ZAMFIR ANGHEL DAN: ,,Bună seara domnul meu”

Când a apărut testul cu ,,bună seara domnul meu” , cred că îmi faci curte de mă privești așa de insistent, necunoscutul a sărit de pe fotoliu să îi răspundă cât mai repede posibil. În grabă a atins cu mâna berea pe care abia o desfăcuse și acum lichidul acela gălbui se tot plimba pe mocheta lui proaspăt cumpărată.
– Bună seara, fată dragă, i-a scris repede uitând și de mochetă și de berea ce nu o va mai bea. Ai venit, te așteptam.
-Am. I-a scris Lorry sec. Aseară venise soacra mea la mine pe ne anunțate. Cred că mă verifică. Soțul meu iubit este iar plecat în delegație și eu ard focul din mine pe aici. Am făcut un duș și am venit să te salut.
– Ooo, îmi placi, ești curată acum și pot să te pup peste tot, i-a scris el încercând-o cu o frază mai tare.
-Da mereu sunt curată, mi-ar place să mă săruți peste tot, i-a răspuns și Lorry să îl termine definitiv. Spune, cum m-ai săruta, să văd,îmi place, mă aleg cu ceva din invențiile tale virtuale?
-Nu te-aș iubi imediat,i-a scris necunoscutul atrăgând-o într o poveste inventată de el. Mai întâi te-aș privi să îți pot ține în minte toate cutele formelor din care ești alcătuită.
– Serios, așa ai face, zi, îmi place ce spui, îl atrăgea și Lorry în intenția ei de a vedea peste ce creatură a dat aici pe fb.
-Ți-aș atinge părul cu o pală de vânt să îl văd cum se leagănă în freamătul serii și ce culoare împrumută când soarele apune printre firele lui.
– Ce frumos ai scris, mai zi, îmi place teribil a recunoscut vinovată un pic Lorredana în timp ce se așeza în pat mai comod să vadă până unde ajunge necunoscutul acesta interesant.
– Apoi ți-aș atinge fruntea cu razele ochilor mei și în palme tâmplele le-aș ține ușor poate aflu ceva din gândurile ce te încearcă cu tâmpeniile lui.
În culoarea ochilor tăi m-aș scălda fluvial și umbra genelor aș da la o parte să pot intra în căldura luminilor cu care-mi privești încercarea de a te cuceri. Roșeața buzelor, unde ți-ai ascuns frăgezimea, aș întinde-o cu un deget timid și aș pregăti-o de un sărut terminal.
– Măi să fie, ce frumos poți să descrii, mai spune, deja încep să îmi închipui ce faci și cum ți-aș răspunde, a scris Lorry prinsă și ea în jocul acesta al iubirii.
– Dar nu ți-aș atinge, încă, gura ce simt că îți arde a sărut de dorințe aprins, aș coborî buzele mele tremurânde pe forma gâtului tău și le-aș întinde până aș putea să ajung la sânii tăi ascunși în firele cupelor ce îi ține încorsetați în afara văzului meu.
– Îmi place să mă săruți pe gât, a scris Lorredana,fără să își dea seama ce spune probabil că imediat a încercat să șteargă ce a scris, dar s- a răzgândit. Așa îmi place și-a zis și nu a mai șters. Să citească să știe și-a zis în gândul ei, chiar fericită.
Și, mai zi, cum? Așa îi plăcea să citească ce scrie și observa cum se excită și se simte din ce în ce mai curioasă și mai pornită să știe.
Necunoscutul începea să înțeleagă că Cea fără nume are o minte deschisă la nou și chiar îi place să i se spună cum ar putea fi iubită.
– Să știi că am sânii mari în formă de pară aurie, foarte frumoși ca o piatră de tari, mă mândresc și am grijă de ei nimeni să nu mi-i atingă, nici pe soțul meu nu îl las măcar să îi privească. I-a scris Lorry abandonându-se total intenționat dorințelor lui afișate prin scris
-Dar pe mine mă lași, a încercat individul să vadă ce șanse are la o eventuală întâlnire în real?
– Nu știu,se ascundea Lorredana după un răspuns eschivat, să văd cum te comporți și dacă îmi place ce îmi descrii, poate ai șanse.
– De m-ai lăsa în palmele mele să-i țin, să îi privesc fermecat și să îi sărut pe fiecare în parte strângându-i ușor și iar sărutându-i și admirându-le undele cu care îmi înconjoară voința de a te dori, a scris individul ca și când ar fi fost copleșit de starea lui aparentă.
– Gata, ajunge,stop.Văd că ești dus nu glumă. Probabil asta scrii tu în poveștile tale și amețești fetele pe aici, închid te blochez, noapte bună, somn senzual.
Și Lorredana a închis. Se topise toată și spre spaima ei simțea cum și-a udat chiloțelul tot citit ce bazaconii îndruga individul. A fugit în baie și a început să plângă de ciudă.
Doamne Dumnezeule,te rog să mă ierți, îi cerea iertare Dumnezeului ei pentru plăcerea în care se complăcuse citind cum ar iubi-o acel necunoscut.
Să știi însă că așa am simțit, o excitație nefirească dar așa de plăcută așa m-a subjugat că toate dorințele mele începeau să fie de acord cu ce îmi scria el acolo. Mi-e ciudă că așa de ușor a făcut ce a vrut din mine și m-a manipulat așa de grosolan. Am să îi zic, să nu își închipuie ce vrea el despre mine. Intru iar și am să intru și în el, să se potolească și să termine cu felul acesta de atracție virtuală. Nu a mai scris textul acela test, a deschis direct și a început să scrie pe pagina lui.
– Știi ceva, vreau să vii aici și să discutăm. Nu știu ce este în capul tău și cu ce te ocupi, ce scrii și ce intenții ai, dar vreau să auzi de la mine ceva ce doar eu și ființa mea știm. Îi scria ea furioasă nu pe el sau pe sine ci în general pe o anumită formă de percepere a dragostei a misterelor ce înconjoară toată ființa unei femei atunci când vrea să se dăruiască cuiva.
-Citește, gândește și taci. I-a scris Lorry ca un ordin astral ce nu are voie să îl încalce. Să nu scoți un sunet până nu termin ce vreau să îți spun ție și tuturor bărbaților de pe pământ.
Femeia este un creuzet în care universul a combinat toate legile firii ivite din legea supremă a existenței.
Nu este exclus ca însuși universul să fi apărut dintr-o particulă a unui început de femeie.
Nu știu dacă cineva a pătruns și a studiat și înțeles misterele fenomenale care au loc într-un trup de femeie înainte, și în timpul cât ea intră în transa legilor universale ale cuantificării.
Da, este o cuantă a două particule, nu cum ziceți voi ,,sex,, sau cuvântul acela ce unii îl consideră vulgar dacă este spus pe românește. Mie îmi place să folosesc mai mult cuvântul din limba mea, decât ,,sex,,ul ăla gol,, care nu îți trezește niciun simț, nu mă excită, mai direct spus.
E o lume dincolo de sub-cuantic la care nici măcar omul, sursa, femeia, nu au încă acces. E un mister total ce determină o femeie să se îndrăgostească de un bărbat, să vrea să o atingă, să o mângâie și să o pătrundă declanșând toate furtunile ondulatorii în jurul și în ființa ei.
Ce se întâmplă cu mine când vreau să mă iubesc, deci? Sincer, habar nu am.Vine așa ceva nevăzut ca o undă,o rază,violetă sau nevioletă,Dumnezeu știe; îmi pătrunde în gând și viața îmi luminează, cum zicea poetul, apoi începe să îmi crească temperatura, să îmi zboare fluturi prin vene, să-mi tremure carnea, să ard și când dau în clocot, cedez și mă zbat și mă lupt cu mine și cu toate forțele universului până mă înving singură și îl înving și pe cel ce a trimis către mine cuantele ispitei.
Interesant este că forța ispitei nu apare doar din energia senzuală cu care este încărcat un cuvânt. Uneori poți să și taci, sau să nu auzi nimic, poate doar o muzică fără cuvinte și tot te aprinzi, te exciți și ai vrea să intri în acel contact cuantic, să te pătrunzi unul în altul și să te lupți cu toate formele de început ale mișcării, de la repaus stabil la dezlănțuirea de senzori termală.
În cazul nostru atracția a venit din forța senzorială a cuvintelor tale, scrise, fără să le aud, să te văd, să mă vezi, să mă simți să mă atingi. Colosal, nu ? Ce forță poate avea cuvântul, ce energii poate descătușa, așa din neant.
– Dar,,,, a încercat individul să spună și el ceva. Lorry a sărit imediat ca o tigroaică și l-a potolit.
– Taci. Nu ai voie să scoți un sunet. Doar asculți și când termin eu ce am de spus îți dau voie să te pronunți, altfel te blochez definitiv, să știi, cu mine nu te joci, clar?
– Clar, a scris individul timid. Doamne, în ce gură de tigroaică am nimerit, își zicea în gândul lui cu teamă, nu cumva și gândurile să i le citească această doamnă inteligentă, așa frumoasă așa feminină.
Doar în femeia primordială cred că găsești tot conglomeratul acesta de senzori, și-a zis și a tăcut să poată citi tot ce spune.
E în stare să mă blochezi tigroaica asta mică, așa că îndur, să văd ce zice. Mă ia și frica dacă o mai ascult mult. Dar așa îmi place ce spune, ce adevăruri rostește și cu ce farmec. Cum să nu îți dorești o astfel de femeie? Să o iubești până îți epuizezi toată energia primită la naștere, se întreba tăcând să nu fie auzit.

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

(Fragment din volumul ,,DRAGOSTE VIRTUALĂ” de Anghel Zamfir Dan)

Alice PUIU: Tămâia zăpezii

Tămâia zăpezii

 

A prins a-nvârti albe litere
un fum alunecând prin iarba iernii
Ninge tăcerea peste cuvinte
troienindu-le-n icoane de uitare
Umbra-n solzi de șarpe
despletește timpul
și se curbează spații
în miracolul unei mantre
Tors în oglindă, alunecă un gând
în ceara ninsorii dezvelind o clipă
peste haosuri nenăscute.
absența ta, curcubeu împietrit în lacrimă
o-nnoadă inima-n zumzet eliptic
de fiecare atom dintr-un fulg.
În oarba noapte a infinitului
tămâia zăpezii aprinde hotare
și-n plâns de licornă o stea
tremură pe fruntea iubirii.

—————————–

Alice PUIU

Decembrie, 2018

Imagine: Michael Lang – „ Visions of eight”

Anca-Maria DAVID: Timpul

Timpul

 

Privirea galopează peste zare,
Pierzându-mă-n explozii de culori,
Valsez cu gândurile-n nori,
O viață aruncată-n mare.

Tăcerile din șoapte,
Rostogolite-n valuri,
Se-ncolăcesc de maluri,
Izbindu-se de moarte.

Timpul curge din noi
Cu flori înflorite,
Cu flori ofilite,
Cu povești nescrise.

Timpul zboară peste nori,
Lăsând urme și culori,
O adiere și un parfum,
O viață scrisă pe drum.

———————————-

Anca-Maria DAVID

7 decembrie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Concluzie

Concluzie

 

Ne-a ajuns tăcerea cuvinte,
Ne-a ajuns cuțitul până la os,
Puține mai sunt lucruri sfinte,
Din tot ce-am trăit fără rost.

Iubirile sunt ținte pe ziduri,
Puşcaşii marini le ochesc din văzduh,
Ne mor iubirile declarate ca sfinte,
Ne mor, la margini de drum.

Cumplit ne loveşte tăcerea,
Cumplit ne-aruncăm priviri de ciclop,
Războiul, de-acum este vrerea,
Atât să mai facem, noi doi, la un loc.

Ți-ai scos artileria grea,
Mi-am pregătit pistolul cu apă,
De azi nu mai ştim cine şi ce să mai vrea,
De azi, ne săpăm fiecare o groapă.

Împărțirea o cerem, pe teritorii,
Semnăm tratate şi pacte,
Zâmbesc, când ne văd, trecătorii
Noi râdem, de toți şi de toate.

Nu vreau partajul să-l facem,
Îți las ție, de-acum, tot ce-a fost,
Îți las uscatul, îți dăruiesc nişte ape,
Şi du-te…în viață, nimic n-are rost.

Tăcerea îmi țipă cumplit în timpane,
Îmi iese din creier, îmi apasă pe ochi,
Îmi aleargă prin suflet bocanci cu crampoane,
Iubirii pierdute, îi zic de deochi.

Să crape de astăzi în patru,
Să se împrăştie in nord şi în sud,
În sâni de fete neîncepute,
să crape, în ochi de flăcăi,
Prăpădul iubirii, să nu mai ia foc.

Deci, să tragem concluzii,
Concluzii gândite,
Căci cele de ieri,
Pripite ne-au fost.
Concluzia de astăzi,
Ne este iubite:
Cu tine pe-un loc,
Nu vreau
Să mai am loc.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

7 decembrie, 2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Omenirea încotro?!

“Gânduri negre în suflet de copil”!

 

La un veac distanța de la izbucnirea primului război mondial….omenirea zbuciumată ..a trecut şi trece prin frământări şi reorganizări de tot felul!
Nimic bun se pare că nu prevestesc norii cu ugerele pline de gaze toxice.!!!
Planeta toată suferă…persoană sensibilă…şi geme apăsată de ne responsabilitatea statelor …puterilor…
Mici şi mari se pare că am semnat un pact cu diavolul…pentru autodistrugere!
Am trecut prin un al doilea război mondial şi o pace formală încheiată acum şapte secole.!
Ce facem azi!?
Ce trăim azi!?
Se pare că plutim într-un plin război…
Voi simțiți siguranță…armonie!!pace.…bucurie….sau aşa ca mine o tristețe nedefinită…o neliniște continuă…nesiguranță.. încleștare.
Poate că…nu am simțit niciodată gustul dulce al libertății…şi nici binecuvântarea relaxantă a păcii.
Ci doar o dizarmonie absolut…în toate domeniile vieții …în orice loc de pe planetă acelaşi lucru!
Mişcări….triste în forma unui război nu clasic cu unul in care linia de demarcație dintre pace şi război este anapoda…confuză, fragilă.
Nici nu știm de e pace de e război!!!..
Istoria omenirii se poate reduce la rescrierea unor granițe dinainte stabilite….Omenirea se pare că nu mai are scări de valoare….
Valoarea şi frumusețea a lăsat loc urâtului hâdos valorile : non valorii.
Nu mai este “cool” să vorbești frumos să fii un om manierat…
Vocabularul…şi comportamentul lasă de dorit.!
Scara valorii nu..o mai cunoaștem. “Dă bine cu totul.” Altceva…
E valoroasă o “vedetă”. O c..vă de lux şi nu un om muncitor ce face de exemplu o invenție majoră ce poate ajuta la bunul mers al societății!
Promovează cineva un copil merituos..cu premii chiar internaționale sau mai degrabă. Bețiile unei păsari de noapte?!
Dar….dar…e cineva preocupat de muncă cinstită….sau….sau de ciupeala dulcea ciupeala ce te face” mare” peste noapte!
Omenirea e bolnava!
Pe mama Geea am îmbolnăvit-o noi copii ei!
Se cauta minut după minut la scară mondială o modalitate de supraviețuire….A supraviețui….aduprind! Dar asta nu e o noutate.. Se întâmplă asta din pruncia omenirii…Societatea nu e altceva decât o…dualitate asupriți şi asupritori….în forme din ce in ce mai sofisticate…

Politica e o armă a minorității împotriva minorității credule! Dornică să se lepede de jugul apăsător lipsită de mijloace materiale majoritatea…sărăcimea credulă…din 4 in 4 ani apleacă urechea la lupii în “blană de oaie” ce promit câte în “lună şi în stele..”…

Au pus mâna pe putere?! Haț…e a lor moșie…iar cei mulți doar niște unelte care cuvântă!.De la mic la mare se grăbesc să facă jocuri trişând.. ca partea mare să fie în oala lor…

Se poate … şi nu se poate….Pentru unii mumă pentru alții ciumă…

Partidele..un fel de a spune .!În realitate două …trei tabere în bătălia pentru ciolan!

Câștigă cel mai parşiv!
Criza politică se prelinge cu dureroase efecte pe seama celor mulți…
Popoare sătule de sărăcie vociferează….ies in stradă …strigă sărăcia şi durerea…
Sătui de sărăcie de minciună de înselătorie şi vorbă goală a la personajele din….
Caragiale cere dreptul la trai decent…la viață…
Dar nu ştiu că ei sunt orbi şi surzi…sub efectul puterii…trăiesc febra agoniselii pe spatele nostru!
România este fără lideri!
Fără curaj!
Distrusă din interior prin trădarea celor aleși ce au depus un jurământ…
Ce era pentru ei acest jurământ???
O bătaie de joc la adresa sacrului a noastră….
Cu un ochi la slănină
…au mințit ca mai apoi să fie stăpâni peste noi şi tară….
România este mama noastră pe care pruncii ei o hulesc la mai marii lumii…
Lovind-o!!!

Din interior cu ajutorul aleșilor…din exterior….cu ajutorul celor servili …gata oricând să trădeze… .!uneori primind în schimb doar plata ce o merită trădătorii

Ce se întâmplă in lume este la scară mondială ce este aici….

Cu susul în jos e totul….

Monștrii sunt priviți cu admirație….oamenii buni sunt loviți cu pietre !

Curg banii râuri negre.. în şi din societăți dubioase. Ce servesc un nume o persoană…. pe când.. sunt oameni demni ce mor de foame….neputincioși .la marginea societății împovărați de plăți şi dări umflate…

Avem un conducător?!

Voi îl ştiți?!

Agamemnon…Dandanache…Cațavenci….și alte nulități.. “..iloți..ce formează patrioții”( Mihai EMINESCU”)

Te miri cum mintea lor îngustă poate concepe planuri de înavuțire pentru umila lor persoană…

Gică contra”un copil de grădiniță bate dun picioare țopăind de furie. Tipă ca Ionică din povestea cu lupul….cine îl mai crede acum…ridicolul îl bântuie !

De vreo patru ani ei o haită de lupi flămânzi pe corpul obosit şi disperat al poporului….mușcă şi se mușcă. Scandalul e zilnic fără sens !

E poate impropriu spus lupi…Am văzut atâta ordine…ascultare…. în haită …. că mai îmi vine să plâng la gândul că omul a devenit mai rău decât orice animal!

Şi totuşi români…

Omenire încotro?!

– Va urma –

—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR 

Timișoara

Imagine sursă internet

Elena VOLCINSCHI: „Bună bună, cea mai bună”

„BUNĂ BUNĂ, CEA MAI BUNĂ”

Vântul caută opreliști când zăpada îl îmbie,
Lângă-o casă părintească la o poală de câmpie
În odaia ei prea mică, albă dar așa curată
Își duc zilele o bătrână și micuța ei nepoată.
Nu mai vine a mea bună, mă întreb de ce-ntârzie?
E plecată de cu zori să muncească pe simbrie.
Ora pare întârziată, mi-este foame și chiar frig…
Aș merge-n vecini s-o caut ori pe uliță s-o strig!
Știu că-i dusă să muncească la unul foarte bogat
Care stă mult mai departe-n celălalt capăt de sat.
Chiar de sunt așa de mică, grijă mare știu să-i port
Și vara când stă pe prispă, răsucind fire de tort…
Cu mâinile tremurânde, gândul uită să-și întoarcă,
Îi ridic în grabă fusul, când pe jos prea des îl scapă.
Vine zilnic, încărcată cu hrană și chiar cu lemne
N-adoarme de obosită se frământă-n griji și geme…
Tare mă tem că-ntr-o vreme, buna nu o să mai fie
Simt eu că ne paște moartea; Grivei latră a pustie…
Eu, cui voi rămâne oare, până mare o să cresc,
Ce sfaturi o să ascult? Voi putea să mă-ngrijesc?
Sunt totuși fetiță mică, am doar șase anișori…
Dar am învățat să cânt cu glas de privighetori…
Buna însăși m-a-nvățat, despre mama o poezie
Să o bucur când acasă la noi iarăși o să vie.
Știu că aplecat de mult; eu, eram destul de mică…
Mi-a trimis cuvinte dragi, numai într-o scrisorică
Pe care o ţin cu grijă, lângă a-Domnului icoană,
Cine știe? Poate acolo unde e, e-o mare …doamnă!
De Sfintele Sărbători dacă-o –ntreb, mama nu vine?
Îi văd chipul îndurerat, lăcrimarea își reține
Și îmi spune doar atât. Când o să te faci mai mare,
O să înțelegi mai mult, nu te îngrijora prea tare…
Tu, ești o copilă mică, eu însă, mă străduiesc
De dureri să nu ai parte, cât oi trăi te-ocrotesc”!
Și tot timpul îmi promit, pe cât pot să nu o supăr
O iubesc și o alint ,,Floarea mea sfântă de nufăr„
Așa simt eu s-o mângâi părul când și-l despletește
Peste umerii îndoiți, zarea întreagă o privește…
Ca răsplată, am să-nvăț să mă fac o doctoriță
Iar de n-oi putea măcar, o harnică poștăriță…
Așa mai vorbesc cu buna, când o ajut uneori
S-au când nu-și face de treabă în Zile de Sărbători.
În timp ce-mi povestește despre zâne și-mpărați,
Eu adorm visând la viața, celor care sunt bogați.
Câteodată în vis se arată mama tânără, frumoasă,
Cu daruri multe în brațe fericită, vine acasă.
E–ntuneric; vântul bate, în lampă nu mai e gaz
”O să fac o noapte albă, cât ninsoarea-mi dă răgaz,
Chiar și focul pot s-aprind, din jarul rămas de aseară
Să-ncălzesc casa puțin, până vine buna iară”
………………………………………………………………………
Lângă vatra încălzită, Mădălina adormise
Cu gândul la buna care, acasă, tot nu venise…
S-a trezit în zori speriată ,,unde oare-o fi rămas”?
O-ncolțește un gând de groază,lacrimi îi curg pe obraz.
Se îmbracă în mare grabă și iese în bătătură,
A uitat și de mâncare, are o grijă mai matură.
Ziua, aspră abia mijită din întuneric s-arată
Tot așteaptă să audă, scârțâitul de la poartă.
Iar Grivei-i neliniștit, nu se bucură c-o vede
Copila însă-l dezleagă iar câinele se repede
La o moviliță mare, urlă a jale și-a durere…
Sub noian chiar buna zace; a-nghețat a ei putere.
O ridică încet, o trage cu puțina-i forță-n lacrimi
-Hai în casă bună dragă, cât necaz și câte patimi!
Cu efortul de sfârșire buna ei s-a ridicat
De copilă ajutată, a ajuns chiar până-n pat.
Și-a întins mâinile-ncet, în rugă de ascultare
Spre icoana sfântă unde, gândul ei, cerea-ndurare…
Iar odaia mică, albă a privit-o înc-odată
Pe copilă a strâns-o-n brațe…”să fii binecuvântată”
……………………………………………………………………..
Vântul se moi potolise, și soarele lumina
Treptele de cer albastre, când al ei suflet urca…
Mădălina-și privea soarta ce prea greu o încercase,
Era doar copila bunei și a poveștilor frumoase.
Se trezise dintr-o dată, singură însă matură
Într-o lume prea asprită, cum să lupte așa singură?
Lacrimile curg în șiruri pe-obrajii de copil
Lângă-un ciot de lumânare și o lampă cu fitil,
Două palme mici în rugă și cu plânsetu-mpreună
Privegheau, trup fără viață ”bună- bună,cea mai bună”.

––––––––––––––

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,Desculț prin lumea slovelor”, 2016, dedicat copiilor instituționalizați la CPRU-Cireșarii 2, sect. 5, București)

Alexandra GĂLUȘCĂ: Iarna magică (poeme)

Te aştept de Crăciun

 

Te aştept de Crăciun să vii să colinzi,
Sub brad să-mi laşi iubiții trandafiri,
Apoi în brațe cu drag să mă cuprinzi
Îmbracă-mă-n dulci sărutări şi simțiri

Te aștept de Crăciun să vii să colinzi,
De dor, iubire, de magia de sărbătoare,
Scrie-mi poezii cu sufletul pe oglinzi
Şi lasă fluturii dragostei să zboare

Te aştept de Crăciun să vii să colinzi
Ia şi chitara cântă-mi de dor, de iertare,
În brad şi-n privire, lumini să-mi aprinzi
Ascultă-mi iubite, inima cât bate de tare

Te aştept de Crăciun să vii să colinzi,
Tu eşti cadoul ce mi-l doresc mai mult,
Steaua şi îngerul în brad să-i prinzi,
Împreună cânta-vom, ca mai demult

 

Iarna magică

 

Fulgii veseli, sprințari
De nea strălucitori
Conduşi de vânt,
Zboară spre pământ.
Au acoperit totul,
Au albit decorul,
Cu mii de steluțe
Reci şi argintate
În iarna de sărbătoare.
Continue reading „Alexandra GĂLUȘCĂ: Iarna magică (poeme)”

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Brodând flori de gheață (poeme)

NINGE PE SUFLET

 

E iarnă și-i frig
Și noaptea se lasă…
Geru-i aprig
Și-afară și-n casă…

Nu-i nimeni pe stradă…
Vreo câteva felinare,
Aruncă-n ogradă,
Umbre bizare…

De zile tot ninge,
Zăpada-i năframă…
Vreun câine mai plânge,
De foame, de teamă…

Pierdută în gânduri,
Mă uit la scrisoare…
Citesc printre rânduri,
Cuvântul ce doare…

Și suflu-mi îngheață,
Tot stând la fereastră,
Brodând flori de gheață,
Pe noaptea albastră.

Visez s-aud umblet,
Suspin las să-mi cadă…
Zăpada-i pe suflet,
Sau sufletu-i de zăpadă ?

Dinadins parcă ninge
Cu viscol amarnic…
Focul mi-l stinge
În vatră, năvalnic…

Și-n suflet ninge…
Sunt OM de zăpadă !
Șuvoi se prelinge,
A vieții-mi cascadă…

De nins… o să ningă…
Și, anii vor trece…
Nimeni să-mi plângă,
Pe sufletu-mi rece…

 

VISCOL, GER ȘI IARNĂ GREA…

 

Coboară din cer furtună,
Viscolul o ia la fugă…
Gerul parcă se răzbună,
Împletind flori în cunună,
Pe altarul iernii-n rugă…

Și, de el nimeni nu scapă,
Intră-n os, pătrunde-n sânge…
Chiar în piatră urme sapă
Și în suflet când se-adăpa,
De prin lacrimi, de voi plânge,

Făcând țurțure de gheață,
Ce mă-nțeapă ca un spin…
Dar sunt eu mai șugubeață,
Nu mă las furată-n ceață,
Nu mai plâng și nu suspin !

Că, nu am de ce mă teme,
N-am pe sufletu-mi păcate…
Îmi las viscolul ce geme,
De prin vise să mă cheme,
Cum sunt dulci și fermecate !

Doru-l voi lăsa să zboare,
Prin zăpezi netulburat,
Că nimic nu mă mai doare…
Printre nori prevăd un soare
Mi-a plăcut și l-am furat,

Ca să-mi steie luminând…
Și-am să fur și stea polară,
Ca să-mi pun dorințe-n gând
Și să pot din nou sperând,
Că-mi va fi iar primăvară !

Continue reading „Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Brodând flori de gheață (poeme)”

Dan-Obogeanu Gheorghe: Copilărie

Copilărie

 

Mugurel din Pomul Veţii peste care bate vântul
Când lumina dimineţii îţi trezeşte în zori plânsul,
Te cuprind braţele blânde ale Timpului avar
Şi te faci frunză sau floare, fructul dulce sau amar.

Pe un ram, la Sânul Mamei, tu creşti mare şi vânjos
Cu o doină, spusă-n şoaptă, somnul tău e mai frumos
Legănat, când doare totul, în durerea-ţi fără noimă,
Visul tău-i doar o fărâmă din Apusul fără normă.

Trece vremea ta prin taine cu luciri de Răsărit,
Între zilele senine sau cu nopţi ce-au amuţit,
Şi te faci frunză sau floare, sau un fruct îmbietor,
Nu vei şti când vine toamna și-ţi răpeşte al tău dor!

Nu vei şti acum ce-nseamnă să fii mare cât un Pom,
Să dai rod bogat de Viaţă, bogaţia unui Om,
Dar va trece nemiloasă dulcea ta copilarie
Şi rămâi cu bruma-n tâmple ca şi frunzele din vie…

Mai rămâi cu amintirea care-i scrisă pe morminte
Unde stau ascunse taine şi-ngropatele Cuvinte;
Multe sunt nespuse astăzi, altele îşi striga jalea….
Unde eşti copilărie….unde-ţi mai găsesc eu Calea?!
…………………………………………………………………
Mugurel din Pomul Vieții peste care bate dorul,
Dumnezeu îţi lasă Calea, tu eşti numai Călătorul!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

7 decembrie, 2018