Simon JACK: Titlu la alegere…

azi,
poezia mea se scrie singură
mi-a furat sufletul
dintre ferestrele mâinilor urnind lumină
din alfabetul tâmplelor armonizând
trăiri,
au crescut aripi în cuvinte
se leagă zboruri prin silabe cu miros
de camfor tomnatic,
mantaua unui cer obelisc
imbracă goliciunea artefactelor
din coasta-mi vândută în anticariate
cu năluci între coperți,
azi
in uitarea numelui aruncat pe-o bancă
se aprind deodată
toți licuricii apelor de botez,
aud în ele un Iisus exilat în catrene
estivale,
se roagă parcă pentru mine
să-mi țin mâna strânsă pe lângă corp
când mă voi arunca în golul
unei rime, ce nu-i știu
sfârșitul…

 

 

Plouă!

 

Plouă, a-nceput să plouă numărat,
imi socotesc pingelele
pe talpa nepăsarilor, îndepărtărilor
ce-atât de-aproape îmi șoptesc de tine
cu glas pătrat,

in bălți umblă uitări cu cap de unicorn
clipocitul toamnei face setos
un brusture pe-o rană de santal,
trecători prind hore în diluvii
ce-și fac coame
din amurguri înseninate pe corole
de păsări Phoenix,

plouă

e rândul meu să mă evapor
in picături ce-mi știu
obrazul!…

 

 

Pe Nichita…

 

pe Nichita stau rezemat
cu sufletul haihui
poate pe-un plop în dor de seară,

mă scutur, că-i toamnă
pe semnele Lui
și noduri în loc să mă lege

mă dezleagă pripon
in piatră,
piatră…în patima Lui!…

 

 

Nu mă căuta!…

 

nu mă căuta printre cei vii
demult am semnat în condica luminii,
pe propria-mi răspundere
am trecut dincolo,
acolo unde pe ramuri mereu verzi
cresc în pârguri umbre în loc de cireși
pe trunchiuri lumina stă nadă pentru
anotimpuri închipuite,
nu mă căuta dacă nu m-ai știut
de viclean,
mereu ți-am dormit sub pernă
ascultându-ti visurile hăituite de-naripare
și tu credeai că zburând, mă poți
strivi lăcustă,
unde vă ascundeți voi toți, androgini
fără chemare, in ce rai numărara-ti
coastele pământului
nevolnic de voi?

dacă ai păcătuit drobului de sare
din mâna celui ce s-a uitat
inapoi, nu mă căuta,
păcătuiesc eu și așa pentru tine
tălmăcind ce vei face în ora cocoșului
după ce mă vei găsi,

amintire în amintirea ta…

 

 

Voiaj

 

Din tot griul ăsta absent
(al gurilor deschise pe margini),
am ales o poză din iarna trecută când
am fost coșar pe acoperișuri
de zăpezi claustrofobe,
a nins mult
că funinginea din fumul ieșit din vetre
a acoperit cu frică
toate umbrele hambarelor plecate
in voiaj de hirotonosire a foamei
cu ugere de edict intravernal,

socot acum toți călătorii ce miros
a balegă și tainuri incomplete,
o poză mai veche cu mine
nu am
dar,
știu că toate zăpezile ce va să vină
vor fi în suflet…claustrofobii,
albe și gri în ambuteiaj.

————————–

Simon JACK

Israel

Septembrie 2019

Lasă un răspuns