Nastasica POPA: Înfloresc amintiri

Înfloresc amintiri

 

Învolburată-i marea… în furtună
Destinul e plecat către amiază,
Iubiri, păcate, le anemiază
Pe o margine-a vremii,pe-o zare-oportună.

Pică cerul de stele și marea-l răstoarnă
Și în valuri se duce spre malul de ceață,
Sa stingă făcliile cu roua de gheață,
Ce de gând par aduse în strigăt de goarnă.

Cu fiori peste pleoape înfloresc amintiri,
Își scutură pletele, de vreme albite,
Pe urmele pașilor din nopți înălbite,
Primăveri parfumate ce vor naște nuntiri.

Iar marea… mai neagră ca noaptea îmi pare…
Către ea mă tot cheamă cu brațele-ntinse,
Vântul tronează iubiri ce-n valuri sunt stinse,
Iar crestele ninse, de gânduri, mal-de-mal să separe!

——————————-

Nastasica POPA

27 februarie 2019

Dan MORARU: Ți-aș fi iubire…

Ți-aș fi iubire…

 

Și dacă ai putea să vii
Să ne plimbăm ca doi copii
De mână printre galaxii
Aprinși de dorul inimii

Ți-aș ninge trandafiri pe pleoape,
Aș aduna clipele toate,
Le-aș parfuma cu flori de crini
În vise să nu mai suspini.

Te-aș lua cu mine în povești
Din lume să nu mai ai vești,
Să uiți tristețe și durere,
Să ai doar clipe de plăcere .

Ți-aș lua și lacrimile toate
În suflet să nu-ți fie noapte,
Le-aș alinta cu flori de tei
Sau le-aș asterne-n ochii mei.

M-aș așeza sub pasul tău
Făcând covor din trupul meu,
Ți-aș picura nori la picioare
Cu lacrimi plânse-n dor din mare.

Ți-aș fi iubire, poezie…
Pe coala albă de hârtie
Cuvintele mi-ar fi doar vers
Purtându-te… prin univers…

—————————

Dan MORARU

27 februarie 2019

Mariana POPAN: Poeme primăvăratice

Vestitor de primăvară

 

De sub mantia de gheaţă
A ieşit un colţişor:
Cam timid de verde crud,
Admirând un norişor.

De sund norişor, o rază
De la soare, îl salută;
Ca din basme îi zâmbeşte,
Iar cu norul, ploaia-l udă.

Dragostea de primăvară
Îi oferă pălărie;
Albă, ca o aripioară
De-ngeraşi din preerie.

Ghiocelul, cum primeşte
Numele de la măritul
Dumnezeu, ce l-a creat,
Ne vesteşte fericitul:

– Primăvara v-a chemat!

 

Primăvară în gânduri…

 

Din suflet izvorăşte primăvara,
Asemeni curcubeului din soare,
Îmbrăţişat cu ploaia din fanfara
Concertului de ciocârlii de prin cicoare.

Privind în jur, pricepem că natura
E-un vechi condei, de timpuri colorat,
Duios, cu stropi, prin raze, în gravură,
Pictând, devine un tablou imaculat.

Re-nvie anotimpul de-altădată,
Cu rosu-mbălsămat în pace,
Înmugurit prin verde colţuri prin ogradă,
Prin care, mieii, în curând, vor să se joace.

Din iarnă, prin tăcere clipa vie
Se perinda, învâluită în pânză de nea,
Încet, acum, izvoare-n armonie
Îşi plimbă firul de cristal, ca ploaia-n catifea.
Duios, din ceruri, dimineaţa,
Colinde-n primăvară se aud;
Parfumul vag de fumuri sunt dulceaţa
Purificării din pământuri, unde încet pătrund.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

1 Martie 2019

Continue reading „Mariana POPAN: Poeme primăvăratice”

Florentina SAVU: Legenda Mărțișorului

LEGENDA MĂRȚIȘORULUI

 

Într-o zi măritul soare
A coborât pe ponoare,
Și-a schimbat înfățișarea
În fată mândră, ca floarea

Un zmeu crud însă-a răpit-o,
La-ntuneric a dosit-o,
Lumea-ntreagă-a suferit
Că lumina i-a pierit.

Un fecior viteaz, frumos,
A pornit vijelios
Spre zmeul nesuferit
Și grea luptă s-a stârnit.

Trei anotimpuri luptară
De cu zori și până-n seară:
Vară, toamnă și-apoi iarnă,
Pân’ se făcu primăvară!

Astfel soare-a liberat,
Cerul iar s-a luminat
Dar viteazul fu rănit
Și-n curând chiar a murit.

Unde sângele-i a curs
Ghiocei albi au pătruns,
Flori albe-n roșu pătate,
Ce păreau îngemănate…

De atunci, de 1 Martie,
Mărțișoare colorate,
Toate prinse-n șnururi fine,
Din albe și roșii fire,

Fetelor le dau feciorii,
Lor le strălucesc bujorii
În obraji și, ochi le râd
Avându-l pe soare-n gând,

Tot roșul din șnurul lor
E sângele de fecior,
Pe când albul este floarea
Ce vestește primăvara:

Ghiocelul cel fragil
Ca un zâmbet de copil,
Alb ca neaua proaspăt ninsă,
Ca o lumină aprinsă…

Apoi, ciucur roș’ și ciucur alb,
Gemeni ce anunță cald,
Trezirea la viață nouă
Și pe soare, și când plouă…

Tu, măi Martie-Mărțișor,
Ne aduci în suflet dor,
Poftă de trai în lumină
Sub o boltă mai senină!

———————————–

Florentina SAVU

1 Martie 2019

Imagine Internet

Irina ALEXANDRESCU: Morţii să îi pun prefaţă !

Morţii să îi pun prefaţă !

 

Du-mi durerea tu pe culmea unde n-o atinge zarea
Şi-mi înnoadă păru-n coade, al ţigăncilor tezaur,
Ia-mi încreţitura frunţii, pune tu urechii floarea ,
Să-mi plăteşti pe sub sprâncene, domnul meu, bănuţi de aur .

C-ai trecut săltat pe stradă, te-ai uitat în treacăt jos
Şi cu mersul tău pe arcuri, mi-ai rostogolit ghiocul,
Eu ,c-un coş vechi de răchită, ţi-am cuprins ochii sfios
Când muritu-mi-au părinţii ,mi-a murit şi mie jocul !

Uită-te la mine bine, domnul meu absent din timpuri
Când codiţele-n taftale le făceai în jocu-ţi, hamuri,
Când fugeam în sus-ul scării să vedem la baluri chipuri…
Şi ce mă iubeai atunci tu …amândoi-nobile neamuri!

Şi-am ajuns copil de suflet al ţiganilor – „FRUMOASA”,
Învăţat-am cu ghiocul, să ghicesc norocu-n palmă.
Ce ştiam de joc, onoare…patima-l costă şi casa ,
Am văzut doar cioclul negru şi-n sicrie tată…mamă…

Mi-ai dat palma ta curată şi mi-ai aruncat un zlot,
M-am uitat pe sub sprâncene,ochii-n lacrimi mi-ai zărit,
Parca-i tresărit a spaimă, chipul ţi-a albit a mort .
Ce-ai vazut tu ,o fantomă? Ai văzut ce ai iubit.

Nu te-ai mai întors pe strada unde vindeam lumii vise
Ai crezut că-s o fantomă, ai crezut că minţi-i fugi ,
Mă ştiai în sanatoriul bolilor cu uşi închise
Unde „prăznuiesc” bogaţii scăpătaţi ,baluri-năluci!

Ei ! eu plec în lume… dusă şi te caut peste lume,
Nu am viaţă fără tine, ce-mi rămane mie-n viaţă,
Ce să fac în colţ de stradă, coş de trandafiri cu nume?
Mai bine îmi scriu o carte ! morţii să îi pun prefaţă !

——————————

Irina ALEXANDRESCU

28 februarie 2019

Irina-Cristina ŢENU: Doi nebuni amândoi

Doi nebuni amândoi

 

Un ghem de întrebări deznoadă răspunsuri
Să găsească iubirea rămasă orfană de noi.
Ne-agățăm de cuvinte dezgolite de sensuri.
Și totuși, ne iubim, ca doi nebuni, amândoi.

Călcăm pe urme de durere aparent potolită.
Ești în mine. Sunt în tine, cuibăriți în inima din noi.
Într-un plic și-o scrisoare, ascundem o iubire ofilită.
Și totuși, ne iubim, ca doi nebuni, amândoi.

Cu trupurile arse de iubire pustie
Aruncăm priviri reci ploilor din noi.
Cu sufletele goale săpăm o prăpastie,
Și totuși, ne iubim, ca doi nebuni, amândoi.

Un ghem de întrebări deznoadă răspunsuri
Despre o iubire aparent vie, doar în versuri,
Născută într-un vis cu ploi de cuvinte noi.
Și totuși, ne iubim, ca doi nebuni, amândoi.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

28 februarie 2019

Anca-Maria DAVID: În ochii tăi

ÎN OCHII TĂI

 

În ochii tăi se scutură o floare,
O ploaie caldă de vară,
Un vis legănat în privire,
Aruncat într-o poveste de seară.

În ochii tăi aleargă nemurirea,
Se prinde de gene iubirea,
Pleoapele tresar de dor
Când mă privești în zbor.

În ochii tăi m-am regăsit
În primăvara unui cântec de privighetoare,
În ochii tăi timpul s-a oprit

———————————-

Anca-Maria DAVID

28 februarie 2019

Alina CRISTIAN: Ce m-aș face făr’ de tine?

Dacă tu ai dispărea, ce m-aș face făr’ de tine?
Cui i-aș mai putea vorbi, cui i-aș spune eu, iubire?…
Noaptea mea ar fi eternă,
stelele s-ar stinge toate,
De durerea inimii, de jale-n singurătate.

Cum aș scrie făr’ de tine, versul meu cum ar suna?
Ar fi o vioară tristă, nimenea n-ar asculta…
Mi-ar ploua în anotimpuri,
soarele n-ar încălzi
Sufletul ar avea riduri, nicicând nu s-ar zlobozi…

Ar fi prins ca-ntre zăbrele, doar tânjind de al tău dor
N-aș mai fi spicul din vară, n-aș mai fi al tău odor…
Pâinea gustul și-l va pierde, făr’ de tine, ce folos?!
Degeaba aș merge-oriunde, totul mi-ar părea pe dos.

Ce m-aș face eu cu mine,
care parte s-o ascult?
Mintea mă ceartă întruna, inima iubește mult!
Chiar și-acum, stând lângă tine, teama m-a învăluit,
Ce m-aș face făr’ de tine, aș fi suflet chinuit.

Cum aș putea rezista, când frigul m-ar devora?
Cine mi-ar mai fi un reazem, cin’ mi-ar șterge lacrima?
Întrebări făr’ de răspuns, hibernează-n mintea mea,
Și-atunci, te cuprind mai strâns, să nu pleci nici de ai vrea!..

——————————–

Alina CRISTIAN

Alexandru NEMOIANU: Dreapta credință este singura cale

În privința vremii, datei, când s-a organizat Biserica ierarhică, Ortodoxă, nu sunt îndoieli. Izvoarele istorice ne arată că acest lucru s-a petrecut la Cincizecime, Pogorârea Duhului Sfânt, Ispas. Aceleași izvoare istorice ne dovedesc că Episcopii, Preoții și Diaconii au fost așezați încă din vremea Apostolilor și prin ei. Epistole ale Sfântului Irineu (circa 180 A.D) ne oferă liste ale acestor Episcopii și jurisdicțiilor lor. Iar încă mai înainte Sfântul Ignatie Teoforul (cel care ca prunc a fost purtat în brațe de Mântuitorul) vorbea despre importantă Episcopilor și a faptului că acolo unde ei se găsesc se află Biserica în plenitudinea ei. Deci vorbăria “sectanta” despre o Biserica “primitivă” și apoi preschimbată de Ierahi, se vădește vid informațional. În termeni istorici, ‘tehnici”, este un caz clar de anacronism, proiectarea unor realități dintr-o perioada istorică recentă în trecut. O greșeală a celor care sunt necunoscători ai istoriei și metodelor ei de aflare a adevărului. Încă mai mult diferite teorii despre “cauzele” apariției creștinismului se dovedesc la fel de false. Se spune că apariția creștinismului ar fi fost o reacție “ascetică” față de decăderea vremii respective. Este foarte adevărat că din primul moment Creștinismul a fost pentru decentă și respect pentru morală, dar nici un singur moment creștinismul nu a condamnat materia și lumea. Creștinismul voia să le restaureze în starea lor dintâi,nu să le elimine. Mai mult, a existat în acea vreme un atare curent, ”manicheismul”, care condamna materia că impură și căsătoria, ca formă de desfrânare. Ei bine exact creștinismul a fost cel care a respins cu vehementa asemenea aberații. Deci cei care pretind că ar fi fost creștinismul o reacție “ascetică” sunt contraziși de faptul istoric că exact creștinismul a respins cu mai mare vehemență acel “ascetism” maniheu de care pomeneam. La fel și în cazul “arianismului”, cel care tăgăduia co-eternitatea Fiului cu Tatăl. A fost Sf.Athanasius care a demonstrate că Dumnezeu, ”care este dragoste” nu putea să fie astfel de unul singur, trebuia că dragostea să fie împărtășită. În acest fel dogmă Sfintei Treimi din început a fost a Bisericii. Iar aici atingem un lucru esențial, învățătura Bisericii se sprijină pe dogme, adevăruri care nici nu pot și nici nu trebuie demonstrate, ele țin de Credință, care este nădejdea în cele nevăzute și dovada celor nevăzute. În acest subiect o extraordinar de subtilă și convingătoare argumentare a făcut G.K.Chesterton. El atrăgea atenția că învățătura despre Credință a fost dată Apostolilor sub forma; ”Îți voi da cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri. ”Folosirea termenului “cheie” are o enormă semnificație. O cheie nu poate fi subiect de discuție: ea sau deschide poarta,sau nu o deschide. Orice comentariu despre “cum și de ce ar trebui să fie altfel” este inutil. Dacă nu folosești cheia va trebui să folosești o rangă, sau o “gură de lup”. Cei care folosesc “rangă” și “gură de lup” sunt cei care se abat de la învățătură Ortodoxă, ereticii și “sectanții”. Care adaugă sau substrag fără noimă, fără să înțeleagă și fără să ia seama la consecințe. Acestea fiind spuse este bine sa ne amintim care sunt “izvoarele” învățăturii Ortodoxe. Sfânta Tradiție, canoanele, scrierile patristice, textele liturgice și icoanele au aceiași valoare. Toate acestea,nu luate separat ci în totalitatea lor organică și vie, dimpreună cu Sfânta Scriptură, exprimă adevărul despre Biserica Ortodoxă,Trupul mistic al lui Iisus, totalitatea credincioșilor vii și morți. Cu cele menționate câteva readuceri aminte pot fi iarăși de folos. Sfânta Tradiție este învățătura transmisă prin viu grai. Din ea, mai apoi,s-au alcătuit Scripturile.Sfânta Tradiție este viață Bisericii în Duhul Sfânt. Limpede spune Sfântul Pavel..’ țineți predaniile pe care le-ați învățat,fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (Tesalonicieni ÎI,2:15) și iarăși spune Apostolul Neamurilor..’credință este din auz” (Români,10:17). Deci Sfânta Scriptură poate fi asemuită cu rodul care crește din și în pomul stufos al Sfintei Tradiții..Din aceasta se poate vedea cat de neghioaba este teoria despre „sola Scriptura”; o falsa învățătura care efectiv distruge experiența creștină a doua mii de ani. În același chip trebuie înțeleasă și învățătura despre Sfintele Moaște și Sfintele Icoane. În primul rând atât Sfintele Icoane, cât și Sfintele Moaște nu sunt ÎNCHINATE, căci închinarea este datorată doar lui Dumnezeu, ele sunt CINSTITE și există o profundă motivație a acestei “cinstiri”. Moaștele sunt rămășițe pline de har din trupurile Sfinților. Sfinții au atins o înalta stăpânire duhovnicească a propriului trup și l-au îndumnezeit într-o așa măsură în timpul existenței pământești,încât această legătură continuă după moarte. Sfinții sunt prezenți în moaștele lor prin har. De aceea cinstirea moaștelor este necesară și ea ne asigura legătură neîntreruptă cu Sfinții. Asemenea icoanele sunt cinstite. Ele reprezintă chipurile Sfinților care au fost oameni ca și noi. Icoanele înfățișează și chipul Mânuitorului, căci după cum ni se spune, ”Cuvântul s-a făcut Trup”. Vechimea icoanelor este la fel de mare ca și a Bisericii. O icoană, nefăcută de mâna omeneasca a Mântuitorului, a fost dată regelui Agvar. Prima icoana a Maicii Domnului a fost făcută de către Sf.Apostol și Evanghelist Luca. Icoane picate se găsesc și în cele mai vechi Biserici, cele din catacombe. Cinstind icoana, ne adresăm rugăciune către cel pe care îl reprezintă. Iar rugăciune și legătură prin har fac că însăși icoană să devină “altceva”, să fie transfigurată. În această înțelegere vedem că “materia” icoanei, că și trupul Sfinților, sunt înduhvnicite, ridicate, ca materie, mai aproape de starea dintâi. Pentru acest respect desăvârșit arătat “materiei” se poate spune răspicat că de fapt învățătura Bisericii Ortodoxe este singura cu adevărat “materialistă”. Din toate cele arătate ar trebui să fie înțeles că Biserica și rânduielile ei au fost așezate de către Mântuitorul și apoi răspândite de către Apostolii Lui și urmășii lor, Episcopi și Preoți, până în ziua de azi. Cu mare grijă trebuie să ne ferim de cei care caută să aducă “invoații” și să promoveze învățături străine de Duhul Bisericii. Aceștia sunt lupi răpitori și cele mai primejdioase sunt acele erezii și “secte” care mimează și caută să se prezinte ca dreapta învățătură. Iar cel mai mare rău pe care îl fac aceste false învățături este ca ne separa de PREZENTA lui Dumnezeu. Sectele îi separa de Dumnezeu pe oameni fără cruțare. Ortodoxia îi unește pe credincioși cu Dumnezeu, care este prezent, acum și aici, în Taine. Cei care resping Tainele de fapt resping însăși Întruparea lui Dumnezeu.
Pentru cei care suntem Ortodocși este necesar să ne ținem de învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe fără șovăială, la bine și la rău. Trebuie să știm că doar Biserica Ortodoxă poate să ne mântuie. Nu vom fi mântuiți doar fiind “membrii” ai Bisericii Ortodoxe, ci doar în măsură în care vom urmă învățăturile Ei. Nu înseamnă că cei din afară nu se vor mântui. Aceasta se află sub Judecată lui Dumnezeu. Dar trebuie să știm că TOȚI cei care se vor mântui, într-un fel tainic sunt parte din Biserica. În vorbele Episcopului Kallistos Ware,”noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Dar dincolo de asta, sub nici o formă să nu schimbăm splendoarea împărătească a Ortodoxiei pentru paragina unor învățuri trunchiate și fără vlagă,inspirații periferice și negative care se vor risipi că un fum rău amagitor.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

28 februarie 2019

Ioana CONDURARU: Mai doresc

Mai doresc o primăvară
Cu o mare de rubine,
Când iubirile-nfioară
Și cântări sunt pe coline.
Mai doresc versul de dor,
În a serii, încântare,
Pe cărare la izvor,
Simțind gust suav de floare.
Mai dores o șoaptă lină
Spusă tainic și frumos
Când apare blânda luna
Și s-adorm pe câmp mănos.
Câte doruri nasc speranța
De-a gusta miru- nflorit,
Când răsare dimineața
Și zâmbești tu fericit!
Astă iarnă ne-a încolțit
Cu a dinților asprime,
Dar mai cred în dor popit
C-ai să vii iar lângă mine.
Mai doresc o primăvară
Și-o lăută fermecată,
Vorba care înfioară,
Dragostea adevărată.

———————————-

Ioana CONDURARU

26 februarie 2019