Fericit-a Domnul Ţara Moldovei la ceas de grea cumpănă pentru ea cu un om drept, cinstit şi curajos, cu mare dragoste de neam şi ţară, punându-l în calea tuturor nemerniciilor acelei lumi, pentru a fi ’’pumn în pieptul furtuni vremilor’’ de atunci, ostoind râvna hulpavilor străini doritori să guste din dulceaţa acestor pămînturi şi scăzând trufia celor care se credeau stăpânii lumii.

          Născut din viţă veche domnitoare la binecuvântatul leat 1433, ŞTEFAN, copil fiind, a vieţuit o vreme prin mijlocul celor nevoiaşi pentru a le şti amarul vieţii, zilnicitele bucurii şi necazuri, ca atunci când va lua frâiele domniei să cunoască sufletul poporului său, trebuinţele şi nevoile acestuia. Tocmai de aceea domnul nostru nepereche a fost şi a rămas veşnicit în inimile noastre ca fiind CEL MARE, mare prin faptele de curaj şi vitejie ce l-au ridicat în slava lumii, mare prin sufletul său apropiat de popor, mare prin credinţa şi smerenie faţă de Domnul care i-a ocrotit fiecare clipă a vieţii sale la Baia, la Lipnic, la Vaslui, la Valea Albă,  Războieni, la Codrii Cosminului, unde a ieşit învingător.

          A ştiut mai bine ca oricine că neatârnarea ţării, bunăstarea şi liniştea dinlăuntrul ei trebuiesc plătite mereu şi mereu cu ortul veţii, că vama cerută nu e niciodată prea multă şi prea mare pentru ca neamul să poată dăinui mereu în găuacea în care  l-a aşezat din începuturi Măritul. În cei 47 de ani cât a domnit a născut din măreţia faptelor sale de curaj,  bărbăţie şi credinţă, legende pilduitoare care vor însufleţi şi infiora neam după neam sufletul celui slab, dîndu-i putere şi speranţe atunci cînd vremile îi vor fi potrivnice şi în cumpănire, îi vor oţeli braţul său moale şi fără de putere, îi vor iuţi şi înflăcăra gândul său prea mic pentru prea marile şi mincinoasele vremi.

         După fiecare luptă, în smerenia lui, Ştefan a mulţumit Domnului, ridicându-i şi închinându-i cîte o mănăstire, mărgelând astfel pământul Moldovei cu neasemuite frumuseţi: Neamţ, Putna, Voroneţ, Văratic, Suceviţa, Moldoviţa, Arbota, Agapia, ştiind că numai aşa îl va mulţumi şi bucura pe Măritul, pentru  ca El să ţină cât mai mult parte neamului acestuia bun şi răbdător. Astăzi tot mai mulţi suntem nevrednici de dragostea Lui pentru că ne-am îndulcit cu felurite păcate care ne gudură şi ne linguşesc mărirea, fără a gândi la binele şi fericirea ţării, uitând că dacă ei, ţării, îi va fi bine, fericiţi vom fi şi noi dimpreună cu ea .

          Şi nu ştiu cum se face că de la o vreme semnele pe care ni le trimite Domnul ne arată că vremile cele rele sunt tot mai aproape de noi. S-a subţiat prea mult vâna noastră cea veche, s-a lenevit gândul cel mare şi înălţător, s-a tot micit curajul, bărbăţia şi fala cea dătătoare de putere de am ajuns doar umbra a ceea ce-am fost odată. De aceea lui, NEMURITULUI nostru cel drag îi spunem cu nădejdea în inimă şi glas, MAI VINO ŞTEFANE şi ne spală din ruşinea păcatelor ce au cuprins ca volbura sufletele noastre. Că de te-om şti măcar şi o singură clipă alături de noi, ni-i deştepta spiritul întărindu-ne braţul şi cugetul, dându-ne tărie să fim iarăşi ce-am fost ca pe vremea ta, ca vremelnicul şi schimbătorul noroc să-şi mai întoarne faţa şi către noi măcar pentru o vreme. Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Ştefan cel Mare și Sfânt” →