Ioan POPOIU: Am atins cu mâna o stea! Interviu cu Mariana GRIGORE

Ioan POPOIU: Aș vrea să ți mulțumesc din partea redacției LOGOS ȘI AGAPE, pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor acestui interviu!
Mariana, aș vrea pentru cititorii tăi să zugrăvești un autoportret spiritual al tău! Cine este MARIANA GRIGORE?!

Mariana GRIGORE: Si eu îți mulțumesc pentru onoarea de a mă invita sa iau loc pe scaunul dialogului cu mine.

Mariana Grigore este…Mariana Grigore. Destul de greu să mă definesc chiar și într-un tablou spiritual fără rame pentru că, nu vorbesc prea mult despre mine. Modestia, subiectivismul sau analiticul exagerat în raport cu propria persoană, pot cauza deformări ale imaginii din propria oglinda.
Ca să rezum, aș spune că sunt un om simplu în complexitate și complex în simplitate.

Ioan POPOIU: Mulțumesc. Propun, Mariana,  să ne întoarcem spre origini! Spune ceva despre familia ta, îndeosebi părinții, locul natal!

Mariana GRIGORE: Cred ca aș avea nevoie de încă o viață ca să vorbesc despre ei.
Am avut o relație afectivă puternică cu prietenul pe care l-am numit tată. Dar acum, după ce Dumnezeu a pus aripi și pe umerii mamei, înțeleg că iubirea pentru amândoi a cunoscut dintotdeauna semnul egal.

Ioan POPOIU:  Eternitatea s-a născut la sat, are dreptate Blaga?!

Mariana GRIGORE: Să nu strivim ,,corola de minuni a lumii” pentru că sub ea se ascunde ,,veșnicia” care ,,s-a născut la sat”. În acel loc, timpul are toată răbdarea, bunătatea, lumina, frumusețea sufletească, din lume.
Eu m-am născut într-o comună dâmbovițeană de lângă Târgoviște…și mă simt eternă.

Ioan POPOIU: Este copilăria un paradis pierdut?!

Mariana GRIGORE: Copilăria este un paradis veșnic în noi, nu se pierde ci se câștigă în fiecare clipă în care sufletul nu uită să râdă candid.

Ioan POPOIU: Ani de liceu…, ce ne poți spune despre acești ani, Mariana?

Mariana GRIGORE: Am urmat cursurile liceului economic din Târgoviște, secția contabilitate și nu m-am regăsit în această specializare.
Visam…mereu am fost o visătoare prin lumea cu prea multe lumi. Cărțile mi-au fost un prieten fidel.

Ioan POPOIU: Ai terminat liceul și ai urmat Dreptul! De ce Dreptul? Cum percepi perioada studenției?

Mariana GRIGORE: Îmi amintesc că în copilărie, eram în clasa a VI, am urmărit un film, se numea ,,Avocata”. Pledoaria susținută de eroina principală a filmului a avut un impact puternic asupra imaginației unui copil. Iar acel copil, a devenit persoana adultă care, de pe postul de consilier juridic pe aria litigii, pledează.

Ioan POPOIU: Suntem după facultate, dileme existențiale, asumarea unor răspunderi, unde începe viața reală?!

Mariana GRIGORE: Viața reală nu începe, ea există ca o continuitate a firii pe care uneori nu o conștientizăm. Dileme? ..am avut și am, le trăiesc și mă trăiesc. Așa cum am scris într-un poem, sunt doar un om.

Ioan POPOIU: Ce este maturitatea?

Mariana GRIGORE: Maturitatea? …este imaturitatea care ne face să credem că suntem filosofi.
Nu o să spun că este o etapa în care am umplut cu experiență,  geamantanul vieții, deși, respect această teorie. Maturitatea, în viziunea mea, nu are vârstă. Doar noi, oamenii, o măsurăm în ani.

Ioan POPOIU: Să pășim pe teritoriul literaturii! Există un univers al literaturii?

Mariana GRIGORE: În adolescență, pornind de la premisa greșită ca dețin secretul dragostei de înțelepciune pentru că luasem un premiu la olimpiada națională de filosofie, am încercat să citesc operele lui Franz Kafka. Dezamăgirea a fost mare, nu îl înțelegeam în acel moment.
Am continuat cu Stendhal, Dostoievski, Augustin Buzura, Păunescu și Nichita Stănescu. Citeam orice îmi crea emoție în acel moment, chiar și Rodica Ojog-Brașoveanu.

Ioan POPOIU:. De ce trebuie să citim cărți?!

Mariana GRIGORE: Cărțile sunt realitate și vis, alb și toamnă, dor și sărbătoare, tăcerea din spatele cuvintelor. Cărțile sunt pagini care se rescriu apoi în noi. Întrebarea ar fi, ce suntem noi fără cărți ?

Ioan POPOIU: Ajungem astfel și pe tărâmul poeziei…Cum ți se pare începutul ILIADEI: „Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe Ahil Peleianul”! Mai este actual HOMER?!

Mariana GRIGORE: O evocare a muzelor întru desăvârșirea creației.
Poemele istorice vor fi mereu tributare istoriei pentru că fiecare timp are Troia sa și lupta pentru ea.
Homer? Nici acum nu se cunoaște semnificația exacta a numelui său. Oscilând între orb, războinic și poet. Eu mă opresc la poetul care se bucură de veșnicie și muza lui nemuritoare,  sursă pentru poezie.

Ioan POPOIU: Eminescu îl evoca pe Shakespeare, din care citea cu voluptate! Cum îl percepi pe marele elisabetan?!

Mariana GRIGORE: Ca pe un mare spirit al literaturii universale, așa cum este și Mihai Eminescu. Clasic, romantic dar în același timp extrem de actual.

Ioan POPOIU: Și HAMLET?!

Mariana GRIGORE: Doar un Prinț de Danemarca Hamlet ne poate răspunde la această întrebare, în deplinătatea cunoașterii hamletienei opere.
Așteptăm răspunsul, atât eu cât și cititorii.

Ioan POPOIU: De la Renaștere ajungem la Romantism! Deviza romanticilor era „Furtună și Avânt”! Ce este romantismul ?

Mariana GRIGORE: Trăire. Așa cum trăim, așa iubim

Ioan POPOIU: Putem trăi fără romantism?!

Mariana GRIGORE: Eu aș spune că nu poți să trăiești fără să respiri său să visezi. Am definit fără să știu, romantismul

Ioan POPOIU: Cum te raportezi la poezia modernă? Baudelaire, Rimbaud, Lautreamont?!

Mariana GRIGORE: Invocându-l pe Dumnezeu pentru a mă accepta în lut însuflețit …ținând în palmă florile răului dar, stând la masa amestecului dintre conștiința de sine și resemnarea metaforizată de Rimbaud.

Ioan POPOIU: Unde situezi poezia română, de la Alecsandri și Eminescu la Arghezi și Blaga, mai sunt acești poeți un model ?!

Mariana GRIGORE: Fiecare muză are poetul său. Și fiecare poet, pagina sa de Univers

Ioan POPOIU: MARIANA, când ai început să scrii POEZIE?!

Mariana GRIGORE: Daca a scrie este sinonim cu a publica, din anul 2017…
Scriu de când mă știu, fără a lăsa trăirea tribut cuvântului

Ioan POPOIU: Există o definiție a poeziei?!

Mariana GRIGORE: Poezia este sufletul așa cum explorează sau sedimentează fiecare emoție. Poezia este viața cu fluturi pe aripi sau căderi în golul pasului șchiopătat al toamnelor bacoviene.

Ioan POPOIU: În 2017, ai debutat cu volumul TABLETE PENTRU SUFLET CALD! Cum a fost receptat de public? Care este mesajul pe care-l transmiți? Cum a fost receptat?

Mariana GRIGORE: Doar publicul poate să răspundă la această întrebare. Percepția mea subiectivă ar spune că e minunat că mi-am învins teama de a publica și am atins cu mâna o stea. Mesajul este divinitatea cuvântului iubire

Ioan POPOIU: Vorbești mult despre iubire în poemele (tabletele) tale! Cum vezi iubirea?

Mariana GRIGORE: O sa-ți răspund cu un vers din poema ,,Definiție!?…Ce e iubirea, Mă întreb în acest amalgam de sensuri, de paradigme…Ce e iubirea!?…Iubire. Așa o văd, ca pe o absență a definiției.

Ioan POPOIU: Spui, la un moment dat, „iubirea are mii de fațete”! Te rog să insiști puțin!

Mariana GRIGORE: Noi, oamenii, trăim intens fiecare emoție și acționăm în consecința acelei emoții. Iubirea este o trăire multiplă care se îmbracă în suflet sau se dezbracă de noi. Poate fi o grima care, însă, așteaptă o scenă deschisă de dumnezeire. Să nu uităm să iubim crezând în ,,carpe diem quam minimum credula postero”.

Ioan POPOIU: Iubirea, în poezia ta, este elevată, are o dimensiune spirituală, nu este niciodată intimă! Cum comentezi ?

Mariana GRIGORE: Are o doză mare de intimitate pentru ca dezgolește sufletul, îl expune și de multe ori îl lasă fără apărare în fața cuvintelor rostogolite de pe muntele indignității.
Dimensiune spirituală?…poate gnoseologie și cosmogonie într-o introspecție a fierberii interioare

Ioan POPOIU: Spui într-un poem: „Îmi simt uneori inima ca pe un tablou neterminat”,,,
Te rog să comentezi

Mariana GRIGORE: Mi-am imaginat trăirea unui pictor în fața șevaletului care fuge ca o morgană din fața culorii. Așa se simte și sufletul când nu își împlinește unica menire…dar visează rostind în ecou: Amor meus amplior quam verba est „

Ioan POPOIU: La sfârșitul lui 2018, a apărut al doilea volum al tău, IUBIRE…LA RĂSCRUCE DE TRĂIRI! Este dedicat mamei tale, după plecarea ei. Ce aduce nou volumul în poezia ta, Mariana?!

Mariana GRIGORE: Este noutate din punct de vedere al genului literar. Poezie, care precede poemului în proză din cartea de debut.
Această carte este icoana sufletului meu. Când Dumnezeu i-a dat haină divină mamei, cartea se afla la tipar. De acolo a ieșit cu aripi pe umeri și lacrimi pe suflet.

Ioan POPOIU: În Prefață, Elena Volcinschi vorbește despre poeta MARIANA GRIGORE ca despre o „minune a condeiului „! Cum comentezi ?!

Mariana GRIGORE: Doar condeiul sufletului și ars poetica versului domniei sale pot să comenteze.

Ioan POPOIU: Te exprimi într-un poem: „Mă gândesc uneori să dau scrisului tăcerea cuvântului „! Te rog, Mariana, să ne dai mai multe amănunte!

Mariana GRIGORE: Este o invitație la reflecție și nu la reflexie. Și o reacție umană la criticile distructive care tindeau uneori să-mi   îngroapă trăirea în mocirla mărgăritarelor.

Ioan POPOIU: Un alt poem se intitulează metaforic, SIMFONIA IUBIRII ! Mă gândesc că poezia ta alcătuiește o singură simfonie! Cum comentezi, Mariana?!

Mariana GRIGORE: Poezia mea este trăire in esența cuvântului…alb, bucurie, vortex, oază, periplu sau tristețe statică…trăiesc în cuvânt și îi respir porii din silabe.
Toate aceste sentimente se regăsesc în simfonia inimii.
Acest poem este dedicat ei.

Ioan POPOIU: Titlurile poemelor sunt expresive, metaforice, ANAMNEZA…, FLAMENCO, INGER MURIND, ALAE JACTA EST!, PICTOGRAMA ALEGORICĂ, ACRONIM PENTRU IUBIRE, TOAMNĂ DIN FRUNZE DE GÂND etc. Cum comentezi?!

Mariana GRIGORE: Poți comenta tu?…Eu le-am trăit,  scriind…

Ioan POPOIU: Ce ne poți spune, în final, despre poezia ta, despre tine, proiecte, vise, viziuni…Te rog, MARIANA?

Mariana GRIGORE: Despre mine?…că sunt…
Poezia?…este un sunt în mine trăire
Proiecte?…să fiu…mereu iubire în pagini de trăire.

Ioan POPOIU: În încheierea interviului, aș vrea să-ți mulțumesc încă o dată din partea cititorilor tăi, care prețuiesc poezia ta, așteptând următoarea carte! Eu, ca autor al interviului, am o speranță și o dorință pe care o adresez poetei și prietenei Mariana Grigore: aștept ca, într-o zi, sa-mi adreseze la rândul ei întrebări, într-un alt interviu! Toată viața noastră este alcătuită din întrebări și răspunsuri! Mulțumesc încă o dată, distinsă poetă MARIANA GRIGORE!

Mariana GRIGORE: Mulțumesc pentru că ai permis iubirii să plutească pe cer de trăire, visând că cel puțin în cadrul acestui interviu, a fost aripă.

Ioan POPOIU: Mariana Grigore ,,a atins cu mâna o stea!“

––––––––––––––-

A consemnat,

Ioan POPOIU

1 martie 2019

Monah IUSTIN T.: Ziua care ne scapă…

Ziua care ne scapă…

 

Am părut că ştim
de ce ne-am trezit
până ne-a îmbrăţişat sensul, dimineaţa,
şi n-am mai înţeles nimic.

Ne-a găsit ziua
mergând, râzând, oprindu-ne
către umeri, către mâini şi feţe,
şi parcă nu era un loc anume
şi nu se făcuse vremea
nu făcuse nimeni vreme…

Şi-am luat neînţelesurile acasă
ca o sacoşă de cumpărături,
le-am dat la copii şi la părinţi.
Ia şi tu unul…! şi tu unul…!
Ca să pricepi, dragă,
ce n-am priceput eu.

Şi cine, atunci,
ne-a umplut de sensuri, de fericiri
scăpate de noi…
găsite de alţii?

O, de n-am pricepe!
Căci nu-i nimic
că existenţa-mi scapă
dacă tu o prinzi…

***

Poate că o zi adevărată, o zi fericită din viaţă noastră, e acea zi trăită fără motiv, cu un sens care ne scapă… Cu tot cu îndeletnicirile zilnice, printre ele.

Totul e să ne „dăm seama” că ne scapă.

Căci Dumnezeu trebuie să fi ascuns sensul zilelor şi existenţei noastre în afară noastră, în toţi ceilalţi oameni şi lucruri din Creaţie. Fiindcă noi înşine nu pricepem. Ce-ar fi să existăm pur şi simplu pentru acest „motiv”?

O zi de 1 Martie frumoasă, fără s-o pricepem!

————————————————-

Monah IUSTIN  T.,

1 Martie 2019

Lilia MANOLE: Două flori imaculate

DOUĂ FLORI IMACULATE

 

Alb cu roșu-ngemănate,
Două flori imaculate,
Mă trezesc din somn de moarte-
Două flori, două surate-
Două vise parfumate.
Una albă ca lumina,
Alta roșie ca inima.
Eu la piept le-nfig cu acul,
Ca și floarea, ca și macul.

Ca și-n inima le- nfig,
Ca lumina se despic-

Două …vieți îngemănate,
Două lacrimi neuitate.
Primăverii dau fior,
Dezbrăcându-ne ușor-
De tot răul, de păcate,
De-ntuneric, nedreptate,

Toți își prind la piept în zori
Mândra floare mărțișor-
Unii altora își leagă,
Pentru încă o viață dragă,-
Fiori dulci de primăvară,
Lacrimi cat bobul de vara,
Candele cât două stele,
Din inima, să ia durerea.

Pomii înfloriți apoi,
Din aceste flori, cu noi,
Să ne nască, să ne crească,
Inima să ne-o păzească,
Mugurii să ne înflorească,
Dumnezeu să ne iubească.

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

1 Martie 2019

ZAMFIR ANGHEL DAN: Zvon de muguri

ZVON DE MUGURI

 

La mulți ani de ziua florilor! Femeia, floarea viului !

Dorm semințele la adăpostul ogoarelor
visându-se holde pline de rod.

Lebede polare
îsi sacrifică zborul în depărtări seculare.

Din rădăcini izvoarele urcă
în seva anotimpurilor.

Vin păsări cu aripi săgeată
în zbor aducând primenirea.

La tâmpla sufletului îmi cresc boboci de zâmbet.
Azi, de ziua florilor,
adâncurile mi se desțelenesc
cu zvonuri de muguri
colorându-mi imaginația în verdele renașterii.

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

1 Martie 2019

Anna-Nora ROTARU: Un gând, un vis?

UN GÂND, UN VIS ?

 

Ninge… ninge vijelios în amorțită noapte…
Fulgii, ca roiuri de fluturi din ceruri se desprind…
Se aștern pe gândurile reci, pe-nghețate șoapte,
Pe buzele-mi livide și pe visele-mi răscoapte,
La vremea înnoptării, când felinarele se-aprind,
Mă uit… priveliști să cuprind…

E-așa pustiu pe stradă, geme a singurătate…
Auzi doar crivățul cum șerpuiește-ntre copaci…
Țipenie de om nu-i, nici măcar vreo vietate,
Mormane de zăpadă se-adună, frământate,
Doar pașii-mi scârție, împleticindu-se buimaci,
Că, n-au nici țintă, nici cârmaci…

Doar eu mai sunt, de braț cu sufletu-mi pelerin,
Vagabond împrăștiind în jur, calzi, aburii suflării…
Încotro s-o iau, nu știu, se duc pașii clandestin,
Mi-i mintea amorțită, chiar și gândul mi-i străin,
Îmi fac drum printre nămeți, în neștirea căutării,
Pierdută-n mreaja cugetării…

Ninge… ninge necurmat prin nesfârșitele tăceri…
Prin orasu-ncremenit, ninsoarea-i nestăvilită…
Nu știu dacă-nainte merg, înapoi sau nicăieri,
Îmbrăcate-n promoroacă-s simțirile de azi și ieri,
Neștiind ce-a mai rămas, din viața-mi mototolită:
Un gând, un vis ? O patimă zdrelită…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

28 februarie 2019

Anatol COVALI: Încă mai cred

Încă mai cred

 

Încă mai cred, mai cred că dacă
nu mă voi îndoi defel,
n-o să mai fie promoroacă
în niciun vis, în niciun ţel.

Încă mai cred că pot să stărui
ştiind că sunt de neînfrânt,
un alt destin singur să-mi dărui
şi-n el să fie doar avânt.

Încă mai cred c-am s-ating piscuri
pe care nimeni n-a urcat,
sfidând pericole şi riscuri
ce viaţa mi-au terorizat.

Încă mai cred că prin credinţă
de neclintit şi de nestins
în viaţă totu-i cu putinţă
şi nu poţi fi nicicând învins.

————————————–

Anatol COVALI

București

28 februarie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: O pasăre învinsă de zbor

O pasăre învinsă de zbor

 

Nu eu sunt noaptea declarată sublimă, nici bolnavă,
sunt țipătul care prevestește furtuna,
cuprinsul în care zace tăcerea cuvintelor,
parașuta care nu se deschide
și la urma urmei sunt umbrela de ploaie a doamnei
ce pășește pe tocuri printre băltoace
model grăbit spre atelierul pictorului
cu nervii puși pe șevalet.

Răzvrătit pe culoarea surâsului sub cearcăne,
îndrăgostit de tușele groase și leneșe.

Aștept imaginea plină și confuză sub umbre,
o pasăre învinsă de zbor
până la țărm,
unde mările-n spume hăituite de fugă
îmbracă sublimul în teamă și neliniște
pe care numai soarele ce completează tabloul
îl așază deasupra de închipuire.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

28 februarie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Mărțișor

Mărțișor

 

Mărțișor cu ochi de lună,
Cu fir alb de bumbăcel,
Roșu sânge de lumină
Împletit in chip și fel

Stă pe pieptul de regină,
Prins cu un sărut furat,
Are-n mijloc o retină
Și zâmbește cu ,,păcat”…

Că iubirea cea lumească
Stă in albe primăveri
Asteptând să o găsească
Tinerii de azi sau…ieri!

Unde nu-i găsește vina,
Timpul ce-i tăcut, tiran,
Între zori vine Lumina
Peste nopți pierdute-n van

Și apune peste noapte,
Ca un soare de uitat,
Rămânând ca-n multe șoapte
Să-ți trăiesti ce n-ai visat

Împletind fire de ață
Într-un mărțișor de dor,
Vrei să-l prinzi la mândra hoață…
La rever c-un ochi de nor!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

1 Martie 2019

Emma POENARIU SERAFIN: 1 Martie

Primăveri devreme

 

Vreau să repictez în verde, primăvara-n ochii tăi
Cu penelul să torc fluturi, flori pe pomi în zurgălăi
Să te scriu zâna naturii, din troiene-n zori trezită
Fir de ghiocel sihastru prin zăpada grea, tivită.

Peste liniștea din mine verdele iar se avântă
Ziua prinde de-a se-ntinde pe lumină noastră sfântă
Soarele cât roata morii , peste ceruri ne stăbate
Admirăm inflorescența, inflorite-s toate, toate!

Pe o creangă de sulfină, un cuc plânge cuca lui
Ce-i plecată-n flori străine încercând de-a scoate pui
Vişinul din fata casei doarme-n rochii de mireasă
Eu cu primăvara-n mine, nu mai pot să intru-n casă.

Noaptea-mi calcă rău pe urme , ajungând încet, încet
Să îmi tulbure tabloul ce-l aștept din timp ascet
Stelele pe cerul nopții, de zici că le-apucă frica
Eu cu primăvara-n vine, aștept ziua…şi nimica !

Floarea peste pomi se creşte ca acum si–ntotdeauna
Soarele, trage cu ochiul, după el, zâmbește luna
Stai căzută-n contemplare, nu mai vrei să te ridici
Arunci gerul peste timpuri, ca și miile de frici.

Depărtările iubirii urcă-n gând și se desfac
Cum stau ghemuite-n lujeri florile de liliac,
Eu cu pana mea bătrână nu mai vreau să scriu poeme
Strâng în mine clorofila primaverilor devreme.

 

1 Martie

 

A ieșit un ghiocel, singur ca un schivnic
Trupul verde și subțire, Doamne ce-l mai doare
Apele vor să-l înece că-i din Valea Mare,
El, se creşte spre Lumină, gerului potrivnic.

Din omăt un ghiocel vrea să-si fac-o casă
Cu pereți grei din zăpadă, pentru el palat,
Și se-acoperâ cu neaua albă-n cer curat,
Doar când prinde-un strop de soare din căsuță iasă.

Și privește ghiocelul iarna lui bătrână
Este mic, neascultător, tare certăreț,
Vă plăti neascultarea, toate au un preț,
Şi-o să-l prindă noaptea aspră cu gerul de mână.

Deodată vântul sună de se pierde-n noapte
Frigul pare că-l cuprinde să îl strângă iar,
Este Martie, vai bine-i , unu-n calendar
Vă las ghiocelul vouă și-un sarut, ori şapte ?

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

1 Martie 2019

Imagine internet

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Încă visez

Încă visez

 

Pe nisipul ce respiră paşii mei împleticiţi
Vântul ţese ceaţa densă în covoare de cristal
Cade în păcat răcoarea suduind zori rătăciţi
Frigul îmi pătrunde-n gânduri ca o lamă de pumnal.

Noaptea s-a mutat în ceruri însoţită de mister
Ziua încă doarme-n neguri fără umbre fără nori,
Soarele e ca o minge, prinsă-n coarne de caier,
Eu mă plimb fără de vină prin tăcerea din vâltori.

Mă îndrept spre oare-(unde?), cu alai de val spumos,
Ca să prind un oare-(cine?), dintr-un glas de oare-(ce?),
Printre pietre îngheţate parcă sunt un eschimos
Ce-a îeşit încet din iglu ca prin zori s-adulme-(ce?).

Doar în gânduri mai am soare, într-un răsărit apus
Când purtam surâs pe gene şi clipeai a nefiresc,
Când tu îmi erai regină, iară eu un biet supus
Ce fura pete din lună pentru-n simplu ,,te iubesc”!

A plecat vremea aceea în caleşti trase de cai
Scrinu-i plin cu vechi silabe desuete-n timpul azi,
Ceaţa îmi inundă viaţa ca pe câmp pâlcuri de scai…
Încă te aştept iubire, te visez şi ştiu că arzi.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

28 februarie 2019