„Şi-n fiecare limpede apus,

  Cu fiecare-ngenunchere-n tină,

  Ţi-agoniseşti, departe-n cer, lumină

  Şi-n cartea veşnicii-nscrii un plus.”

(DEMOSTENE ANDRONESCU)

   Poate că cel mai mare DAR oferit de DUMENZEU, fiului Său creat – Omul, după Suflet, Viaţă, Cunoaşterea lui Dumnezeu şi Mântuire este DARUL SCRISULUI.

   Daco-românul creştin ortodox – renăscut prin aderarea şi asumarea jertfelnică a Evangheliei, Crucii şi Învierii lui Hristos, trebuie să devină o conştiinţă trează, creativă, ca ALES al NEAMULUI, cu suflet curat, iubitor şi mărturisitor în faţa lui Dumnezeu, dârz şi apărător al Neamul său, o identitate hristică, militând permanent cum ne îndemna călăuzitorul de neam, Părintele mărturisitor Crăciun Oprea, pentru: „recreştinarea Neamului românesc şi omenesc.” (Revista, Atitudini, Aprilie 2012)

   Certitudinea că ne-a hărăzit Bunul Dumnezeu într-o anume VATRĂ STRĂMOŞEASCĂ, specifică firii noastre pelasgo-thraco-getodace, ca NEAM prea ales o demonstrează faptul că ne-a înzestrat cu prima SCRIERE din lume, cu primii PROFEŢI, cu multitudinea Schiturilor şi Mănăstirilor, acolo unde s-a plămădit scrierea, învăţarea şi cunoaşterea Luminii CUVÂNTULUI, cu diversitatea GENIILOR, cu multitudinea PERSONALITĂŢILOR, cu osebirea VLĂDICILOR, cu deosebirea unor mari VOIEVOZI, cu dragostea MAMELOR – iluştri pedagogi, cu Filocalia misticilor DUHOVNICI, cu Sofianismul pătrunderii serafice a FILOSOFILOR creştini.

   Virtutea unei culturi eminamente creştine, de esenţă ortodoxă, filosofico-teologico-literară constitue cu predilecţie ZESTREA unei naturi a Spiritului MESIANIC HRISTIC fără egal, care-şi întinde înrâurirea peste milenii, tinzând permanent spre AZURUL contemplaţiei, unde toată configuraţia CHEMĂRII vocaţionale îmbrăţişează sublimul ALEGERII ca Misiune a Slujirii şi Slăvirii FRUMOSULUI întru toate cele ale Sale.

   Menirea ELITEI CREŞTIN OROTODOXE DACOROMÂNE – CĂLĂUZITOARE  şi CONDUCĂTOARE care, s-a renăscut şi împlinit întru HRISTOS este aceea de a se asuma cu tot sufletul, cugetul, fiinţa şi jertfa sa CREAŢIEI, spiritului Evanghelic sub dinastia virtuţii imperative a hegemoniei LOGOSULUI, întru toată splendoarea Dumnezeirii Sale, pentru ca NEAMUL, NAŢIUNEA, respectiv poporul – comunitatea prezentă să-şi poată îndeplini întru totul TOATE FUNCŢIUNILE EI FIREŞTI, hărăzite de ATOTCREATORUL.

   ŞCOALA LITERARĂ de la TOMIS a întrupat întru sine SPIRITUL Culturii filosofico-teologice ca MISIUNE a DEVENIRII, aşa cum peste timpul milenar avea să definească ACADEMIILE/ UNIVERSITĂŢILE concentraţionare prin naturile metafizico-mistice, genurile  literar-patristice, estetice, memorialistice, etice, filosofice, politice, psihologice, teologice, martirice sub VOCAŢIA MĂRTURISIRII, prin spectrul azurului serafic aureolat de constelaţiile împlinirii FILOCALICO – SOFIANICE, adică „DRUMUL CĂTRE NOI ÎNŞINE”, definit de mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu.

   Secţiunea a II-a:Personalităţi teologico-literare (continuare)

3. Sf. IOAN CASSIAN (360-435).

   Adulat pe bună dreptate ca: „cel mai mare dascăl ascet al lumii creştine”, Sfântul Ioan Cassian s-a născut într-o familie dacică aristocrată, la Vicus Cassianus/ Cassianorum/ Cassiaci pe Valea Casimcei de pe ţărmul Mării Negre a Cetăţii HISTRIA, în anul 360. Marele istoric Vasile Pârvan (1882-1927) a reuşit arheologic să scoată la lumină în anul 1912, vatra Vicus Cassiaci, considerată de Tillemont, E. Schwartz şi H.I. Marrou ca locul natal al sfântului dac, iar în pădurea Şeremet a descoperit dăltuite în stâncă, două inscripţii geto-dacice: „Hotarele Cassienilor şi peşterile” şi „Hotarele peşterilor Cassienilor.”

   Despre biografia sa, fac referire discipolul său Ghenadie/ Genadius de Marsilia, pe la 470, în opera De viris illustribus: <<Cassianus natione Scytha>>, Hyeronimus Platus în lucrarea De bono status religiosi: <<Ioannes Cassianus genere Scythia, (cf. Patrologia latină, col. 51), patriarhul Constantinopolului, eruditul şi ilustrul teolog Photios/ Fotie (820-895), în capodopera sa Biblioteca.

   În veacul al XX-lea, au îmbrăţişat spiritualitatea de excepţie a Sfântului Ioan Cassian, savantul teolog Dumitru Stăniloae, mitropoliţii basarabeni Dr. Nestor Vornicescu al Olteniei, Antonie Plămădeală al Ardealului, savantul patrolog Ioan G. Coman, teologul Nicolae Chiţescu, Iustin Moisescu, arheologul Ion I. Barnea, prof. univ. dr. Pandele Olteanu, istoricul-arheolog Vasile Pârvan.

   Dintre străini, de personalitatea şi opera Sfântului Ioan Cassian s-au bucurat academicienii: abatele Henri Bremond, Hans Urs von Balthasar, Dimitrios Ballanos.

   Savantul francez Henri Irenne Marrou (1904-1977), i-a dedicat un studiu: La patrie de Jean Cassien – 1947, subliniindu-i calitatea de „român”, iar filologul şi istoricul englez Owen Chadwick, rectorul Universităţii Cambridge,  i-a dedicat o monografie John Cassian. La fel au procedat savantul Philippe Rousseau şi iezuitul abate Jean-Claude Guy în Jean Cassien. Vie et doctrine spirituelle.

   Aristocraţia dobrogeană, îndeosebi familia Cassianus a impus posterităţii stilul conacelor boiereşti, celebrele villae rusticae, care au lăsat până astăzi amprente în ţinutul Dobrogei, îndeosebi pe Valea Teliţei/ Troesmis, pe Valea Capacliei/ Niculiţel, la Moşneni-Callatis-Mangalia.

   Caracterul dârz, integru care i-a conturat celebritatea personalităţii sale enciclopedice s-a datorat ţinutului înfrumuseţat cu viaţa creştină a mănăstirilor şi după spusele sale, prin: „stăruinţa profesorilor şi lectura fără încetare”, dar şi graţie prieteniei tânărului consătean Gherman, camaraderie asemănătoare celei dintre marii sfinţi capadocieni Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

   În Colationes I, mărturiseşte legătura sufletească deosebită alături de Sfântul Gherman, „frate nu prin naştere, ci prin duh”: <<Cum guo Germano mihi ab ipso tyrocinio ac rudimentis militiae spiritualis ita individuum deinceps contubernium tam in coenobio, quam in eremo fuit, ut cuncti ad significandem sodalitatis ac propositi nostri parilitatem pronuntiarent unam mentem atquae animam duobus inesse corporibus>> – „Cu Sfântul Părinte Gherman am avut sălaş nedespărţit încă din timpul noviciatului şi de la începutul iniţierii noastre duhovniceşti, atât în viaţa de obşte, cât şi în pustiu, încât toţi, pentru a explica prietenia şi asemănarea planului nostru de lucru, ziceau că în cele două trupuri ale noastre se află o singură minte şi un singur trup.” (trad. Ioan G. Coman)

   Cea mai cunoscută operă a sa Colationes XVI, păstrează un rezumat: Către egumenul Leontie, publicat de savantul teolog Dumitru Stăniloae în Filocalia.

   În lucrările sale, dincolo de textele Scripturii, Ioan Cassian a citat din autorii săi preferaţi: Cicero, Horatius, Ovidius, Persius, Sallustius, Virgiliu.

   Cei doi fraţi întru duh au călătorit la Bethleem, stând într-o chilie de lângă Sf. Mormânt vreme de 2 ani, apoi au purces spre Pustia Sketică a Egiptului, sau de-a lungul Nilului, pelerinaje cu semnificaţii şi implicaţii privind iniţierile spirituale. Ardoarea lor avea drept ţintă capitala Imperiului – Constantinopol şi în mod fericit întâlnirea cu Patriarhul Ioan Gură de Aur. Recomandarea lor era prietenia marelui Ierarh cu Episcopul Tomisului Theotim I Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Şcoala Literară de la Tomis-între primele Universităţi ale lumii creştine (partea a IV-a)” →