea, îi găsim creația sa poetică deseminată într-o multitudine de reviste de cultură și literare din țară și din străinătate, dintre care amintim revistele: „Agora”, Cluj-Napoca; „13 Plus”, Iași; „Absolut”, București; „Actualitatea literară, Lugoj; „Apostrof”, Cluj; „Ateneu”, Bacău; „Bucovina literară”, Suceava; „Caiete silvane, Zalău; „Citadela”, Satu Mare; „Cronica”, Iași; „Destine literare”, Montreal – Canada; „Familia”, Oradea; „Feed Back”, Iași; „Familia noastră”, Tel Aviv- Israel; „Hyperion”, Botoșani, „Luceafărul”, Botoșani; „LitArt”, Târgu Mureș; „Levure litteraire”, Paris-Franța; „Oglinda literară”, Focșani; „Onyx”, Dublin – Irlanda; „Ardealul”, Deva; „Arumunet” Albania; „Actualitatea irl”, Dublin – Irlanda; „Algoritm literar”, Hunedoara;  „The Alternative”, Toronto – Canada; „Alternanțe”, Munchen – Germania; „Sintagme Literare”, Dudeștii Noi–Timiș ș.a, precum și în almanahul „Sintagme Literare”, editia din 2016/ 2017/ 2018, Editura Eurostampa, Timișoara.

Din anul 2016, Irina Lucia Mihalca devine membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

      Volumul, intitulat ”Fata din Vis”, despre care vom vorbi în continuare, abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii, în proză și în versuri, scrise cu simțire, cu fascinantă imaginație și erudiție, toate în registrul onirismului generalizat și accentuat reflexiv, al cunoașterii în timp – în fond, al cuvântării ideatice a efebului în transă, fascinat de toate trăirile sale, în reamintirea, de nesfârșitele interogații ale intensei perioade existențiale, declanșată de visul comun prin care pășește, însoțit de iubita sa în Templul de Aur, în imperiul dialogului ideatic-platonician, „El”, confundat cu sufletul liniștit – Chanchala Sarvaga, „Ea”, confundată cu sufletul neliniștit – Shanti Ramya, și, uneori, cu ”Fata din vis”– Catrinel. Pentru reușita călătoriei în vis are loc dedublarea apolinică și chiar tanathică a sufletului liniștit și transfigurat – Chanchala,care poate al înțeletului sau chiar al poetei Irina Lucia Mihalca – autoarea acestei cavalcade de teme – scenarii meditative interesante.

Temele-meditații sunt parcurse în visul lor comun, numai pentru a deveni realitate, structurate în cincisprezece elegii, realizate cu recuzita și consecvența-i caracteristică discursului propensiv și auctorial al Irinei Lucia Mihalca, expuse cu lejeritate și cu multă siguranță în cadrele articulate ale genului liric și epic, condiție care îi aparține de mai mult timp și o particularizează pe autoare în literatura română contemporană.

           Pentru relevarea ipostazelor existențiale în teme de meditație, aduse din vis, din mediul de transă într-un registru al realității, ale efebului și ale Fetei din vis, într-un vis comun, autoarea îi înobilează pe amândoi cu principiile genezei, ale permanenței iubirii, ființării duale și antinomice și ale eternității, întâlnirea celor două suflete în planul ficțiunii, fiind redată, astfel: „Ca în transă, începu să coboare treptele ce duceau spre adâncul fântânii. Păşi prin oglinda apei, trecând printr-un tunel la capătul căruia printr-o lumină albastră se deschise Poarta Stelară spre o lume paralelă, scăldată într-o lumină neobişnuită, intensă şi pură.”, iar: „Fata cu trăsături asiatice îl luă de mână, îl privi adânc. Zâmbindu-i, îi spuse: – De când te-aştept, Chanchala Sarvaga, tu ştii asta, priveşte şi-ncet vei recunoaşte totul de când ai plecat de Acasă. Bucură-te de această călătorie prin timp!” (…) „O senzaţie de linişte, un sentiment de pace interioară şi încetinire a curgerii timpului. Ce ciudat, îşi aminti numele fetei, Shanti Ramya!”

            Continue reading „Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis”

Anghel Zamfir Dan: Universul inițial – Înainte de orice a fost doar iubirea!

Oamenii de știință și nu numai, se întreabă cum a apărut universul.


Acum toți sunt preocupați de ce a fost înainte de Bing-Bang și înaintea singularității, cum a apărut coliziunea? Sunt teorii complicate care complică și mai mult răspunsurile, dar care au incluse substanțele cu care ne putem apropia de o finalitate, filozofică, măcar.


Dacă ne amintim scrisoarea lui Einstein către fiica lui, am putea să folosim unele corelări lingvistice spre un sens, formal, de înțelegere.


Să judecăm puțin cum apare o iubire. Din neant, am putea să spunem.
Două entități, să ne rezumăm la om, două ființe să zicem, fără să se știe, fără să se vadă, ajung la un moment dat să iasă din singularitate, să se întâlnească, să se placă, să intre în coliziune, apoi în Bing-Bang creând un fel de univers al lor setat pe mai multe brațe, să zicem; sexual, intelectual, educațional ș.a.m.d.


Cum ? Asta este marea întrebare. Poate prin firele acelea cosmice, eu le-aș zice energetice, poate se simt, poate se atrag, poate undele lor se caută și îi unesc?
Cert este că așa se naște o iubire!

Ce ar fi să spunem că așa s-a născut și universul?

Și că înainte de orice a existat doar iubirea și că două singularități, dacă ne putem exprima așa, s-au atras, au intrat în coliziune, a avut loc Bing-Bangul și apoi branele stratificate în diverse dimensiuni, nu doar în cele patru.

Cele patru dimensiuni se referă strict la spațiu, timp și intervalul dintre ele. Universul, chiar prin singularitate, e mult mai complex:cuprinde fire energetice, unde, atracții, ce sunt greu, deocamdată, să le dai dimensiuni.

Iată de ce cred că Einstein ne-a lăsat inclusiv răspunsul acesta superb, referitor la cum s-a născut universul-
-din legea supremă a iubirii universale.

Ați observat câte procese au loc într-un cuplu de singularități?

Cel puțin universul nostru umanoid a cam avut această traiectorie și dacă am apărut din pulberile acelea organice, peste care a căzut o lacrimă a universului, tot legii iubirii universale trebuie să mulțumim.

Cum ?

Asta depinde de fiecare singularitate ce în mod sigur va da naștere unui univers, celular, cum spun eu, și uite cum din toate aceste universuri, individuale, celulare, a apărut universul celular infinit.

Că sunt paralele, că sunt stratificate, cert este că doar materia inteligentă le străbate și le inventează mereu, la nesfârșit.

De ce noi oamenii înțelegem mai greu fenomenul, ne întrebăm unii dintre noi?

Amintiți-vă ce spunea Eminescu în ,,la steaua care a răsărit,, cât de greu ajunge lumina informației la neuronii care o atrag și atunci veți înțelege zbaterea minților luminate de acest gând.

——————————

Anghel Zamfir Dan

24 septembrie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Să nu mă dori

Să nu mă dori

 

ce-ţi cer? nimic prea mult, nimic de tot.
e un sfârşit în toate – ştiu prea bine!
o rană a pământului e-n cer
şi un abis sub orice înălţime.
aş vrea doar să trăim povestea asta
curat, frumos, cinstiţi pân’ la sfârşit.
nu păsări suntem – suntem numai zborul
născut din dor etern de infinit.
şi aş mai vrea, când clipele s-or zbate
ca zoaiele pe ziduri, fără noi,
imaculând tăcerea dintre inimi,
tot ce mi-ai dat, să nu-mi iei înapoi.
să-mi laşi lumina, zborul, bucuria,
duminicile oarbe şi blajine,
în inima-mi deschisă ca o rană
cum te-am ştiut, să mi te laşi pe tine.
şi te-aş ruga, când poate ne vor vinde
cuvintele cu ochi neiertători
şi când peste povestea noastră se vor stinge
luminile de cer, să nu mă dori …

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

25 septembrie, 2018