Dan MORARU: Gol…

Gol…

Gol…
dezbrăcat de gânduri
am uitat de mine,
nu-mi aduc aminte
de ce,
când,
cum,
unde,
cine…
Gol…
nud în veșminte
am respirat neștiința
urii,
ciudei,
furiei,
fricii…
Gol…
golit de idei,
prin nuditatea minții,
pierzând rațiunea umană
te-am găsit
într-un colț de suflet,
ascunsă printre gânduri,
uitată,
inocentă,
pierdută
în imensitatea neantului
ce l-am creat…
Gol…
printre sentimente,
plângând prin mine
lacrimi,
infinit,
pentru tine…
Tu…

—————————

Dan MORARU

2 februarie 2019

Maria HOTEA: Dintre mii și mii de gânduri

Dintre mii și mii de gânduri

Dintre mii și mii de gânduri,ce liniștea îmi răpesc
Mă întreb și-acum iubite încă oare mă iubești?
Simt privirea cum se pierde căutând să te găsesc
Doar în clipele fugare printre amintiri îmi ești.

Simt un dor nemărginit ce îmi tulbură tăcerea
Iar speranța să te văd îmi aduce mângâiere,
Nopțile cu lună plină le trăiesc doar cu plăcerea
De-a mă ține strâns la piept și fiori fără de vrere.

Să fiu singură cu tine sub un cer cu stele mii
Cu privirea să mă pierd printre astrele-argintii
Și în ochii tăi căprui să citesc dorințe aprinse
Ce cu trupul și cu drag pot numai să fie atinse.

Ascund speranțe în stele visând iar că ești al meu
Dar în viața cea reală simt doar dorul cel port eu
Efemere rămân vise din dorințe ce nasc lacrimi
Și din gânduri călătoare printre patimi neîmplinite.

Mă trădează chiar destinul ce pașii în viață -mi poartă
Vrând să ajung la al tău suflet, iubirii să-i fac o poartă,
Să mă simți când am dorințe în nopțile înstelate
Să mă chemi să-fi fiu iubită dându-ți buzele însetate!

——————————-

Maria HOTEA

2 februarie 2019

Ioana CONDURARU: Să te port

Să te port

Să te port în suflet iară
Dulce, mândră primăvară,
Cum să-ntorc al vremii drum
Când e iarnă și e chin?
Peste lunca-miresmată
A căzut roua brumată,
Chiciura s-a așezat
Peste chipul înflorat.
Geană tremurândă e,
Cu un rid pe Dunăre,
De atâtea ploi de vară
Bântuite-n prag de seară.
Să te port soare mereu
Foc adus de Prometeu,
Arzând inima cu dor,
E târziu pentru amor.
Doar versul liant îmi este,
Scris în cartea de poveste
Și pe foi îngălbenite,
Aștern clipele cernite.
Să te port în al meu gând,
Primăvară dor flămând,
E târziu și teamă-mi e,
Că voi fi doar trecere
Pe acest pământ cu flori,
Ca și zâmbetul din zori
Când a soarelui binețe,
Îl alungă-n zări semețe.

———————————-

Ioana CONDURARU

31 ianuarie 2019

Mariana Zorița TURDA: La un sfârșit de primăvară

LA UN SFÂRȘIT DE PRIMÃVARÃ

Și înc-odatã
Soarele rãsare fãrã tine
Și înc-odatã
Pe sub gene se prelinge
Roua dimineților de dor!
Este o lacrimã…
Sau poate-o mie,
Ce vor seca
Cine mai știe ?
Când vei venii !

Abea aștept când mã trezesc,
În așternuturi lângã tine
Și patul meu sã nu mai fie gol,
Sã fie plin doar de iubire !
Când voi deschide ai mei ochi
În fiecare dimineațã…
Sã fi acol’ iubitul meu
Ținându-mã în brațe !

Rãmîne un gol imens cu gust amar
În sufletul ce-mi este plin de tine
Atunci când glasul…
Îți dispare în neant…
Departe de mine !
Când te aud vorbindu-mi…
Deși știu cât tu esti de departe ,
Te simt atît de aproape
Iubitule ,ținîndu-mã în brațe !

Și când îmi spui cã mã iubești…
Îți simt pe buze…doar dovada
Sãrutului care-l tânjesc
De-atâta vreme…noaptea !
Dar , în curând vom fi în doi !
La un sfârșit de primãvarã
Și crini și trandafiri…
Și multe flori…
Ne-așeazã în privirii…
Culori de viațã !

————————–—————–

Mariana Zorița TURDA

Costache NĂSTASE: Locatara

LOCATARA

Iubita mea ești prea departe
Și între noi e un abis
Dar nu distanța ne desparte
Ci anii care ne-au tot nins.

Dar chiar de se îndepărtează
Zilele de neuitat
Ele nu se estompează,
Totul e-n inimă gravat.

Și nici nu este necesar
Prin amintiri să răscolesc,
Mi-ai fost al tinereții far
Și-n suflet eu te găzduiesc.

Ai camera ta rezervată
Ca într-un spațiu locativ,
Plină de dragoste, curată
Și în regim “all inclusive”.

Oferta este permanentă
Și totul este gratuit,
Ca recompensă decentă
Pentru cât mi-ai oferit.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

2 februarie 2019

Elena TUDOSA: M-ai respins

M-ai respins

Într-un gând ce-i zbuciumat,
De dorința unui vis,
Ai rămas încătușat,
Chiar dacă tu m-ai respins.

Nu mai sunt în gândul tău,
Nu îți pasa ca mult sufăr,
Și înfrunt valul cu greu,
Asemeni florii de nufăr,

Ce-și destramă din petale,
Din coroana sale-i flori,
M-ai respins și ce mult doare,
Dor de tin’mi-e deseori.

În tăcerea nopții reci,
Far’de luna, far’de stele,
Tu prin gânduri îmi alergi,
M-ai respins din toate cele,

Tristețea încerc să-nchid,
În al palmelor căuș,
Însă tu îmi torni în gind,
În țipăt de pescarus,

Aud țipătul strilind,
Floarea-ncet mi se destramă,
M-ai respins chiar și din gând,
Nu pe min’glasul ma cheamă.

Din al nopții întunecime,
Îmi fac val sa ma-nvelesc,
M-ai respins, însă în mine,
Sentimente m-ai trăiesc,

Mi-este sufletul ruine,
Și nespus de tulburat,
Tu nu mai ești pentru mine,
M-ai respins, și ce păcat,

Sa ma sfârșesc în suspine,
Lacrima de nufăr dalb.

——————————-

Elena TUDOSA

2 februarie 2019

Monah IUSTIN T.: Altă iubire nu este…

Poate că noi căutăm de multă vreme o iubire străină de realitatea vieţii noastre, străină de fricile şi grijile noastre, dezlipită de necazurile vieţii noastre…

Dar dacă Iubirea nu ştie să fie decât aşa? Împletită pe suferinţele noastre? Şi dacă nu a fost mereu decât aşa? Şi – mai ales – dacă nu există alta…?

Atunci mintea se lasă copleşită de înţeles…

Bucurie.

————————————————-

Monah IUSTIN T.,

2 februarie 2019

Foto: Alta iubire nu este (meditație la Bust de Jeune Fille, 1914)

Anna-Nora ROTARU: Întâlnire ca-ntre prieteni

ÎNTÂLNIRE CA-NTRE PRIETENI…

Ce soră credincioasă, mi-ai rămas tu, Singurătate…
La braţ ne luăm adesea, noi şi cu Tăcerea colindând…
În parc tomnatic şi pustiu, pe bănci goale şi uitate,
Ne lăsăm numele, cu briceagul Timpului crestate,
Careva, citindu-le, să-i rămână-ntipărite-n gând,
Găsindu-ne de-ar vrea, oricând…

Sub ploi de frunze moarte, veni pe bancă Amintirea,
Să-mi cunoască pe nedespărţita-i prietenă, Tristeţea…
Încet ridic spre ea, nedumerita, tulbure privirea,
Trezând în minte, dureros, Dezamăgirea, Rătăcirea,
Ce mi-au alungat-o pe nepreţuita-mi Tinereţea,
La zar pierzând cu Bătrâneţea…

Şi, când se stinge seara, cu-a lumii falsă Veselie,
La răscrucea drumurilor, pe furiş îmi vine Teama…
Braţ la braţ cu Durerea, Ţipăt de-amar, Melancolie,
Aduc Speranţa ponosită, cu gustu-acid de glie
De prin fruze, din Amurguri cu spada lor c-arama,
Carotida-mi mângâind cu lama…

În turnul cu vise-ucise, venit-a zdrenţuit Trecutul,
Cu ani de-a valma, dosiţi prin mucegăitele cotloane…
La uşa ferecată bate, cu pumni de-oţel Necunoscutul,
Cică să mă-nveţe cum să lupt ţinând în mână scutul,
Cum să găsesc Dorinţa, ascunse Iubiri după coloane
Şi-Apa Vie a vieţii din filoane…

—————————–

Anna-Nora ROTARU (PAPADIMITRIOU)

Atena, Grecia

1 februarie 2019

Alla TONU: Încredera, Speranța și Iubirea

ÎNCREDEREA, SPERANȚA ȘI IUBIREA

Indiferența, rece ca o mare
Tăcere-ți toarnă-n suflet, ne-ndurată
Până Încrederea se pierde și dispare
Până Speranța plânge disperată.

Speranței șterge-i lacrimile feței,
Găsește-ți și Încrederea pierdută,
Ce în fântâna limpede-a dreptății,
E o steluță palidă și mută.

Și când ai înțeles ce-i nemurirea,
Și-n inimă ai raze de lumină,
Încrederea, Speranța și Iubirea,
În suflet o biserică devine.

S-asculți cum bate clopotul în seară,
Cântând eterna viață,-al ei grăunte,
Să urci în sus, tot scară după scară,
Sub bolta ei, ca culmea unui munte.

Și sus ajuns, sub cerul plin de pace,
Tu să privești atent ca astronomii,
Cum dulcea stea ca floarea se desface,
Ferind timid din calea ei toți norii.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

1 februarie 2019

Cristian Gabriel VULPOIU: Umbre de cer

UMBRE DE CER

Din edenul fad curg în noapte,
Geroase și tăioase anateme
Sclipiri de stea îngheață-n șoapte
Și tremură în tainice catrene.

Umbre de cer se rup în schisme,
Se pierd tăcute-n necuvânt
Ca patimile-n paroxisme
Rece și-ntuneric între profan și Sfânt.

În purgatoriu eu îmi sunt cruce,
Mă salută timid palide oglinzi
Văd umbre reci pierzându-se năuce
Și vise frânte atârnând de grinzi.

Văd acum umbrele unui timp pierdut,
Ce se destramă în clipe virgine
Mă întreb oare câte vieți oare s-au țesut…
Și câte din ele îmi vor fi străine …

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

1 februarie 2019