Și… iată că, la toate situațiile precare la care a fost supusă o lume întreagă în ultimii 10 ani, la criza economică mondială, pe care unii o numesc, al 3-lea Război Mondial, cel Economic, nesângeros, dar cu aceleași efecte ca precedentele, având aceleași numeroase victime global, se adaugă în ultimele luni, un alt tip nou de război, unul pervers,ascuns, care lovește pe la spate, așa numitul Război Biologic, până acum acesta atingând și depășind chiar victimele celor 2 Războaie Mondiale, după cum se spune! Toate aceste războaie au un singur scop: scăderea globală a numărului de viețuitori pe-acest pământ, mai-marii lumii socotind c-ar trebui din cei 7 miliarde de locuitori, 50% să dispară, indiferent de mijloace, nemaiexistând surse naturale de hrănire a populației și nu numai.

De-a lungul timpului au existat mari epidemii, care au măcinat omenirea. Pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919 a omorât aproximativ 50 de milioane de persoane. A început în ianuarie şi februarie în SUA ca prim val, când mai mulţi oameni au murit manifestând simptome precum dureri de cap, dificultăţi respiratorii, tuse şi febră. Câteva luni mai târziu, în luna mai, pacienţii din Franţa, Belgia şi Germania au început să prezinte simptome asemănătoare. A fost una dintre cele mai devastatoare pandemii din istorie, aşa-numita Gripă Spaniolă, „Mama tuturor pandemiilor”, un punct de referinţă extrem de important pentru istoricii care caută să pună în perspectivă situaţia actuală.

Al doilea val de infecţii, mult mai mortal decât primul, a coincis în Spania cu relaxarea restricţiilor de circulaţie. Astfel, iarna a fost martora unui număr tot mai mare de focare de infecţie, sfârşitul pandemiei având loc în 1920, când societatea a reuşit să dezvolte aşa-numita „imunitate de turmă”. Ea nu a dispărut complet niciodată, „au fost găsite urme ale aceluiaşi virus în alţi viruşi gripali. „Gripa spaniolă a continuat să apară, să sufere mutaţii şi să dobândească materialul genetic al altor viruşi” spune Dr. Benito Almirante, şeful unităţii de boli infecţioase din cadrul spitalului Vall d’Hebron din Barcelona.  Încă din trecut s-au studiat consecințele epidemiilor cu infecții ce-au afectat aparatul respirator și care au produs tulburări de natură neuropsihiatrică.

O altă pandemie a fost în noembrie 2002, numită SARS-CoV (Sindrom Acur Respirator Sever) provocat de un alt coronovirus, izbucnit în China, cu 8098 de infestări și 774 decedati in 26 de țări, până în iulie 2003. Și în acest caz, studiile au arătat, ca bolnavii au prezentat atât in stadiul incipient cât și pe perioada fazei acute și-n convalesceță simptome de psihoză exprimate prin halucinatii și delir, stres, dispnee, fobie de moarte, simptome de autoizolare și melancolie, tulburări de somn, idei fixe de sinucidere, demență ș.a.

În septembrie 2012 un alt virus MERS-CoV se declanșează în statele arabe ce ține până în 2019 semnalându-se 2494 de cazuri depistate, 858 decedati in 27 de țări, cu manifestări psihice și-aici, cu dispnee și stres.

Și iată că ajungem în perioada de azi, la epidemia SARS-CoV2 sau COVID-19, o bombă virotică ce-a explodat, unii zic din laboratoarele de experimentări din Wuhan-China, de la lilieci transmisă, furnicari, piețile chinezești de desfacere a cărnurilor diverselor animale, câini, pisici și-n general a tot ce au picioare și zboară… alții de la laboratoarele virusologice din Canada, teorii conspiratorii, adevărate sau nu, cert fiind că s-a răspândit cu o viteză uimitoare în întreaga lume, numere extrem de mari de infestări, de decedati, în continuă creștere (se presupune!), o adevărată criză demografică!

Nu mă voi referi la simptomatologie, aceasta fiind cunoscută, mulți simțindu-le personal, dar voi rămâne la sănătatea psihică a pacienților încercați de boală: stres, melancolie, fobie de moarte iminentă, atât personală cât și pentru persoanele iubite din familie, neîncredere, dezamăgire, sentiment de rușine din cauza stigmatizării, de vinovăție și neputință de-a ajuta familia, sentiment ce privește și cadrele medicale suferind și ele de un stres post traumatic fiind implicați direct în lupta împotriva epidemiei și-a lipsei mijloacelor eficiente de combatere. La toate acestea s-au adăugat măsurile preventive luate, care au de-a face cu limitarea LIBERTĂȚII oamenilor prin obligația de-a se purta mască permanent, de constângere a libertății de mișcare, de-a rămâne în carantină cu săptămânile, de-a ramâne izolat de persoanele din familie pentru a evita infestarea proprie sau a celorlalți membri ai lui, la care, firește, se adaugă încetarea exercitării îndeletniciror avute, pierderea locurilor de muncă, lipsurile economice și neputința de-a face față obligațiilor curente care pun în pericol existența membrilor familiei. Cum este firesc, stresul și agonia aceasta din ce în ce mai mare, produc mari tulburări atât a sănătății somatice cât și celei psihice ale populației, ce pot avea de multe ori urmări nefaste, ajungându-se deseori chiar la sinucideri.

Astăzi, numerele infestarilor, cum suntem informați, este în ascendență vertiginoasă, fapt ce ne mărește neliniștea, la care se adaugă lipsa de încredere a ceea ce ni se prezintă, nesperanța în ziua de mâine, neputița și durerea pentru cei pierduți. V-ați întrebat, cei ce încă nu ați trecut de pragul bolii până acum, ce poate simți un om care intră la terapie intensivă știind că poate nu va mai ieși în viață ? Putem să ne închipuim când ușa se închide în urma lui, ca un zid ce se interpune între viață și moarte, între familia lui ce-l îmbrățișează pentru ultima dată, neștiind dacă-l vor mai prelua în viață sau, doar de-l vor conduce repede pe ultimul drum și asta cu restricții, neputând nici măcar să-l vadă ? Ce poate simți omul, mai tânăr sau bătrân, ce ultime gânduri își poate face inainte de-a fi întubat, singur, pentru zile, săptămâni, fără a vedea pe cei dragi, fără a-i avea alături să-i atungă mâna pentru ai da puțină căldură sufletească, puțin curaj ? Singur va trece în nirvana lui fără să știe dacă se va mai trezi, cu un ultim gand că poate D-zeu îl va înapoia celor dragi ! Câtă încărcătura emoțională, câtă durere îți sugrumă gâtul, numai la auzul și gândul cititorule, pentru că toți în final putem trece peste acest prag ! Cât de mult m-a emoționat, până la durere sufletească vazând la știri un bătrânel de 89 de ani, care și-a pus scaunelul in fața ferestrei unde soția lui agonia în brațele morții cântându-i ore intregi la acordeon, ca să-i arate că el este acolo, alături de ea, până la ultima suflare…

Stresul, agonia, teama, oboseala somatică și psihica, fobia, tulburările de somn și insomnia, deseori sentimentul de vinovăție, sentimentul neputinței din cauza salvării pacienților prin lipsa mijloacelor eficace de combatere ale bolii se manifestă și-n rândul cadrelor medicale ce-ajung la pragul de saturație psihică și somatică, ei inșiși, putând manifesta grade de melancolie ce, nu de puține ori, au condus la sinucidere. Trăim vremuri grele, de neînchipuit de la începutul anului, teama, confuzia, bombardamentul produs de Mass Media prin toate mijloacele, teoriile de conspirație ( adevărate sau nu ), strictețea măsurilor ce se iau, (de bine sau de rău, nu voi analiza aici, referindu-mă doar la tulburările psihice ), îngrădirea omului prin măsuri exigente, limitarea libertăților, lipsa de mișcare și exercitare a funcțiilor sale, carantina îndelungată, grijile pentru ziua de mâine, prin pierderea locurilor de muncă, micșorarea bugetului si imposibilitatea de-a face față cerințelor ce continuă să-l sugrume, ii produc stări de deznădejde, de disperare, ce-i pot produce alte serii de boli, îî pot croniciza pe-altele, rămase pe ultimul plan… Vedem multe persoane în vârstă cu depresie, chiar copii mici și adolescenți cu anxietate severă și tulburări de comportament, persoane cu afecțiuni severe asupra cărora, dacă s-ar fi intervenit în timp util, ar fi putut fi vindecate. Observăm dezamăgirea și lipsa de cooperare la anumite vârste, renunțarea la existență, isterie și agresivitate cauzate de teama de infecție. Aproximativ unu din cinci oameni care au avut Covid-19 este diagnosticat ulterior cu tulburări psihice, cu sechele de pe urma bolii, confuzii, tulburări de gust, miros, chiar și de auz până la asurzire, atonie și indiferență după cum au aratat rezultatele unui studiu la Oxford, potrivit cu The Guardian. Și firește, groaza continuă, că alte pandemii ne vor aștepta în viitor, chiar acum citind că, cercetătorii de la Centrul SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au descoperit că un virus, provenit de la șobolani, rar întâlnit de-obicei ,se transmite acum de la om la om în Bolivia. Acesta aparține unei familii de viruși care pot provoca febră hemoragică, precum Ebola, transmite The Guardian.

Ajungem aici la singurul mod de salvare considerat… MASCA ! O omenire-ntreagă ține lipit pe față mijocul ce pare a fi ca sigurul mijloc de salvare deocamdată, lăsându-i, pe cât posibil, o portiță de evadare din cercul vicios ce-a îngrădit-o. MASCA, fie cea medicală, modestă, fie ea de culori cât mai ochioase, modele lansate de Casele de Modă, simple sau cu ștrasuri, servită ca un accesoriu de modă și nu ca „botniță ” precum i se zice… Părinții sunt obligați, pe proprie răspundere să-și invețe copii mici s-o accepte, prin fel de fel de tertipuri, pentru a o purta la școală, pe drum, la joacă, oriunde… Aceasta greu este acceptată de copii, în special de grădiniță, sufocându-se cu ea, neputând respira și vorbi cu ușurință, fiind controversată de unii, cănd au apărut cazuri mortale, anunțându-se prin Mass Media decesul recent la doi copii de 13 ani intr-o lună, prin asfixiere cu bioxid de carbon – două cazuri demonstrate juridic, căci nu au avut alte patologii, conform necropsiilor! Mulți medici au raportat faptul că mulți copii au dureri de cap, nu se pot concentra, au amețeli etc., dar și oamenii cu anumite patologii, vârstnicii prezintă aceeași simptomatologie, cu probleme respiratorii, dispnee la vorbit, mers și efort. Din păcate, pâna la găsirea vaccinului ( când și dacă ?? )sau a unei medicații specifice pe scară largă, MASCA este considerată a fi unica salvare pe care-o deține la ora actuală lumea științifică, cu toate cercetările făcute până acum, aceeași istorică mască folosită încă din 1917-1918 pe timp de Gripă Spaniolă. De-atunci, nimic se pare că nu s-a prevăzut mai eficient, deși încă de-atunci și până azi, virusologii se jucau cu virusurile, care mai de care să formeze în laboratoare HIPERVIRUSUL, acela ce va fi de neatins… din ce motiv oare ? La ce să ajute producerea unui astfel de hipervirus? Cu ce să poată ajuta omenirea și-n ce anume fel ? Și, curios, când s-au produs acele tulpini de coșmar, adevărate bombe biologice, nu s-a cercetat și posibilitatea concomitentă de-al neutraliza, în caz că , incidental sau… voit ar putea fi eliberat ?

Deci, vrând-nevrând, MASCA a intrat în viața noastra cotidiană, ca un accesoriu permanent și trebuie să ne obișnuim cu ea, poate mult timp încă, fiindu-ne singura armă împotriva Covidului și-ale altor virusuri sau mutații de virusuri, fiind socotită singura șansă de salvare! Dar, bineințeles, ceva-ți oferă și ceva îți ia ! Implicit, apar reacțiile adverse, diferite probleme, atât somatice cât și psihice, afective, tulburări de comportament, împiedicându-ne capacitatea de a ne exprima liber și de a percepe expresiile faciale prin împărțirea acesteia într-o jumătate vizibilă superioară și-o jumătate inferioară, invizibilă, ascunsă și vă veți spune probabil „ și, ce-i cu asta ”? Și totuși, masca împiedică semnificativ capacitatea noastră de a interpreta reacțiile, emoțiile ce se bazează pe expresia feței întărindu-ne percepția asupra emoțiilor negative produse de încruntare. Deși necesară, deși obligatorie, constatăm că ne afectează interacțiunile sociale și capacitatea de înțelegere și interpretare, expresiile feței fiind modul cu care comunicăm, exprimăm și percepem emoțiile celor din jur. Prin expresiile  faciale comunicăm de mii de ani și, azi, MASCA devine un obstacol între noi. Blocând jumătatea inferioară a feței, nu mai putem percepe emoțiile pozitive ale celuilalt, cum ar fi fericirea xprimată prin zâmbet, ce nu-l putem prevede sub mască, aceasta diminuându-i efectul, punându-l chiar la îndoială. Paul Ekman a efectuat o serie de experimente în întreaga lume la începutul anilor 1970, susținând că există șase expresii faciale ale emoției: surpriză, frică, dezgust, furie, fericire și tristețe. În timp ce descoperirile sale au arătat că citirea ochilor oferă cele mai multe informații despre o expresie emoțională, cu toate acestea, gura este de asemenea foarte informativă și ajută la distincția între mai multe emoții, cum ar fi frica și surpriza, tristețea și dezgustul. Purtarea măștii face mai dificilă depistarea emoțiilor în mare parte, deoarece ascunde gura. Detectarea zâmbetului este inhibată pentru că nu mai poți depista mișcarea buzelor. Emoții precum surpriza sau dezgustul care utilizează gura pot fi confundate cu emoții puternic negative, cum ar fi furia sau tristețea, iar un zâmbet poate părea diminuat sau mai puțin autentic atunci când dinții și buzele sunt acoperite. Prin purtarea măștii este compromisă deci interpretarea emoțiilor, ceea ce face dificilă transmiterea sentimentelor și reciprocitatea, ba chiar și inerpretarea greșită, lucru ce poate duce la distanțarea între oameni. Recunoașterea și răspunsul la percepțiile emoționale este necesară interacțiunii sociale, ajutând indivizii să comunice corect între ei. Când aceste stări emoționale sunt inhibate de bariere fizice, cum sunt măștile, capacitatea noastră de a comunica eficient între noi este drastic limitată și rămânem în primul rând cu percepția emoțiilor negative (încruntarea).

                 Continue reading „Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: PANDEMIA COVID-19, DICTATURA MĂȘTII, NECESITATE ȘI EFECTE PSIHOLOGICE” →