Veronica BALAJ: DRUM DE MAGIE – POEZIA

Silvia C. NEGRU

Harpa de  piatră/The stone harp

(Traducere  Olimpia Sârb)

Editura  Eurobit,Timișoara, 2020

„Când picură viața, grădinile cântă” (Pag. 222)

După un număr remarcabil de volume, versuri, eseuri, biografii, proză scurtă, dramaturgie, Silvia C. Negru, membră UARF și la Societatea Enciclopedică Banatul, așa cum rezultă și din Fișa de autor, de la finele cărții în discuție, „Harpa de piatră”/”The stone harp”, intervine în spațiul literar cu noi pagini care întregesc frumos profilul său  de scriitoare. Debutând la prestigioasa editură Facla din Timișoara, în 1985, cu volumul „Carnavalul  florilor”, și fiind bine primită de confrații întru scris, {numim doar  paginile de  întâmpinare semnate de poetul vremii, Damian Ureche sau Aurel Turcuș}, Silvia C. Negru a străbătut un drum al creației literare fără sincope. De câte ori avem de-a face cu o asemenea  implicare știm că este vorba de răspunsul dat la trăirile interioare. Se adaugă totdeauna, perseverența înrudită cu truda și pasiunea.

Deși s-au adunat sub același nume, de-a lungul vremii, volume cu trimitere la mai toate genurile literare, deși a fost prezentă cu articole  în diferite reviste sau la conferințe, ori activități culturale, totdeauna, Sivia C .Negru  s-a considerat în primul rând, poetă. Poezia este pentru ea o emblemă a existenței personale, drept pentru care, ne vom referi cu precădere la acest statut  al său.

Volumul în discuție, recent apărut, invită încă  din titlu, la o colaborare cu cititorul. La o descifrare a metaforei. „Harpa de piatră”, ni se sugerează, că va cânta cumva, nu este doar o imagine picturală, decorativă imprimată pe copertă. Cum și ce sunete va scoate o harpă din piatră? Cine o va însufleți oare? Poate versul. Poate imaginația poetică. Sau, ambele duse/aduse în rotundul expresiv prin harul creatorului de univers artistic. Oricum este un titlu inspirat și ne duce cu gândul la Eichendorff, care, nota, mergând pe linia magiei cuvântului stilizat în scris: „Dacă găsești cuvântul  magic, lumea începe să cânte”.

 

Cartea de față, este un sumum de trăiri împletite cu o vibrație particulară. Spun  particulară, întrucât, avem de-a face cu o derulare a acestora,  într-un spațiu larg, între pământ și cer. Coordonata principală a stucturii volumului este însăși existența. Esența acesteia. Existența în poliedrice trăiri și reverberații artistice. De aici, desfășurarea unui mosor, adesea  invocat în versurile volumului. Firul mosorului conduce sugestiv spre o notă magică. Magica traversare a vieții terestre, dublată de magica iluzie a percepției celeste. Două fațete ale simțirii profunde. Superficialul cotidian, mărturisește chiar un vers, o irită pe autoarea care, a avut chemarea spre esență, spre raportul  om-univers încă de la volumele de început. Argumente sunt și unele titluri ale acestora, precum  „Stihuri pentru cruce și destin” (Editura Pardon, 2006), „Altar” (aceeași editură, 2007), sau „Întrupare” (tipărit la Drobeta Turnu Severin, Editura Profin, 2013). Versurile volumului surprind intersectări frapante în derularea neliniștilor încercate în perimetrul existențial concret sau, imaginat, descifrat parțial, adică, om-cer-pământ-divinitate.

Ilustrăm  citând câteva din multele versuri exemplificative:

„Aerul ne încearcă rezistența la mari înălțimi

Vocile spectaculare sunt pline de Cer

Mă mângâie atentă însingurarea.

Din Biblia gândirii noastre

Se rescrie seva spiritului ales”

(ecou modulat – pag. 42)

Existența terestră, umană, are sens doar în pandant cu imaginea sa celestă. Divinitatea fiind prezentă și când nu-i este pronunțat  numele. Sugestia funcționează la parametri subtili, dar înalți ai senzorialului particular. Cititorul are avantajul de a se compara cu sine, în trecerea de la o trăire la alta. Citez poemele „Semn în imgine” (pag 154) adăugând și titlul altui poem „Trăite și nerostite” (pag. 174). Dacă poemele au marca existenței, a esenței, obligatoriu, în logica  interdependenței, intervine firește, ideea de trecere. Și asta nu se poate imagina/defini, decât prin raportarea la durată. Timpul devine astfel, o altă coordonată de susținere a imaginilor poetice. Am putea spune că infiltrarea acestui concept în vers are dimensiuni absolut fascinante, de la incertiudine și flacără, la regăsirea luminii divine. Iată doar un exemplu de poem:

„Clipa se dezbracă pe calea căinței

În vetuste oglinzi,stă   sacralitatea…

Priveliști,balsamuri și arderea Păsării

pe cântatul necântat,în derobarea clipei.”

(Pag .16)

În magia existenței între pământ și cer, între real și cerul imaginat, este loc pentru  singurătate, stigăte, nopți cu lună, vise, cununi de lauri, păsări care poartă semințe germinatoare, munți, dealuri, harfe… Harfe din piatră care pot cânta dacă versul este slobozit, precum sugerează poezia care dă și titlul volumului:

„Plini de speranțe ne trecem

Pe lângă piscuri cu iarbă albastră

Acordurile-n piatră  cer rânduială clerului

Peste armonii necunoscute

Muzica ne fură iubire!

Nemărginirea e fără păcat

Spiralele în panta domoală

Ne dăltuie în trup, smerenia clipei

Născătoare de  aripi la cer”

(Pag. 222)

Mult dăruite de har sunt versurile despre puterea clipei, în poemul cu același titlu:

„Au înflorit pietrele

Între  noi

vor curge ape neprihănite

…………………..

Zbaterile, toate în năvod peste ape

peste praguri deschise

florile pietrei cu vise”

(Pag. 152)

Iubirea,coordonată esențială a existenței, nu putea absenta din acest palmares al trăirilor. Și de data acesta  însă, Silvia C. Negru, ne conduce spre  percepții  înalte. Este o iubire cu marca sacralității. Ne putem imagina o iubire cu vectori esențiali: iubirea umană dublată de iubirea divină. Fără de  care, în ambientul terestru nu ar avea aripi. Nu ar avea deschiderea infinitului. Și deschiderea spre visare:

„Nu laude deșarte, nu mari cosmogonii

ci, în tremenii luminii

ne rânduim a fi

avem puterea de-a iubi,

ca simpli călători pedeștri

Recunoștință -semn pe semne-

În For  interior, doar pentru Tine, Doamne,

e spațiul trăirii mele

smerit și închinător.”

(Pag.164)

Sau:

„Aproape strigam la cer,Doamne,mi-e frică

de o altă iubire

Brațele fotoliului Fittness,mă îmbrățișează

Stelar.”

(Pag 34)

Iubirea divină dătătoare de lumină într-o necuprindere  a timpului, nu poate fi exprimată decât poetic. Acest fior metafizic susține tonul meditativ al volumului. Nu lipsește nici tonul unei confesiuni discrete dar și aceasta, nu capătă rezonanță decât într-o trimitere spre etern, spre proiecția cerului umanizat prin trăirile  poetic-umane.

Poezia este o a doua stare existențială. Acest lucru răzbate  în valuri, de la o pagină la alta. De pildă:

„Mă locuiește o stare

Ca de-o prelungită viață.”

(Pag 56)

Foarte sugestiv și reușit integrat in vers,ar fi de notat poemul „Noaptea când se fură caii”. O lume cu aură misterioasă, e viața și e dispariția, e prezentul cu speranța și tristețea și necuprinsul laolată, într-un singur suflet:

E noaptea-n care sufletele mor?

Secundele mai bat în cer?

Pe-ntinsa mea tăcere

E flacără, nu ger.

Din când în când, tresar,

Că-mi este foame

De liniște în suflet

De tine și de Paradis.

(Pag.70)

Puterea magică a poeziei. Drumul său are cotituri și înălțări dar, poate, cea mai elocventă imagine a sa, ar fi un anume ritm, care ține tot de viață, de existență.Ce -ar fi lumea fără mișcare? Dar fără cântec și vers? Iată că, poezia salvează lumea de o stare seacă, aridă, chiar nevibrațională. Până și o harfă din piatră poate fi racordată la sunetele existenței. Doar în poezie, așa cum spune însuși versul volumului de față, se poate găsi magica forță a luminii divine, dătătoare de sens  și suflare. Se poate, poetic,  așa cum sugerează o admirabilă metaforă dintr-un vers, parafrazat – o barcă din salcâm, salvare pentru om și vis. La fel în poemul „Arca din  lemn de salcâm” (la pag.168)

Aceeași undă poetică marchează legătura autoarei cu marile personalități culturale, vezi poemul dedicat lui Lucian Blaga, sau, legătura  afectivă cu spiritul limbii materne care susține dăinuirea poemelor sale. Ilustrativ, convingător, fără ocolișuri, mărturia poetică în „Deslușirea vocalei”, ca și în alte versuri. Cât despre traducere, nu ne este la îndemână a face considerații,decât celor care cunosc perfect limba engleză. Avem încredințarea că atmosfera specifică pomelor autoarei Silvia C. Negru, este redată la aceleași cote de persuasiune și farmec, și în varianta tradusă. Un volum în care valorile cuvântului sunt așezate la rang de sugestie și înțelesuri rezistente în timp.

–––––––-

Veronica BALAJ

Timișoara

26 ianuarie 2021

Lasă un răspuns