Copilărie
Mugurel din Pomul Veţii peste care bate vântul
Când lumina dimineţii îţi trezeşte în zori plânsul,
Te cuprind braţele blânde ale Timpului avar
Şi te faci frunză sau floare, fructul dulce sau amar.
Pe un ram, la Sânul Mamei, tu creşti mare şi vânjos
Cu o doină, spusă-n şoaptă, somnul tău e mai frumos
Legănat, când doare totul, în durerea-ţi fără noimă,
Visul tău-i doar o fărâmă din Apusul fără normă.
Trece vremea ta prin taine cu luciri de Răsărit,
Între zilele senine sau cu nopţi ce-au amuţit,
Şi te faci frunză sau floare, sau un fruct îmbietor,
Nu vei şti când vine toamna și-ţi răpeşte al tău dor!
Nu vei şti acum ce-nseamnă să fii mare cât un Pom,
Să dai rod bogat de Viaţă, bogaţia unui Om,
Dar va trece nemiloasă dulcea ta copilarie
Şi rămâi cu bruma-n tâmple ca şi frunzele din vie…
Mai rămâi cu amintirea care-i scrisă pe morminte
Unde stau ascunse taine şi-ngropatele Cuvinte;
Multe sunt nespuse astăzi, altele îşi striga jalea….
Unde eşti copilărie….unde-ţi mai găsesc eu Calea?!
…………………………………………………………………
Mugurel din Pomul Vieții peste care bate dorul,
Dumnezeu îţi lasă Calea, tu eşti numai Călătorul!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
7 decembrie, 2018